Unitate Invatare 9

RELAȚII MONETAR-FINANCIARE INTERNAȚIONALE
Suport de curs pentru autoinstruire – TEMA 9: Balanța de plăți
Material didactic elaborat în tehnologia ID pentru Învăţământul la Distanţă

Tematici adaptate în baza surselor bibliografice
Titular disciplină: Conf. univ. dr. Carmen Obreja
CONȚINUT UNITATE DE ÎNVĂȚARE IX:

Balanța de plăți
9.1 Definiții și caracteristici ........................... 1
9.2 Structura balanței de plăți ........................... 3
9.3 Poziția investițională internațională ........................... 9
9.4 Factorii de influență asupra balanței de plăți ........................... 11
9.5 Influența cursului de schimb asupra operațiunilor de export/import ........................... 12
9.6 Echilibrarea balanței de plăți ........................... 15
9.7 Fundamentarea echilibrului valutar cu ajutorul balanței de plăți ........................... 16
9.8 Grile de autoevaluare ........................... 20
Obiective de studiu: însușirea cunoștințelor despre balanța de plăți, ca instrument de urmărire și reglare
a echilibrului economico-financiar
- cont curent, cont de capital, cont financiar
- transferuri curente
- deficit/excedent al balanței de plăți
- datorie externă, serviciul datoriei externe, poziția investițională
- curs de revenire
Bibliografie:
“Relații monetare internaționale – concepte, interdependențe, tranzacții” – G. Anghelache&C. Obreja,
Editura ASE, București 2017
În relațiile economice internaționale, situația balanței de plăți este factorul de orientare a politicii unui
stat față de străinătate, precum şi a politicilor celorlalte state față de acesta. Balanța de plăți evidențiază
forța economică a țării respective, starea şi amploarea tranzacțiilor sale economice cu celelalte țări,
stabilitatea economiei naționale, credibilitatea acelei țări față de alte țări.
9.1 Balanța de plăți – definiție și caracteristici
Balanța de plăți reprezintă (potrivit definiției Fondului Monetar Internațional) un tablou statistico-
economic sub formă contabilă care înregistrează sistematic ansamblul fluxurilor reale, financiare şi monetare
intervenite între rezidenții unei economii şi restul lumii, în cursul unei perioade de timp, de regulă un an.
Prin balanța de plăți se compară totalitatea încasărilor și plăților decurgând din tranzacții cu caracter
comercial, necomercial și financiar, ale unei țări cu străinătatea pe o perioadă de timp determinată.
Balanța de plăți înregistrează fluxurile de intrări-ieșiri în valută, urmărind evenimentele economice pe
parcursul unei perioade de referință.
1 ASE București – FABBV

Departament Monedă și Bănci
Printre cele mai utilizate tipuri de balanțe de plăți sunt de menționat:

- balanța de plăți globală a unei țări cu restul lumii;
- balanța de plăți regională a unei țări cu un grup de țări sau o zonă valutară;
- balanța de plăți bilaterală a unei țări cu o altă țară;
- balanța de plăți program, ca balanță de tip previzional în care se înregistrează anual sursele şi necesitățile
de valută pe care se pot baza autoritățile valutare în politica lor comercială curentă şi de perspectivă. În
cadrul balanței de plăți program se calculează necesitățile anuale previzionate pentru investiții şi
pentru consum, precum şi disponibilitățile prevăzute a se realiza din surse cu caracter regulat (export,
investiții străine). Diferența dintre disponibilități şi necesități urmează a se acoperi din credite externe.
- balanța de piață cuprinde numai tranzacțiile în legătură cu piața valutară pe perioade mai scurte, de regulă,
pe trimestre.
În activul său se înscriu ofertele de mijloace de plată străine corespunzătoare cererilor de mărfuri şi
servicii la export, precum şi previziunile de încasări din donații străine, acțiuni etc. (tranzacții autonome care
vor genera încasări efective în valută în perioada respectivă).
În pasiv se înscriu cererile de valută prezentate de importatori, cererile de valută ale investitorilor,
donatorilor etc. (tranzacții autonome ce vor necesita plăți efective în valută).
- balanța de conturi cuprinde totalitatea operațiunilor de decontări internaționale ale unei țări efectuate sau
de efectuat într-o anumită perioadă.
Aceasta poate fi:
* balanță de conturi dinamică: se întocmeşte pe perioade de până la un an şi cuprinde totalitatea creanțelor
şi obligațiilor de plată rezultate din schimbul comercial, din prestații de servicii şi din alte relații economice
cu străinătatea, născute în perioada respectivă, inclusiv cele restante din perioade anterioare exigibile în
perioada curentă, plătite până la data întocmirii balanței;
* balanță de conturi statică: cuprinde toate creanțele şi obligațiile internaționale
de plată determinate la un moment dat, indiferent de data exigibilității lor.
În timp ce balanța de conturi dinamică se suprapune cu balanța de plăți externe dintr-o perioadă
expirată, balanța de conturi statică ilustrează toate creanțele şi obligațiile de plată în relațiile cu străinătatea,
nestinse, constatate la un moment dat, indiferent de termenul la care urmează a fi plătite.
Balanța de plăți operează cu o serie de noțiuni specifice:

 Tranzacțiile evidențiate în balanța de plăți sunt:
- schimburi: presupun furnizarea de către un partener a unei valori economice contra unei valori echivalente
(operațiuni cu mărfuri, servicii, venituri, profituri, dobânzi etc.);
- transferuri: presupun furnizarea de către un partener a unei valori economice
fără a primi o valoare echivalentă (ajutoare, moşteniri, donații etc.);
- migrări: mutări de persoane dintr-o economie în alta împreună cu tot activul şi pasivul de care dispun;
- tranzacții estimate: nu au la bază fluxuri reale.
 Teritoriul economic al unei țări în care au loc tranzacțiile nu corespunde
exact cu teritoriul din interiorul granițelor statului. Pot exista operațiuni aferente unui teritoriu economic în
afara granițelor statului, dar şi zone economice străine în interiorul granițelor (exemplu: zonele libere 
2 ASE București - FABBV

