Revista Nr. 47 2018 OBBCSSR

ISSN 1841 – 866X
REVISTA ROMÂNĂ DE LABORATOR

MEDICAL
Anul XIII, Nr. 47, septembrie 2018
www.obbcssr.ro
EDITORIAL
OBBCSSR apără statutul profesional al membrilor săi
Într-o societate normală statutul profesional este determinat de nivelul studiilor și statutul professional, care
determină ierarhizarea muncii și implicit salarizarea într-un domeniu de activitate.
De 14 ani OBBCSSR apără statutul profesional al membrilor săi, care a fost apropiat de cel al medicilor cu
specialitatea medicină de laborator și superior asistenților medicali de laborator clinic licențiați.
Dovezi în susținerea afirmației de mai sus:
1. Statutul profesional al membrilor OBBCSSR este apropiat de cel al medicilor cu specialitatea
medicină de laborator:
• Membrii OBBCSSR sunt responsabili de analize conform alin.3, art. 23, OMS nr. 1301/2007;
• aplică legal parafa (conform art.20 Legea nr. 460/2003);
• au dreptul de a fi sefi de laborator (conform alin.2), art.4, Legea nr. 460/2003, alin.2), art.184
Legea nr. 95/2006, alin.1), art.4, OMS nr. 1301/2007);
• pot avea dreptul legal de a face gărzi (conform OMS nr/. 870/2004, actualizat în anul 2016 prin
OMS nr. 1375/2016);
2. Salarizarea membrilor OBBCSSR a fost până în anul 2018 apropiată de cea a medicilor cu
specialitatea în medicina de laborator
În anul 2010 coeficientul de ierarhizare / salarizare al biologului, chimistului și biochimistului

principal reprezenta 82,03% din coeficientul de ierarhizare al medicului specialist conform Legii
nr. 284/2010, în timp ce în anul 2018 coeficientul de ierarhizare / salarizare al biologului,
chimistului și biochimistului principal din sistemul sanitar reprezintă doar 49,49% din
coeficientul de ierarhizare / salarizare al medicului specialist.
3. Statutul profesional al membrilor OBBCSSR față de asistenții medicali de laborator clinic
licențiat a fost superior până în anul 2018.
În legea salarizării din anul 2017, elaborată concomitent cu Titlul IX în anul 2017 și aplicată la
1 martie 2018, coeficientul de ierarhizare/salarizare în sistemul public al funcției de bază a
membrilor OBBCSSR este 1,63 față de cel al asistentului medical licențiat care este 1,67, pentru
prima dată în cei 14 ani de funcționare ai OBBCSSR.
Ce s-a întâmplat cu statutul nostru profesional și salarizarea din sistemul public în anul 2018 vom afla cu
siguranță în curând.
Cu deosebit respect,
Dr. CONSTANŢA POPA
Președinte al OBBCSSR
Revista Română de Laborator Medical
ORDINUL BIOCHIMIŞTILOR, BIOLOGILOR ŞI CHIMIŞTILOR ÎN SISTEMUL

SANITAR DIN ROMÂNIA (OBBCSSR)
Adresa: Str. J. L. Calderon, Nr. 36, Sc. A, Ap.04, Parter, Sector 2, Bucureşti
Cod Fiscal: 16334155; Cont Iban: RO 96 BRDE 445 SV 25945734450 Sucursala BRD Dorobanţi

Revista oficială de informare și comunicare a membrilor OBBCSSR
Apariție semestrială
Anul XIII, Nr. 47, septembrie 2018
Tel.: 021 / 231.44.71 ; 021 / 313.44.71 ; Fax: 021 / 313.44.70

E-mail: office@obbcssr.ro ; obbcssr@gmail.com
Website: www.obbcssr.ro
www.obbcssr.ro 3
Anul XIII, Nr. 47, Septembrie 2018
Colectivul de redacţie:
Redactor şef:
Dr. Med. Chimist Medical Principal Constanţa Popa
Redactor şef adjunct:
Biolog Medical Principal Ariana Picu
Redactori:
Chimist Mariana Buşilă
Consilier Juridic Tatiana Fulga
Dr. Chimist Medical Principal Tatiana Ciurea
Dr. Chimist Medical Principal Adina Elena Stanciu
Dr. Chimist Medical Specialist Georgeta Sorescu
Dr. Chimist Medical Principal Elvira Borcan
Dr. Biolog Medical Principal Otilia Banu
Biolog Medical Specialist Laura Petcu
Roxana Ionela Vrînceanu
Datorită numărului mare de specialităţi în care lucrează biologii, chimiştii şi biochimiştii - 27 de specialităţi
(biochimie medicală, bacteriologie medicală, biologie aplicată, citologie, chimie sanitară, combaterea vectorilor
şi toxicologia pesticidelor, controlul farmaco-toxicologic al medicamentelor, controlul fizico-chimic al
medicamentelor, controlul microbiologic al medicamentelor, embriologie, epidemia bolilor transmisibile,
explorări funcţionale neuro-fiziologice, genetica, genetica acizilor nucleici, genetică şi biologie moleculară,
hematologie medicală, hematologie transfuzională, imunochimie–serologie, imunochimie clinică, igiena
radiaţiilor, microbiologie sanitară, managementul calităţii în laboratoarele medicale, parazitologie medicală,
radiaţii nucleare, toxicologie, toxicologie medico – legală, virusologie), nu am putut contacta până acum
referenţii ştiinţifici pentru fiecare specialitate. Sperăm însă ca într-un viitor apropiat, să avem un colectiv de
referenţi ştiinţifici.
Responsabilitatea pentru conținutul articolelor publicate în această revistă, forma de prezentare și

tehnoredactarea revin în exclusivitate autorilor.
Copyright 2006 © OBBCSSR. Toate drepturile rezervate
www.obbcssr.ro
4
Cuprins
INFORMAŢII UTILE ........................................................................................... 6
ARTICOLE ȘTIINȚIFICE ................................................................................ 10
ABONAMENT REVISTA ROMÂNĂ DE LABORATOR MEDICAL ........... 97
www.obbcssr.ro 5
INFORMAŢII UTILE
SEDIUL CENTRAL AL OBBCSSR

ESTE SITUAT ÎN
STR. J. L. CALDERON, NR. 36, SC. A, AP. 04, PARTER,
SECTOR 2, BUCUREŞTI
(de la Universitatea Bucureşti 3-5 min. de mers pe jos pe lângă hotelul
Intercontinental şi fosta Ambasadă a SUA spre Policlinica cu Plată din
Str. Batiştei)
PROGRAM DE LUCRU CU MEMBRII

LUNI- JOI, 14.30- 17.30
VINERI
ZI DE ARHIVARE A DOCUMENTELOR
Tel. 021/ 313.44.71 ; 021 / 231.44.71

Fax. 021 / 313.44.70
e-mail: office@obbcssr.ro ; obbcssr@gmail.com
www.obbcssr.ro
6
Sediul central al OBBCSSR
7
www.obbcssr.ro
COTIZAŢIA LUNARĂ A
MEMBRILOR OBBCSSR ESTE
- 20 de lei pentru biochimistii, chimistii si biologii fara grad profesional;
- 25 de lei pentru biochimistii, chimistii si biologii cu grad profesional specialist;
- 30 de lei pentru biochimistii, chimistii si biologii cu grad profesional principal;
- În niciun caz, cotizația de membru al OBBCSSR nu va depăși de 1% din salariul net

dovedit cu contractul individual de muncă depus la Inspectoriatul Teritorial de Muncă
(ITM)
- 10 lei pentru șomeri, persoanele aflate în concediu de creștere și îngrijire a copilului,

pensionari care nu desfășoară activitate profesională pe o perioadă de timp de până la 5 ani,
dar care doresc să-și păstreze calitate de membru al OBBCSSR.
PLATA REGULATĂ A COTIZAŢIEI ESTE

OBLIGAŢIA FIECĂRUI MEMBRU AL
OBBCSSR
PĂSTRAŢI DOCUMENTUL CARE

ATESTĂ PLATA COTIZAŢIEI CA
DOVADĂ A CALITĂŢII DE MEMBRU
AL OBBCSSR
www.obbcssr.ro
8
CONDIȚIILE DE PUBLICARE A UNEI LUCRĂRI ŞTIINŢIFICE ÎN

REVISTA ROMÂNĂ DE LABORATOR MEDICAL
1. Redactarea lucrării se va face cu un editor Word. Obligatoriu tehnoredactarea se va face cu

diacritice.
2. Este obligatorie precizarea dacă articolul este în categoria „Review” sau original.
3. Conținutul lucrării trebuie să cuprindă următoarele capitole:
a) pentru articole originale - capitolele: titlu, autori, rezumat, cuvinte cheie, introducere,
materiale și metode, rezultate și discuții, concluzii, bibliografie;
b) pentru articole din categoria “Review” – capitolele: titlu, autori, rezumat, cuvinte cheie,
introducere, urmat de alte subtitluri în funcție de conținutul lucrării, concluzii, bibliografie;
Titlul: indiferent de categoria în care se încadrează lucrarea dumneavoastră, titlul lucrării va

fi trecut cu majuscule, Times New Roman, 12 pt., Bold, centrat, fără a depăși 65 de caractere
(litere, cifre, simboluri).
Autorii: vor fi menționați cu inițiala prenumelui (excepție fac autorii de sex feminin), urmată
de nume și indicativul numeric pentru instituție (care va fi poziționat în dreapta sus), folosind
Times New Roman, 12 pt., bold – italic, aliniat - stânga.
Instituția unde lucrează autorul/ii, se va trece conform indicativului cifric care însoțește
numele, folosind Times New Roman, 12 pt., bold italic, aliniat stânga.
Rezumatul: se redactează folosind caractere Times New Roman, 12 pt., italic, justified.
Textul rezumatului nu va depăși 250 de cuvinte.
Cuvintele cheie care urmează subtitlul se redactează cu Times New Roman, 12 pt., italic.
Subtitlurile se redactează cu caractere Times New Roman, 12 pt., bold. Aliniat- stânga.
Bibliografia: se redactează astfel:
numerele de ordine ale lucrărilor cu bold;
titlul lucrării citate se redactează cu italic, restul informației nu necesită tehnoredactare
specială.
Exemplu:
1. Verges B. L., Dyslipidaemia in diabetes mellitus, Diabetes & Metabolism, 1999, 25, 32-40.
Textul integral al lucrării trebuie să fie de 5 pagini, format A4.

Așteptăm articolele dumneavoastră pentru revistă în formatul de tehnoredactare prezentat, la
adresa de e-mail: redactia@obbcssr.ro.
„Redacția”
9
www.obbcssr.ro
ARTICOLE ȘTIINȚIFICE
MAGNEZIUL ŞI IMPORTANŢA LUI PENTRU ORGANISMUL UMAN
MAGNESIUM AND ITS IMPORTANCE IN THE HUMAN BODY
Argentina Cândea
Spitalul Judeţean de Urgenţă, Brăila
Rezumat
Magneziul, prescurtat Mg, este un element chimic răspândit atât în natură, cât şi în
organismele vii, iar numele provine de la oraşul Magnesia din Asia Mică. El este un mineral
benefic pentru sănătatea noastră, fiind considerat inamicul stresului, este necesar pentru
producerea enzimelor, pentru sinteza proteinelor şi a acizilor graşi, pentru relaxarea
muşchilor, nervilor şi vaselor sanguine. Este întâlnit atât în afara celulelor, cât şi în interiorul
acestora, fiind un mineral important din organism, pe lângă calciu, iod, potasiu şi sodiu.
Abstract
Magnesium, shortened as Mg, is a chemical element spread both throughout nature

and living organisms. Named after the city of Magnesia in Asia Minor, it is a mineral
beneficial to our health, being considered the enemy of stress. Magnesium is also necessary
for the production of enzymes, for the synthesis of proteins and fatty acids, for the relaxation
of muscles, nerves, and blood vessels. It is found both outside and inside the cells, being a
major mineral in organism, besides calcium, iodine, potassium, and sodium.
Cuvinte cheie: magneziu, stres, muşchi scheletici, mineral.
Key words: magnesium, stress, skeletal muscles, mineral.
Introducere
Cu mii de ani în urmă, chinezii îl numeau “mineralul frumos” şi susţineau că

magneziul împreună cu aerul şi apa reprezintă cheia vieţii pe Pământ.
Magneziul este un element care, deşi se găseşte în procentaj mic în organism (0,05%
din greutatea totală a corpului), prezintă mare importanţă din punct de vedere structural şi
funcţional.
www.obbcssr.ro
10
70% din cantitatea totală de magneziu - adică aproximativ 14 grame – intră în

compoziţia oaselor împreună cu calciul şi fosforul, iar restul este distribuit în ţesuturile moi
(mai ales în muşchii scheletici) şi diverse fluide. Aproximativ 1% se află în plasmă, 25% fiind
legat de proteine, iar restul rămâne sub formă ionizată – Mg2+. Împreună cu ionii Na+, K+,
Ca2+, magneziul reglează excitabilitatea neuromusculară şi mecanismul coagulării.
Absorbţia magneziului
Este deosebit de slabă şi depinde de cantitatea de alimente bogate în magneziu (fasole,

mazăre, cereale), ea având loc la nivelul jejunului şi se produce în paralel cu absorbţia apei,
crescând cu cât tranzitul intestinal are o durată mai lungă.
Absorbţia poate fi influenţată în sens negativ de mediul alcalin, fosfaţi, oxalaţi, de
anumite medicamente sau de anumite stări fiziologice (stres crescut, tristeţe, nervozitate).
Creşterea concentraţiei de magneziu intracelular este influenţată de producerea de
vitamine (B6, D) şi de insulină.
Interacţiuni posibile
Calciul poate reduce cantitatea de magneziu asimilată, deoarece acestea împart între
ele sistemul comun de transport în intestine.
Raportul dintre cantitatea de calciu şi cea de magneziu în alimentaţie trebuie să fie de
2:1.
Cantitatea mare a grăsimilor din alimentaţie poate reduce cantitatea asimilată de
magneziu, deoarece acizii graşi formează împreună cu magneziul săruri asemănătoare cu
săpunul, care nu se asimilează în tractul gastro-intestinal.
Alimentele fibroase pot influenţa pierderea unor substanţe minerale, inclusiv a
magneziului.
Fierul, precum şi deficitul de vitamina E pot reduce cantitatea de magneziu.
Eliminarea magneziului din organism
Eliminarea magneziului din organism are loc pe cale urinară, prin materii fecale sau
prin transpiraţie.
Valoarea magneziului creşte prea mult la nivel renal şi apare magnezuria (nivel
crescut al magneziului în urină) atunci când sunt administrate medicamente ce conţin
magneziu, calciu sau hormoni.
Rolul magneziului în organism
Împreună cu ionii Na+, K+, Ca2+, Mg2+ reglează excitabilitatea neuromusculară şi

mecanismul coagulării. Acţiunile Ca2+ şi Mg2+ sunt strâns legate între ele, deficitul unuia
dintre aceste elemente influenţând metabolismul celular (magneziul este important atât pentru
metabolismul calciului cât şi pentru absorbţia intestinală a acestuia).
În celula musculară magneziul acţionează ca antagonist al calciului, participând la
transmiterea semnalelor nervoase.
11
www.obbcssr.ro
Deficitul de magneziu generează mobilizarea calciului din oase, ceea ce duce la

apariţia de calcificări anormale la nivelul aortei şi rinichiului. De aceea, trebuie să se ţină cont
de nivelul calciului când se evaluează nivelul magneziului.
De asemenea, scăderea magneziului se asociază cu scăderea potasiului în 60% din
cazuri.
Manifestări clinice ale deficitului de magneziu
Spasmofilia, denumită şi tetanie, este cea mai frecventă manifestare şi se

caracterizează prin: tremor, amorţeli ale mâinilor, dureri musculare, crampe musculare,
astenie, tahicardie, amorţeală.
Deficitul de magneziu determină afecţiuni neuromusculare, iar la nivelul cordului
poate genera aritmii.
Mod de administrare
Dozele recomandate sunt de 4,5 mg/kg corp pentru adulţii de ambele sexe. Adică 280
mg zilnic pentru majoritatea femeilor şi 350 mg pentru bărbaţi.
În timpul sarcinii, pentru buna dezvoltare a fătului trebuie să se consume suplimentar
cel puţin 20 mg de magneziu.
La copii, doza recomandată este de 6 mg/kg corp.
Recomandări pentru determinarea magneziului seric
- iritabilitatea neuromusculară;
- apariţia unei hipocalcemii inexplicabile;
- afecţiuni cardiace;
- sindroame de malabsorbţie;
- diagnosticul şi monitorizarea hipo/hipermagnezemiei, mai ales în cazul insuficienţei
renale sau al unei afecţiuni digestive;
- prezenţa unei hipokaliemii refractare la suplimentarea de potasiu.
Valori de referinţă ale magneziului
Ā Jeun: 1,6 – 2,7 mg/dl.
Valori crescute se înregistrează în următoarele cazuri:
- diabet zaharat;
- diverse miopatii;
- deshidratare;
- boala Addison;
- insuficienţă renală cronică decompensată.
Valori scăzute se înregistrează în următoarele cazuri:
www.obbcssr.ro
12
- pierderea exagerată de lichide pe cale digestivă;

- malabsorbţie;
- pielonefrită cronică;
- acidoză tubular-renală.
Interferenţe analitice
În stările asociate cu deficit de magneziu, valorile magneziului urinar se reduc înaintea

celor serice.
Evitarea hemolizei este importantă pentru corectitudinea determinării deoarece
eliberarea magneziului din eritrocite generează rezultate fals crescute.
De asemenea, bilirubina poate determina rezultate fals scăzute, iar acizii graşi şi
excesul de fosfat împiedică absorbţia magneziului.
Există şi medicamente ce pot creşte nivelul de magneziu (preparate ce conţin hormoni
sau tratament prelungit cu litiu) sau medicamente ce scad acest nivel (săruri de calciu,
diuretice, laxative).
Profilaxia, evoluţia şi pronosticul deficitului de magneziu
Dacă apar factori ce favorizează deficitul de magneziu, se recomandă cure regulate de

multivitamine, printre care să se regăsească obligatoriu şi magneziul, în doza recomandată
zilnic.
Deficitul de magneziu are o evoluţie bună şi nu pune viaţa în pericol, însă netratat
poate duce la intensificarea unor probleme cardiace existente.
Concluzie
Magneziul are importanţă în organismul uman, fiind antiaritmic, ameliorează

capacitatea de efort a pacienţilor cardiaci, are efect protector asupra vaselor de sânge şi în
depunerea grăsimilor pe pereţii vaselor, îmbunătăţind contractilitatea inimii.
El are un rol esenţial în creşterea speranţei de viaţă.
Bibliografie
1. Dr. Iulian Neagu, Ghid explicativ al principalelor analize medicale,

www.primulajutor.com, 2007.
2. Cristea – Popa Elena, Popescu Aurora, Dinu Veronica, Tratat de biochimie medicală,
Bucureşti, Editura Medicală, 1991.
3. Hardwick, L.L., et al. Magnesium absorption: mechanisms and the influence of
vitamin D, calcium and phosphate. The Journal of Nutrition Vol. 121, No. 1 (1991):
13–23.
13
www.obbcssr.ro
MARKERI CARDIACI
Cristina Mirela Ion, Teodora Turtureanu, Valeria Paveliuc

GRAL MEDICAL-Spitalul Clinic Colentina, Bucureşti
Rezumat
Insuficienţa cardiacă cronică este un sindrom clinic produs prin alterarea funcţiei de
pompă a inimii. Principalii factori etiologici ai disfuncţiei ventriculare stângi sunt
hipertensiunea arterială boala coronariană. Studiile au demonstrat că peptidele natriuretice
au un rol semnificativ în controlul funcţiei sistemului cardiovascular.
Au fost descrise următoarele peptide natriuretice ANP (atrial natriuretic peptide),
BNP (brain natriuretic peptide) şi CNP (peptidul natriretic tip C).
Pro-BNP este secretat predominant în ventricul, ca răspuns la stresul parietal miocardic. Este
clivat într-o formă biologic activă (BNP) şi într-un fragment inactiv (NT-proBNP). S-a constat
că nivelurile serice ale NT-proBNP se corelează foarte bine cu severitatea disfuncţiei
ventriculare stângi, fiind un marker cu valoare prognostică.
Troponina T este o proteină care intervine în mecanismul de reglare a contracţiei
muschiului cardiac şi îşi are originea exclusiv în miocard. Interacţiunea dintre miozină şi
actina mediată de calciu, care conduce la contracţia şi relaxarea muschiului striat, este
reglată de un complex de proteine numite troponine care are trei subunităţi: troponina C (se
leagă de calciu), troponina I (inhibă interacţiunile dintre actină si miozină) şi troponina T
(ataşează complexul troponinic la filamentele subţiri prin legarea la tropomiozină.
Cuvinte cheie: proBNP, troponina T, insuficienţă cardiacă, necroza cardiacă, ischemie,

peptide natriuretice, SCA, IMA
Introducere
Bolile cardiovasculare reprezintă principala cauză de morbiditate şi mortalitate din
ţările industrializate. Factorii de risc studiaţi sunt: fumatul, hipertensiunea arterială, nivelul
seric crescut de colesterol total şi LDL-colesterol, nivelul seric scăzut de HDL-colesterol,
diabetul zaharat, vârsta avansată. Studiile au arătat că riscul predictiv se cumulează, astfel
încât riscul total al unei persoane poate fi estimat prin însumarea riscurilor conferite de fiecare
factor major de risc.
www.obbcssr.ro
14
Alţi factori de risc mai pot fi:

- factori de risc condiţionali: obezitatea, inactivitatea fizică, istoric familial de boală
coronariană prematură, caracteristici etnice, factori psihosociali.
- factori de risc predispozanţi: hipertrigliceridemia, nivel crescut de homocisteina,
factori protrombotici, markeri inflamatori.
Sindroamele coronariene acute (SCA) includ infarctul miocardic acut, angina pectorală
instabilă şi moartea subită cardiacă aritmică. Acestea reprezintă prima cauză de morbiditate şi
mortalitate în România. Anamneza, examenul clinic şi electrocardiograma, efectuate iniţial şi
în dinamică, pot orienta către diagnosticul de SCA, dar au o valoare prognostică limitată.
Pierderea integrităţii membranei cardiomiocitelor, care apare dupa necroza acestora, permite
macromoleculelelor intracelulare să difuzeze în interstiţiu şi apoi în circulaţie. Aceste
macromolecule, cunoscute sub numele de markeri biochimici de necroză miocardică, pot fi
astfel detectaţi în circulaţia sanguină. Aceştia sunt: CK, CK-MB, LDH, troponina T.
NT-proBNP
Testul poate fi util în diagnosticul pacienţilor cu insuficienţă cardiacă congestivă
(inclusiv în evaluarea gradului de severitate) şi în detectarea afecţiunilor cardiace de severitate
medie. De asemenea este indicat pentru evaluarea riscului pacienţilor cu sindrom coronarian
acut și insuficienţă cardiacă congestivă şi pentru monitorizarea tratamentului pacienţilor cu
disfuncţie ventriculară stângă.
Diagnosticul de insuficienţă cardiacă în stadiu precoce este greu de stabilit deoarece
simptome cum ar fi dispneea, fatigabilitatea şi edemele declive sunt destul de nespecifice.
Diagnosticul devine şi mai dificil la persoanele vârstnice sau obeze. Pentru stabilirea
diagnosticului se recurge adesea la investigaţii imagistice, ecografia cardiaca fiind cea mai
folosită metodă. Tinând cont că este o boala progresivă, cu cât diagnosticul este stabilit mai
precoce, cu atât mai mult se reduce riscul complicaţiilor şi al mortalităţii.
Acest marker poate fi folosit în monitorizarea şi evaluarea eficienţei tratamentului. NT-
proBNP este foarte stabil în probele de sânge şi nu suferă variaţii diurne furnizând informaţii
clinice sigure si reproductibile în condiţii de rutină.
Troponina Ths
Determinarea Troponinei T este utilă în detectarea necrozei cardiace, chiar în absenţa
unor modificări ale electrocardiogramei, diagnosticul IMA perioperator, când valoarea CK-
MB este crescută datorită leziunilor muşchilor scheletici. Troponina T este un marker de
prognostic la pacienţii cu sindrom coronarian acut, de asemenea este utilă în estimarea
15
www.obbcssr.ro
riscului cardiac la pacienţii cu insuficienţă renală cronică, studii recente au arătat că prezenţa
unor niveluri crescute de Troponina T la această categorie de pacienţi indică patologie
cardiacă corelată cu un risc crescut de mortalitate.
În IMA creşterea valorilor Troponinei T în primele 48 de ore are o semnificaţie
apropiată de cea a CK-MB, dar cu o specificitate mai mare: 97.37% faţă de 89.5%. După
producerea IM sensibilitatea este 33% în primele 2 ore, 50% între a 2-a şi a 4-a oră, 75%
între a 4-a şi a 8-a oră şi se apropie de 100% la 8 ore de la debutul durerii. Sensibilitatea
Troponinei T se menţine ridicată timp de 6 zile. Creşteri ale Troponinei T fără modificarea
CK-MB conduc la diagnosticul de angină pectorală instabilă.
Concluzii:
Terapia insuficienţei cardiace condusă prin nivelurile NT-proBNP scade numărul total
al evenimentelor cardiace şi întârzie momentul apariţiei primului eveniment, în comparaţie cu
tratamentul intensiv condus pe baza semnelor şi simptomelor clinice.
În cazul pacienţilor cu sindrom coronarian acut, evaluarea NT-proBNP la internare are
rol predictiv asupra riscului de deces.
Aşadar, markerii cardiaci în general sunt foarte utili atât în prognosticul afecţiunilor
cardiace cât si în stabilirea severităţii acestora precum şi în monitorizarea şi evaluarea
eficienţei tratamentului.
Bibliografie
1. American Heart Association, Primary Prevention of Coronary Heart Disease: Guidance
From Framingham, In Circulation. 1998, 97:1876-1887
2. American Heart Association, Assessment of Cardiovascular Risk by Use of Multiple-Risk-
Factor Assessment Equations, In Circulation. 1999, 100:1481-1492
3. James SK et al., NT proBNP and other Risk Markers for the Separate Prediction of
Mortality and Subsequent Myocardial Infarction in Patients with Unstable Coronary Artery
Disease. In Circulation 2003, 108:275-281
4. Mueller T, et al. Head-to-head Comparision of the Diagnostic Utility of BNP and NT-
proBNP in Symptomatic and Asymptomatic Structural Heart Disease. In Clin Chim Acta,
2004, 341:41-48
5. Jacques Wallach. Afectiuni cardiovasculare in Interpretarea testelor de diagnostic. Editura
Stiintelor Medicale, Romania, 7 Ed., 2001, 166-168
6. Laborator Synevo, Ghidul Serviciilor Medicale al Laboratoarelor Synevo, Editia a II-a, vol
2, 216-220
www.obbcssr.ro
16
CICLUL EICOSANOIZILOR
EICOSANOIDS CYCLE
Denisa Jurje
Student anul II
Universitatea de Vest “Vasile Goldiș”, Arad, Facultatea de Medicină, Medicină Generală.
Rezumat
Eicosanoidele sunt substanțe active de natură lipidică, derivate din acizi grași
nesaturați, precum acidul arahidonic, in urma proceselor de sinteză precum ciclooxigenază și
lipoxigenază. Din grupul eicosanoidelor fac parte: prostaglandinele, endoperoxizii
prostaglandinici, prostaciclinele, tromboxanii și leucotrienele.
Abstract
The eicosanoids are active lipidic substances, made from unsatured fatty acids, such
as arachidonic acid, syntetised by cyclooxigenase and lipoxigenase pathways. The
eicosanoids group is made from: prostaglandins, prostaglandin endoperoxides, prostacyclins,
thromboxanes and leukotrienes.
Cuvinte cheie: acid arahidonic, eicosanoide, prostaglandine, tromboxani, prostacicline,

leucotriene.
Key words: arachidonic acid, eicosanoids, prostaglandins, thromboxanes, prostacyclins,

leukotrienes.
Introducere
Indiferent de natura celulei, aceasta poate produce eicosanoizi. Spre deosebire de

alte substanțe active precum hormonii sau neurotransmițătorii, eicosanoizii nu sunt stocați în
celulă, ci sunt eliberați în momentul sintetizării lor. Orice traumă, stimul mecanic, electric ce
ajunge la nivelul membranei celulare declanșează sinteza de eicosanoizi. Sinteza de
eicosanoizi depinde de profilul enzimatic al celulei, de natura celulei. Celulele din stomac,
mușchi vor avea o sinteză mai abundentă de protaglandine pe când celulele din endoteliul
vascular vor produce prostaciclina.
Prima etapă constă în modificarea structurală a fosfolipidelor membranare sub

acțiunea fosfolipazei A2 care va duce la eliberarea unui acid gras nesaturat, în cele mai multe
cazuri fiind vorba de acidul arahidonic. O dată eliberat, acidul arahidonic se va transforma,
după o serie de reacții, în diferite eicosanoide.
A doua etapă este compusă din cele două căi de biosinteză: ciclooxigenaza și
lipoxigenaza. Ciclooxigenaza reprezintă o hemoproteină cu activitate dublă și are ca rol
producerea de substanțe vasoactive puternice, precum enodperoxizii prostaglandinici. De la
endoperoxizi pornesc trei căi distincte, și anume cele de sinteză a prostaglandinelor clasice, a
17
www.obbcssr.ro
prostaciclinelor și a tromboxaniilor. Lipoxigenaza începe prin sinteza unui compus instabil

care ulterior se va transforma în leucotriene.
Orice reacție din această cascadă poate fi inhibată de un anumit compus și are ca
rezultat oprirea producerii substanței active ori dimuarea efectelor acesteia. Corticosteroizii
opresc sinteza de eicosanoizi incă de la prima etapă, inhibând activitatea fosfolipazei A2.
Acest lucru înseamnă că nu este eliberat acidul arahidonic, ce reprezintă substratul
eicosanoizilor. Medicamentele antiinflamatoare nesteroidiene inhibă ciclooxigenaza prin
acetilarea ireversibilă a proteinei. Cel mai cunoscut reprezentant de medicament
antiinflamator nesteroidian este aspirina. Pe lângă rolul de antiinflamator, aspirina mai este și
antiplachetar, antipiretic și analgezic.
Prostaglandinele (PG)
Sunt derivați ai acidului prostanoic, un compus format din douăzeci atomi de carboni
și un inel pentanic ce conține grupări hidroxil sau cetonice. În toate tipurile de prostaglandine
există o legătură dublă cu configurație trans la atomul de carbon treisprezece și o grupare
hidroxil () la atomul de carbon cincisprezece. Grupele de prostaglandine se diferențiază în
funcție de felul inelului pentanic în clase de la A până la I și după numărul legăturilor duble
cu 1, 2, 3. Cele mai cunoscute prostaglandine clasice la om, sunt PGE2 și PGF2.
Cea mai bogată sursa de prostaglandine o reprezintă lichidul seminal uman, dar sunt
prezente și în țesuturi din ficat, pancreas, timus, uter, creier, rinichi. Prostaglandinele primare,
PGE2 și PGF2 sunt predominante de-a lungul tractului gastro-intestinal reglând astfel diverse
funcții precum secreția, motilitatea și absorbția în diferite segmente ale sistemului digestiv.
Asupra musculaturii netede circulare si longitudinale, PGF2 are acțiune contractilă, pe când
asupra musculaturii circulare PGE2 are ca efect relaxarea acesteia. Altă acțiune a PGE2 la
nivelului tubului digestiv e inhibarea secreției sucului gastric și asupra absorbției intestinale.
Asupra sistemului respirator PGE2 și PGF2 prezintă acțiuni antagoniste. PGE2 are
efecte bronhoconstrictoare, pe când PGF2 bronhodilatatoare. Sunt implicate în patologii
precum edeme pulmonare, embolie pulmonară, astm etc.
La nivelul sistemului nervos central determină modificări ale nucleotidelor ciclice.

