Rolul capitalului social de tip „punte” în

participarea socială. Asociaţii voluntare vs.

participarea comunitară

Autor:
Conf. dr. Adrian Hatos

Universitatea din Oradea

Abstract

Cercetătorii din domeniul dezvoltării şi al participării sociale ţin cont adeseori, urmând
tradiţia studiilor privind capitalul social, de distincţia dintre capitalul social de tip punte
(bridging) şi cel de tip legătură (bonding). Articolul susţine ipoteza că reţelele dense de
persoane înzestrate cu niveluri mari ale încrederii specifice constituie ingredientul
principal al acţiunii colective de la nivelul vecinătăţii. Vom testa această ipoteză folosind
datele unei anchete privind participarea comunitară realizată în Oradea. În final, voi
discuta consecinţele rezultatelor mele pentru teoriile care leagă participarea comunitară
şi dezvoltarea locală de capitalul social.

Bonding for the local good: bridging and bonding for community involvement in Oradea

Development and social participation scholars consider, often, in the tradition of studies on
social capital, the distinction between bridging and bonding social capital. The article argues
that dense networks of persons with high levels of specific trust are the main ingredients of
neighborhood collective action. I test this hypothesis using data from a survey on communitu
involvement done recently in Oradea on a random sample. In the end, I will discuss the
consequences of my findings for the theories connecting community involvement and
development with social capital.
Introducere
În ultimele decenii teoria normativă dar şi preocupările de cercetare au fost marcate puternic de
problematica participării sociale (Hatos 2007). Alături de participarea politică sau participarea
asociativă şi voluntariat, intensiv investigate perioada recentă, inclusiv în ştiinţele sociale
româneşti ((Putnam 2000), (Badescu and Uslaner 2003), (Dekker and Halman 2003), o
dimensiune semnificativă a participării sociale este participarea comunitară. Participarea
comunitară poate fi definită, la nivel individual ca implicarea în producerea bunurilor publice la
nivel de vecinătate. Definită în sens larg astfel, participarea comunitară este sinonimă cu
implicarea în acţiunea colectivă la nivel local în diverse forme – muncă, protest, donare de bani
etc. Participarea comunitară diferă de participarea asociativă fiind mai puţin instituţionalizată şi
deoarece creează bunuri publice mult mai adesea teritorializate decât activităţile organizaţiilor
non-guvernamentale (Hatos 2006).

În calitate de angajare în acţiune colectivă, participarea comunitară necesită capital social (Ahn
and Ostrom 2002) . Articolul de faţă urmăreşte să demonstreze faptul că, cel puţin în România
urbană, participarea comunitară presupune în primul rând capital social de tip „legătură”,
contrazicând preferinţa teoriei normative convenţionale pentru încredere generalizată şi
participare asociativă (vezi de ex. , (Putnam 2000) Norris, (Voicu 2005) iar pentru o critici ale
acestei fetişizări a capitalului social de tip punte recomand (Middleton, Murie, and Groves 2005)
(Rossteutscher 2002).

Teorie
Argumente în favoarea acestei teze se găsesc şi în teoretizările româneşti sau referitoare la
Europa răsăriteană post-comunistă. Narcisa Grigorescu subliniase încă din 1999 că o bună parte
din asociaţii, mai ales cele localizate, se bazează pe încredere privată şi nu pe încredere
generalizată (Grigorescu 1999). Reţelele informale intră în competiţie directă cu organizaţiile
voluntare formale în fostele ţări comuniste , acestea din urmă dezvoltându-se în măsură semnificativă
datorită funcţiilor lor adaptative din perioada de opresiune (Howard 2003). În schimb, organizaţiile
formale sunt atractive doar pentru cei ale căror reţele au fost destructurate de forţele pieţei. Studiul
privind excluziunea socială din România al Băncii Mondiale (Amelina, Chiribuca, and Knack 2003) susţine
corelaţia dintre tipurile de reţele şi formele participării sociale. Studiul a identificat o categorie a
indiferenţilor din punctul de vedere al participării în reţele informale, care au niveluri mari ale încrederii
generalizate dar scăzute ale celei specifice, participă puţin în reţele informale şi acţiune colectivă dar au
o puternică implicare în organizaţii voluntare

