INFRACŢIUNI CONTRA VIEȚII

 Omorul
 Omorul calificat
 Uciderea la cererea victimei
 Determinarea sau înlesnirea sinuciderii
 Uciderea din culpă

Cuprins
0
1.1. Introducere
1.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare
1.3. Conţinutul unităţii de învăţare
1.3.1. Obiectul juridic
1.3.2. Subiecţii
1.3.3. Latura obiectivă
1.3.4. Latura subiectivă
1.3.5. Forme și modalităţi
1.3.6. Sancţiuni
1.4. Îndrumar pentru autoverificare
1

1.1. Introducere
2
Ocrotirea valorii sociale reprezentate de dreptul la viaţă a reprezentat
o prioritate pentru oameni, încă din cele mai vechi timpuri.
Indiferent de modul de reglementare sau de cutumele vremii,
omuciderea a fost, cu mici excepţii, aspru sancţionată, având în vedere
că dreptul la viaţă fiind privit ca drept absolut, opozabil erga omnes.

1.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare

Obiectivele unităţii de învăţare:

 însuşirea de către studenţi a caracteristicilor generale ale părţii

speciale a dreptului penal;
  cunoaşterea de către studenţi a structurii infracţiunilor contra vieţii,
integrităţii corporale şi sănătăţii;
 însuşirea elementelor constitutive ale infracţiunilor contra vieţii;
 dobândirea metodelor de analiză si interpretare specifice disciplinei
astfel încât, în concret, să se poată realiza o corectă încadrare
juridică a faptelor care pot întruni elementele constitutive ale unei
infracțiuni;
 aplicarea noţiunilor teoretice la probleme de practică judiciară, chiar
cu un grad ridicat de aplicabilitate instituțională.

Competenţele unităţii de învăţare:

 cunoaşterea terminologiei juridice;

 cunoaşterea accepţiunilor terminologiei specifice;
 înţelegerea sensurilor proprii fiecărei categorii şi fiecărui concept
juridic;
 cunoaşterea criteriilor de tipologizare a dreptului;
 stăpânirea principiilor fundamentale şi a regulilor de drept;
 interpretarea corectă a textelor juridice;
 perfecţionarea discursului juridic;
 însuşirea artei de a raţiona în drept;
 cultivarea spiritului de dreptate şi justiţie.

Timpul alocat unităţii: 2 ore

1.3. Conţinutul unităţii de învăţare1

ASPECTE COMUNE

În capitolul destinat infracţiunilor contra vieţii, legiuitorul a incriminat

5 fapte, deosebit de grave, respectiv:
1
Reprodus astfel cum a fost tratat în Doinel Dinuică, Petre Buneci - Drept penal special - Aspecte teoretice si de
practică judiciară, Editura Fundației Romania de Maine, 2001, p.33 şi urm. și în Doinel Dinuica, Polixenia
Grecu ș.a.- Drept penal. Partea speciala, Vol.I, Curs IFR, Editura Fundației România de Mâine ,
București, 2013, cu mențiunea că analiza infracțiunilor a fost actualizată conform Legii nr.286/2009 privind
Codul penal.
 OMORUL (ART. 188)
(1) Uciderea unei persoane se pedepseşte cu închisoarea de la 10 la 20 de
ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(2) Tentativa se pedepseşte.
OMORUL CALIFICAT (ART. 189)
(1) Omorul săvârşit în vreuna dintre următoarele împrejurări:
a) cu premeditare;
b) din interes material;
c) pentru a se sustrage ori pentru a sustrage pe altul de la tragerea la
răspundere penală sau de la executarea unei pedepse;
d) pentru a înlesni sau a ascunde săvârşirea altei infracţiuni;
e) de către o persoană care a mai comis anterior o infracţiune de omor
sau o tentativă la infracţiunea de omor;
f) asupra a două sau mai multor persoane;
g) asupra unei femei gravide;
h) prin cruzimi,
se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă sau închisoare de la 15 la 25 de ani
şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(2) Tentativa se pedepseşte.
UCIDEREA LA CEREREA VICTIMEI (ART. 190)
Uciderea săvârşită la cererea explicită, serioasă, conştientă şi repetată a
victimei care suferea de o boală incurabilă sau de o infirmitate gravă atestată
medical, cauzatoare de suferinţe permanente şi greu de suportat, se pedepseşte
cu închisoarea de la unu la 5 ani.
DETERMINAREA SAU ÎNLESNIREA SINUCIDERII (ART. 191)
(1) Fapta de a determina sau înlesni sinuciderea unei persoane, dacă
sinuciderea a avut loc, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 7 ani.
(2) Când fapta prevăzută în alin. (1) s-a săvârşit faţă de un minor cu
vârsta cuprinsă între 13 şi 18 ani sau faţă de o persoană cu discernământ
diminuat, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 10 ani.
(3) Determinarea sau înlesnirea sinuciderii, săvârşită faţă de un minor
care nu a împlinit vârsta de 13 ani sau faţă de o persoană care nu a putut să-şi
dea seama de consecinţele acţiunilor sau inacţiunilor sale ori nu putea să le
controleze, dacă sinuciderea a avut loc, se pedepseşte cu închisoarea de la 10 la
20 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(4) Dacă actele de determinare sau înlesnire prevăzute în alin. (1)-(3) au
fost urmate de o încercare de sinucidere, limitele speciale ale pedepsei se reduc
la jumătate.
UCIDEREA DIN CULPĂ (ART. 192)
(1) Uciderea din culpă a unei persoane se pedepseşte cu închisoarea de la
unu la 5 ani.
(2) Uciderea din culpă ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale ori a
măsurilor de prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau meserii ori pentru
efectuarea unei anumite activităţi se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
Când încălcarea dispoziţiilor legale ori a măsurilor de prevedere constituie prin
ea însăşi o infracţiune se aplică regulile privind concursul de infracţiuni.
(3) Dacă prin fapta săvârşită s-a cauzat moartea a două sau mai multor
persoane, limitele speciale ale pedepsei prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) se
majorează cu jumătate.
1.3.1. OBIECTUL JURIDIC
Obiectul juridic generic al infracţiunilor contra vieţii, ca de altfel şi cel al
infracţiunilor contra persoanei în general, este reprezentat de ansamblul
relaţiilor sociale care se constituie şi se desfăşoară în legătură cu apărarea
persoanei, cu privire la atributele sale. Obiectul juridic generic este
constituit din totalitatea acelor relații sociale care guvernează și ocrotesc
viața persoanei. Acest drept are un caracter absolut, aparţinând fiecărei
persoane şi fiind opozabil tuturor; ceilalţi membri ai societăţii sunt obligaţi să
respecte acest drept și să se abțină de la orice acţiune care ar putea aduce
atingere acestui drept.
Aceste infracţiuni prezintă un ridicat grad de pericol social, determinat
atât de importanţa valorilor sociale ocrotite, cât şi de gravele urmări pe care ele
le pot avea pentru comunitate, ştiut fiind faptul că aceste infracţiuni se
săvârşesc, de regulă, prin mijloace sau procedee violente şi au o frecvenţă mai
ridicată în raport cu alte categorii de infracţiuni.
Faptul că infracţiunile de omor au ca obiectiv viaţa omului le conferă
acestora un profil specific în cadrul fenomenului infracţional, atrăgând asupra
lor atenţia comunităţii (societăţii), sensibilizând conştiinţa colectivă şi opinia
publică.
Infracţiunile contra vieții au ca obiect juridic special acele relaţii sociale
care vizează, în mod nemijlocit, însuși dreptul fundamental la viaţă al
fiecăruia.
Obiectul material al infracţiunilor de omor este constituit din corpul
persoanei împotriva căreia s-a îndreptat acțiunea ucigătoare. Nu interesează
dacă victima era sănătoasă sau într-o stare avansată de boală şi nu ar mai fi trăi
mult dacă nu ar fi fost ucisă. De asemenea, este indiferent şi dacă victima ar fi
fost o persoană tânără sau în vârstă ori dacă era sau nu în plenitudinea
facultăţilor fizice sau psihice. Este absolut necesar ca subiectul activ să fie în
viață în momentul descărcării armei de foc (împușcării) sau aplicării loviturii
într-o anumită zonă a corpului, ce a condus la suprimarea vieții, în acel
moment sau ulterior, chiar dacă apreciem că zona nu este vitală, dar urmare a
complicațiilor medico-chirurgicale ce se produc din cauza traumatismului
suferit de subiectul pasiv al infracțiunii de omor.
Literatura medico-legală2 admite că numai moartea biologică (s.n. - a
creierului) poate fi considerat criteriul fundamental a “morții organismului
uman luat ca întreg”, nu și cea clinică, care presupune încetarea funcțiilor
2
Valentin Iftenie, Dan Dermengiu, Medicină legală, Ed. CH Beck, București, 2009, p.36
vitale, cardio-circulatorii și respiratorii, fără moartea creierului. Este foarte
adevărat că, fără intervenția medicului specialist, moartea clinică precede
moartea biologică a persoanei.
Moartea biologică este, în opinia noastră, punctul terminus al procesului
biologic, al procesului vieții, care la scară existențială poate fi tradus prin
lăsarea cortinei vieții peste entitatea biologică, identificată prin două înscrisuri
legale majore, actul nașterii și actul morții.
În cazul cazul determinării sau înlesnirii sinuciderii (art. 191 C. pen.),
obiectul material constă în corpul persoanei care s-a sinucis ori a încercat să se
sinucidă.
1.3.2. SUBIECŢII
A. Subiectul activ
Subiect activ nemijlocit (autor) al infracţiunilor de omor, omor calificat,
ucidere la cererea victimei, determinarea ori înlesnirea sinuciderii, ucidere din
culpă, poate fi orice persoană, deoarece legea nu cere ca aceasta să aibă o
calitate anume.
Infracţiunile de omor pot avea unul sau mai mulţi subiecţi activi,
participaţia penală fiind posibilă în toate formele sale: coautorat, instigare,
complicitate.
Un exemplu de participaţie penală îl constituie fapta prin care, inculpaţii, 3
deşi nu au folosit vreun instrument apt să producă moartea, au lovit victima cu
pumnii şi picioarele peste tot corpul, inclusiv într-o regiune vitală, loviturile
aplicate au fost multiple dintre care unele au avut o intensitate deosebită,
părăsind-o apoi într-un loc izolat ceea ce a făcut imposibilă acordarea
asistenţei medicale.
În practica judiciară s-a decis că există coautorat dacă mai multe
persoane au lovit victima cu un instrument apt de a ucide (cuţit, topor, briceag,
ciomag, etc.), chiar dacă numai lovitura unuia dintre participanţi a fost mortală.
Spre exemplu, prin sentinţa penală, nr. 361 din 29 aprilie 2011, Tribunalul
Galaţi, secţia penală, au fost condamnaţi inculpaţii C.PEN.şi T.N pentru
săvârşirea în participaţie în calitate de coautori a infracţiunii de omor (prin
lovituri separate cu corpuri contondente au ucis victima O.I cioban), iar
inculpatul P.S pentru complicitate la infracţiunea amintită.4
Este însă evident că săvârşirea infracţiunii de omor, în forma
coautoratului, presupune ca persoana (persoanele) prezente la locul şi timpul
consumării faptei să desfăşoare activităţi de orice tip, indispensabile executării
acţiunii ucigătoare, simpla ei prezenţă la locul omorului (asistarea)
nesatisfăcând cerinţa unei cooperări în sensul noţiunii penale de coautorat.5