PGE2 scade concetrația GMPc iar PGF2 crește concentrația GMPc. Pe lângă modificarea
concentratiilor nucleotidelor ciclice, prostaglandinele intervin și în trasmiterea sinaptică a
influxului nervos.
Modul lor de acțiune nu este încă clar, dar sunt stimulatori potenți ai contracției
musculare și sunt și vasodilatatoare potente. Asupra sistemului reproducător, la bărbați
stimulează spermatogeneza și fertilitatea, iar la femei, controlează ciclul ovarian,
contractilitatea musculaturii netede a uterului.PGF2 sunt folosite în inducerea avortului
terapeutic.
Prostaglandinele joacă un rol important în producerea durerii și a inflamației în

reacțiile de hipersensibilitate.
www.obbcssr.ro
18
Tromboxanii (TX)
Tromboxanii sunt substanțe produse predominant în plachetele sangvine și granulocite

și sunt alcătuite dintr-un heterociclu piranic. Primul tromboxan obținut din endoperoxizii
prostaglandinici (PGGH2) sub acțiunea tromboxan-sintetazei este tromboxanul A2 (TXA2),
care este destul de instabil și în scurt timp se transformă în tromboxanul B2 (TXB2) prin
hidroliza punții interne eterice.
Intervine în agregarea plachetară din cadrul hemostazei primare ducând la formarea

agregantului plachetar și anume a trombusului. Asupra musculaturii netede din vasele
periferice, artere coronariene are acțiune constrictorie, ducând într-un final la creșterea
tensiunii arteriale.
Prostaciclinele (PGI2)
Prostaciclinele derivă din acidul arahidonic sub acțiunea ciclooxigenazei și a PGI2

sintetazei. Producerea sa este stimulată de fenomenul “shear-stress”, ce reprezintă frecarea
sângelui de endoteliu. Sunt produse astfel de celulele endoteliului vascular iar procesul lor de
sinteză depinde nu doar de “trauma” adusă celulelor, ci și de vâscozitatea și viteza fluxului
sanguin.
Mecanismul de acțiune al prostaciclinelor este mediat de sinteza unui mesager

celular secundar: AMPC .
Între prostacicline si tromboxani trebuie să existe un echilibru deoarece ambele se

ocupă de vasomotricitate. Prostaciclinele sunt resposabile de relaxarea musculaturii netede a
vaselor sangvine, fiind un agent vasodilatator alături de monoxidul de azot. Sunt factori
antitrombici, împiedicând astfel agregarea plachetelor.
Leucotrienele (LT)
Leucotrienele sunt obținute prin cea de-a doua cale, a lipoxigenazei, prin atașarea
unei grupări peroxi în structura acidului arahidonic. Primul produs este acidul 5-hidroperoxi-
eicosatetraenoat (5-HPETE) care datorită instabilității sale se transforma în acidul 5-hidroxi-
eicosatetraenoat (5-HETE). De la 5-HETE se obțin leucotrienele ce conțin în structura sa 3
legături duble de configurație cis. Primul reprezentat al clasei leucotrienelor este leucotriena
A4 (LTA4) care prin desfacerea punții eterice și alte modificări se transformă în leucotriena B4
(LTB4) sau prin acțiunea glutation-S-transferazei devine leucotriena C4 (LTC4). Sunt produse
de celulele mastoide, bazofile și alte macrofage.
Sunt implicate în procesul inflamator și sunt puternici factori chemotactici și

chemocinetici, determinând atragerea neutrofilelor în focarul inflamator. Ele cresc
permeabilitatea vaselor mici, facilitând astfel deplasarea neutrofilelor.
În unele patologii precum astm, leucotrienele au acțiune contractilă asupra

musculaturii netede din arborele bronșic și in alte țesuturi din căile aeriene.
19
www.obbcssr.ro
Ciclooxigenaza și lipoxigenza
www.obbcssr.ro
20
Concluzii
Eicosanoizii sunt lipide active, denumiți de unii autori drept “hormoni tisulari” ce se
sintetizează în organism când acesta are nevoie de ei. Nu se depozitează ca hormonii obisnuiți
ci sunt eliberați imediat după sinteza lor. Au în structura lor douăzeci de atomi de carbon, de
aici și denumirea de “eicosanoizi”. În urma ciclooxigenazei sau lipoxigenazei, acidul
arahidonic se transformă în eicosanoizii precum tromboxani, prostaglandine, prostacicline și
leucotriene.
Acești compuși activi au roluri importante în vasomotricitate, procesele inflamatorii,

răspunsul imun și controlează anumite activități ale sistemelor digestiv, respirator, nervos și
reproducător.
Bibliografie
1. Aurora Popescu, Veronica Dinu, Eugen Truția, Elena Popa-Cristea, Biochimie

Medicală Mic Tratat, 1998, 471-479.
2. Minodora Dobreanu, Biochimie Clinică.Implicații Practice, 2016,
3. S.Moncada, J.R. Vane, Pharmacology and Endogenous Roles of Prostaglandin
Endoperoxydes, Tromboxane A2 and Prostacyclin,vol. 30, no.3, 1978, 293-320.
4. H. Marcovitch, Dicționar De Termeni Medicali, 2005, 436, 594, 760,
DETERMINAREA HEMOGLOBINEI GLICOZILATE

GLYCOSILATED HEMOGLOBIN DETERMINATIONS
Daniela Tiță*, Mihaela Panaite*, Ina Enescu* Tatiana Ciurea**, Diana Ioana Tiță***
*Spitalul Județean de Urgență Bacău, **MIR CLINIC LAB București,

***Universitatea Dunărea de Jos Facultatea de Medicină și Farmacie, Galați
Rezumat
Hemoglobina glicozilată sau hemoglobina glicată arată nivelul mediu de zahar din
sânge (glicemie medie estimată) în decursul ultimelor două-trei luni; proba de sânge putând fi
luată în orice moment al zilei, spre deosebire de testul standard al glicemiei la care recoltarea
se face à jeun din sânge venos (plasmă sau ser).
Din acest motiv, hemoglobina glicozilată sau testul HbA1c este o analiză de laborator
esențială în diagnosticarea cu acuratețe a diabetului zaharat sau a evoluției unui pacient care a
fost diagnosticat cu această afecțiune. Persoanele care suferă de diabet trebuie să își facă
analiza HbA1c în mod regulat pentru a ține sub control nivelul glicemiei.
Cuvinte cheie: hemoglobina glicozilata, diabet zaharat tip II (DZ II),

imunoturbidimetrie, interferente fiziologice, glicemia medie estimată (eAG).
Abstract
21
www.obbcssr.ro
Glycosilated hemoglobin or glycated hemoglobin shows the average blood sugar level
(estimated mean blood glucose) over the last two or three months, the blood sample being
taken at any time of day unlike the standard blood glucose test at which harvesting is done
venous blood à jeun (plasma or serum).
For this reason, glycosylated hemoglobin or HbA1c test is an essential laboratory test
in accurately diagnosing diabetes or the evolution of a patient who has been diagnosed with
this disease. People with diabetes should have their HbA1c analyzed regularly to keep their
blood sugar levels under control.
Key words: glycosylated hemoglobin, type II diabetes mellitus (DZII),

immunoturbidimetry, physiological interferences. eAG: estimated average glucose.
Introducere:
Conform definiției IFCC (International Federation of Clinical Chemistry), HbA1c

reprezintă hemoglobina glicată ireversibil la una sau ambele valine amino-terminale ale
lanțurilor β. Concentrația ei depinde exclusiv de valoarea glucozei intraeritrocitare și crește
proporțional cu intoleranța la glucoză.
La pacienţii diabetici, creşterea nivelului sanguin al glucozei va determina creşterea

glicozilării hemoglobinei la nivelul globulelor roşii. Deoarece durata de viaţă a hematiilor
este de 120 de zile, determinarea HbA la persoanele diabetice, reprezintă un indice important
al controlului glicemic, chiar şi după 2-3 luni. Asfel, creșterea HbA1c este proporțională cu
nivelul mediu al glucozei sanguine (glicemia medie) în cursul ultimelor 2 – 3 luni anterioare
testării. Glicemia medie estimată (eAG: estimated average glucose) se calculează pe baza
formulei:
eAG (md/dL0 = 28,7 X HbA1c – 46,7
Deşi hemoglobina glicozilată prezintă mai multe fracţiuni, uzual se foloseşte doar
fracţiunea A1c (HbA1c). În prezent, Hb A1c este folosită exclusiv pentru monitorizarea
tratamentului și nu pentru diagnostic. Studii recente demonstrează în număr din ce în ce mai
mare rolul HbA1c în diagnostic, creând premisele introducerii cât mai rapide și ca test de
diagnostic. În acest sens, unele organisme recomandă deja câteva valori de cut-point pentru
diagnostic. O valoare a HbA1c ≥ 6.5 (48 mmol/l) constituie criteriu de diagnostic pentru DZ
II. International Expert Comitee recomandă, de exemplu, pentru prediabet valori cuprinse
între 6.0 - 6.4 % (42-46 mmol/mol), în timp ce American Diabetes Association (ADA)
recomandă un interval cuprins între 5,7 – 6,4% (39-46 mmol/mol).
Avantaje: creșterea ratei de detecție (prevalenței) a DZ II și a prediabetului prin folosirea

HbA1c- posibilitatea introducerii ca test de rutină, efectuat în orice moment al zilei, fără
pregătiri speciale. Valorile HbA1c nu sunt influențate de stres și nu necesită recoltarea pe
nemâncate; valorile HbA1c încorporează atât contribuția glucozei a jeun, cât și pe cea post
prandială, ceea ce le face importante și pentru diagnosticul intoleranței la glucoză, deci a
prediabetului; corelația valorilor HbA1c cu riscul de complicații micro și macrovasculare.
www.obbcssr.ro
22
Dezavantajele sunt legate de unele interferențe fiziologice sau asociate unor stări
patologice.
False creșteri se corelează cu creșterea duratei de viață a hematiilor și alterarea

producerii de reticulocite. Hemoglobina din eritrocitele îmbătrânite este expusă un timp mai
îndelungat la glucoza din mediul exterior, ducând la creșterea valorilor HbA1c. Aceste situații
se întâlnesc în statusul uremic și hipertrigliceridemie.
False scăderi apar în cazul scăderii duratei de viață a hematiilor (creșterea turnover-
ului hemoglobinei) sau în cazul accelerării ritmului de producere a reticulocitelor și scăderea
vârstei medii a eritrocitelor. Eritrocitele tinere sunt expuse un timp mai redus glucozei din
mediul exterior. Cauzele frecvente sunt: hemoragii recente, siclemie, talasemie, deficit de
glucozo 6 fosfatdehidrogenază, anemie hemolitică, aplastică, splenectomie.
Sarcina poate determina creșterea sau scăderea valorilor HbA1c, deci nu este indicată
în diagnosticul diabetului zaharat gestațional (pentru care unele studii recomandă
fructozamina).
Tratamentul cu vitamina C și E și deficitul de fier interferă în determinarea HbA1c.
Scopul acestei lucrări este de a determina hemoglobina glicozilată pe analizorul Cobas

6000 din sângele pacienților internați pe secțile: endocrinologie, medicină internă, neurologie,
reumatologie, cardiologie, chirurgie generală, a căror valoare a glicemei serice a fost peste
limita de 115 mg%.
Material și metodă:
S-au lucrat un număr de 100 eșantioane de sânge venos, recipientul de recoltare fiind
vacutainer cu EDTA K3. Analizorul utilizat: Cobas 6000. Metoda de determinare
imunoturbidimetrică; Determinarea HbA1c în sângele total hemolizat se bazează pe o reacție
de inhibiție turbidimetrică:
- în prima etapă HbA1c din proba reacționează cu anticorpii anti-HbA1c și rezultă

complexe antigen-anticorp solubile;
- în a doua etapă se adaugă polihaptene ce reacționează cu anti-HbA1c în exces formând

complexe anticorpi-polihaptene ce vor fi determinate imunoturbidimetric.
Concentrația de hemoglobină totală este determinată pe un alt canal. În proba de sânge

hemolizată hemoglobina eliberată este convertită într-un derivat cu un spectru de absorbție
caracteristic ce va fi măsurat bicromatic; calculul HbA1c în procente este efectuat conform
protocolului DCCT/NGSP cu ajutorul unei formule de corecție:
%HbA1c = (HbA1c/Hb) x 91,5 + 2,15.
23
www.obbcssr.ro
Rezultate și discuții:
Din cele 100 de eșantioane lucrate: 45 eșantioane aparțineau persoanelor de sex

feminin și 55 eșantioane aparțineau persoanelor de sex masculin, raportul pe sexe fiind de
F/M = 0,82 (fig.nr.1).
Fig. nr.1 Repartizarea pe sexe a pacienților investigați
Pacienții investigați au avut vârste cuprinse între 41 și 86 de ani, repartiția pe grupe de

vârstă fiind următoarea (fig. nr. 2)
20
15
10
5
0
41 - 50 ani 51 - 60 ani 61 - 70 ani 71 - 80 ani peste 80 ani
femei barbati
Fig. nr.2 Repartiția pe grupe de vârstă a pacienților investigați
Din analiza figurii nr. 2 se constantă un număr mai mare de cazuri la grupele de vârstă
51- 60 ani, respectiv 61- 70 ani, atât pentru pacienții de sex masculin cât și pentru cei de sex
feminin.
În urma determinării hemoglobinei glicozilate pe analizorul Cobas 6000 s-au obținut

următoarele rezultate (fig. nr.3):
www.obbcssr.ro
24
Fig.nr. 3. Valorile medii ale hemoglobinei glicozilate
Valorile de referință (conform insertului din trusa) sunt următoarele: normal: 4.8-5.9
%; risc crescut de a dezvolta diabet: 5.9-6.4%; diabet zaharat: > sau = 6.5%. Ținta terapeutică
la pacienții diabetici: < sau = 7%. Creșterea HbA1c indică prezența unei hiperglicemii în
ultimele 2-3 luni. Din analiza figurii nr.3 se constantă că atât la pacienții de sex masculin cât
și la cei de sex feminin, la grupa de vârstă 41 – 50 ani, valorile hemoglobinei glicozilate s-au
încadrat în intervalul de referință. La toți pacienții, cele mai mari valori ale analitului
investigat s-au înregistrat la ultimele grupe de vârstă : 61- 70 ani (6,74% la femei și 6,91% la
bărbați), respectiv 71- 80 ani (7,38% la femei și 7,45% la bărbați).
Conform datelor din literatura de specialitate valorile sunt crescute la persoanele cu

diabet zaharat controlat deficitar sau nou diagnosticat; diabetul zaharat este controlat adecvat
când se obțin valori sub 7%; nivelul HbA1c poate crește până la 20% în cazul unui control
glicemic deficitar. Scăderea HbA1c are loc treptat, pe durata mai multor luni, pe măsură ce
hematiile cu hemoglobină glicată normal le înlocuiesc pe cele cu niveluri crescute.
În urma determinărilor efectuate: 20% dintre pacienți aveau valori ale HbA1c care se
încadrau în intervalul de referință (4,8 – 5,9%); 38% prezentau valori care corespund unui
risc crescut de a dezvolta diabet (5,9 – 6,4 %) și 42% prezentau valori ale hemoglobinei
glicozilate mai mari de 6,4% ceea ce corespunde diagnosticului de diabet zaharat. Un
rezultat crescut obținut la un pacient asimptomatic trebuie repetat pentru confirmarea
diagnosticului de diabet zaharat.
Concluzii:
➢ Creșterea HbA1c indică prezența unei hiperglicemii în ultimele 2-3 luni;

➢ Valorile sunt crescute la persoanele cu diabet zaharat controlat deficitar sau nou
diagnosticat;
➢ Scăderea HbA1c are loc treptat, pe durata mai multor luni, pe măsură ce hematiile cu
hemoglobina glicata normal le înlocuiesc pe cele cu niveluri crescute.
➢ Un rezultat crescut obținut la un pacient asimptomatic trebuie repetat pentru
confirmarea diagnosticului de diabet zaharat.
Bibliografie:
25
www.obbcssr.ro
1. Minodora Dobreanu: Biochimie Clinică – implicații practice. Editia a II a, Editura

Medicală, 2010.
2. Maria Mohora: Biochimie Medicală, Ed. II. București, 2005.
3. V. Darie, Margareta Grigorescu, D. Firu, Ana Maria Buga, Stefana Oana Popescu:
Biochimie Medicală, Mic Tratat, Vol. I si II, Ed. SITECH, Craiova, 2006.
4. Constanța Popa: Catalogul Analizelor Medicale din Compartimentele de Biochimie,
Hematologie, Hemostaza și Imunologie; București, 2016.
5. American Diabetes Association. Standards of Medical Care in Diabetes. In Diabetes
Care, vol.34, supplement 1, January 2011.
6. Frances Fischbach. Chemistry studies. In A Manual of Laboratory and Diagnostic
Tests. Lippincott Williams & Wilkins, USA, 8 Ed., 2009, 355-359.
7. Frances Fischbach. Effects of Drugs on Laboratory Tests. In A Manual of Laboratory
and Diagnostic Tests. Lippincott Williams & Wilkins, USA, 8 Ed., 2009, 1242.
8. Garry John, IFCC. Achieving a Global Standardization of HbA1c: Not there yet.
9. Helmut R. Henrichs. HbA1c -Glycated Hemoglobin and Diabetes Mellitus, 1st edition,
Bremen: UNI-MED, 2009.
10. Jacques Wallach. Afectiuni endocrine. In Interpretarea testelor de diagnostic. Editura
Stiintelor Medicale, Bucuresti, 7 Ed., 2006; 804- 806.
EXAMENUL MICROSCOPIC AL SECREȚIEI VAGINALE
Biolog principal Elena Silaghi

S.C Medicavol Voluntari
Rezumat
Secreția vaginală ca transsudat al mucoasei vaginale conține epitelii de tip vaginal

și flora constituită din germeni care diferă în funcție de vârstă, stări patologice, stări
fiziologice. Un rol foarte important în menținerea florei normale a mucoasei vaginale îl au:
- pH-ul
- concentrația de estrogeni a mucoasei în strânsă legătură cu vârsta (prezenți de la
apariția ciclului menstrual și până la menopauză). Conținutul de estrogeni
favorizează prezența lactobacilară (bacilli Doderlein).
Prepubertar și postmenopauză domină Stafilococul și corinebacteriile.

La femei active sexual – Enterobacterii, Streptococ, Stafilococ, lactobacilli (flora abundentă).
Cuvinte cheie: vaginite specifice, vaginite nespecifice, Lactobacillus, Candida albicans,

Trichomonas vaginalis.
Introducere
Infecțiile genitale în funcție de factorii favorizanți sunt:

A. joase
B. înalte.
A. Infecțiile genitale joase afectează vulva, vaginul, cervixul (vulvita, vaginita, cervicita)
www.obbcssr.ro
26
Apar datorită:
• dezechilibrului florei vaginale normale – infecții endogene

• transmiterii sexuale – infecții exogene
Infecțiile genitale joase – exogene
1) Infecțiile bacteriene sunt:
a) specifice:
- Neisseria ghonorrhoeae, Treponema pallidum, papiloma, Stafilococul poate favoriza
scurgeri purulente la fetite vulvovaginite;
- cu Streptococcus piogenes, Chlamydia trachomatis.
b) nespecifice:
– foliculite, furuncule, piodermite (Enterobacteriaceae, Klebsiella, Enterococ);
– vaginite sau vaginoze (Gardnerella vaginalis, Bacteroides, Mobiluncus).
2) Infecții virale – Herpes simplex, Papilomavirus

3) Infecții parazitare – Entamoeba, Trichomonas vaginalis
4) Infecții fungice – Candida
B. Infecțiile genitale înalte interesează uterul, trompele uterine, ovarele (Salpingita,

anexita care foarte rar se exprimă prin secreție, bartholinita.
Apar frecvent ca extindere a infecțiilor genitale joase. Se consideră că
microorganismele din vagin și cervix pătrund în cavitatea uterină ajungând prin
endometru la ovare și trompe. Infecțiile înalte au ca rezultat: sterilitate, nașteri
premature, dureri pelviene.
Prelevare secreții vaginale, preparare frotiuri colorate, examinare microscopică
Prelevarea secrețiilor vaginale se face obligatoriu în cabinete ginecologice de către

specialiști în condiții aseptice; se utilizează truse ginecologice sterilizate conform standardelor
în vigoare la care s-a efectuat controlul sterilității. Sunt folosite valve, speculi, pentru
recoltarea din orificiul colului uterin cu mare atenție pentru evitarea lezării peretelui vaginal.
La fetițe secreția vulvo – vaginală se recoltează cu ansa.
În laborator sunt trimise două frotiuri și unul sau două tampoane în funcție de cererea de
examinări sau laboratorul obligatoriu utilizează un tampon pentru frotiuri.
Primul pas este examenul direct. Preparatul se realizează prin adăugarea soluției
fiziologice saline 1-2 ml peste tampon, se agită ușor iar din suspensia obținută se depune o
picatură pe lamă, se acoperă cu lamela și se examinează la microscop. Se pun în evidență
epitelii, leucocite și în mod deosebit prezența parazitului Trichomonas vaginalis.
Pasul următor este efectuarea frotiurilor colorate Gram pentru evidențierea florei
bacteriene (lactobacilli, bacilli, coci, cocobacili și levuri) și Giemsa pentru celularitate, pentru
aprecierea reacției inflamatorii (epitelii poligonale, rotunde, frecvența, aspectul lor, așezare,
„clue - cells“, leucocite, hematii).
Interpretare
27
www.obbcssr.ro
Flora normal este constituită din epitelii, bacilli gram pozitivi lactobacili (bacillii
Doderlein).
Vaginitele nespecifice (vaginoze) - flora lactobacilară este înlocuită cu bacili gram

variabili, (Gardnerella vaginalis, Bacteroides spp.). Vaginoza este un proces infecțios
neinflamator. Secreția vaginală are aspect omogen, culoare alb – cenușiu, miros de pește
alterat.
Examinarea microscopică a frotiurilor colorate Gram și Giemsa pune în evidență prezența de
CLUE - CELLS, celule vaginale superficiale ce prezintă pe suprafața lor depozite de
cocobacili.
Vaginitele specifice cu Trichomonas vaginalis se caracterizează prin secreție

spumoasă, de culoare verzuie, sangvinolentă, cu miros de varză murată. Parazitul are aspect
piriform cu 4 flageli anterior, 1 posterior, care îi conferă o mobilitate rapidă, un axostil în
lungul celulei și înconjurat de o membrană ondulantă. Parazitul este ușor de depistat în
preparatul proaspat între lamă și lamellă. În frotiul colorat, forma alungită sau triunghiulară,
nucleul mic situat la un capăt al parazitului îngreunează evidențierea parazitului. Numărul
mare de polimorfonucleare, uneori prezența filamentelor de Leptothrix indică un proces
inflamator posibil cauzat de Trichomonas vaginalis. De multe ori se semnalează și prezența
levurilor în vaginitele cu Trichomonas.
Vaginitele vulvo – vaginitele cu Candida albicans, specia care posedă cel mai
complet echipament enzimatic, se caracterizează prin secreție abundentă, albicioasă, păstoasă.
Prin examenul microscopic al frotiului colorat cu Giemsa, Gram sau albastru de metilen, sunt
evidentiate elemente celulare rotund ovalare cu muguri multipolari (blastospori),
pseudomicelii gram pozitiv formate din celule alungite așezate cap la cap.
Vaginitele gonococice se caracterizează prin secreție abundentă cu aspect

mucopurulent și culoare galben – verzuie. Prin examinarea microscopică a frotiului colorat
Gram se evidențiază leucocite și coci gram negativi în diplo (diplococi), cu aspect de boabe
de cafea cu localizare predominant intracelular.
Concluzii
Examenul microscopic al secreției vaginale constituie calea cea mai rapidă și eficientă de
identificare a germenilor care produc infecțiile genitale. Rezultatele sunt suficiente pentru
diagnosticare și instituirea tratamentului adecvat.
Bibliografie
1. Buiuc D., Negut M., Tratat de microbiologie clinică, editia a-ІІІ -a, Editura Medicală
București, 2009
2. Bals M., Laboratorul Clinic în infecții, Editura Medicală, București, 1982
3. Tofan Clemansa, Tehnici și analize de laborator – Microbiologie, Ed. AGIR,
București, 2002.
www.obbcssr.ro
28
PERITONITA MECONIALĂ
Prof. Dr. Silvia Stoicescu1, Biol. Medical Pr. Maria Cernahoschi1,

