IOAN MARCO

Sârb de origine, Ioan Marco se trăgea dintr-o familie bine cunoscută în Principatele
Române, fiind nepotul lui Georg Duldner, dragoman și apoi locnițiitor al agentului austriac în
Moldova.

În 1786, Marco a ajuns după cât se pare secretar al viceconsulului rus din Iasi, maiorul
Salonski. Apoi a trecut în slujba Consulatului englez, fiind înlocuitorul lui Francis Summerer,
între anii 1807-1810, apoi între 1814-1816, purtând titlul de cancelar însarcinat cu
conducerea afacerilor acestui consulat, în lipsa consulului britanic, William Wilkinson.

În 1819, înaintea desfințării Consulatului englez și a plecarii lui Wilkinson, Marco a

mers la Constantinopol, pentru a lua locul grecului G. Sakellano, numit consul al Prusiei la
București, care, pare-se, nu-și ocupase postul.

Deși Poarta a fost de acord să-1 numească pe Marco în locul lui Sakellario, făcând
cuvenită rectificarea de nume în beratul pregant pentru consulul Prusiei în Principate, totuși
Marco nu a putut să-și i-a în primire postul, din cauza plecării ambasadorului, baronul Senft
von Pilfach (1817). Silit să aștepte încuviințarea noului trimis al Prusiei, contele von
Schladen, mutat de la Petersburg la Constantinopol,Marco a folosit acest lung răstimp pentru
a face o călătorie la Enos și Smirna. Întors în aprilie 1817, Marco a căpătat confirmarea
contelui von Schladen și s-a pregătit să-și i-a postul în primire La 2 februarie 1819 a ajuns la
București, unde a găsit un vechi prieten din tinerețe, pe garantul Consulatului francez, Pagé,
precum și alte cunostulte, anume consulii Austriei și Rusiei, Fleischhackl von Hakenau și
Alexsandru Pint. La 13 februarie 1819, Marco a fost primit în audiența solemnă, de noul
domn al Țării Românești, Alexandru Suțu.

Însărcinat cu protecția supușilor prusieni, al căror numar crescuse simțitor prin acordarea
de diplome străinilor lipsiți de consuli, precum saxonii, cât și băștinașilor care își facuseră
studiile în Germania sau care plăteau bani grei pentru a primi patente de sudiți, Marco a făcut,
în mai 1819, o călătorie în Moldova, numind cu acest prilej un viceconsul la Iași, în persoana
institutorului copiilor domnului Scarlat Callimachi, baronul Ludwig von Kreuchely
Schwertberg. Îmbolnavindu-se în octombrie 1819, Ioan Marco a murit la 12 decembrne 1819.
Bărbat inteligent și receptiv Marco a trimis ambasadorului von Schladen și secretarului de
ambasadă, baronul von Miltitz, o relatare amanunțită asupra evenimentului primirii consulilor
străini în Țara Românească, relatare în care descrie de fapt propria sa primire oficială din
februarie 1819.

Într -un alt memoriu, alcătuit pe baza informațiilor capătate în schimbul sumei de 142 de
galbeni, el descrie ceremonialul primirii unui nou domn în Țara Românească. Ambele
documente, împreună cu câteva rapoarte privind auchentele sale la domnii Alexandru Suțu
Scarlat Callunachi, la răscoala sârbilor din garda lui Vodă Caragea și au fost publicate de
Nicolae Iorga, in volumul X al colectiei Hurmuzachi de Documente privitoare la istoria
românilor. Rapoartele numitului consul at Prusiei la București cuprind informații referitoare
la cârmuirea Pricipatelor, moravurilor și viața locuitorilor din Țara Romanească.
 IOAN MARCO

