Universitatea Româno-Americană

Student: Nicolae-Alin Dinu

Marcut-Costel Guzganu

Grupa: 701

Bucureşti 2016
Cuprins:

1. Taxele muzicii pe Internet ............................................................. 3

2. Dreptul Utilizatorului Internet ....................................................... 4
3. TVA, Uniunea Europeana si serviciile electronice ........................ 11
4. Viata privata si Internetul - unde punem punct si unde virgula? . 13
5. Societatea informaţională versus libertăţile individuale.............. 14
Bibliografie ........................................................................................ 15

2
 1. Taxele muzicii pe Internet

A face o afacere legala cu muzica pe Internet nu e deloc usor. Asta pentru ca, pe linga
oferta ilegala existenta pe Internet, trebuie sa intelegi o lege a drepturilor de autor complicata
si, uneori, extrem de interpretabila.
Practic trebuie sa ai clare urmatoarele puncte:

1. In primul rand trebuie sa te intelegi cu persoana care are toate drepturile de autor asupra
operei muzicale pe care vrei sa folosesti.

Partea proasta a problemei este ca e vorba de mai multe drepturi distincte si

concurente(toate prevazute de legea drepturilor de autor si a drepturilor conexe): al
compozitorului, al textierului, al aranjorului, al interpretului si al producatorului de
fonograme (aka casa de discuri).

Partea buna a problemei este ca, de obicei, cam toate aceste drepturi sunt cedate catre casa
de discuri, care deci poate sa negocieze cu un eventual antreprenor ce vrea sa faca un site de
download legal (de exemplu).

2. In al doilea rand, exista niste taxe care sunt platite catre organismele de gestiune
colectiva pentru comunicarea publica a operelor.

Acesta taxe se stabilesc ca urmare a unor negocieri intre aceste organisme de gestiune
colectiva si reprezentantii utilizatorilor (in sensul legii 8/1996, adica de business-uri sau
asociatii ale lor care le reprezinta interesele) care trebuie sa rezulte in niste metodologii. Daca
partile nu se inteleg, se trece la un (soi de) arbitraj facut de terti independenti (nu de ORDA).
Practic, in domeniul asta al comunicarii pe Internet, avem:

a) Negocieri cu UCMR-ADA, care reprezinta compozitorii (si despre asta am mai detaliat
in 2008 cind negociam)
(care vor inlocui metodologia actuala, stabilita in 2005)

b)Negocieri cu CREDIDAM (care reprezinta interpretii) si cu UPFR (care reprezinta

casele de discuri) - in acest caz nu exista deocamdata nicio metodologie.

3
 2. Dreptul Utilizatorului Internet

Printre problemele importante asociate cu prevederile impotriva incalcarii masurilor tehnologice

de protectie se numara si faptul ca acestea au denaturat, inlocuit, afectat balanta creata cu atentie
intre interesele titularilor de drepturi, pe de o parte si interesele publicului pe de alta parte, asa cum
este stipulata in legile traditionale ale dreptului de autor.

In pofida multor aspectele controversate ale European Union Copyright Directive (EUCD)-
Directiva 2001/29/EC, dispozitiile care instituie protectia masurilor tehnologice in relatia acestora cu
dispozitiile limitarilor si exceptiilor dreptului de autor, trebuie interpretate din prisma principiilor
statuate de aceeasi Directiva 29, printre care si acela prin care „trebuie pastrat un echilibru just intre
drepturile (...) diferitelor categorii de titulari de drepturi de autor si cele ale utilizatorilor.” Perceptia
echitatii intre interesele titularilor de drepturi pe de o parte si cele ale utilizatorilor pe de alta parte,
isi poate gasi provenienta in copyrightul sistemului common law care, contrar abordarii umaniste
potrivit careia dreptul de autor deriva de la individul creator, tinde sa dea prioritate interesului
public, sa ofere drepturi utilizatorilor, in spatele acestora aflandu-se de fapt interese ce permit,
sustin evolutia. Putem adauga aici ca unul dintre obiectivele directivei este “promovarea educatiei si
culturii prin protectia lucrarilor si a altor obiecte protejate, permitand in acelasi timp exceptii si
limitari in interes public in scopul educatiei si invatamantului”.

Spre diferenta de tendintele legislatiilor nationale care incearca sa acorde o pondere mai mare
intereselor titularilor, jurisprudenta face trimitere in mod constant la principiul mentinerii acestui
echilibru.

O decizie a Curtii Supreme din Canada a retinut in cazul Theberge vs. Galerie d’Art du Petit
Champelain inc. faptul ca un echilibru adecvat ar consta nu numai in recunoasterea drepturilor
autorilor cat si in a acorda o importanta adecvata naturii sale limitate. A fost sustinut in continuare
ca un control excesiv al titularilor de drepturi de autor va restrange in mod nejustificat posibilitatea
domeniului public de a incorpora inovatia, creatia in spectrul intereselor pe termen lung ale
societatii ca intreg sau va creea obstacole utilizarilor permise.

