ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE

FACULTATEA DE CONTABILITATE SI INFORMATICA DE GESTIUNE

Coordonator: Autori:
Prof. Univ. Moroianu Nicolae Cojan Loredana-Elena
Colcea Alina-Ionela

BUCUREŞTI, 2009
 Cuprins

ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE..............................................................................1

FACULTATEA DE CONTABILITATE SI INFORMATICA DE GESTIUNE................................1
............................................................................................................... 1
Cuprins........................................................................................................................ 2
Introducere.................................................................................................................. 3
I. Analiza balanţei de plăţi...........................................................................................4
I.1. Noţiuni generale................................................................................................4
I.1.1. Principii de înregistrare în balanţa de plăţi ..................................................5
I.1.2. Tipuri de balanţe de plăţi ............................................................................5
I.1.3. Componenţa balanţei de plăţi externe.........................................................5
I.2. Influenţa cursului valutar asupra balanţei de plăţi externe ...............................6
II. Echilibrarea balanţei de plăţi externe......................................................................7
II.1. Ajustarea automată a balanţei de plăţi..............................................................7
II.2. Politici de echilibrare a balanţei de plăţi externe...............................................8
III. Echilibrul general şi efectele regimului de curs de schimb ....................................9
III.1. Cursul de schimb fix.........................................................................................9
III.2. Cursul de schimb flexibil ................................................................................9
III.3. Dilemele politicilor macroeconomice..............................................................11
IV. Evoluţia balanţei de plăţi externe a României – ..................................................14
comparaţie cu alte cinci ţări europene ( perioada 1990 – 2007 )..........................14
IV.1. O privire de ansamblu....................................................................................14
IV.2. Condiţiile economice generale ......................................................................15
IV.3. Deficitul balanţei de plăţi...............................................................................18
IV.4. Situaţia României ..........................................................................................21
IV.5. Competitivitatea – o soluţie posibilă...............................................................24
IV.6. Datoria externă – ultima opţiune....................................................................26
Anexe........................................................................................................................ 28
BIBLIOGRAFIE............................................................................................................ 40

2
 Introducere

Echilibrul balanţei de plăţi externe constituie una dintre provocările actuale la nivelul
macroeconomiei. În condiţiile în care interdependenţele economice se înmulţesc pe zi ce trece, iar
reacţiile la schimbări devin din ce în ce mai prompte, fiecare decizie de politică economică se
reflectă mai mult sau mai puţin în balanţa de plăţi.
Conţinutul lucrării de faţă nu se pierde într-o expunere fără substanţă, plină de informaţii
inutile sau încadrarea lor în categorii; scopul nu este acela de a detalia o balanţă de plăţi, sau de a
înşirui date, ci de a cunoaşte care sunt fundamentele economice şi factorii de influenţă.
De aceea, după o prezentare a teoriei de bază, expunerea studiului de caz se axează pe
evidenţierea asemănărilor dintre România şi alte cinci ţări în tranziţie, în ceea ce priveşte evoluţia
balanţei de plăţi. Se vor observa cauzele dezechilibrelor din trecut, amintind conjunctura
cauzatoare, şi se va încerca o explicaţie la obiect, cu scopul de a crea corelaţii.
Similitudinile existente între ţările analizate ( România, Bulgaria, Cehia, Polonia, Slovacia
şi Ungaria ) au derivat din precondiţiile economice, politice şi sociale specifice regimului
comunist, iar efectele independenţei brusc obţinute au variat de la caz la caz, în primă instanţă, în
funcţie de alegerile decidenţilor politici. Unele hotărâri imediat următoare anului 1989 se reflectă
chiar şi azi în economiile precizate, însă fiecare ţară a obţinut într-un fel sau altul un avantaj care
să o ajute în demersul obţinerii echilibrului cu mai puţine costuri ( de exemplu un influx mai mare
de investiţii străine directe, sau un deficit mai mic ).
De o expunere mai detaliată va dispune, în studiul de caz, România, pentru o mai bună
înţelegere a legăturilor dintre cauze, efecte şi opţiuni de reducere a deficitelor, însă datele vor fi
corelate cu cele ale celorlalte ţări.
În acest scop, partea de teorie a acestei lucrări este structurată pe patru capitole pe
parcursul cărora se vor sublinia şi explica următoarele: structura şi principalele componente ale
balanţei de plăţi, modalitatea în care cursul de schimb o poate afecta, măsurile de politică
economică prin care se pot remedia deficitele, efectele aplicării politicilor monetare şi fiscale
asupra curbei BP, influenţa regimului de curs de schimb ales, şi dilemele care apar atunci când o
decizie nu poate determina echilibrul intern şi echilibrul extern simultan .
Studiul de caz îşi propune să expună condiţiile economice iniţiale ale ţărilor, să arate care
este cauza deficitelor balanţei de plăţi şi felul în care ţările au înţeles să îl acopere ( printr-o
datorie externă tot mai mare ), precum şi să ofere o soluţie – creşterea competitivităţii.

3
 I. Analiza balanţei de plăţi

I.1. Noţiuni generale

Conceptul de balanţă de plăţi externe, în accepţiunea actuală, se referă la înregistrarea
totalităţii fluxurilor financiare, monetare şi reale ce apar ca urmare a desfăşurării activităţilor
economice între rezidenţii unei economii şi restul lumii, în decursul unei perioade, excluzând din
înregistrare stocul activ sau pasiv de resurse financiare.
►Fluxurile financiare: se înregistrează în contul de capital sau contul financiar, şi se
detaliază având în vedere tipul lor ( investiţii, credite externe, active de rezervă etc.).
►Fluxurile reale: vizează exportul şi importul de bunuri şi servicii, diferenţa dintre ele
reprezentând balanţa comercială a ţării in cauză.
Prin aceste evidenţieri, balanţa de plăţi externe oferă posibilitatea de a determina lipsurile/
surplusurile economiei, avantajele/ dezavantajele unei ţări în comparaţie cu o alta; de aceea, ea
reprezintă un instrument datorită căruia politicile economice ale unei ţări pot fi alese eficient.

Balanţa de plăţi externe poate fi:

● echilibrată: situaţie în care încasările egalează plăţile efectuate către ţările partenere;
● excedentară( activă ): încasările depăşesc valoric plăţile efectuate;
● deficitară( pasivă ): încasările sunt mai mici decât plăţile.

Prin urmare, orice variaţie în exportul net( vizând contul curent ), sau orice variaţie în
fluxurile de capital( vizând contul de capital ), vor determina apariţia unui dezechilibru la nivelul
balanţei de plăţi externe. Variaţiile sunt efectul a trei factori :
- nivelul preţurilor,
- nivelul output-ului,
- rata de schimb.
→În condiţii de DEFICIT, echilibrarea înseamnă o diminuare a încrederii celor care deţin
moneda ţării in cauză, deoarece atingerea echilibrului are loc prin utilizarea rezervelor valutare
ale ţării, a finanţărilor externe, sau a masei monetare.
→În condiţii de EXCEDENT, echilibrarea atrage încrederea agenţilor străini faţă de
moneda ţării, deoarece aceasta înseamnă creşterea încasărilor din export.

4
I.1.1. Principii de înregistrare în balanţa de plăţi

→ Principiul dublei înregistrări este acela care stă la baza realizării balanţei de plăţi
externe. Aceasta înseamnă că pentru fiecare cumpărare/ intrare de bunuri/servicii există un
corespondent în plăţile înregistrate, iar pentru fiecare furnizare/ ieşire există şi o înregistrare a
încasărilor. Respectarea acestui principiu duce, teoretic, la existenţa soldului egal cu zero. Însă,
din cauza sistemului imperfect de înregistrare şi a modalităţilor diferite de obţinere a datelor, apar
anumite diferenţe valorice. Tocmai de aceea, balanţa de plăţi include şi o secţiune de “Erori si
omisiuni”, în care vor fi raportate aceste diferenţe.
→ Principiul anterior presupune şi o poziţie de credit şi una de debit corespunzătoare
fiecărui cont din balanţa de plăţi. Astfel, intrările de resurse vor reprezenta creditul balanţei, iar
ieşirile vor reprezenta debitul.
→ Pentru ca balanţa de plăţi externe să fie echilibrată, soldul creditor al contului curent
trebuie sa fie egal cu soldul debitor al contului de capital. De aceea, în caz contrar, orice deficit al
contului curent trebuie ajustat din excedentul contului de capital.
În balanţa de plăţi a unei perioade se iau în calcul numai fluxurile ( reale sau financiare )
ce au avut loc în acea perioada, neţinându-se cont de stocuri ( de bunuri şi servicii ) sau de
acumulări ( de capital ). De asemenea, în BPE se înregistrează şi acele operaţiuni dintre o ţară şi
mediul extern care nu presupun o contraprestaţie ( asistenţa financiară, donaţii, etc.).

I.1.2. Tipuri de balanţe de plăţi

Balanţa de plăţi externe poate fi de două tipuri: statică sau dinamică. Varianta statică se
utilizează atunci când se doreşte înregistrarea creanţelor existente pană la un moment dat, fără a
lua în considerare scadenţa lor, iar varianta dinamică atunci când se doreşte înregistrarea
fluxurilor iniţiate într-o anumită perioadă .
Formele pe care o balanţă de plăţi le poate avea sunt:
►globală: în care se înregistrează toate operaţiunile economice ale unei ţări cu restul lumii;
►regională: înregistrează operaţiunile economice cu un anume grup de ţări;
►bilaterală: ia în calcul fluxurile economice existente între două ţări;
►program: realizează proiecţii pe baza cărora se determină un eventual necesar de resurse;
►de piaţă: conţine încasările şi plăţile dintr-o anumită perioadă, şi potenţiala lor evoluţie.

I.1.3. Componenţa balanţei de plăţi externe

I.1.3.1 Contul curent

5
 Balanţa contului curent este formată din: balanţa bunurilor( valoarea exporturilor şi a
importurilor de bunuri materiale tangibile, la preţ FOB1); balanţa serviciilor( sumele încasate şi
sumele plătite pentru comerţul internaţional cu servicii) – balanţa bunurilor împreună cu cea a
serviciilor formează balanţa comercială; balanţa veniturilor( reprezentând încasările si plăţile
rezultate din mişcarea internaţională a capitalurilor şi a factorului de producţie muncă : dobânzi,
profituri, salarii repatriate/plătite etc.); balanţa transferurilor curente( sumele aferente intrărilor şi
ieşirilor resurselor financiare şi reale ce nu presupun o compensare din partea beneficiarului).
Importanţa contului curent derivă din faptul că acesta oferă informaţii asupra legăturilor
economice ale unei ţări cu celelalte ţări( cât, de unde, ce importă; către cine, cât, ce anume
exportă ). Atunci când o ţară importă mai mult decât exportă ( situaţie de deficit ), veniturile
rezidenţilor interni sunt depăşite valoric de cheltuielile lor, acest fapt implicând necesitatea unei
finanţări externe. În cazul contrar( situaţia de excedent ), va avea loc o „dezîndatorare externă a
naţiunii” 2 , suma rezultată putând fi împrumutată altor ţări, plasată ca depozit pentru a se obţine
dobânda, sau utilizată pentru a se plăti datoria externă.

I.1.3.2. Contul de capital şi financiar

Balanţa mişcărilor de capital cuprinde :

- contul de capital ( sumele încasate şi sumele plătite în cadrul transferurilor, în/din
afara ţării , de active nefinanciare sau intangibile şi de capital ), şi
- contul financiar ( reuneşte acele transferuri internaţionale de proprietate care vizează
activele financiare ).
Diferenţa dintre intrările nete de capital şi ieşirile nete de capital va reprezenta, deci,
valoarea soldului contului de capital şi financiar. Soldurile balanţelor contului curent şi mişcărilor
de capital se pot echilibra reciproc, în sensul că un deficit al contului curent poate fi completat
dintr-un excedent al balanţei mişcărilor de capital, şi invers.