RELATARE DESPRE CEREMONIILE OBIȘNUITE ÎN ȚARA ROMÂNEASCĂ LA

PRIMIREA UNUI CONSUL NOU ACREDITAT

1819

Când un nou consul se afla pe drum spre a se duce la București, domnul, Țării
Românești trimite înaintea lui până la hotar pe unul din dregătorii Curții în calitate de
călăuză, cu o caretă; acesta îl primește și îl duce până la București. A doua zi după sosirea lui,
consulul se duce incognito1 la domn, se facilita unul pe altul și se stabilește ziva audientei
solemne a consulului. În ziua aceea domnul trimite alaiul obișnuit la casa consulului, pentru
ca să-l întampine și să-1 însoțească până la Curte. Alaiul este alcătuit din patru dregatori de
clasa a doua de la Curte care merg călare înaintea caretei2, întocmai ca și dregătorul agiei3
(poliției) cu mai mulți oameni din poliția pedestră, un dregător al spătăriei călare cu
pedestrași, patru postelnici4, opt ciohodari5 ai domnului în uniforma lor de gală doi ceauși6
de-ai săi, marea caretă de gală a Curții, înhămată cu șase cai și o altă caretă a Curții, cu doi
cai.

Consulul se urca în careta cea mare cu șase cai, înconjurată de ciohodari și de postelnicei
pedeștri; consulul sta așezat singur în fundul caretei, în uniformă și tălmaciul sta în fața lui pe
banca din față; înaintea caretei merg călare dregătorii amintiți mai sus ai Curții, cel de la agie
și de la spătărie cu suita lor pe jos, cam vreo șaizeci de oameni care merg înainte pe două
rânduri; după careta cea mare urmează cealaltă caretă, a Curții, cu doi cai unde stătea
logofătul7 singur, care are și el doi ciohodari pedeștri, unul pe fiecare parte; după acesta vine
echipajul consulului în livrea (uniformă), apoi urmează mai multe trasuri, unde se află sudiții
protejații mai de seamă, adică medici, negustori etc., care se bucură de ocrotirea acestui
consul.

1 Incognito-fără să fie cunoscut.

2 Caretă- trăsură.
3 Dregătorul agiei- conducătorul poliției.
4 Postelnic- Titlu dat unui mare boier, membru al Sfatului domnesc, care avea în grijă camera de

dormit a domnului și care, mai târziu, organiza audiențele la domn; boier care avea acest titlu.
5 Ciohodari- Slujbaș la curtea domnească din Țara Românească și Moldova având obligația să

îngrijească de încălțămintea domnului sau îndeplinind funcția de lacheu al acestuia.

6 Ceauși- ușier la curte.
7 Logofăt- Titlu de mare dregător în ierarhia boierilor români, membru al Sfatului domnesc; persoană

care deținea acest titlu.

 Se merge foarte încet, iar toate celelalte trăsuri întalnite pe uliță se opresc și le fac loc; în
felul acesta ajungând la palatul domnesc, consulul se coboara la scară, doi dregători ai Curții
î1 iau de subțiori ,ca și pe logofăt, pe tălmaci duc astfel pe scară până sus; acolo așteapta deja
doi boieri de clasa I, anume: maistrul de ceremonii și hatmanul8, cu capul gol cu toiegele lor
de argint în mână; ei primesc pe consul, î1 conduc, mergând înaintea lui, până la ușa sălii
celei mari, zisă a spătăriei, pe pragul căreia se afla marele postelnic (primul ministru), tot cu
capul gol cu marele toiag al său de argint în mână, însoțit de-al doilea și de-al treilea postelnic
cu toiegele lor și de alți dregători orientali. Marele postelnic, după ce saluta pe consul, îl
conduce, mergând înaintea lui, până în fața domnului, care sta în picioare pe treapta tronului,
îmbracat în veșminte de gală; toți boierii care dețin primele dregătorii stau în picioare, cu
capul descoperit în fața domnului și a consulului, formând un cerc în jurul tronului ținându-și
toiegele în mână.