Ipotezele empirice ale acestei lucrări au pornit de la numeroasele modele ale participării
asociative şi comunitare care indică faptul că, în bună măsura, predictorii de la nivelul
individului ai celor două forme de participare socială sunt similari. Literatura ( de ex. (Badescu
and Uslaner 2003) (Putnam 2000), (Conway and Hachen 2005), (Sampson 1991) subliniază
importanţa următoarelor categorii de factori în ambele situaţii: participarea în reţele, resursele
şi constrângerile. Lucrările consultate converg către acelaşi portret al participantului: este o
persoană cu indici înalţi ai centralităţii de reţea sau ai integrării sociale ((Dekker 2007),
(Sampson 1991), cu indicatori medii sau superiori ai statusului social şi, în consecinţă ai
resurselor materiale şi simbolice. Tot în categoria resurselor şi a constrângerilor intră momentul
din ciclul vieţii persoanei, numărul de copii şi sănătate. Pe de altă parte, tot lucrările consultate
sugerează specificitatea anumitor categorii de factori. În timp ce participarea comunitară pare a
fi determinată de anumite nemulţumiri legate de condiţiile de viaţă din comunitate, participarea
asociativă este legată în mod sistematic de încrederea socială dar şi de anumite orientări
valorice, în speţă de adeziunea la sisteme de valori intitulate „postmaterialiste” (Badescu and
Neller 2003) (Putnam 2000) .

Date
Datele folosite în analizele din acest articol au fost colectate într-o anchetă realizată în luna mai
2007, în cadrul proiectului de cercetare „Lideri, participanţi, pasivii: participarea comunitară în
România urbană” finanţat prin grantul CEEX 192 din 2006. Sondajul a cuprins 512 subiecţi din
municipiul Oradea selectaţi aleatoriu.

Variabile. Măsurare

Variabile dependente
Participarea comunitară a fost măsurată folosind o scală sumativă cuprinzând următorii itemi: Aţi
fi dispus să participaţi la vreuna din următoarele activităţi? Să participaţi la vreo întrunire publică
legată de problemele zonei; Să participaţi la o întrunire publică legată de problemele blocului/
scării; Să contribuiţi voluntar cu muncă sau/şi bani la rezolvarea unor probleme locale; Să discutaţi
cu vecinii despre rezolvarea unor probleme ale zonei. Scala are o bună fidelitate (alpha>0,7). O
problemă care se poate ridica în raport cu scala derivă din faptul că măsoară disponibilitatea de
participare şi nu participarea efectivă. Chestionarul folosit în anchetă a inclus şi o scală similară
factuală al cărei defect consta în faptul că evalua participarea familiilor şi nu strict a subiectului
intervievat. Utilizarea acestei scale ar fi determinat probleme ecologice, de vreme ce majoritatea
predictorilor participării folosiţi în analizele ulterioare sunt măsuraţi la nivel individual. Deoarece
între indexul participării efective de la nivelul familiilor şi cel al disponibilităţii – măsurat la nivelul
subiecţilor este o corelaţie foarte puternică (p<0,01), am considerat că măsura disponibilităţii este
un indicator corelativ extern (proxy) suficient de valid pentru caracteristica care ne interesează.
Participarea asociativă a fost măsurată folosind o scală identică cu cea folosită în EVS, prin care se
înregistrează apartenenţa la diverse tipuri de organizaţii voluntare. Măsura utilizată în lucrare este
cea a numărului de tipuri de organizaţii voluntare din care subiectul făcea parte.

Predictori

Încredere
Două tipuri diferite de încredere au fost utilizate în modelele noastre. Încrederea generalizată a
fost măsurată prin întrebarea convenţională „Câtă încredere aveţi în oamenii pe care nu îi
cunoaşteţi?” în timp ce încrederea specifică a fost evaluată prin întrebarea „Câtă încredere aveţi în
vecinii dvs.?”

Poziţia în reţea a fost măsurată însumând scorurile obţinute la întrebările: În general, cât de
des…... vă este cerută părerea de către cunoscuţi pe teme / probleme politice şi În general cât
de des……vă este cerută părerea de către cunoscuţi pe teme / probleme ale zonei, cartierului în
care locuiţi? O măsură alternativă a prestigiului sau a poziţiei în reţele sociale utilizată în
analizele din acest articol este capitalul social instrumental, care măsoară capacitatea
persoanelor sau a familiilor de a transforma în relaţiile sociale în servicii valoroase pe care, în
absenţa lor, ar trebui să le achiziţioneze de pe piaţă.

Resurse şi constrângeri
Am introdus în modelele de regresie mai mulţi indicatori ai unor resurse şi constrângeri care,
potrivit teoriilor consultate, pot afecta participarea asociativă sau pe cea comunitară.