I.2. Influenţa cursului valutar asupra balanţei de plăţi externe

Cursul valutar reprezintă preţul unei monede naţionale sau internaţionale exprimat într-o
altă monedă naţională cu care se compară valoric în anumite condiţii de spaţiu şi timp.
Având în vedere că balanţa de plăţi externe ia în considerare fluxurile valorice ce rezultă
din raporturile cu străinătatea, deci nu înregistrează şi stocurile, acest preţ ( rata de schimb) va
fluctua în funcţie de oferta şi cererea de valută internă.
Se poate observa că astfel de deplasări ( ale cererii şi/sau ofertei )au efect direct de
modificare a ratei de schimb ( Fig.I.2.-1 ).
► aprecierea valutei interne: creşterea ratei de schimb ( de la t la t’ ) ca urmare a
creşterii cererii de valută internă ;

1
FOB ( free on board ) - livrarea sub această condiţie presupune în sarcina vânzătorului şi obligaţia de vămuire a
mărfii pentru export
2
Jacques Généreux , Economie politică : vol.3 – Macroeconomie în economia deschisă , Editura All Beck
6
 ► deprecierea valutei interne: scăderea ratei de schimb ( de la t la t” ) ca urmare a
creşterii ofertei de valută internă .

Figura I.2-1.
Deprecierea/devalorizarea este utilizată datorită efectelor sale, pozitive asupra exporturilor
şi de inhibare a importurilor, şi deci datorită capacităţii de echilibrare a balanţei de plăţi externe.
Însă în cazul unei ţări care mizează pe influenţa tehnologiei importate( pentru a
impulsiona companiile axate pe export, pentru a le eficientiza, pentru a fi mai competitive),
devalorizarea are ca efect secundar tocmai împiedicarea acestui proces. În lipsa acestui
instrument, companiile se vor găsi în incapacitatea de a face faţă presiunii pieţelor internaţionale,
iar acest fapt va determina , în cele din urmă, neprofitabilitatea – deci dispariţia lor de pe piaţă,
atrăgând consecinţe nefavorabile întregii economii.
Prin urmare, aceste modificări au repercursiuni asupra pieţelor de bunuri şi servicii, asupra
pieţei financiare etc., afectând şi balanţa de plăţi externe.

II. Echilibrarea balanţei de plăţi externe

II.1. Ajustarea automată a balanţei de plăţi

Echilibrul balanţei de plăţi externe a devenit în timp un scop greu de realizat, atâta vreme
cât fenomenele economice imprevizibile s-au înmulţit, iar complexitatea lor a devenit o problemă
a cărei rezolvare nu se mai poate regăsi pur şi simplu în conceptul de “ajustare automată”.
Însă acest concept a fost considerat eficient în teoriile clasice, neoclasice, keynesiene, iar
economiştii care abordau echilibrul balanţei de plăţi prin această viziune au exemplificat situaţiile
în care el poate fi atins, prin:
■ variaţiile preţurilor în regim de cursuri de schimb fixe;
■ variaţiile cursului de schimb;
■ variaţiile de venit.
→ Cazul variaţiei preţurilor la bunuri şi servicii; să presupunem existenţa raporturilor
comerciale între 2 ţări( denumite generic “Ţara 1” şi “Ţara 2” ); Ţara 1 dispune de avantajul unor
inovaţii care aduc produselor sale calitate mai bună decât a celor din Ţara 2, la un preţ mai scăzut.
Cumpărătorii din Ţara 2 îşi vor îndrepta atenţia către produsele din Ţara 1, iar acest fapt va duce

7
către crearea unui excedent al balanţei tranzacţiilor curente în cazul Ţării 1, şi la un deficit al
acesteia în cazul Ţării 2. Ieşirea devizelor din Ţara 2 va cauza scăderea masei monetare, deci şi a
preţurilor, iar intrarea devizelor în Ţara 1 va cauza creşterea masei monetare, deci şi a preţurilor;
în acest fel cumpărătorii din Ţara 2 vor achiziţiona produse din Ţara 2 datorită preţului mai mic,
ceea ce va conduce la reechilibrarea schimburilor.
→ Cazul cursurilor de schimb flexibile; acesta va duce la restabilirea echilibrului fără a se
schimba preţurile. Astfel, în situaţia de excedent a Ţării 1 , va exista o cerere excedentară pentru
moneda sa naţională , şi o ofertă excedentară a monedei naţionale a Ţării 2. Întrucat nu se
intervine pe piaţa valutară, cursul de schimb este în permanenţă ajustat de modificarea cererii şi a
ofertei, ceea ce va însemna o apreciere a monedei Ţării 1, şi o depreciere a monedei Ţării 2. Ca
urmare, sporirea preţului produselor Ţării 1 pe piaţa Ţării 2 şi scăderea preţului produselor Ţării
2 pe piaţa Ţării 1 va însemna reorientarea comerţului, şi diminuarea deficitului Ţării 2.
→ Cazul variaţiilor de venit; în exemplul de mai sus, în Ţara 1 sporirea exporturilor a dus şi
la sporirea venitului naţional şi la stimularea produsului intern. De aici şi stimularea importurilor,
şi reducerea excedentului; situaţia opusă se aplică Ţării 2; în final , se restabileşte echilibrul.

II.2. Politici de echilibrare a balanţei de plăţi externe

Există o serie de politici macroeconomice care pot ajusta deficitele existente la nivelul
balanţei de plăţi externe prin intermediul diferitelor instrumente utilizate .
a) Politicile monetare intervin prin:
► rata dobânzii; creşterea ei se concretizează în atragerea de capitaluri străine → creşterea
nivelului investiţiilor străine directe va echilibra sau va crea un excedent al contului de capital;
► menţinerea masei monetare la un nivel optim pentru a nu afecta stabilitatea preţurilor;
► cursul de schimb, a cărui devalorizare încurajează exporturile, însă nu avantajează cu
nimic importurile, ci stopează/ încetineşte importurile de tehnologie;
► rata rezervelor minime obligatorii, care are capacitatea de a controla nivelul lichidităţilor
de care dispun băncile comerciale, astfel controlându-se şi nivelul creditelor acordate .
b) Politicile bugetare au în vedere :
► reducerea cheltuielilor bugetare şi
► sporirea încasărilor din impozite şi taxe
pentru a contracara/diminua nevoia de acoperire a deficitului bugetar prin contractarea creditelor.
c) Politicile comerciale:
► limitarea importurilor prin utilizarea taxelor vamale şi/ sau a contingentelor ( aplicate
pentru a limita cantitatea importată );
► stimularea exporturilor prin : subvenţionarea sectoarelor care nu pot face faţă
competitivităţii pieţelor externe, acordarea de facilităţi, de credite subvenţionate, asigurarea şi
garantarea creditelor, etc.
Intervenţiile menite a asigura echilibrul general se axează pe următoarele direcţii :
stabilitatea preţurilor, echilibrul BPE, şi utilizarea deplină a forţei de muncă. Însă pentru a atinge
aceste obiective în acelaşi timp trebuie asumat şi riscul de apariţie a unor conflicte potenţiale .

8
 Un astfel de exemplu ar fi acela al utilizării complete a forţei de muncă şi al stabilităţii
preţurilor, deoarece scăderea nivelului şomajului poate atrage creşterea inflaţiei.

III. Echilibrul general şi efectele regimului de curs de schimb

Alegerea regimului de curs de schimb este o problemă al cărei rezultat nu poate fi descris
drept general valabil. Fiecare dintre acestea are avantajele şi dezavantajele sale( de exemplu, în
cazul regimului de curs de schimb flotant s-a putut observa, în general, o creştere economică mai
mare, însă i se reproşează un proces de dezinflaţie mai încet ), iar performanţele lor depind de
obiectivele economice vizate, precum şi de caracteristicile structurale ale economiei. Regimul de
curs de schimb este cu atât mai important pentru ţările care urmăresc liberalizarea contului de
capital ( în această situaţie probabilitatea atacurilor speculative îngreunează sustenabilitatea
cursului de schimb fix ), dar şi pentru ţările care mizează pe competitivitatea externă.

III.1. Cursul de schimb fix

În acest caz, pentru a se reajunge la echilibru din situaţia de deficit sau de excedent, în
lipsa flexibilităţii cursului de schimb, se vor utiliza intrumente de politică monetară sau fiscală,
precum masa monetară şi cheltuielile guvernamentale.
► Să presupunem că balanţa de plăţi este deficitară , ceea ce cauzează o cerere
suplimentară de devize din străinătate, iar cursul de schimb se va deprecia ca urmare a ofertei
suplimentare de monedă naţională. Pentru a contracara un asemenea efect, autoritatea centrală va
cumpăra moneda naţională, determinând scăderea masei monetare, şi creşterea ratei dobânzii. Ca
rezultat, balanţa de plăţi se va echilibra datorită scăderii venitului ( şi implicit a importurilor ) şi
datorită capitalurilor atrase ( de rata dobânzii mai mare ).
Efectul negativ al reducerii deficitului prin această metodă este diminuarea venitului; el ar
putea fi corijat printr-o politică monetară expansionistă ( de exemplu scăderea RMO pentru ca
băncile comerciale să poată mări oferta de credite ).
►În situaţia în care BP este excedentară , oferta adiţională de devize din străinătate va
aprecia moneda naţională. Acest efect va fi evitat de către banca centrală prin vânzarea monedei
naţionale, mărind masa monetară şi astfel reducând nivelul ratei dobânzii. Echilibrul BP va fi
refăcut datorită ieşirilor de capitaluri şi a creşterii nivelului investiţiilor. Asta dam ca exemplu
cand vorbim

III.2. Cursul de schimb flexibil

A. Politicile monetare
În analiza politicilor monetare aplicate într-un regim de curs de schimb flexibil trebuie să
se ţină cont de mobilitatea fluxului de capital ( absentă, perfectă , imperfectă ).

9
 a) Cazul capitalurilor imobile este acela în care se interzice schimbul lor de la / către
nerezidenţi. În această situaţie, rata dobânzii nu mai este un factor de influenţă, orice sporire sau
diminuare a ei neafectând echilibrul BP. Prin urmare, echilibrul balanţei de plăţi externe va
reprezenta echilibrul balanţei contului curent ( BP = BCC ).
b) Mobilitatea perfectă a capitalurilor corespunde acelui caz în care cea mai mică
variaţie a ratei dobânzii provoacă o reacţie la nivelul mişcării capitalurilor, astfel menţinându-se
un nivel al ratei dobânzii subordonat pieţei internaţionale.
O politică monetară expansionistă determină
creşterea masei monetare, deci deplasarea către
dreapta a curbei LM (Curba cererii pentru mijloace
lichide egale cu masa monetară) (Fig.IV.2-A.b) şi
scăderea ratei dobânzii interne. Ca urmare,
capitalurile se vor reorienta, cauzând creşterea
ofertei de monedă naţională şi scăderea ratei de
schimb, ceea ce se va concretiza într-o creştere a
exporturilor. Curba IS(Curba investiţiilor egale cu
Fig.IV.2-A.b
economisirile) se va deplasa către dreapta,
relizându-se astfel noul punct de echilibru general E1 în care rata dobânzii interne va
coincide cu cea internaţională.
c) Mobilitatea imperfectă a capitalurilor descrie o situaţie mai realistă. Diminuarea ratei
de schimb( cauzată de oferta suplimentară de
monedă naţională ) determină deplasarea curbelor
IS şi BP către un nou punct de echilibru general
E1, aflat la intersecţia unei rate a dobânzii mai
mici (r1<r0), şi a unui venit mai mare (Y1>Y0).
După cum se va observa, în cazul politicii
fiscale expansioniste, modificările aduse la nivel
Fig.IV.2-A.c
de venit şi curs de schimb nu sunt la fel de
certe ca în cazul politicii monetare expansioniste.