Domnul și consulul se saluta unul pe celalalt acesta din urmă adresează o mică cuvântare
domnului; după aceea i-a din mâinile cancelarului său, care sta lângă el, beratul9 firmanul
înălțimii Sale, sultanul și î1 dă domnului. Între timp s-a adus un fotoliu pentru consul, care e
așezat în fața tronului scaune pentru funcționarii și restul alaiului consulului, așezat de
amândouă părțile fotoliului, dar puțin mai în urma. După înmânarea diplomelor, domnul se
așeaza pe tron, consulul în fotoliu, iar domnul, după ce a citit aceste documente împărătești,
răspunde discursului consulului în cuvinte foarte curtenitoare, îi urează bun venit, îi
răgăduiește prietenie bună înțelegere și menținerea bunei armonii dintre cele două guverne
respective. După sfârșirea acestor congratulări10 se aduc dulcețurile, prezentate în același
timp consulului, așezându-li-se pe genunchi batiste cusute cu aur, iar copiii de casă, care le
înfățișează dulcețurile, îndeplinesc această ceremonie punând un genunchi la pământ. Se dau
dulcețuri întregii suite a consulului, iar după aceasta se servește cafea în același timp
domnului consulului apoi celorlalți, în sfârșit li se toarna parfumuri pe mâini și sunt tămâiați
cu fum de lemn de ales. După toate aceste ceremonii, consulul prezintă domnului pe
funcțonarii săi pe sudiții de față, i-a rămas bun de la principe, salută pe boieri și se retrage
pentru a se duce la harem, la doamna. Marele postelnic precum și al doilea și al treilea
postelnic îl duc, ca la început, până în locul care desparte selamlâcul11 (apartamentul unde

8 Hatman- Boier de divan în Moldova, care era însărcinat de domn cu comanda întregii oștiri, având în
același timp și funcția de pârcălab și portar al Sucevei.
9 Berat-Diplomă sau brevet de învestitură dat de înalta Poartă, mai ales domnilor țărilor românești, la

instalarea în domnie.
10 Congratulări- felicitări.
11 selamlâcul (apartamentul unde domnul primește vizite și își rânduiește treburile)
domnul primește vizite și își rânduiește treburile) de harem. Acolo, marele postelnic saluta pe
consul și la rămas bun de la acesta, lăsându-1 în tovarasia maestrului de ceremonii și a
hatmanului, împreună cu mai mulți dregători ai Curții acești doi boieri de clasa întai ducându-
1 la doamna și de acolo la beizadele, unde au loc aceleași ceremonii ale dulceței, cafelei și
parfumurilor ieșind de la beizadele, cei doi boieri mai sus pomeniți însoțesc pe consul până la
scară, iar copiii de casă merg înaintea lui cu miresme până jos; consulul se urca in careta
curții și este dus până la reședința cu același alai, ca la venire. Sosind acasă consulul împarte
bacșișuri12 tuturor celor care au făcut parte din alai (la curte a dat servitorilor domnului,
doamnei etc.), apoi le dat tuturor să plece. După ce se odihnește puțin, consulul se duce cu
propria sa caretă, în uniformă și însoțit de funcționarii săi, la ceilalți consuli (înștiințați
dinainte) pentru ca să le facă câte o vizită <prescrisă> de etichetă; secretarii și dragomanii
consulilor așteapta pe noul consul <îmbrăcați> în uniformă, în josul <treptelor> scării și îi
însotesc până la mai marele lor care este și el în uniforma.

Colegii consulului îi înapoiază vizita, fiind primiți în același fel, dar nu în aceeași zi, ci a
doua sau in orice altă zi care o vor fi hotărât, înștiințându-1 despre aceasta. A doua zi după
audiența consulului la Curte, domnul trimite pe unul din dregătorii săi, îmbrăcat <în haine>
de gală, cu samur calpac13, în careta cea mare a Curții, trasă de șase cai, înconjurat de
ciohodari, la consul, pentru a-i întoarce vizita în numele domnului.