3
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală, Decizia nr. 1576/2010, www.scj.ro
4
Tribunalul Galaţi, Secţia Penală,Decizia nr.361/2011, www.scj.ro
5
Doinel Dinuică, Constantin Duvac, ş.a. Drept penal, partea specială, Editura Fundaţiei România de Mâine,
Bucureşti, p.57
 O altă formă a participaţiei penale este instigarea, care în cazul omorului
există atunci când o persoană a determinat cu intenţie o altă persoană să
săvârşească o asemenea faptă. Activitatea instigatorului la omor, cel mai
adesea, ia forma unui îndemn insistent, făcându-l pe instigat să accepte şi să
realizeze voinţa instigatorului.6
Cea de a treia formă a participaţiei este complicitatea, iar în cazul
infracţiunii de omor, acestea prezintă unele aspecte specifice, deoarece există
complicitate atunci când orice persoană cu intenţie, ajută sau înlesneşte în
orice mod o altă persoană la săvârşirea unei fapte de omor, sau când persoana
promite ceva înainte sau în timpul săvârşirii faptei, făptuitorului, chiar dacă
această promisiune făcută nu este şi nu va fi îndeplinită. Mai există
complicitate la omor atunci când acel complice participant săvârşeşte anumite
acte de pregătire specifice şi necesare pentru o altă persoană (autorul), ca
această să-şi desfăşoare activitatea de ucidere.
Prin complicitate se înţelege, sprijinul dat de o persoană, în orice mod şi
prin orice mijloace, unei alte persoane, cu prilejul săvârşirii unei fapte ilicite.
Contribuţia complicelui, la săvârşirea faptei prevăzută de legea penală,
spre deosebire de contribuţia autorului este o contribuţie indirectă (mediată). În
timp ce autorul efectuează acte de executare care realizează, în mod nemijlocit,
materialitatea faptei, complicele efectuează acte de sprijinire a activităţii
autorului.
Prin urmare complicele nu realizează fapta în mod nemijlocit, ci sprijină,
înlesneşte, ajută la realizarea acesteia de către autor.
Actele de sprijinire pot consta într-o contribuţie materială (fizică) care a
înlesnit sau ajutat realizarea laturii obiective a faptei sau într-o contribuţie
imaterială (morală) care a înlesnit ori ajutat la realizarea laturii subiective a
faptei săvârşite.
B. Subiectul pasiv
Subiectul pasiv al infracţiunilor contra vieții este persoana în viaţă. Este
exclusă infracţiunea de omor când subiectul pasiv este un cadavru. Subiect
pasiv poate fi, deci, orice persoană, pentru că legea nu condiţionează apărarea
vieţii unei persoane de vreo calitate a acesteia. Orice persoană, oricare ar fi
starea ori statutul ei personal ori social, poate fi subiect pasiv, deoarece
ocrotirea vieţii persoanei are caracter universal, singura condiţie fiind ca
persoana să fi fost în viaţă.
Nu interesează vârsta, sexul sau dacă acesta era hotărât să se sinucidă
sau că, fiind bolnav de o boală incurabilă, mai avea puţin de trăit.
În cazul infracţiunilor prevăzute de art. 189 alin.(1) lit. d, subiectul pasiv
poate fi doar femeia gravidă, situație în care, odată cu suprimarea vieţii femeii,
se suprimă şi fetusul, ceea ce înseamnă o dublă atingere adusă vieţii umane.
1.3.3. LATURA OBIECTIVĂ
6
Alexandru Boroi, Aspecte teoretice şi practice privind infracţinuile de omor şi loviri sau vătămări cauzatoare
de moarte, Editura Ministerul de Interne, Bucureşti, 1991,p.,60-61.
 A. Elementul material
Sub acest aspect, tipul de infracţiuni analizat implică o acţiune de
ucidere (de suprimare a vieţii) a unor persoane fizice, o activitate materială ce
are ca rezultat moartea unui om.
Infracțiunile se pot consuma atât prin acțiune, cât și prin inacțiune. Ca
modalități de săvârșire a infracțiunilor contra vieții prin inacțiune, în doctrină 7
se exemplifică: lăsarea fără hrană a unei persoane, fie tânără (copil), fie bătrână
și neputincioasă, care nu se poate alimenta singură, neadministrarea
medicamentelor recomandate de medicul specialist sau administrarea voit
incorectă, prin creșterea sau scăderea dozei zilnice, care va duce la curmarea
voită a vieții persoanei, aflată în îngrijirea sau ocrotirea legală a subiectului
activ.
Elementul material, fie că este o acţiune, fie că este o inacţiune, trebuie
să fie apt să provoace și determinant pentru moartea unei persoane.
Fapta ucigătoare poate fi săvârşită prin orice mijloace sau instrumente.
Acestea pot fi clasificate în: mijloace fizice (corpuri contondente, arme albe,
arme de foc, obiecte tăietoare, înţepătoare), mijloace chimice (substanţe
chimice cu acţiune toxică sau corozivă), precum şi mijloace psihice
(ameninţarea gravă, surpriza, sperierea, intimidarea psihică profundă, stresul
psihic, etc.).
Intensitatea acțiunii ucigătoare poate varia în funcţie de instrumentele
utilizate asupra subiectului pasiv (mai sus arătate), precum și raportat la
situaţia victimei sau capacitatea acesteia de a se apăra.
Uneori, o singură lovitură, chiar fără mare intensitate, poate cauza
moartea, dacă victima este o persoană în vârstă şi bolnavă; de asemenea, sunt
suficiente acte de duritate minimă pentru a ucide un copil. Omor există şi
atunci când făptuitorul, ştiind că victima suferă de cord şi că o emoţie
puternică îi va provoca moartea, în dorinţa de a ucide, îi provoacă o asemenea
emoţie.8
Infracțiunea prevăzută de art. 191 C. pen., sub aspectul elementului
material, implică o acţiune de determinare sau de înlesnire a sinuciderii unei
persoane.
„Determinarea” constă în convingerea unei persoane de a se sinucide.
Aceasta se poate realiza atât prin îndemnuri , cât prin acte repetate de violență
(de orice fel), care pot să o aducă pe victimă în stare de disperare, culminând
cu sinuciderea sau încercarea de sinucidere.