Biol. Medical pr. Antonina Manuchian1, Chimist medical pr. Mirela Smărăndoiu1
1. INSMC- SPITALUL CLINIC OG ”POLIZU”
Rezumat
Articolul prezintă cazul unui nou născut – din Maternitatea Buzău, diagnosticat
ecografic antenatal cu ascită, ce prezintă de la naștere distensie abdominală marcată și
detresă respiratorie moderată. Starea generală se agravează treptat, astfel încât la două zile
de viață este solicitată Unitatea de Transport Neonatal Specializat (UTNS) să realizeze
transportul nou născutului de la Maternitatea Buzău în Secția de Nou – Născuți a
Maternității Polizu, unde pe baza anamnezei, examenului clinic, radiografiei abdominale pe
gol și a puncției abdominale se stabilește diagnosticul de peritonită meconială și se decide
transferul tot cu Unitatea de Transport Neonatal, către Secția de Chirurgie Pediatrică a
Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii ”Grigore Alexandrescu” unde este confirmat
diagnosticul și se intervine chirurgical în cursul aceleași zile.
Cuvinte cheie: meconiu, valva ileocecală, peritoneu
Introducere
Peritonita meconială este o reacție chimică a peritoneului nou-născutului ce apare
datorită perforației intestinale antenatale. Peritonita abacteriană poate apărea începând cu
vârsta de patru luni intrauterin când meconiul ajunge la valvă ileocecală.
Peritonita meconială este o afecțiune rară, cu frecvența estimată la 1 caz/15000 nașteri
feți vii. Prima oară diagnosticul radiografic a fost raportat în anul 1944, iar diagnosticul
ecografic antenatal a fost descris în 1980. Majoritatea cazurilor se descriu după 24 de
săptămâni vârsta de gestație.
Etiologie
Cel mai frecvent perforația intestinală este urmarea unei perturbări de tranzit:
▪ invaginație
▪ ileus meconial din fibroza chistică = cea mai frecventă cauză a peritonitei
meconiale diagnosticate postnatal – 40%
▪ hernie internă
▪ sângerare ligamentară
▪ atrezie/stenoză intestinală
▪ volvulus
▪ aderențe peritoneale congenitale
▪ gastroschizis.
Mai rar sunt întâlnite perforațiile fără obstrucție intestinală prin:

▪ ischemie mezenterică
▪ defect muscular
▪ heterotopie intestinală
▪ duplicație
▪ diverticul
▪ angiom etc.
29
www.obbcssr.ro
Patologie
Perforația intestinală intrauterină determină apariția ascitei și peritonitei meconiale.
Lorimer and Ellis au descris trei tipuri patologice de peritonită meconială:
➢ tipul I – fibroadezivă – cel mai frecvent tip întâlnit. Enzimele digestive conținute de
meconiul steril, inițiază o reacție peritoneală chimică intensă ce are ca rezultat
formarea de aderențe fibroase și aglutinarea anselor intestinale. În decurs de 48 de ore
se pot dezvolta calcificări prin precipitarea calciului tisular de către acizii grași de la
nivelul celulelor epiteliale cornificate. Locul perforației în mod frecvent nu mai poate
fi detectat deoarece este acoperit de către adeziunile fibroase și calcare, acestea
determinând de fapt obstrucția.
➢ tipul II – chistică – apare atunci când reacția peritoneală fibroplastică nu acoperă
eficient perforația intestinală și meconiul continuă să se verse în cavitatea peritoneală.
Se formează un pseudochist constituit din segmente intestinale ce sunt puternic
aderente și pot prezenta zone de necroză înconjurate de meconiul din cavitatea
peritoneală. Această formațiune este frecvent delimitată de o lamă fină calcificată.
➢ tipul III – generalizată – meconiul este împrăștiat în întreaga cavitate peritoneală și
adeziunile dintre ansele intestinale sunt mai mult fibrinoase decât fibroase. Acest tip
de peritonită de obicei apare atunci când perforația are loc aproape de termenul
sarcinii sau în timpul nașterii. Microscopic se decelează fibroza cu arii de calcificări și
leziuni granulomatoase cu celule gigante.
Diagnostic clinic
Anamneza poate evidenția:
- hidramnios
- greutate fetală mică < 2000g
- asocierea uneori cu malformații cardiace, digestive (imperforație anală), renale
(hidronefroză)
- 90% din nou-născuții cu ileus meconial perforat – peritonita meconială – se asociază
cu fibroza chistică.
Clinic: Aspectul clinic depinde de momentul și de mărimea perforației intestinale;

dacă meconiul eliberat în cavitatea abdominală este într-o cantitate mai mare aspectul este al
unei peritonite meconiale generalizate cu ascită meconială; dacă perforația se cicatrizează,
meconiul se resoarbe în perioada prenatală persistând aderența cicatriceală (forme
fibroadezive) și pseudochistele (forme pseudochistice).
Semne clinice:
- volum abdominal crescut
- semne de obstrucție intestinală: vărsături ce debutează în prima sau a doua zi de viață,
distensie abdominală, circulație colaterală vizibilă, edem și eritem de perete
abdominal, uneori absența eliminării meconiului
- semne de infecție sistemică
- șoc hipovolemic – se pierd lichide în spațiul trei
- uneori singurul semn întâlnit poate fi hidrocel asociat cu calcificări scrotale –
perforația prenatal intestinală conduce la eliberarea meconiului în procesul vaginal al
peritoneului sau la nivelul unui sac herniar urmată de calcificări scrotale
- absența eliminării meconiului.
În formele fibroadezive și pseudochistice există o distensie abdominală intrauterină
care antrenează în unele cazuri (extreme) o distocie. Frecvent se întâlnesc hidramnios,
tahicardie fetală și hipotrofie fetală.
www.obbcssr.ro
30
Diagnostic paraclinic
Ecografia prenatală – primul pas în evaluarea unui făt cu ascită și suspiciune de
peritonită meconială este anatomia fetală. Dacă nu sunt evidente alte anomalii și nu este
prezent hidropsul fetal se recomandă efectuarea dozărilor anticorpilor materni pentru
investigarea posibilei izoimunizări, infecției cu citomegalovirus, treponema pallidum sau
toxoplasma Gondi.
Analiza ADN – permite identificarea rapidă și fermă a fibrozei chistice (antenatal –
amniocenteza, puncție din vilozitățile coriale, sânge fetal; postnatal – sânge nou-născut) –
mutația D-F-508.
Postnatal: radiografiile abdominale pe gol evidențiază:
- semne de obstrucție intestinală
- calcificări peritoneale
- pseudochist peritoneal cu calcificări.
Diagnostic diferențial
- Izoimunizare în sistem Rh
- Hidrops fetal
- Infecții virale – citomegalovirus, toxoplasmoza
- Alte chisturi intraabdominale : ovariene, mezenterice, omentale, retroperitoneale
- Tumori intraabdominale
- Hematometrocolpos
- Peritonita biliară (distensia abdominală se face progresiv și există deshidratarea
secundară hiperosmolarității secrețiilor biliare)
- Hemoperitoneul (anemie hemoragică)
- Ascita urinară (semn de apel obstrucția pe căile urinare).
Complicații
- volvulus intestinal
- sângerare cu atrezie secundară
- intestin scurt
- suprainfecție bacteriană
- microgastrie și microcolon
- ridicarea diafragmului cu insuficiență respiratorie
- periorhita meconială / funiculite ( în perforațiile precoce odată cu trecerea meconiului
în canalul peritoneo-vaginal încă deschis ).
Tratament
De obicei indicația chirurgicală este reprezentată de obstrucția intestinală.
Pacienții care prezintă calcificări peritoneale pe radiografia abdominală dar care sunt
asimptomatici nu necesită intervenție chirurgicală. Intervenția chirurgicală este laborioasă și
presupune pierdere sangvină importantă.
Scopul principal este îndepărtarea țesuturilor devitalizate și tratarea perforației
intestinale persistente. Dacă există adeziuni extinse și ansele intestinale aglutinează este mai
bine să se rezece întreaga porțiune implicată dacă se prezervă > 50% din intestin.
Anastomozele termino-terminale sunt de obicei bine tolerate iar în cazul în care nu
sunt posibil de efectuat, se realizează enterostomie. Unii pacienți beneficiază de gastrostomie.
Îngrijirile postoperatorii, tratamentul afecțiunilor adiacente sunt deosebit de importante
în managementul cazurilor de peritonită meconială.
Prognostic
31
www.obbcssr.ro
De obicei rata supraviețuirii depinde de cauza obstrucției intestinale subiacente, găsite

în cursul intervenției chirurgicale și de afecțiunile adiacente. Prognosticul este rezervat în
cazul pacienților cu fibroză chistică datorită bolii de bază.
Peritonita meconială reprezintă un risc vital pentru nou născut în peritonita meconială
complicată (90%). Prognosticul este relativ prin riscul de sechele grave întâlnite. În caz de
diagnostic prenatal se recomandă o naștere prematură înainte de apariția complicațiilor
secundare. O peritonită meconială necomplicată (10% ) se poate vindeca spontan.
Prezentare de caz
În secția de nou- născuți a Maternității Polizu s-a transferat în luna august 2006 de la
Maternitatea Buzău un nou-născut prematur AGA (VG-35s, GN-2900g) sex feminin, în vârstă
de 40 ore pentru abdomen destins de volum, sensibil la palpare, detresă respiratorie moderată,
evidente de la naștere.
Examen clinic la internare Maternitatea Polizu (vârsta = 40 ore)

STAREA LA INTERNARE
Stare generală gravă, afebril Tc = 36,5oC.
Prematur VG – 35 săptămâni, greutatea la internare – 2880g.
TEGUMENTE ȘI MUCOASE
Palide, echimoză la nivelul peretelui abdominal epigastric, circulație colaterală
prezentă, timp de recolorare capilară 4".
Cordon ombilical ligaturat, hiperemie supraombilicală.
CRANIU
Osificat, fontanela anterioară 3/3 cm normotensivă.
APARAT RESPIRATOR
Intubat oro traheal – ventilat mecanic în sistem IPPV SpO2 = 97%
APARAT CIRCULATOR
Zgomote cardiace ritmice, la stânga sternului, fără sufluri, AV = 140 bătăi pe minut,
TA = 59/36/42 mmHg
APARAT DIGESTIV
Abdomen destins de volum, relativ suplu, esofag permeabil, orificiul anal extern
prezent, ficat și splină nu se pot palpa. Circulație colaterală prezentă.
APARAT UROGENITAL
Sex feminin, labiile mari acoperă labiile mici.
S.N.C.
Tonus diminuat (sedat) reflexe arhaice prezente, motilitate prezentă.
MALFORMAȚII
Aparent fără malformații.
Investigații efectuate
HEMATOLOGIE
Grup sangvin = OI Rh negativ; Hg-10,45 g/dl; Ht = 39%; trombocite = 126000/mm3
BIOCHIMIE
Proteina C reactivă = 98 mg/l; Glicemie = 50 g/dl; Uree = 169 mg/dl; Creatinină = 1,8
mg/dl; Proteine totale = 3,1 g/dl; Calcemie = 6,9 mg/dl; Bilirubina totală = 10,85 mg/dl;
Bilirubina directă = 6,04 mg/dl; Colesterol = 23 mg/dl; Na = 143 mmol/l; K = 4,6 mmol/l; Cl
= 106 mmol/l; ALP high; AST = 42 ui/l; ALT = 12 ui/l; GGT = 99 ui/l; TGL = 24 mg/dl
ASTRUP
PH = 7,265; PCO2 = 42,6 mmHg; PO2 = 108,8 mmHg; HCO3 = 18,9 mmol/l; BE = -8
IMUNOLOGIE
Test Coombs direct negativ
www.obbcssr.ro
32
VDRL = negativ
TPHA = negativ
RADIOGRAFIE ABDOMINALĂ
Abdomen opac. Microcalcificări peritoneale.
Radiografie toraco-abdominală: sonda endotraheală la T2-T3, pulmon drept fără
modificări, pulmon stâng este probabil ventilat dar poziția rotată proiectează mediastinul
anterior, abdomen destins de volum fără pneumatizare intestinală, calcificări peritoneale,
punga de aer a stomacului prezentă.
PUNCȚIE ABDOMINALĂ
Lichid de aspect meconial. Reacția Rivalta intens pozitivă – exudat. Aspect - lichid
icteric, verzui, densitate 1020, ph – 7,25 (eprubeta cu cu lichidul prezintă sediment marcat).
Examen direct din sediment – leucocite frecvente, mucus frecvent, floră microbiană
mobilă.
CULTURI
Culturi periferice și centrale sterile la 72 de ore.
Diagnostic diferențial
Boala hemolitică prin izoimunizare Rh (nou-născut Rh negativ, anticorpi anti D –
absenți, test Coombs direct negativ);
Infecție neonatală precoce (culturi periferice, centrale negative, examene virusologice
negative);
Sifilis congenital ( VDRL, TPHA negative);
Leucemie congenitală (hemograma și formula leucocitară normale);
Hemoperitoneu (puncție abdominală – lichid meconial).
Diagnostic pozitiv – peritonită congenitală

Diagnosticul pozitiv este susținut pe ecografia fetală (ascita fetală), radiografia
abdominală (abdomen opac, microcalcificări flanc stâng), puncție abdominală (lichid
meconial).
În baza diagnosticului stabilit se decide transferul în secția de chirurgie pediatrică a
Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii "Grigore Alexandrescu" unde se intervine
chirurgical.
Evoluție și tratament
În Clinica de Chirurgie a SCUC "Grigore Alexandrescu" s-a confirmat diagnosticul de
peritonită meconială și s-a intervenit chirurgical la două ore după transfer (14.08): în cavitatea
peritoneală s-a constatat lichid fecaloid în cantitate medie, ansele intestinale acoperite cu o
carapace de fibrină, amestecată cu conținut intestinal, verzuie maronie, groasă care este
îndepărtată cu dificultate pentru a evidenția totalitatea anselor jejuno – ileale, prinse într-un
bloc aderențial. S-a practicat visceroliza eliberând întregul traiect intestinal care a fost urmărit
de la nivelul unghiului duodeno-jejunal pînă la nivelul cecoapendicular, sus situat, lipsit de
acolare și apoi s-a reușit individualizarea și eliberarea cadrului colic pînă la nivelul rectului.
S-au constatat uter și anexe edematiate, cartonate. S-a verificat permeabilitatea tubului
digestiv pe toată lungimea lui. Nu s-a putut pune în evidență existența unei perforații.
Evoluția postoperatorie în Secția de Terapie Intensivă Nou Născuți a SCUC "Grigore
Alexandrescu" a fost nefavorabilă, s-a menținut dependent de ventilator, echilibrat cardiac,
abdomen mult destins de volum, reziduu gastric bilios în cantitate mare ( 150-200ml/24 ore ),
drenaj peritoneal bilio-fecaloid. Se instituie nutriție parenterală, antibioterapie în triplă
asociere, tratament suportiv.
Radiografia toraco abdominală efectuată la o săptămână postoperator a evidențiat
nivele hidroaerice și o lamă fină de pneumoperitoneu.
33
www.obbcssr.ro
S-a reintervenit chirurgical (23.08) – în cavitatea peritoneală cantitate mare de lichid

verde bilios meconial, anse intestinale aglutinate, false membrane verzi. S-a practicat
viscerolioza extinsă cu punerea în evidență a intestinului subțire care este integru. Cec
ascensionat, colon ascendent și unghiul colonic hepatic placate de lobul drept hepatic. S-a
eliberat și s-a evidențiat ascendentul acoperit de membrane groase verzi și la nivelul unghiului
hepatic o perforație de aproximativ 1 cm lungime pe care se exterioriza meconiu. Colonul
descendent a fost de asemenea placat de membrane. S-a realizat sutura perforației colonice.
Toaleta peritoneală. Drenaj peritoneal drept.
Evoluția după cea de a doua intervenție chirurgicală a fost lent favorabilă, în prima zi
posoperator s-au eliminat glere, reluarea tranzitului intestinal s-a produs la 4 zile postoperator,
reziduul gastric bilios în scădere cantitativ. S-a menținut dependent de ventilator 5 zile
postoperator (în totalitate 14 zile).
La 8 zile după a doua intervenție (17 zile de la prima intervenție, perioadă în care s-a
administrat nutriție parenterală totală), s-a început alimentația enterală prin gavaj, inițial ser
glucozat, ulterior Pregomin progresiv, cu verificarea toleranței digestive. A tolerat bine
alimentația enterală progresivă, tranzit intestinal prezent.
PROGNOSTIC
Favorabil
CONCLUZII
Rezultat pozitiv datorită : transportului optim neonatal, colaborare inter-disciplinară.
Bibliografie
1. H.J. Williams, K.J. Johnson – Cystic meconium peritonitis ( 2002, Jan 29 )

2. Teresa Berrocal, MD, Manuel Lamas, MD, Julia Gutiérrez, MD, Isabel Torres, MD,
Consuelo Prieto, MD and Maria Luisa del Hoyo, MD – Congenital Anomalies of the
Small Intestine, Colon and Rectum. Radiographics 1999;
UTILITATEA CLINICĂ A ANALIZEI LICHIDULUI SINOVIAL
Lucia Marinescu1, Manole Cojocaru1,2
Centrul Clinic de Boli Reumatismale „Dr. Ion Stoia” București

Universitatea Titu Maiorescu, Facultatea de Medicină, București
Rezumat
În condiții normale, lichidul sinovial (ls) este produs de membrana sinovială. La

nivelul articulațiilor se găsește o cantitate mică de ls, îndeajuns pentru a asigura buna
funcționare a articulațiilor. Lichidul sinovial este cu aspect clar, vâscos și transparent și
contribuie la umectarea suprafețelor articulațiilor mobile. Lichidul sinovial se recoltează à
jeun (pe nemâncate) și se analizează atât macroscopic, cât și microscopic. De asemenea, ls
www.obbcssr.ro
34
trebuie examinat la timp relativ scurt după aspirare, deoarece solubilitatea cristalelor este
afectată de temperatură și pH. Analiza ls extras dintr-o articulație poate confirma diferite
boli, cum ar fi artrita traumatică, osteoartrita, guta și poliartrita reumatoidă.
Cuvinte cheie: lichid sinovial, laborator, importanța clinică
Introducere
Membrana sinovială reprezintă un strat de țesut seros care căptușește fața profundă a
capsulei articulare și secretă lichidul sinovial (ls).
Lichidul sinovial este produs de membrana sinovială, fiind o componentă importantă a

articulațiilor și, alături de cartilaje, are rolul de a atenua șocurile și de a împiedica uzura
oaselor la îmbinare. Din păcate, din cauza înaintării în vârstă, ls își modifică compoziția și
vâscozitatea. Scăderea ls sau schimbarea vâscozității acestuia conduce la apariția artritei sub
toate formele (poliartrita reumatoidă, artrita psoriazică, osteoartrita, guta). Artrita este definită
ca o inflamație a articulațiilor și poate fi determinată de înaintarea în vârstă, de o lovitură sau
de folosirea excesivă a articulațiilor, de exemplu, în cazul sportivilor. După artrita, printre cele
mai comune cauze ale durerilor de articulații se numără osteoporoza, osteomielita, lupusul
eritematos sistemic, bursita și tendinita, însa există și o serie de alți factori de risc precum
traumatismele, entorsele sau afecțiunile ligamentelor și tendoanelor. O serie de infecții
precum gripa, pojarul, oreionul, varicela sau hepatita pot avea repercusiuni negative asupra
articulațiilor. Pe de altă parte, durerile articulare pot fi simptom al neoplasmului și
reumatismului. În plus față de prezentarea clinică (articulație roșie, caldă, tumefiată),
diagnosticul poate fi dat cu ajutorul analizei ls.
35
www.obbcssr.ro
Diagnosticul definitiv de gută se bazează pe identificarea cristalelor de urat monosodic

în ls sau într-un tofus. Toate probele de ls prelevate din articulațiile inflamate nediagnosticate
trebuie examinate pentru decelarea acestor cristale. La microscopul cu lumină polarizată,
acestea se prezintă sub forma unor ace cu birefringență puternic negativă. Această analiză este
dificil de realizat și necesită adesea un observator calificat. Genunchiul care este articulația
cea mai frecvent puncționată, conține 0,5-2 ml ls. În practică este dificil să aspiram mai mult
de 1-2 picături dintr-un genunchi normal și prezența unui volum mai mare este un semn de
stare patologică. Lichidul sinovial prezintă greutatea specifică 1010; pH-ul 7,3-7,5; nivelul
proteinelor normale este 2g/100 ml (1/4 din plasmatic) cu un conținut de 75% albumină și 6-
7% alfa2 globuline; conține 10,85% g/100 ml mucoproteine al căror polizaharid este acidul
hialuronic.
Puncția articulară la nivelul genunchiului (artrocenteza)
www.obbcssr.ro
36
Artrocenteza poate fi făcută în scop diagnostic (pentru a identifica etiologia unei artrite
acute) sau în scop terapeutic (pentru a extrage ls acumulat în exces sau pentru a injecta
diverse substanțe medicamentoase).
Puncția articulară la nivelul cotului
Există 4 obiective pentru care medicul trebuie să recolteze lichid sinovial:
1. - să stabilească diagnosticul, în special în cazul unei monoartrite

2. - să evalueze intensitatea inflamației
3. - să amelioreze durerea și să ușureze mobilitatea
4. - să aplice terapia intrasinovială.
Prelevatul de lichid sinovial trebuie împărțit în 4 probe pentru următoarele

scopuri:
1. - proba sterilă:
- se efectuează cultura și sensibilitatea la antibiotice. Frotiul se colorează Gram
2. - proba recoltată pe anticoagulant:
- numărătoarea leucocitelor și formula citologică
- examenul pentru cristale
3. - proba recoltată simplu, însoțită de o probă de sânge
- glucoza
- proteine totale
- proteina C-reactivă
- complexe imune circulante
37
www.obbcssr.ro
- factorul reumatoid
- anticorpi antinucleari
- nivelul complementului C3 și C4.
Principalele elemente care se cercetează curent în lichidul sinovial:
- Culoarea lichidului sinovial
Lichidul sinovial normal are aspectul limpede, culoarea galben-deschis. Lichidul

sinovial normal nu formează cheag, spre deosebire de cel inflamator. Un aspect limpede
galben-deschis va orienta diagnosticul către artroză sau un revărsat de origine mecanică,
etiologie neinflamatorie. În stări inflamatorii moderate, culoarea nu este modificată. Lichidul
infectat poate fi tulbure, gri sau hemoragic și poate uneori conține puroi. Lichidul tulbure va
indica o poliartrită reumatoidă, iar dacă este purulent, o artrită septică. O hemartroză este
suspectată când ls este uniform hemoragic și supernatantul este xantocrom. Un traumatism
este diferențiat de o hemartroză când sângele este neomogen în seringa în care am prelevat ls.
Colorația opalescentă a ls este în prezența unei cantități mari de microcristale (colesterol, urat,
pirofosfat, hidroxiapatită). globulele de grăsime indică o fractură. Turbiditatea ls este în
legătură cu intensitatea inflamației articulației. Articulațiile reumatoide active prezintă lichid
tulbure care este imposibil de deosebit de aspectul dat de o infecție.
- Vâscozitatea
Acest examen foarte simplu de realizat în practica curentă permite să se formuleze o

idee rapidă despre gradul inflamației. Dacă se introduce o baghetă de sticlă în ls neinflamator
(artroză) și dacă se scoate, se va constata că se formează un filament legat de baghetă și care
are lungimea medie de 3-4 cm. Vâscozitatea este determinată de polimerul de hialuronat.
Enzimele prezente în revărsatul inflamator vor depolimeriza hialuronatul, creând un lichid cu
atât mai apos cu cât inflamația este mai gravă.
- Testul cheagului de mucină
Acest test cercetează gradul de polimerizare a hialuronatului. Se adaugă 1-2 picături

de acid acetic diluat 1,25% în ls aflat într-o eprubetă. În prezența unui revărsat neinflamator,
se va forma la fundul eprubetei un depozit voluminos dens, iar în cazul unui revărsat
inflamator, precipitarea va avea aspect flocular.
www.obbcssr.ro
38
Lichid sinovial normal Testul cheagului de mucină este negativ.
- Leucocitele și formula citologică
Pentru numărătoarea leucocitelor și formula citologică, ls în momentul prelevării

trebuie să fie amestecat cu anticoagulantul uscat (agitat cel puțin 2 minute). Anticoagulantul
lichid precipită hialuronatul, modifică rezultatul de la numărătoarea leucocitelor. Pentru
numărătoarea leucocitelor nu se folosește soluția Türk din cauza formării de conglomerate. Se
utilizează ca diluent soluția salină izotonică și camera Bürker-Türk. Lichidul sinovial normal
conține mai puțin de 200 leucocite/μl, din care 15% sau mai puțin sunt polimorfonucleare. S-a
constatat că 3000 celule/μl poate fi limita superioară pentru lichidele articulare din artroze și
limita inferioară pentru artrite. Un revărsat neinflamator nu conține în general mai mult de
2000 celule/μl, pe când cel inflamator poate să aibă peste 100.000 celule/μl (numărul
leucocitelor se corelează adesea cu gravitatea inflamației). Valorile cele mai mari sunt în
general găsite în revărsatele din artritele septice. Peste 100.000 celule/μl nu se găsește decât în
artrita cu piogeni (patognomonic), dar foarte rar se întâlnește. Frecvent ls din artrita cu
piogeni conține 50-100.000 celule/μl, dar poate să se întâlnească rar în poliartrita reumatoidă,
reumatismul psoriazic, gută, pseudogută prin condrocalcinoză articulară, sindromul
Fiessinger-Leroy-Reiter și alte artrite. Lichidul sinovial din LES este destul de des relativ
sărac în celule. Reumatismul psoriazic este un alt reumatism inflamator unde numărul de
celule este uneori <3000 celule/μl. Lichidul sinovial din condrocalcinoză se manifestă printr-
un număr de celule scăzut, <1000 celule/μl, ca lichidul din artroză. Dacă numărul de leucocite
este crescut este necesară formula citologică (colorația May-Grünwald-Giemsa).
Determinarea procentului de polimorfonucleare aduce o informație suplimentară.

Formula citologică permite să se constate un procent relativ scăzut (25%) de PMN în
lichidul neinflamator. Acest număr are tendința să crească în funcție de gravitatea inflamației,
în așa fel încât să prezinte majoritatea celulelor numărate într-un lichid de artrită septică,
39
www.obbcssr.ro
tuberculoza făcând excepție. Lichidul sinovial din artrite și sindromul Fiessinger-Leroy-Reiter

are >50% polimorfonucleare. Se acordă o anumită importanță ragocitelor (granulocite ce
conțin incluzii refringente cu nuanță verzuie cu 0,5 μ diametru). Ragocitoza este
cvasiconstantă în ls din poliartrita reumatoidă, spondilartrita ankilozantă, reumatismul
psoriazic, lupusul eritematos sistemic, sindromul Fiessinger-Leroy-Reiter și artrite cu piogeni.
Un procent crescut de ragocite se găsește adesea în poliartrita reumatoidă clasică, fără

a fi o regulă absolută. După experiența noastră în poliartrita reumatoidă, ragocitele depășesc
aproape mereu 10%, dar nu peste 30% în 30% din cazuri. Se pot găsi, de asemenea, ragocite
în gută, condrocalcinoză difuză și chiar în artroze (totdeauna <10%). Interesul diagnostic este
redus, cercetarea acestora este limitată și în prezent. Procentul scăzut de PMN găsit în ls la
bolnavii cu LES este relevant. În artrita tuberculoasă există o preponderență de limfocite,
întâlnită și în multe alte situații clinice. Informații suplimentare se pot obține dacă se
examinează sedimentul ls după ultracentrifugare. Fagocitele sunt leucocite care conțin
vacuole sau incluzii. O proporție de 50% fagocite este semnificativă, deși nu stabilește
diagnosticul de poliartrită reumatoidă. Frotiul efectuat din sediment (colorația May-
Grünwald-Giemsa) permite evaluarea proporției de celule monocitare, polinucleare și
fibroblaști. Procentul de celule macrofage este 10%. Vilii sinovialei sunt uneori văzuți în
sediment și materialul amiloid. Dacă sunt prezenți, pacientul necesită investigații
suplimentare (elucidarea cauzei cât și a severității). Cercetarea esterazelor nespecifice (studiul
histochimic), indicele de fagocitoză (latex, Zymosan), viabilitatea celulelor (colorația cu
albastru Trypan) se efectuează numai în clinici de specialitate.
Ragocit. Frotiu, colorație May-Grünwald-Giemsa x100
www.obbcssr.ro
40
Lichid sinovial. Artrită septică (bacteriană)
- Cristalele
Prezența cristalelor în ls, în special dacă se găsesc în număr semnificativ este

patognomonic pentru gută sau condrocalcinoză (pseudogută). În criza de gută (nu se însoțește
totdeauna de hiperuricemie), se examinează un preparat proaspăt din ls la microscopul optic.
Cristalele de acid uric apar ca obiecte foarte ascuțite (dacă condensatorul este coborât poate
stabili diagnosticul). În pseudogută, diagnosticul de certitudine nu poate fi pus decât după
punerea în evidență de microcristale de pirofosfat (cristalele sunt galbene, romboide sau sub
formă de baghete fine) cu extremitățile rotunjite sau ascuțite cu dimensiunea între 2-20 μ sau
mai mari. Acestea sunt libere sau intracelulare (frecvent în timpul crizei de gută). La
microscopul cu lumină polarizată (trebuie să fie un examen de rutină), cristalele de acid uric
nu sunt birefringente, în timp ce cristalele de pirofosfat de calciu sunt ușor birefringente.
Cristalele de pirofosfat de calciu au dimensiunea în general mai mică (0,2-0,5 μ

depășind rar dimensiunea leucocitelor; margini pătrate, având frecvent forma paralelipipedică.
Acestea pot fi rar foarte asemănătoare cu cristalele de urat monosodic (<20 μ). Cristalele de
pirofosfat sunt fie intra- fie extraleucocitare. Birefringența acestora este pozitivă (inversă
celor de urat). Alte forme de microcristale ce pot să se găsească în ls sunt: cristale de
corticoizi după injecții, cristale de colesterol în cazuri rare de poliartrită reumatoidă sau
artefacte datorate unor anticoagulanți ce conțin oxalat.
41
www.obbcssr.ro
Lichid sinovial. Cristale de urat monosodic vizibile la microscopul optic
Lichid sinovial. Cristale de urat monosodic fotografiate la microscopul cu lumină polarizată.