B. Politicile fiscale

Similar situaţiei descrise la regimul cursurilor de schimb fixe, urmările politicilor fiscale
expansioniste şi restrictive vor fi dependente şi
aici de pantele curbelor LM şi BP. Vom analiza
cele două cazuri posibile în situaţia aplicării unei
politici fiscale expansioniste.
a) Ipostaza 1: Curba BP este mai înclinată
decât curba LM

( Fig.IV.2.-B.a ) Politica fiscală expansionistă

10
( deplasarea curbei IS la dreapta ) cauzează creşterea nivelului venitului; din acest motiv, se va
suplimenta oferta de valută internă în schimbul valutei externe pentru a se putea plăti bunurile
importate – ca rezultat, se va reduce rata de schimb. De aici şi deplasarea curbei BP, care va
ajunge în noul punct de echilibru.
Fig.IV.2.-B.a

b) Ipostaza 2: Curba LM este mai înclinată decât curba BP

(Fig.IV.2.-B.b) În această ipostază, politica fiscală

expansionistă va deplasa curba IS din punctul de
echilibru general E0 în punctul P care se situează
deasupra curbei BP( situaţia excedentară a BPE în
regimul de curs de schimb fix ).Creşterea ratei de
schimb care apare ca urmare a cererii mari de
monedă naţională provoacă o creştere a nivelului
importurilor, care va compensa/diminua
Fig.IV.2.-B.b
excedentul contului de capital, ajungându-se din
nou într-un punct de echilibru general al curbelor IS, LM, şi BP, punctul E2. Este vizibil astfel
faptul că în aplicarea politicii fiscale expansioniste efectul cel mai remarcabil se obţine atunci
când curba BP este mai înclinată decât curba BP, obţinându-se o creştere mai mare a venitului
( creşterea de la Y0 la Y1 în Fig.IV.2.-B.a este mai mare decât creşterea de la Y0 la Y2 în
Fig.IV.2.-B.b ).

III.3. Dilemele politicilor macroeconomice

Prin exemplele de anterioare s-au putut scoate în evidenţă efectele diferitelor politici
economice asupra echilibrului balanţei de plăţi, devenind foarte clar de ce trebuie aplicată o
anumită politică sau alta, şi ce rezultate se obţin prin aceste alegeri.
Însă într-o economie deschisă pot apărea şi anumite situaţii în care premisele nu sunt
tocmai clare, şi creează contradicţii între politicile posibil de utilizat. În scopul determinării şi
clarificării problemelor, se va ţine cont de ipostazele economice posibile.
După cum am arătat în capitolul anterior, poziţionarea curbei BP stabileşte starea de
EXCEDENT ( deasupra curbei BP ), sau de DEFICIT ( sub curba BP ); de asemenea, venitul de
echilibru indică şomajul ( la stânga venitului de echilibru ), sau inflaţia ( la dreapta venitului de
echilibru). De aceea, în mod logic, într-o economie pot exista patru tipuri de conjuncturi :
excedent şi şomaj, excedent şi inflaţie, deficit şi şomaj, deficit şi inflaţie.
Cu toate acestea, echilibrul balanţei de plăţi externe poate fi realizat ( dacă, de exemplu
balanţa se află într-o situaţie de deficit ) printr-un împrumut extern, prin care să se poată plăti
anumite îndatorări. Acest lucru nu desemnează, deci, o situaţie de dorit , pentru că nu arată

11
adevărata natură a echilibrului – el este obţinut cu costul viitoarelor probleme cauzate de plata
actualei datorii la care se adaugă şi povara dobânzilor viitoare.
De aceea, pentru a se preveni această orientare greşită asupra echilibrului extern, soluţia la
îndemână este aceea de a opta pentru echilibrul balanţei contului curent. Acest echilibru ne arată
dacă ţara îsi poate finanţa propriile schimburi cu străinătatea - cu alte cuvinte, exportul trebuie să
fie capabil a acoperi plata importurilor ( eventual să o şi depăşească ). Echilibrul balanţei contului
curent este redat de o dreaptă verticală situată/ adaptată în funcţie de nivelul venitului. După cum
am arătat în subcapitolul anterior, această ipostază a balanţei contului curent coincide cu situaţia
în care mobilitatea capitalurilor este nulă, astfel încât curba balanţei de plăţi externe depinde
numai de nivelul venitului.
Astfel, în următoarele exemple, se vor evidenţia dilemele care apar atunci când se ţine
cont de acest tip de echilibru, precum şi însemnătatea lor.
Pentru început, este necesar să se clarifice două contexte :
► atunci când venitul desemnat de curba balanţei contului curent este mai mic decât
nivelul venitului de echilibru ( YBCC <Y* ), ţara este deficitară.
► atunci când venitul desemnat de curba balanţei contului curent este mai mare decât
nivelul venitului de echilibru ( Y*< YBCC ), ţara este excedentară.
Cele două tipuri de ţări vor fi reprezentate de graficele următoare3 :
Ţară deficitară Ţară excedentară
r BCC r BCC

RECESIUNE RECESIUNE EXPANSIUNE RECESIUNE EXPANSIUNE EXPANSIUNE

ŞOMAJ ŞOMAJ INFLAŢIE ŞOMAJ INFLAŢIE INFLAŢIE

Excedent Deficit Deficit Excedent Excedent Deficit

? ?
1 2 3 1 2 3

YBCC Y* Y Y* YBCC Y
Zonele 1
Descriu o situaţie posibilă, deoarece în recesiune se produce la un nivel mai scăzut decât
cel potenţial, iar sub-utilizarea forţei de muncă necesită o expansiune a venitului care va reduce
excedentul existent, va reduce şomajul, deci va apropia producţia de nivelul potenţial .
Zonele 3
Descriu o situaţie de asemenea posibilă, deoarece în expansiune, din cauza nivelului mare
de importuri creşte şi nivelul preţurilor. De aceea este necesară reducerea nivelului venitului, deci
o politică restrictivă pentru a scădea nivelul importurilor şi a reduce deficitul.
Zonele 2
► În cazul ţării structural deficitară dilema apare din cauza faptului că trebuie să se aleagă între:
- recesiune, care va creşte nivelul şomajului, deşi va diminua/ elimina deficitul, şi
- expansiune, care va reduce nivelul şomajului, însă va spori deficitul extern.
3
Jacques Généreux , Economie politică : vol.3 – Macroeconomie în economia deschisă , Editura All Beck
12
► În cazul ţării structural excedentară, în zona 2 apare o dilemă deoarece trebuie să se aleagă:
- o politică expansionistă cu efecte benefice asupra excedentului ( care se va reduce ), dar
cu efecte negative asupra nivelului inflaţiei ( care va creşte ).
- o politică restrictivă care , deşi va opri/ reduce nivelul inflaţiei, va spori excedentul.

Aceste nepotriviri între scopurile interne şi cele externe ale politicilor macroeconomice
sunt cu atât mai problematice cu cât deschiderea către pieţele internaţionale poate întreţine
această situaţie. Însă ea poate fi rezolvată prin cooperarea ţărilor în cauză, astfel încât opoziţia
stării lor să se poată transforma, prin alinierea obiectivelor, într-un atuu.
În regimul de curs de schimb fix aceste dileme se accentuează, pentru că banca centrală:
→ în situaţia de deficit, cumpărând moneda naţională( la preţ neschimbat )reduce masa monetară;
→ în situaţia de excedent, cedând-o( la preţ neschimbat )sporeşte masa monetară.

În regimul de curs de schimb flexibil:

→ în situaţia de deficit, datorită cererii mari de valută străină, meneda naţională se va deprecia,
iar rata de schimb va creşte, diminuând/ eliminând deficitul, pentru că valuta străină va avea,
treptat, un „preţ” prea mare pentru a mai fi cerută;
→ în situaţia de excedent, oferta suplimentară de valută străină determină aprecierea monedei
naţionale, până la nivelul la care excedentul va fi eliminat.
Prin urmare, neintervenţia autorităţii monetare centrale înseamnă nedeplasarea curbei LM,
iar acest fapt se va concretiza într-o stabilire a echilibrului general în funcţie de deplasarea curbei
IS şi a curbei BP.

■ Dilema deficit – subutilizare

Deficitul duce, deci, la o depreciere a monedei naţionale; însă acest lucru nu poate decât
sa impulsioneze cererea externă pentru produsele naţionale, deci va determina creşterea
exporturilor prin creşterea competitivităţii.
Mai mult, exporturile tot mai mari şi scăderea importurilor înseamnă şi o îmbunătăţire a
activităţii interne, deci mai multe locuri de muncă, şi scăderea nivelului şomajului.

■ Dilema excedent – inflaţie

Excedentul determină o apreciere a monedei naţionale, şi pentru că aceasta duce la
creşterea preţurilor produselor interne, competitivitatea lor va scădea pe pieţele externe - de aici şi
diminuarea cererii externe.
Astfel, excedentul va fi eliminat, iar scăderea nivelului preţurilor – ca răspuns la o cerere
mai mică – va însemna scăderea nivelului inflaţiei.

Pentru ca aceste „prescripţii” să funcţioneze este nevoie, însă, de o reacţie în timp real la
modificărilor ce au loc la nivelul preţurilor.
Numai astfel se pot avea şanse de reuşită în încercarea de a rezolva dilemele politicilor
macroeconomice prin intermediul regimului de cursuri de schimb flexibile.

13
 IV. Evoluţia balanţei de plăţi externe a României –
comparaţie cu alte cinci ţări europene ( perioada 1990 – 2007 )

Acest studiu de caz are drept scop analiza evoluţiei balanţei de plăţi externe a României,
axându-se pe principalele modificări care au avut loc la nivelul balanţei contului curent şi al
balanţei contului de capital şi financiar, pentru a aprecia ce influenţe au avut acestea în
schimbările macroeconomice desfăşurate între anii 1990 şi 2007.
Pentru o mai bună viziune asupra capacităţii de influenţă a diverşilor factori ( precum:
creşterea economică, nivelul exportului ca total sau pe activităţi, nivelul importului, schimbările
în ramurile de activitate, datoria externă, investiţiile străine directe, etc.), evoluţia lor din
România va fi comparată cu evoluţiile celor din alte cinci ţări europene: Bulgaria, Cehia, Polonia,
Slovacia şi Ungaria.