7
Vasile Dobrinoiu, Mihai Adrian Hotca, Mirela Gorunescu, Maxim Dobrinoiu, Ilie Pascu, Ioan Chiş, Costică
Păun, Norel Neagu, Mircea Constantin Sinescu, Noul cod penal comentat - partea specială, Editura Universul
Juridic, București, 2014, p.21
8
O. Loghin, A. Filipaş, Drept penal român, Partea specială, Casa de editură şi presă „Şansa” SRL, Bucureşti,
1992, p. 37, în Vasile Dobrinoiu, Mihai Adrian Hotca, Mirela Gorunescu, Maxim Dobrinoiu, Ilie Pascu, Ioan
Chiş, Costică Păun, Norel Neagu, Mircea Constantin Sinescu, Noul cod penal comentat - partea specială, Editura
Universul Juridic, București, 2014, p.21
 „Înlesnirea” sinuciderii unei persoane constă în orice ajutor dat persoanei
să se sinucidă.
Atât în cazul determinării, cât şi în cazul înlesnirii, activitatea de
suprimare a vieţii trebuie să fie în exclusivitate opera sinucigaşului.
În cazul infracţiunii de omor simplu, elementul material al laturii
obiective se realizează din punct de vedere obiectiv, prin ucidere unei
persoane, adică prin orice activitate materială care are ca rezultat moartea unui
om.
Aptitudinea actului de violenţă de a suprima viaţa persoanei se deduce
din materializarea lui în care se cuprind, instrumentul folosit şi considerat
ucigător, numărul mare al loviturilor aplicate, intensitatea şi orientarea lor spre
regiunile vitale ale corpului victimei
B. Urmarea imediată
Urmarea sau rezultatul este cea de-a doua componentă a laturii obiective.
Actul de violenţă devine relevant sub aspectul infracţiunii de omor în
momentul în care produce rezultatul, constând în moartea victimei. În lipsa lui,
actul de violenţă poate fi luat în considerare ca element al tentativei de omor
sau al altei infracţiuni. Urmarea imediată a infracţiunii de determinare ori
înlesnire a sinuciderii trebuie să fie sinuciderea ori încercarea de sinucidere,
rezultate care, de altfel, sunt expres prevăzute în conţinutul incriminării.
C. Legătura de cauzalitate
Între activitatea desfăşurată de făptuitor şi moartea victimei trebuie să
existe un raport de cauzalitate. Acest raport există atunci când se stabileşte că,
fără activitatea făptuitorului, moartea victimei nu s-ar fi produs.
Legătura cauzală există şi atunci când la activitatea făptuitorului s-au
adăugat şi alţi factori, preexistenţi, concomitenţi sau posteriori, care au
concurat la producerea rezultatului.
1.3.4. LATURA SUBIECTIVĂ
Elementul subiectiv, se exprimă prin intenţie directă sau indirectă, în
cazul infracțiunilor prevăzute la art.188,189, 190 și 191. În ceea ce privește
infracțiunea de ucidere din culpă, forma de vinovăție va fi, așa cum rezultă și
din denumirea marginală, culpa.
Intenţia este directă atunci când făptuitorul prevede rezultatul faptei
9
sale , respectiv împrejurarea că prin fapta sa va produce moartea unei persoane
şi urmăreşte anume producerea acestui rezultat.
Intenţia este indirectă atunci când autorul prevede rezultatul faptei sale
și, deşi nu urmăreşte producerea rezultatului aflat în reprezentarea sa, îl
acceptă10.
Va exista infracțiunea de ucidere din culpă, sub aspectul formei de
vinovăție, în situația în care subiectul activ fie prevede rezultatul faptei sale,

9
Art.16 alin.(3) lit.a) C.pen.
10
Art.16 alin.(3) lit.b) C.pen.
 dar nu-l acceptă, socotind fără temei că el nu se va produce 11, fie nu prevede
rezultatul faptei sale, deși trebuia și putea să-l prevadă12.
Mobilul nu constituie o cerinţă pentru existenţa laturii subiective, însă
stabilirea existenței sale contribuie la individualizarea pedepsei de către
instanţa de judecată.
Săvârşirea faptei într-un anumit scop, conferă un grad de pericol social
mai ridicat unei infracțiuni contra vieții, caz în care acestea vor constitui forme
agravate, așa cum se prevede la art.189 alin.(1) lit.b), c) și d) C.pen.
Eroarea asupra persoanei victimei nu are nici un fel de influenţa asupra
vinovăţiei făptuitorului şi nu elimină răspunderea penală, întrucât eroarea nu
are un caracter esenţial.
Infracţiunea de omor sau omor calificat există şi în situația în care
făptuitorul şi-a îndreaptat acţiunea ucigaşă către o persoană, dar, din cauza
unor manipulări greşite a instrumentului sau a instrumentelor folosite la
comiterea faptei, ucide altă persoană.
Din aceleaşi raţiuni, sunt întrunite elementele constitutive ale
infracţiunii de omor sau omor calificat şi atunci când din cauzele mai sus
menţionate, are loc moartea, atât a victimei vizată de făptuitor, cât şi a unei alte
persoane, sau când făptaşul a lezat mai multe persoane pe lângă victima
principală.
În prima situație, pentru subiectul activ reprezentarea faptei este
alterată, dar executarea acțiunii ce formează elementul material este perfectă,
iar în cea dea doua situație, subiectul activ are reprezentarea faptelor sale, dar
executarea acțiunii ce formează elementul material este greşită.
1.3.5. FORME ȘI MODALITĂȚI
Infracţiunea de omor, fiind o infracţiune comisivă (care poate fi realizată
atât prin acţiune, cât şi prin inacţiune) şi o infracţiune materială condiţionată
de producerea unui rezultat material distinct în timp şi în spaţiu şi determinat
de aceasta este susceptibilă de desfăşurarea în timp, şi deci, de forme
imperfecte, cum ar fi actele preparatorii şi tentativa.13
Actele preparatorii nu se pedepsesc, în schimb, tentativa se pedepseşte
potrivit art. 188 alin. (2) C. pen., fiind posibilă în toate formele ei.
Codul penal reglementează trei forme de tentativă, şi anume: tentativa a
cărei executare a fost întreruptă, tentativa a cărei executare a fost terminată dar
nu şi-a produs efectul şi tentativa improprie. Aceste forme de tentativă le
regăsim şi în materie de omor şi ele sunt puse în evidenţă de un element
comun: acela de punere în executare a omorului fără să se realizeze însă
rezultatul constând în moartea victimei.