zonele în care instituții, companii din alte țări primesc autorizația de a funcționa cu anumite facilități vamale
şi fiscale).
 Conceptul de rezident face distincția, din punct de vedere valutar, între diferitele persoane fizice şi
juridice. Acest concept include persoanele fizice cetățeni ai țării respective, precum şi persoanele juridice
înregistrate sau autorizate să funcționeze în țara respectivă.
Acest concept este necesar deoarece operațiunile valutare permise de băncile centrale ale fiecărei țări şi
luate în considerare la întocmirea balanței de plăți sunt numai acelea care au loc între un rezident şi un
nerezident.
 Conceptul evaluării şi al momentului de înregistrare:
- evaluarea fluxurilor înregistrate în balanța de plăți se face la prețul pieței, respectiv sub forma unei sume
de bani pe care un potențial cumpărător ar fi dispus să o plătească pentru a achiziționa ceva de la un
eventual vânzător, când ambele părți sunt independente şi nu există alte considerații decât cele
comerciale;
- momentul înregistrării tranzacțiilor este cel al schimbului de proprietate şi nu cel al plății.
 Sistemul dublei înregistrări: la întocmirea balanței de plăți fiecare tranzacție este evidențiată prin două
fluxuri de sens contrar ce au aceeaşi valoare. Astfel, suma intrărilor pozitive este identică cu suma intrărilor
negative (ieşiri).
Prin posturile înscrise în balanța de plăți se evidențiază nivelul valoric al următoarelor tipuri de activități
financiar-valutare pe plan internațional:
- activitatea economică (import/export de bunuri şi servicii);
- activitatea financiară (mişcări de capitaluri pe termen lung sau definitive);
- activitatea de creditare (mişcări de capitaluri pe termen scurt sau restituibile);
- activitatea monetară (mişcări de sume în devize sau valute).
La echilibrarea balanței de plăți participă cele patru tipuri de activități (economică, financiară, de
creditare și valutară). Starea de balanță activă sau pasivă rezultă din modul în care se face echilibrarea
acesteia.
9.2 Structura balanței de plăți
În scopul asigurării compatibilității internaționale, structura simplificată a balanței de plăți are în vedere
următoarele componente:
I) Contul curent
II) Contul de capital
III) Contul financiar
Structura actuală a balanței de plăți a României este prezentată în tabelul 10.1
Tabelul 9.1 Structura balanței de plăți a României
1. CONTUL CURENT
A. Bunuri și servicii
B. Venituri primare
C. Venituri secundare
2. CONTUL DE CAPITAL
A. Achiziția/vânzarea de active nefinanciare neproduse
B. Transferuri de capital
3. CONTUL FINANCIAR
A. Investiții directe
B. Investiții de portofoliu
C. Derivate financiare
D. Alte investiții
E. Active de rezervă BNR
4. Erori și omisiuni
(De consultat: http://www.bnr.ro/PublicationDocuments.aspx?icid=6843)
I) Balanța contului curent – reflectă fluxurile reprezentând exportul și importul de bunuri și servicii,
precum și veniturile primare și cele secundare.
Tranzacțiile cu bunuri formează comerțul vizibil, iar cele cu servicii fac obiectul comerțului invizibil.
Exporturile și importurile se înregistrează la prețul FOB (free on board) – prețul de vânzare la care se
adaugă costurile de depozitare și încărcare până la graniță, respectiv până în momentul în care bunurile
părăsesc țara sursă.
Principalele posturi ale balanței contului curent sunt:
A. BUNURI ȘI SERVICII
a. Bunuri
- mărfuri generale
- merchanting (export net)
b. Servicii
B. VENITURI PRIMARE
a) remunerarea salariaților
b) venituri din investiții (directe, de portofoliu, din alte investiții, din active de rezervă)
c) alte venituri primare
C. VENITURI SECUNDARE
a) administrația publică
b) alte sectoare
Reclasificările introduse de noua metodologie în cadrul Contului curent al balanței se referă, printre
altele, la merchanting-ul cu bunuri, inclus în Balanța bunurilor, care reprezintă cumpărarea de bunuri de
către rezidenți și vânzarea acestora fără ca bunurile să treacă frontiera și să fie incluse în statistica
aferentă comerțului internațional (ele se înregistrează în valoare brută ca export și import de bunuri la
componenta „Bunuri”).
În Balanța bunurilor, înregistrarea operațiunilor se face astfel:

 bunurile achiziționate se înregistrează ca export negativ (minus credit) la valoarea tranzacției;
 bunurile vândute se înregistrează ca export pozitiv (plus credit) la valoarea tranzacției;
 diferența se înregistrează ca export net de bunuri sub formă de merchanting.
Economiile partenere (în care se exportă sau din care se importă bunuri) înregistrează un import,
respectiv un export de bunuri în mod obișnuit (nu ca merchanting).

În Balanța serviciilor se aplică principiile schimbului de proprietate economică:

 se elimină merchantingul (transferat în Balanța bunurilor) și se adaugă serviciile de prelucrare a
bunurilor aflate în proprietatea terților;
 valoarea prelucrării bunurilor este diferită de valoarea bunurilor pentru prelucrare și reprezintă
contravaloarea serviciului de prelucrare (numai dacă proprietarul bunurilor nu se schimbă). Dacă
bunurile prelucrate sunt vândute de proprietar unui rezident din economia în care se face
prelucrarea, economia proprietarului înregistrează un export, iar economia importatorului un
import de bunuri.
În Balanța serviciilor au fost introduse serviciile de intermediere financiară măsurate indirect (FISIM). Ele
reprezintă acea parte de dobândă care echivalează cu costul implicit al intermedierii financiare.
FISIM se calculează conform noii metodologii de elaborare a balanței de plăți (BPM6) pentru
împrumuturile și depozitele societăților care acceptă depozite (bănci) și pentru împrumuturile altor societăți
financiare (IFN).
Valoarea dobânzilor se împarte în dobândă pură (inclusă la venituri primare)
și FISIM (inclusă la servicii). FISIM se calculează printr-un algoritm ce măsoară diferența dintre dobânda
efectivă și dobânda pură, estimată pe baza unei rate a dobânzii de referință (diferențiată pe valute).
Conform metodologiei actuale, în contul curent se înregistrează Venituri primare și Venituri secundare.
În Balanța veniturilor primare a fost modificată terminologia și structura componentelor denumite

anterior Venituri și transferuri curente. S-a adoptat denumirea de Venituri primare pentru a se asigura
armonizarea cu Sistemul European de Conturi (SEC 2010).
Veniturile primare includ:
 Venituri din investiții (conform clasificării funcționale) și anume:
- venituri din investiții cuvenite deținătorilor de unități de fond, considerate profit reinvestit, care
se înregistrează la venituri din investiții de portofoliu (în metodologia anterioară – BPM5,
acestea nu se înregistrau în balanța de plăți);
- venituri din active de rezervă care se identifică separat în Balanța veniturilor primare;
- venituri din alte participații de capital (cu excepția celor din investiții directe și de portofoliu)
care se includ la venituri din alte activități.
 Alte venituri primare: evidențiază redevențele pentru utilizarea resurselor naturale, taxele și
subvențiile pe producție și pe produs. La acest post de balanță se includ și fondurile primite de
la Uniunea Europeană sub formă de subvenții care anterior erau considerate transferuri curente.
În Balanța veniturilor secundare s-a introdus poziția transferuri secundare având o sferă mai largă de
cuprindere decât transferurile lucrărilor din străinătate. Veniturile secundare se referă la:
 Administrația publică:
- cooperare internațională;
- transferuri curente diverse;
- contribuții la bugetul Uniunii Europene, calculate pe baza TVA
și a VNB;
 Alte sectoare:
- taxe pe venit, pe proprietate etc.;
- transferuri curente diverse.
II) Balanța Contului de capital include următoarele posturi:

A. ACHIZIȚIA/VÂNZAREA DE ACTIVE NEFINANCIARE NEPRODUSE
B. TRANSFERURI DE CAPITAL
- administrația publică
- alte sectoare
Principalele modificări aduse metodologiei de elaborare a Contului de capital se referă la:
- transferurile migranților (reprezentând dețineri de active economice și financiare ale persoanelor care își
schimbă rezidența) nu mai sunt considerate tranzacții de natura balanței de plăți pentru că nu există schimb
de proprietate între două entități economice diferite;
- moștenirile se reclasifică de la transferuri curente la transferuri de capital;
- vânzarea drepturilor de proprietate intelectuală nu se mai înregistrează în Contul de capital, ci în Contul
curent, la servicii de cercetare-dezvoltare.
III) Balanța Contului financiar
Forma standard a Contului financiar a fost modificată pentru a reflecta mai bine legătura cu poziția
investițională internațională, adoptându-se, totodată, și convențiile de semn.
Contul financiar include numai tranzacțiile nete cu active și pasive financiare externe. Coloana denumită
„Net” reflectă diferența dintre activele nete și pasivele nete aferente fiecărei componente.
Structura balanței Contului financiar este următoarea:
A. INVESTIȚII DIRECTE
a. Participații la capital
- participații la capital, exceptând reinvestirea profiturilor
- reinvestirea profiturilor
b. Instrumente de natura datoriei
B. INVESTIȚII DE PORTOFOLIU
a. Participații la capital și acțiuni ale fondurilor de investiții
- participații la capital
- acțiuni ale fondurilor de investiții
b. Instrumente de natura datoriei
- termen scurt
- termen lung
C. DERIVATE FINANCIARE
D. ALTE INVESTIȚII
Participații la capital, altele decât cele de natura investiției directe
a.
și de portofoliu
b. Numerar și depozite (termen scurt și termen lung)
c. Împrumuturi (termen scurt și termen lung)
d. Credite comerciale și avansuri (termen scurt și termen lung)
e. Alte creanțe/angajamente externe (termen scurt și termen lung)
f. DST (alocări)
E. ACTIVE DE REZERVĂ BNR
Contul financiar pune în evidență achiziționarea netă de active financiare și acumularea netă de pasive,
care se determină după cum urmează:
 Achiziționarea netă de active financiare (ANA) – reprezintă diferența dintre creșterea de active
financiare și scăderea de active financiare.
- dacă creșterea de active este mai mare decât scăderea de active, ANA este un număr pozitiv;
- dacă creșterea de active este mai mică decât scăderea de active, ANA este un număr negativ.
 Acumularea netă de pasive (ANP) – reprezintă diferența dintre creșterea de pasive financiare și
scăderea de pasive financiare.
- dacă creșterea de pasive este mai mare decât scăderea de pasive, ANP este un număr pozitiv;
- dacă creșterea de pasive este mai mică decât scăderea de pasive, ANP este un număr negativ.
Suma netă este reprezentată de diferența dintre ANA și ANP: Net = ANA – ANP
O creștere a pasivelor nete mai mare decât creșterea activelor nete semnifică majorarea angajamentelor
față de nerezidenți, deci o influență negativă asupra poziției investiționale internaționale.
Toate componentele Contului financiar sunt supuse modificării, denumită în BPM6, convenție de semn.
Potrivit acesteia:
 creșterile de active și de pasive se înregistrează cu semnul „+”;
 scăderile de active și de pasive se înregistrează cu semnul „-”.
De exemplu:
- ANA = creștere de active – scădere de active = 721 – 569 = 152 mil. Euro
- ANP = creștere de pasive – scădere de pasive = 3.838 – 1.687 = 2.151 mil. Euro
- Net = creștere de active – scădere de active – creștere de pasive + scădere de pasive
= 152 – 2.151 = - 1.999 mil. Euro
Postul de balanță Investiții directe se întocmește pe baza principiului active/pasive și nu pe principiul

direcțional, ca în metodologia precedentă.
Diferența dintre prezentarea investițiilor directe pe „principiul active-pasive” (așa cum se regăsesc în
balanța de plăți) și prezentarea acestora pe „principiul direcțional” constă în aceea că, în al doilea caz, se
urmărește relația investițională între investitorul direct și companie „investiție străină directă” (creanțele
acestor companii asupra investitorilor nerezidenți sunt înregistrate ca scăderi/retrageri de investiții străine
directe), astfel:
 creditele de natura investițiilor directe acordate de întreprinderi din România firmelor-mamă
nerezidente sunt înregistrate la „active – investiții directe”;
 creditele de natura investițiilor directe primite de investitori rezidenți de la întreprinderi
nerezidente în care au investit, se înregistrează la „pasive – investiții directe”.
Investiția inversă se înregistrează în bază brută. De exemplu: investiția
unei întreprinderi din România în firma-mamă nerezidentă se înregistrează la active ca și investiția unui
rezident în străinătate.
Componentele investițiilor străine directe sunt:
- participațiile la capital ce revin investitorilor nerezidenți care dețin cel puțin 10% din capitalul social
subscris al unor întreprinderi rezidente;
- profitul reinvestit de către aceștia;

- instrumentele de natura datoriei (ex.: credite) dintre investitori sau grupul din care aceștia fac parte și
întreprinderile în care au investit, inclusiv creditele „mamă-fiică”.
- investițiile între companiile surori/fellow (companii din cadrul aceluiași grup, rezidente în diferite țări)
între care nu există o relație directă de control sau influență (niciuna dintre companii nu are o
participație de cel puțin 10% la capitalul celeilalte).
În cadrul investițiilor de portofoliu, profiturile reinvestite ale fondurilor de investiții nu se înregistrează ca
tranzacții în balanța de plăți, ci numai la poziția investițională internațională.
Fosta poziție „alte capitaluri” (creditele mamă-fiică) este redenumită „instrumente de natura datoriei”.
Instrumentele de natura datoriei sunt prezentate pe scadențe (termen scurt și lung) după maturitatea
inițială.
La postul de balanță Alte investiții au intervenit următoarele modificări:
- au fost introduse creditele subordonate dintre intermediarii financiari;
- a fost introdusă subcomponenta „Asigurări, scheme de pensii și de asigurare standard” în care se
înregistrează creanțele și datoriile financiare rezultate din tranzacții cu servicii de asigurare;
- alocările de DST, care fac parte din datoria externă pe termen mediu și lung, au fost incluse la „Alte
investiții”.
Investițiile directe, cele de portofoliu, derivatele financiare și alte investiții (inclusiv veniturile din
investiții) sunt prezentate pe sectoare financiare.
Metodologia actuală a introdus ca sector nou Banca Centrală, diferit de Autoritatea Monetară. Celelalte
sectoare sunt separate în:
- alte societăți financiare;
- instituții nefinanciare, gospodării ale populației și instituții non-profit în serviciul gospodăriilor
populației.
9.3 Poziția investițională internațională
Fiecare țară oferă informații periodice referitoare la situația balanței de plăți