Aspectul de ace cu birefringență puternic negativă.
Lichid sinovial. Cristale de urat monosodic. Birefringență negativă
Lichid sinovial. Cristale de pirofosfat de calciu. Formă rombică. Birefringență pozitivă

(albastre)
- Glucoza
Determinarea glucozei este extrem de folositoare uneori pentru diagnosticul

diferențial. Proba de ls se recoltează după cel puțin 12 ore de la ultima masă, concomitent cu
proba de sânge. Nivelul glucozei din ls este în relație directă cu glicemia (2/3 din valoarea
sanguină). În lichidul inflamator, nivelul glucozei are tendința să scadă. Valoarea scăzută
(uneori nedetectabilă) a glucozei în ls în prezența unei glicemii normale indică o artrită
septică. În artritele nereumatoide seronegative, nivelul glucozei din ls este aproximativ egal
www.obbcssr.ro
42
cu cel din plasmă, în timp ce în poliartrita reumatoidă, glucoza din ls este scăzută. Intensitatea
scăderii se corelează cu severitatea procesului. În stări infecțioase, glucoza din ls este marcat
redusă (exemplu în artrita tuberculoasă nivelul glucozei poate fi cu 60-70% mai scăzut decât
în plasmă). Estimarea glucozei în ls poate să aibă atât valoare diagnostică, cât și implicații
prognostice. Autorii au găsit nivelul glucozei din ls de 10 mg/dl în prezența unei glicemii
normale în revărsatul din poliartrita reumatoidă și în artrita cu microcristale.
- Acidul lactic
Există o relație între producerea de acid lactic și nivelul glucozei din ls. Determinarea
lactatului sinovial se face folosind o metodă enzimatică. Nivelul este de 2,07 mmol/l în medie
în revărsatul din artroză și crește în lichidul din inflamație. În contextul unei artrite septice o
valoare a lactatului >9 mmol/l este semn al unei artrite cu germeni banali, în timp ce o
valoare inferioară arată originea cu germeni patogeni (cum ar fi gonococul). Nu avem
experiența revărsatului tuberculos. Dacă revărsatul inflamator are o valoare a acidului lactic
>7 mmol/l va orienta diagnosticul către o artrită cu microcristale sau către o poliartrită
reumatoidă seropozitivă. O valoare <7 mmol/l orientează către diagnosticul de artrită cu
microcristale, artrită seronegativă sau spondilartropatie seronegativă. Artritele cu
microcristale pot fi confirmate prin punerea în evidență de microcristale la microscopul cu
lumină polarizată.
- Proteinele
În sinovită, permeabilitatea vasculară a membranei sinoviale crește, de asemenea,

crește concentrația de proteine. Nivelul proteinelor în ls crește cu severitatea inflamației. De la
2 g/dl (1/4 din valoarea sanguină) în revărsatul din artroză, valoarea crește ≥5 g/dl în
revărsatele inflamatorii. Revărsatul hemoragic prin aportul direct al proteinelor sanguine
poate conține un nivel proteic ≥8 g/dl. Electroforeza proteinelor nu aduce vreo indicație
precisă în privința diagnosticului. După injecția intraarticulară de corticosteroizi,
permeabilitatea capilară este redusă și nivelul de proteine revine la normal.
- Enzimele
Determinarea nivelului diverselor enzime este o investigație suplimentară utilă pentru

a aprecia gravitatea inflamației articulare. Unele enzime rezultate din metabolismul local sunt
crescute mult în stările inflamatorii. Astfel, lactic-dehidrogenaza (LDH) ale cărei valori
43
www.obbcssr.ro
variază de la 50 ui/l pentru lichidul din artroză la >500 ui/l în unele stări inflamatorii. Nivelul
fosfatazelor acide evoluează în același mod cu cele ale LDH. După unii autori, nivelul LDH
este în relație lineară cu VSH. Alte enzime, cum ar fi beta-glucuronidaza și N-acetil-beta-D-
glucosaminidaza urmează într-un grad mai mic aceeași evoluție. Enzime ca amilaza, tripsina,
fosfataza alcalină, catepsina B și lizozimul se găseasc la niveluri apropiate celor sanguine și
nu sunt decât expresia unei difuziuni prin membrana sinovială și sunt fără importanță pentru
diagnostic.
- Proteine speciale
Proteina C-reactivă (CRP) este reactant de fază acută care se determină uzual în
laboratorul clinic. În ser nivelul acesteia se corelează cu VSH-ul, ca indice de boală sistemică.
Evaluarea CRP în ls este folositoare pentru determinarea inflamației împreună cu numărul de
leucocite și formula citologică. Valori crescute ale CRP sunt găsite în artritele infecțioase. În
cazul poliartritei reumatoide, nivelul este în legătură cu severitatea, în stadiile cronice poate fi
absentă. Dozarea complementului total (CH50) în ls alături de componentele sale (C3, C4)
reprezintă o investigație deosebit de utilă. Noi am constatat scăderea CH50 în ls în poliartrita
reumatoidă (crescut în ser) și în LES (scăzut și în ser). De asemenea, am demonstrat puterea
anticomplementară (PAC) specific crescută în lichidele sinoviale reumatoide și lupice. Am
considerat edificator exprimarea valorilor prin raportul complement sinovial/C seric pe care l-
am găsit mai scăzut în poliartrita reumatoidă sau LES decât la subiecții cu reumatism
inflamator nereumatoid. Imunoglobulinele (Ig) din clasele G, A și M au fost dozate
nefelometric. Am constatat că PAC a ls este independentă de proporția ragocitelor, de
concentrația proteinelor totale și concentrația Ig. Mecanismul scăderii valorilor C în ls este
discutabil. Niciun argument nu pledează în favoarea unei modificări a permeabilității
membranei sinoviale frenând pasajul uneia sau alteia dintre componentele C din ser către ls:
din contră, trecerea albuminei este mai rapidă și cantitativ mai importantă la traversarea
membranei sinoviale reumatoide decât la traversarea membranei sinoviale normale. O altă
explicație ar putea fi distrugerea enzimatică a unor componente ale C prin proteazele prezente
în ls, precum și complexele Ag-Ac. Puterea anticomplementară crescută se asociază de obicei
cu valori scăzute ale CH50. Aceasta sugerează că scăderea valorii CH50 în ls reumatoid și
lupic este rezultatul consumului de către substanțe prezente „in situ”. Natura substanțelor
responsabile de PAC în ls reumatoid și lupic rămâne a fi elucidată. Prezența anormală IgG și
beta 1C-beta 1A sugerează că IgG sunt responsabile de PAC
www.obbcssr.ro
44
- Factorul reumatoid (FR)
Se știe că testele pentru factorul reumatoid (FR) nu sunt specifice pentru poliartrita
reumatoidă și unii bolnavi care par să aibă poliartrită reumatoidă clasică nu prezintă FR
(seronegative). O diferență importantă între artritele nereumatoide seropozitive și bolnavii cu
poliartrită reumatoidă este că țesutul sinovial este principalul loc al producerii FR. Titrul FR
din ls este în legătură cu gradul de activitate al bolii. FR este prezent în condiții de poliartrită
nereumatoidă, dar la un titru scăzut. Titrul crescut al FR în proba de ls sugerează diagnosticul
de poliartrită reumatoidă.
- Anticorpii antinucleari (ANA)
Testul nu se efectuează uzual. ANA sunt evidențiați în ls la 25% dintre bolnavii cu

poliartrită reumatoidă și LES.
Complexele imune circulante (CIC)
Determinarea se efectuează în paralel atât seric cât și în ls. Prezența CIC nu reprezintă
o stare patologică, ci traduce un mod de apărare a organismului față de un Ag recunoscut
străin. Cea mai mare parte a metodelor de detectare permit a se cunoaște dacă există sau nu
există CIC, fără caracterizarea Ag sau Ac. Ar fi foarte interesant și important în practica
curentă de a se putea caracteriza CIC. Utilitatea detectării CIC în diagnosticul reumatologic
pare a fi foarte limitată. În mod practic, această detectare izolată nu aduce niciodată elemente
pentru diagnostic. Se pare că detectarea CIC ar fi mai utilă pentru urmărirea evoluției unei
afecțiuni, dcât pentru a stabili un diagnostic. CIC nu au specificitate, nu se poate afirma relația
cauză-efect. Este util a se face dozări în dinamică în cursul supravegherii unei afecțiuni. Este
foarte important a se dispune de o prelevare recentă - pe nemâncate, cu condiția ca aceasta să
nu fi suportat congelarea și decongelarea și să ajungă în timp cât mai scurt la laborator.
Studiul CIC prospectiv este deosebit de interesant în depistarea surselor evolutive și
remisiunilor. O recădere este de obicei însoțită sau precedată de o creștere a nivelului CIC.
Această exprimare este cu atât mai importantă cu cât complexele se asociază unei activări a
complementului. Scăderea titrului CH50 în ls este o dovadă a prezenței CIC. Autorii au
detectat CIC atât în ser cât și în ls în oricare ar fi forma de poliartrită reumatoidă (seropozitivă
sau seronegativă). Prezența în compoziția CIC a FR a fost demonstrată de numeroși autori, ca
și corelațiile dintre cei doi parametri. După noi, nivelul CIC este un criteriu nefiabil al
45
www.obbcssr.ro
evolutivității poliartritei reumatoide, chiar dacă s-a observat o corelație cu alți parametri în
unele situații.
- Diverse determinări
Beta 2-microglobulina (β2-M) din ls crește în special în poliartrita reumatoidă. S-a

observat că numărul limfocitelor din ls nu se corelează cu β2-M.
Zincul din ls are nivel crescut în poliartrita reumatoidă. Cauza este încă necunoscută.
Hermann și col în 1993 a analizat limfocitele T citotoxice (CD8+) din ls. Acești
cercetători susțin că bacteriile induc creșterea expresiei unor anumite proteine self ca
proteinele de șoc termic (HSP) care devin ținta limfocitelor T citotoxice CD8+.
- Interesul practic în diagnostic
Este evident că atunci când semnele clinice sunt foarte evocatoare, cercetarea unor
dezordini imunologice nu oferă un interes major pentru diagnostic, dar rămân folositoare în
cazul aprecierii eficacității terapeutice și a supravegherii acestor bolnavi. Analiza ls este
considerată o parte importantă a investigării bolnavului cu artrită și revărsat în articulație.
Bibliografie
1. Brannan SR, Jerrard DA. Synovial fluid analysis. J Emerg Med. 2006; 30(3): 331-9.
2. Denton J. Synovial fluid analysis in the diagnosis of joint disease. Diagnostic
Histopathology. 2012; 18: 159-68.
3. El-Gabalawy HS. Synovial fluid analysis, synovial biopsy, and synovial pathology. In:
Firestein GS, Budd RC, Gabriel SE, McInnes IB, O'Dell JR, eds. Kelly's Textbook of
Rheumotology. 10th ed. Philadelphia, PA: Elsevier; 2017: chap 53.
4. Firestein GS et al. Kelly's Textbook of Rheumatology. 9th Ed. 2013. Elsevier
Saunders.
5. Gray W, Kocjan G eds. Diagnostic Cytopathology. 3rd ed. 2010. Churchill
Livingstone.
6. Mijušković Z, Rackov L, Pejović J, et al. Zoran Kovačević Immune Complexes and
Complement in Serum and Synovial Fluid of Rheumatoid Arthritis Patients. Journal of
Medical Biochemistry.2009; 28: 166-71.
www.obbcssr.ro
46
7. Pascual E, Jovaní V. Synovial fluid analysis. Best Pract Res Clin Rheumatol. 2005
19(3): 371-86.
8. Pisetsky DS. Laboratory testing in the rheumatic diseases. In: Goldman L, Schafer AI,
eds. Goldman-Cecil Medicine. 25th ed. Philadelphia, PA: Elsevier Saunders; 2016:
chap 257.
9. https://en.wikipedia.org/wiki/Synovial_fluid
10. https://labtestsonline.org/tests/synovial-fluid-analysis
11. https://emedicine.medscape.com/article/2172238-overview
STUDIU ASUPRA ENTEROBACTERIACEAELOR MULTIREZISTENTE

LA GRAVIDE
Gabriela Popescu2 , Daniela Daniil1 , Mihaela Ene2

1. CNDTM Nicole Bucureşti
2. Spitalul Clinic Filantropia Bucureşti
Rezumat
Scopul prezentului studiu a fost acela de a evalua prevalența tulpinilor de
Enterobacteriaceae producătoare de beta-lactamază cu spectru extins izolate din probe de
urină de recoltate de la un lot reprezentativ de femei gravide și sensibilitatea acestor germeni
la Fosfomicină, unul dintre antibioticele de elecție folosite în perioada de sarcină.
Cuvinte cheie: enterobacteriaceae, beta-lactamază cu spectru extins, multirezistență.
Introducere
Situația actuală din România privind circulația germenilor multirezistenți este caracterizată de:
- utilizarea în exces a profilaxiei antibiotice (un studiu de evaluare a consumului de

antibiotice derulat în anul 2012 în 10 spitale din România a indicat faptul că în
aproximativ 1/2 din cazuri utilizarea antibioticelor se face pentru profilaxie
perioperatorie);
- profilaxia inadecvată (peste 70% din totalul profilaxiilor antibiotice înregistrate în

același studiu indică o durată de cel puțin 3 zile față de o durată recomandată de
47
www.obbcssr.ro
maxim 24 de ore; uneori sunt folosite antibiotice inadecvate profilului actual de

rezistență al florei microbiene).
La această situație s-a ajuns datorită unui cumul de factori care contribuie la utilizarea
excesivă și eronată a antibioticelor în România:
- necunoașterea modificărilor profilurilor de rezistență microbiană (MRSA, Escherichia

coli rezistent la chinolone, la cefalosporine) însoțită de preluarea integrală a
recomandărilor din alte regiuni geografice și de conformarea la exemple de
profilaxie nejustificate medical
- practicarea unui tip de medicină extrem de defensive.
În timp s-a constatat selecția de germeni rezistenți – cel mai ridicat ritm de creștere a
nivelurilor de rezistență microbiană dintre statele europene în ultimii 23 de ani (am ajuns în
primele locuri la MRSA, E coli rezistent la fluorquinolone și producător de ESBL,
Pseudomonas aeruginosa rezistent la carbapeneme).
În condițiile în care în perioada sarcinii spectrul antibioticelor considerate ca
fiind ”sigure” este destul de restrâns, în cazul germenilor ESBL problema tratamentului este și
mai complicată. Se consideră ca fiind lipsite de efecte embriotoxice / teratogene următoarele
antibiotice:
Primă linie:
• Penicilina V, Ampicilina, Amoxicilina

• Eritromicina (infecția chlamydiană)
• Fosfomicina (infecții urinare)
A doua linie:
• Amoxiciclina/Clavulanat (Augmentin)
• Cefalexin, Cefaclor, Cefpodoxim, Cefuroxim, Cefixim
• Azitromicina, Claritromicina.
În acest context am analizat sensibilitatea la fosfomicină a enterobacteriilor producătoare de

beta-lactamază cu spectru extins izolate din probe de urină recoltate de la femei gravide, pe
toată perioada sarcinii. Există date clinice preliminare conform cărora fosfomicina constituie
o opţiune terapeutică validă în terapia infecţiilor urinare inferioare comunitare produse de E.
coli producătoare de ESBL, inclusiv pe perioada sarcinii.
Datorită mecanismului de acţiune particular al fosfomicinei, care în constă inhibarea
UDP-N-acetilglucozamin enol-piruvil transferazei, enzimă catalizatoare a primei etape a
www.obbcssr.ro
48
sintezei peretelui celular bacterian şi structurii sale chimice, acest antibiotic pare să nu fie
supus efectului diferitelor mecanisme de multirezistenţă la antibiotice. Deşi a fost semnalată
co-transmisia rezistenţei la fosfomicină şi la alte antibiotice, faptul că rezistenţa la
fosfomicină este mediată cromozomial, are ca urmare un nivel scăzut de rezistenţă încrucişată
a enterobacteriilor ESBL la acest antibiotic.
Materiale şi metode
Scopul studiului a constat în evaluarea prevalenţei tulpinilor ESBL din diverse genuri
de Enterobacteriaceae şi a sensibilităţii acestora la fosfomicină. Lotul de studiu a inclus 833
tulpini bacteriene producătoare de ESBL izolate din probe urinare provenind de la gravide
care s-au prezentat în ambulatoriul Spitalului Clinic Filantropia și în cabinetul de obstetrică al
Centrului Medical Nicole București, în cadrul examenului paraclinic de monitorizarea
sarcinii şi s-a desfăşurat în perioada octombrie 2015- iunie 2017. Criteriile de includere în
lotul de studiu au fost prezenţa simptomatologiei sugestive și/sau a factorilor de risc pentru
infecţiile tractului urinar (urolitiază în antecedente și status diabetic gestațional).
Mediile de cultură folosite au fost atât cele uzuale: agar MacConkey și AABTL, cât și
cele cromogene, specifice pentru screening-ul ESBL. Mediul de cultură cromogen folosit -
chromID ESBL (BioMerieux) - conține o mixtură de antibiotice, printre care și cefpodoxim,
care permite creșterea selectivă doar a enterobacteriilor ESBL. Substratele cromogene permit
identificarea orientativă, prezumptivă și rapidă a germenilor după culoarea coloniilor, după
cum urmează:
- Escherichia coli: colonii roz-burgund (tulpini producătoare de beta-glucuronidaza)
- Klebsiella, Enterobacter, Citrobacter, Serratia (KESC): colonii verde-bleu (tulpini care
exprimă beta-glucoxidaza)
- Proteus, Morganella, Providencia: colonii maronii (exprimă o dezaminază).
Identificarea bacteriilor izolate s-a bazat pe utilizarea sistemului automatizat VITEK 2
COMPACT. Detecţia tulpinilor de Enterobacteriaceae producătoare de ESBL s-a bazat pe
testul de sinergie, efectuat cu microcomprimate Oxoid/ROSCO: Ceftazidim 30 μg,
Ceftazidim/acid clavulanic 30/10 μg, Cefotaxim 30 μg și Cefotaxim/acid clavulanic 30/10 μg
confirmată cu sistemul automatizat VITEK 2 COMPACT. Testarea sensibilităţii la antibiotice
a tulpinilor de Enterobacteriaceae producătoare de ESBL a fost realizată prin metoda
difuzimetrică şi VITEK 2 COMPACT. Interpretarea rezultatelor a fost efectuată în
conformitate cu CLSI 2017 (Clinical and Laboratory Standards Institute).
Rezultate şi discuţii
49
www.obbcssr.ro
Studiul realizat a fost retrospectiv şi s-a bazat pe date din registrele laboratoarelor
unităţilor sanitare menţionate. Am analizat iniţial evoluţia, de la un trimestru de studiu la
altul, a numărului de germeni din familia Enterobacteriaceae izolaţi, precum şi a numărului
de tulpini producătoare de ESBL, aşa cum rezultă din tabelul următor și din figura nr.1:
Trim.IV Trim.I Trim.II Trim.III Trim.IV Trim.I Trim.II

Tulpini bacteriene
2015 2016 2016 2016 2016 2017 2017
Nr.tulpini
enterobacteriaceae 456 467 493 433 511 497 518
izolate
Nr. tulpini ESBL 88 101 117 108 125 140 154
Tabel nr.1: evoluţia prevalenţei tulpinilor de Enterobacteriaceae ESBL pozitive
Fig.nr.1: dinamica ponderii tulpinilor ESBL
Se observă o creştere relativ uşoară a numărului de tulpini de Enterobacteriaceae

izolate pe perioada celor 7 trimestre analizate, în schimb este semnificativă creşterea ponderii
tulpinilor ESBL.
Am constatat că ponderea cea mai ridicată din totalul tulpinilor ESBL depistate a fost
înregistrată în cazul speciei Escherichia coli (55.4%), urmată de Klebsiella sp. (23.2%) şi
Enterobacter sp. (20.3%). Cu frecvenţe mai scăzute, au fost evidenţiate astfel de tulpini şi la
specii din genurile Proteus, Serratia, Citrobacter. În figura 2 sunt prezentate genurile
bacteriene pentru care au fost identificate tulpini ESBL în perioada studiată
www.obbcssr.ro
50
Fig.nr.2 : spectrul enterobacteriaceelor ESBL pozitive
Sensibilitatea înaltă la fosfomicină a tulpinilor ESBL pozitive este prezentată în tabelul

nr.2 :
nr. tulpini izolate (%) cu:
nr.tulpini
Specia bacteriană izolată Sensibilitate Sensibilitate
izolate
totală intermediară
Escherichia coli 398 397 (99.75%) 1 (0,25%)
Enterobacter sp. 141 112 (80%) 19 (14%)
Klebsiella sp. 166 141(85%) 11(7%)
Proteus mirabilis 49 47 (97%) 0 (0%)

Serratia sp. 42 29 (70%) 6(15%)
Citrobacter sp. 39 30(78%) 4(11%)
Tabel nr.2: susceptibilitatea la fosfomicină a tulpinilor de Enterobacterii producătoare de ESBL
Concluzii
1. Se poate constata o creştere semnificativă a numărului de tulpini de Enterobacteriaceae
producătoare de ESBL de la un trimestru de studiu la altul, datorată atât selectării ca urmare a
prescripţiei de antibiotice, cât şi îmbunătăţirii metodelor de detecţie in vitro.
2. S-a constatat o sensibilitate ridicată a germenilor ESBL izolați la Fosfomicină, fapt care
plasează acest antibiotic în prima linie de opțiuni terapeutice la gravide
51
www.obbcssr.ro
3. Problema multirezistenței la antibiotice este o problemă deosebit de complexă, care

necesită o analiză multifactorială și implementarea măsurilor care se impun de către factorii
de decizie din domeniul medical
Bibliografie
1. Falagas M.E., Karageorgopoulos D.E. - Extended-spectrum b-lactamase-producing
organisms, Journal of Hospital Infection, vol. 73, 2009, pg. 345-354
2. Falagas M.E., Kastoris A.C., et al - Fosfomycin for the treatment of multidrug resistant,
including ESBL producing, Enterobacteriaceae infections: a systematic review, Lancet
Infectious Diseases, vol.10, 2010, 43-50
3. Overdevest I.T., Laboratory Detection of Extended-Spectrum-Beta-Lactamase-
Producing Enterobacteriaceae: Evaluation of Two Screening Agar Plates and Two
Confirmation Techniques, J.Clin.Microbiol, 2011,feb.,49(2):519-522
POLUAREA AERULUI ȘI ACȚIUNEA SA ASUPRA SĂNĂTĂȚII
Chim. Princ. Carmen Dragomir

DSP Prahova – Ploiesti
Rezumat
Aerul pur teoretic este un amestec de oxigen și azot în proportie de 1:4, în realitate
este un amestec de gaze, format din azot(78-79%), oxigen(20-21%), bioxid de carbon (0,03-
0,04%) și alte gaze: argon, neon, xenon, krypton, radon, toron și ozon.
În aerul atmosferic există și substanțe care în funcție de concentrație și/sau timpul de
acțiune pot să producă modificări ale sănătății, acestea fiind poluanții atmosferici.
Există în toata lumea o preocupare intensă pentru a se reduce concentrația de
substanțe poluante din aer și se monitorizează permanent compoziția aerului.
Cuvinte cheie: poluare, aer, aerosoli, gaze și vaporii poluanți
Introducere
Prin poluarea aerului se înțelege prezența în atmosferă a unor substanțe care, în funcție
de concentrație și / sau timp de acțiune, produc modificări ale sănătății, generează disconfort
sau alterează mediul.
Aceste substanțe pot fi diferite de cele care se găsesc în compoziția normală a aerului
sau pot să fie compuși care fac parte din acestea, cum ar fi ozonul, bioxidul de carbon,
radonul etc.
Atmosfera se consideră poluată doar în măsura în care substanțele prezente în aer
exercită un efect nociv asupra omului sau mediului.
www.obbcssr.ro
52
Natura agențiilor poluanți
Poluanții atmosferici reprezintă o paletă foarte largă de substanțe, deosebite atât ca

natură chimică, cât și ca efecte realizate asupra omului sau mediului.
Clasificarea cea mai folosită este după starea de agregare a poluantului:
- suspensiile din aer care cuprind poluanți dispersați în aer sub formă de substanțe în
stare de agregare lichidă sau solidă;
- gazele și vaporii poluanți, aflați în amestec în aer sub formă de dispersie moleculară
(gazoasă).
Suspensiile din aer sau aerosolii
Reprezintă poluanți aflați în dispersie în aer sub formă de particule solide sau lichide,
iar dimensiunile lor sunt între 100μm-0,001μm. Ținând seama de varietatea mare a
aerosolilor, de proprietățile lor fizico-chimice, de efectele biologice există mai multe
clasificări ale acestora. Printre cea mai răspândită clasificare este cea a lui W. Gibbs, după
care aerosolii se împart în:
- aerosoli cu dimensiuni mai mari de 10 μm, care sedimentează în aer imobil cu viteza
uniform accelerată, conform legii gravitației și care nu se difuzează.
- aerosoli cu dimensiuni între 10 – 0,1μm, care sedimentează în aer imobil cu viteză
uniformă, conform legii lui Stokes și difuzează puțin în aer imobil.
- aerosoli cu dimensiuni între 0,1- 0,001μm, care nu sedimentează în aer imobil
deoarece impulsul pe care îl primesc de la ciocnirea cu moleculele de aer întrece forța
de gravitație. Aceste particule difuzează foarte puternic în atmosferă și se deplasează
permanent fiind animate de mișcări browniene.
Acțiunea particulelor în suspensie asupra organismului
1. acțiune toxică – realizată de pulberi care pătrund în organism provocând o intoxicație cu

mecanism fizico-patologic (exemplu plumbul sau compusii Pb, Cd, Hg, etc...)
2. acțiune alergică – provocată de alergeni din atmosferă și este foarte răspândită
3. acțiune fotodinamică – produsă de pulberi fotosensibilizate ca antracenul, smoală, parafină:
4. acțiune cancerigenă - se datorează inhalării unor pulberi anorganice (As, Cr, Ni, azbest,
etc....) sau organice (hidrocarburipoliciclice aromatice), sau aerosoli radioactivi (produși de
filiație a radonului)
5. acțiune infectantă - pulberice ce vehiculează o serie de germeni patogeni
6. acțiune iritantă - poate fi produsă într-o măsură mai mare sau mai mică de orice suspensie
din aer care poate produce fenomene de inflamatțe aseptică la nivelul aparatului respirator
7. acțiune fibrozantă sau pneumoconiogenă - cuprinde fenomenele patologice care apar în
urma expunerii la anumite categorii de pulberi.
Gazele și vaporii poluanți
Gazele și vaporii poluanți pătrund în organism predominant pe cale respiratorie, cea

cutanată și digestivă fiind secundară.
Acestea pot afecta toate țesuturile - având acțiune universală sau un anumit organ sau
țesut – având acțiune toxică electivă. Se disting în mod clasic gazele cu acțiune asfixiantă,
care au drept efect toxic hipoxia sau anoxia, gazele cu acțiune nocivă și gazele cu acțiune
sistematică, toxicitatea acestora manifestându-se selectiv asupra anumitor organe sau sisteme.
Factorii de care depind toxicitatea gazelor și vaporilor toxici sunt de natură chimică. În
afară de compoziția chimică a acestora o mare importanță o are și o serie de proprietăți fizice
53
www.obbcssr.ro
cum ar fi solubilitatea, volatilizarea, tensiunea vaporilor, punctul de fierbere, starea de

agregare, etc...
Surse de poluare a aerului
Sursele de poluare pot fi naturale (erupții vulcanice, erodarea solului, pulberi de

meteoriți, etc...), sau antropogene care sunt cele mai importante (procese de combustie,
transporturile și procesele industriale diverse).
1. Procesele de combustie
Principala sursă de poluare a aerului este procesul de combustie în vederea obținerii
energiei electrice, termice sau mecanice pentru procesele industriale sau încălzirea
locuințelor. Principalele resurse de energie sunt reprezentate de cărbune, petrol și derivații săi
și gazele naturale.
2. Transporturile (combustie in focare mobile)