11
Art.16 alin.(4) lit.a) C.pen.
12
Art.16 alin.(4) lit.b) C.pen.
13
Vintilă Dongoroz şi colaboratorii, Explicaţii teoretice ale Codului Penal, Bucureşti, 1971,vol III, Editura
Academiei,Bucureşti,1971,p.184.
 Tentativa la infracţiunea de omor poate fi întreruptă atunci când
activitatea autorului a fost oprită sau împiedicată să se desfăşoare din cauze
independente de voinţa făptuitorului.
Infracţiunea de omor poate îmbrăca şi forma tentativei perfecte atunci
când acţiunea tipică a fost executată în întregime, dar rezultatul, respectiv
moartea victimei, nu s-a produs.
De asemenea, s-a reţinut frecvent în practica judiciară ca fiind tentativă
perfectă la infracţiunea de omor situaţia în care, prin modul în care a acţionat
asupra victimei infractorul a pus intenţionat în pericol viaţa acesteia, dar
rezultatul nu s-a produs datorită intervenţiilor medicale prompte şi calificate.14
Infracţiunea de omor se consumă în momentul în care activitatea de
ucidere a produs urmarea imediată, adică moartea victimei.
Până la producerea acestui rezultat, care poate surveni la un oarecare
interval de timp după efectuarea activităţii de ucidere, fapta constituie o
tentativă de omor şi va fi urmărită ca atare sub rezerva schimbării încadrării în
cazul în care se va produce şi consumarea.
Infracţiunile contra vieții sunt incriminate atât în forme normative
simple (tip), cât și agravate.
Fiecare modalitate normativă poate cunoaşte, la rândul său, multiple
modalităţi faptice, determinate de împrejurările în care fapta a fost comisă în
raport cu mijloacele folosite, cu locul şi cu timpul, cu relaţiile dintre infractor
şi victimă, cu mobilul, putând defini săvârşirea faptei.
Fapta de omor incriminată de art. 188 C. pen. constituie forma tip,
modalitatea simplă a activităţii de ucidere.
Formele agravate ale infracţiunii de omor sunt incriminate în art. 189 C.
pen. sub denumirea marginală omor calificat.
Omorul săvârşit cu premeditare - art. 189 lit. a) Cod penal
Premeditarea, în sensul literar al cuvântului, înseamnă gândire anticipată,
chibzuire asupra unei activităţi viitoare.
Premeditarea presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor trei
condiţii:
- trecerea unui interval de timp din momentul luării hotărârii de a săvârşi
omorul şi până în momentul săvârşirii infracţiunii. În fiecare caz, organul
judiciar competent, va constata, dacă această condiţie este sau nu îndeplinită,
ţinând seama de împrejurările concrete ale cauzei şi îndeosebi, de
particularităţile subiective ale făptuitorului;
- efectuarea unor acte de pregătire materială, în vederea săvâşirii faptei,
constând în luarea de măsuri, procurarea de instrumente sau mijloace;
- efectuarea unor acte de pregătire morală, psihică, în vederea săvârşirii
faptei, constând în activitatea psihică a făptuitorului de reflectare, de chibzuire
asupra modului cum va săvârşi infracţiunea.
14
Alexandru Boroi, Aspecte teoretice şi practice privind infracţinuile de omor şi loviri sau vătămări cauzatoare
de moarte, Editura Ministerul de Interne, Bucureşti, 1991, p.,73.
 Practica judiciară, mai veche sau mai nouă, a confirmat prin numeroase
soluţii, necesitatea întrunirii celor trei elemente indicate în doctrină, pentru a se
putea reţine premeditarea, în sensul că pentru a considera că omorul a fost
săvârşit cu premeditare, este necesar să se constate că luarea hotărârii de a
ucide a premers cu o anumită perioadă de timp săvârşirea faptei, în care
autorul să reflecteze şi să efectueze acţiuni concrete de pregătire a comiterii
infracţiunii. Aceste condiţii nu sunt îndeplinite în cazul unei altercaţii produse
în apropierea locuinţei inculpatului care, pentru a se răzbuna, a intrat în casă,
s-a înarmat cu un cuţit, după care, găsind pe partea vătămată, a încercat să o
ucidă. Pe baza aceloraşi raţionamente s-a reţinut premeditarea, în ipoteza în
care inculpatul s-a certat cu victima după care s-a dus la locuinţa lui, s-a
înarmat cu un cuţit, a revenit la locuinţa victimei, a pândit-o pe aceasta timp de
aproximativ o ora, după care, la apariţia victimei i-a aplicat acesteia o lovitură
cu cuţitul în inimă. S-a apreciat că, în acest caz, esenţiale sub aspectul reţinerii
premeditării au fost împrejurarea că inculpatul a avut timp suficient pentru a
reflecta asupra acţiunii, faptul că el şi-a procurat în intervalul de timp respectiv
arma de care s-a folosit, precum şi faptul de a pândi victima înainte de a o
ucide, în schimb, nu s-a reţinut premeditarea, în ipoteza în care în urma unei
altercaţii cu victima inculpatul a ameninţat-o pe aceasta cu moartea, a părăsit
locul altercaţiei, a revenit după circa 10 minute înarmat cu un cuţit şi a aplicat
victimei lovituri care au cauzat decesul acesteia. S-a considerat că, în acest caz,
intervalul de timp scurs între momentul altercaţiei, moment în care inculpatul a
şi ameninţat-o cu moartea pe victimă şi momentul aplicării loviturilor a fost
insuficient pentru a vorbi de o chibzuire, de o meditare asupra faptei.15
„Premeditarea presupune existenţa unui interval de timp între momentul
luării hotărârii infracţionale şi până la momentul executării infracţiunii
înlăuntrul căruia făptuitorul săvârşeşte acte de pregătire de natură să întărească
hotărârea luată şi să asigure realizarea ei, precum şi existenţa unei activităţi
psihice de reflexie şi chibzuire asupra modului de aducere la îndeplinire a
hotărârii infracţionale.
În cauză, rezultă că în ziua incidentului între părţi au avut loc mai multe
discuţii telefonice, pe parcursul cărora inculpatul a ameninţat cu moartea
victima, aceasta comunicându-i că înţelege să rupă relaţia lor şi i-a cerut să
părăsească domiciliul comun.
În contextul în care inculpatul a venit la locul de muncă al victimei, în
jurul orelor 2140, după ce în prealabil a luat un cuţit pe care îl folosea la
abatorul unde lucra la sacrificarea animalelor (inculpatul fiind măcelar), a lovit
cu pumnul victima în faţă, iar apoi i-a aplicat o lovitură cu acel cuţit în zona
stângă a toracelui, este evident că susnumitul a avut timpul necesar luării
hotărârii infracţionale, timp în care a decis asupra motivelor, modului şi locului