IV.1. O privire de ansamblu

Începutul procesului de tranziţie la economia de piaţă a însemnat pentru ţările din Europa
Centrală şi de Est o schimbare majoră în ceea ce priveşte desfăşurarea şi organizarea economiei.
Pentru toate aceste ţări, modificările au însemnat în primul rând o transformare a ceea ce însemna,
înainte de 1990, export agresiv în detrimentul importurilor.
Deschiderea către pieţele internaţionale avea însă un scop mai cuprinzător decât simpla
intensificare a relaţiilor comerciale; ţinta era aceea de a atrage investitori care să ştie să
eficientizeze resursele de care fiecare ţară în parte dispunea, şi prin intermediul cărora puteau să
atingă o creştere economică cu adevărat capabilă să aducă ţările la nivelul celor dezvoltate.
Pentru a trece la economia de piaţă erau necesare programe care să îndrume ţările; astfel,
au apărut diverse modele de urmat, printre care şi acela al terapiei de şoc ( emis iniţial de Jeffrey
Sachs în 1990, susţinut de Fondul Monetar Internaţional şi Banca Mondială, şi denumit
Consensul de la Washington ) care se baza pe ideea că este suficientă liberalizarea preţurilor
pentru a se atinge “instantaneu logica de piaţă” 4; un alt model era tranziţia graduală( strategii
lansate de Agenda de la Viena ), care miza pe o abordare mai realistă, menită să asigure şi
stabilizarea la nivelul fostelor ţări comuniste, să creeze pas cu pas noul sistem, fără să distrugă
realizările trecute. Ungaria este cel mai bun exemplu de ţară care a ţinut cont de indicaţiile
modelului din urmă, reuşind astfel efecte impresionante.
Reformele adoptate în decursul anilor următori au avut în vedere: liberalizarea preţurilor
şi a cursului de schimb, privatizarea, eliminarea monopolului de stat asupra comerţului exterior,
diminuarea barierelor tarifare; o altă similitudine este aceea a stabilizării macroeconomice, care
are de-a face atât cu nivelul preţurilor, cât şi cu balanţa de plăţi externe. Stabilizarea implica
eliminarea inflaţiei sau hiperinflaţiei, care exista sau era reprimată – riscând să se dezlănţuie odată
cu liberalizarea preţurilor. Provocarea, în aceste demersuri, era reprezentată de schimbările

4
Dinu Marin,Cristian Socol, Aura Niculescu, Economia României – O viziune asupra tranziţiei postcomuniste,
Editura Economică , 2005
14
necesare la nivel instituţional, în structura fiscală, siguranţa socială şi reinstaurarea drepturilor de
proprietate.Ungaria era mai bine pregătită decât celelalte ţări, din perspectiva instituţională;
reformele conduseseră către liberalizarea preţurilor şi a comerţului, precum şi către dezvoltarea
sectorului privat. În Polonia exista deja un sector agricol privat înainte de 1989. Ambele ţări
aveau iniţial povara unei datorii externe, iar creşterea economică era practic nulă5. Cehoslovacia
se demarca printr-o tradiţie macroeconomică prudentă şi prin dezvoltarea structurii industriale.
Tot printr-o puternică dezvoltare industrială se remarca şi Bulgaria, însă se confrunta cu
datorie externă, trebuind să facă faţă unor constrângeri în schimburile externe; România, care nu
avea datorie externă, era constrânsă de problemele interne, la nivel economic, social şi politic.
Alegerea regimului de curs de schimb a fost diferită. Încercarea de a categorisi aceste
alegeri pe ţări ( în cursuri de schimb fixe, intermediare, şi flexibile ) a dus la mai multe concluzii
privind cursurile de schimb; în anii care urmau independenţei ţărilor, s-au înregistrat:
- faza de stabilizare cuprinsă între anii 1990 şi 1994, a dus la adoptarea unui curs de schimb fix -
Peg6 pentru Cehoslovacia, Polonia şi Ungaria .
- în faza de tranziţie cuprinsă între anii 1995 şi 2000 Cehia, Slovacia, Polonia, au optat pentru un
curs de schimb din ce în ce mai flexibil, iar Bulgaria s-a orientat către un consiliu monetar.
- faza de pregătire, după anul 2001, însemna o aliniere a ţărilor care aderau la U.E.

IV.2. Condiţiile economice generale

►Creşterea economică
La nivelul creşterii economice, se observă ( Fig.V.2.-a ) că toate ţările au avut, în 1990 şi
1991 o rată a creşterii anuale negativă, urmând ( după efectuarea reformelor iniţiale ) ca fiecare
dintre ele să obţină rezultate foarte diferite. În 1992 s-a înregistrat cel mai mare declin din
perioada analizată; următorii ani au însemnat o redresare continuă , însă pentru România, ca şi
pentru Bulgaria , fluctuaţiile foarte mari între 1993 şi 1999 indică o dificultate suplimentară în
readucerea activităţii la un nivel performant . În schimb, pentru Polonia, Slovacia şi Ungaria
trendul pozitiv continuă pe toată această perioadă; ele vor fi ajunse din urmă, şi depăşite, de către
cele trei ţări baltice(Letonia,Lituania si Estonia).

5
Michael Bruno, Stabilization and Reform in Eastern Europe: a Preliminary Evaluation – National Bureau of
Economic Research, 1992
6
Peg sau Price Earnings Ratio se calculează ca raport între preţul unei acţiuni şi profitul pe acţiune al emitentului
acţiunii respective
15
 10

) -5
%
(a
e
ra
-10
lo
a
V
-15

-20
199 199 199 199 199 199 199 199 199 199 200 200 200 200 200 200 200
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 0 1 2 3 4 5 6
Bulgaria -9, -8, -7, -1, 1,8 2,9 -9, -5, 4 2,3 5,4 4,1 4,5 5 6,6 6,2 6,1
Cehia -12 -0, 0,1 2,2 5,9 4 -0, -0, 1,3 3,6 2,5 1,9 3,6 4,6 6,5 6,1
Polonia -7 2,6 3,8 5,2 7 6,2 7,1 5 4,5 4,3 1,2 6,9 3,9 5,3 3,6 6,1
Romania -5, -13 -8, 1,5 4 7,2 4 -6, -4, -1, 2,1 5,7 1,4 5,2 8,4 4,1 7,7
Slovacia -2, -15 -6, -3, 6,2 5,8 8 5,7 3,7 0,3 0,7 3,2 5,1 4,2 5,4 6 8,3
Ungaria -3, -12 -3, -0, 2,9 1,5 1,3 4,6 4,9 4,2 5,2 4,1 4,4 4,2 4,8 4,1 3,9

Fig.V.2.-a : Rata creşterii anuale a PIB ( în procente, anul curent faţă de anul anterior )
Sursa datelor : Eurostat, 2008

Colapsul iniţial rămâne un subiect oarecum controversat, având în vedere măsura în care
s-a petrecut, şi faptul că o recuperare a sa a început abia de prin 1994. El reflectă mai multe
precondiţii, printre care şi lipsa de organizare a ţărilor – care urma încetării subite a planificării
centrale. Fiind nevoite să adopte o strategie proprie, adaptată la noile reguli de piaţă, unele firme
nu au mai făcut faţă provocării. Un alt motiv a fost reorientarea, din punct de vedere geografic, a
relaţiilor comerciale ( dacă înainte de acest moment ele desfăşurau majoritatea schimburilor
comerciale cu URSS, independenţa lor a atras o scădere majoră pe acest palier; pe de altă parte,
acest fapt a dus la îndreptarea schimburilor către Uniunea Europeană ).
Influenţa schimburilor comerciale cu Uniunea Europeană poate fi recunoscută atât în ceea
ce priveşte importurile cât şi în ceea ce priveşte exporturile. Aceasta s-a întâmplat datorită
acordurilor de liber schimb, între ţările analizate, dar şi între ele şi Uniunea Europeană.
Acordurile de liber-schimb au fost o consecinţă a Acordurilor de Asociere cu U.E. (acordul de
asociere cu U.E. a fost semnat de România în 1993 şi a intrat în vigoare în 1995 ) . Astfel, de-a
lungul anilor, importurile din Uniunea Europeană au avut un trend crescător în fiecare ţară,
ajungând după 1999 la un procent de peste 50% din totalul importurilor. În această privinţă se
remarcă Cehia, Polonia, Slovacia şi Ungaria, ele obţinând rezultate mai bune în cazul exporturilor
către UE, astfel încât ponderea acestora în total export a depăşit aproape în fiecare an ponderea
importurilor din UE ( Anexa 1 ).
Mai mult decât atât, aceste ţări au exportat în Uniunea Europeană mai mult de 75% din
totalul exportat aproape în fiecare an de după 1999( Cehia– minim 84%, Polonia– minim 77 %,
Slovacia- minim 85 %, Ungaria- peste 77% ).Celelalte ţări nu înregistrează mari diferenţe la
16
acest nivel, în sensul că ponderea exportului către U.E. în total export este foarte apropiată, din
punct de vedere relativ, de ponderea importurilor din UE în total import, uneori depăşind-o,
alteori nu.
De remarcat este intensitatea relaţiilor comerciale ale fiecărei ţări cu U.E. – capitol la care
Bulgaria este singura cu procente mai mici de 60% atât la export cât şi la import, iar Cehia şi
Slovacia sunt ţările care se apropie, cu fiecare an, de un procent al exporturilor către UE de 90%,
iar al importurilor de 80%. Cu alte cuvinte, schimburile comerciale la nivelul U.E. tind să devină
auto-suficiente. Pe de altă parte, este interesantă corelaţia datelor anterioare cu gradul de integrare
al pieţelor bunurilor şi serviciilor, unde se remarcă evoluţii foarte diferite. În vreme ce Slovacia şi
Cehia dispun de o creştere substanţială a gradului de integrare a pieţei bunurilor ( Slovenia de la
44,1% la 78,7%, iar Cehia de la 42,2% la 65,4% ) între 1995 şi 2006.
România nu se distinge în mod pozitiv prin aceste rezultate, întrucât atât piaţa bunurilor
( 32,8% în 2006 ) cât şi cea a serviciilor ( 5,7 % in 2006 ) nu au un grad de integrare în piaţa
internaţională foarte mare, iar în decursul a nouă ani, acesta s-a apreciat cu 10 procente ( piaţa
bunurilor ), respectiv 2 procente ( piaţa serviciilor ) ; în aceeaşi situaţie se află şi Polonia.

►Inflaţia şi şomajul

Deflatorul PIB( Anexa 2.b ) indică o inflaţie masivă, de trei cifre, în majoritatea ţărilor în
primii ani de tranziţie, excepţie făcând Cehia, Slovacia, Polonia( tot ele ajungând primele la o
inflaţie de două cifre ) şi Ungaria; “vârful” înregistrat în 1992 corespunde momentului
liberalizării preţurilor( moment care nu cauzează, în sine, inflaţie, pentru că este o acţiune unică ),
şi, de asemenea, cu existenţa unor deficite bugetare de peste 6% din PIB.
Explicaţia constă în faptul că Cehia şi Slovacia au practicat, imediat dupa 1989, politici
restrictive, mai exact o politică anti-inflaţionistă ce viza “zero” creştere a ofertei de bani şi un
surplus bugetar de minim 1-1,5%7, Polonia a recurs la controlul strict al inflaţiei prin controlul
creditelor, control obţinut prin rate mari de refinanţare pentru bănci8.
Cu alte cuvinte, regula de “acoperire” după care funcţionează un Consiliu Monetar spune
că atunci când se acumulează rezerve, trebuie să se permită cantităţii de bani să crească, şi invers,
scăderea rezervelor ( ieşirea lor ), trebuie să conducă la scăderea cantităţii de bani din economie9.
Anii 1991 şi 1992 au însemnat pentru România un nivel scăzut al rezervelor valutare, iar
nevoile de import nu puteau fi satisfăcute printr-o finanţare externă din cauza crizei politice
declanşate de mineriadă.
În 1999 scadenţele creditelor contractate depăşeau rezervele ţării, iar plata acestora a
trebuit să fie făcută aproape numai din resursele interne10; consecinţele au fost restrângerea
consumului intern, deprecierea leului, şi inflaţia.Inflaţia a rămas şi după 1999 la două cifre, spre
deosebire de toate celelalte economii analizate, reuşind să ajungă la nivelul de o cifră abia în 2005
( Anexa 2.a ),anul trecerii la o nouă strategie de politică monetară – ţintirea inflaţiei.