Decizia Curtii Supreme din Canada ne permite sa evaluam echilibrul dintre intereselor titularilor
de drepturi si cele ale utilizatorilor din prisma celor doua aspecte esentiale ale acestuia, si anume de
mentinere la acelasi nivel si de egalitate de concept.

1.Mentinerea la acelasi nivel

Cu referire la primul aspect, principiul de echilibrare specific sistemului dreptului de autor este
subsecvent fenomenului normativ in general prin care, dandu-se expresie cerintelor structurilor
sociale, se urmareste obtinerea acelui echilibru social indispensabil crearii ordinii publice prin
calmarea conflictelor si mentinerea in limite de ordine a ciocnirilor de interese. Un “control excesiv”,
altfel spus acordarea de prioritate unuia dintre interesele aflate in conflict, in speta titularilor de
drepturi sau autorilor, ar dezavantaja interesele celorlalti subiecti – utilizatorii de opere protejate,
societatea, dezechilibrand astfel balanta. Din aceasta perspectiva, balanta specifica dreptului de

4
autor pozitioneaza atat interesele autorilor/titularilor de drepturi, cat si cele ale utilizatorilor de
opere protejate, la acelasi nivel.

Recunoasterea drepturilor autorilor da valoare operelor, fiind un stimul permanent al creatiei,

inovatiei, in incercarea fiecaruia de a se afirma prin originalitate, calitate, etc. Interesul titularilor de
drepturi ar consta tocmai in exploatarea acestor opere prin valorificare, prin introducerea libera in
comert in vederea obtinerii de avantaje patrimoniale ca forma de compensare directa a eforturilor
si/sau invenstitiilor proprii, exploatarea continutului creativ al operelor fiind posibila inclusiv prin
oferirea unui grad ridicat de protectie a proprietatii intelectuale (paragr.3 si 4 EUCD).

Pe de alta parte, societatea nu poate fi lipsita de componenta originala, inovativa regasita in

multitudinea de creatii. Interesul utilizatorului de opere protejate de dreptul de autor este,
asemenea celui atribuit titularilor, autorilor, confirmat de societate prin recunoasterea drepturilor
culturale (“dreptul la educatie, dreptul de a participa la viata culturala, dreptul de a beneficia de
progresul tehnic si de aplicatiile sale” – Declaratia Universala a Drepturilor Omului). Sunt considerate
drepturile culturale o componenta fireasca a drepturilor omului, fara de care personalitatea umana
nu se poate afirma in toata plenitudinea sa.

Edmond Kaiser sustinea in studiul sau “Terre des Hommes” ca drepturile culturale sunt
“consacrate drept una din cele mai importante cuceriri ale spiritului uman”, obligatia statelor fiind
aceea de a “asigura accesul la instructie, educatie, participare la viata culturala in vederea garantarii
dezvoltarii normale a fiecaruia intr-o lume tot mai complexa si mai exigenta.

Reafirmarea drepturilor culturale, din prisma mentinerii echilibrului dintre interesele ambelor
subiecte de drept participante, este confirmata de EUCD inclusiv prin regula 14 din preambul
“Prezenta directiva trebuie sa promoveze educatia si cultura, prin protectia lucrarilor si a altor
obiecte protejate, permitand in acelasi timp exceptii si limitari in interes public, in scopul educatiei si
invatamantului”. Protectia “lucrarilor si a operelor” da astfel expresie recunoasterii intereselor
titularilor/autorilor, avand de cealalta parte pozitionata protectia acordata utilizatorilor prin
recunoasterea intereselor acestora de acces la operele protejate, aceasta ultima forma garantata
fiind asigurata prin prevederile aferente limitarilor si exceptiilor dreptului de autor.

Premisa gasirii unei solutii echilibrate in interesul culturii, a reclamat atat protectia celor care
contribuie la imbogatirea ei cat si accesul la cultura al membrilor societatii. S-a remarcat ca insasi
menirea operelor - de instrumente ale progresului cultural - nu ar putea fi realizata daca dreptul de
autor nu ar fi supus unor limitari, tocmai pentru a evita acel “control excesiv” al titularilor de
drepturi, de care aminteste decizia Curtii Supreme din Canada sau in mod special pentru a evita
“abuzurile titularilor”, la care face trimitere EUCD (regula 51, 52) in contextul masurilor tehnologice
de protectie.