Tipul rezidenţei, cu două variante – la bloc, sau locuinţă în casă, este un factor plauzibil, având în
vedere specificul vieţii colective din vecinătăţile de bloc comparativ cu cele de case. Alte variabile
similare introduse în analiză sunt: numărul de copii din familie, subliniat în numeroase studii
privind participarea ca având efecte semnificative, chiar dacă rezultatele nu sunt întotdeauna
consistente, nivelul de instrucţie, gradul de dotare al gospodăriei cu aparatură de utilizare
îndelungată – ca indicator al bunăstării şi istoricul funcţional al persoanei în cadrul PCR dar şi la
locul de muncă deţinut înainte de1990. Nivelul de instrucţie, înregistrat dummy prin încadrarea sau
neîncadrarea într-un nivel scăzut de educaţie este atât un indicator al statusului socio-economic cât
şi unul al competenţelor civice amintite de {Brady, 1995 #29} printre corelatele importante ale
comportamentului participativ. Dotarea gospodăriei – stabilită prin însumarea numărului de
aparate de utilizare îndelungată deţinute dintr-o listă (…) este măsură a statusului socio-economic,
în timp ce istoricul funcţional în cadrul PCR (dacă a fost şef în PCR) este indicator al competenţelor
civice dar şi al statusului socio-economic.
Comportament prosocial
Participarea comunitară, la fel şi cea asociativă, pot fi determinate de orientări axiologice şi
comportamente pro-sociale. Pentru a testa această ipoteză, am introdus în analiză o măsură
prin scală compusă a altruismului efectiv, pentru care am folosit următorii itemi: În ultimele 12
luni, aţi făcut vreunul dintre următoarele lucruri, fără să fiţi plătit(ă) pentru o persoană care nu
vă este rudă şi nu prin intermediul unei organizaţii? :Aţi făcut o vizită unei persoane; Aţi făcut
cumpărături sau aţi plătit facturile; Aţi gătit, aţi făcut curăţenie sau alte activităţi casnice
obişnuite; Aţi făcut reparaţii, îmbunătăţiri în casa unei astfel de persoane; Aţi avut grijă de copiii
cuiva; Aţi avut grijă de casă sau de animalele cuiva care a fost plecat; Aţi transportat sau aţi
însoţit pe cineva (de exemplu la spital); Aţi scris cereri, completat formulare sau aţi dat sfaturi.
Scala are şi ea o fidelitate corespunzătoare (alpha>0,7).

Dintre predictorii importanţi ai participării comunitare am mai introdus în analiză: sentimentul

eficacităţii în raport cu problemele localităţii şi gradul de nemulţumire faţă de situaţia
vecinătăţii. Eficacitatea subiectivă a fost măsurată printr-o scală simplă de tip Likert cu
următorul text: In ce măsură credeţi că oameni ca dvs. pot influenţa hotărârile importante care
se iau pentru localitatea dvs.? Gradul de nemulţumire cu zona de rezidenţă a fost apreciat, de
asemenea, pe baza unui item de tip Likert: În general, cât de mulţumit sunteţi de zona, cartierul
în care locuiţi?

Rezultate
Distribuţiile univariate ale variabilelor din analiză

Modelarea participării comunitare şi a participării asociative

Testul bivariat al relaţiei dintre cele două forme ale participării sociale sugerează din start că
avem de-a face cu comportamente distincte: corelaţia dintre măsura participării asociative şi
cea a participării comunitare este foarte slab pozitivă (p=0,09).

Dar ceea ce lămureşte cel mai bine măsura în care cele două tipuri de participare se suprapun
sau reflectă fie comportamente şi structuri eficiente semnificativ diferite este comparaţia
modelelor de regresie multiplă prin care am exprimat varianţele lor.

Disponibilitate
pentru
Apartenenţă participare
asociativă comunitară
Tipul rezidenţei (1: bloc)
Altruism efectiv, solidaritateffective altruism, solidarity) 0,142 0,109
Leisure (bonding)
Număr de copii 0,108
Capital social instrumental
Eficacitate subiectivă 0,102
Centralitate de reţea 0,19 0,137
Încredere generalizată 0,123
Încredere în vecini (bonding) 0,086
A fost şef la locul de muncă înainte de 1990 (1: da) 0,107
A fost şef la PCR (1: da) 0,228 -0,111
Cât de mulţumit este de modul în care merg lucrurile în
vecinătate? -0,118
Nivel de instrucţie scăzut(1,0)
Dotarea gospodăriei
R square 0,17 0,089
Tabel 1. Modele de regresie liniară ale participării asociative şi ale disponibilităţii pentru participare asociativă 1

O primă constatare este indusă de valorile mici ale coeficientului de determinare, care indică
insuficienta specificare a modelelor, mai ales în cazul disponibilităţii pentru participare
comunitară. Situaţia este apreciabil mai bună în cazul modelării participării asociative,
variabilele cu efect semnificativ explicând aproape o cincime din variaţia variabilei dependente
în acest caz.

