ULTIMA NOAPTE DE DRAGOSTE, INTAIA NOAPTE DE RAZBOI

Valorificand experienta lui Proust si filosofia lui Bergson si Husserl, Petrescu pledeaza
pentru romanul de observare a vietii interioare, respective pentru romanul psihologic in care
scriitorul descrie realitatea in masura in care a cunoscut-o printr-o experienta proprie.
Adept al modernismului lovinescian, Camil Petrescu (1894-1957), este cel care, prin
opera lui, fundamentează principiul sincronismului, altfel spus, contribuie la sincronizarea
literaturii române cu literatura europeană (europenizarea literaturii române), prin aducerea unor
noi principii estetice ca autenticitatea, substanţialitatea, relativismul, şi prin crearea personajului
intelectual lucid şi analitic, în opoziţie evidentă cu ideile sămănătoriste ale vremii, care
promovau "o duzină de eroi plângăreţi". Camil Petrescu opinează că literatura trebuie să
ilustreze "probleme de conştiinţă", pentru care este neapărată nevoie de un mediu social în cadrul
căruia acestea să se poată manifesta.
Camil Petrescu propune o creaţie literară autentică, bazată pe experienţa trăită a autorului
şi reflectată în propria conştiinţă: "Să nu descriu decât ceea ce văd, ceea ce aud, ceea ce
înregistrează simţurile mele, ceea ce gândesc eu... Aceasta-i singura realitate pe care o pot
povesti... Din mine însumi, eu nu pot ieşi... Orice aş face eu nu pot descrie decât propriile mele
senzaţii, propriile mele imagini Eu nu pot vorbi onest decât la persoana întâi...".
Apărut în anul 1930, romanul „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”
confirmă teoretizările lui Camil Petrescu pe marginea romanului şi prezintă drama lui
Gheorghidiu în două experienţe existenţiale : a iubirii şi a războiului. Dramatismul experienţelor
imaginate de scriitor rezultă din analiza minuţioasă a stărilor de conştiinţă izvorâte din
întâmplările trăite individual sau colectiv şi asumate de erou. Martor atent al evenimentelor în
care este direct implicat, Ştefan Gheorghidiu le răsfrânge în propriul cuget, afirmând „ în afară de
conştiinţă, totul este bestialitate”. Reflectarea sistematică a faptelor exterioare a personajelor
transformă gândirea lucidă într-un fel de instanţă supremă.
Se pune accent pe autenticitate, timpul actiunii este prezent si subiectiv care actualizeaza
ganduri si fapte trecute, inglobandu-le in cele prezente, tottul fiind subordonat memoriei, singura
ce poate oferi sentimental concretului. Utilizarea persoanei intai imprima textului un character
subiectiv, conducand la identitatea dintre planul naratorului si cel al personajelor.
 Tema romanului surprinde drama intelectualului lucid , însetat de absolutul sentimentului
de iubire, dominat de incertitudini, care se salvează prin conştientizarea unei drame mai
puternice, aceea a omenirii ce trăieşte tragismul unui război absurd, văzut ca iminenţă a morţii.
Romanul este structurat în două părţi, cu titluri semnificative, surprinzând două ipostaze
existenţiale: "Ultima noapte de dragoste", care exprimă aspiraţia către sentimentul de iubire
absolută şi "întâia noapte de război", care ilustrează imaginea războiului tragic şi absurd, ca
iminenţă a morţii. Dacă prima parte este o ficţiune, deoarece prozatorul nu era căsătorit şi nici nu
trăise o dramă de iubire până la scrierea romanului, partea a doua este însă o experienţă trăită,
scriitorul fiind ofiţer al armatei române, în timpul primului război mondial.
Romanul debuteaza printr-un artificiu compositional.Astfel actiunea primului capitul “La
Piatra Craiului in munte” este posterioara intamplarilor relatate in restul cartii intai, scotand in
evidenta cele doua planuri temporale in discursul narativ: pe de o parte timpul nararii(prezentul
frontului), pe de alta parte timpul narat prin trecutul povestii de iubire.
In “primavara lui 1916”, Gheorghidiu asista la popota ofitierilor la o discutie despre
dragoste si fidelitate pornind de la un fapt divers aflat din presa: un barbat ce si-a ucis femeia a
fost achitat de tribunal, ceea ce-I declanseaza memoria afectiva a protagonistului, trezindu-I
amintiri legate de cei doi ani si jumatate de casnicie cu Ela.
