Dispersia luminii Dispersia luminii este fenomenul de descompunere prin refracție a luminii albe în

fascicule de lumină colorate diferit. Aceste culori alcătuiesc spectrul luminii albe și sunt: roșu, oranj,
galben, verde, albastru, indigo și violet. Ea constă în variția indicelui de refracție n al mediului în funcţie
de lungimea de undă λ a radiaţiei luminoase. Relația matematica pentru dispersie este: n = n (λ)
Raportul dintre viteza luminii în vid și viteza luminii în mediul studiat: 𝑛 = 𝑐 𝑣 Radiaţiile sunt refractate
din ce în ce mai mult pe măsură ce creşte frecvenţa lor (de la roşu către violet).

Isaac Newton a descoperit acum 300 de ani, cu ajutorul unei prisme, că lumina albă este formată din
mai multe fascicule colorate diferit. Dispersia luminii a fost pusă în evidenţă experimental şi studiată
ştiinţific de către Newton. Într-un experiment efectuat în anul 1672, acesta a observat descompunerea
luminii în componentele monocromatice, folosind o prismă optică: pe ecranul de observaţie apărea o
succesiune continuă de culori de la roşu la violet. Fasciculele colorate trec prin prismă cu viteze diferite,
de aceea ies din prismă sub unghiuri diferite.