Echilibrul de interese a capatat noi dimensiuni odata cu introducerea prevederilor corespondente

sistemelor de gestionare a drepturilor (DRM) si masurilor tehnologice de protectie (TPM), scopul
final al acestora fiind punerea in aplicare a principiilor si garantiilor prevazute de dispozitiile legale in
beneficiul titularilor. Metoda legiuitorului de protectie a intereselor acestora a trebuit adaptata in
noul context digital caracterizat prin posibilitati de diseminare facila a informatiilor, prin posibilitati
de reproduceri la indemana oricarui utilizator. in vederea prevenirii si limitarii oricaror actiuni asupra
operelor protejate, s-a creat astfel, in beneficiul detinatorilor de drepturi, posibilitatea utilizarii

5
„tehnologiilor eficiente”, intelegandu-se prin acestea cele care „permit controlul de catre titularii de
drepturi in baza aplicarii unui cod de acces sau a unui proces de protectie, cum ar fi criptarea,
bruierea sau alte transformari ale lucrarii sau ale unui obiect protejat, sau a unui mecanism de
control al copierii”. O astfel de tehnologie care, practic, creeaza posibilitatea atat a unui control al
accesului cat si al unui control al copierii, echivaleaza cu posibilitatea exercitarii drepturilor conferite
titularilor, in mod exclusiv, nelimitat. Este ceea ce decizia Curtii Supreme din Canada cataloga a fi
„control excesiv”, o astfel de tehnologie permitand in orice moment abuzuri ale titularilor, in
dezavantajul utilizatorilor, cu reale repercursiuni asupra disponibilitatii care trebuie sa caracterizeze
operele in general pentru a permite accesul la cultura, la informatie, stagnand intr-o ultima etapa
dezvoltarea, progresul. Legalizarea TPM a condus indiscutabil la imposibilitatea impunerii
prevederilor aferente exceptiilor si limitarilor dreptului de autor (corespondente doctrinei americane
„fair - use”), prof. Lawrence Lessig, in mod corect, catalogand-o a fi o transpunere a „abuzurilor
dreptului de autor”. Aprecierea acestuia este sustinuta de realitatea numeroaselor procese initiate
de titulari, putand fi, de asemenea, la fel de pertinenta prin trimiterea la mult cunoscutul
avertisment care marcheaza inceputul oricarei inregistrari DVD sau VHS prin care se interzice
reproducerea oricarei parti a operei fara permisiunea producatorului. Exemplul acestui avertisment
reprezinta o negare flagranta a doctrinei fair – use, a ceea ce reprezinta si sustin exceptiile si limitele
dreptului de autor, implicit a notiunii de copie privata, a drepturilor utilizatorilor, consumatorilor,
societatii in general.

„Prin neclaritatea dispozitiilor normative, prin deciziile contradictorii, dreptul la copia privata a
devenit treptat un adevarat drept de a plati un avocat, ceea ce practic nu mai poate fi considerat un
drept” (Lawrence Lessig).

Un control exclusiv al titularilor de drepturi, o negare a dreptului utilizatorului de copiere privata,

nu pot fi asociate principiului de mentinere a echilibrului de interese. Cu cat este acordata mai multa
protectie titularilor de drepturi, cu atat de mult este descurajata inovatia tehnologica. Tensiunea
mult mai evidenta dintre cele doua interese, valori, este subiect al proceselor p2p in care se pretinde
ca distribuirea materialelor protejate ameninta titularii de drepturi mai mult ca intotdeauna, si
aceasta pentru ca, in mediul digital, fiecare copie este identica cu originalul, copierea dovedindu-se
un procedeu facil, si foarte multe persoane, in special tinerii, folosesc sistemele de tip „file sharing”
pentru a downloada opere protejate de dreptul de autor.

Instituirea TPM in aceste coordonate care permit atat un control al accesului, cat si un control al
copierii, va conduce la stoparea facilitatii de diseminare si reproducere masiva, ceea ce insa nu este
evidentiat este faptul ca nu doar reteaua p2p se caracterizeaza prin aceasta posibilitate, ci insusi
Internetul, o limitare a accesului, a copierii, insemnand in fapt inclusiv o imposibilitate de a utiliza
integral facilitatile unei retele ce conecteaza milioane de utilizatori si ale carei beneficii si-au pus
amprenta asupra progresului in general.

In detrimentul utilizatorului si al intereselor sale, statuat in conventii si tratate internationale, in

detrimentul tehnologiei si al evolutiei, prin incercarile de scoatere in afara legii a platformelor P2P
pentru a contracara download-urile la scara larga, prin procesele indreptate impotriva
producatorilor de softuri si utilizatorilor, legiuitorul a acordat o importanta sporita drepturilor
titularilor, presiunile marilor companii spunandu-si cuvantul, in motivarea acestor demersuri putand

6
itera inclusiv la argumentul oficial RIAA (Recording Industry Association of America): „tehnologia
incurajeaza cetatenii sa fure”.