Autovehiculele contribuie la poluarea mediului. Poluarea produsă de gazele de
eșapament ale autoturismelor prezintă un risc iritant (bioxidul de azot, aldehide), asfixiant
(CO, compușii plumbului) și cancerigen (hidrocarburi policiclice aromate).
3. Procese industriale diverse

În afara proceselor de ardere a combustibilului industriile contribuie în funcție de
profilul și procesul tehnologic la poluarea aerului cu o diversitate de produși poluanți sub
formă de suspensii sau gaze.
Metalurgia neferoasă aduce în atmosferă suspensii sub formă de oxizi metalici (Pb,
Zn,Cd). Industria chimică aduce în amosferă compuși ai fluorului, plumbului, bioxid de sulf,
hidrogen sulfurat, sulfură de carbon, oxizi de azot, hidrocarburi, aldehide, cetone, fenoli, etc...
Factorii care condiționează poluarea și autopurificarea aerului
Produșii eliminați în atmisurse de poluare suferă o serie de procese ce au drept rezultat

o reducere treptată a concentrației lor, până la dispariția completă din aer. Acest proces este
suficient de eficient pentru a menține o compoziție normală a aerului. Când însă cantitatea de
substanțe poluante este prea mare sau când scade puterea de autopurificare a aerului,
concentrația impurităților poate deveni periculoasă pentru colectivitatea expusă.
Factorii care condiționează o putere mai mică sau mai mare de autopurificare a aerului
sunt: factorii meteorologici (curenții de aer, temperatura, umiditatea aerului), factori
topografici (așezarea topografică a localităților și industriilor), vegetația (reduce poluarea din
atmosferă), suprafețele de apă (acestea rețin pe suprafața lor impuritățiile depuse și împiedică
ridicarea lor ulterioară) și elementele urbanistice (concentrarea de populație).
Acțiunea directă și indirectă a poluării aerului asupra sănătății
1. Efecte acute – la scurt timp după expunere. În acest tip de efecte avem intoxicații acute
sau modificări ale sănătății cu agravarea sau decompensarea unei boli profesionale.
2. Efecte cronice - apar după expuneri de lungă durată se datorează acțiunii timp
îndelungat a concentrațiilor moderate de poluanți atmosferici.
3. Efecte tardive - sunt cele în care latența cu care apar fenomenele patologice cuprind
uneori decenii. Este vorba de acțiunea cancerigenă a poluanților atmosferici. Acțiune
tardivă este și cea care acționează pe descendenți (efect teratogen și mutagen).
www.obbcssr.ro
54
Din punct de vedere al efectului direct, agenții poluanți pot fi clasificați în următoarele grupe:
– poluanți iritanți
– poluanți asfixianți
– poluanți sistematici
– poluanți cancerigeni
– poluanți fibrozanți
– poluanți alergizanți.
Acesți poluanți pot produce asupra sănătății intoxicații acute care se manifestă prin
conjunctivita sau cheratoconjunctivita chimică, afecțiuni grave ale aparatului respirator
(sindrom traheo-bronșic, bronseolitic și bronho-pulmonar cu edem pulmonar toxic), alergii,
boli de plămâni (silicoza produsă de bioxidul de siliciu cristalizat), cancere.
Aerul poluat poate provocă modificarea mediului care se răsfrânge asupra sănătății și a
condițiilor generale de viață ale populației. Dintre acestea menționăm acțiunea asupra
microclimatului, a radiațiilor solare, a faunei și florei, a condițiilor de viață și a condițiilor
economice.
Concluzii:
Poluarea aerului este foarte nocivă asupra sănătății și a mediului. Există criterii pentru
calitatea aerului și CMA a substanțelor poluante din atmosferă.
Este recomandat să se reducă pe cât mai mult posibil concentrația poluanților din aer.
Măsurile ce se impun a fi luate sunt:
– restrângerea circulației în anumite zone
– echiparea coșurilor cu filtre performante ce rețin suspensiile
– captarea, neutralizarea, reducerea concentrației de gaze și vapori toxici
– reducerea pierderilor neorganizate de poluanți
– creșterea înălțimii coșurilor - înălțimea mai mare facilitând dispersia și diluarea rapidă
a produșilor eliminați
– evitarea amplasării industriilor în văi sau depresiuni adânci
– evitarea de a se construi locuințe în zonele industriale
– monitorizarea concentrațiilor de poluanților din aer periodic.
Bibliografie:
1. S. Mănescu, Gh. Tănăsescu, S. Dumitrache, M. Cucu, Igiena, Editura Medicală,

București 1996
2. S. Mănescu, Tratat de igienă, Editura Medicală, București
3. S. Manescu, M. Cucu, M.L. Diaconescu, Chimia sanitara a mediului, Editura Medicală,
București
55
www.obbcssr.ro
FACTORI DE RISC ÎN PREENCLAMPSIE PENTRU SARCINĂ ȘI FĂT
PREENCLAMPSIA RISK FACTORS FOR THE PREGNANCY AND FETUS
Mihaela Ene, biolog 1

1
Spitalul Clinic Filantropia Bucuresti
Rezumat
Preenclampsia este asociată cu un risc de mortalitate, complicații și o dezvoltare redusă a

fătului. Stadiul timpuriu de instalare a bolii, severitatea acesteia, fumatul, rasa, sexul fătului,
vârsta maternă și depresia sunt corelate pozitiv cu apariția preenclampsiei. De asemenea,
preeclampsia este asociată cu proteina sFlt1 crescută a cărei producție în exces este
probabil să provină din placentă.
Cuvinte cheie: preenclampsie, hipertensiune arterială, mortalitate, dezvoltare redusă,

endoglinul, depresie
Abstract
Preeclampsia is associated with mortality risk, pregnancy complications and birth weights
classified as small for gestational age. The early onset of the disease, its severity, smoking,
race, fetal genre, maternal age and depression are positively correlated with the occurrence
of preeclampsia. Furthermore, Preeclampsia is associated with the increased sFlt1 protein
whose excess production is likely to come from the placenta.
Key words: preenclampsia, hypertension, mortality, SGA, endoglin, depression
1. Preenclampsia
Originând din placentă, preeclampsia este o tulburare relativ obișnuită a sarcinii care provoacă
diferite probleme materne și fetale. În cele mai grave cazuri, aceasta poate amenința
supraviețuirea atât a mamei cât și a copilului. 1
Preeclampsia afectează unele femei gravide, de obicei în a doua jumatate a sarcinii (de la
aproximativ 20 de săptămâni) sau imediat după nașterea copilului. Simptomele includ
hipertensiunea și proteinele din urină (proteinurie). În unele cazuri, se pot dezvolta și alte
www.obbcssr.ro
56
simptome, inclusiv: umflarea picioarelor, a gleznelor, a feței și a mâinilor cauzate de retenția

de lichide, dureri de cap severe, probleme de vedere sau durere localizate sub coaste. 2
2. Implicații
2.1. Mortalitate
Hipertensiunea gestațională și preeclampsia sunt tulburări obișnuite în timpul sarcinii,

majoritatea cazurilor fiind dezvoltate la sau aproape de termen. Acestea sunt asociate cu
morbidități minime materne și neonatale. În schimb, debutul hipertensiunii arteriale severe și /
sau preeclampsiei severe înainte de 35 de săptămâni de sarcină este asociat cu complicații
materne și perinatale semnificative. Femeile cu preeclampsie necesită o evaluare strictă a
condițiilor materne și fetale pe durata sarcinii, iar persoanele cu boli severe trebuie internate
în spital. Decizia de internare depinde de vârsta fetală, starea fetală și severitatea stării
materne la momentul evaluării. Steroizii sunt eficienți în reducerea mortalității și morbidității
neonatale atunci când sunt administrate persoanelor cu afecțiuni severe între 24 și 34 de
săptămâni de sarcină. Sulfatul de magneziu trebuie utilizat în timpul travaliului și cel puțin 24
de ore după naștere pentru a preveni convulsiile la toate femeile cu boală severă. 3
2.2. Dezvoltarea fătului
În studiul efectuat cu o mostră de aproximativ 239.000 de persoane pe o perioadă de 3 ani,

preeclampsia a fost asociată cu o scădere a greutății la naștere cu 5%. În cazul preeclampsiei
severe, reducerea a fost de 12% iar în cazul bolii cu debut precoce, greutatea la naștere a fost
cu 23% mai mică decât se aștepta. Riscul de creștere redusă a fost de patru ori mai mare la
sugarii născuți după preeclampsie comparativ cu sarcinile controlate. În ceea ce privește
preeclampsia și fumatul matern, rezultatele au arătat că fiecare factor ar putea contribui la o
restricție a creșterii. 4
3. Factori de risc
3.1. Stadiul instalării preeclampsiei
Factorii de risc observati pentru preenclampsia instalată fie devreme sau tardiv, includ vârsta
maternă avansată, rasa hispanică și nativ-americană, fumatul, statutul necăsătorit și fătul
masculin. Rasa afro-americană, hipertensiunea cronică și anomaliile congenitale au fost mai
puternic asociate cu preeclampsia cu debut devreme, în timp ce vârsta materna mai mică,
nuliparitatea și diabetul zaharat sunt mai puternic asociate cu boala cu debut tardiv.
Preeclampsia declanșată devreme conduce la un risc crescut de deces fetal. 5
57
www.obbcssr.ro
3.2. Endoglinul Solubil
Disfuncția endotelială maternă mediată de excesul de receptor VEGF 1 solubil derivat din
placentă (sVEGFR1 sau sFlt1) apare ca o componentă proeminentă în patogeneza bolii. A fost
raportată o corelație între coreceptorul solubil TGF-β derivat din placentă, endoglin (sEng),
crescut în serul de indivizi preeclamptici, și severitatea bolii. De asemenea, acesta scade după
naștere. sEng inhibă formarea tuburilor capilare in vitro și induce permeabilitatea vasculară și
hipertensiunea in vivo. Efectele sale, studiate în cazul șobolanilor, sunt amplificate prin
administrarea concomitentă a sFlt1, ducând la preeclampsie severă incluzând sindromul
HELLP și restrângerea creșterii fetale. sEng afectează legarea TGF-B1 la receptorii săi și
semnalarea în aval, incluzând efectele asupra activării eNOS și vasodilatației, sugerând ca
sEng conduce la semnalizarea TGF-β deregulată în vascularizare. Astfel, este sugerat că sEng
poate acționa în concomitent cu sFlt1 pentru a induce preeclampsie severă. 6
3.3. Depresia și Anxietatea
623 de femei cu sarcini au fost studiate la 10 până la 17 săptămâni și la naștere. Dintre

acestea, 28 (4,5%) femei au dezvoltat preeclampsie. Depresia a fost observată la 185 dintre
femei (30%) și anxietatea a fost observată la 99 (16%) la începutul sarcinii. În analiza
multivariată, după ajustarea factorilor potențiali de confuzie, depresia a fost asociată cu risc
crescut (raportul de probabilitate 2,5; 95% intervalul de încredere 1,1,4,4) pentru
preeclampsie, ca și anxietatea (3.2; , 7,4). Depresia, anxietatea, sau ambele, au fost asociate cu
un risc crescut (3.1, 95% 1,4, 6,9) de preeclampsie. Vaginoza bacteriană împreună cu depresia
au fost asociate unui risc crescut (OR 5.3; 95% CI 1.8, 15.0) de preeclampsie.
Astfel, depresia și anxietatea la începutul sarcinii sunt asociate cu riscul de preeclampsie

ulterioară, risc crescut în continuare de vaginoză bacteriană. 7
4. Concluzii
Riscul de complicații materne și perinatale semnificative precum și mortalități scăzute pot fi

declanșate de preeclampsie. O dezvoltare a greutății fătului cu până la 23 % mai mică se
observă pentru mamele cu diagnosticare. Factori de mediu precum vârsta maternă avansată,
rasa hispanică și nativ-americană, fumatul, statutul necăsătorit, fătul masculin, depresia și
vaginoza bacteriană cresc riscurile. Pe deasupra, endoclinul solubil alături de sFlt1 duce la
preenclampsia severă.
www.obbcssr.ro
58
În ceea ce privește studiile recente, acestea au arătat că sFLT-1 e15a este crescut semnificativ
în placentă și sistemul circulator al femeilor cu preeclampsie. De asemenea, este activ din
punct de vedere biologic, capabil să provoace disfuncție endotelială și disfuncție a organelor.
De fapt, prezența ridicată sFLT-1 e15a la șoareci repetă fenotipul preeclamptic în timpul
sarcinii. Nu există în prezent o analiză comercială pentru a analiza nivelurile de proteină
sFLT-1 e15a. Astfel, se examinează noi metode precum cea ELISA pentru determinarea
nivelelor de sFLT-1. 8
Bibliografie:
1. Christopher W. R., Sargent I.L., Latest Advances in Understanding Preeclampsia,

Science 10 Jun 2005: Vol. 308, Issue 5728, pp. 1592-1594.
2. NHS, Pre-eclampsia. [Available at: http://www.nhs.uk/conditions/Pre-
eclampsia/Pages/Introduction.aspx].
3. Sibai B. M., Diagnosis and Management of Gestational Hypertension and
Preeclampsia, Obstetrics & Gynecology: July 2003 - Volume 102 - Issue 1 - p 181–
192.
4. Rønnaug A. O. Et al., Preeclampsia and fetal growth, Obstetrics & Gynecology
Volume 96, Issue 6, December 2000, Pages 950-955.
5. Lisonkova S., Joseph K.S., Incidence of preeclampsia: risk factors and outcomes
associated with early- versus late-onset disease, Presented at the 26th annual meeting
of the Society for Pediatric and Perinatal Epidemiologic Research, Boston, MA, June
17-18, 2013.
6. Shivalingappa V. et al., Soluble endoglin contributes to the pathogenesis of
preeclampsia. Nature Medicine 12, 642 - 649 (2006), Published online: 4 June 2006.
7. Tapio K., et al., Depression and anxiety in early pregnancy and risk for preeclampsia,
Obstetrics & Gynecology, Volume 95, Issue 4, April 2000, Pages 487-490.
8. Palmer, K, Assessing the Circulating Placental-Specific Anti-angiogenic Protein
sFLT-1 e15a in Preeclampsia, Methods in Molecular Biology book series (MIMB,
volume 1710), 21 September 2017
59
www.obbcssr.ro
HEMOGLOBINA GLICOZILATĂ
Chimist Manole Madeleine Florentina

S.C. Lab Clini S.R.L., Tulcea
Rezumat
Hemoglobina glicozilată, adesea abreviată HbA1c, este o formă de hemoglobină (un
pigment din sânge care transportă oxigen) care este legată de glucoză. Testul de sânge
pentru nivelul HbA1c este efectuat în mod obișnuit la persoanele cu diabet zaharat de tip 1 și
de tip 2. Nivelurile de HbA1c din sânge reflectă cât de bine este controlat diabetul zaharat.
Intervalul normal pentru nivelul hemoglobinei glicozilate este mai mic de 6%.
HbA1c este de asemenea cunoscut ca hemoglobină glicozilată sau glicozită. Nivelurile de
HbA1c reflectă nivelele de glucoză din sânge în ultimele șase până la opt săptămâni și nu
reflectă creșterile și scăderile zilnice ale glicemiei.
Nivelurile ridicate de HbA1c indică un control mai scăzut al diabetului decât nivelurile din
intervalul normal.
HbA1c este de obicei măsurată pentru a determina cât de bine funcționează un plan de
tratament pentru diabet zaharat tip 1 sau tip 2 (inclusiv medicamente, exerciții fizice sau
modificări alimentare).
Abstract
Hemoglobin HbA1c, often abbreviated as HbA1c, is a form of hemoglobin (an oxygen-
carrying blood pigment) that is linked to glucose. The blood test for HbA1c is commonly
performed in people with type 1 and type 2 diabetes. HbA1c levels in the blood reflect how
well diabetes is controlled. The normal range for hemoglobin HbA1c is less than 6%.
HbA1c is also known as glycosylated hemoglobin or glycoside. HbA1c levels reflect blood
glucose levels over the last six to eight weeks and do not reflect daily increases and decreases
in blood glucose.
High levels of HbA1c indicate lower diabetes control than normal range.
HbA1c is usually measured to determine how well a treatment plan for type 1 or type 2
diabetes (including medications, exercise or food modifications) works.
Cuvinte cheie: hemoglobina glicozilată, diabet zaharat
Key words: glycosylated hemoglobin, diabetes mellitus
Introducere
Glicohemoglobina (HbA1c) este un test de sânge care verifică cantitatea de zahăr
(glucoză) legată de hemoglobină în celulele roșii din sânge. Atunci când hemoglobina se
leagă de glucoză se formează un strat de zahăr pe hemoglobină. Stratul devine mai gros cu cât
este mai mult zahăr în sânge. Testele HbA1c măsoară cât de gros a fost stratul pe parcursul
ultimelor 3 luni. Persoanele care suferă de diabet sau alte afecțiuni care cresc nivelul glicemiei
au mai multă glicohemoglobină decât în mod normal.
Un test HbA1c poate fi folosit pentru a diagnostica prediabetul sau diabetul. Testul HbA1c
verifică controlul pe termen lung al valorilor glucozei din sânge la persoanele cu diabet
www.obbcssr.ro
60
zaharat. Majoritatea medicilor cred că verificarea unui nivel HbA1c este cea mai bună
modalitate de a verifica cât de bine o persoană își controlează diabetul.
Un test de glicemie la domiciliu măsoară nivelul glicemiei doar în acel moment. Valorile
de glucoză din sânge se schimbă în timpul zilei din mai multe motive, inclusiv medicamente,
dietă, exerciții fizice și nivelul de insulină din sânge.
Este util ca o persoană care suferă de diabet să aibă informații despre controlul pe termen
lung al nivelului zahărului din sânge. Rezultatul testului HbA1c nu se modifică odată cu
schimbările recente în dietă, exerciții fizice sau medicamente.
Glucoza se leagă de hemoglobina din celulele roșii din sânge la o rată constantă. Deoarece
celulele roșii din sânge durează 3 până la 4 luni, testul HbA1c arată cât de multă glucoză este
în partea plasmatică a sângelui. Acest test arată cât de bine a fost controlat diabetul zaharat în
ultimele 2 până la 3 luni și dacă planul dumneavoastră de tratament pentru diabet trebuie
schimbat.
Testul HbA1c poate ajuta, de asemenea, medicul să vadă cât de mare este riscul de a
dezvolta probleme de diabet, cum ar fi insuficiența renală, probleme de vedere și amorțeală a
piciorului. Menținerea nivelului de HbA1c în intervalul țintă vă poate reduce șansele de a vă
confrunta cu probleme.
Cum se face testul?

Se ia o probă de sânge integral dintr-o venă. Testarea HbA1c se face pe un eșantion de
sânge. Deoarece HbA1c nu este afectat de fluctuațiile pe termen scurt ale concentrațiilor de
glucoză din sânge, de exemplu, datorită meselor, se poate lua sânge pentru testarea HbA1c
fără a se lua în considerare momentul consumului de alimente. Postul pentru testul de sânge
nu este necesar.
Rezultate
Rezultatul HbA1c este afișat ca procent. Rezultatul testului dvs. HbA1c poate fi, de
asemenea, utilizat pentru a estima nivelul mediu al zahărului din sânge. Acesta se numește
glicemie medie estimată.
Valorile normale enumerate aici - numite într-un interval de referință - sunt doar un ghid.
Aceste intervale variază de la un laborator la altul, iar laboratorul poate avea un interval
diferit pentru ceea ce este normal. Raportul de laborator trebuie să conțină intervalul pe care îl
utilizează laboratorul. De asemenea, medicul dumneavoastră va evalua rezultatele pe baza
sănătății dumneavoastră și a altor factori. Aceasta înseamnă că o valoare care nu se încadrează
în valorile normale listate aici poate fi în continuare normală pentru dvs. sau pentru
laboratorul dumneavoastră.
TABEL CU VALORILE NORMALE ȘI RIDICATE ALE HbA1C

DIAGNOSTIC* NIVEL HbA1C
NORMAL SUB 5.7%
PREDIABET 5.7%-6.4%
DIABET PESTE 6.5%
* Orice test pentru diagnosticarea diabetului necesită confirmare cu o a doua masurătoare,
dacă nu există simptome clare ale diabetului.
61
www.obbcssr.ro
HbA1C la copii și tineri

VÂRSTA HbA1C
sub 6 ani <8.5%
6-12 ani <8%
13-19 ani <7.5%
Care sunt nivelurile ridicate (crescute) ale hemoglobinei A1c?

S-au menționat anterior, nivelurile normale de HbA1c care sunt mai mici de 6%, deci o
măsurătoare de peste 6% este considerată ridicată. Pentru mulți dintre pacienții cu diabet
zaharat de tip 1 și de tip 2, obiectivul este menținerea nivelurilor de HbA1c sub 7%, deoarece
se păstrează niveluri sub 7% pentru a întârzia complicațiile diabetului.
Multe laboratoare raportează glicemia medie estimată împreună cu fiecare rezultat HbA1c.
Aceasta este o corelație a nivelurilor de HbA1c cu nivelul mediu al zahărului din sânge. De
exemplu, o măsurare HbA1c de 7% corespunde unei măsurători a glicemiei medie estimate de
154 mg / dl.
HbA1C Glucoza medie estimată

6% 126
7% 154
8% 183
9% 212
10% 240
11% 269
12% 298
Cum poate o persoană să își micșoreze nivelul HbA1c?
Urmărirea planului de management al diabetului de tip 1 sau 2 poate ajuta la scăderea

nivelului de HbA1c. Aceasta poate consta din: modificări dietetice, activitate fizica,
medicamente, o combinație a acestora.
Nivelul HbA1c normal sau doar puțin înalt este o indicație a faptului că diabetul
dumneavoastră este sub control. Dacă nivelul HbA1c rămâne ridicat, în ciuda faptului că
urmați planul de tratament, medicul dumneavoastră vă poate sugera modificarea planului de
tratament.
Concluzii
Deoarece HbA1c nu este influențat de fluctuațiile zilnice ale concentrației glucozei din
sânge, acesta nu poate fi utilizat pentru monitorizarea concentrațiilor de glucoză din sânge și
este inadecvat pentru a fi utilizat pentru ajustarea dozelor de insulină; nici nu poate detecta
prezența zilnică sau absența hiperglicemiei sau a hipoglicemiei. HbA1c poate fi crescut fals în
www.obbcssr.ro
62
anumite condiții medicale. Aceste condiții includ:insuficiență renală (uremie), consumul

cronic și excesiv de alcool, hipertrigliceridemie.
Condițiile medicale care pot să scadă în mod fals HbA1c includ: pierderea acută sau
cronică de sânge, boala celulelor secera, talasemie.
Dacă aveți diabet zaharat, medicul dumneavoastră vă poate recomanda să aveți un test
HbA1c la fiecare 3 până la 6 luni, în funcție de cât de bine atingeți obiectivele de tratament.
Unii oameni care dezvoltă diabet zaharat au nivele normale de HbA1c în cursul bolii lor.
Nivelurile de HbA1c pot fi normale la unele persoane care au diabet zaharat netratat și
anumite afecțiuni medicale, cum ar fi anemia celulelor secerătoare, anemia hemolitică,
afecțiuni renale severe sau sarcină.
Nivelurile HbA1c nu sunt utile pentru găsirea unui nivel scăzut de zahăr din sânge
(hipoglicemie). Testul HbA1c nu înlocuiește necesitatea altor teste regulate ale glucozei din
sânge, inclusiv verificarea zahărului din sânge la domiciliu și efectuarea unui test de glucoză
în sânge.
Bibliografie:
1. American Diabetes Association (2012), Diagnosis and classification of diabetes mellitus.