Deşi majoritatea predictorilor importanţi reţinuţi din analiza literaturii dedicate

participării comunitare au fost introduşi în modelare, putem atribui capacitatea explicativă
redusă a modelului nostru unor scăpări notabile. Astfel, analizele noastre nu au inclus şi o
măsură a duratei rezidenţei, care este unui dintre determinanţii cruciali ai poziţiei în reţeaua
socială a vecinătăţii dar şi ai identificării cu aceasta şi ai motivaţiei de a participa la rezolvarea
problemelor comune. O parte dintre măsurile incluse în modelare sunt indicatori corelativi
externi ai acestuia. Pe de altă parte, aşa indică şi o cercetare calitativă precedentă {Hatos, 2006
#16}şi alte studii pe această temă {Conway, 2005 #18}participarea comunitară are o evidentă
determinare la nivel de colectivitate, pe care datele din ancheta noastră realizată la nivel
individual, nu o surprinde. Existenţa unor măsurători la nivel de colectivitate relevante –
descriind caracteristici ale scării, ale străzii ca şi comunitate de convieţuire sau ale cartierului ar
fi permis reducerea varianţei neexplicate prin modelul de regresie. Spre comparaţie, asociaţiile
voluntare au arie de recrutare mult mai puţin teritorializată, determinanţii, în acest caz, fiind în
primul rând, de la nivel individual.

Cele două modele nu produc nici o surpriză confirmând, în general, ipotezele indicate de
teorie şi, în consecinţă, relevă atât convergenţe cât şi contradicţii. Participarea asociativă este
1 Sunt prezentaţi doar coeficienţii sem nificativi la pragul de 5%.
stimulată de o poziţie centrală în reţea, de solidaritatea efectivă, de încrederea generalizată, de
număr de copii şi, surprinzător, de apartenenţa la structura de cadre a fostului partid comunist.
Acest din urmă efect poate fi rezultatul unor erori, având în vedere numărul mic de persoane
aflate în această situaţie. În schimb, analizele dedicate participării comunitare confirmă faptul că
aceasta este stimulat de altruismul efectiv, de centralitatea de reţea, dar şi de eficacitatea
subiectivă, de încrederea specifică – în vecini, de situaţia de a fi fost şef la locul de muncă
înainte de 1990, este inhibat de caracteristica de a fi fost şef la PCR şi de nemulţumirea faţă de
modul în care au evoluat situaţiile din vecinătate.

Atât participarea comunitară cât şi cea asociativă sunt influenţate în mod pozitiv de centralitatea
de reţea şi de altruismul efectiv. Cu cât o persoană este mai influentă în reţea sa informală şi
realizează gesturi gratuite de ajutorare a celor din jur, cu atât este mai mare probabilitatea să fie
membru în mai multe tipuri de organizaţii voluntare şi să contribuie la realizarea de bunuri
publice în cadrul vecinătăţii. Evident că cel mai mult interesează la acest capitol discordanţele
dintre determinările celor două forme ale participării sociale.

Un prim aspect notabil este că cele două tipuri de participare sunt afectate de forme
diferite ale încrederii sociale. În timp ce participarea asociativă solicită încredere generalizată,
implicarea comunitară are de beneficiat de pe urma încrederii specifice, în cei alături de care
acţiunea colectivă este realizată. Această deosebire confirmă, parţial, ipoteza noastră că tipuri
diferite de participare socială implică forme diferite ale legăturilor sociale, incluzând aici
încrederea socială. Astfel, participarea comunitară este produsă, pe baza analizelor noastre, de
capitalul social de tip legătură (bonding), indicat de nivelurile încrederii specifice şi de cele ale
integrării în reţelele şi mecanismele solidarităţii locale. Dimpotrivă, participarea asociativă
presupune capital social de tip punte, reflectate mai ales în încrederea generalizată, care indică
integrare în reţele sociale deteritorializate.