15
Valerian Cioclei "Drept penal.Partea speciala. Infractiuni contra persoanei”, Ed. CH Beck, Bucureşti 2009, pg.
27-28 (C.S.J. secţia penală, decizia nr. 1047 din 21 septembrie 1990, în BJ.3., pg. 743 / C.S.J. decizia
nr.1014/1993)
de acţionare, a mijloacelor, dar şi a consecinţelor, ceea ce conturează caracterul
premeditat al acţiunii inculpatului.”16
Dacă cel care a premeditat săvârşirea omorului, a efectuat acte de
pregătire împreună cu alte persoane care au cunoscut scopul pregătirii,
premeditarea se converteşte într-o circumstanţă reală şi, ca atare, se răsfrânge
asupra participanţilor ( de exemplu, cel care îl ajută pe autor să-şi procure
arma, cunoscând că acesta se pregătea să folosească arma la comiterea
omorului, răspunde pentru complicitate la omor calificat.17
Premeditarea cuprinde atât elemente de ordin psihic, cât şi elemente
obiective, respectiv acte pozitive premergătoare şi preparatoare executării
proiectului. Omorul premeditat este nu numai acceptat psihic şi chibzuit, dar
efectiv pregătit prin măsurile care se iau de inculpat pentru crearea condiţiilor
necesare realizării lui.
Hotărârea de a ucide o persoană este luată, în cazul premeditării, din
timp. Instanţa trebuie să stabilească, de la caz la caz, trecerea unei anume
perioade de timp în care hotărârea de ucidere s-a aflat sub control raţional,
devenind chibzuinţă. Făptuitorul cumpăneşte asupra modului în care va săvârşi
omorul, asupra mijloacelor care-i stau la dispoziţie şi a celor pe care va trebui
să le mai pregătească.
Actul meditativ este deci specific şi el coincide cu voinţa fermă de a
suprima viaţa persoanei, alegând în acelaşi timp momentul şi locul unde va
săvârşi actul.
Premeditarea, ca element circumstanţial al infracţiunii de omor calificat,
nu presupune numai trecerea unui interval oarecare de timp de la luarea
hotărârii până la exteriorizarea ei, ci şi o chibzuire suficientă şi o pregătire de
natură a înlesni comiterea faptei. Ea este, aşadar, caracterizată, pe de o parte,
printr-o chibzuire activă, iar, pe de altă parte, prin meditare asupra aspectului
tactic demonstrat prin însuşi felul în care a fost realizată infracţiunea.18
Omorul săvârşit din interes material - art. 189 lit. b) Cod penal
Se reţine acest element circumstanţial atunci când prin săvârşirea
omorului se urmăreşte dobândirea unui avantaj de ordin material cum ar fi,
spre exemplu: dobândirea unei succesiuni, neplata unei datorii, obţinerea unui
spaţiu locativ, încasarea unei asigurări, etc.
Nu interesează dacă s-a obţinut sau nu respectivul avantaj material, este
suficient ca el să fi fost urmărit de către făptuitor pentru ca elementul
circumstanţial să se fi reţinut.
Interesul material constituie un mobil de factură egoistă care, atunci când
stă la baza horărârii de a ucide o persoană, conferă un pericol sporit faptei.
Înţelesul pe care îl are interesul material ca circumstanţă de calificare în
materie de omor este oarecum diferit de cel comun, acela de folos sau avantaj
16
Curtea de Apel Cluj, Secţia penală şi de minori, decizia nr. 164/A/ 07.12.2010
17
Alexandru Boroi, op. cit., pg. 27
18
Curtea de Apel Cluj, Secţia penală şi de minori, Decizii penale relevante pronunţate în perioada octombrie –
decembrie 2010, pg. 22
material (respectiv bani sau bunuri obţinute din activităţi curente). Interesul
material, care stă la baza omorului agravat, se poate prezenta sub diverse
forme concrete; el se poate înfăţişa ca un avantaj sau beneficiu, de natură
materială, cum ar fi: bani, bunuri, titluri de valoare sau dobândirea unei
succesiuni.
De asemenea, poate consta în stingerea unor datorii sau în obţinerea altor
avantaje (de exemplu, autorul omorului speră să fie promovat după moartea
victimei).
În toate aceste cazuri este vorba de interese materiale pe care autorul şi le
poate satisface în urma omorului şi după comiterea faptei. Dacă omorul se
comite cu ocazia sustragerii unui bun material din posesia victimei, activitatea
infracţională va constitui infracțiunea de tâlhărie urmată de moartea victimei.
Uciderea victimei în condiţiile în care, inculpatul intrând în locuinţa
victimei cu consimţământul acesteia şi profitând de un moment în care victima
nu era de faţă, i-a sustras o sumă de bani şi, fiind surprins de victimă, a
agresat-o în scopul păstrării sumei de bani, iar pentru a ascunde săvârşirea
infracţiunii de tâlhărie a ucis-o, întruneşte elementele constitutive ale
infracţiunii de omor calificat, iar referitor la omorul savârşit pentru a ascunde
comiterea unei tâlhării şi elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie,
aflate în concurs real, dar nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii
de omor calificat săvârşit din interes material, deoarece uciderea victimei a
avut loc ca urmare a unei rezoluţii infracţionale spontane, în scopul de a
ascunde săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, nefiind determinată de un interes
material. În acest caz, inculpatul a săvârşit omorul fără a avea reprezentarea
foloaselor materiale pe care le-ar dobândi în urma morţii victimei, fără a avea
convingerea că interesul său material ar fi satisfăcut pe cale legală sau că
lucrurile victimei îi vor reveni de drept şi, în consecinţă, prevederile art 189
alin. (1) lit. b) Cod penal nu sunt incidente.
Omorul săvârşit pentru a se sustrage ori pentru a sustrage pe altul
de la tragerea la răspundere penală sau de la executarea unei pedepse -
art. 189 lit. c) Cod penal
În cazul omorului săvârşit pentru a se sustrage ori pentru a sustrage pe
altul de la urmărire sau arestare, ori de la executarea unei pedepse, avem în
vedere relaţiile sociale legate de înfăptuirea justiţiei.
Justiţia se înfăptuieşte prin acte de urmărire penală a celor învinuiţi de
săvârşirea de fapte penale, prin judecarea inculpaţilor şi prin executarea
pedepselor împotriva celor vinovaţi.
În această variantă normativă trebuie să fi fost pusă în mişcare sau să
apară ca iminentă o procedură de urmărire, arestare sau executare a unei
pedepse, faţă de făptuitor sau faţă de altă persoană, iar scopul urmărit de
făptuitor este acela de a se sustrage pe sine ori alte persoane de la tragerea la
răspundere penală sau de la executarea unei pedepse.
 Prin conceptul sustragere se înţelege acţiunea menită a evita urmărirea,
arestarea ori executarea unei pedepse.
Omorul săvârşit pentru a înlesni sau a ascunde săvârşirea altei
infracţiuni - art. 189 lit. d) Cod penal
Elementul circumstanţial în acest caz, se referă la scopul comiterii
omorului care constă în înlesnirea şi facilitarea comiterii altei infracţiuni.
Există această circumstanţă agravantă, indiferent dacă infracţiunea a
cărei săvârşire a fost înlesnită sau ascunsă, a fost comisă chiar de cel care a
săvârşit omorul sau de o altă persoană. De asemenea, pentru existenţa
agravantei este necesară şi suficientă dovada scopului urmărit, indiferent dacă
acest scop s-a realizat ori nu.
Textul de lege foloseşte expresia „altă infracţiune” în sens larg,
referindu-se la orice faptă pe care legea o pedepseşte ca infracţiune consumată
sau tentativă.19
Infracţiunea de omor, în acest caz, are rol de infracţiune mijloc pentru
realizarea scopului, înlesnirea sau ascunderea altei infracţiuni (spre exemplu:
este omorâtă persoana care efectuează serviciul de pază, pentru a se înlesni
evadarea din penitenciar; este ucis însoţitorul unei femei pentru ca respectiva
femeie să poată fi violată; este ucisă însăşi femeia asupra căreia se exercită
violenţe în scopul de a o viola; este ucisă persoana care acordă protecţie unei
alte persoane în scopul de a o răpi pe aceasta din urmă, etc.) şi presupune
comiterea omorului pentru a ascunde săvârşirea altei infracţiuni, deci pentru a
şterge, într-un fel sau altul, urmele unei infracţiuni comise anterior (spre
exemplu: uciderea unei persoane care a fost martor ocular la o altă infracţiune,
uciderea unei persoane care descoperă urmele altei infracţiuni, etc.).
Pentru aplicarea art. 189 lit. d) Cod penal trebuie să ţinem seama de
următoarele condiţii: existenţa altei infracţiuni şi scopul determinat. Textul
foloseşte expresia „altă infracţiune” în sens larg, referindu-se la orice faptă
care corespunde condițiilor legale cerute pentru a fi infracţiune. Întrucât textul
de incriminare nu face nici o limitare, rezultă faptul că prin săvârşirea
omorului poate fi înlesnită orice infracţiune indiferent de gravitatea ei şi
indiferent dacă este consacrată de Codul penal sau de legi speciale. Elementul
circumstanţial al omorului săvârşit pentru a înlesni sau ascunde săvârşirea altei
infracţiuni, având caracter personal, nu se răsfrânge asupra participanţilor,
decât în cazul şi asupra acelora care acţionează cu acelaşi scop special cu
autorul.
Omorul comis de o persoană care a mai comis anterior o infracțiune
un omor sau o tentativă la infracțiunea de omor - art.189 lit. e) Cod penal
Pentru existenţa acestei variante normative, făptuitorul trebuie să mai fi
comis un omor în trecut, situaţie ce demonstrează stăruința infracţională a
acestuia. Nu se va da această încadrare juridică, dacă făptuitorul în trecut a
comis o altă infracţiune care a avut ca rezultat decesul victimei (uciderea din
19
Alexandru Boroi, op. cit., pg. 31-32
culpă, loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, viol care a avut ca urmare
moartea victimei, etc).
Pentru existenţa acestei circumstanțe trebuie îndeplinite condiţia ca
pentru prima faptă de omor să existe o condamnare definitivă.
Dacă pentru omorul sau omorurile comise anterior, făptuitorul a fost
condamnat definitiv, ultima faptă de omor comisă va primi încadrarea juridică
de omor comis de o persoană care a mai comis un omor împreună cu
dispoziţiile referitoare la recidiva, iar dacă în situaţia în care nu a fost
condamnat definitiv, fapta de omor se va încadra ca şi omor unic în raport cu
condiţiile în care s-a săvârşit şi aplicându-se dispoziţiile referitoare la
concursul de infracţiuni.
Într-o altă opinie să susţinut ideea că nu sunt aplicabile regulile recidivei
şi ale concursului de infracţiuni în raport cu omorul comis anterior, pentru că
legiuitorul a efectuat din aceste împrejurări un element circumstanţial al
omorului în aceste cazuri aplicându-se pedeapsa prevăzută pentru omorul
deosebit de grav şi nu aceea care ar fi rezultat din aplicarea dispoziţiilor pentru
concursul de infracţiuni şi al recidivei.20
Tentativa la forma agravanta a unei infracţiuni presupune existenta
împrejurării situaţiei care constituie circumstanţa agravantă, astfel în cazul
omorului calificat exista tentativa atunci când o persoană care a mai comis un
omor începe executarea altui omor, datorită unor elemente şi împrejurări
independente de voinţa acestuia. Circumstanţa fiind personală nu se transmite
participanţilor la infracţiune, aceştia vor răspunde pentru omor calificat numai
dacă în aceştia există antecedentul cerut de lege.
Omorul săvârşit asupra a două sau mai multe persoane - art.189 lit.
f) Cod penal
Elementul circumstanţial al infracţiunii de omor comis asupra a doua
sau mai multe persoane, se referă la fapta săvârşită asupra mai multor victime,
cu intenția de a ucide în aceiaşi împrejurare, uneori prin aceiaşi acţiune (foc de
armă), ceea ce îi conferă un grad de pericol social foarte ridicat.
Pentru existenţa elementului circumstanţial, trebuie să se constate
intenţia directă sau indirectă a făptuitorului de a ucide doua sau mai multe
persoane, însă nu este obligatoriu ca rezultatul să se şi producă.
Opiniile legate de infracţiunea de omor comis asupra a doua sau mai
multe persoane s-au împărţit după cum urmează:
Într-o primă opinie s-a considerat că elementul circumstanţial intra în
discuţie în momentul când fapta de omor se comite printr-o singură acţiune.
Împrejurarea agravantă privitoare la pluralitatea de victime priveşte cazul
omorului săvârşit asupra a doua sau mai multe persoane prin aceiaşi acţiune.
Astfel, folosirea unei explozii care provoacă moartea mai multor persoane;
tragerea asupra unui grup de persoane a unor focuri de armă care au ca rezultat
uciderea a cel puţin două persoane; punerea de otrava în mâncarea destinată
20
A.Boroi:Infractiuni contra vietii” Editura All Beck 1999;p.145;
mai multor persoane şi uciderea lor în acest fel sunt exemple de asemenea
activităţi ce pot provoca uciderea mai multor persoane.
Agravanta se aplica numai dacă se produce efectiv moartea a cel puţin
două persoane, situaţie în care exista omor calificat în forma consumată, sau
dacă acţiunea de ucidere îndreptată asupra a doua sau mai multe persoane, nu
produce rezultatul scontat, adică nu se produce moartea nici unei persoane,
situaţie în care ne aflam în prezenţa tentativei de omor calificat. În situaţia în
care se constat că făptuitorul a acţionat astfel încât rezultatul, constând în
uciderea a doua sau mai multor persoane a fost prevăzut şi urmărit sau
acceptat, iar rezultatul să produs, din motive independente de făptuitor, a rămas
în faza de tentativă, se reţine intenţia la omor calificat. Nu contează dacă
făptuitorul a avut intenţia de a ucide doua sau mai multe persoane, fiind
suficient ca intenţia să survină ulterior şi să se releve în modul de comitere a
faptelor.
O a doua opinie, considera că uciderea a doua sau mai multor persoane
să fie înfăptuita în aceiaşi împrejurare, sau cu aceiaşi ocazie.
Cea de a doua opinie este mult mai corectă, în sensul că, dacă avem o
faptă de omor asupra a doua sau mai multor persoane, chiar dacă se realizează
acţiuni distincte, încadrarea se va face conform art.189 C.Pen. Dacă făptuitorul
ar intra într-o încăpere şi cu ajutorul unui pistol automat, printr-o singură
rafala, ar ucide mai multe persoane, soluţia ar fi de omor comis asupra a doua
sau mai multe persoane; iar dacă în aceiaşi încăpere ar intra acelaşi făptuitor cu
aceiaşi arma, de data aceasta reglată foc cu foc, şi ar ucide prin împuşcări
succesive acelaşi număr de persoane, ar trebui ca fapta să fie cea de omor
înfăptuit de o persoană care a mai comis un omor, o astfel de distincţie ar fi
stupidă.21
Omorul comis asupra unei femei gravide - art.189 lit. g) Cod penal
Acţiunea de ucidere a unei femei gravide este considerată o manifestare
deosebit de periculoasă întrucât fapta poate cauza moartea a două persoane
(mama şi făt).
Prin femeie gravidă se înţelege femeia care poartă un embrion sau un făt
în cavitatea uterină, starea de graviditate fiind cuprinsă între momentul
conceperii şi acela al naşterii fătului.
Pentru a se comite infracţiunea de omor comis asupra unei femei
gravide, este necesar ca făptuitorul să fi cunoscut starea de graviditate a
victimei.
Cunoaşterea stării de graviditate a victimei se poate realiza atât obiectiv,
atunci când victima se prezintă într-o stare care nu lasă nicio îndoială asupra
situaţiei de femeie gravidă, cât şi subiectiv, atunci când această situaţie a fost
adusă la cunoştinţa infractorului.
Omorul săvârşit prin cruzimi - art.189 lit. h) Cod penal