Pozitionarea in sfera infractionala a unor activitati care sunt justificate de interese confirmate de
societate este posibila doar datorita mai sus amintitelor neclaritati ale dispozitiilor normative. Daca
avem in vedere EUCD, un prim pas in vederea evitarii neclaritatilor de aplicabilitate, a fost deja
realizat prin Recomandarea instituirii unei obligativitati in ceea ce priveste copia privata, stiut fiind
faptul ca dispozitiile directivei lasau la latitudinea statelor implementarea unei astfel de exceptii,
norma corespondenta nefiind imperativa. Utilitatea mentinerii la nivelul fiecarei legislatii interne a
dispozitiilor aferente copiei private este, in aceesi masura, perceputa ca metoda de contracarare a
efectului controlului exclusiv, excesiv, pe care il pot avea masurile tehnologice de protectie –
„recomandam statelor membre sa preia exemplul Lituaniei, Maltei, Sloveniei si Italiei si sa
incorporeze dreptul la copiere vis a vis de masurile tehnologice de protectie in mod analog cu
exceptia copiei private, pentru a fi pastrat accesul la cultura, informatie si divertisment” (EUCD Best
Practice Guide). Nemaiputandu-se delimita sfera actelor permise in contextul legalizarii unor masuri
care permit fara nici o diferentiere atat controlul accesului cat si controlul copierii al oricaror actiuni
neautorizate, a condus inclusiv la recomandarea de modificare a EUCD „in vederea asigurarii ca
actele permise sa nu poata fi incalcate prin masurile tehnologice de protectie”.

2.Egalitatea de concept

Pentru a explica in continuare principiul de mentinere a echilibrului de interese, inclusiv din

prisma componentei sale esentiale de confirmare a egalitatii de concepte, vom face trimitere la
aceesi Decizie a Curtii Supreme din Canada, care are importanta in ceea ce priveste reafirmare la
nivel jurisprudential al controversatului “drept al utilizatorului” (user’s right), de existenta caruia
depinde insasi interpretarea corecta a balantei sistemului dreptului de autor. in decizia pronuntata
Instanta a precizat ca, in ceea ce ii priveste pe utilizatori, echilibrul amintit se manifesta prin forma
legislativa a utilizarilor permise”, aducandu-se in completare argumentul ca “acele utilizari permise
ale operelor protejate de dreptul de autor sunt drepturi ale utilizatorului.” Instanta a citat in acest
sens declaratia prof. David Vaver, potrivit caruia:

“Drepturile utilizatorului nu sunt doar fisuri legislative. Atat drepturilor titularilor cat si celor ale
utilizatorilor trebuie sa li se dea o corecta si echilibrata interpretare”.

Protectia acelorasi drepturi culturale, de acces la cultura, informatie, progres tehnologic -

recunoscute ca interese majore ale societatii - a condus la normarea “utilizarilor permise” prin
prevederile corespunzatoare exceptiilor si limitarilor dreptului de autor. Posibilitatea reproducerii in
scop privat, pentru cercetare stiintifica, educationala, in beneficiul institutiilor non-profit sau al
librariilor publice, sunt in fapt facilitati acordate utilizatorilor de continuturi protejate, in vederea
realizarii unor drepturi de acces la cultura. in raport cu afirmarea drepturilor autorilor, titularilor,
drepturile utilizatorilor se valorifica legislativ prin prisma exceptiilor si limitarilor, dar nimeni nu
poate contesta independenta lor vis-a-vis de primele, deoarece sustin interese confirmate de

7
societate, indiferent de existenta sau inexistenta drepturilor de autor. insasi mentionarea lor in
contextul principiului echilibrului de interese (ale titularilor si ale utilizatorilor) demonstreaza faptul
ca interpretarea trebuie sa plece inclusiv de la o egalitate de concepte, nu numai de la o mentinere
la acelasi nivel. Neacceptarea unei asemenenea teze, in conditiile confirmarii interesului
utilizatorului, ar insemna practic imposibilitatea subiectului (consumator de opere) de a-si valorifica
sau de a-si apara impotriva tertilor acel interes, legalmente protejat, ceea ce ar echivala practic cu o
prevedere inutila. Inclusiv notiunea de interes, cu atat mai mult cel confirmat de societate si
reafirmat legislativ, nu poate fi desprins de conceptul de “drept”.

Exercitiul acestui drept, posibilitatea utilizatorului de a-si valorifica interesul implicat, trebuie
raportat la societatea in care traieste, la modalitatea in care aceasta a evoluat. Noua era
tehnnologica, asa cum si-a confirmat titulatura prezentul secol, a impus noi valori, noi cerinte, alte
interese ale cetateanului au fost afirmate. Conectarea milioanelor de utilizatori a demonstrat in
primul rand ca schimbul informational are un beneficiu ce poate fi urmarit in fiecare secunda
datorita platformei care permite interconectarea fiecarui participant.