În ziua aceea, ca și în cele urmatoare, boierii de rangul întai alții de rang mai mic vin la
consul pentru a-1 felicita. În Țara Românească obiceiul este ca locuitorii țării să se ducă mai
întai să vadă un nou venit; acesta le întoarce vizitele respective în răstimp de câteva zile.

În ziua audienței la Curte, consulul își pune la casa sa stema guvernului în a cărui slujbă se
afla înalțat steagul; stema rămâne în permanență, iar steagul nu mai este ridicat decât
duminicile și în celelalte zile de sărbătoare. Iată cum se instalează un nou consul; după aceea
el începe să-și vadă de treburile sale.

Când sosește un nou domn, trei sau patru zile după instalarea oficială a acestuia, un
consul acreditat îl vizitează, însoțit de întreaga sa Curte și fără alaiul arătat <mai sus>; este
primit la Curte cu același ceremonial, cum s-a arătat <mai sus>, și a doua zi trimite pe unul
din miniștrii săi pentru a-i întoarce vizita în numele său.

12Bacșiș- mită.
13Calpac- Căciulă mare, sferică sau cilindrică, de obicei din piele neagră, tivită cu blană scumpă, pe
care o purtau domnul și boierii mai mari (mai târziu și negustorii străini).
Raport despre ceremoniile obișnuite la sosirea și intrarea oficială a unui nou domn al
Țării Românești

La sosirea sa pe celălalt mal al Dunării, în Turcia, în localitatea numită Turtucaia, domnul

cel nou gasește acolo pe mihmandarul14 trimis de divanul Țării Românești; acesta trebuie să
fie unul din boierii cei mai de seamă ai țării. El așteapta mai multe zile de-a rândul pe domn,
îi primește și îi trece peste Dunăre, pe pământul Țării Românești, în locul numit Oltenița.
Acolo sunt pregătite corturi și <tot> acolo se află mai mulți boieri, precum și un număr
oarecare de zapcii15 (slujitori subalteri) ai spătăriei, cu seimeni, care alcătuiesc miliția țării;
acolo se afla și ispravnicul său carmuitorul județului Ilfov, județ în care se află așezat orașul
București, precum și mai mulți preoți; aceștia își pun îndata odajdiile biericești16 și cântă în
fața domnului cântece de mulțumire pentru fericita sa sosire, după care domnul săruta crucea
și, aplecându-se puțin la pământ îl săruta, ridicând ochii spre cer și mulțumind lui Dumnezeu.
După această ceremonie, domnul saluta pe cei de față și le cere, pe scurt, vești despre Țara
Românească; apoi, dacă este vremea prânzului, se așeaza la masă; dacă nu, se odihnește două
sau trei ceasuri, apoi pornește din nou la drum cu tot alaiul său.

A doua zi sosește la mănăstirea numită Văcărești, cale de o jumătate de ceas de orașul

București, unde toți boierii și toate boieroaicele țării au datoria de a se duce mai dinainte
pentru a primi pe domn și pe doamna; și mitropolitul împreuna cu ceilalti episcopi și cu clerul
se afla acolo. La un ceas dincolo de Văcărești trebuie să se afle spătarul (capetenia ostirii),
împreună cu întreaga lui suita călare și cu steagurile; primește acolo pe domn, îl însoțește
până la numita mănăstire Văcărești în timp ce meterhaneaua17, care pleaca din
Constantinopol, împreuna cu domnul, canta, iar când se apropie alaiul de mănăstire, se trag
mereu clopotele. Sosind astfel în curtea acelei mănăstiri, domnul se coboara din careta sa în
fața ușii bisericii, unde sunt întâmpinați toți boierii, pe jos și cu capetele descoperite; aceștia
primesc pe domn, și îl duc în biserică. Doamna se coboara la scara clădirii manastirii, unde e
primită de boieroaicele țării, care o duc, ca și pe fiicele ei, domnițele, în odăile de primire.
Domnul, intrand în biserică, găsește pe mitropolit în haine arhierești, cu evanghelia în mână,
însoțit de ceilalți episcopi și preoți ai bisericii, care încep să cânte: “Vrednic este” și însoțesc
pe domn până la icoane; după ce acesta a sărutat icoanele și evanghelia, se așează în jilțul său