și la poziția investițională internațională.
Poziția investițională internațională reprezintă stocurile de active și pasive financiare externe la un
moment dat. Stocurile la sfârșitul unei perioade se calculează pe baza stocurilor la începutul perioadei și a
informațiilor despre fluxurile tranzacțiilor financiare (care fac obiectul Contului financiar al balanței
de plăți), luându-se în considerare modificarea cursului de schimb, a prețurilor internaționale și alte ajustări
financiare din intervalul considerat.
SF = SI + T +/- IC +/- IP +/- A
SF = stoc final;
SI = stoc inițial;
T = tranzacții efective înregistrate în Contul financiar;
IC = influența cursului de schimb;
IP = influența prețurilor externe;
A = ajustări financiare (modificări de volum).

Distincția dintre Balanța de plăți și Poziția investițională internațională constă în aceea că Balanța de plăți
reflectă numai fluxurile generate de tranzacțiile cu străinătatea, în timp ce Poziția investițională
internațională pune în evidență stocurile de active și de pasive financiare externe la un moment dat.
Poziția investițională internațională prezintă o importanță deosebită tocmai prin aceea că pune în
evidență modul cum s-a efectuat finanțarea externă.
Astfel, sunt luate în calcul investițiile directe sub forma aportului la capitaluri proprii și creditele de la
investitorii direcți, investițiile de portofoliu (instrumente de natura datoriei pe termen lung sub forma
titlurilor de valoare) și alte investiții (împrumuturi și depozite).
Activele și pasivele externe reflectate în cadrul Poziției investiționale internaționale sunt prezentate în
tabelul 9.2.
Tabelul 9.2 Poziția investițională internațională
POZIȚIA NETĂ
Active
Pasive
ACTIVE, din care:
- instrumente de natura datoriei
D. Alte investiții
- alte participații
- numerar și depozite (pe termen scurt și lung)
- împrumuturi (pe termen scurt și lung)
- credite comerciale și avansuri (pe termen scurt și lung)
- alte creanțe/angajamente externe (pe termen scurt și lung)
E. Active de rezervă (BNR)
- aur monetar
- rezerva valutară
PASIVE, din care:
- participații la capital (acțiuni) si acțiuni ale fondurilor de investiții
D. Alte investiții
- alte participații

- numerar și depozite (pe termen scurt și lung)
- împrumuturi (pe termen scurt și lung)
- credite comerciale și avansuri (pe termen scurt și lung)
- alte creanțe/angajamente externe (pe termen scurt și lung)
- DST (alocări) ‒ FMI
Poziția investițională internațională pune în evidență și evoluția activelor externe de rezervă. Pentru
România, la nivelul anului 2015, se poate vorbi de preponderența valutelor comparativ cu aurul (ca activ de
rezervă).
Legătura dintre Contul financiar și Poziția investițională internațională este pusă în evidență de
constatările următoare:
 soldul Contului financiar se reflectă și în Poziția investițională internațională care este sinteza
stocurilor de active și pasive financiare ale unei economii, la un moment dat;
 la soldul inițial al Poziției investiționale internaționale se adaugă tranzacțiile înregistrate în Contul
financiar al balanței de plăți, acestea fiind influențate de alte modificări (din cursul de schimb, din
prețuri
și reclasificări), obținându-se soldul final al Poziției investiționale internaționale;
 toate modificările metodologice aplicate Contului financiar se regăsesc în Poziția investițională
internațională (instrumente, termene etc.).
9.4 Factorii de influență asupra balanței de plăți
Asupra balanței de plăți pot acționa o serie de factori – de natură endogenă şi exogenă, care denotă
starea de balanță activă sau pasivă. Printre aceștia se numără:
 factori endogeni
Aceștia au un rol preponderent în crearea soldului pasiv al balanței, cu repercursiuni negative asupra
plăților în valută şi, în general, asupra relațiilor internaționale ale unei țări. Un sold pasiv cronic micşorează
bonitatea țării respective pe plan internațional.
Printre factorii endogeni se regăsesc:
- întârzieri în darea în exploatare a unor obiective industriale de însemnătate națională majoră;
- reducerea exportului;
- creşterea nerațională a importului;
- slăbirea calității producției pentru export;
- reducerea deliberată a unor exporturi în scopul îndestulării pieței interne sau în scopuri strategice
etc.
 factori exogeni
Au un caracter conjunctural şi o acțiune greu de înlăturat fără intervenția şi sprijinul statului. Printre
aceştia se numără:
- dereglarea prețurilor mondiale pentru produsele cu pondere mare în structura exportului şi importului
(prăbuşirea prețurilor la export sau creşterea exorbitantă a prețurilor la import dereglează echilibrul
balanței de plăți în sens negativ);
- restricțiile cantitative şi creşterea taxelor vamale sau de altă natură în țările importatoare potențiale
(determină reducerea sau anularea unor exporturi în aceste țări);
- micşorarea intrărilor de valută ca urmare a fluctuației cursului de schimb;
- influența factorilor psihologici şi a mişcărilor speculative de bursă (afectează situația monedei
naționale, fluctuația cotației acesteia şi corelația dintre prețurile interne şi externe, precum și prețurile
instrumentelor financiare).
Influența factorilor enumerați se resimte nu numai asupra soldului activ sau pasiv al balanței de plăți, ci
și asupra poziției investiționale internaționale.
Influența cursului de schimb asupra contului curent al balanței de plăți
Între balanța de plăți şi moneda națională există o dublă influență:

- balanța de plăți prin soldul activ sau pasiv şi, deci, prin modalitatea de echilibrare, influențează cursul
valutar al monedei naționale;
- cursul valutar al monedei naționale influențează prețurile şi, implicit, soldul balanței de plăți.
Modul în care balanța de plăți a unei țări se echilibrează reprezintă o informație deosebit de sensibilă în
privința cursului valutar:
 echilibrarea în condiții de deficit (când echilibrul final se realizează cu contribuția finanțărilor externe, a
folosirii rezervelor valutare sau a unei părți din masa monetară internă) determină o reducere a încrederii
posesorilor de monedă a țării cu balanță deficitară, deoarece apare teama că țara respectivă nu va putea
onora cu mărfuri competitive sumele în monedă națională existente în afara țării şi, ca urmare, va avea loc
o depreciere a cursului propriei monede;
 echilibrarea în condiții de excedent (când echilibrul final se realizează cu contribuția încasărilor din export)
determină o sporire a încrederii în moneda țării respective din partea operatorilor economici de pe piața
externă ceea ce va avea o influență favorabilă asupra cursului de schimb al monedei naționale.
Contul curent este influențat, atât de competitivitatea produselor care fac obiectul tranzacțiilor
internaționale, cât şi de fluctuațiile înregistrate de moneda națională față de alte valute. O monedă națională
apreciată față de o valută de referință conduce la o sporire a volumului importurilor pe fondul diminuării
exporturilor. În condițiile în care moneda națională are o evoluție cu tendință de depreciere, în planul
tranzacțiilor internaționale se înregistrează încurajarea exporturilor şi diminuarea importurilor.
Influența ratei dobânzii asupra balanței de plăți
În cazul în care fluxurile de capital dintr-o țară cu balanță excedentară cresc, rata dobânzii scade. Atunci,
capitalurile caută oportunități mai mari de fructificare în alte țări şi ca urmare se reduce excedentul balanței.
În situație inversă, dacă rata dobânzii de pe piața internă creşte, capitalurile străine intră în țara
respectivă şi ajută la echilibrarea balanței.
9.5 Influența cursului de schimb asupra operațiunilor de export/import
În practica internațională, orice măsură de reducere nejustificată a prețurilor în scopul de a pătrunde sau
de a menține o piață de desfacere se încadrează în ceea ce se numește politică de dumping și se sancționează
corespunzător. Dacă se procedează la influențarea cursului de schimb pentru a dirija într-un anume
sens raporturile dintre prețurile interne și cele externe, rezultatul îl reprezintă dumping-ul valutar, fiind
aplicate sancțiuni internaționale.
Efectele cursului de schimb asupra comerțului exterior vizează:

- dumping-ul valutar;
- aprecierea monedei naționale → - creșterea prețului de export;
- scăderea relativă a prețului de import;
- deprecierea monedei naționale → - scăderea prețurilor de export;
- creșterea prețurilor de import.
Făcând abstracție de orice situație care s-ar încadra în politica de dumping, influența cursului de schimb
asupra importurilor/exporturilor se manifestă în mod direct și anume:
- aprecierea cursului de schimb influențează nefavorabil exportul, în timp ce prețurile de import se
diminuează;
- deprecierea cursului avantajează exportul și scumpește importul.
EXEMPLUL 1: Un exportator canadian încheie un contract de export pentru vânzarea de produse pe piața
americană la prețul de 22.736 CAD / bucată, cursul valutar contractual fiind de 1,1368 USD / CAD. Produsele
similare americane au un preț de 20.000 USD / bucată.
Care vor fi implicațiile evoluției cursului de schimb între CAD şi USD asupra exporturilor canadiene către
SUA dacă se înregistrează următoarele niveluri ale cursului de schimb:
a) 1,1342 USD / CAD sau
b) 1,1395 USD / CAD?
Curs valutar
1,1342 1,1368 1,1395
Explicații
Produse canadiene exportate 20.046 USD 20.000 USD 19.935 USD
Produse americane similare 20.000 USD 20.000 USD 20.000 USD
Diferențe + 46 USD - - 47 USD
a) aprecierea CAD față de USD (de la cursul contractual de 1,1368 USD / CAD la 1,1342 USD / CAD)
determină necompetitivitatea, din punct de vedere al prețului, produselor canadiene exportate către SUA
deoarece produsele canadiene sunt mai scumpe cu 46 USD comparativ cu produsele similare americane.
În aceste condiții, în SUA se vor achiziționa produsele de pe propria piață
la un preț mai mic cu 46 USD decât cel al importurilor din Canada.
Rezultatul = diminuarea exporturilor canadiene către SUA.
b) deprecierea CAD față de USD (de la cursul contractual de 1,1368 USD / CAD la 1,1395 USD / CAD)
conduce la o ieftinire relativă a produselor canadiene exportate către SUA şi în aceste condiții americanii vor
utea cumpăra de pe piața externă produse mai ieftine cu 47 USD decât dacă le-ar achiziționa
de pe propria piață.
Rezultatul = încurajarea exporturilor canadiene către SUA.
EXEMPLUL 2: Un importator elvețian importă produse de la o firmă americană

la un preț de 10.895 USD / bucată. Prețul produselor similare elvețiene este 14.000 CHF.
Care va fi evoluția importurilor elvețiene din SUA dacă evoluția cursului valutar este:
a) 1,2772 USD / CHF sau
b) 1,2965 USD / CHF,
iar cursul valutar contractual este 1,2850 USD / CHF?
Curs valutar
1,2772 1,2850 1,2965
Explicații
Produse americane importate 13.915 CHF 14.000 CHF 14.125 CHF
Produse elvețiene similare 14.000 CHF 14.000 CHF 14.000 CHF
Diferențe - 85 CHF - + 125 CHF
a) aprecierea CHF față de USD (de la cursul contractual de 1,2850 USD / CHF la 1,2772 USD / CHF) conduce
la o reducere a prețurilor de import ale Elveției din SUA; astfel, importatorul elvețian poate achiziționa mai
ieftin de pe piața externă cu 85 CHF decât de pe propria piață.
Rezultat = stimularea importurilor elvețiene din SUA.
b) deprecierea CHF față de USD (de la cursul contractual de 1,2850 USD / CHF la 1,2965 USD / CHF)
generează o creştere a prețurilor de import, iar pentru elvețieni apare posibilitatea procurării unor produse
similare de pe propria piață la un preț mai mic cu 125 CHF.
Rezultat = diminuarea importurilor elvețiene din SUA.
EXEMPLUL 3:
Curs de schimb 4,00 EUR/RON 4,50 EUR/RON 4,75 EUR/RON

Preț (1) (2) (3)
EXPORT
- preț de export 450 RON 450 RON 450 RON
- preț în contractul extern 100 EUR 100 EUR 100 EUR
450/4,00 = 450/4,50 = 450/4,75 =
112,50 EUR 100 EUR 94 EUR
(1) = pentru ca exportul să fie eficient, trebuie să se obțină prin contract 112,50 EUR
→ exportatorii pierd competiția
(2) = situația de referință
(3) = la export se poate obține un preț de 100 de EUR
→ efect favorabil pentru exportator ‒ mărfurile autohtone devin mai competitive
Curs de schimb 4,00 EUR/RON 4,50 EUR/RON 4,75 EUR/RON

Preț (1) (2) (3)
IMPORT
- preț de import 10 EUR 10 EUR 10 EUR
- valoare vamală 40 RON 45 RON 47,50 RON
(10*4,00 = (10*4,5 = (10*4,75 =
40 RON) 45 RON) 47,50)

(1) = importul a devenit mai ieftin → efect favorabil

(2) = situația de referință
(3) = cresc prețurile de import → efect nefavorabil
În concluzie, orice fluctuație a cursului de schimb influențează operațiunile de export/import și, implicit,
nivelul indicatorilor specifici balanței de plăți.
9.6 Echilibrarea balanței de plăți
În balanța de plăți, suma plăților trebuie să fie egală cu suma încasărilor.