Diabetes Care, 35(Suppl 1): S64–S71.
2. American Diabetes Association (2013), Standards of medical care in diabetes—2013,

Diabetes Care, 36(Suppl 1): S11–S66.
3. Fischbach FT, Dunning MB III, eds. (2009). Manual of Laboratory and Diagnostic Tests,
8th ed. Philadelphia: Lippincott Williams and Wilkins.
2,4-DIAMINO PERTECHNETAT PTERINA – UN RADIOTRASOR CU

FARMACOCINETICĂ SIMILARĂ METOTREXATULUI
R.Fumărel, V.Budaşcu, A. Căluşaru

Institutul Oncologic “Prof.Dr. Alex. Trestioreanu” Bucureşti
Rezumat:
În cadrul protocoalelor experimentale de Chimioterapie Fotostomulată cu Metotrexat

(MTX-PSChT), a apărut necesitatea de a monitoriza prin metode imagistice fiziologice
specifice (examenul scintigrafic) biodistribuţia Metotrexatului pe toată durata procesului
terapeutic. Astfel, a devenit necesară sintetizarea în condiţii de laborator, a unui radiotrasor
care să urmărească fidel, şi în timp real, concentraţiile de Metotrexat în ţesuturile animalului
de experienţă. Acesta s-a dovedit a fi un derivat pteridinic radioactiv pe bază de techneţiu.
Cuvinte cheie: metotrexat, pterină, techneţium, radiocromatografie, spectroscopie de

absorbţie, scintigrafie.
Introducere:
63
www.obbcssr.ro
Dintre radionuclizii folosiţi în medicina nucleară, techneţiul posedă de departe cele

mai bune proprietăţi pentru obţinerea imaginilor scintigrafice cu camera Anger. Timpul fizic
de înjumătăţire de 6 ore precum şi absenţa radiaţiilor beta conduc la un echilibru scăzut al
dozei constante (D=0.303 g-rad /Ci-hr). Emisia radiaţiei gamma cu energia de 140 keV
conferă o bună penetrabilitate tisulară (50% este absorbit în 4.6 cm de ţesut), iar energia
eliberată este suficient de mică pentru a fi uşor colimată.
Atunci când radionuclidul “tata”- (99Mo) cu timp de viaţă mai mare (t1/2=67h) este
absorbit în alumină, specia “fiica” cu timp de viaţă scurt (t1/2=6h) poate fi eluată din generator
în soluţie salină izotonică (ser fiziologic).
În cazul generatoarelor nivel-Curie, 13% din dezintegrările 99Mo vor produce direct
specia Tc, iar 87% din dezintegrări vor genera specia 99mTc (în stare metastabilă).
99
Techneţiul eluat este un metal de tranziţie foarte asemanator din punct de vedere
chimic cu rheniul, prezentând o gamă largă de valenţe de la –1 pana la +7. În soluţie apoasă,
cea mai stabilă formă este aceea de pertechnetat heptavalent. După eluarea din generator
acesta poate fi administrat intravenos, doza fiind corelată cu greutatea animalului de
experienţă. Mecanismul de fixare al techneţiului în organism se face prin sistemul circulator,
concentraţiile majore de substanţă obţinându-se în stomac, tiroidă, glande mamare şi zone
hipervascularizate (tumori maligne). Retenţia maximă a izotopului se realizează după circa ½
ora de la administrarea i.v. Din aceste motive techneţiul, ca atare, este utilizat cu precadere în
efectuarea scintigramelor tiroidiene.
În imagistica nucleară, proprietatea fundamentală pe care trebuie să o posede un
radiofarmaceutic este aceea de a realiza concentraţii selective în organele sau structurile
ţintă” ce urmează a fi monitorizate.
Pentru majoritatea aplicaţiilor, elementul radioactiv (99mTc) trebuie să fie “incorporat”
(în vederea procedurii de marcare selectivă) într-un compus organic sau anorganic (agentul
chelator). Pentru a complexa cu techneţiul, chelatorii trebuie să aibă multiple grupări amino,
hidroxil, carboxil sau sulfhidril.
Forma chimică eluată din generator pentru izotopul 99m Tc (de regula TcO4- - cea mai
stabilă în soluţie apoasă) implică obţinerea consecventială a unui nivel de oxidare mai scăzut
(de asemenea stabil) şi capabil de formarea legăturilor cu diverşii agenţi utilizaţi. Cei mai
mulţi compuşi biomedicali pot fi marcaţi cu techneţiu (devenind radiofarmaceutice) prin
intermediul unui agent reducător în mediu acid. Techneţiul va fi, aşadar, redus la stările de
oxidare +3, +4 sau +5, proces ce depinde – de la caz la caz – de valoarea pH-ului, de natura
ligandului prezent şi de concentraţiile relative de agent reducator şi ligand.
În majoritatea kiturilor comerciale pentru o marcare instantanee cu 99m Tc se utilizează
ioni stanoşi drept agenţi de reducere în mediu acid. Randamentul de cuplare este adesea atât
de înalt încât nu mai este necesar pasul de separare cromatografică.
Material şi metoda:
Metoda de marcare radioactivă a constat în mixarea a 5 mg pulbere liofilizată MTX cu

0,5 mg pulbere SnCl2 într-un flacon ce a fost ulterior vidat. S-au adiţionat prin injectare,
succesiv, 50 l acid ascorbic (10%), apoi 0,4 ml eluat [99m Tc] cu o activitate de 500Ci.
Soluţia a fost centrifugată timp de 4 minute, raportul activităţilor precipitatului (15,3 Ci) şi al
supernatantului (460 Ci) sugerând posibilitatea producerii fenomenului de cuplare.
Pentru a pune în evidenţă o complexare reală, s-a procedat la realizarea unei instalaţii
(coloane) de separare cromatografică după masele moleculare pe pat de gel separator. O astfel
de instalaţie este caracterizată de următorii parametrii (Tab.5.3.):
www.obbcssr.ro
64
PARAMETRU VALOARE
Lungime coloană L = 16 cm
Diametru coloană  = 0.9 cm
Substanţă de SEPHADEX G-25
separare FINE
Eluent Ser fiziologic (0.9%)
Viteza de curgere 2 ml/min
Substanţa det. BLUE DEXTRAN
vol. vid 2000
Volumul vid ~ 7 ml
Tab.5.3. Parametrii coloanei de
separare cromatografică
Modul de lucru a constat în ridicarea radiocromatogramei pertechnetatului de sodiu în

vederea localizării maximului sau de radioactivitate. S-a urmărit, de asemenea, în acelaşi
timp, şi determinarea volumului vid al coloanei. Pentru aceasta s-a format o mixtură
pertechnetat - blue dextran2000(BD2000) - acid ascorbic (pentru o marcare slabă a blue
dextran) ce a fost injectată în coloana cromatografică într-o cantitate de 50l, parametrii
adoptaţi fiind:
• Timp achiziţie / fracţiune = 60 sec
• Număr iniţial de fracţiuni = 80
Pentru a pune în evidenţă natura chimică a radiofarmaceuticului pteridinic obţinut, s-a

procedat, ulterior, la ridicarea spectrului de absorbţie optică al fracţiunii 22 corespunzătoare
radioactivităţii maxime a compusului marcat cu ajutorul unui spectrofotometru computerizat
tip SECOMAM S-750.
Testele imagistice au fost efectuate asupra şobolanilor Wistar şi linie tumorala Walker
256.
Prima etapă s-a constituit în achiziţionarea imaginilor scintigrafice folosind ca agent
radiofarmaceutic pertechnetatul în vederea stabilirii definitive a ţintelor sale de fixare în
organismul şobolanilor. Această evaluare este deosebit de importantă deoarece va juca rolul
de referinţă pentru toate determinările comparative ulterioare în care rolul de trasor va fi jucat
de către compusul pteridinic marcat.
Ulterior s-a procedat la înlocuirea pertechnetatului cu radiofarmaceuticul pteridinic în
aceleaşi condiţii temporale de achiziţionare a imaginilor scintigrafice (30 min.) pentru a
observa - în modul static - modificarea “ţintelor” de fixare. Astfel, prin modificarea tintelor
anatomice de fixare in cele doua situatii se poate demonstra definitiv faptul că procesul de
marcare radioactivă a avut într-adevăr loc.
Rezultate:
Radioactivitatea fiecărei fractiuni a fost determinată cu ajutorul unui gamma-metru

BECKMAN 5500. Datele obţinute au fost centralizate într-un spectru radiocromatografic
(Fig.1-a). Urmărind exact metodologia de mai sus, s-a procedat ulterior la achiziţionarea şi
măsurarea activităţii gamma a fracţiunilor asociate radiofarmaceuticului preparat anterior
rezultând radiocromatograma asociată acestuia. (Fig.1-b):
65
www.obbcssr.ro
Tc99m-BD Tc99m-MTX
imp/min
imp/min
11
16
21
26
31
36
41
46
51
56
61
66
71
76
1
11
16
21
26
31
36
41
46
51
56
61
66
71
76
ch(30s) ch(30s)
a. b.
Fig.1. Radiocromatogramele asociate:
a. pertechnetatului de sodiu si Blue Dextran 2000
b. compusului pteridinic marcat
Din analiza comparativă a radiocromatogramelor se observă că:

• Volumul “vid” al coloanei (maximul radioactivităţii Blue Dextran marcat) este situat
în jurul fracţiunii 12
• Maximul radioactivităţii corespunzător pertechnetatului de sodiu este situat în jurul
fracţiunii 46
• Maximul radioactivităţii corespunzător compusului marcat este situat în jurul fractiunii
22.
Diferenţele mari (în ordinea colectării) dintre fracţiunile cu radioactivitate maximă

(peak radioactive fraction), ce depăşesc cu mult valoarea ferestrei fiecărui vârf (FWHM) luat
în parte, certifică producerea marcării radioactive a compusului pteridinic.
Absorbţia compusului marcat (fractiunii 22) se face în domeniul ultraviolet UVB în
cadrul unei benzi unice centrate pe lungimea de undă de 285 nm. Această bandă este
caracteristică pterinelor care (spre deosebire de acidul folic şi MTX) nu au ataşat acidul p-
aminobenzoil glutamic.(Fig 2.):
Fig.2. Spectrul de absorbţie al fracţiunii corespunzătoare compusului marcat

Concluzia este că în timpul procesului de marcare radioactivă se produce iniţial o
lizare a moleculei de metotrexat la nivelul primului atom de carbon din lantul alifatic exact
ca în cazul fotodisocierii. Subsecvent, la nivelul poziţiei C9 acidul p-aminobenzoil glutamic
www.obbcssr.ro
66
va fi substituit cu ionul pertechnetat rezultând în final, cel mai probabil, un compus radioactiv
de tipul 2,4-diamino pertechetat-pteridinic (Fig.3.):
H
NH 2
C O Tc O
N
N
H ONa
H2N N N
Fig.3. Structura probabilă a compusului pteridinic marcat

Prin compararea imaginilor scintigrafice achiziţionate utilizând ca radiotrasor atât
pertechnetatul de sodiu cât şi compusul pteridinic marcat (Fig.4.) se observă că scintigrafia
statică la 30 de minute relevă diferenţe fundamentale de dinamică ale 2,4-diamino
pertechnetat pterinei relativ la agentul marcator [99mTc], astfel încât hiperfixarea
radiofarmaceuticului (în intervalul de timp considerat) este pronunţată în vezica urinară şi
ficat şi practic inexistentă în ţesutul tumoral, ceea ce denotă (în prima fază) că dinamica
neoplazică a acestuia nu mai depinde implicit de hipervascularizare.
Fig.4. Imagini scintigrafice statice

folosind : a,b: Tc-99m; c.: MTX*
unde: T – tiroida; S – stomac; F – ficat; VU –
vezica urinară; tum - tumoră
Concluzii:
Explicarea producerii evenimentelor observate scintigrafic nu contrazice cu nimic, ci

dimpotrivă confirmă principiile de acţiune ale chimioterapiei, furnizând, în plus, elementele
temporale cheie necesare aplicării unei proceduri PSChT eficiente. Astfel, substanţa o dată
administrată in bolus în organism va ajunge prin sistemul circulator în ficat unde se va
localiza. La acest nivel se realizează două fenomene paralele, şi anume:
• O anumită fracţiune din compusul pteridinic va fi metabolizată (după un mecanism

similar hidrolizării metotrexatului soldată cu producerea [7 - OH – 2,4-diamino
pertechnetat-pterina] ce nu are proprietăţi antineoplazice şi se elimină prin urină)
• Restul cantităţii de substanţă va suferi la nivelul circulaţiei enterohepatice un proces de
tip "carrier attachment" adică moleculele respective vor fi încorporate în lipoproteine
de joasă densitate (LDL), complexul astfel format "deplasându-se” global
(macroscopic vorbind) spre ţesutul tumoral prin intermediul microvascularizării.
67
www.obbcssr.ro
Bibliografie:
1. R. Fumărel, P. Albert, N. Stafidov, A. Stanciu, A. Hurduc, N. Manolescu, I. Ţerbea,

V. Moraru, V. Negoiţă – Marcarea radioactivă a metotrexatului cu izotopul Tc-99m
în vederea monitorizării scintigrafice în timp real a parametrilor chimioterapiei
fotostimulate (PChT).Partea I, Rev.Rom.Oncol. 2000, 37(1), 62-76.
2. R. Fumărel, P. Albert, N. Stafidov, A. Stanciu, A. Hurduc, N. Manolescu, I. Ţerbea,
V. Moraru, V. Negoiţă – Marcarea radioactivă a metotrexatului cu izotopul Tc99m în
vederea monitorizării scintigrafice în timp real a parametrilor chimioterapiei
fotostimulate. Partea II, Rev. Rom. Oncol. 2002, 39(1-2), 97-108.
RĂSPUNSUL CARDIOVASCULAR LA TRATAMENTUL CU DOPAMINĂ ÎN BMH
Ponf. dr. Silvia Stoicescu1, Biol. medical pr. Maria Cernahoschi1, Biol. Medical pr.
Antonina Manuchian1, Chimist medical pr. Mirela Smărăndoiu1
1. INSMC- SPITALUL CLINIC OG ”POLIZU”
Rezumat
Deși nașterea este un fenomen fiziologic, adaptarea cardiocirculatorie și pulmonară a
nou născutului este un proces cu atât mai dificil cu cât vârsta de gestație este mai mică. În
acest context, hipotensiunea poate însemna patologie cardiorespiratorie neonatală precoce.
Prevenirea și tratarea hipotensiunii prin administrare de volum expanderi și medicație
inotropă (dopamină) sunt vitale și scad incidența sechelelor neurologice majore la prematuri.
Prezentul studiu retrospectiv a fost realizat în secția de terapie intensivă neonatală a
INSMC-Sp. CI. Polizu, pe o perioada de 12 luni. Lotul studiat a fost format din 70 nou
născuți, prematuri cu vârsta de gestație de 24-32 săptămâni.
Din prelucrarea datelor rezultă că suportul cardiocirculator al nou născuților cu
boala membranelor hialine este important pentru prevenirea patologiei cerebrale,
tratamentul cu volum expanderi fiind limitat la prematurii sub 32 săptămâni, la care se
recomandă utilizarea dopaminei în doze de 2-5 µg/kg/min în primele zile postnatal, numai
după efectuarea ecocardiografiei.
Cuvinte cheie : prematur, boala membranelor hialine, hipotensiune, dopamină
Introducere
Prematurul este nou născutul cu vârsta de gestație mai mică de 37 săptămâni. Un
termen mai mic de 32 săptămâni gestaționale definește o mare prematuritate. Cu cât vârsta de
gestație este mai mică, cu atât trebuie cunoscută mai bine dezvoltarea anatomică a arborelui
www.obbcssr.ro
68
respirator pe vârste gestaționale. De ce? Pentru că o patologie clinică se explică și prin

particularitățile morfofuncționale specifice fiecărei vârste.
Dezvoltarea respiratorie se derulează în 6 faze succesive:

*faza embrionară, după ziua a 26-a postconcepțională
*faza pseudoglandulară, între săptămânile 5-17 de gestație
*faza caniculară, între săptămânile 17-26 caracterizată prin diferențierea celulelor
epiteliale tip I și II (care sintetizează și stochează surfactantul ) și prin dezvoltarea unui sistem
capilar dublu care înconjoară fiecare canalicul
*faza saculară, între săptămânile 26-36
*faza alveolară după săptămâna 36
*faza de maturare microvasculară care debutează după naștere și durează până în jurul
vârstei de 7 ani
Extrem de important este intervalul 17-24 săptămâni, deoarece atunci începe sinteza
principalului factor care determină complianța pulmonară: surfactantul. Rolurile sale biofizice
și biologice constau în: scăderea tensiunii de suprafață alveolară, evitând colapsul la sfârșitul
expirului, creșterea complianței pulmonare și asigurarea menținerii capacității reziduale
funcționale, reglarea interdependenței unităților alveolare între ele (proprietăți antiadezive),
antiedematos, citoprotector, antioxidant, modulator al funcțiilor macrofagelor.
Sinteza și secreția surfactantului este sub dependența unui echilibru între hormonii
stimulanți și cei inhibitori. Hormonii stimulanți sunt glucocorticoizii, hormonii tiroidieni,
catecolaminele, estrogenii, prostaglandinele. Hormonii inhibitori sunt reprezentați de insulină.
Pe de o parte patologia pulmonară a prematurului este legată de deficitul de surfactant
cantitativ (boala membranelor hialine) și/sau calitativ (prin diluție în inhalarea sau retard de
resorbție a lichidului pulmonar sau prin distrugere în alveolitele infecțioase sau inhalații).
Pe de altă parte, o patologie perinatală respiratorie se poate accentua la naștere în cazul
prematurilor cu vârsta de gestație sub 32 săptămâni.
Nașterea, un fenomen fiziologic care declanșează numeroase mecanisme, în câteva
secunde, este trecerea de la o viață acvatică la o viață aeriană pentru care produsul de
concepție este pregătit în prealabil. Prematurul, nou născutul expulzat înainte de termen, nu
beneficiază de perioada de ‘pregătire’ pentru noua viață.
Cele mai importante ‘adaptări’ pentru viața extrauterină sunt cele respiratorii și
circulatorii.
Adaptarea respiratorie la viața extrauterină a unui plămân dezvoltat cum s-a arătat mai
sus înseamnă maturare. Maturare a centrilor cerebrali, a căilor descendente și ascendente
precum și a organelor efectoare, maturare necesară pentru instalarea primei respirații, însoțită
de expansiune pulmonară și de schimb gazos aer-sânge corespunzător.
Modificările cardiocirculatorii evoluează în 2 etape: cele mai importante au loc în
câteva minute, altele se produc în câteva zile.
A. În primele minute de viață scade rezistența pulmonară, favorizată de:
▪ factori mecanici – inflația plămânilor după primul țipăt declanșat de stimuli tactili,
termici și de contactul aerului cu mucoasa nazală a nou născutului, ceea ce
antrenează deplisarea alveolelor
▪ factori biochimici:
- oxigenul joacă un rol important prin creșterea paO2
- prostaglandinele PG E1, PG E2, PG I2 (vasodilatatoare) participă activ la
menținerea rezistenței vasculare pulmonare scăzute alături de bradikinină și
histamină
B. Creșterea rezistenței sistemice. Vasoconstrucția periferică datorată expunerii la un
mediu termic cu valori mai scăzute decât cele intrauterine și factori mecanici precum
ligaturarea vaselor ombilicale participă la aceste modificări ale rezistenței vasculare sistemice.
69
www.obbcssr.ro
Clamparea cordonului ombilical, deci scoaterea din circulație a placentei, circuit cu rezistență
scăzută, duce la întreruperea debitului sangvin spre placentă (care primea 40% din debitul
cardiac) crescând presiunea intraaortică.
C. După închiderea canalului arterial și a foramen ovale se constituie o circulație în
serie cu o creștere brutală a consumului de O2 cu aproximativ 300%. La făt debitul VS este de
150-400 ml/kg/min, la naștere acest debit se dublează; VS are însă puține rezerve inotrope și
trebuie să se adapteze rapid creșterii debitului prin scăderea rezistenței vasculare pulmonare și
creșterea postsarcinii. În concluzie, în caz de supraîncărcare, VS se adaptează prin îngroșarea
miocardului.
Nașterea constituie prima mare stimulare pentru creșterea VS, care în timpul vieții
fetale a fost puțin stimulat. Prematurul este caracterizat printr-o contractilitate mai slabă și o
complianță mai mică (expresie a rigidității pasive a peretelui ventricular) a VS.
Ținând cont de bogăția de fibre de colagen, miocardul nou născutului, în diastola, se
destinde mai puțin, astfel sistemul cardiovascular se adaptează mai puțin la variațiile de
volum, comparativ cu adultul.
D. Circulator, o perfuzie tisulară adecvată depinde de 3 factori majori: de debitul
cardiac (DC=FC x volumul sistolic), integritatea tonusului vasomotor vascular (arterial, venos,
capilar) și de abilitatea sângelui de a transporta substanțele necesare/rezultate din
metabolismul celular.
FC > 160b/’ sau < 120b/’ un timp mai îndelungat compromite DC, dar nu toți nou
născuții cu FC anormală au o perfuzie tisulară inadecvată. La o FC crescută, volumul de la
sfârșitul diastolei scade și consumul miocardului în O2 crește deoarece perfuzia miocardului
se realizează în timpul diastolei. Creșterea FC produce ischemie miocardică și disfuncție
ventriculară.
Volumul sistolic este influențat de presarcină (returul venos măsurabil prin PVC),
postsarcină (forța pe care o generează miocardul în timpul ejecției sângelui împotriva
rezistenței vasculare sistemice) și contractilitatea miocardului.
Debitul sangvin tisular este influențat de patul vascular care se află sub controlul unor
factori vasoreglatori centrali și periferici.
Capacitatea sângelui de a elibera O2 și substanțe nutritive și de a prelua produșii
metabolici excretați depinde de o ventilație adecvată, de o bună perfuzie, de capacitatea de a
transporta O2.
Perfuzia tisulară inadecvată poate fi rezultatul unei disfuncții de pompă (șoc
cardiogenic), unui volum sangvin inadecvat (șoc hipovolemic), unei anomalii a patului
vascular (șoc distributiv), restricții a debitului (șoc obstructiv) sau capacității inadecvate de
extracție a O2 de către țesuturi (șoc disociativ). Problemele de adaptare cardiocirculatorie pot
fi reflectate și de prezența hipotensiunii.
Hipotensiunea se referă la o valoare a TA mai mică decât valoarea normal estimată.
Practic, limitele TA sunt definite funcție de VG și de vârsta postnatală. Statistic se consideră
că TA medie în prima zi de viață este aproximativ egală numeric cu VG (pentru VG < 32s).
Există o relație liniară între TA, VG, GN și vârsta postnatală. Dar eliberarea O2 către
țesuturi este influențată de debitul cardiac și de fluxul sangvin mai mult decât de TA.
Discutând despre situații patologice întâlnite în practică, nou născutul cu asfixie
perinatală dezvoltă o insuficiență circulatorie precoce. Sunt implicate probabil 2 mecanisme:
efectul direct al injuriei hipoxic-ischemice asupra miocardului și pierderea tonusului vascular.
Disfuncția miocardică poate fi evidențiată ecografic. Un grup special este reprezentat de
prematurii cu tonus vascular scăzut. În particular ei pot prezenta hipotensiune severă
refractară prin cele două mecanisme mai sus menționate. Cel mai frecvent o boală pulmonară
severă poate compromite și funcția cardiocirculatorie.
Circulația de tip fetal este cauza cea mai întâlnită de flux sistemic sangvin scăzut, în
determinarea acestei situații participând mai mulți factori: șunturi (foramen ovale, canal
www.obbcssr.ro
70
arterial), ventilație cu presiuni pozitive, imaturitatea sau disfuncționalitatea miocardului,

rezistența vasculară pulmonară crescută. Acești factori variază cu vârsta gestațională, la nou
născuți sub 30 săptămâni: neadministrarea de steroizi antenatal, necesitatea ventilației,
absența constricției spontane a canalului arterial în primele 6h postnatal, în timp ce la nou
născuți peste 30 săptămâni există un grup heterogen de cauze (probleme respiratorii severe,
asfixia, sepsisul) care declanșează această perturbare.
Diagnosticul pozitiv al insuficienței cardiocirculatorii se stabilește pe baza unei serii
de semne clinice ce sugerează compromiterea circulației.
1. hipotensiunea (la prematuri, TA medie sub VG exprimată în săptămâni)
2. tahicardia – frecvent hipotensiunea arterială se asociază cu FC > 160b/’
3. TRC > 5" – reflectă scăderea debitului sangvin (în absența hipotermiei)
4. tegumente marmorate
5. debitul urinar scăzut (există o puternică legătură între debitul sangvin sistemic și debitul
urinar scăzut în prima zi și hiperpotasemie)
6. pH acid, EB scăzut (lactatul ne oferă o imagine despre debitul sangvin din ultimele 12
ore)
7. indicele cardio-toracic (ICT)
– ICT < 0,4 = hipovolemie
– ICT > 0,7 în afara MCC sugerează asfixie perinatală
8. ecocardiografia este limitată, semnele ecografice de hipovolemie sunt subiective.
Tratamentul recomandat constă în susținerea circulației prin administrarea precoce de

volum expanderi în suspiciunea de hipovolemie, la nou născuții bolnavi sau la prematurii
foarte mici cu:
▪ TA medie sub VG în săptămâni și tablou clinic de insuficiență circulatorie (sau
când există alte semne de compromitere a circulației)
▪ debit în VCS < 50ml/kg/’ și/sau debit VD < 150ml (ecocardiografic).
Administrarea terapeutică de volum expanderi crește TA, dar volume mai mari de
20ml/kg nu sunt recomandate deoarece produc supraîncărcare volemică, mai mult la nou
născuții cu greutate < 1500gr. pot favoriza hemoragii la nivelul matricei germinale.
Medicația inotropă:
❖ dopamina – inotrop natural – pe lângă efectele inotropice directe, la doze de 5 –
10µg/kg/min efect vasoconstrictor; la doze mici 2-3µg/kg/min produce efect
vasodilatator renal, efect descris la prematuri;
❖ dobutamina – inotrop sintetic -la doze mari, 10-20µg/kg/min scade rezistența
periferică vasculară; efect mai mic pe TA, dar crește debitul cardiac;
❖ adrenalina;
❖ noradrenalina;
❖ se utilizează cu precauție corticoizii (efect posibil vasoconstrictor).
Material și metodă
Studiul efectuat în secția de terapie intensivă neonatală a INSMC Polizu este un studiu
retrospectiv efectuat pe un lot de 70 copii, prematuri cu VG de 24-32s și GN 750-2000gr, pe o
perioadă de 12 luni. Din analiza datelor prelucrate a reieșit:
- din punct de vedere al repartiției pe sexe nu există diferențe de patologie
- deși VG a fost mică, modul nașterii a fost predominant spontan

71
www.obbcssr.ro
- aproape 20%
dintre prematuri au fost extrași din prezentație pelviană și transversală
- administrare antenatală de corticosteroizi a fost făcută la aproximativ o treime din

mamele care au născut prematur (dexametazonă)
- peste 35% dintre prematuri au prezentat hipotensiune la naștere
- semnele clinice clasice de insuficiență circulatorie (tahicardie, tegumente palide,

marmorate, etc) au fost prezente doar în 25,7% din cazuri
- administrarea de volum expanderi s-a efectuat în aproape 50% din cazuri, ca medicație
de primă intenție pentru corectarea hipotensiunii
www.obbcssr.ro
72
- au beneficiat de tratament cu dopamină în primele 48 ore – 12,8%, după 48 ore – 7,1%

dintre pacienți
- 27% dintre nou născuți au fost ventilați mecanic
- 10% dintre prematuri au beneficiat de profilaxia cu surfactant
- în 30% din cazuri s-a confirmat radiologic diagnosticul de BMH
- evoluția a fost favorabilă în 90% din cazuri
- ecografie transfontanelară a diagnosticat hemoragia intraventiculară în 5,7% din cazuri
- ecocardiografic, 14,2% dintre prematuri au prezentat CA < 3mm
73
www.obbcssr.ro
Concluzii:
1. hipoxia perinatală este o caracteristică a prematurilor cu VG mică, explicată prin

imaturitate, particularitățile travaliului și expulziei înainte de termen, terapiei antenatale, a
asistenței la naștere;
2. adaptarea la viața extrauterină este un proces cu atât mai dificil cu cât VG este mai mică;
3. adaptarea cardiocirculatorie la viața extrauterină este perturbată de patologia respiratorie
(deficit de surfactant);
4. administrarea antenatală de corticoizi, utilizarea profilactică de surfactant și a ventilației
mecanice evită BMH și a complicațiilor sale cardiocirculatorii;
5. susținerea cardiocirculatorii a nou născuților cu BMH este vitală și evită sechelele
neurologice majore;
6. tratamentul cu volum expanderi, utilizat în special în reanimarea la naștere, este limitat la
prematurii < 32s datorită complicațiilor;
7. administrarea de volum expanderi rămâne o rutină numai pentru prematurii cu VG > 32s;
8. tratamentul cu dopamină în doză de 2,5 – 10 µg/kg/min în primele zile de viață este
salutară (incidența scăzută a HIV – hemoragie intraventriculară, la cazurile studiate);
9. administrarea de dopamină se recomandă după efectuarea ecocardiografiei.
Abrevieri:
– BMH = Boala Membranelor Hialine
– GN = Greutatea la Naștere
– VC = Ventricul Stâng
– DC = Debit Cardiac
– VG = Vârsta de Gestație
– FC = Frecvența Cardiacă
– PVC = Contracții Ventriculare de Prematuritate
– ICT = Indice Cardio-Toracic
– TRC = Timp de Reumplere Capilare
– EB = Exces de Bază
– VCS = Vena Cavă Superioară
– MCC = Malformație Cardiacă Congenitală
– HIV = Hemoragie IntraVentriculară.
Bibliografie:
1. Nick Evans – Circulatory Support _Departament of Neonatal Medicine Protocol Book

sept. 2001
2. Jean Dominique Girroux – Practique de l’echocardiographie Doppler 1998
3. M. Obladen – Cours intentif pour nouveau-né 1998
4. Sidi – Coeur du nouveau né 1998
5. Sunil K. Sinhn – Shock and Hypotension in the Newborn – Medicine Joutnals, 2002
6. Marcel Voyer – Prematurité 1997
www.obbcssr.ro
74
MAGNEZIUL IN ORGANISM
Review
Mariana Stănilă1, Cristina Leonte2
1Biochimist - Synlab, Bucuresti

2Chimist - Gral Medical, Bucuresti
Rezumat
Conținutul total de magneziu în corp (Mg) este de aproximativ 25 g (1,000 mmoli),

dintre ca-re 50 până la 60% se află în structura osoasa la adultul normal. O treime din
magneziul scheletic este interschimbabil și această fracțiune poate servi drept rezervor
pentru menținerea unei concentrații normale de magneziu în spatiul extracelular (Elin, 1987).
Magneziul extracelular reprezintă aproximativ 1% din concentrația magneziului total.
Concentrația serică normală a magneziului este de 0,75 până la 0,95 mmol / litru (1,8 până
la 2,3 mg / dl).
Magneziul este implicat în mai mult de 300 reacții metabolice esențiale, dintre care
vom discuta câteva și de asemenea vom discuta și de boli corelate cu deficiențe de magneziu.
Abstract
Total body magnesium (Mg) content is approximately 25 g (1,000 mmol), of which 50
to 60 percent resides in bone in the normal adult. One-third of skeletal magnesium is
exchangeable, and it is this fraction that may serve as a reservoir for maintaining a normal
extracellular magnesium concentration (Elin, 1987). Extracellular magnesium accounts for
about 1 percent of total body magnesium. The normal serum magnesium concentration is 0.75
to 0.95 mmol/liter (1.8 to 2.3 mg/dl).
Magnesium is involved in more than 300 essential metabolic reactions, of which we
will discuss a few and also discuss diseases correlated with magnesium deficiency
Cuvinte cheie
Magneziu, organism, metabolism, funcții, alimentație.
Introducere
Funcții ale magneziului:

Producția de energie - în metabolismul carbohidraților și grăsimilor numeroase
reacții chimice sunt dependente de magneziu. Magneziul este necesar pentru sinteza adenozin
trifosfat (ATP) sintetizat în mitocondrii. ATP, molecula care furnizează energie pentru
75
www.obbcssr.ro
aproape toate procesele metabolice, există în primul rând ca un complex cu magneziu