21
Valerian Cioclei "Drept penal.Partea speciala.Infractiuni contra persoanei”Ed CH Beck,Buc 2009,p58;
 Dicţionarul juridic penal defineşte cruzimile ca o manifestare de
ferocitate în comiterea unei infracţiuni de natură să provoace suferinţe
chinuitoare, prelungite victimei,22 iar în dicţionarul modern al limbii române
înţelesul cuvântului crud este identic cu; nemilos, fără milă, barbar, sălbatic,
neomenos.
Omorul calificat săvârşit prin cruzimi este considerat omorul în care
făptuitorul a conceput şi realizat fapta, folosindu-se de metode cauzatoare de
suferinţe prelungite şi de maximă intensitate, conştientizând alături de
rezultatul constând în suprimarea vieţii victimei şi un al doilea rezultat,
constând în chinuirea ei fizică şi morală. Sunt socotite elemente ale omorului
prin cruzimi: stropirea victimei cu benzina, după care i s-a dat foc; biciuirea
victimei cu sârmă împletită; aplicarea de multiple lovituri cu un corp tăios şi
un timp îndelungat, astfel încât să provoace suferinţe prelungite.
În practica judiciară s-a stabilit ca loviturile aplicate victimei în mod
repetat şi cu intensitate cu ajutorul unor obiecte dure, asupra unor regiuni
diverse ale corpului, reprezintă omor calificat prin cruzimi, precum şi situaţia
în care făptaşul a aplicat mai multe lovituri de cuţit asupra unor zone
anatomice diferite, sau atunci când victima a fost supusă unor torturi sau
uneori mutilări înainte de a i se aplică lovitură sau loviturile fatale. Aplicarea
de lovituri repetate cu toporul şi decapitarea victimei, când numai reacţionează
fizic, provoacă oroare şi dezgust şi constituie omor prin cruzimi. Nu contează
dacă cruzimile au provocat moartea victimei, sau dacă făptuitorul le-a folosit
numai pentru a o chinui înainte de a o ucide.
Este considerat omor prin cruzimi, şi fapta persoanei care a aplicat
victimei, numeroase lovituri cu o curea peste tot corpul, lovituri care i-au
provocate numeroase echimoze, pe o suprafaţă mai mare de ½ din corp, plăgi
contuze, fracturi, care în final au dus la decesul victimei.
Dacă infracţiunea se realizează prin acţiunile a mai multor făptuitori,
actele acestora nu se împart în raport cu fiecare făptuitor, ci se iau în
considerare în ansamblu.
În categoria suferinţelor psihice a fost introdusă fapta constând în
punerea victimei în situaţia de a fi lovită şi chinuită de față cu unele persoane
apropiate, înainte de a i se aplică lovitura sau loviturile letale, dar şi fapta prin
care se cauzează mari suferinţe de ordin psihic unei persoane care are
puternice sentimente față de victimă şi care este prezenta la comiterea faptei,
cum ar fi uciderea copilului în faţa mamei sau invers.
Există omor calificat, săvârşit prin cruzimi şi atunci când victima nu a
simţit decât prima lovitură şi a decedat, dar inculpatul, ulterior, a desfigurat
victima, demonstrând ferocitate.
Se considera omor săvârşit prin cruzimi fapta inculpatului care aplicat
mai multe lovituri cu pumnii, cu picioarele şi cu o bâta concubinei sale MM, a
22
G. Antoniu, C. Bulai, Gh. Chivulescu, Dicţionar juridic penal , Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti,
1976, p.137
muşcat victima de un deget, amputându-i falanga distala, s-a urcat pe ea şi a
sărit pe pieptul acesteia provocându-i multiple fracturi, până când sus numita
nu a mai mişcat, leziunile suferite conducând în cele din urmă la decesul
victimei.23
În situaţia actelor de violenţă care se repeta este necesar să se facă o
distincţie clară între situaţiile în care aceste acte au menirea de a chinui victima
şi de a-i prelungi suferinţă în mod inutil, față de situaţiile în care, repetarea
loviturilor nu exprima decât modalitatea de a realiza uciderea.
Va exista această variantă normativă şi în situaţia când agresorul supune
victima la chinuri, fără să urmărească să o ucidă, dar care acceptă şi această
posibilitate.
Uciderea la cererea victimei este incriminată doar în forma tip.
Fapta de determinare sau înlesnire a sinuciderii este incriminată într-o
formă tip, două forme agravate și o formă atenuată. Ceea ce caracterizează
formele agravate ale infracțiunii de determinare sau înlesnire a sinuciderii este
calitatea subiectului pasiv (minor sau persoană cu discernământ diminuat).
În cazul uciderii din culpă, în afară de modalitatea simplă,
corespunzătoare formei tip, infracţiunea poate fi săvârşită şi în două forme
agravate.
1.3.6. SANCŢIUNI
Având în vedere pericolul social deosebit al infracţiunilor contra vieții,
Codul penal prevede un regim sancţionator mai sever, în raport cu alte
infracţiuni.
Ca pedepse principale sunt prevăzute detenţiunea pe viaţă, alternativ cu
închisoarea între limite relativ ridicate. Ca pedeapsă complementară se
prevede, la majoritatea infracţiunilor, interzicerea unor drepturi.