Facilitatea accesului la orice informatie a condus omul pe o noua treapta, calculatorul, reteaua
devenind treptat un mod de viata. in mod special in acest context trebuie interpretat fiecare
cetatean si interesele fiecaruia, tot mai mari, stimulate de o nevoie de cunoastere crescanda,
specifica unei epoci in care un studiu stiintific nu trebuie cautat ore, zile in biblioteci de specialitate
ci este disponibil online, in fiecare din casele casele tuturor, printr-un simplu „search”. Posibilitatea
de valorificare a dreptului de copiere privata (“[…]reproducerea unei opere fara consimtamantul
autorului, pentru uzul personal sau pentru cercul normal al unei familii […]” - Legea nr.8/1996, “[…]
copiile sau reproducerile strict rezervate uzului privat al celui care efectueaza copia si nu sunt
destinate unei utilizari colective […]” – art.122 – 5 pct.2 CPI Franta, “[…]reproducerile pe orice
materiale realizate de o persoana fizica, in scopuri private si care nu sunt direct sau indirect
comerciale[…]” – EUCD) trebuie raportata la interesele prezente ale individului si, asa cum impune
EUCD, “exceptiile existente si limitarile de drepturi stabilite de statele membre trebuie reanalizate in
temeiul noului mediu electronic” (paragr.31 – preambul), o aplicare inadecvata a acestora putand
avea consecinte defavorabile progresului, specificului evolutiv al prezentei epoci. “Dezvoltarea
tehnologica a multiplicat si diversificat vectorii de creatie, productie si exploatare. Chiar daca nu sunt
necesare noi concepte pentru protectia proprietatii intelectuale, dispozitiile legale privind dreptul de
autor si drepturile conexe ar trebui adaptate si completate pentru a raspunde adecvat realitatilor […]
pentru a raspunde noilor provocari tehnologice.” (EUCD).

Scopul privat – criteriul de identificare al unei utilizari permise in temeiul execitarii dreptului de
copiere privata, ar trebui sa fie in primul rand raportarea la un scop situat in afara colectivului si,
pentru ca o astfel de incadrare s-ar potrivi mult mai bine scopului “personal”, termenul “privat” are
avantajul de a putea primi o interpretare mult mai complexa, sfera de definire incluzand particularul,
individualul si chiar intimul, secretul. Astfel, “utilizarea in scop privat” este o utilizare ale carei limite
sunt definite de fiecare individ in parte, tinand de viata particulara a acestuia, cu preferinte,
obiceiuri, nevoi diferite de la caz la caz si in acelasi timp intime, nesupuse dezvaluirii. Nevoile,
interesele persoanelor contemporane primei legi a dreptului de autor din Franta - 1957 – sunt
diferite de cele ale indivizilor din societatea prezenta, pe care cu greu ii poti identifica a nu se incadra
in categoria utilizator internet. Utilizatorul de opere protejate de dreptul de autor este in fapt un
utilizator internet, dreptul utilizatorului, consumatorului, fiind de fapt dreptul utilizatorului internet,

8
cu specificul aferent acestuia, interesul care sta la baza acestui drept fiind coordonat in mod direct
de cerinte de cunoastere specifice erei informationale, internetului, retelei. Societatea care s-a
dezvoltat a creat posibilitatea unor noi nevoi personale, internetul aducand cu sine o multitudine de
informatii la dispozitia tuturor, interesul pentru fiecare dintre acestea, crescand din ce in ce mai
mult, si-a spus cuvantul si asupra necesitatilor fiecarui individ, ulterior asupra societatii ca intreg.
Este gresita interpretarea calculatorului, retelei Internet, retelei p2p ca si “instrumente” care permit
reproducerea digitala prin formele rapide de diseminare a operelor, si aceasta, deoarece in prezent,
nu putem disocia persoana de calculator sau retea, fiind cunoscuta prezenta acestora in locuinta
fiecarui cetatean, in scoli, in institutii publice si private, devenind parte integranta a vietii fiecaruia.
Raportat la acest nivel de societate, cu aceste caracteristici trebuie privita si “utilizarea privata” a
fiecarui individ.