7
Karel Dyba, Stabilization and Transition in Czechoslovakia – National Bureau Of Economic Research
8
Andrew Berg, Stabilization and Transition: Poland, 1990-1991 - National Bureau Of Economic Research
9
Daniel Dăianu, Lucian Croitoru; Are nevoie România de un Consiliu Monetar ? – CEROPE, 1999
10
Mugur Isărescu, Spre o nouă strategie de politică monetară: ţintirea directă a inflaţiei - BNR, 2003
17
 Aceeaşi strategie de politică monetară a funcţionat şi în cazul Ungariei, care a trecut la
ţintirea inflaţiei în 2000, obţinând rezultate vizibil pozitive.
Costul, în ambele cazuri, a fost o creştere a ratei şomajului( Anexa 3 ), mai mare însă în
Ungaria ( de la 6,4 în 2000 la 7,5 în 2006 ) decât în România.

IV.3. Deficitul balanţei de plăţi

Deficitul de cont curent este o problemă cu care se confruntă majoritatea fostelor ţări
comuniste din Europa. Ca urmare a interdicţiilor de dinainte de 1989, importurile au crescut
simţitor, aducând în atenţie încă o problemă de rezolvat: cum să convingi o populaţie care a
îndurat atâtea restricţii în privinţa propriilor resurse - pentru ca ele să fie exportate – că trebuie să
exporte şi mai mult pentru a acoperi importurile tot mai mari?

Soldul contului curent (Fig.V.3.a) indică faptul că ultimii ani 8 ani au însemnat un trend de
adâncire a deficitului contului curent care coincide cu perioada în care relaţiile de schimb
comercial s-au îndreptat tot mai mult către U.E. Cu alte cuvinte, posibilitatea de a importa
produse dintr-o zonă de liber schimb inhibă capacitatea de a mai exporta la acelaşi nivel.
Costul direct este acela că preţurile tind să se apropie din ce în ce mai mult de nivelul
celor existente în Uniunea Europeană. Astfel, în cazul bunurilor de consum s-a înregistrat o
creştere de la 50– 60% din nivelul preţurilor din U.E., în 1999, la 70 – 80% în 2007 ( Anexa 4.a ).
Ţinând cont de liberalizarea circulaţiei fluxurilor de capital, se poate spune că intrările de
capital sunt imaginea în oglindă a deficitului de cont curent, dar şi că evoluţia crescătoare, deci
persistenţa acestuia va continua şi în următorii ani.
Fig.V.3.a Soldul contului curent, procent din PIB

18
 O analiză mai detaliată a balanţei contului curent ( Anexa 4.b ) confirmă faptul că deficitul
acestuia provine în principal din soldul negativ al balanţei comerciale, cu patru excepţii:
- Cehia, al cărei deficit are ca sursă majoră ( începând din 1998 ) balanţa deficitară a veniturilor;
mai mult, Cehia şi Ungaria sunt singurele ţări care au înregistrat în ultimii ani ( trei, respectiv
doi ani ) un surplus al balanţei comerciale;
- Ungaria, care în 1993 avea cel mai mare deficit ( în mil. Euro ) al balanţei veniturilor ,
continuând pe un trend ascendent al acestuia până in 2007;
- Polonia, al cărei deficit este cauzat şi de soldul balanţei comerciale şi de al balanţei veniturilor,
cu menţiunea că dinamica deficitului celei din urmă a fost mai mare începând cu 2004;
România se distinge la acest capitol, într-un mod favorabil , numai în ceea ce priveşte
evoluţia balanţei transferurilor curente ( Fig.V.3.b ). În acest sens, în comparaţie cu toate celelalte
Fig.V.3.b

ţări, România şi Polonia au avut de câştigat în principal datorită transferurilor efectuate în

favoarea rezidenţilor, din străinătate ( fenomen asociat cu migraţia forţei de muncă spre pieţe mai
dezvoltate care oferă recompense financiare mai ridicate ), şi datorită fondurilor structurale atrase.
Motivul adâncirii deficitului contului curent rezidă şi în faptul că sporirea consumului şi a
investiţiilor a fost mai mare decât producţia naţională, iar pentru acoperirea golurilor cauzate de
import a fost nevoie şi de finanţări externe. Analiza PIB prin metoda cheltuielilor la nivelul
fiecărei ţări nu indică discrepanţe/ devieri de la trendul general care implică :
- un nivel al cheltuielilor private cu consumul de peste 50% din PIB ( cu excepţia Cehiei,
care în ultimii 3 ani a înregistrat o scădere – Anexa 5.a ); cel mai mare nivel este cel al
Bulgariei, iar acest fapt se „recunoaşte” şi în evoluţia soldului contului curent;
19
 - cheltuieli guvernamentale între 15-25 % din PIB;
- menţinerea investiţiilor ( Anexa 5.b ) în medie, între 20-30%, însă se remarcă cea mai
impresionantă evoluţie în Bulgaria ( 20 de puncte procentuale din 1998 până în 2007 );
- şi evoluţia negativă a exportului net ( cu excepţia Cehiei şi Ungariei, care în ultimii 4,
respectiv 2 ani au realizat un export mai mare decât importurile efectuate ).
În schimb, nivelul foarte scăzut al economisirii nete , de 10% din PIB, nu a fost depăşit
după 1994, ceea ce confirmă/ indică la nivelul tuturor ţărilor o rată foarte scăzută a investiţiilor.
Astfel că, pentru a-şi putea onora plăţile, existau două posibilităţi : împrumuturile sau
investiţiile străine directe. Cele din urmă au crescut în mod constant de-a lungul anilor; la
începutul tranziţiei, cu excepţia Ungariei şi apoi a Cehiei, influxurile de ISD investitiile straine
directe au fost neglijabile. Ele au început să crească odată ce reformele fuseseră aplicate, iar
inflaţia începuse să fie stabilizată; în multe dintre ţări, însă, investiţiile străine directe sunt
descurajate, de reglementări neclare în privinţa drepturilor de proprietate, afectând deci economia
încă din etapa de privatizare.
Ca urmare, până în 1997, la nivel cumulativ, intrările de acest gen reprezentau un mic
procent din PIB, în special datorită faptului că ţările mari, precum Polonia, nu făceau nici o
diferenţă (Fig.V.3.c). Acest lucru s-a compensat anual prin contribuţia din ce în ce mai mare a
ţărilor mici( de exemplu Bulgaria şi Ungaria, cu cele mai mari rate de creştere ).
Influxurile de ISD, Bulgaria Cehia Polonia
%PIB România Slovacia Ungaria
30,00
25,00
20,00
15,00
10,00
5,00
0,00
Fig.V.3.c 1998 2001 2004 2006 2007

Conceptul de sustenabilitate a deficitului de cont curent ridică semne de întrebare atâta

vreme cât capacitatea investiţiilor străine de a-l finanţa este redusă.
Însă în cazul ţărilor analizate aportul lor este deosebit de important, mai ales din
perspectiva procesului de privatizare( nivelul veniturilor din privatizare a depăşit în unele ţări
precum Ungaria, Polonia şi Cehia deficitul de cont curent – Anexa 7 ), dar şi datorită faptului că,
pe lângă veniturile din acest proces sporesc şi investiţiile “Greenfield” ( noi ).
Evoluţia lor va fi cu atât mai interesant de urmărit cu cât diminuarea, veniturilor din
privatizare este inevitabilă, dar şi din cauză că este determinată de oportunităţile şi factorii interni
ai economiei vizate.
Prin urmare, pentru echilibrul balanţei de plăţi în condiţiile în care contul curent are o
evoluţie negativă ( şi, după cum am văzut – are, într-o măsură din ce în ce mai mare ), este foarte
important rolul contului de capital şi financiar, el având funcţia de reglare a decalajelor.
Însă este important şi modalitatea în care realizează acest lucru – prin investiţii directe,
care au capacitatea de a genera avantaje viitoare, sau prin contractarea împrumuturilor, care pe

20
lângă amânarea soluţionării reale a problemei existente, îngreunează şi mai mult situaţia prin
obligativitatea rambursării viitoare la scadenţă şi dobânzile aferente.
Varianta a doua o verifică şi pe aceea a adâncirii deficitelor, şi pe aceea a investiţiilor :
- cu cât deficitele de cont curent au devenit mai mari, împrumuturile externe au început să
crească ( Anexa 7 )
- acesta corelaţie se verifică în toate cazurile;
- ţara cu cele mai mici intrări de ISD de-a lungul anilor – Polonia – înregistrează cel mai
mare nivel al împrumuturilor externe şi un ritm de creştere accelerat.
- singura ţară care face excepţie de la regulă este Ungaria, care deşi nu se confruntă cu un
deficit atât de grav ca al Bulgariei, şi dispune de cel mai pronunţat ritm de creştere ISD,
traversează o perioadă de creştere intensă a nivelului împrumuturilor, ajungând la un grad
de îndatorare externă de 95,8% din PIB în 2006.
Şi pentru că din 2004 până în 2007 valoarea reală a PIB-ului a scăzut de la 4,8% la 1,3% ,
situaţia viitoare a Ungariei nu se anunţă a fi tocmai uşoară în privinţa rambursării acestor credite.
Posibilitatea finanţării de pe pieţele de capital nu este tocmai una uşor de luat în considerare, din
cauza costurilor mai mari datorate ratingului nefavorabil.
În luna mai a acestui an agenţia internaţională Moody’s a avertizat că economia Ungariei
se încadrează într-o grupă de ţări cu presiuni semnificative la nivel macroeconomic, care
afectează soliditatea financiară din cauza necesităţii unor volume tot mai mari de finanţare.

IV.4. Situaţia României

Deficitele balanţei de plăţi externe provin în principal din dezechilibrul balanţei

comerciale, mai exact din cauza faptului că, începând din 1990, exporturile au fost depăşite anual
de valoarea importurilor, deşi au urmat acelaşi tipar de avansare. Cu toate acestea, exporturile au
cunoscut o creştere aproape continuă, ba uneori chiar în ciuda faptului că economia se regăsea în
recesiune ( a se vedea perioada 1990 – 1991 – Fig. V.4.a ).
Performanţele schimburilor comerciale ale României după aplicarea primului program de
stabilizare din 1991 pot fi analizate pe trei perioade11:
- faza de expansiune dintre 1993 şi 1995;
- faza de stagnare dintre 1996 şi 1999;
- şi expansiunea care a început în 2000.
Fig. V.4.a

11
Bartlomiej Kaminski, Francis Ng - Romania’s Integration into European Markets: implications for Sustainability of
the Current Export Boom – Banca Mondială, 2004
21
 Creşterea anuală a PIB Importuri de bunuri şi servicii ( %PIB ) Exporturi de bunuri şi servicii ( %PIB )

50,0 50,0

40,0 40,0

30,0 30,0

20,0 20,0

10,0 10,0

0,0 0,0
1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006
-10,0 -10,0
Anul
-20,0 -20,0