Ca si la Proust, un eveniment exterior-aici discutia de la popota- declanseaza
remomorarea unor intamplari sau stari traite intr-un timp trecut dar spre deosebire de Proust, care
povesteste evenimentele in mod spontan, Petrescu le prezinta in mod cronologic si sunt analizate
in mod lucid.
Cuvântul "noapte" repetat în titlu redă simbolic incertitudinea, îndoiala, iraţionalul,
nesiguranţa şi absurdul, necunoscutul şi tainele firii umane. Cele două "nopţi" din titlu sugerează
şi două etape din evoluţia personajului principal, dar nu şi ultimele, întrucât - în final - Ştefan
Gheorghidiu este disponibil sufleteşte pentru o nouă experienţă existenţială.
Perspectiva narativa este “impreuna cu” si se caracterizeaza prin existent unui narato care
este prezent in istorie sic a personaj-actor; prezentarea universului operei din punct de vedere al
naratorului-personaj se numeste perspectiva auctoriala si presupune un “eu” centratl care
structureaza discursul prin intermediul subiectivitatii si permite anexarea unui nou teritoriu in
discursul narativ: psihicul uman(constientul si inconstientul); personajul-narator relateaza faptele
in care este implicat ca protagonist, fiind un narrator incredibil, pentru ca, intentionat sau
involuntar, ofera o perspectiva subiectiva asupra celor relatate.Relatarea se face la persoana intai,
scotand in relief trairile protagonistului, ca reflex al unor evenimente exterioare, trecute insa, prin
reflectarea la nivelul constiintei, in plan second; de aici rezulta toate caracteristicile romanului
subiectiv. In aceste conditii, naratorul foloseste preponderant focalizarea interna concentrandu-se
asupra propriei experiente de viata, evidentiate pe doua planuri, relative simetrice in arhitectura
interioara a romanului: drama unei iubiri esuate si experienta razboiului.
Relatiile spatiale si temporale in romanul subiectiv, prevaleaza dimensiunea temporala a
prezentarii evenimentelor, specifica este acromia, suspendarea linearitatii evenimentelor, datorita
memoriei involuntare, prin care amintirile se inregistreaza spontan, nedirijat, nefiind cautate
intentioinat; de aceea, sunt prezente multe analepse(intoarceri in trecut), care urmeaza fluxul
constiintei si relativizeaza timpul; spatial isi pierde, astfel, in romanul subiectiv, rolul
predominant in constituirea cadrului actiuniil; devine spatiu interior, supus determinarilor si
oscilatiilor temporale ale memoriei involuntare.
Chiar daca este vorba de un roman modern in incipit sunt fixate cu precizie realista
reperele spatio-temporale: “In primavera anului 1916 ca sublocotenent proaspat, intaia data
concentrat luase in parte cu un regiment de infanterie din capital la fortificarea Vaii Prahovei
intre Busteni si Predeal”.In schimb finalul este unul deschis ce lasa loc interpretarilor multiple
asa cum se intampla in proza de analiza psihologica. Astfel Gheorghidiu oboist sa mai caute
certitudini sis a se mai indoiasca, se simte detasat de tot ceea ce-l legase de Ela si hotaraste s-o
paraseasca si sa-I lase “tot trecutul”.
Spre deosebire de romanele traditionale in care conflictul este exterior, in romanul lui
Camil Petrescu apare conflictul interior din constiinta personajului narator Stefan Gheorghidiu
care traieste stari si sentimente contradictorii fata de sotia sa Ela. Acest conflict interior este
generat de raporturile pe care protagonistul le are cu realitatea inconjuratoare, iar principalul
motiv al rupturii dintre ei era implicarea sotiei in lumea mondena. Asadar conflictul interior se
produce din cauza diferentelor aspirationale ale lui Stefan si realitatea ce-l inconjoara. Conflictul
interior este dublat de cel exterior, generat de relatia acestuia cu societatea, acesta fiind un
inadaptat social, mistuit launtric de utopia in care crede.
Din punctual meu de vedere, prin formularea narativa abordata de Camil Petrescu, acesta
schimba viziunea unor teme ca iubirea si razboiul din literatura traditionala iar protagonistul sau
demasca lipsa de consistenta dintre timpul cronologic cat si acelui psihologic.