14 Mihmandar- Ofițer turcesc care-l escorta pe domn cînd pleca din Constantinopole spre țările
româneștĭ. Boĭer mare care purta grijă de călătoria nouluĭ domn pin țară.
15 Zapcii- slujitori subalterni
16 Odajdie- Podoabe liturgice.
17 Meterhenea- Muzică turcească în care predominau tobele.
(care se afla în toate bisericile), cu fiii săi alături de el, în jilțurile următoare, iar clerul cântă
un fel de “Te Deum", după care unul din episcopi rostește o cuvântare în cinstea <domnului>.
După ce s-a sfârșit, domnul saluta pe mitropolit și pe toți cei de față și iese din biserică
împreună cu beizadelele; doamna intra în biserica împreuna cu domnițele (fiicele ei), însoțită
de toate boieroaicele fiind primită cu aceleași ceremonial că domnul, afară doar de cuvântare,
care nu se rostește; după aceea se urca în camerele <de primire>, și anume: domnul se duce în
sala de ceremonie, desemnată domnilor și soția sa în cea a doamnelor. Atunci toți boierii
saruta mana domnului și îi urează bun sosit; domnul le multumește și le arată, într-o
cuvântare aleasă, plăcerea pe care o simte aflându-se printre ei și, îndata după aceea,
numește pe marele său postelnic (primul ministru), îmbrăcându-l cu un caftan18 și
înmânându-i marele toiag de argint al postelniciei; numește de asemenea pe vornicul doamnei
(cel însărcinat cu supravegherea haremului); aceste două numiri se fac de îndată, căci este
obiceiul ca la toate ceremoniile Curții, marele postelnic să stea în picioare în fața domnului,
cu toiagul său cel mare în mână, și după el al doilea și al treilea postelnic, cu suita
postelniciei, alcatuită din doisprezece postelnicei, ținând <în mână> toiage negre; al doilea și
al treilea postelnic au și toiage de argint, întocmai ca marele portar și al doilea și al treilea
portar (care stau și ei în picioare în fața domnului); dar toiagele acestora nu se aseamană cu
cele ale postelnicilor; tot astfel și vornicul haremului sta în picioare, în fata doamnei, cu
toiagul său de argint în mână.

Acum începe ceremonia și mitropolitul se așeaza cel dintâi jos, lângă domn (pe o bancă
așezată de jur împrejurul sălii) și după el cei trei episcopi mai de seamă din Țara
Românească, anume: cel de Râmnic, cel de Buzau și cel de Argeș și apoi toți boierii, după
rangul lor; i-au cu toții dulceața și cafea, în același timp cu domnul, apoi aceeași ceremonie
are loc la doamna, cu boieroaicele. Dupa aceea mai mulți boieri și boieroaice pleacă, alții
rămân până seara însoțesc pe domn pe doamna, care fac intrarea noaptea în orașul București
(daca nu vor sa stea, după vechiul obicei <timp de> trei zile la mănăstirea Văcărești). După
intrarea sa în București, unde trage la Curtea domnească, domnul se odihnește câteva zile,
timp în care nu ține Divan (sfat), mehterhaneaua nu cântă, el nu primește vizite de etichetă și
nici nu face numiri de dregatori etc. până ce nu și-a făcut intrarea oficială care are loc după
câteva zile, în felul următor: domnul se duce la marginea orașului în mănăstirea numită
Sfântul Spiridon, unde sunt adunați toți boierii țării, atât cei care au dregătorii, atât cei care nu

