Sunteți pe pagina 1din 8

Ciclul de viata si durabilitatea produsului

Ciclu de viață al produsului


Ciclul de viață al produsului se referă la durata medie de viață a unui
produs: se face o analogie cu (produsele se nasc, se dezvoltă, ajung la
maturitate și apoi îmbătrânesc); în funcție de perioada din viață în care se
află produsul, sunt influențate și vânzările acestuia.
Întregul ciclu de viață al produsului, de la concepția și dezvoltarea sa până
la dispariția sa definitivă din arena schimburilor de mărfuri, include
următoarele faze : achiziția materiilor prime, producția, ambalarea,
distribuția, utilizarea, reciclarea și retragerea produsului de pe piață. O
definiție a ciclului de viață care descrie detaliat toate fazele succesive ale
"vieții" produsului este următoarea: "Ciclul de viață include fazele:
conceptualizare, dezvoltarea ideilor proiectului, studiul de inginerie,
planificarea proceselor, fabricație, operare, întreținere (reparare) și
retragere". Definiția generală a ciclului de viață al produsului este formulată
în standardul SR EN ISO 14040: 2002 sub forma următoare : ciclul de viață
reprezintă "etape consecutive și intercorelate ale unui sistem-produs, de la
achiziția materiilor prime sau generarea resurselor naturale până la post-
utilizare". Un ciclu de viață (complet) al produsului ar putea consta din
fazele : 1) concept/viziune; 2) fezabilitate; 3) proiectare/dezvoltare; 4)
producție; 5) retragere treptată din uz. Într-o exprimare concentrată,
etapele ciclului de viață al produsului sunt: concepție, proiectare, realizare,
service. În cazul în care acest termen se utilizează ca un concept de
marketing, ciclul de viață este "orientat spre piață", acesta se referă la
viața comercială a produsului (viața produsului pe piață) și descrie tendința
de dezvoltare a cifrei de afaceri și a profitului unui produs, de-a lungul vieții
sale comerciale.
In acest sens (al vieții comerciale),ciclul de viață al produsului reflectă
evoluția în timp a volumului de vânzări ale produsului și reprezintă
intervalul de timp dintre momentul apariției produsului pe piață și cel al
dispariției sale definitive din arena schimbului de mărfuri.
Fazele ciclului de viață
Fazele ciclului de viață tipic al produselor supuse comercializării sunt
următoarele:

 introducerea produsului pe piață (sau lansarea);

 creșterea;

 maturitatea;

 saturația;