Când resursele proprii acoperă integral obligațiile de plată asumate în anii anteriori și scadente în anul
pentru care se elaborează balanța, fără a se apela la credite externe sau la rezerva valutară, balanța este
echilibrată.
În cazul unei balanțe deficitare, se apelează la credite sau se utilizează rezerva valutară.
Contul curent și cel de capital se echilibrează prin contul financiar. Diferențele reprezintă „Erori și
omisiuni”. Prin acest post bilanțier se corectează diferențele dintre datele obținute din surse diferite. Foarte
adesea, inadvertențele reprezentate de plusuri și minusuri, tind să se compenseze. Dacă, însă, erorile și
omisiunile înregistrează valori mari pe aceeași parte (activ sau pasiv) este afectată
acuratețea balanței.
Soldul activ/pasiv al balanței de plăți este determinat de poziția balanței contului curent. Soldul balanței
de plăți este cel mai puternic influențat de situația balanței contului curent, componentă a balanței de plăți
care pune în evidență aportul economiei reale la asigurarea echilibrului valutar.
Noțiunea de balanță deficitară se folosește atunci când resursele proprii nu sunt suficiente pentru plata
obligațiilor scadente, fiind necesar să se apeleze la credite externe și la rezerva valutară.
Soldul pasiv poate fi acoperit prin utilizarea rezervelor valutare, prin creșterea creditelor externe
solicitate și eventual prin reeșalonarea rambursării creditelor.
Echilibrul balanței de plăți obținut prin apelarea la credite și împrumuturi externe are implicații asupra
nivelului datoriei publice și îndeosebi asupra serviciului datoriei externe.
Serviciul datoriei externe reprezintă obligațiile scadente privind rambursarea principalului și plata
dobânzilor și comisioanelor în perioada pentru care se elaborează balanța.
Principalii indicatori de îndatorare externă sunt:
o rezervele internaționale raportate la importul de bunuri și servicii. Acest indicator pune în
evidență capacitatea țării de a acoperi obligațiile privind plata importului din rezerva monetară
internațională;
o datoria externă pe termen mediu și lung raportată la PIB. Se consideră a fi suportabilă o rată a
datoriei externe de sub 60%;
o datoria externă pe termen mediu și lung raportată la exportul de bunuri și servicii. Indicatorul
reflectă posibilitatea acoperirii datoriei externe din încasările din export;
o rata serviciului datoriei externe pe termen mediu și lung – este raportul procentual dintre
serviciul datoriei externe și totalul datoriei externe pe termen mediu și lung, nerambursată încă.
Datoria externă brută cuprinde: datoria pe termen lung și datoria pe termen scurt. În structura datoriei
pe termen lung se identifică datoria publică (împrumuturi de la Fondul Monetar Internațional), datoria

privată, datoria Băncii Centrale (împrumuturi de la Fondul Monetar Internațional și alocări de DST
de la FMI).
Datoria externă publică include împrumuturile externe contractate direct de Ministerul Finanțelor
Publice și autoritățile administrației publice locale, împrumuturile externe garantate de Ministerul Finanțelor
Publice și autoritățile administrației publice locale, în baza legislației privind datoria publică, inclusiv cele
primite de Ministerul Finanțelor Publice în legătură cu ratificarea acordului stand-by dintre România și
Fondul Monetar Internațional, precum și titlurile de stat cumpărate de nerezidenți, calculate la valoarea de
piață.
Poziția investițională internațională permite și dimensionarea datoriei externe nete. Aceasta se
calculează ca diferență dintre activele și pasivele externe aferente tuturor instrumentelor de natura datoriei
(împrumuturi, numerar și depozite, obligațiuni și instrumente de pe piața monetară, credite comerciale).
9.7 Fundamentarea echilibrului valutar cu ajutorul balanței de plăți
Activitatea financiar-valutară a unei țări determină numeroase operațiuni care influențează mărimea
produsului intern brut (în sens de creștere sau de scădere). Orice țară este interesată în menținerea unui
echilibru economic general prin urmărirea celor trei laturi componente ale sale și anume:
- echilibrul financiar;
- echilibrul monetar;
- echilibrul valutar.
→ Echilibrul financiar reflectă egalitatea existentă între resursele financiare necesare pentru realizarea
unor obiective stabilite și posibilitățile efective de procurare a acestor resurse;
→ Echilibrul monetar se realizează prin existența unui raport optim între masa monetară în circulație și
nevoile bănești ale circulației bunurilor și serviciilor pentru efectuarea normală a tuturor operațiunilor în
cadrul echilibrului economic general;
→ Echilibrul valutar constă în egalitatea dintre încasările și plățile în valută ale unei țări, pe o anumită
perioadă.
Calitatea echilibrului valutar se apreciază prin dimensiunea apelului la credite externe primite care
trebuie să aibă tendință descrescătoare.
Într-o accepțiune generală, echilibrul valutar desemnează situația de egalitate între încasările şi plățile în
valută, aferente unei anumite perioade.
Într-o accepțiune macroeconomică, echilibrul valutar reprezintă o componentă a echilibrului economic
general, alături de echilibrul bugetar, echilibrul aferent economiei reale, echilibrul monetar.
În viziunea macroeconomică, echilibrul valutar poate fi pus în evidență de următoarea relație:
Y+M=C+I+X
Y = Produsul Intern Brut
M = Import
C = Consum intern
I = Investiții
X = Export