1.4. Îndrumar pentru autoverificare

Sinteza unităţii de învăţare 1

 Obiectul juridic generic al infracţiunilor contra vieţii este reprezentat de

ansamblul relaţiilor sociale care se constituie şi se desfăşoară în
legătură cu apărarea persoanei, privită în totalitatea atributelor sale

23
Tribunalul Vaslui Secţia penală sentinta nr.183/2010, www.portal.just.ro
  Obiectul material al infracţiunilor de omor îl constituie din corpul
persoanei în viaţă;
 Subiectul pasiv al infracţiunilor de omucidere este persoana în viaţă; în
unele cazuri, subiectul pasiv este calificat
 Elementul material îl constituie o acţiune sau inacţiune
 Forma de vinovăţie cu care se comit infracţiunile analizate este intenţia,
în cazul infracțiunii de ucidere din culpă forma de vinovăție este culpa.

Concepte şi termeni de reţinut

Omor, calificare, premeditare, interes material, sustragere de la tragerea la

răspunderea penală, cruzimi, boală incurabilă, infirmitate gravă, determinarea
sinuciderii, înlesnirea sinuciderii, măsuri de prevedere.

Întrebări de control şi teme de dezbatere

1. Analizaţi infracţiunea de OMOR CALIFICAT prevăzută de art. 189

C.pen.
2. Identificaţi criteriile de încadrare a acţiunii ucigătoare ca element
circumstanţial al infracţiunii de omor.
3. Ce se înţelege prin conceptele de „omucidere”, „sinucidere” şi „înlesnirea
sinuciderii”?
4. Identificaţi aspectele comune ale infracţiunilor contra vieţii.
3. Analizaţi infracţiunea de OMOR, prevăzută de art.188 C.pen.
4. La data de 15 mai 2014, ora 23.15, în incinta unui club de noapte din
Bucureşti a izbucnit un conflict spontan între 2 dintre clienţii clubului, X şi
Y.
Personalul de pază al clubului l-a evacuat pe X din club, fără să anunţe
poliţia. Acesta a sunat doi prieteni, pe care i-a chemat în faţa clubului,
precizându-le că vrea să îl omoare pe Y pentru că a fost dat afară din club,
din cauza acestuia.
În jurul orei 1.00 (16 mai 2014) Y a părăsit clubul, însoţit de Z. În faţa
clubului îl aşteptau X, împreună cu Q şi W, acesta din urmă în vârstă de 17
ani.
X şi W au început să îi aplice lui Y mai multe lovituri cu bâte de baseball
metalice, în timp ce Q îl împiedica pe Z să intervină în favoarea lui Y. La un
moment dat, W a scos din buzunar un cuţit cu care i-a aplicat mai multe
 lovituri lui Y în zona abdominală.
Întrucât Y şi-a pierdut cunoştinţa, X, Q şi W au fugit, iar Z a alertat
personalul clubului, serviciile competente și de urgenţă – poliţie şi salvare,
dar până la sosirea acestora Y a decedat. În urma necropsiei s-a constatat că
Y a decedat ca urmare a loviturilor primite în cap, care i-au produs leziuni
incompatibile cu viaţa şi nu ca urmare a loviturilor cu cuţitul, produse de W,
care nu afectaseră niciun organ vital.
Cerinţe:
a.Care este încadrarea juridică a faptelor tuturor persoanelor implicate?
b.Trataţi din punct de vedere teoretic infracţiunea/infracţiunile
determinate ca urmare a încadrării juridice.

Teste de evaluare/autoevaluare

Elementul material al infractiunii de omor, prevăzută si pedepsită de

art.188 C.pen, constă într-o actiune de ucidere, efectuată:

a doar prin acte comisive

b doar prin acte omisive
c prin acte comisive si prin acte omisive simultan, în baza
aceleiasi rezolutii infractionale
d atât prin acte comisive, cât si prin acte omisive

ANS:D

Obiectul material al infractiunii de omor este:

a arma folositã pentru uciderea persoanei

b corpul persoanei decedate
c corpul persoanei în viaţă
d acţiunea ucigătoare

ANS:C

Elementul material al infractiunii de omor îl constituie:

a actiunea ucigatoare
b corpul persoanei
c corpul persoanei în viata
d corpul persoanei decedate

ANS: A

Încadrarea juridicã pentru situatia în care fãptuitorul a lovit victima cu

un cutit în abdomen, dar victima s-a apãrat si a reusit sã atenueze forta
loviturii, astfel cã viata nu i-a fost pusã în pericol este:

a infracţiunea de vătămare corporală

b infracţiunea de vătămare corporală gravă
c tentativă la infracțiunea de omor
d infracţiunea de lovituri cauzatoare de moarte

ANS: C

SPEŢE

1. Inculpatul s-a manifestat violent faţă de victimă, ameninţând-o că o

aruncă din tren. De frică, victima a sărit din trenul care se apropiase de staţie
şi micşorase viteza. În timpul căderii, victima s-a izbit de un stâlp şi a
decedat.
Prin rechizitoriul procurorului, inculpatul a fost trimis în judecată pentru
săvârşirea infracţiunii de determinare sau înlesnire a sinuciderii.
Este corectă încadrarea juridică dată faptei?

2. Urmărind să aibă raport sexual cu victima, inculpatul a transportat-o,

împotriva voinţei acesteia, cu autocamionul pe care îl conducea. Pe parcurs,
în urma violenţelor şi a presiunilor exercitate asupra ei, victima şi-a
manifestat intenţia de a sări în timp ce autocamionul se află în mers; victima
a sărit şi s-a accidentat mortal.
Care este încadrarea juridică a faptei conducătorului auto?

3. În speţă, inculpatul, care se certase cu prima parte vătămată, i-a aplicat

acesteia mai multe lovituri de cuţit în piept şi în spate, iar la intervenţia celei
de-a doua părţi vătămate, i-a aplicat şi acesteia două lovituri în regiunea
inghinală şi în şold.
Prima instanţă a încadrat fapta inculpatului în două tentative la infracţiunea
de omor, cu aplicarea prevederilor referitoare la concursul de infracțiuni.
Este corectă încadrarea juridică dată faptei?
4. Inculpatul, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, a vrut să intre într-o
discotecă fără să achite taxa de intrare. Fiind respins de persoanele de
ordine, a intrat în altercaţie cu acestea, încercând chiar să le lovească cu o
piatră.
Trecând prin preajmă un grup de tineri, inculpatul le-a cerut ajutorul pentru
a-i bate pe cei care asigurau ordinea la discotecă. La refuzul acestora,
inculpatul a aruncat spre ei piatra pe care o avea în mână, lovindu-l în cap pe
unul dintre tineri şi rănindu-l, acesta având nevoie de îngrijiri medicale de
50-55 de zile, iar din actele medicale rezultând că vătămările produse i-au
pus în pericol viaţa.
Prima instanţă l-a condamnat pe inculpat pentru tentativă la infracţiunea de
omor.
Este corectă încadrarea juridică dată faptei?