 declinul.
Introducerea (lansarea) este perioada de creștere ușoară a vânzărilor pe
măsură ce produsul este lansat pe piață. În această perioadă costul
produsului este ridicat, concurența se desfășoară pe baza caracteristicilor
de performanță ale produsului. Datorită incertitudinii pieței, o strategie de
fabricație adecvată trebuie să se bazeze pe criteriul
competițional flexibilitate, pentru a face față schimbărilor frecvente ale
construcției produsului.
Creșterea este perioada acceptării masive de către piață a produsului și a
profiturilor în creștere. Prețurile produselor pot fi mai mici decât în prima
perioadă, concurența are loc în special pe baza calității produselor.
Maturitatea este perioada de încetinire a ritmului vânzărilor, intensitatea
vânzărilor se menține în jurul unei valori ce depinde de echilibrul dintre
cerere și ofertă. Principalele preocupări ale fabricației sunt reducerea
costurilor de producție și creșterea productivității. Concurența din ce în ce
mai agresivă are loc pe baza prețului produsului.
Saturația este perioada în care produsul, deși a ajuns la cea mai înaltă cotă
de acceptare de către majoritatea cumpărătorilor, nu se mai poate vinde pe
piață ca înainte, din cauza apariției altor produse cu parametri
superiori.Vânzările se încetinesc sau creșterea vînzărilor încetează.
Declinul este perioada în care vânzările și profiturile scad într-un ritm rapid.
Prețurile sunt mai mici, există supracapacitate de producție și apare riscul
ca în cele din urmă produsul să fie scos din fabricație, deoarece vânzările
pot ajunge la zero sau pot scădea la un nivel destul de redus.
Graficul de variație a volumelor de vânzări ale produsului în timp are forma
bine-cunoscutelor curbe "în S". In mod normal, curba "în S" prezintă o
creștere relativ lentă la început și după o perioadă considerabilă,
"decolează" rapid. După această urcare bruscă, creșterea se încetinește,
curba se aplatizează și apoi descrește lent, corespunzător fazei finale de
declin. Totuși, nu toate produsele au o evoluție a volumului de vânzări după
curba "în S". Unele produse sunt introduse pe piață și "cad" rapid, altele
"staționează" în faza de maturitate foarte mult timp (Kotler, op.cit.,p.638).
Un astfel de ciclu de viață în care vânzările staționează la maturitate este
denumit ciclu "cu platou"; staționarea vânzărilor se explică, de regulă, prin
aceea că nu există o alternativă mai bună disponibilă. Platoul se poate
înclina ușor în sensul crescător, dacă vânzările cresc la o rată
corespunzătoare cu creșterea economică. Uneori, produse ajunse în faza
de declin pot fi readuse în faza de creștere printr-o campanie de promovare
sau repoziționare.
Conceptul ciclului de viață poate fi folosit pentru descrierea modului în care
evoluează produsele pe piețe și poate fi utilizat pentru elaborarea unor
strategii de marketing corespunzătoare diferitelor faze ale ciclului de viață.

Managementul ciclului de viață


Managementul ciclului de viață este un proces de management al
întregului ciclu de viață al produsului, de la concepția acestuia, trecând prin
proiectare și fabricație, până la service și retragere. Conceptul
de managementul ciclului de viață al produsului (PLM- acronim din
l.engleză pentru product lifecycle management) este o abordare
atotcuprinzătoare pentru inovarea, dezvoltarea noilor produse și
introducerea lor, precum și managementul informației asupra produsului,
de la ideație pînă la sfârșitul vieții produsului.
În sensul mai restrâns al vieții comerciale a produsului,prin managementul
ciclului de viață se înțelege elaborarea și implementarea unei succesiuni de
strategii, referitoare la identitatea produsului, politica de prețuri, strategii de
vânzări etc. pentru produsul care parcurge fazele ciclului de viață
comercială (produsul care se află pe piață). In fiecare fază a ciclului de
viață (comercială), produsul necesită strategii de marketing, financiare, de
fabricație, de achiziție și strategii de resurse umane.
Pentru introducerea unui produs nou pe piață, firmele pot adopta diferite
strategii de marketing. De exemplu, noul produs poate fi introdus la preț
scăzut și cu o promovare puternică :strategia penetrării rapide. Strategia
este aplicată dacă există o concurență puternică.
Pe de altă parte, firma poate lansa noul produs la un preț ridicat și cu o
promovare scăzută. Această strategie poate avea succes dacă nu există o
concurență puternică și cei mai mulți cumpărători sunt dispuși să plătească
un preț ridicat.
In faza de creștere, pe piață intră noi concurenți care introduc produse cu
caracteristici noi, de aceea firma-pionier îmbunătățește calitatea
produsului, concurența desfășurându-se pe baza criteriului competițional
"calitate". Firma penetrează noi segmente de piață, introduce noi canale de
distribuție și poate recurge la scăderea ușoară a prețului pentru a susține
creșterea rapidă a pieței.
In faza de maturitate, ritmul de creștere a vânzărilor scade, din cauza
existenței mai multor producători care determină o creștere a concurenței.
Strategia firmelor cu produse în faza de maturitate poate aplica politici de
reducere a prețurilor, creștere a bugetelor pentru publicitate, stimularea
cercetării-dezvoltării pentru a crea variante perfecționate de produse.
In faza de declin, vânzările scad datorită progresului tehnic care generează
produse cu performanțe superioare (înlocuirea produselor existente), din
cauza schimbării preferințelor consumatorilor sau creșterii concurenței.
Responsabilii de marketing utilizează diferite tehnici pentru a evita sau a
întârzia faza de declin. O abordare indicată este impulsionarea inovării, în
vederea relansării produselor care se apropie de declin sau revitalizarea
produsului prin aducerea unor modificări substanțiale.
Strategiile mixului de marketing trebuie să se modifice pe măsură ce
produsul traversează fiecare fază a ciclului de viață. Prețul, distribuția și
caracteristicile produsului tind să fie modificate.
Din punctul de vedere al fabricantului produsului, ciclul de viață al
produsului include cinci faze diferite : imaginarea produsului, definire,
realizare, suport (service), retragerea produsului (din fabricație și de pe
piață).
Ciclul de viaţă a produselor (Kotler, 1988)
Factorii care influenteaza durabilitatea si
performanta unui uscator de par