Vom vedea care sunt politicile adoptate la nivel macroeconomic în aceste perioade, şi ce
alte efecte au determinat ele.
Imediat după 1989, explozia cererii pentru produsele internaţionale au condus la creşterea
vertiginoasă a deficitului de cont curent ( Fig.V.3.a ); în condiţiile în care producţia naţională
cunoştea în acea perioadă cel mai mare ritm de scădere, inflaţia încă nu luase turnura
spectaculoasă ( Anexa 2.b ), iar rata de schimb era supraevaluată ( ca şi cum mai era nevoie de
acest lucru pentru ca importurile să fie şi mai impulsionate ), noul guvern a crezut de cuviinţă să
crească şi salariile. Programul mai sus menţionat, în această situaţie, promova politici restrictive
şi aducerea cursului de schimb la un nivel realist, adică deprecierea ( Fig. V.4.b ).
După cum se poate observa din graficul deficitului de cont curent, politicile aplicate au
diminuat nivelul lui pentru anul următor, însă liberalizarea preţurilor începea să îşi spună
cuvântul, deci nivelul inflaţiei a crescut drastic.Aceste probleme s-au perpetuat şi în 1992 şi în
1993, ani cu cea mai mare rată a inflaţiei, cu o rată a şomajului în creştere, şi cu o scădere
considerabilă a productivităţii muncii. În această perioadă s-au acordat şi credite direcţionate, din
emisiunea băncii centrale, care generau o cantitate suplimentară de bani, şi favorizau anumite
sectoare ( Isărescu, 2003 ).Ca urmare, era necesară o schimbare drastică – astfel că, la sfârşitul
anului 1993, BNR a luat decizia de a mări rata dobânzii de refinanţare12 ( care de la 59,1% a ajuns
la 136,6% ) . În ciuda ratelor de dobândă în creştere,
Anul USD Euro întreprinderile au continuat să contracteze credite, în
1990 21,56 - lipsa unor reforme structurale atât de necesare.
1991 76,47 87,81
Însă nivelul creditelor a scăzut simţitor, de la
1992 307,95 400,00
141,3% la 72,5% ( variaţie procentuală, anul curent faţă
1993 760,01 884,60
1994 1.655,09 1.967,14 de anul precedent ) în sectorul întreprinderilor de stat, şi
1995 2.033,28 2.629,51 de la 285,9% la 207,4% în sectorul privat. 1995 a
1996 3.082,60 3.862,90 însemnat o continuare a creşterii economice şi o scădere
1997 7.167,94 8.090,92 a ratei inflaţiei.
1998 8.875,55 9.989,25 În 1997, a avut loc deprecierea bruscă a monedei
1999 15.332,93 16.295,57 naţionale ( Fig. V.4.b ) însoţită de o nouă refulare a
2000 21.692,74 19.955,75 inflaţiei . După liberalizarea completă a cursului de
2001 29.060,86 26.026,89 schimb, care a generat intrarea de capitaluri – şi deci o
2002 33.055,46 31.255,25
tendinţă de apreciere a monedei naţionale ( care a trebuit
2003 33.200,07 37.555,87
12 2004 32.636,57
Raportul Anual al BNR, 1998 40.532,11
2005 29.136,55 36.234,38
22
2006 39.719,00 35.245,00
2007 24.383,00 33.370,00
Fig. V.4.b Sursa: BNR
să fie contracarată prin cumpărare de valută ), banca naţională a introdus ca instrument de politică
monetară operaţiunile open-market, şi a crescut rata rezervelor minime obligatorii, în scopul
reducerii excesului de monedă de pe piaţă. Pentru al doilea an consecutiv, în 1998 rata de creştere
economică era negativă; la aceasta au contribuit un conglomerat de declinuri: în industrie,
construcţii, producţia agricolă, şi export, precum şi creşterea ratei şomajului, şi a datoriei ţării.
În 1999, ca urmare a creşterii costului împrumuturilor acumulate şi a limitării accesului la
finanţare13, economia s-a regăsit în incapacitatea de plată a serviciilor împrumuturilor externe.
Pentru a putea să iasă din impas, s-a procedat la deprecierea graduală a monedei naţionale
( Fig. V.4.b ), ca metodă de ajustare a balanţei de plăţi externe. Ca politici fiscale, s-au utilizat
colectările de taxe, care au ajuns la 31,4% din PIB. Mai mult, s-a demarat şi procesul de lichidare
a 170 de companii14. Bineînţeles, acest fapt s-a repercutat şi asupra creşterii ratei şomajului.
Urmarea a fost însă şi efectuarea la timp a plăţii.
Perioada următoare, începând cu anul 2000, după cum am ilustrat şi prin grafice, a
însemnat adâncirea constantă a deficitelor de cont curent, o creştere a PIB-ului - care deşi a
cunoscut şi perioade mai puţin favorabile ( 2002, 2005 ) - urmează trendul fostelor ţări comuniste
analizate, şi o creştere a datoriei externe ( Anexa 8, Anexa 9 ).
În aceste condiţii, pentru o evoluţie „sănătoasă” a economiei româneşti a fost şi este
nevoie de o îmbunătăţire a competitivităţii produselor româneşti pe pieţele internaţionale. Ea ar
diminua nevoia de împrumuturi, ar furniza finanţele necesare pentru reinvestiţii ulterioare, ar
capacita formarea unor avantaje comparative, ar genera forţa necesară creşterii economice; într-
un caz ideatic, ar ajunge chiar să înlocuiască în consumul românesc acele bunuri de import care
pot fi produse la fel de bine şi în România.
Scopul acesta, s-a văzut din creşterea anuală a exporturilor, este posibil de atins; însă,
pentru rezultate care să conteze ( mai ales în foarte des menţionatul „nivel de trai” ), să fie vizibile
fiecărui participant zilnic la „economia” românească, este imperios necesar să se impulsioneze
sectoarele care dispun de capacitate dar nu şi de resurse, şi să se susţină 15 cele care au demonstrat
că dispun de ambele şi le şi utilizează eficient.
Iar unii analişti economici recunosc această potenţă a competitivităţii exporturilor
românesti ( Kaminski, 2004 ).
Acestea fiind spuse, evaluarea competitivităţii externe a României implică anumite
provocări16, constând în următorii factori care au influenţat balanţa externă:
- liberalizarea contului de capital ( 2005 ) şi moderarea consumului; influxul de
capitaluri ce a urmat liberalizării a coincis cu o expansiune a creditelor, iar sporirea
consumului a dus la o apreciere a importurilor de bunuri de capital şi de bunuri de consum
( Anexa 10 );

13
Fondul Monetar Internaţional a impus faptul că România trebuia să îşi demonstreze capacitatea de a împrumuta de
pe pieţele private internaţionale, înainte de a putea să contracteze împrumuturi de la FMI.
14
Daniel Dăianu, Balance of Payments financing in Romania – The role of Remittances; Romanian Center for
Economic Policies, 2001
15
Nefiind vorba de bariere ne/tarifare, sau astfel de favorizări, ci de exemplu de o infrastructură care să uşureze
activitatea de logistică a unui exportator.
16
Gustavo Adler, Costas Christou, IMF Country report – Romania, 2006
23
 - avansul tehnologic; acumularea de capital a determinat o transformare a producţiei, şi o
mai mare valoare-adăugată a produselor;
- câştiguri din productivitate; creşterea preţurilor relative pentru bunurile non-marfare a
fost, parţial, rezultatul câştigurilor de productivitate din sectorul comercial ( efectul Balassa-
Samuelson ); astfel, măsurarea standard a ratei reale de schimb bazată pe preţurile de consum,
nu reflectă schimbările în competitivitatea externă ( ci efectul câştigului diferenţial de
productivitate al sectoarelor asupra preţurilor relative ).
- schimbarea climatului internaţional; comerţul românesc exterior a fost afectat de
evoluţia preţurilor la bunuri precum benzina.

IV.5. Competitivitatea – o soluţie posibilă

Competitivitatea externă este un indicator care se asociază, pe termen scurt, cu valoarea
ratei reale efective de schimb (REER), care prin îmbinarea cu alte politici asigură gradul vizat de
profitabilitate în producţia bunurilor comercializabile, realizând, astfel echilibrul balanţei de plăţi.
Prin urmare, atunci când schimbările în preferinţele pieţei deplasează cursul de schimb de
la nivelul său de echilibru, se pot crea dezechilibre macroeconomice nedorite: de exemplu,
devalorizarea monedei naţionale ca metodă de creştere a competitivităţii are scopul de a susţine
balanţa de plăţi, însă pe termen lung alimentează inflaţia, şi descurajează investiţiile 17 ( deci o
urmărire a sporirii competitivităţii printr-un preţ nerealist pe termen scurt, dezavuează o viitoare
urmărire a sporirii reale a competitivităţii - prin calitate ).
Economia României a avut de câştigat din mai multe sectoare de activitate, însă fiecare
dintre perioadele menţionate în subcapitolul anterior a avut alte specificităţi. Cele mai mari valori
adăugate, deşi în descreştere uneori, au fost înregistrate de sectorul industrial ( Fig. V.5.a ).

17
Elena Pelinescu, Competitivitatea economică şi cursul de schimb în România – Institutul de prognoză economică
24
 Fig. V.5.a
Exporturile cele mai consistente au fost făcute din sectorul industrial, iar dinamica
tipurilor de produse exportate diferă în funcţie de perioada analizată. Astfel, între 1993 şi 2002,
cel mai mare aport în exporturi ( Fig.V.5.b ) l-au avut îmbracămintea şi încălţămintea, dublându-
şi în această perioadă procentul, de la 15% la aproape 30%. Exporturile de maşini şi echipamente
electrice au cunoscut o creştere continuă a valorii după 1997. În ciuda climei favorabile şi
capacităţii productive din agricultură, sectorul alimentar rămâne importator net18.

Acestea fiind spuse, o analiză a ratei reale efective de schimb este necesară pentru a
determina cât a ajutat evoluţia ei economia prin exporturi.
Există trei variante de calcul al ratei reale efective de schimb19, şi fiecare dintre ele
prezintă anumite deficienţe datorate gradului de acoperire:
- REER bazată pe indicele preţurilor de consum ( IPC );
- REER bazată pe indicele preţurilor de producţie ( IPP );
- REER bazată pe costul unitar cu forţa de muncă ( ULC ).
Ţările în tranziţie, datorită intrărilor de capital, au înregistrat după 2002, o apreciere a ratei
reale efective de schimb20 ( Anexa 11 ), fenomen care se consideră că generează rezultate pozitive
la nivelul agenţilor economici, întrucât ii constrânge să depună eforturi de îmbunătăţire a
productivităţii şi de impunere pe pieţele concurenţiale la care iau parte.
► În comparaţie cu celelalte ţări analizate, între 1999 şi 2004 REER a României a indicat
o îmbunătăţire, prin nivelul scăzut şi prin faptul că s-a menţinut , dar mai ales datorită aprecierii ei
în celelalte ţări ( Anexa 12 ); acest avantaj a fost erodat după momentul 2004.
► Unul dintre momentele de creştere rapidă a ratei reale efective de schimb a fost acela
de la sfârşitul anului 2004, ca urmare a schimbării politicii de curs de schimb ( care a însemnat o

18
Cu toate că România dispune de o suprafaţă considerabilă destinată agriculturii ( aproape 14 mil. ha ) pe locul 2
după Polonia ( la mică distanţă ), din punct de vedere al sectorului agricol, ca întreg, are un dezavantaj net : suprafaţa
este împărţită în aproape 4,5 mil. de proprietăţi ( faţă de 2,5 ale Poloniei ), din care aproape 4 mil. de proprietăţi au
mai puţin de 5 ha . Acest lucru înseamă că o coordonare prin politicile sectoriale nu are cum, din start, să atingă
potenţialul maxim de profit, întrucât se nu se mai pot produce economiile de scară ; bineînţeles, acest fapt justifică
doar parţial actuala situaţie, întrucât mai exista şi alţi factori de influenţă.
19
Mihai Ropaciu, Irina Răcaru, Echilibrul extern al României – Abordări calitative şi cantitative, BNR, 2006
20
Elena Pelinescu, Competitivitatea economică şi cursul de schimb în România – Institutul de prognoză economică
25
flexibilitate mai mare a cursului de schimb ); creşterea REER ( bazat pe ULC ) a fost de 23%
până în 2005; el mai mult au contribuit la acest lucru creşterile salariale ( Anexa 11 ).
► Ca urmare, profitabilitatea externă a avut de suferit - din cauza creşterilor salariale
reale, şi a câştigurilor mai mici din productivitate; cu toate acestea, atât creşterea salariilor cât şi
scăderea câştigurilor din productivitate au fost depăşite de o creştere a preţurilor de export, ceea
ce indică o creştere a calităţii.