Patrick Bloch, un socialist reprezentativ din Paris, unul dintre colaboratorii amendamentelor
aduse Codului de Proprietate Intelectuala din Franta, cand proiectul se afla la nivelul Camerei
Deputatilor, a declarat “trebuie sa aducem legea mai aproape de realitate. Este gresit sa cataloghezi
8 milioane de cetateni francezi care downloadeaza muzica pe internet ca si delicventi”. Cu alte
cuvinte, este gresit sa pornim de la premisa ca “utilizarea privata” in prezent nu ar fi o utilizare prin
intermediul retelei, cu caracteristicile ordonate de aceasta, cu deprinderile, uzantele acesteia,
acccesul la informatii, la opere din domeniul literar, artistic, comunicare facila, inclusiv controversata
transmitere rapida de fisiere dintr-o parte in alta a lumii. O societate deprinsa cu un anumit nivel de
cunoastere, cultura, va refuza o limitare a acestui nivel de acces la informatii, limitare care nu ar
putea fi simtita decat ca o involutie, un regres. Legislatia trebuie sa evolueze in acelasi timp si in
aceleasi modalitati ca si societatea. Similar deciziei Tribunalului Suprem din Paris, care a dat acceptul
nu numai pentru muzica downloadata pentru utilizare personala prin retelele P2P, cat si pentru
punerea la dispozitia publicului a fisierelor care au fost downloadate, pot fi amintite si deciziile
instantelor din Canada care in 2004 au statuat ca “simplul fapt al punerii la dispozitia publicului
pentru download nu este in nici un fel de natura a diferentia reteaua P2P de o librarie care pune in
mod gratuit la dispozitia publicului o carte”. Ca forma a unei astfel de utilizari private poate fi
incadrat atat downlodul cat si punerea la dispozitia publicului a operelor protejate de dreptul de
autor (corespondentul normativ al upload-ului). Dreptul utilizatorului internet este, asadar, dreptul
de a avea acces la toate informatiile retelei, este dreptul unei persoane la dispozitia caruia stau
milioane de fisiere cu muzica si filme pe care le poate evalua integral pentru ca nevoie sale de
cunoastere cresc in fiecare zi, impunand ca si consumator de opere noi vectori creativi care sa ii
satisfaca nevoile tot mai exigente, stimuland astfel intregul proces de creatie, fiind nu in ultimul
rand, el personal, un viitor, posibil creator cu o baza informationala mult mai evoluata. Indiferent de
catalogarea atat a downloadurilor cat si a uploadurilor ca forme ale unei utilizari permise, sunt
concludente in acest sens recomandarile de aplicabilitate EUCD in vederea “furnizarii unei exceptii a
copiei private care sa cuprinda downloadul de materiale de pe Internet inclusiv din retelele de tip file
sharing, fara sa fie luata in considerare legitimitatea copiei principale sau a platformei de
distribuire”. O astfel de interpretare extensiva a exceptiei copiei private ca avand aplicabilitate
inclusiv in ceea ce priveste downloadurile in sistem p2p este justificata de faptul ca utilizatorii
“trebuie sa aiba privilegiul de a face o copie privata fara sa tina cont de legitimitatea sursei sau copiei
principale fiind impropriu sa ceri acestora sa distinga intre legitimitatea anumitor surse in ceea ce
priveste copierea in mediul digital”. Nerecunoscand in schimb uploadul ca incadrandu-se in ceea ce
poate fi o utilizare permisa prin copierea privata, se recomanda totusi “a se folosi discretie in

9
aplicarea sanctiunilor si pedepselor impuse de uploadul ilegal si aderarea la principiul
proportionalitatii”, fiind in aceeasi masura necesar “sa fie luate in considerare limitele raspunderii
civile si penale pentru o scara mica de incalcari”.

Indiferent din ce perspectiva este luata in considerare balanta dintre drepturile titularilor si cele
ale utilizatorilor, ca pozitionare la acelasi nivel a doua interese confirmate de societate in vederea
asigurarii drepturilor fundamentale ale omului - respectiv de protectie a intereselor materiale care
decurg din opera sa si de acces la cultura, la educatie si la progresele stiintei si tehnicii - sau de
egalitate de concept prin afirmarea drepturilor utilizatorilor antagonic drepturilor titularilor,
necesitatea pastrarii acestui “echilibru just” este cu atat mai importanta in noua era informationala.

Prof. Lawrence Lessig in “Code and Other Laws of Cyberspace” argumenteaza ca Internetul este
guvernat in aceeasi masura de coduri, dispozitii legale cat si de cele tehnologice (legal and software
code). Articolul evidentiaza faptul ca normele legale nu trebuie sa excluda interesele sociale permise
de tehnologie, West Cost (software code), aceasta nefiind parte a pietei ci reactionand la
dezvoltarile pietei asa cum, in mod reciproc, piata reactioneaza la dezvoltarile tehnologice.
Interesele sociale, dezvoltate in prezent si ca interese ale utilizatorului internet trebuie garantate in
aceeasi masura in care este asigurata protectia drepturilor de autor pentru ca principiul de echilibru,
balanta va insemna inainte de toate echitate, in egala masura drepturilor titularilor cat si celor ale
consumatorilor de opere protejate trebuind sa le corespunda prevederi prin care isi pot valorifica
aceste drepturi. Un rol important, ca factor de echilibru, il poate avea punerea in aplicare a unui
sisteme compensatoriu eficient in beneficiul autorilor si titularilor de drepturi in mod special in ceea
ce priveste utilizarile continuturilor digitale in sistem p2p.