18Caftan- Manta orientală, albă, lungă și largă, împodobită cu fir de aur sau de mătase, pe care o
purtau domnitorii și boierii români.
mai sunt în slujbe (dat fiind ca toate dregătoriile nu sunt ocupate de aceiași inși decat timp de
un an); acolo se fac pregătirile pentru alai (intrarea ceremonioasă), care pomenește în chipul
următor:

Aga în funcție (șeful poliției) merge în frunte călare, cu toată suita lui, atât călare cât și
pe jos, și are sub ordinele sale pe podari (cei care priveghează la întreținerea podurilor), toate
breslele din oraș o mulțime de arnăuti; în urma sa sunt purtate steagurile din oraș și o mulțime
de arnăuti; în urma sa sunt purtate steagurile agiei iar trompetele sună.

Vornicul Poliției <orașului> îi urmeaza, cu zapcii lui (dregatori subalterni) și cu breslele

de negustori, cu tetali (sau heralzi) cu judecatorii starostiei.

Apoi urmeaza hatmanul, cu zapcii Divanului cu aprozii (slujitori inferiori ai justiției) care
merg înaintea lui pe jos și în mijlocul cărora e dus steagul hatmaniei.

Baș-beșli-aga (căpetenia gărzii turcești), cu toți ostașii turci, precum și marele portar
împreună cu al doilea și al treilea portar cu toți portăreii beilicului calari (beilicul este un han,
unde locuiesc turcii, și portăreii sunt cei care îi slujesc pe aceștia).

Marele spatar (căpetenia oștirii), cu întreaga sa suită, atât călare, cât și pe jos, purtând
steagurile spătăriei toți seimenii (miliția țării). Înaintea spătarului se poartă unul din cele trei
tuiuri (cozi de cal) date de sultan, iar trompetele sună.

Armașul (șeful departamentului criminalicesc), cu întreaga sa suită și precedat de toți

muzicanții orașului, în numar de cinci sute, care cantă cu toții din felurite instrumente și
fiecare companie <cântă> câte o bucată sau câte un joc diferit.

După aceasta sunt duși caii de călărie ai domnului (de obicei în numar de doisprezece),
toți cu un harnașament19 bogat și împodobiți cu scuturi de argint, fiecare cal fiind dus de doi
oameni ai grajdurilor domnești purtând livreaua lor obișnuită. Marele comis (mare scutier)
urmeaza împreună cu al doilea și al treilea comis și cu restul suitei. Acum vin toți boierii
călare, doi câte doi, potrivit rangului și vârstei lor, începând cu cei din treapta de jos până la
cei mai de seamă și toți poartă samur calpacuri pe cap, adică aceia care au dreptul de a le
purta; după boieri urrnează divan-effendi (secretarul turc al domnului) împreună cu
beizadelele (fiii domnului) și, în sfârșit domnul, purtând cuca, îmbracat cu cabaniță și călare
pe același cal primit la Constantinopol în ziua în care i se dăduse cuca; calul acesta se

19 Harnașament- Totalitate a obiectelor necesare la înhămarea, înșeuarea și conducerea calului.

numeste tablabașa în semn de cinstire. Înaintea domnului merg pe jos cei doi peici
împărătești și se mai poartă în fața lui celelalte două tuiuri, precum și sangeacul împărătesc.
Aceste steaguri sunt purtate de turci anume aduși de la Constantinopol, fiind privite ca sfinte
pentru credința lor.

Salahoru împaratesc, cu cei cincisprezece inși din suita sa, dați de Poartă domnului pentru
a-1 întovărăși, nu sunt de față la intrarea sa oficială ci, îndată ce au ajuns pe malul Dunării, îi
părăsesc și se întorc în capitală. Peicii fac parte din alai așa cum s-a spus mai sus, ca și
capugii20 seraiului împărătesc, care poartă cozile de cai la această ceremonie cei doi ceauși
împărătesti și has-ahîrlii merg de asemenea înaintea domnului, la alaiul acestuia. Toți acești
turci de la Constantinopol primesc daruri după intrarea oficială a domnului, care îi trimite
apoi îndarat în capitala <Imperiului Otoman), pe propria sa cheltuiala; numai douazeci de
mehteri răman aici la Curte.