Dacă Produsul Intern Brut asigură consumul intern şi investițiile pe o perioadă de timp determinată,
atunci importul se acoperă integral pe seama exportului.
Dacă: Y=C+I  M=X RELAȚIA DE ECHILIBRU VALUTAR
Această situație este aproape imposibil de atins în practică. Stările de dezechilibru sunt cele mai
frecvente.
Dacă Produsul Intern Brut nu acoperă consumul şi investițiile, se apelează la import care depăşeşte
exportul:
Dacă: Y<C+I M>X DEFICIT DE VALUTĂ
Această situație are consecințe asupra modalității de realizare a echilibrului, apelându-se fie la credite
externe, fie la consumarea rezervei de valută.
Dacă: Y>C+I M<X EXCEDENT DE VALUTĂ
În această situație, efectele asupra situației valutare sunt favorabile.
Producția internă poate determina condițiile necesare creşterii exporturilor şi, deci, a încasării
suplimentare de valută. Acest lucru poate influența favorabil şi situația rezervelor internaționale nete:
încasările suplimentare din exporturi pot fi folosite pentru cumpărarea de valută şi creşterea rezervei
valutare.
Instrumentul adecvat de analiză a echilibrului relațiilor internaționale este balanța de plăți. Ea arată, prin
excedent sau deficit, când relațiile economice externe ale unei țări sunt sau nu în echilibru. Ea indică sursa
dezechilibrului, natura şi mărimea ajustării necesare pentru restaurarea echilibrului. Dezechilibrul balanței
de plăți poate fi corectat prin acțiunea unei serii de factori, printre care cursul de schimb, prețurile interne,
rata dobânzii, produsul intern brut.
O contribuție esențială la realizarea echilibrului valutar o are situația balanței contului curent. Starea de
dezechilibru, evidențiată de comparația “încasări din export/plăți pentru import”, determină aprecierea
echilibrului valutar prin prisma activităților de export/import de bunuri și servicii.
Cu alte cuvinte, rezultatul activității de comerț exterior cu bunuri și servicii este esențial pentru
asigurarea echilibrului valutar.
Rezultatele obținute din exportul și importul de bunuri și servicii pot fi analizate sub dublu aspect: al
evaluării interne și al evaluării externe a activităților de comerț exterior, precum și al eficienței exportului și
importului.
În concluzie, instrumentul care reflectă și, în același timp, servește la evidențierea echilibrului valutar
este balanța de plăți, prin modul de echilibrarea acesteia.

O primă importanță o are prețul la care se evaluează bunurile și serviciile ce fac obiectul exportului și
importului și, apoi, exprimarea eficienței acestor operațiuni de cont curent cu ajutorul unor indicatori de tip
efort/efect. Astfel, evaluarea și eficiența la export și, respectiv, la import se prezintă în cele ce urmează.
Evaluarea și eficiența activității de import/export
Operațiunile evidențiate de balanța contului curent se bazează pe evaluarea exporturilor şi importurilor,

pe decontarea acestora şi pun în lumină eficiența activității de import/export la data pentru care se
întocmeşte balanța.
Principalele caracteristici ale evaluării operațiunilor de export/import
reflectate de balanța comercială sunt:
EXPORT
1) evaluarea operațiunilor: internă şi externă

 evaluarea internă măsoară rezultatul producerii bunului destinat exportului şi comercializarea acestuia
către partenerul extern. Are la bază prețul intern complet de export care include prețul producătorului,
cheltuieli speciale de export, asigurarea bunurilor exportate, comisioane, cheltuieli de transport până la
graniță (dacă este export FOB).
 evalurea externă se bazează pe prețul extern exprimat în valută şi înscris în contractul internațional.
Prețul extern poate fi preț de negociere, preț de bursă, preț de deviz, preț de licitație etc.
Pentru asigurarea echilibrului valutar este important ca prețul extern transformat în monedă națională
la cursul zilei de la data efectuării plății, să fie acoperitor pentru prețul intern complet de export.
2) modalitățile de decontare a exportului: acestea trebuie să confere siguranța încasării de valută la

export şi să comporte costuri cât mai mici de utilizare a lor. Din acest punct de vedere, o importanță
deosebită prezintă poziția partenerilor în momentul încheierii contractului şi măsura în care ei reuşesc să
impună partenerului modalitățile de plată cele mai convenabile.
3) eficiența exportului (cel mai important element) este reflectată de raportul efort/efect, respectiv raportul
între prețul intern complet de export şi prețul extern în valută.
Eficiența exportului este reflectată de numărul de unități de monedă națională ce revin la o unitate de
valută. Indicatorii de eficiență vor fi comparați cu cursul de schimb al monedei naționale față de valuta în
care se încasează exportul.
În general, eficiența exportului este urmărită şi apreciată prin intermediul indicatorilor:
- cursul de revenire la export CR export 

Pret intern complet de export
Pret extern
- aportul valutar
AV = Preț extern în valută – M

Pret extern - M
- rata aportului valutar Rav 
Pret extern
* 100
Un export este cu atât mai eficient, cu cât cursul de revenire la export este mai mic, iar aportul valutar şi
rata aportului valutar sunt mai mari.
Pret inten complet de export (moneda nationala) - M(moneda nationala)
CRav 
- cursul de revenire al aportului valutar Pret extern (valuta) - M(valuta)
Importanța acestui indicator decurge din faptul că reflectă eficiența muncii vii încorporată în produsul
exportat şi măsura în care aceasta este recunoscută prin preț pe plan internațional. Exportul este cu atât mai
eficient, cu cât CRav este mai mic.
IMPORT
1) evaluarea operațiunilor: externă şi internă

 evaluarea externă se referă la determinarea prețului de import (în valută) înscris în contractul comercial
internațional;
 evaluarea internă vizează prețul de valorificare pe piața internă a produsului importat. Acest preț este
influențat de cursul de schimb al monedei naționale, precum şi de gradul de fiscalitate deoarece în prețul de
vânzare pe piața internă se includ impozite indirecte (taxe vamale, accize, TVA).
2) decontarea importului trebuie să se realizeze prin intermediul unor modalități de plată cât mai puțin
costisitoare şi care să nu presupună imobilizări importante şi de lungă durată pentru importator.
Din punctul de vedere al importatorului, sunt preferate modalitățile de plată puțin costisitoare. Folosirea
modalităților de plată de tipul acreditivului documentar sunt mai costisitoare dar sigure, ceea ce influențează
în mod indirect echilibrul valutar.
3) eficiența la import se determină prin raportul invers între efectul obținut şi efortul depus ‒ se compară
prețul de valorificare pe piața internă a produsului importat cu prețul în valută plătit partenerului extern.
În general, eficiența importului se apreciază în principal cu ajutorul indicatorului:
- curs de revenire la import CR import 

Pret intern de vanzare (moneda nationala)
Pret extern (valuta)
Un curs de revenire la import mai mare decât cursul de schimb al monedei naționale față de valuta
considerată reflectă un import eficient. Această interpretare este relativă, deoarece prețul de valorificare la
intern este puternic influențat de comisioanele practicate de o multitudine de intermediari, de adaosul
comercial şi de gradul de fiscalitate.
Eficiența exportului și a importului are un puternic impact asupra echilibrului economic în general.
Pornind de la accepțiunea largă a echilibrului economic, ca fiind dat de cele trei componente (echilibrul
financiar, monetar și valutar), se poate constata că balanța contului curent este cea care asigură o anumită
stare de echilibru valutar.