10
 3. TVA, Uniunea
Europeana si
serviciile
electronice

Pentru ca din 1 Ianuarie

2007, Romania este deja
membra a Uniunii Europene
cred ca e important sa incercam sa clarificam citeva aspecte legate de chestiunile mai putin
discutate pina acum in ceea ce priveste comertul electronic si Uniunea Europeana.

Cum domeniul comertului electronic este reglementat destul de unitar in Uniunea

Europeana, nu vor fi diferente semnificative de la o tara la alta. Altfel spus, un furnizor de
orice fel de servicii pe Internet, prin inregistrarea sa legala in Romania (nimic spectaculos –
inregistrare la Registrul Comertului si la organele competente fiscale) va putea sa-si ofere
serviciile si produsele oriunde pe Internet catre alti cetateni ai UE, fara a fi nevoit sa plateasca
orice taxe suplimentare. Si reciproca este la fel de adevarata, deci orice furnizor inregistrat
conform legislatiei respective din tara membra a UE va putea sa ofere produse si servicii
cetatenilor romani, fara vreo formalitate sau taxa suplimentara.

Pana aici toate bune si frumoase, numai ca exista o exceptie de la regula de mai sus.
Execeptia face referire la serviciile furnizate electronic si a fost introdusa in Mai 2002 pe o
perioada limitata, si apoi extinsa pina pina in Decembrie 2008. (pentru amatorii de texte
legislative este vorba de Directiva 2002/38/EC si Regulamentul 792/2002). S-a incercat sa se
creeze un cadru fiscal egal pentru furnizorii din UE si din afara UE in cazul serviciilor
furnizate electronic, dar si in cazul serviciilor de televiziune si radio. Astfel, s-au stipulat
doua reguli importante:

* Cand aceste servicii sunt furnizate de persoane juridice stabilite in UE pentru

cumparatori din afara UE, ele sunt exceptate de la plata TVA.
* Cand aceste servicii sunt furnizate de persoane juridice stabilite in afara UE pentru
cumparatori din UE, trebuie sa includa TVA, dar furnizorii din afara UE pot sa isi faca un
singur punct de contact pentru plata TVA.

Ce se include in acest termen de servicii furnizate electronic (enumerarea nu este

exhaustiva):

* Furnizarea si gazduirea de site-uri informatice, intretinerea de la distanta a programelor

si echipamentelor.
* Furnizarea si actualizarea programelor informatice.
* Furnizarea de imagini, texte si informatii si punerea la dispozitie a unor baze de date.

11
 * Furnizarea de muzica, filme si jocuri, inclusiv jocuri de noroc si pariuri, si de emisiuni si
manifestari politice, culturale, artistice, sportive, stiintifice si de divertisment.
* Furnizarea de servicii de invatamant la distanta.

Aceste reguli nu se aplica:

* Furnizarii de download gratuit, acces gratuit la informatie sau a funizarii de servicii unde
Internetul este doar mijlocul de comunicare (de ex. O consultanta trimisa prin e-mail)
* Oferirii online de bunuri fizice care sunt trimise prin mijloacele traditionale
* In cazul serviciilor de telecomunicatii

Aceste reguli au o importanta practica in special in cazul relatiei cu consumatorii din

cadrul Uniunii Europene. Practic, toti furnizorii de servicii electronice din Romania vor trebui
sa se conformeze urmatoarelor reguli:

* in situatia in care
cumparatorul este din afara UE,
nu trebuie sa se puna TVA la
serviciile prestate
* in situatia in care
cumparatorul este din UE, dar
este o persoana fizica
(consumator), situatia ramina
neschimbata, deci trebuie
adaugat TVA la nivelul tarii de
origine al vinzatorului (adica
Romania)
* in situatia in care
cumparatorul este din UE si este
o persoana juridica, acesta va trebui sa plateasca taxa pe valoare adaugata aferenta acestor
servicii catre autoritatile romane (reverse charge – taxare inversa). In acest caz, insa, factura
trebuie sa contina referirea la taxarea inversa a TVA. Trebuie sa recunosc ca nu sunt un
expert in chestiuni contabile sau fiscale, dar, din ce am studiat, procedura “taxare inversa”
este impusa in UE in anumite situatii (serviciile electronice fiind una din ele) si prin aceasta
cumparatorul-persoana juridica isi va putea deduce (total sau partial) TVA-ul.

12
 4. Viata privata si Internetul - unde punem punct si unde virgula?