Desi tehnologia fiecarui uscator de par este diferita, modul in care


functioneaza este practic acelasi. Uscatorul foloseste un ventilator care
trage aerul in interior si apoi il impinge printr-un element incalzit spre
exterior la fiteza mare. In afara de procesul de incalzire al aerului, aici se
opresc similaritatile si incep diferentele la care trebuie sa fii atent.
Elementul de incalzire
Tehnologia folosita la incalzirea aerului este caracteristica definitorie a
oricarui uscator de par pentru ca influenteaza calitatea aerului directionat
de acesta. De exemplu, o rezitenta de metal creeaza un aer uscat si
incalzit neuniform.

Elementele ceramice de incalzire folosesc raze infrarosii pentru a incalzi


parul din interior spre exterior acest lucru fiind mult mai bland decat un
simplu val de aer cald.

Elementele de incalzire din turmalina incalzesc uniform ajutand parul sa isi


pastreze stralucirea si reducand ciufuleala. Turmalina emite, de asemenea,
si ioni pozitivi care reduc efectul electrostatic si usuca parul rapid fara sa il
coaca.

Puterea
Puterea (masurata in Watti) celui mai bun uscator de par este indicatorul
cel mai precis al nivelului de caldura produs. Cu cat aceasta este mai
mare, cu atat mai repede iti va usca parul. Puterea mai mica este ideala
pentru parul scurt sau cu firul subtire, in timp ce pentru parul cret sau mai
gros este nevoie de o putere mai mare.

Nu presupune ca intotdeauna o putere mai mare este mai buna fara sa tii
cont de tipul de par pentru ca il poti arde.

Setarile
Un uscator de par trebuie sa aiba mai mult decat un simplu buton de
Pornit/Oprit. Multi oameni prefera uscatoarele cu setari multiple care iti
permit sa ajustezi viteza aerului si nivelul de incalzire. Unii prefera
aparatele care au si o functie de aer rece care nu foloseste elementele de
incalzire ci pur si simplu sufla aer la temperatura camerei.

Accesoriile
Cel mai bun uscator de par va include si accesorii suplimentare ce
imbunatatesc utilizarea acestuia. De exemplu, persoanelor cu parul cret si
lung le este necesar un difuzor de aer. Pe de alta parte, cei cu parul drept
vor dori sa foloseasca o duza ce concentreaza jetul de aer.

Fiecare uscator de par trebuie sa contina accesorii ce te vor ajuta sa


cointrolezi fluxul de aer pentru o uscare mai buna si mai rapida.

Cel mai bun uscator de par trebuie ales in functie de nevoile personale de
uscare a parului. Fiecare persoana are tipul de par diferit si trebuie sa se
gandeasca la alegerea unei solutii care sa ii pastreze parul sanatos, aratos
si voluminos.

S-ar putea să vă placă și