Acest echilibru rezultă din echilibrul economic intern fiind influențat de volumul și calitatea producției,
de evoluția prețurilor interne și externe, de fluctuațiile valutelor implicate, de volumul creditelor primite și
al celor acordate.
Echilibrul valutar poate fi:
o parțial – pentru a anumită categorie de operațiuni sau raportat numai la două sau un grup de țări;
o total – ca egalitate generală a încasărilor și plăților în valută.
Calitatea echilibrului valutar constă în realizarea lui prin cât mai puține credite primite. Trebuie realizat
astfel încât să permită importul de materii prime, servicii etc., cu un consum cât mai redus de valută.

9.8 Grile de autoevaluare
1. Care dintre urmatoarele enunțuri este fals?

a) balanța de plăți este un tablou statistico-economic în care se reflectă produsul intern brut și tranzacțiile
cu străinătatea; b) balanța de plăți împreună cu poziția investițională internațională reflectă evoluția
activelor şi pasivelor externe; c) balanța de plăți cuprinde sinteza tranzacțiilor economice și financiare ale
unei economii cu restul țărilor lumii; d) balanța de plăți se elaborează pentru o perioadă de timp determinată
(an, trimestru); e) componentele balanței de plați sunt: contul curent, contul de capital, contul financiar.
2. Care dintre următoarele enunțuri privind balanța contului curent este fals?
a) în balanța contului curent se reflectă exportul şi importul de bunuri; b) comerțul invizibil se înregistrează
în balanța contului curent; c) încasările şi plățile reprezentând dividende şi dobânzi din tranzacții externe se
înregistrează în categoria veniturilor, reflectată în balanța contului curent; d) în balanța contului curent se
înscriu transferuri curente (transferuri unilaterale şi donații); e) balanța contului curent reflectă vânzările şi
cumpărările de active financiare.
3. Printre posturile reflectate de contul de capital şi de contul financiar nu se numără:

a) investițiile directe ale nerezidenților în România; b) investițiile de portofoliu (vânzări şi cumpărări de active
financiare); c) exportul şi importul de servicii (transport, turism, asigurări etc.); d) credite primite/acordate
pe termen scurt, mediu şi lung (net); e) active de rezervă.
4. Finanțarea deficitului contului curent se poate realiza, alternativ sau cumulativ, prin:
a) atragerea de capital străin; b) majorarea importurilor și limitarea exporturilor; c) crearea de arierate
financiare cu creditorii externi prin amânarea rambursării datoriei externe; d) achitarea datoriilor scadente
pe seama rezervei internaționale; e) apelarea la fonduri europene nerambursabile. Selectați răspunsul
incorect.
5. Echilibrarea balanței de plăți nu se poate realiza prin:

a) obținerea de credite de la organisme financiar-valutare internaționale; b) creșterea veniturilor în devize
convertibile; c) valorificarea superioară a producției naționale la export; d) atragerea de capitaluri străine
pentru activitatea de investiții; e) emisiunea de acțiuni pe piața externă de capital.
Răspunsuri
1 a)
2 e)
3 c)
4 b)
5 e)


Unitate Invatare 9

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Unitate Invatare 9

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

RELAȚII MONETAR-FINANCIARE INTERNAȚIONALE

Suport de curs pentru autoinstruire – TEMA 9: Balanța de plăți

Material didactic elaborat în tehnologia ID pentru Învăţământul la Distanţă

Titular disciplină: Conf. univ. dr. Carmen Obreja

CONȚINUT UNITATE DE ÎNVĂȚARE IX:

9.1 Balanța de plăți – definiție și caracteristici

1 ASE București – FABBV

Printre cele mai utilizate tipuri de balanțe de plăți sunt de menționat:

Balanța de plăți operează cu o serie de noțiuni specifice:

2 ASE București - FABBV

9.2 Structura balanței de plăți

(De consultat: http://www.bnr.ro/PublicationDocuments.aspx?icid=6843)

În Balanța bunurilor, înregistrarea operațiunilor se face astfel:

4 ASE București - FABBV

În Balanța serviciilor se aplică principiile schimbului de proprietate economică:

În Balanța veniturilor primare a fost modificată terminologia și structura componentelor denumite

II) Balanța Contului de capital include următoarele posturi:

III) Balanța Contului financiar

Postul de balanță Investiții directe se întocmește pe baza principiului active/pasive și nu pe principiul

- profitul reinvestit de către aceștia;

9.3 Poziția investițională internațională

Fiecare țară oferă informații periodice referitoare la situația balanței de plăți

8 ASE București - FABBV

9 ASE București - FABBV

9.4 Factorii de influență asupra balanței de plăți

Influența cursului de schimb asupra contului curent al balanței de plăți

Între balanța de plăți şi moneda națională există o dublă influență:

Influența ratei dobânzii asupra balanței de plăți

9.5 Influența cursului de schimb asupra operațiunilor de export/import

Efectele cursului de schimb asupra comerțului exterior vizează:

EXEMPLUL 2: Un importator elvețian importă produse de la o firmă americană

Curs de schimb 4,00 EUR/RON 4,50 EUR/RON 4,75 EUR/RON

Curs de schimb 4,00 EUR/RON 4,50 EUR/RON 4,75 EUR/RON

13 ASE București - FABBV

(1) = importul a devenit mai ieftin → efect favorabil

9.6 Echilibrarea balanței de plăți

În balanța de plăți, suma plăților trebuie să fie egală cu suma încasărilor.

14 ASE București - FABBV

9.7 Fundamentarea echilibrului valutar cu ajutorul balanței de plăți

15 ASE București - FABBV

Dacă: Y=C+I  M=X RELAȚIA DE ECHILIBRU VALUTAR

Dacă: Y<C+I M>X DEFICIT DE VALUTĂ

Dacă: Y>C+I M<X EXCEDENT DE VALUTĂ

În această situație, efectele asupra situației valutare sunt favorabile.

16 ASE București - FABBV

Evaluarea și eficiența activității de import/export

Operațiunile evidențiate de balanța contului curent se bazează pe evaluarea exporturilor şi importurilor,

1) evaluarea operațiunilor: internă şi externă

2) modalitățile de decontare a exportului: acestea trebuie să confere siguranța încasării de valută la

În general, eficiența exportului este urmărită şi apreciată prin intermediul indicatorilor:

- cursul de revenire la export CR export 

AV = Preț extern în valută – M

17 ASE București - FABBV

1) evaluarea operațiunilor: externă şi internă

În general, eficiența importului se apreciază în principal cu ajutorul indicatorului:

- curs de revenire la import CR import 

18 ASE București - FABBV

19 ASE București - FABBV

9.8 Grile de autoevaluare

1. Care dintre urmatoarele enunțuri este fals?

3. Printre posturile reflectate de contul de capital şi de contul financiar nu se numără:

5. Echilibrarea balanței de plăți nu se poate realiza prin:

20 ASE București - FABBV