Stoparea aprecierii preţului

de export după acest
moment arată faptul că orice
creştere suplimentară a
salariilor, şi/sau scădere a
câştigurilor productivităţii
va dăuna profitabilităţii -
( Fig.V.5.c ).
Cu toate acestea, exportul
nu a fost afectat (Fig.V.4.a),
el continuând să crească şi
în 2006, nu în acelaşi ritm.
Sursa : Fondul Monetar
Internaţional
Ceea ce face ca
România să iasă din tipar21
în această discuţie despre creşterea exportului este faptul că, fiind una din ţările mai puţin
norocoase în atragerea de investiţii străine directe, ea a putut realiza şi al doilea „boom” al
exporturilor ( care în celelalte ţări nu a putut avea loc fără un influx foarte mare de ISD ).
Explicaţia, spune Kaminski, stă în faptul că ISD-urile s-au concentrat într-un număr mare de
firme cu capital mediu de 100.000 USD, care activează în sectorul industrial ( sectorul cu cele
mai bune rezultate înregistrate ).

IV.6. Datoria externă – ultima opţiune

Când sursele interne de finanţare şi investiţiile străine nu mai au capacitatea de a acoperi

deficitele, ultima opţiune rămane datoria externă.
Există mai mulţi indicatori care exprimă nivelul şi caracteristicile datoriei externe; prin
analiza lor, se stabilesc valorile relative ale datoriei externe, precum şi obligaţiile ce derivă din
contractarea creditelor, pentru a determina posibilitatea de rambursare, şi gradul de îndatorare22.
Acesta din urmă poate fi exprimat prin mai mulţi indicatori:
- mărimea absolută a datoriei externe ( DE );
- raportul dintre datoria externă şi PIB ( DE / PIB );
21
Bartlomiej Kaminski, Francis Ng - Romania’s Integration into European Markets: implications for Sustainability of
the Current Export Boom – Banca Mondială, 2004
22
Octavian Berea, Paja Mariana, Gestionarea datoriei externe în România – nepublicat, 2006
26
 - raportul dintre datoria externă şi încasările din export ( DE / EXP );
- raportul dintre serviciul datoriei externe şi export ( SDE / EXP );
- raportul dintre serviciul datoriei externe şi PIB ( SDE / PIB );
- gradul de acoperire a rezervei oficiale a băncii centrale – în luni ( RV / IMP )
- raportul dintre dobânzile aferente creditelor, şi PIB ( DOB / PIB ), etc.
În România, indicatorii gradului de îndatorare au evoluat după cum urmează :
1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006
DE/PIB 18,3 23,7 27,3 23,9 26,2 30 33 33,4 33,9 35,4 38,9 42,3
TML/PIB 15,5 20,5 24,6 22,5 25,1 28 30,5 30,9 30,1 30,1 31 29,2
DE/EXP 68,9 86,5 95,5 104 90,3 91,8 98,6 94,5 97,5 98,5 117,3 130,7
TML/EXP 58,3 74,7 86,2 97,9 86,4 85,6 91,2 87,3 86,7 83,8 93,5 90,3
SDE/EXP 18,5 16,5 25,9 36,3 35,9 21,1 24,3 24,8 20,8 22,8 51,5 63
SDE/PIB 4,9 4,5 7,4 8,3 10,4 6,9 8,1 8,8 7,2 8,2 17,1 20,4
SDE/RV 109,9 75,6 67,9 120,3 132 76,2 66,2 60,6 50,8 41,7 74,4 86,3
DOB/EXP 3,1 3,8 5 5,8 5,2 4,9 4,9 4,4 4,2 3,9 4,4 5,1
RV/IMP 1,7 2,1 3,7 2,7 2,8 2,9 3,6 4,2 4,1 5,2 6,3 6,4
TS/DE 15,4 13,6 9,7 5,8 4,3 6,7 7,5 7,6 11,1 14,9 20,3 30,9
Sursa : Rapoarte anuale BNR, 1999 – 2006

Astfel, se poate observa evoluţia ascendentă a datoriei externe, cu o creştere de 20 de

procente în decursul a zece ani. Aceasta s-a reflectat în imposibilitatea veniturilor din export de a
mai acoperi volumul tot mai mare al datoriei – de la 68,9% în 1995, la 130,7% în 2006, ceea ce
înseamnă un „gol” de 30,7 procente care trebuia acoperit din alte surse; procentul tot mai mare
din datoria externă a fost reprezentat de datoria pe termen lung ( TML ), însă se remarcă o
revenire în forţă a datoriei pe termen scurt ( TS ), al cărei salt de 15 procente în ultimii 2 ani lasă
de înţeles că următorii ani pot aduce o altă apreciere a ponderii în datoria externă.
Serviciul datoriei externe ( format din ratele de capital şi ratele de dobândă ) a crescut ca
pondere în PIB, iar capacitatea rezervelor oficiale de a-l depăşi a fost foarte scăzută în 1998 şi
1999 ( anul despre care ştim că a fost unul dificil în procurarea finanţărilor externe ); creşterea
rezervelor oficiale ale BNR au determinat apoi o mai bună coordonare , însă procentul de 86,3%
este destul de îngrijorător pentru viitoarele evoluţii.
Creşterea rezervelor oficiale poate fi recunoscută şi din trendul crescător în gradul de
acoperire al importurilor ( de la 1,7 luni în 1995 la 6,4 luni în 2006 ), ceea ce înseamnă că deşi
importurile cresc în continuare, rezervele oficiale îşi vor putea îndeplini „datoria”.
La nivelul ţărilor analizate, ţara cu cea mai mare datorie externă ( mărime absolută ), şi în
creştere, este Polonia, iar ţările cu cele mai mici datorii externe : Lituania, Letonia, Estonia, şi
Bulgaria. După cum se poate observa, România a avut, după 2003, cel mai mare ritm de creştere,
până atunci situându-se în aceeaşi categorie de mijloc cu Slovenia şi Slovacia.
Tendinţa de creştere a datoriei externe se manifestă în toate ţările analizate, iar ţara cu cele
mai mari valori-Polonia, este una dintre ţările care în ultimii ani a dispus de un influx mic de ISD.

27
 Anexe
Anexa 1

Ponderea importurilor şi a exporturilor în total importuri din, respectiv total exporturi în UE %

200 200 200 200 200 200 200
Ţara 1999 2007
0 1 2 3 4 5 6
Ponderea importurilor din UE
în total importuri
53,5 49,3 54,7 55,6 55,3 54,1 58,2 56,6 54
Bulgaria
Ponderea exporturilor în UE
în total exporturi
56 54 58 59 60 58 57 57 56
Cehia Ponderea importurilor din UE 76,4 75 74,3 72,3 71 79,9 81 80 79,9
în total importuri

28
 Ponderea exporturilor în UE
în total exporturi
87 85 86 85 86 86 84 84 84
Ponderea importurilor din UE
în total importuri
71,8 68,6 69,3 69,3 69,1 74,8 74,8 72,4 72,2
Polonia
Ponderea exporturilor în UE
în total exporturi
81 80 80 80 81 79 77 77 77

Ponderea importurilor din UE

în total importuri
68,5 64,6 66,1 67,4 67,2 64,9 62 62,4 69,9
Romania
Ponderea exporturilor în UE
în total exporturi
71 69 74 73 74 73 67 68 69

Ponderea importurilor din UE

în total importuri
74,3 69,9 71,7 72,7 74 78,3 77,8 74,6 73,6
Slovacia
Ponderea exporturilor în UE
în total exporturi
88 89 89 88 85 85 85 85 85

Ponderea importurilor din UE

în total importuri
70,8 65 64,7 63,7 63,1 66,9 67,7 67,3 67
Ungaria
Ponderea exporturilor în UE
în total exporturi
82 81 81 82 81 79 77 74 73
Sursa datelor : Eurostat, 2008

Anexa 2.a
Rata anuală a inflaţiei, %
199 199 200 200 200 200 200 200 200
1997 8 9 0 1 2 3 4 5 6 2007
U.E. 1.7 1.3 1.2 1.9 2.2 2.1 2.0 2.0 2.2 2.2 2.3
Zona Euro 1.6 1.1 1.1 2.1 2.3 2.2 2.1 2.1 2.2 2.2 2.1
Bulgaria : 18.7 2.6 10.3 7.4 5.8 2.3 6.1 6.0 7.4 7.6
Cehia 8.0 9.7 1.8 3.9 4.5 1.4 -0.1 2.6 1.6 2.1 3.0
Polonia 15.0 11.8 7.2 10.1 5.3 1.9 0.7 3.6 2.2 1.3 2.6
154.
România 8 59.1 45.8 45.7 34.5 22.5 15.3 11.9 9.1 6.6 4.9
Slovacia 6.0 6.7 10.4 12.2 7.2 3.5 8.4 7.5 2.8 4.3 1.9
Ungaria 18.5 14.2 10.0 10.0 9.1 5.2 4.7 6.8 3.5 4.0 7.9
Sursa datelor : Eurostat, 2008

Anexa 2.b

Deflatorul PIB , %
Cehi
Bulgaria a Polonia România Slovacia Ungaria
1990 26,20 - - 13,60 6,90 25,70
36,2
1991 226,50 0 55,20 194,90 34,60 35,70
12,9
1992 59,60 0 38,50 200,10 11,40 21,50
18,3
1993 51,10 0 30,60 227,40 30,60 21,30
1994 72,70 15,4 36,60 138,90 13,40 19,50

29
 0
17,0
1995 62,80 0 40,80 35,20 9,90 26,70
10,3
1996 120,80 0 17,90 45,20 3,50 21,20
1997 948,50 8,40 13,90 147,30 4,60 18,50
11,1
1998 23,70 0 11,10 55,20 5,10 12,60
1999 3,70 2,80 6,10 47,80 7,50 8,40
2000 6,70 1,50 7,20 44,30 9,70 12,90
2001 6,70 4,90 3,40 37,40 5,00 8,50
2002 4,40 2,80 2,20 23,40 4,60 7,80
2003 1,80 0,90 0,40 24,00 4,70 5,80
2004 5,10 4,40 4,10 15,00 6,00 4,40
2005 3,80 -0,30 2,50 12,30 2,40 2,20
2006 8,10 2,00 1,00 10,10 2,70 3,70
Sursa: Banca Mondială – Key Development Data & Statistics, 2008

Anexa 3

Rata anuală a şomajului, %

199 199 199 199 200 200 200 200 200 200 200
6 7 8 9 0 1 2 3 4 5 6 2007
Bulgaria : : : : 16.4 19.5 18.1 13.7 12.0 10.1 9.0 6.9
Cehia : : 6.4 8.6 8.7 8.0 7.3 7.8 8.3 7.9 7.1 5.3
Estonia : 9.6 9.2 11.3 12.8 12.4 10.3 10.0 9.7 7.9 5.9 4.7
Letonia : : 14.3 14.0 13.7 12.9 12.2 10.5 10.4 8.9 6.8 6.0
Lituania : : 13.2 13.7 16.4 16.5 13.5 12.4 11.4 8.3 5.6 4.3
Polonia : 10.9 10.2 13.4 16.1 18.2 19.9 19.6 19.0 17.7 13.8 9.6
România : : : 6.9 7.2 6.6 8.4 7.0 8.1 7.2 7.3 6.4
Slovenia 6.9 6.9 7.4 7.3 6.7 6.2 6.3 6.7 6.3 6.5 6.0 4.8
Slovacia : : 12.6 16.4 18.8 19.3 18.7 17.6 18.2 16.3 13.4 11.1
Ungaria 9.6 9.0 8.4 6.9 6.4 5.7 5.8 5.9 6.1 7.2 7.5 7.4
Sursa datelor : Eurostat, 2008