După domn urmează al doilea spătar călare, purtând în mâna dreaptă topuzul domnului, vi
după el <vine> marele cămăraș (economul domnului), care arunca poporului o mulțime de
parale noi. Când ajung în centrul orașului, la biserica zisă a Curții vechi, se opresc acolo;
domnul se dă jos de pe cal și intra în biserica cu beizadelele vi cu câțiva boieri dintre cei mai
de seamă; este primit la ușa bisericii de mitropolit, de episcopi și de ceilalți <membri> ai
clerului, care citesc rugăciuni vi cantă un Te deum", în timp ce domnul săruta crucea.

În curtea bisericii sunt mai mulți măcelari, cu oi grase, vii, pe care le taie în clipa în care iese
domnul din biserică; este un fel de jertfă, numită în turceste kuban; carnea acestor oi este apoi
împărțită turcilor; este un obicei vechi care se practica mereu. După ce domnul a ieșit din
biserică, se urca din nou pe cal, ca și toți ceilalți, și alaiul merge mai departe până la Curtea
domnească, alaiului pană la palat.

Ajuns acolo, domnul se așează pe tronul său, în sala cea mare zisă a spătariei, mitropolitul,
episcopii și boierii rămân în picioare (aceștia cu capul descoperit) și se citește cu glas tare
firmanul împărătesc în trei limbi, anume: în turcește, în grecește și în românește. După ce s-a
sfârșit cititul, episcopii și boierii se asează <jos> și are loc ceremonia obișnuită, cu dulceață
și cafea, după care boierii se țineau unul dupa altul, săruta mâna domnului, luându-și rămas
bun de la el și pleacă. Aproape aceeași ceremonie se face <și> pentru doamna, a doua zi după
intrarea oficială a domnului; adică ea se duce de asemenea la mănăstirea Sfântului Spiridon,

20 Capugiu- Trimis al sultanului în Țările Române, împuternicit în special cu schimbarea domnilor.

de unde pornește șezând împreună cu domnițele (fiicele ei) în careta cea mare de gală, trasă
de șase cai vi înconjurată de ciohodari; vornicul haremului merge călare înaintea caretei
doamnei și are cu el o mulțime de zapcii de la agie, de la hatmanie, de la spatarie și de la
armășie, cu diferite companii de muzicanti cantand; marii boieri in slujbe, anume, spatarul,
aga etc. nu iau parte la alaiul doamnei, dar sunt înlocuiti de slujitorii lor subaltenii, cu o parte
din suita lor.

După careta doamnei, urmeaza toate boieroaice cu propriile lor carete trasuri, trase numai
de câte doi cai, anume, primele boieroaice, îndata după doamna, și cele de rang mai mic puțin
mai în urma, potrivit rangului fiecăreia. Doamna nu se coboara la biserica Curții vechi, ci se
duce drept la palat și în odaile ei (din harem) se așeaza pe tronul ei și are loc pentru
boieroaice ceremonia dulceții și cafelei; după aceea ele saruta mana doamnei pleacă. După ce
domnul a făcut intrarea oficială, meterhaneaua cantă la Curte în fiecare zi, de doua ori, adică
la prânz și seara, domnul face numirile în slujbe și dregătorii etc. și începe de asemenea să
țină Divane, adică să cerceteze treburile țării și să judece procesele, împreună cu boierii cei
mai de seamă ai țării, care sunt membrii Divanului și care stau jos acolo, cu toiage de argint
în mână, dar cu capul descoperit; toiagele acestea arătau dregătoriile de clasa întai.