Concluzii
Este posibil prin urmare, ca „fetişismul capitalului social de tip punte” să fie rezultat al faptului
că majoritatea studiilor cantitative comparative internaţionale au date doar din ţări democratice
şi mai ales din cele dezvoltate (de ex. Norris,sau Howard). În acestea, potrivit modelului tentativ
din rândurile de mai sus, majoritatea iniţiativelor de acţiune colectivă se desfăşoară prin
intermediul organizaţiilor voluntare.

Una dintre deosebirile importante dintre asociaţiile voluntare româneşti şi cele din
referenţii occidentali este faptul că cele româneşti cele mai pregnant asociate ideii de societate
civilă sunt arareori de tip comunitar. Multe organizaţii non-guvernamentale de acest tip, de la
cele destinate tinerilor la cele cu activitate de protecţie a mediului sau cele pentru apărarea
drepturilor omului sunt ramuri ale unor organizaţii internaţionale şi adresează obiective globale.
Ele reprezintă într-o foarte mică măsură, interese sau preferinţe locale iar atractivitatea lor
pentru cetăţenii obişnuiţi este redusă. Sunt puternic managerialiste şi atrag un public
caracterizat de atributele axiologice reieşite de modelările din paginile de mai sus. Pe de altă
parte, cristalizarea intereselor locale în organizaţii formale este un proces lent, care se produce
cel mai adesea în sinergie cu alţi actori şi în primul rând statul (vezi Skockpol) care poate
furniza, mai mult sau mai puţin deliberat, instrumentele pentru sustenabilitatea organizaţiilor
locale.

Bibliografie
Ahn, T. K. and E. Ostrom. 2002. "SOCIAL CAPITAL AND THE SECOND-GENERATION THEORIES OF
COLLECTIVE ACTION: AN ANALYTICAL APPROACH TO THE FORMS OF SOCIAL CAPITAL." in
Conference paper delivered at the 2002 Annual Meeting of the APSA, edited by APSA.
Amelina, M., D. Chiribuca, and S. F. Knack. 2003. Mapped in or mapped out?: Ebrary.
Badescu, G. and K. Neller. 2003. "Participation in Voluntary Association." unpublished manuscript.
Badescu, G. and E. M. Uslaner. 2003. Social Capital and the Transition to Democracy. London: Routledge.
Conway, B. P. and D. S. Hachen. 2005. "Attachments, Grievances, Resources, and Efficacy: The
Determinants of Tenant Association Participation Among Public Housing Tenants." Journal of
Urban Affairs 27:25-52.
Dekker, K. 2007. "Social Capital, Neighbourhood Attachment and Participation in Distressed Urban Areas.
A Case Study in The Hague and Utrecht, the Netherlands." Housing Studies 22:355-379.
Dekker, P. and L. Halman. 2003. The Values of Volunteering: Cross-Cultural Perspectives: Kluwer
Academic/Plenum Publishers.
Grigorescu, Narcisa. 1999. "Asociaţiile." Pp. 160-165 in Feţele schimbării. Românii şi provocările
tranziţiei, edited by I. Berevoescu, D. Chiribucă, M. Comşa, N. Grigorescu, and A. A. Lăzăroiu.
Bucureşti: Nemira.
Hatos, Adrian. 2006. "Lideri, participanti si pasivi: resurse individuale pentru participare comunitara." Pp.
179-196 in O noua provocare: dezvoltarea sociala, edited by C. Zamfir and L. Stoica. Iaşi: Polirom.
—. 2007. "Participare şi dezvoltare socială." Pp. 420-424 in Enciclopedia dezvoltării sociale, edited by C.
Zamfir and S. Stănescu. Iaşi: Polirom.
Howard, M. M. 2003. The Weakness of Civil Society in Post-Communist Europe: Cambridge University
Press.
Middleton, A., A. Murie, and R. Groves. 2005. "Social capital and neighbourhoods that work." Urban
Studies 42:1711-1738.
Putnam, Robert D. 2000. "Bowling Alone: The Collapse and Revival of American Community."
Rossteutscher, S. 2002. "Advocate or Reflection? Associations and Political Culture." Political Studies
50:514-528.
Sampson, R. J. 1991. "Linking the Micro-and Macrolevel Dimensions of Community Social Organization."
Social Forces 70:43-64.
Voicu, B. 2005. "Social capital: Bonding or Bridging Europe?" Pp. 77-98 in European Integration from East
to East. Civil Society and Ethnic Minorities In a Changing World, edited by H. Rusu and B. Voicu.
Sibiu: Psihomedia Publishing House.