Anexa 4.a

Nivelul comparativ al indicilor de preţ, % - U.E. 25 = 100

Anul 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007

30
 Total bunuri 49 50 51.2 50.5 54.1 55.9 56.7 60.4 :
Bunuri de consum 51.9 54 55.2 54.6 56.6 59.2 59.7 62.4 65.2
Bulgaria
Bunuri de capital 44.5 43.7 45.1 44.4 50.8 51.1 52.5 57.9 :
Total servicii 39.6 39.6 39.5 39.6 39.5 39.6 39.6 39.6 :
Total bunuri 58.7 60.9 63.8 70.6 68.2 69.4 73.6 75.7 :
Bunuri de consum 59.8 61.7 64.2 73 71.9 72.4 75.8 78.5 79.8
Cehia
Bunuri de capital 57.3 60 63.4 67.5 63.5 65.6 70.7 72.6 :
Total servicii 31.6 33 35 39.6 38.1 38.6 42 45 :
Total bunuri 60.6 66.4 72.2 68.3 61.9 61.2 70.1 73.2 :
Bunuri de consum 60.9 67.6 74 70.6 63.7 62.9 73.4 74.2 75.1
Polonia
Bunuri de capital 60.6 65.2 70 65.1 59.4 58.9 65.3 72.5 :
Total servicii 35.9 40.7 46.5 43.7 38.4 37.5 42.5 43.8 :
Total bunuri 44.6 50.4 50.9 52.3 53.4 53.8 65.3 68.3 :
Bunuri de consum 47.3 51.9 51.2 52.3 54 54 68 71.2 74.7
Romania
Bunuri de capital 40.3 48.4 51.1 53.2 53.1 54.7 61.7 64.6 :
Total servicii 39.5 39.6 39.5 39.5 39.5 39.5 32.8 35.4 :
Total bunuri 55.9 60.4 60.8 62.6 67.6 71.3 72.2 73.8 :
Bunuri de consum 53.9 58.9 59 60.3 66.8 71.8 72.1 75.3 81.8
Slovacia
Bunuri de capital 58.9 62.9 63.5 66.2 69.2 70.6 72.4 72.2 :
Total servicii 39.6 39.5 28 39.7 31.6 34.7 36.4 39 :
Total bunuri 64.6 65.1 65.9 71.4 70.8 74.9 77.4 73 :
Bunuri de consum 61.4 62.7 66.6 71.1 70.9 75.2 77.2 72.9 80.5
Ungaria
Bunuri de capital 70.4 69.5 65.5 72.5 71.3 74.6 77.8 73.4 :
Total servicii 31 33.2 36.3 40.8 43.1 45.4 46.7 45.1 :
Sursa: Eurostat ,2008

31
Anexa 4.b
Balanţa contului curent pe componente , mil. Euro
Anul 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007
Ţara Balanţă
Venituri -164 -162 -335 -311 -299 -257 -200 -343 -342 -286 -440 247 67 -526 -311
Bulgaria Transferuri 32 141 102 83 189 205 281 316 564 568 615 745 818 670 337
Comerciala : -24 211 240 591 8 -701 -729 -1329 -1208 -1679 -2301 -3590 -4636 -6245
Venituri -101 -16 -80 -570 -699 -975 -1266 -1490 -2451 -3760 -3754 -4932 -5221 -7116 -9152
Cehia Transferuri 75 106 438 302 321 462 553 402 523 934 494 191 376 -240 -285
Comerciala 402 -741 -1404 -2987 -2798 -626 -666 -1872 -1729 -1617 -1767 -1 3041 3593 5973
Venituri : -2155 -1525 -847 -996 -1051 -948 -1608 -1577 -1990 -3203 -6663 -5372 -7559 -9316
Polonia Transferuri : 1053 732 1334 1794 2584 2077 2599 3229 3439 3730 2978 4015 5217 6223
Comerciala : : : : : : : -11787 -7648 -6846 -4638 -4519 -1656 -4946 -8409
Venituri -124 -108 -184 -243 -284 -391 -386 -304 -317 -490 -623 -2536 -2335 -3253 -4556
Romania Transferuri 183 238 282 468 514 667 589 937 1279 1613 1639 2973 3596 4839 4893
Comerciala : : : -2254 -2092 -2856 -1556 -2132 -3454 -2741 -3893 -5539 -8138 -11807 -17433
Venituri : -100 -12 -37 -110 -139 -280 -381 -349 -484 -107 -328 -1585 -1657 -2363
Slovacia Transferuri : 58 70 158 155 323 185 128 237 207 217 137 12 -45 -326
Comerciala : 600 239 -1770 -1768 -2084 -987 -511 -1839 -1773 -359 -963 -1671 -1935 -452
Venituri -1017 -1186 -1382 -1146 -1261 -1672 -2713 -2792 -3190 -3837 -3680 -4937 -5754 -6154 -7830
Ungaria Transferuri 629 758 108 -43 122 130 408 385 451 526 592 235 179 365 316
Comerciala -3265 -2980 -671 -136 291 -493 -1227 -1946 -830 -1612 -2849 -2209 -434 349 2556
Sursa: Eurostat, 2008
Anexa 5.a

Sursa datelor: Eurostat, 2008

Anexa 5.b

Sursa datelor: Eurostat, 2008

Anexa 5.c

Sursa datelor: Eurostat, 2008

Anexa 5.d

Sursa datelor: Eurostat, 2008

Anexa 5.e

Cheltuieli guvernamentale ( G ), Consum privat ( C ), Export net ( X – Imp ), şi Investiţii ( I ) –

calculat în lipsa diferenţelor statistice
Procente din PIB

Ţara Indicator 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007
Cheltuieli Guv. 15,3 16,5 17,9 17,4 18,1 19 18,4 18 16,6 16,2
Consum privat 67,5 71,3 69,2 69,5 71,1 70,3 69,3 70,2 70,4 69,1
Bulgaria
Export net 0,2 -5,8 -5,4 -7,6 -8,4 -10,8 -11,5 -16,2 -18,8 -22,1
Investitii 16,9 17,9 18,3 20,6 19,7 21,7 23,1 28 31,7 36,8
Cheltuieli Guv. 20 21,2 21,1 21,1 22,3 23,4 22,1 22 21,2 20
Consum privat 52,7 52,9 52,5 51,9 51,2 51,7 50,3 49 48,8 48,2
Cehia
Export net -1,1 -1,2 -3 -2,5 -2,1 -2,3 0,1 3,2 3,1 4,7
Investitii 28,3 26,9 29,4 29,4 28,4 27 27,4 25,7 26,8
Cheltuieli Guv. 17,3 17,4 17,4 17,9 17,9 18,1 17,6 18,1 18,3 18
Consum privat 62,5 63,2 64,1 65 66,9 65,7 64,3 63 62 60,9
Polonia
Export net -4,8 -5,9 -6,4 -3,7 -3,4 -2,6 -2 -0,3 -1,4 -1,7
Investitii 25,1 25,2 24,8 20,8 18,6 18,7 20,1 19,2 21,1 23,6
Cheltuieli Guv. 22 20 20 20,5 20,3 20,6 19,3 18,5 19,2 17,3
Consum privat 55,1 56,5 56,5 58 57,8 56,8 57,2 57,3 56,8 56
Slovacia
Export net -10,8 -4,4 -2,5 -8,1 -7,2 -1,8 -2,7 -4,6 -3,8 -0,5
Investitii 33,5 27,7 25,9 29,5 29 24,6 26,3 28,8 27,9 27,1
Cheltuieli Guv. 21,8 21,7 20,9 21,2 22,1 23,2 22,4 22,5 22,8 21,2
Consum privat 50,9 52,5 52,2 53,2 54,3 55,5 54,5 55 53,6 53,3
Ungaria
Export net -1,4 -2,7 -3,6 -1,2 -2 -3,9 -2,8 -1,1 0,5 2,3
Investitii 28,8 28,7 30,5 26,9 25,5 25,3 25,9 23,6 23,1 23
Sursa : Eurostat, 2008

Anexa 6
Rata economisirii, %PIB
Economisire, Bulgaria Cehia Estonia Letonia Lituania
%PIB Polonia Slovenia Slovacia Ungaria
25

20

15

10

0
1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007
-5
Anul
-10

-15

Sursa : Eurostat, 2008

Anexa 7

Deficitul de cont curent, veniturile din privatizare, şi ISD

Sursa : privatizationparameter.net
Anexa 8

Datoria externă – total

Sursa: Banca Mondială – Key Development Data & Statistics, 2008

Anexa 9

Datoria externă consolidată a României –

împrumuturi pe termen lung, împrumuturi pe termen scurt - mil. Euro

1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006

1272 1111 1419 1819 1995 2313 3046 4342
TOTAL, din care 6 7 9 2 4 6 7 8 67277
Datoria externă pe t. scurt 3128 2511 2371 3145 3653 3966 5654 8003 18074
1182 1504 1630 1917 2481 3542
Datoria externă pe termen lung 9598 8606 7 7 1 0 2 6 49202
Sursa : Eurostat, 2008

Anexa 10

Rata de creştere ( Luna1/Luna12 ) a valorii importului din UE , %

2005 L1 2005 L12 2006 L1 2006 L12 2007 L1 2007 L12
Total bunuri 23,7 13,8 22,7 38,3 64 17,3
Bunuri intermediare 26,5 14,5 20,8 23,8 51,8 14,1
Bunuri de capital 15,1 7,5 28,9 91,8 94,3 2,4
Bunuri de consum 14,3 15,1 19 19,8 50,6 28,5
Sursa : Eurostat, 2008
Anexa 11

Evoluţia ratei reale efective de schimb ( REER ) bazată pe indicele preţurilor de consum :
Bulgaria, Cehia, Polonia, Slovacia, Ungaria ( 1994 – 2003 )
Anexa 12

REER bazat pe ULC în România : 2000-2005

 BIBLIOGRAFIE

1. Susanu Monica , Ghita Paul Tanase –“Balanta de plati externe a Romaniei in conditiile
tranzitiei la economia de piata “, Editura A.S.E., Bucuresti, 2002;
2. Daianu Daniel –“Romania si Uniunea Europeana : inflatie, balanta de plati, crestere
economica “, Editura Polirom, Bucuresti, 2002;
3. Catedra de Economie Genrala-“Economie”, Editura Economica, Bucuresti, 2005;
4. Jacques Généreux –„ Economie politică : vol.3 – Macroeconomie în economia deschisă” ,
Editura All Beck;
5. Dinu Marin,Cristian Socol, Aura Niculescu-“ Economia României – O viziune asupra
tranziţiei postcomuniste”, Editura Economică , 2005;
6. Michael Bruno-“ Stabilization and Reform in Eastern Europe: a Preliminary Evaluation –
National Bureau of Economic Research” , 1992;
7. Bartlomiej Kaminski, Francis Ng – “Romania’s Integration into European Markets:
implications for Sustainability of the Current Export Boom” – Banca Mondială, 2004;
8. Gustavo Adler, Costas Christou -“ IMF Country report – Romania”, 2006;
9. Elena Pelinescu- ”Competitivitatea economică şi cursul de schimb în România” –
Institutul de prognoză economică;
10. Mihai Ropaciu, Irina Răcaru -“ Echilibrul extern al României – Abordări calitative şi
cantitative”, BNR, 2006;
11. www.epp.eurostat.ec.europa.eu
12. www.fmi.ro
13. www.bnro.ro
14. www.worldbank.org