(MgATP).
Sinteza moleculelor esențiale - magneziul este necesar pentru o serie de etape în
timpul sintezei acidului dezoxiribonucleic (ADN), a acidului ribonucleic (ARN) și a
proteinelor. Mai multe enzime care participă la sinteza carbohidraților și lipidelor necesită
magneziu pentru activitatea lor. Glutationul, un antioxidant important, necesită magneziu
pentru sinteza lui.
Rol structural - magneziul are un rol structural în os, membrane celulare și
cromozomi.
Transportul ionic prin membranele celulare - magneziul este necesar pentru
transportul activ de ioni precum potasiu și calciu prin membranele celulare. Prin rolul său în
sistemele de transport ionic, magneziul asigură conducerea impulsurilor nervoase, contracția
musculară și ritmul cardiac normal.
Semnalizarea celulară – este nevoie de MgATP pentru fosforilarea proteinelor și
formarea moleculei de semnalizare celulară, a adenozin monofosfatului ciclic (cAMP) care
este implicat în multe procese, inclusiv secreția hormonului paratiroidian (PTH) din glandele
paratiroide.
Migrarea celulelor - concentrațiile de calciu și magneziu afectează migrarea unor
tipuri de celule. Asemenea efecte asupra migrării celulare pot fi importante în vindecarea
rănilor.
Interacțiuni nutriționale:
Zinc - dozele mari de zinc în formă suplimentară interferă cu absorbția magneziului.
Un studiu a arătat că suplimentele de zinc de 142 mg pe zi la bărbații adulți sănătoși au scăzut
semnificativ absorbția de magneziu și au distrus balanța de magneziu (diferența dintre aportul
de magneziu și pierderea de magneziu).
Proteinele - Proteinele pot afecta absorbția de magneziu. Un studiu efectuat pe băieți
adolescenți a constatat că absorbția de magneziu a fost mai mică atunci când aportul de
proteine a fost mai mic de 30 grame pe zi, iar consumul ridicat de proteine (93 grame / zi față
de 43 grame / zi) a fost asociat cu o absorbție îmbunătățită a magneziului la adolescenți.
Vitamina D - forma activă a vitaminei D (calcitriol) poate crește ușor absorbția
intestinală a magneziului.
Surse alimentare de magneziu:
Aproximativ 30% până la 40% din magneziul alimentar consumat este în mod obișnuit
absorbit de organism.
În tabelul de mai jos, găsim câteva surse alimentare de magneziu, valori date de
Administrația SUA pentru Alimente și Medicamente (FDA) pentru a ajuta consumatorii să
compare conținutul de nutrienți al produselor în contextul unei diete totale.
Magneziul este distribuit pe scară largă în alimentele vegetale și animale, precum și în
băuturi. Legumele cu frunze verzi, cum ar fi spanacul, leguminoasele, nucile, semințele și
boabele integrale, sunt surse bune. În general, alimentele care conțin fibre dietetice furnizează
magneziu.
www.obbcssr.ro
76
Aliment miligrame/unitate Procent din DZ*
spanac fiert - 1/2 ceașcă 78 20
cereale, 2 biscuiți mari 61 15
lapte de soia – 1 ceașcă 61 15
fasole neagră fiartă - 1/2 ceașcă 60 15
unt de arahide – 2 linguri 49 12
pâine grâu întreg - 2 felii 46 12
orez brun fiert - 1/2 ceașcă 42 11
o banană medie 32 8
stafide - 1/2 ceașcă 23 6
brocoli fiert - 1/2 ceașcă 12 3
un măr mediu 9 2
un morcov crud 7 2
*DZ= doza zilnica

Conform FDA, DZ pentru magneziu este de 400 mg pentru adulți și copii cu vârsta de
cel puțin 4 ani.
Implicații ale magneziului în diferite boli:
Dabetul zaharat - problemele de sănătate publică referitoare la epidemiile de
obezitate și diabetul zaharat de tip 2 și rolul proeminent al magneziului în metabolismul
glucozei au determinat oamenii de știință să investigheze relația dintre aportul de magneziu și
diabetul zaharat de tip 2. Aceștia au constatat că magneziul ar putea avea efecte asupra
toleranței la glucoză.
Boli cardiovasculare - o serie de studii au descoperit o scădere a mortalității din
cauza bolilor cardiovasculare la populațiile care consumă în mod obișnuit apă "tare". Apa tare
(alcalină) are în general o concentrație ridicată în magneziu, dar poate conține și mai mult
calciu și fluorură decât apa "moale", ceea ce face ca efectele cardioprotective ale apei dure să
fie dificil de atribui doar magneziului. Un studiu prospectiv mare (aproape 14.000 de bărbați
77
www.obbcssr.ro
și femei) a evidențiat o tendință semnificativă de risc scăzut de boală coronariană corelată cu

o creștere a concentrațiilor serice de magneziu. Un studiu prospectiv recent, făcut pe 3910
subiecți timp de 10 ani, a constatat corelații semnificative între hipomagneziemie și
mortalitatea de toate cauzele, inclusiv mortalitatea cardiovasculară.
Osteoporoza - deși scăderea densității minerale osoase este principala caracteristică a
osteoporozei, alte modificări osteoporotice în matrice dar și componentele minerale ale osului
pot duce la oase fragile și mai susceptibile la fracturi. Magneziul reprezintă aproximativ 1%
din minerale osoase și se cunoaște că influențează atât matricea osoasă, cât și metabolismul
mineral al osului. Pe măsură ce scade conținutul de magneziu al mineralelor osoase, cristalele
de hidroxiapatită devin mai mari și mai fragile. Unele studii au descoperit un conținut scăzut
de magneziu și cristale mai mari de hidroxiapatită în oasele femeilor cu osteoporoză
comparativ cu femeile fără această boală.
Astmul - apariția hipomagnezemiei poate fi mai mare la pacienții cu astm decât la
persoanele fără astm. Mai multe studii clinice au examinat efectul infuziilor intravenoase cu
magneziu asupra atacurilor acute de astm. Un studiu placebo la 38 de adulți cu astm bronșic
acut, a arătat că nu au răspuns la tratamentul inițial în camera de urgență, dar s-a observat o
îmbunătățire a funcției pulmonare și scăderea probabilității de spitalizare atunci când s-a
administrat infuzie de sulfat de magneziu comparativ cu un placebo.
Hipertensiune - studiile epidemiologice sugerează o relație între magneziu și
tensiunea arterială. Faptul că alimentele bogate în magneziu (fructe, legume, cereale integrale)
sunt frecvent bogate în potasiu și fibre dietetice au făcut dificilă evaluarea efectelor
independente ale magneziului asupra tensiunii arteriale.Totuși un studiu prospectiv pe 30.000
de indivizi a descoperit o asociere inversă între fibre alimentare, potasiu și magneziu și
dezvoltarea hipertensiunii arteriale pe o perioadă de patru ani.
Concluzii:
Obiceiurile alimentare nesănatoase, consumul de medicamente, solurile sărace în

nutrienți sunt printre cele mai frecvente motive pentru care mulți oameni de astăzi prezintă
deficiențe ale magneziului mineral, un nutrient necesar funcționării corespunzătoare a practic
tuturor sistemelor corpului. Dacă în alimentația zilnică vom reuși includerea mai multor
alimente care conțin magneziu acest lucru ar putea îmbunătăți sănătatea noastră în moduri pe
care nici nu ni le-am imaginat asigurându-ne necesarul de energie si un sistem imunitar mai
puternic.
Bibliografie:
1. Food and Nutrition Board, Institute of Medicine. Magnesium. Dietary Reference Intakes:
Calcium, Phosphorus, Magnesium, Vitamin D, and Fluoride. Washington D.C.: National
Academy Press; 1997:190-249.
2. Higdon J. - Micronutrient Information – Magnesium, Linus Puling Institute, Oregon State
University, 2001
3. Drake V. – Micronutrient Information – Magnesium, Linus Puling Institute, Oregon State
University, 2007
4. Delage B. – Micronutrient Information – Magnesium, Linus Puling Institute, Oregon State
University, 20013
5. Volpe S. – Micronutrient Information – Magnesium, Departament of Nutrition Sciences,
Drexel University, 2014
6. http://ods.od.nih.gov/factsheets/Magnesium-HealthProfessional/
www.obbcssr.ro
78
7. https://www.naturalnews.com/
TSI (AGAR CU TREI ZAHARURI) – UTILIZARE

TSI (TRIPLE SUGAR AGAR)
Biol. Silviana Oancă (Ungureanu)

S.C Health Services Company S.R.L, Bucureşti
Rezumat
TSI (Triple Sugar Agar) – este mediu diferențial multitest pentru identificarea
bacteriilor enterice gram-negative pe baza capacității acestora de a fermenta glucoza,
lactoza, și sucroza și a capacității de a produce hidrogen sulfurat.
Abstract
TSI Agar is used for the differentiation of gram-negative enteric bacilli based on
carbohydrate (dextrose, lactose and sucrose), fermentation and the production of hydrogen
sulfide.
Cuvinte cheie: TSI (agar cu trei zaharuri), glucoza, lactoza, sucroza, hidrogen sulfurat
Key words: TSI (Triple Sugar Agar ), dextrose, lactose, sucrose, hydrogen sulfide.
Introducere
Hajna a modificat formula inițială Agar Fier Kliger prin adăugarea de sucroză la
zahărul dublu (glucoză și lactoză). Adăugarea de sucroză a crescut sensibilitatea mediului prin
facilitarea detecției bacililor sucrozo-fermentativi precum și a bacililor lactozo și/sau glucozo-
fermentativi. Producerea de gaz și de acid este indicator al fermentației carbohidraților, care
dă o schimbare vizibilă de culoare de la roșu la galben, datorită schimbărilor din soluția
indicator de pH roșu de fenol. Producerea de hidrogen sulfurat este indicată de prezența
precipitatului care înnegrește mediul de pe fundul tubului.
Principiul metodei
Triptona, peptona, extractul de drojdie și extractul de vită asigura nitrogen, sulfur,

complexul Vitamina B etc. în timp ce clorura de sodiu menține echilibrul osmotic. Lactoza,
sucroza și glucoza reprezintă carbohidrații fermentativi. Tiosulfatul de sodiu și sulfatul feros
compun sistemul indicator hidrogen sulfurat H2S. Soluția indicator pentru pH este roșu de
fenol.
Fermentarea carbohidraților este indicată de producerea de gaz și de schimbarea
culorii indicatoare de pH de la roșu la galben. Sunt eliberate cantități mai mari de acid pe
fundul tubului (fermentație) decât sunt eliberate în poziție înclinată (respirație). Dezvoltarea
bacteriilor formează produși alcalini din decarboxilarea oxidativă a peptonei iar acești produși
alcalini neutralizează cantitatea mare de acid prezentă pe fundul eprubetei, prin urmare, dacă
mediul de pe fundul tubului devine galben (acid) în timp ce mediul înclinat (panta) devine
roșu (alcalin), organismele testate fermentează doar glucoza. Culoarea galbenă de pe pantă și
de pe fundul tubului indică faptul că organismul testat fermentează glucoza, lactoza și/sau
sucroza. Culoarea roșie de pe pantă și de pe fundul tubului indică faptul că organismul testat
este nefermentativ.
79
www.obbcssr.ro
Hidrogenul sulfurat rezultă într-un precipitat negru pe fundul tubului datorită fapului
că reducerea tiosulfatului continuă în mediu acid. Unii membrii ai familiei Enterobacteriaceae
și Salmonella producătoare de hidrogen sulfurat H2S pot fi pozitive pe agar fier Kliger dar nu
și pe TSI agar cu cele trei zaharuri din cauza utilizării sucrozei în TSI agar, care suprimă calea
enzimatică rezultată în producerea de H2S. Crăparea sau spargerea mediului indică producerea
de gaze.
Compoziție (compoziție pentru un litru de apa purificată):

Lactoză ................................................. 10.0g
Sucroză .................................................... 10.0g
Peptonă .................................................... 10.0g
Triptonă ..................................................... 10.0g
Clorura de sodiu ......................................... 5.0g
Extract de drojdie ........................................ 3.0g
Extract de vită ............................................ 3.0g
Glucoză ...................................................... 1.0g
Tiosulfat de sodiu ........................................ 0.2g
Sulfat feros .................................................. 0.2g
Roșu fenol .................................................. 0.025g
Agar ............................................................. 13g
pH final: 7.4±0.2 la 25⁰C.
Procedura
Pentru a inocula TSI agar se ia centrul dintr-o colonie izolată cu ac steril si se înțeapă mediu
pe mijloc până în patul tubului. Apoi se retrage ansa și se fac striuri ondulate pe pantă.
Tuburile cu capacul slab înfiletat se incubează la 35⁰C și se examinează după 18-24 ore pentru
a permite fermentația carbohidraților, producerea de gaz și producerea de hidrogen sulfurat. A
nu se lăsa în termostat mai mult de 24 de ore deoarece reacția acidă de pe pantă rezultată din
fermentarea lactozei și a sucrozei poate avea revers într-o reacție alcalină. Pentru a evita
apariția infecțiilor mixte, studiați separat mai multe colonii de pe fiecare placă.
Interpretarea rezultatelor
1. Comparați reacțiile produse de bacteriile necunoscute față de cele produse de organismele

de control cunoscute.
2. Fermentația carbohidraților este indicată de colorarea în galben a mediului. Dacă mediul
de pe fundul tubului devine galben (acid), în timp ce panta devine roșie (alcalin),
organismele testate fermentează doar glucoza.
3. Culoarea galbenă de pe pantă și pe de fundul tubului indică faptul că organismul testat
fermentează glucoza, lactoza și/sau sucroza.
4. Culoarea roșie de pe pantă și de pe fund indică faptul ca organismul testat este
nefermentativ.
5. Hidrogenul sulfurat rezultă într-un precipitat negru pe fundul tubului.
6. Crăparea sau spargerea mediului indică producerea de gaze.
Organisme (ATCC) pantă fund gaz H 2S

Enterobacter aerogenes (13048) A A + -
Escherichia coli (25922) A A + -
Klebsiella pneumoniae (13883) A A + -
Proteus vulgaris (13315) K A - +
www.obbcssr.ro
80
Salmonella Typhimurium (14028) K A + +

Shigella flexneri (12022) K A - -
LEGENDĂ:
A = acid, galben
K = alcalin, fără modificari
+ = înnegrire (H2S), reacție pozitivă
‘- = lipsa reacție
Standardele de performanță ale acestui mediu sunt în conformitate cu standardele NCCLS de
asigurare a calității în cazul mediilor de cultură pentru microbiologie, preparate.
Precauții/Limitări:
Este important să străpungeți fundul mediului, în caz contrar, se invalidează testul. Nu folosiți
o ansă de însămânțare pentru a inocula un tub de TSI deoarece, în timpul străpungerii
fundului, apare împrăștierea mecanică a mediului, cauzând un rezultat fals pozitiv în
producerea de gaz. Capacele vor fi ușor desfiletate pe parcursul testării altfel vor aparea
rezultate incorecte.
Citirea se va face după 18-24 ore de la începutul incubării; în cazul în care citirea se face prea
repede, poate apărea o reactie fals-pozitivă. Dacă se citește mai tarziu de 24 ore, poate apărea
o reactie fals-negativă.
Producerea de hidrogen sulfurat poate fi evidentă pe agar fier Kliger însă poate fi negativă pe
Agar cu fier și 3 zaharuri. Studiile efectuate de Bulmash si Fulton au demonstrat că utilizarea
sucrozei poate suprima mecanismul enzimatic responsabil de producerea de H2S. Nu toate
speciile de Salmonella H2S pozitive sunt pozitive pe Agar cu fier si 3 zaharuri.
Concluzii:
TSI (Triple Sugar Agar ) – este mediu diferențial multitest pentru identificarea bacteriilor
enterice gram-negative pe baza capacității acestora de a fermenta glucoza, lactoza, și sucroza
și a capacității de a produce hidrogen sulfurat. Adăugarea de sucroză la formula initiala agar
fier Kliger cu două zaharuri a crescut sensibilitatea mediului prin facilitarea detecției bacililor
sucrozo-fermentativi precum si a bacililor lactozo si/sau glucozo-fermentativi.
Bibliografie:
1. Anderson, N.L., et al. Cumitech 3B; Quality Systems in the Clinical Microbiology
Laboratory, Coordinating ed., A.S. Weissfeld. American Society for Microbiology, Washington,
D.C.
2. Quality Assurance for Commercially Prepared Microbiological Culture Media, M22. Clinical and
Laboratory Standards Institute (CLSI - formerly NCCLS), Wayne, PA.
3. Hajna. 1945. J. Bact.; 49:516.
4. https://microbeonline.com/triple-sugar-iron-agar-tsi-principle-procedure-and-
interpretation/
81
www.obbcssr.ro
ALTERĂRI ALE ENZIMELOR HEPATICE
Biolog Victoria Ciocîrlea

S.C. Lab Clini S.R.L. Tulcea
Rezumat
Valorile anormale ale enzimelor hepatice pot semnala leziuni hepatice sau alterarea
fluxului de bilă. La un pacient cu simptome sugestive, alterările enzimelor hepatice pot să fie
cauza unor afecțiuni hepatice. La o descoperire izolată, neașteptată, la un pacient care a
suferit o gamă largă de teste de laborator poate fi o boală nonhepatică. Ultima situație este
astăzi un scenariu clinic obișnuit datorită prezenței testelor hepatice în analizele obișnuite de
sânge. Modificările izolate ale markerilor biochimici ai leziunilor hepatice la un pacient
aparent sănătos reprezintă adesea o provocare chiar și pentru medicul experimentat și, de
regulă, au declanșat o serie de teste suplimentare și costisitoare și consultări care s-ar putea
dovedi inutile.
Abstract
Abnormal liver enzymes may indicate liver damage or altered bile flow. In a patient with
suggestive symptoms, liver enzyme alterations may be the cause of liver disease. At an
isolated, unexpected breakthrough, a patient who has undergone a wide range of laboratory
tests may be a non-hepatic disease. The latest situation is today a common clinical scenario
due to the presence of liver tests in regular blood tests. Isolated changes in the biochemical
markers of hepatic lesions in a seemingly healthy patient are often challenging even for the
experienced physician and, as a rule, triggered a series of additional and costly tests and
consultations that may prove to be useless.
Cuvinte cheie: ficat, enzime, markeri, teste, sânge
Key words: liver, enzymes, markers, tests, blood
Introducere
Ficatul este un organ complex și bine conceput pentru rolul său pricipal în
metabolismul carbohidraților, proteinelor și grăsimilor. Pentru a interpreta cu exactitate
anomaliile biochimice, este necesar să se înțeleagă modul în care sunt stabilite intervalele
normale și modul de aplicare a intervalelor de referință. Caracteristicile de performanță (de
exemplu, reproductibilitatea, prejudecata, eroarea totală) și limitele de referință pentru cele
mai frecvente teste de ficat au fost revizuite temeinic și au fost stabilite linii directoare. Un
nivel anormal este de obicei definit ca o valoare care depășește limita superioară de referință,
nu are semnificație clinică pentru apariția unor niveluri scăzute de markeri biochimici, cu
excepția albuminei serice. Deoarece limitele de referință pentru fiecare test variază adesea
între laboratoare, intervale specifice nu vor fi furnizate aici, pentru a evita generarea de
confuzii.
www.obbcssr.ro
82
Modificările valorilor enzimelor hepatice pot varia în funcție de localizarea geografică

și de etnia pacienților. De exemplu, mare parte din cazurile de niveluri ridicate de AST ale
hepatitei pot fi atribuite leziunilor hepatice ischemice sau toxice, virusurilor hepatice
transmisibile, cirozei biliare. Medicii ar trebui să fie conștienți de trăsăturile epidemiologice
locale ale bolii hepatice în regiunea în care aceștia locuiesc pentru a identifica cauzele
probabile și pentru a reduce numărul de teste inutile și timpul necesar pentru a face un
diagnostic. Ancheta despre istoricul recentelor călătorii al pacientului este, de asemenea,
esențială.
Momentul anomaliilor enzimelor hepatice în funcție de vârsta pacientului și ingerarea

medicamentelor oferă informații valoroase. De exemplu, probabilitatea ca modificarea să se
datoreze unei boli care se manifestă de obicei la începutul vieții, cum ar fi boala lui Wilson,
este mai mare la pacienții mai tineri decât la cei în vârstă. Toate condițiile trebuie să fie pe
deplin explorate, împreună cu lista detaliată a medicamentelor luate de pacient și data la care
au fost inițiate în legătură cu debutul modificărilor enzimatice sau a semnelor sau a
simptomelor bolii. Aproape orice medicament poate modifica nivelurile enzimelor hepatice.
Utilizarea medicamentelor pe bază de plante și a preparatelor fără prescripție medicală este
adesea ignorată de medici, dar ar trebui să fie atent înregistrată.
Modificările enzimelor hepatice sunt adesea prima dovadă care atrage atenția
medicului. Cauzele frecvente ale bolii hepatice au modele tipice, totuși, uneori detaliile
modelului nu sunt examinate pe deplin. Cele mai frecvente modificări ale nivelurilor de
enzimă întâlnite în practica clinică pot fi împărțite în două subgrupe principale: predominant
hepatocelulare și predominant colestatice. Deși anumite afecțiuni hepatice pot prezenta o
imagine biochimică mixtă - de obicei niveluri crescute ale AST și ALT, cu anomalii ușoare
ale nivelurilor fosfatazei alcaline (ALP) și ale g-glutamil transpeptidazei (GGT) - capacitatea
de a distinge între cele două subgrupe este fundamentală pentru reducerea diagnostic
diferențiat
Modificari predominant hepatocelulare
Leziunile la ficat, indiferent dacă sunt acute sau cronice, au ca rezultat o creștere a
concentrațiilor serice ale aminotransferazelor. AST și ALT sunt enzime care catalizează
transferul grupărilor α-amino. La pacienții cu boală hepatică alcoolică, poate scădea
activitatea serică a ALT și poate contribui la creșterea raportului AST / ALT. Ambele
aminotransferaze sunt foarte concentrate în ficat. Amplitudinea modificării
aminotransferazelor poate fi clasificată drept "ușoară" (<5 ori limita superioară de referință),
"moderată" (de 5-10 ori limita superioară de referință) sau "marcată" (> de 10 ori limita
superioară de referință). Această clasificare este oarecum arbitrară, deoarece nu există o
definiție uniformă. Creșterile marcate și moderate sunt discutate împreună deoarece distincția
clinică dintre acestea este deosebit de vagă.
a) Creșterea aminotransferazelor marcate și moderate
Pacienții cu o creștere semnificativă a nivelurilor aminotransferazelor (> 10 ori limita

superioară de referință) au, de obicei, leziuni hepatice acute. Cu toate acestea, datele dintr-
o serie de pacienți cu leziuni hepatice acute datorate hepatitei virale sugerează că nivelul
83
www.obbcssr.ro
pragului aminotransferazei cel mai sensibil și specific pentru identificarea leziunilor acute
se situează în intervalul moderat de creștere: 5-10 ori limita superioară de referință la 200
UI/L pentru AST și 300 UI/L pentru ALT. Nivelurile foarte ridicate ale
aminotransferazelor (> 75 ori limita superioară de referință) indică o leziune hepatică
ischemică sau toxică în mai mult de 90% din cazurile de leziuni hepatice acute, în timp ce
ele sunt mai puțin frecvent observate în hepatită virală acută. După excluderea celor mai
frecvente cauze ale leziunii hepatice acute, trebuie luate în considerare virusurile hepatice
minore (de exemplu, virusul Epstein-Barr, citomegalovirus) și cauzele autoimune,
extrahepatice și congenitale. Hepatita autoimună poate prezintă o creștere ușoară a
nivelurilor de aminotransferază sau cu o creștere moderată până la marcată a nivelului de
aminotransferază (până la 49% dintre pacienți) cu icter.
b) Creștere ușoară a nivelurilor de aminotransferază
O creștere minimă sau ușoară a nivelului de aminotransferază este cea mai comună
modificare biochimică întâlnită în practica clinică de zi cu zi. Infecția cronică cu hepatită C se
caracterizează printr-un interval de valori de aminotransferază care fluctuează în jurul valorii
superioare a valorii de referință. Ca și în caz de leziuni acute, istoricul farmacologic al
pacientului este de o importanță deosebită. Boala de ficat gras nonalcoolic este cea mai
frecventă cauză de modificare ușoară a concentrațiilor de enzime hepatice în lumea
occidental. Toți pacienții care prezintă creșteri ușoare ale concentrațiilor aminotransferazelor
trebuie să fie chestionați cu privire la factorii de risc pentru infecția cu hepatită B sau C.
Prezența unei creșteri ușoare la nivelurile de aminotransferază la pacienții de sex feminin cu
tulburări autoimune concomitente (de exemplu, tiroidită autoimună, boli de țesut conjunctiv)
sugerează hepatită autoimună. Boala Wilson trebuie suspectată la pacienții tineri cu semne de
hemoliză sau simptome psihiatrice sau neurologice concomitente.
Modificări predominant colestatice
Prezentarea leziunilor hepatice cu un model colestatic predominant este mai puțin

frecvent întâlnită în practica clinică decât modelul de afectare hepatocelulară. Valorile ALP și
bilirubinei sunt evaluate în mod obișnuit, iar nivelul GGT este adesea măsurat ca un ajutor
suplimentar față de diagnosticare în anumite situații datorită sensibilității ridicate, dar a
specificității scăzute.
a) Fosfataza alcalină (ALP) este o enzimă care transportă metaboliții în membranele

celulare. Afecțiunile hepatice și osoase sunt cele mai frecvente cauze ale creșterii
patologice a nivelurilor ALP. ALP hepatic este prezent pe suprafața epiteliilor ductului
biliar.
b) γ-glutamil transpeptidază (GGT) este o enzimă prezentă în hepatocite și celule

epiteliale biliare, tubule renale și pancreas și intestin. Mecanismele de modificare sunt
similare cu cele descrise pentru fosfataza alcalină. GGT este o enzimă microzomală și
activitatea sa poate fi indusă de mai multe medicamente, cum ar fi anticonvulsivanții
și contraceptivele orale.
c) Bilirubina
www.obbcssr.ro
84
La adulți, cele mai frecvente afecțiuni asociate cu hiperbilirubinemia neconjugată sunt

hemoliza și sindromul Gilbert. La oamenii sănătoși, bilirubina conjugată este practic
absentă din ser, în principal datorită procesului rapid de secreție a bilei.
Evaluarea albuminei și a timpului de protrombină
Determinarea nivelelor de albumină serică și evaluarea timpului de protrombină sunt adesea

considerate "teste ale funcției hepatice". Aceasta se datorează în principal faptului că sinteza
hepatică a albuminei tinde să scadă în stadiul terminal al bolii hepatice, iar creșterea timpului
de protrombină depinde de scăderea sintezei hepatice- factori de coagulare derivați.
Concluzii:
Modificările concentrațiilor enzimelor hepatice reprezintă una dintre cele mai frecvente
probleme întâlnite în practica clinică de zi cu zi. Găsirea drumului prin căile multiple de
diagnosticare poate provoca chiar și clinicianul experimentat. Cunoașterea fiziopatologiei
enzimelor hepatice este un ghid esențial pentru înțelegerea modificării acestora. Modul de
alterare a enzimelor hepatice, interpretat în contextul caracteristicilor pacientului, poate ajuta
la dirijarea procesului de diagnosticare ulterioară. Conștientizarea prevalenței afecțiunilor
hepatice determinate la anumite populații și a posibilei implicări hepatice în timpul bolilor
sistemice sau al terapiilor cu medicamente poate ajuta medicul să identifice în mod eficient
cauza alterărilor.
Bibliografie:
1. Green RM, Flamm S., Gastroenterology, 2002;123(4):1367-84.
2. Burkitt HG, Young B, Heath JW., Wheater's functional histology: a text and colour atlas, 3rd ed.
Edinburgh: Churchill Livingston, 1993.
3. Worobetz L, Hilsden R, Shaffer E, Simon J Pare P, Scully L, et al., The liver. In Thomson BR,
Shaffer EA, editors. First Principles of Gastroenterology, 2nd ed. University of Toronto Press:
Toronto; 1994.
4. Dufour DR, Lott JA, Nolte FS, Gretch DR, Koff RS, Seeff LB., Diagnosis and monitoring of
hepatic injury. I. Performance characteristics of laboratory tests. Clin Chem, 2000;46(12):2027-49.
85
www.obbcssr.ro
UNELE ASPECTE ALE CITOLOGIEI EXFOLIATIVE CERVICO-VAGINALE
Dumitra Pascu
Spital Municipal Urziceni
Rezumat
În ultima perioadă a început din motive justificate să fie readusă în discuție problema
demografiei în țara noastră. Autoritățile statului, ministerele de profil, medicii, societatea
civilă, opinia publică, s-au implicat în dezbateri oficiale prin mass-media. Populația
Romăniei a început în ultimii ani să scadă numeric. Printre factorii etiologici sunt menționați
frecvent migrația forței de muncă și scăderea natalității însoțită de creșterea numărului de
avorturi. Aceasta din urmă cauză precum și proliferarea bolilor cu transmisie sexuală,
favorizează incidența bolilor din sfera genitală și în special apariția cancerului de col uterin
care alăturat cancerului mamar, plasează România pe unul din locurile fruntașe din Europa
în ceea ce privește morbiditatea populației feminine.
Cuvinte cheie: frotiuri, Giemsa, malignitate, exocervical, vaginal, endocervical, Babeș-

