Sunteți pe pagina 1din 6

CHESTIONAR

STILUL PERSONAL DE SOLUŢIONARE A CONFLICTELOR

INSTRUCŢIUNI:

Mai jos sunt 15 afirmaţii. Fiecare afirmaţie poate reprezenta o strategie pentru
soluţionarea conflictelor. Notaţi în faţa fiecărei afirmaţii o valoare, după cum urmează:

 Întotdeauna - 5 puncte
 Deseori – 4 puncte
 Destul de des – 3 puncte
 Nu foarte des – 2 puncte
 Rar – 1 punct

____ a. Discut conflictul cu colegii, cu părţile aflate în conflict, cu alţi colaboratori,


pentru a demonstra avantajele poziţiei pe care o am faţă de conflict.

____ b. Prin negociere încerc să ajung la compromisuri.

____ c. Încerc să ţin cont de aşteptările celorlalţi.

____ d. Caut, împreună cu ceilalţi, să investighez toate aspectele problemei pentru a găsi
soluţii acceptabile de către toţi cei implicaţi în conflict.

____ e. Sunt ferm pe poziţie atunci când trebuie să apăr aspectele problemei care mă
privesc pe mine.

____ f. Încerc să evit să fiu exclus dintr-un grup, ţinând în mine dezacordul cu ceilalţi.

____ g. Îmi impun soluţiile la problemele ivite.

____ h. Fac compromisuri pentru a ajunge la o înţelegere.

____ i. Împărtăşesc informaţiile importante şi celorlalţi, pentru a putea rezolva împreună


problema .

____ j. Evit să discut diferenţele de opinie cu ceilalţi .

____ k. Încerc să aplanez disensiunile între colegi .

____ l. Caut să aduc în dezbatere nemulţumirile fiecăruia, pentru a le rezolva în cel mai
bun mod posibil .

1
____ m. Adopt o poziţie conciliantă în efortul de a debloca conflictele .

____ n. Accept recomandările colegilor şi colaboratorilor.

____ o. Evit conflictul, ţinând pentru mine dezacordul cu ceilalţi.

Scor: cele 15 afirmaţii sunt grupate mai los în 5 categorii. Fiecare categorie conţine
literele a 3 afirmaţii. Scrieţi numărul pe care l-aţi notat în faţa fiecărei afirmaţii. Calculaţi
totalul pentru fiecare categorie .

Stil Total
Competiţie/Rechinul a. _____ e._____ g. _____ ______
Colaborare /Bufniţa d. _____ i. _____ l. _____ ______
Evitare/Ţestoasa f. _____ j. _____ o. _____ ______
Aplanare/Cameleonul c._____ k. _____ n. _____ ______
Compromis/Vulpea b. _____ h. _____ m. _____ ______

Rezultat: Stilul meu dominant este _________________________________ (valoarea


cea mai mare)

Şi stilul meu de rezervă este_______________________________

2
Evitarea – Ţestoasa

 stil de evitare sau întârziere a conflictului


 ţestoasele mai degrabă se ascund şi ignoră conflictul decât să-l resolve ; acest
lucru le face necooperante şi neasertive
 tind să renunţe la interesele personale şi să adopte un comportament pasiv, creând
situaţii pierdere-pierdere
 Avantaj: pot ajuta la remedierea relaţiilor după rezolvarea conflictului
 Dezavantaj: Conflictele rămân nerezolvate, iar utilizarea în exces a acestui stil
poate duce la călcarea lor în picioare
 Când poate fi folosit:
o Când miza nu este mare sau problema este obişnuită
o Când conflictul strică o relaţie bună
o Când sunt şanse mici să-ţi atingi scopurile
o Când rezultatele negative sunt mai mari decât beneficiile rezolvârii
conflictului
o Când păstrarea informaţiei e mai importantă decât luarea unei decizii
imediate
o Când sunt alţii care pot rezolva conflictul mai bine decât tine
o Când nu e timp

Competiţia – Rechinul ᄃ

 Stil de forţă, de competiţie


 Sunt puternic orientaţi spre scop
 Păstrarea relaţiilor nu reprezintă o prioritate
 Nu ezită să folosească un comportament agresiv pentru soluţionarea conflictelor
 Pot fi autocratici, autoritari, necooperanţi; ameninţă şi intimidează
 Au nevoie să câştige, prin urmare crează situaţii câştig-pierdere

3
 Avantaj: dacă decizia rechinului e corectă, rezultă o soluţie mai bună fără
compromisuri
 Dezadvantaj: persoana care foloseşte acest stil poate atrage ostilitate şi
resentimente
 Când poate fi folosit:
o Când conflictul implică divergenţe personale care sunt greu de schimbat
o Când creearea unor relaţii apropiate sau supportive nu este critică
o când alţii vor să profite de un comportament necompetitiv
o când rezolvarea conflictului e urgentă ; când decizia în criză e vitală
o când decizii nepopulare trebuiesc implementate

Aplanarea - Cameleonul

 stil de calmare, de aplanare a conflictului, cu accent pe relaţiile interumane


 cameleonii ignoră scopurile personale şi rezolvă conflictul promovând scopurile
altora ; neasertivi şi cooperanţi crează situaţii câştig-pierdere (cameleonul pierde)
 Avantaj: aplanarea menţine relaţiile
 Dezavantaj: renunţarea la interesele personale poate fi neproductivă, cameleonul
dând ocazia celorlalţi să profite de el
 Când poate fi folosit:
o Când menţinerea relaţiilor e mai importantă decât alte considerente
o Când sugestiile/schimbările nu sunt importante pentru el
o Când se doreşte minimalizarea pierderilor în situaţii în care oricum ar
pierde
o Când timpul este limitat sau când armonia şi stabilitatea sunt considerate
mai importante

4
Compromisul – Vulpea ᄃ

 stil de soluţionare prin


compromis; grija este pentru scopuri şi relaţii
 vulpile sacrifică bucuroase unele din scopurile lor în timp ce îi conving pe ceilalţi
să renunţe şi ei la o parte din scopurile lor
 assertive şi cooperante – rezultatele sunt ori câştig-pierdere ori pierdere-pierdere
 Avantaj: relaţiile sunt păstrate şi conflictele demontate
 Dezavantaj: compromisul poate duce la un rezultat mai puţin bun şi astfel
problemele să se reaprindă din nou
 Când poate fi folosit:
o Când probleme importante/complexe nu lasă loc soluţiilor ssimple şi clare
o Când toţi cei angrenaţi în conflict au putere egală şi au interese puternice
pentru soluţii diferite
o Când nu există constrângeri de timp

Colaborarea – Bufniţa ᄃ

 stil de colaborare, de confruntare a problemelor, valorizând scopurile şi relaţiile


 Owls văd conflictele ca pe probleme ce trebuie rezolvate prin soluţii agreate de
ambele părţi (câştig-câştig)
 Avantaj: ambele tabere primesc ceea ce doresc , eliminându-se sentimentele
negative
 Dezavantaj: mare mâncător de timp şi de effort
 Când poate fi folosit:
o Când menţinerea relaţiilor este importantă
o Când timpul nu reprezintă o problemă
o Când se încearcă obţinerea acordului prin consens
o Când se încearcă îmbinarea unor perspective diferite

5
Source: Mastering Human Relations, 3rd Ed. by A. Falikowski 2002 Pearson
Education ᄃ http://www.pearsoned.ca

S-ar putea să vă placă și