Internetul este, pentru majoritatea dintre noi, doar la un click distanta. Intram pentru a citi
informatii, a coresponda cu prietenii, a publica ceva nou sau a face cumparaturi. Dar, in acelasi timp,
de multe ori chiar fara sa stim, calculatorul nostru transmite o sumedenie de date catre destinatari.
Hai sa inmultim insa datele trimise la o simpla vizitare de pagina web cu numarul vizitelor facute
zilnic si cu numarul utilizatorilor Internet. Dar daca am incerca si sa le interconectam, astfel incat sa
stim ca utilizatorul X merge, mai degraba, pe site-uri de masini Renault si sa-i livram o reclama cu
ultimul produs, nu ar fi rau, nu? Dar daca schimbam masina Renault cu un medicament care arata de
ce boala suferiti?

Dreptul la viata privata („privacy” pentru anglofoni) este unul dintre drepturile fundamentale ale
omului, asa cum au fost ele statuate prin conventii internationale, in special prin Declaratia
Universala a Drepturilor Omului din 1948. Conceptul a fost explicat mai intai ca “dreptul de a fi lasat
in pace”, insa el a evoluat pana in zilele noastre intr-un concept mai larg, care ar putea fi definit
prozaic ca dreptul unei persoane fizice de a decide cata informatie personala sa divulge, cui si pentru
ce anume.

Tara Populatie Utilizatori de Rata de

internet penetrare
China 1330,1 420,0 31,6%
SUA 310,2 239,8 77,3%
Japonia 126,8 99,1 72,2%
India 1173,1 81,0 6,9%
Brazilia 201,1 75,9 37,8%
Germania 82,2 65,1 79,1%
Rusia 139,3 59,7 42,8%
Marea Britanie 62,3 51,4 82,5%
Franta 64,7 44,6 68,9%
Nigeria 152,2 43,9 28,9%
Top 10 tari cu cei mai multi utilizatori

13
 5. Societatea informaţională versus libertăţile individuale

Dreptul la libera exprimare, alături de dreptul la informaţie este de fapt materializarea gândirii
neîncorsetate a omului, deziderat din totdeauna al omenirii. Societatea informaţională, reprezentată
atât de fidel prin reţeaua Internet, a deschis mai mult decât orice calea îndeplinirii acestor drepturi,
pentru că obiectul de activitate al acestei reţele este tocmai traficul de informaţii (expunere,
comunicare, distribuţie, achiziţie). În acelaşi timp însă, dreptul la secretul comunicaţiilor sau
dreptul la viaţa intimă (privacy) este unul din drepturile fundamentale ale omului care poate fi
încălcat foarte uşor în societatea informaţională (prin reţeaua Internet, în special). Securitatea sau
supravegherea statului sunt scuzele obişnuite invocate de guverne pentru justificarea îngrădirii libere a
comunicării umane.
Secretul comunicaţiilor se referă la toate tipurile de comunicaţii interpersonale în societatea
informaţională. Pentru a asigura acest deziderat trebuie ca legislaţia să cuprindă norme
corespunzătoare în acest domeniu, prevăzute cu sancţiuni pentru cei ce le încalcă.
Toţi cei ce produc, furnizează şi utilizează produse informatice sau care prestează servicii
informatice sunt obligaţi (prin lege) să asigure pe cei care le folosesc produsele sau serviciile lor că
ele nu sunt de natură să afecteze drepturile omului şi libertăţile individuale, luând măsurile
corespunzătoare.
Este recunoscut faptul că informatizarea nu este o tehnică politică neutră: ea participă cu o
dinamică proprie care favorizează întărirea centrelor de putere (instituţiile statului şi marile
întreprinderi sau corporaţii) în dauna libertăţilor individuale.

Conflictul între libertatea de exprimare şi secretul comunicaţiilor pe de o parte, şi interesul public,

pe de altă parte, nu poate fi stins decât printr-o legislaţie adecvată pe care România o poate elabora
relativ uşor, având în vedere experienţa internaţională în domeniu (vezi, spre exemplu, Marea Britanie
– Data Protection Act, 1984; Legea franceză; SUA – Communication Decency Act 1995, etc.).

14
 Bibliografie

 http://www.legi-internet.ro/articole-drept-it.html
 https://www.google.ro/search?q=tabel+cei+care+folosesc+internet
ul+si+cei+care+nu&rlz=1C1AVNG_enRO618RO618&espv=2&bi
w=1517&bih=692&source=lnms&tbm=isch&sa=X&ved=0ahUKE
wiE7PuqoM3MAhXHKCwKHRv6Bw0Q_AUIBigB&dpr=0.9#im
grc=DU5OzWagwRLlMM%3A
 http://www.legi-internet.ro/articole-drept-it/biblioteca-de-drept-
tehnologia-informatiei-si-comunicatii.html
 http://www.revistacalitateavietii.ro/2010/CV-1-2-2010/05.pdf

15