Papanicolau, Bethesda.
Introducere
Pentru rezolvarea acestei mari probleme de sănătate cu implicații la nivel național este
nevoie de o publicitate la scară mai largă prin emisiunile TV sau prin alte surse din mass
media. Medicii de familie, specialiștii, trebuie să încurajeze și să îndrume populația feminină
în a-și efectua testul Babeș-Papanicolau. Înainte de a se administra pilule contraceptive sau
alte metode de contracepție este obligatorie efectuarea testului citologic precum și al unui
examen bacteriologic al secreției vaginale tocmai pentru a se depista eventualele leziuni ale
colului uterin sau a unei flore microbiene patogene.
De asemenea este nevoie de o colaborare interdisciplinară în care aportul laboratorului clinic

este salutary.
Din cercetările care s-au efectuat rezultă că teoretic cancerul colului uterin se poate dezvolta
la orice persoană feminină sexual adultă deci având mai mult de 16 ani.
Valoarea examenului citologic ca metodă de depistare a cancerului de col uterin este

demonstrată de următorii indicatori:
a. Este o metodă simplă expeditivă cu minim de disconfort pentru pacientă

b. Are o acceptabilitate largă, superioară altor mijloace folosite în patologia colului uterin
c. Are o aplicabilitate teoretic nelimitată putănd cuprinde mase largi ale populației
feminine, practic întreaga populație de risc
d. Permite surprinderea bolii în faze, stadii incipiente precum și o serie de stări
precanceroase care tratate, permit chiar o profilaxie primară a bolii.
www.obbcssr.ro
86
e. Metoda este foarte sensibilă reușind să scadă procentul de rezultate fals negative la sub
10% scăpând screening-ului, de fapt exclusiv acele forme incipiente de cancer care nu
descuamează încă celule maligne, sau când acestea din diverse motive sau prin viciu de
recoltare, nu ajung pe frotiul citologic.
f. Se bucură de o fiabilitate superioară, cu alte cuvinte realizând un procent scăzut de
rezultate fals-pozitive
g. Metoda este rentabilă pentru că se adresează unei localizări a cancerului cu mortalitate
relativ ridicată.
h. Metoda este ieftină, economică. Este important de știut, colorația Giemsa este eficientă
precum și foarte avantajoasă, 1litru de soluție este suficient pentru determinări de ordinul
miilor.
Alte investigații de laborator care se mai pot efectua sunt: HLG,CRP, Fibrinogen,VSH,
biochimie, precum și colposcopia care vor întregii aria investigațiilor ulterioare.
O condiție foarte importantă este recoltarea corectă, altfel metodologia care are o
acuratețe extrem de ridicată în jur de 95% riscă să fie compromisă.
Nu în ultimul rând, nu este suficientă doar o recoltare corectă ci se impune și o prelucrare de

laborator corespunzătoare și o îndreptare corectă. Aceasta presupune o pregătire temeinică a
specialiștilor de laborator cu pregătire superioară.
De asemenea este necesară specificarea faptului că examenul citologic este doar o metodă de
depistare care selecționează cazurile dubioase, care urmează a fi supuse investigațiilor
ulterioare specifice pentru confirmarea suspiciunii. Finalizarea corectă a cazurilor suspecte
rămâne o condiție esențială în cadrul oricărei acțiuni de screening.
S-a pus problema și încă se mai discută, despre numărul de frotiuri recomandabil să fie
recoltate cu ocazia fiecărei examinări.
Acuratețea examenului citologic în depistarea cancerului cervical depinde direct de regiunea
anatomică de unde se recoltează frotiul, Smolka și Soost (1965) susțin că gratajul regiunii
anatomice în care au apărut modificări este net superior altei regiuni ex: exocervix,
endocervix sau fundul de sac posterior. Teoretic recoltarea a trei frotiuri unul conținând
celularitate de pe exocol, altul de pe endocol al treilea din fundul de sac vaginal posterior
trebuie să surprindă orice neoplazie de col uterin. Astfel a apărut sistemul propus de Wied ,,al
celor trei frotiuri” sau V-C-E (vaginal, cervical, endocervical).
Dintre acestea celularitatea cu acuratețea cea mai mică este cea conținută de fundul de sac
vaginal și poate fi suplinită de cantitatea de celule din celelalte două.
La ora actuală în unele clinici se practică recoltarea pe un singur frotiu considerându-se că

este suficient material recoltat și aplicat pe frotiu. Metoda este însă criticată, materialul adunat
din cele două regiuni antomice diferite în care celulele endocervicale și cele exocervicale sunt
totuși amestecate, devine o manevră ilogică.
Metoda practicată încă în România prin care se recoltează trei frotiuri este suficient de corectă
și în plus are un avantaj și anume că pentru fiecare pacientă testată poate fi examinat un
număr dublu de celule în jur de 50.000 de fiecare frotiu. Trebuie însă respectată condiția ca
87
www.obbcssr.ro
întinderea frotiului trebuie să se facă pe toată lama cu excepția zonei mate unde se scriu datele
pacientei.
În primul rând specialiștii anatomopatologi însă această categorie profesională este deficitară
iar desprinderea din categoria acestora a unor medici citologi este iarăși foarte greu de obținut.
Alternativa care a avut câștig de cauză a fost folosirea în acest scop a biologilor, cadre cu
pregătire superioară care conferă o bază excelentă pentru dezvoltarea unui citolog, iar în țară
lucrează cu succes mulți biologi care au dat deplină satisfacție.
Sistemul de raportare a rezultatelor - Bethesda 2001
Bethesda 2001 constituie o piatră de hotar. Acest sistem a apărut din dorința de a oferi un
cadru standardizat, atât pentru laboratoare cât și pentru clinicieni, care să reflecte progresele
obținute. Sistemul actual este o revizuire a unor variante mai vechi din 1988 si 1991 și a fost
publicat pentru prima dată în 24 aprilie 2002 în Journel of the American Medical Asociation
(JAMA). Astăzi acest sistem este adoptat pe scară largă în întreaga lume. Un buletin de
analiză în sistem Bethesda 2001 are 4 secțiuni:
1. Tipul probei
Se precizează dacă proba sosită este citologic convențională, monostrat sau dacă este
doar secreție vaginală.
2. Calitatea probei:
Este un aspect important al unui buletin de analiză. Se precizează și se justifică
situațiile în care proba nu a putut fi prelucrată sau a fost prelucrată și nu a putut fi
analizată.
3. Rezultat/interpretare
În primul rând se stabilește dacă frotiul întrunește condițiile pentru a fi clasificat
NILM (Negativ pentru leziuni intraepiteliale sau maligne).
Categoriile echivalente în clasificarea PAP-I sau PAP-II.
În cazul unui frotiu NILM se mai precizează dacă există:
Infecții cu germeni:
- Trichomonas
- Colonii fungice morfologic consistente cu Candida (micoze)
- Cocobacili
- Germeni anaerobi inclusiv Gardnerella
- Virusul Herpex Simplex
- Bacterii morfologic consistente cu Actinomyces.
Modificări non-neoplazice:
– Modificări reactive (celulare) asociate cu inflamația (DIU), post iradiere sau post
chimioterapie, modificări hormonale
www.obbcssr.ro
88
– Statusul celulelor glandulare post histerectomie
– Atrofia
Alte observații:
- Prezența celulelor endometriale pentru femei de peste 40 de ani.
Recomandarea uzuală în cazul frotiurilor NILM este controlul anual de rutină sau după caz la
interval mai scurt după un tratament adevcat deoarece prezența și/sau a modificărilor reactive
să mascheze o eventuală displazie (anomalii ale celulelor).
Frotiurile care prezintă anomalii (atipii) celulare epiteliale, indicând prezența unei leziuni
intraepiteliale (displazie) sau chiar a unei leziuni maligne nu pot fi clasificate NILM. Medicul
va stabili conduita terapeutică ținând cont și de recomandarea citologului, iar la un interval de
timp se va repeta testul deoarece aceste leziuni pot să dispară și fără un tratment anume.
Atipii ale celuleor scuamoase:
• de semnificație nedeterminată-ASC-US echivalent PAP-III
• care nu pot exclude o displazie severă HSIL-ASC echivalent PAP-III
• leziune intraepitelială scuamoasă de grad scăzut (displazie ușoară LSIL)
• inclusiv atipii datorate infecției cu HPV (koilocite) echivalent PAP-III respectiv CIN-I
în clasificarea PAP-CIN
• leziune intraepitelială scuamoasă de grad înalt (displazie moderată sau severă) HSIL
incluzând suspiciuni de invazie, echivalent PAP-III sau PAP-IV respectiv CIN-II sau
CIN-III sau CIS în clasificarea PAP- CIN
• carcinom scuamos, echivalent PAP-V
Atipii ale celulelor glandulare:
• a căror semnificație nu poate fi precizată AGC-NOS ca atare sau cu referire la celule

endocervicale sau celule endometriale echivalent PAP-III
• cu suspiciuni privind existența unei leziuni neoplazice AGC-FN ca atare,sau cu

referire la celule endocervicale, echivalent PAP-III
• adenocarcinom in situ AIS echivalent PAP-IV
• adenocarcino endocervical, endometrial, extrauterin sau de origine neprecizată,

echivalent PAP-V
89
www.obbcssr.ro
Alte neoplasme:
Clasificarea PAP nu face parte din sistemul BETHESDA dar s-a hotărât să se specifice în
buletinul de analiză pentru a ușura înțelegerea rezultatului de către pacientă, această
clasificare fiind mai cunoscută în România.
În final citologul poate să adauge precizări și comentarii proprii în cazul unor aspecte
particulare.
Metoda, conform datelor istorice arată că adevărații protagoniști au fost de fapt medicii
români, Constantin Daniel și Aurel Babeș ale căror merite abea foarte târziu au fost
recunoscute, atribuindu-li-se paternitatea metodei. În acest caz se repetă nedreptatea pe care
istoria medicinei a făcut-o lui Nicolae Paulescu profesor de fiziologie al Facultății de
Medicină din București care a descoperit insulin (1921) cu 1 an înaintea medicilor canadieni
Bauting și J.Mac-led 1922, aceștia însă au fost distinși cu premiul Nobel pentru descoperirea
insulinei.
A. Papanicolau nu a făcut decât să perfecționeze metoda și să o difuzeze pe scară largă

printre ginecologi și anatomopatologi ajungând a fi o examinare de rutină în oncoginecologia
modernă.
Tehnica de recoltare preconizată de autorii români nu diferă aproape cu nimic de tehnica
actuală unanim aplicată.
Frotiurile efectuate pe lame sunt uscate la aer apoi fixate în alcool metilic și colorate ulterior
cu metoda Giemsa.
Aurel A. Babeș arată într-un articol modificările întâlnite în leziunile maligne, diagnosticul de
malignitate bazându-se pe marea abundență de celule epiteliale, reducerea chiar dispariția
uneori a protoplasmei acestor celule care apar ca fiind formate numai din nuclei foarte
variabili, ca dimensiuni și forme având nucleoli mariți și un hipercromatism nuclear ce
frapează: el consideră că nucleii giganți sunt patognomici pentru malignitate.
Aurel A. Babeș, fără a considera metoda ca fiind superioară biopsiei subliniază importanța sa
în punerea diagnosticului de malignitate atrăgând atenția că procesul malign depistat precoce
poate fi vindecat.
– Metoda recomandată de Aurel A. Babeș, recoltare, uscare a frotiurilor cu alcool
metilic și colorație Giemsa este și astăzi o metodă preferată pentru simplitatea ei și
costul redus.
– Colorația diferențiată - fixarea în acetonă-alcooli, colorația cu verde-lumină
recomandată de Papanicolau nu aduce un avantaj esențial metodei, ba s-ar părea că o
complică chiar. Meritul incontestabil al lui George Papanicolau este clasificarea
celulelor din frotiuri în cele 5 tipuri, precizând că tipurile III, IV, și V ridică
suspiciunea de malignitate:
▪ Frotiu tip - I- PAP sunt prezente celule epiteliale de aspect normal.
▪ Frotiu tip - II - PAP sunt prezente celule epiteliale cu modificări de natura
inflamatorie și elemente celulare inflamatorii (pmn, limfocite, histiocite, etc)
www.obbcssr.ro
90
▪ Frotiu tip – III - PAP sunt prezente celule epiteliale anormale suspecte dar fără
caractere suficiente de malignitate.
▪ Frotiu tip – IV - PAP sunt prezente celule tumorale maligne în număr redus.
▪ -Frotiu tip – V - PAP sunt prezente numeroase celule tumorale maligne.
Indiferent de metoda folosită în laboratorul de citologie este important de știut că o depistare

precoce a cancerului de col uterin, aduce în afara motivației umane familiale și sociale și
importante avantaje economice deoarece costurile bănești sunt mult mai mici în ceea ce
privește tratamentul.
imagine preluata din: Sistemul de raportare Bethesda 2001-Celule endocervicale.
Concluzii:
Controlul ginecologic însoțit de o recoltare a secreției vaginale în vederea efectuării testului
Papanicolau și a examenului bacteriologic ar trebui să devină o rutină pentru orice femeie.
Bibliografie:
1. Natalia Galatâr: Indreptar De Citologie pentru Diagnosticul Precoce al Cancerului
Colului Uterin, Ed. Medicală;
2. Internet S.C.M. Radușan
91
www.obbcssr.ro
MEDULOSUPRARENALA – GENERALITĂȚI
Review
Liliana Pârvu
Institutul National de Endocrinologie C.I.Parhon-Bucureşti
Rezumat
Glandele suprarenale (adrenale) sunt alcătuite din două regiuni distincte: corticala și
medulară. Cele două regiuni au origini embriologice, structuri și funcții diferite. Porțiunea
corticala (90%) se dezvoltă din mezoderm și are o structura epiteliala. Porțiunea medulară
(10%) ia nastere din crestele neurale împreună cu: ganglionii senzitivi ai nervilor cranieni (cu
excepţia perechii a VIII-a), ganglionii vegetativi, ganglionii spinali, muşchiul neted al irisului,
leptomeningele (pia mater şi arahnoida), celula glială Schwann, melanoblastele, celulele
sistemului APUD (Amino Precursor Uptake and Decarboxilaze).
Zona corticală produce hormoni cu structura sterolica (corticosteroizi). Medulosuprarenala
secretă catecolaminele care sunt eliberate direct în sânge.
Zona medulară împreună cu sistemul nervos simpatic și parasimpatic alcătuiesc sistemul
neuroendocrin – simpatoadrenal - cu rol în adaptarea organismului la diverse solicitări, acute
sau cronice.
Cuvinte cheie: medulosuprarenala, catecolamine, metanefrine , feocromocitom
Introducere
Medulosuprarenala conține celule cromafine numite feocromocite („pheo”- brună,
după culoarea granulatiilor la oxidarea noradrenalinei și a adrenalinei în melanină sub
acțiunea bicromatului de potasiu). Multiplele granule celulare cromafine au rol în secreția și
stocarea catecolaminelor. Grupuri de celule cromafine se găsesc și în lungul nervilor simpatici
din plămân, ficat, intestin (celule cromafine ectopice).
Medulosuprarenala este inervată de fibre preganglionare ale sistemului nervos simpatic, fibre
colinergice. Vascularizația se face printr-un sistem vascular portal ce se formează din
capilarele din cortex.
În medulosuprarenale are loc formarea catecolaminelor (cuprind nucleul catecolului, 1,2-
dihidroxibenzen): dopamină, noradrenalina (norepinefrină) și adrenalină (epinefrină).
Medulosuprarenala eliberează în sânge adrenalină (80% din secreția totală) și noadrenalina
(20%).
Noradrenalina îndeplinește și funcția de neurotransmițător la nivelul terminatiilor nervilor
postganglionari simpatici (terminații adrenergice) și sângele cuprinde o fracțiune din
noradrenalina eliberată pe această cale, cea care nu a fost recaptata imediat la nivelul
sinapselor.
www.obbcssr.ro
92
Celulele cromafine ectopice cuprind noradrenalina sintetizată in situ sau captată din sânge.
Adrenalina nu este sintetizată în celulele cromafine extramedulare, dar poate fi prezentă în
aceste celule prin captare din plasmă.
Dopamina se găsește în anumite regiuni ale sistemului nervos central. Are rol de
neurotransmițător la nivelul unor terminații nervoase, dopaminergice.
Catecolaminele se obțin din tirozină. Acest aminoacid rezultă din hidroliza proteinelor endo
sau exogene sau prin hidroxilarea fenilalaninei, aminoacid nutritiv esențial.
Transformarea tirozinei în adrenalină are loc în patru reacții ce au loc în granulele cromafine
și în citosolul celulelor cromafine. Transformarea noradrenalinei în adrenalină are loc în
citosol și este catalizată de o metil transferază (feniletanolamino-N-metiltransferaza) care
utilizează ca donor de grupări metil S-adenozil-metionină. Reacția are loc numai în celulele
cromafine din medulara și este controlată pozitiv de cortisolul prezent în sângele portal care
ajunge din cortex în medulară.
La nivelul celulelor medulosuprarenaliene, adrenalina și noradrenalina sunt depozitate
împreună cu ATP-Mg2+, ioni de Ca2+ și o proteină specific - cromogranina, în granule
(cromafine). O parte din granule cuprind adrenalină, o parte noradrenalina, iar altele cuprind
ambele catecolamine.
Conținutul granulelor cromafine se eliberează în sânge (în principal adrenalină și în cantitate

mai mică noradrenalina) prin stimularea nervoasă a medularei, stimulare dependentă de
influxul ionilor de Ca2+.
93
www.obbcssr.ro
Catecolaminele au o viață scurtă cu un timp de înjumătățire t1/2 de 10-30 secunde.

Catecolaminele circulante sunt captate rapid în țesuturi, în principal în ficat și în rinichi. O
cantitate mică de catecolamine se elimina ca atare pe cale renală.
În sânge mai întâlnim și noradrenalina care a scăpat din sinapsele adrenergice și cea eliberată
din celulele cromafine ectopice.
Catabolismul catecolaminelor se realizează în două etape:
1. etapa de 3-oxometilare - are loc sub acțiunea catecol-O -metil-transferazei (COMT)
care transformă adrenalina în 3-oximetil-adrenalină sau metadrenalina, iar
noradrenalina în normetadrenalina; COMT este o enzima cu masă moleculară de 24
kDa prezentă în citosolul hepatocitelor și celulelor renale și posedă o activitate
catalitică foarte înaltă.
2. Etapa de dezaminare oxidativă are loc sub acțiunea monoaminoxidazei (MAO)
specifice. Această etapă se realizează mult mai lent, iar produsul de degradare (acidul
3-metoxi-4-hidroxi-mandelic sau acidul vanil-mandelic) se elimină prin urină.
Aceste etape de degradare sunt distincte, metilarea putîndu-se realiza atît înaintea cît și după
dezaminarea oxidativă. De aceea, inhibitorii specifici ai MAO nu pot bloca degradarea
catecolaminelor, în schimb ei inhibă catabolismul serotoninei cerebrale.
Principalele efecte ale catecolaminelor pot fi împărțite în două categorii în funcție de natura
receptorilor acestor hormoni.
Efecte de tip α
Principalele efecte de tip α constau în acțiunea vasoconstrictoare cu creșterea presiunii
arteriale, acțiunea asupra contracției uterului și vezicii urinare, stimularea eliberării de acetil
colină la nivelul mușchilor scheletici. Aceste efecte sunt datorate existenței a două tipuri de
receptori specifici: receptori α1 (sunt Ca-dependenți și întotdeauna post sinaptici, specifici
pentru mușchii netezi) și receptori α2 (ce pot fi post-și pre-sinaptici, specifici sistemului
nervos central. În acest din urmă caz este implicată și acțiunea inhibitoare a AMPC)
Efectele de tip β.
Efectele de tip β sunt diverse, ele manifestându-se la nivelul mai multor organe și țesuturi:
– efectele β1 se manifestă la nivelul inimii (efect inotrop, cronotrop, batmotrop,
dromotrop pozitiv), țesutului adipos (stimularea cronică induce lipoliză) și nivel renal
(stimularea cronică crește secreția de renină)
www.obbcssr.ro
94
– efectele β2: stimularea cronică (scretia de insulină, glucagon, somatostatin, polipeptid

P), glicogenoliză hepatică, glicogenoliză musculară, vasodilatație la nivelul
musculaturii netede a vaselor mușchilor striati, coronare, cerebrale și relaxare a
musculaturii netede a bronhiilor, intestin, miometru.
Feocromocitomul este o tumoră endocrină rară ce derivă din celulele cromafine ale sistemului
simpatoadrenal. Dintre tumorile derivate din celule cromafine, feocromocitomul reprezintă
85%.
Paraganglioamele sunt tumori derivate din celulele cromafine, dar cu localizare
extramedulara, la nivelul ganglionilor simpatici paravertebrali din torace, abdomen și pelvis.
Secreția excesivă de catecolamine în feocromocitom este dată de dispariția feedback-ului
negativ al catecolaminelor asupra tirozinhidroxilazei. Concentrația plasmatică a
catecolaminelor poate fi crescută permanent sau intermitent, în funcție de raportul dintre
eliberare și metabolizare.
Concluzii:
O serie de medicamente (α-blocante, β-blocante, metoclopramid, cafeină, amfetamine,

nitroglicerină, nicotină) interfera cu dozarea catecolaminelor urinare și ar trebui evitate în
perioada colecției.
Dozarea catecolaminelor serice este crescută de aportul de cafeină, nicotină, efort fizic, de
majoritatea antihipertensivelor, unele psihotrope.
În absența secreției medulare organismul este inapt de a face față diverșilor factori de stres
care acționează permanent.
Bibliografie:
1. Mayo Clinic/Mayo Medical Laboratories. Test Catalog. Metanephrines, Fractionated, Free,
Plasma, www.mayomedicallaboratories.com
2. Aurora Popescu, Veronica Dinu, Tratat de biochimie medicală, Editura Medicală, București, 1998
3. D. Grigorie, Endocrinologie clinica, ed. III, Editura Universitară Carol Davila, București, 2015
95
www.obbcssr.ro
ABONAMENT LA
REVISTA ROMÂNĂ DE LABORATOR MEDICAL ÎN FORMAT

ELECTRONIC 2018
Abonamentul la revista română de laborator medical în anul 2018 este

GRATUIT.
Revista Română de Laborator Medical în format electronic este creditată cu 10 credite EMC.
Vă puteţi abona la revista română de laborator medical pe tot parcursul anului 2018.
Revista Română de Laborator Medical apare semestrial (2 numere pe an) datorită numărului
mic de articole primite și se distribuie doar în format electronic (pdf).
Modalitate de abonare:
• Completați talonul electronic de pe site-ul www.obbcssr.ro la rubrica Revista Romana

de Laborator Medical pe care il
sau
• Descărca talonul de abonare de pe site-ul www.obbcssr.ro de la rubrica Revista
Romana de Laborator Medical pe care îl trimiteți completat pe e-mail
obbcssr@gmail.com la sediul OBBCSSR.
www.obbcssr.ro
96
COLECTIVUL DE REDACŢIE AL
REVISTEI ROMÂNE DE LABORATOR MEDICAL
VĂ UREAZĂ
ZILE DE TOAMNĂ LINIȘTITE!
97
www.obbcssr.ro
www.obbcssr.ro
98

Revista Nr. 47 2018 OBBCSSR

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Revista Nr. 47 2018 OBBCSSR

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

ISSN 1841 – 866X

REVISTA ROMÂNĂ DE LABORATOR

OBBCSSR apără statutul profesional al membrilor săi

• aplică legal parafa (conform art.20 Legea nr. 460/2003);

În anul 2010 coeficientul de ierarhizare / salarizare al biologului, chimistului și biochimistului

ORDINUL BIOCHIMIŞTILOR, BIOLOGILOR ŞI CHIMIŞTILOR ÎN SISTEMUL

Revista Română de Laborator Medical

Anul XIII, Nr. 47, septembrie 2018

Tel.: 021 / 231.44.71 ; 021 / 313.44.71 ; Fax: 021 / 313.44.70

Dr. Med. Chimist Medical Principal Constanţa Popa

Redactor şef adjunct:

Biolog Medical Principal Ariana Picu

Chimist Mariana Buşilă

Consilier Juridic Tatiana Fulga

Dr. Chimist Medical Principal Tatiana Ciurea

Dr. Chimist Medical Principal Adina Elena Stanciu

Dr. Chimist Medical Specialist Georgeta Sorescu

Dr. Chimist Medical Principal Elvira Borcan

Dr. Biolog Medical Principal Otilia Banu

Biolog Medical Specialist Laura Petcu

Roxana Ionela Vrînceanu

Responsabilitatea pentru conținutul articolelor publicate în această revistă, forma de prezentare și

Copyright 2006 © OBBCSSR. Toate drepturile rezervate

INFORMAŢII UTILE ........................................................................................... 6

ARTICOLE ȘTIINȚIFICE ................................................................................ 10

ABONAMENT REVISTA ROMÂNĂ DE LABORATOR MEDICAL ........... 97

SEDIUL CENTRAL AL OBBCSSR

PROGRAM DE LUCRU CU MEMBRII

Tel. 021/ 313.44.71 ; 021 / 231.44.71

e-mail: office@obbcssr.ro ; obbcssr@gmail.com

Sediul central al OBBCSSR

- 25 de lei pentru biochimistii, chimistii si biologii cu grad profesional specialist;

- 30 de lei pentru biochimistii, chimistii si biologii cu grad profesional principal;

- În niciun caz, cotizația de membru al OBBCSSR nu va depăși de 1% din salariul net

- 10 lei pentru șomeri, persoanele aflate în concediu de creștere și îngrijire a copilului,

PLATA REGULATĂ A COTIZAŢIEI ESTE

PĂSTRAŢI DOCUMENTUL CARE

CONDIȚIILE DE PUBLICARE A UNEI LUCRĂRI ŞTIINŢIFICE ÎN

1. Redactarea lucrării se va face cu un editor Word. Obligatoriu tehnoredactarea se va face cu

Titlul: indiferent de categoria în care se încadrează lucrarea dumneavoastră, titlul lucrării va

Textul integral al lucrării trebuie să fie de 5 pagini, format A4.

MAGNEZIUL ŞI IMPORTANŢA LUI PENTRU ORGANISMUL UMAN

MAGNESIUM AND ITS IMPORTANCE IN THE HUMAN BODY

Magnesium, shortened as Mg, is a chemical element spread both throughout nature

Cuvinte cheie: magneziu, stres, muşchi scheletici, mineral.

Key words: magnesium, stress, skeletal muscles, mineral.

Cu mii de ani în urmă, chinezii îl numeau “mineralul frumos” şi susţineau că

70% din cantitatea totală de magneziu - adică aproximativ 14 grame – intră în

Este deosebit de slabă şi depinde de cantitatea de alimente bogate în magneziu (fasole,

Eliminarea magneziului din organism

Rolul magneziului în organism

Împreună cu ionii Na+, K+, Ca2+, Mg2+ reglează excitabilitatea neuromusculară şi

Deficitul de magneziu generează mobilizarea calciului din oase, ceea ce duce la

Manifestări clinice ale deficitului de magneziu

Spasmofilia, denumită şi tetanie, este cea mai frecventă manifestare şi se

Recomandări pentru determinarea magneziului seric

Valori de referinţă ale magneziului

Ā Jeun: 1,6 – 2,7 mg/dl.

Valori crescute se înregistrează în următoarele cazuri:

Valori scăzute se înregistrează în următoarele cazuri:

- pierderea exagerată de lichide pe cale digestivă;

În stările asociate cu deficit de magneziu, valorile magneziului urinar se reduc înaintea

Profilaxia, evoluţia şi pronosticul deficitului de magneziu

Dacă apar factori ce favorizează deficitul de magneziu, se recomandă cure regulate de