5. Instanţa a reţinut că, în urma unei altercaţii cu un grup de persoane,

inculpatul, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, confundând-o pe partea
vătămată R.I., care trecea pe stradă, cu una din persoanele cu care se afla în
conflict, i-a aplicat o lovitură puternică cu muchea sapei în cap, cauzându-i
leziuni craniene grave în zona parietală.
Prin decizia instanței, rămasă definitivă, Tribunalul Constanţa l-a condamnat
pe inculpatul A.A. pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la infracțiunea
de omor.
După trei luni s-a produs decesul victimei. Moartea s-a datorat unor
complicaţii tardive ale loviturii aplicate de condamnat, iar în perioada
menţionată, victima a fost, în mod repetat, internată în spital.
Este corectă încadrarea juridică dată faptei?

6. Inculpatul a vărsat conţinutul unei sticle de petrol peste doi copii ai

concubinei sale, în timp ce aceştia dormeau, şi apoi le-a dat foc. Atunci când
copiii s-au trezit şi au vrut să se salveze, inculpatul a încercat să-i împiedice
– împrejurare care a dus la producerea de arsuri deosebit de grave pe 70-
90% din suprafaţa corpului ambelor victime şi, în cele din urmă, la decesul
acestora.
Care este încadrarea juridică a faptei?

7. Inculpaţii, fiind înarmaţi fiecare cu câte o furcă, i-au aplicat victimei

lovituri în zona capului. Numai loviturile date de către unul dintre inculpaţi
au cauzat, direct, moartea victimei.
Care este încadrarea juridică pentru fapta fiecărui inculpat?

8. În fapt, inculpatul, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, a aruncat pe

fereastră un cuţit de bucătărie, care, venind cu forţă (întrucât cădea de la
etajul al doilea), a lovit o trecătoare, aceasta fiind ucisă. Inculpatul a fost
trimis în judecată pentru comiterea infracţiunii de omor, reţinându-se că a
acţionat cu intenţie indirectă. S-a considerat de către procuror că inculpatul a
acţionat cu intenţie indirectă, întrucât aceasta constituie modalitatea de
intenţie care implică pe lângă prevedere şi o atitudine de indiferenţă faţă de
rezultat.
Este corectă încadrarea juridică dată faptei prin rechizitoriu?

SOLUŢII

1. Autorul constrângerii faţă de victima va răspunde pentru săvârşirea

infracţiunii de omor. Aceasta, deoarece nu există o determinare în sensul
prevederilor art. 191 C.pen., în cazul când victima nu ia în mod liber
hotărârea de a se sinucide, ci a fost constrânsă să acţioneze într-un mod
periculos, pierzându-şi viaţa, ca urmare a acţiunilor violente ale inculpatului.

2. Fapta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor,

prevăzută şi pedepsită de art. 189 C.pen. În loc să oprească autovehiculul,
inculpatul a menţinut viteza, ceea ce demonstrează că a putut să prevadă
producerea eventuală a unei accidentări mortale, pe care, deşi nu a dorit-o, a
acceptat-o.

3. Încadrarea juridică a faptei este aceea de tentativă la infracţiunea de omor

calificat, prevăzută de art. 189 lit. f. C.pen., adică împotriva a două sau mai
multor persoane. Aceasta, deoarece lovirea celor două părţi vătămate a avut
loc în aceeaşi împrejurare, aproape concomitent, cu acelaşi cuţit, în zone
vitale şi cu intenţia vădită de a ucide.

4. Este greşit să se considere că orice vătămare produsă într-o zonă vitală a

corpului, chiar dacă a necesitat un anumit număr de zile de îngrijiri
medicale, trebuie neapărat să fie încadrată ca tentativă la infracţiunea de
omor, fără a se ţine seama de împrejurările concrete în care s-a consumat
fapta, de modul derulării acţiunii şi, de asemenea, de datele care
caracterizează persoana infractorului.
Fiind enervat din motiv că fusese respins şi bătut de persoanele care asigurau
ordinea în discotecă, şi apoi de refuzul tinerilor de a-l ajuta, fiind chiar
împins de cel căruia îi ceruse ajutorul, inculpatul a aruncat cu piatra pe care
o avea în mână spre grupul de tineri care se îndepărta. În aceste condiţii, nu
se poate reţine că inculpatul a acceptat sau urmărit producerea morţii
victimei ca rezultat parţial al acţiunii sale.
În consecinţă, urmează să se schimbe incadrarea juridică.

5. Stabilindu-se că moartea victimei s-a datorat, în mod obiectiv, actului de

violenţă al inculpatului şi, deoarece complicaţiile tardive au fost consecinţa
traumatismului cranio-cerebral, inculpatul şi-a asumat conştient aceste
urmări.
În consecinţă, în calea de atac se va dispune rejudecarea cauzei cu încadrarea
faptei prevăzută în art. 189 C.pen.

6. Fapta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor calificat,

prevăzută şi pedepsită de art. 189 lit. f) şi h) C.pen.

7. Inculpaţii sunt coautori la infracţiunea de omor prevăzută şi pedepsită de

art. 189 C.pen.

8. Pentru a fi acţionat cu intenţie indirectă, inculpatul ar fi trebuit să prevadă

rezultatul faptei sale şi, deşi nu îl urmărea, să accepte posibilitatea producerii
lui. Deci, în momentul aruncării cuţitului, inculpatul trebuia să vadă că pe
aleea de sub fereastra sa trec oameni pe care i-ar putea lovi, să nu
urmărească rănirea acestora, dar să accepte că acel cuţit aruncat de el ar
putea vătăma vreun trecător. În speţă, însă, nu se poate considera că
inculpatul a putut prevedea o atare posibilitate, acest lucru rezultând din
felul cum a aruncat cuţitul şi din poziţia în care se afla (care nu-i permitea să
vadă dacă afară sunt sau nu oameni).
Cu toate acesta, inculpatul trebuia şi putea să prevadă acest rezultat grav,
întrucât, aruncând un cuţit în exterior, nu a cântărit cu ce forţă îl va arunca,
iar acesta se putea înfige în vreo persoană care s-ar fi aflat întâmplător în
acel loc, lucru posibil şi care, în fapt, s-a şi realizat. Prin urmare, fapta
inculpatului a fost comisă din culpă, primind încadrarea juridică de ucidere
din culpă, art. 192 alin. 1 C.pen.

Bibliografie:

1. www.scj.ro
2. www.portal.just.ro
3. www.juridice.ro
4. www.jurindex.ro
5. Doinel Dinuică, Petre Buneci - Drept penal special - Aspecte
teoretice si de practică judiciară, Editura Fundației Romania de
Maine, 2001
6. Doinel Dinuica, Polixenia Grecu ș.a. - Drept penal. Partea speciala,
Vol.I, Curs IFR, Editura Fundației România de Mâine, București,
2013
7. Valentin Iftenie, Dan Dermengiu, Medicină legală, Ed. CH Beck,
București, 2009
8. Doinel Dinuică, Constantin Duvac, ş.a. Drept penal, partea
specială, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti
9. Alexandru Boroi, Aspecte teoretice şi practice privind infracţinuile
de omor şi loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, Editura
Ministerul de Interne, Bucureşti, 1991
10.Vasile Dobrinoiu, Mihai Adrian Hotca, Mirela Gorunescu, Maxim
Dobrinoiu, Ilie Pascu, Ioan Chiş, Costică Păun, Norel Neagu,
Mircea Constantin Sinescu, Noul cod penal comentat - partea
specială, Editura Universul Juridic, București, 2014
11.Octavian Loghin,Toader Tudorel, Drept penal român (parte
specială), Casa de Editură si Pres㔪ansa”, Bucureşti
12.Valerian Cioclei "Drept penal.Partea speciala. Infractiuni contra
persoanei”, Ed. CH Beck, Bucureşti 2009
13.A.Boroi, Infractiuni contra vietii, Editura All Beck, 1999
14. Vintilă Dongoroz şi colaboratorii, Explicaţii teoretice ale Codului
Penal, Bucureşti, 1971
15.G. Antoniu, C. Bulai, Gh. Chivulescu, Dicţionar juridic penal , Ed.
Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1976