LOGICĂ ȘI ARGUMENTARE

PENTRU BACALAUREAT

Argumentarea= mulțime de propoziții logice, cu o singură concluzie și una sau mai multe premise
Propoziție logică= enunț de diferite feluri, propoziții cu valoare de adevăr (A/F sau 1/0)

2 tipuri de argumentare:
- DEDUCTIVĂ- atunci când o concluzie este NECESARĂ și nu conține mai multă informație decât
premisele
- INDUCTIVĂ- atunci când o concluzie este PROBABIL și conține mai multă informație decât
premisele

NOȚIUNEA LOGICĂ

1. Definiție: cea mai simplă categorie/ formă logică prin care unul sau mai multe obiecte (reale sau ideale)
sunt reflectate la nivelul gândirii.

2. Structură:
- EXTENSIUNEA (sferă/referință/denotație)- mulțimea de obiecte la care se referă noțiunea.
- INTENSIUNEA (conținut/sens/conotație)- mulțimea de proprietăți comune tuturor obiectelor din
extensiune.

3. Tipuri de noțiuni:

3.1. Clasificarea d.p.d.v. EXTENSIONAL

- noțiuni vide/ n. nevide
- n. individuale (singulare)/ n. generale
- n. precise/ n. imprecise (vagi)
- n. (utilizate) colectiv(e)/ n. (utilizate) distributiv(e)
E1: „Livada este în spatele casei”
E2: „Livada a dat 10 tone de mere”

3.2. Clasificarea d.p.d.v. INTENSIONAL

- n. pozitive/ negative (exprimă lipsa unei proprietăți: chior/surd/orb; n.construită cu pref: in, ne,dis,
im, dez, a)
- n. abstracte(detașate de un suport concret)/ n. concrete
- n. simple/ compuse
- n. absolute/ n. relative (de la relație!)

4. Raporturi:

A. CONCORDANȚA (există măcar un obiect comun pentru cele 2 noțiuni)

A.1. IDENTITATEA
A.2. ORDONAREA
OBS: 1. A-Gen, B- specie
2. G-S diferit de Î-P
3. Gen proxim- imediat superior unei noțiuni
4. Diferența specifică
5. O noțiune se poate defini prin gen proxim și diferență specifică.
O serie crescătoare d.p.d.v. extensional este o serie descrescătoare d.p.d.v intensional.
A.3. ÎNCRUCIȘAREA
B. OPOZIȚIA
B.1. CONTRADICȚIE (opoziție tare, exhaustică)

B.2. CONTRARIETATE (opoziție slabă, neexhaustică)

Diagrama Venn
- fiecare cerc are 4 zone

M R1: reg hașurii- pentru zonele în care nu există obiecte

R1: asterisc *- unde există cel puțin un obiect (pt
1 premisele particulare)

2 3 4

4
1 2

S P

IDENTITATEA: nu există elemente diferite

ORDONARE: B este redus doar la zona comună cu A

ÎNCRUCIȘARE: A si B au elemente comune.

CONTRADICȚIE: nu există elemente comune și nici nimic altceva.

CONTRARIETATE: cel puțin 3 variante.

OPERAȚII CU NOȚIUNI:

A. 1. DEFINIREA

2. STRUCTURĂ:
- definitul- cel care este definit
- definitorul- cel care definește
- relația de definire ( df- este prin definiție)

3. TIPURI DE DEFINIȚII:

def. REALE (o noțiune)

def. LEXICALE (caract. descript)
- se descrie o utiliz deja prezentă
- DUPĂ OBIECTUL def. NOMINALE
DEFINIȚIEI (un cuv, o suită de lit)

def. STIPULATIVE (prescriptiv)

- o utilizare viitoare
DEF:

- def prin gen proxim și difer. specifică

def. intens. - def genetică: felul în care apare obiectul d.
- DUPĂ PROCESUL - def constructivă (constr chimic)
DE DEFINIRE - def operațională: care nu ne spune ce este ob. def dar
cum îl putem recunoaște.
- def funcțională: care este funcția ob definit
într-un ansamblu.

def ENUMERATIVĂ incompletă

def. extens. (defint e o înșiruire de ex completă
pt termen definit)
def OSTENSIVĂ (indic verbal/ gestual un
exemplu material ce corespunde noțiunii)

5. REGULILE DEFINIRII

R1: Regula ADECVĂRII: între definit și definitor (ca noțiuni) trebuie să existe un raport de identitate.

Erori în demonstrație ce nu respectă R1

A= B A inclus în B B inclus în A A încrucișare B

( def prea largă) (def prea îngustă) (def și prea largă și prea îngustă)

A;B B A A B

A B

R2: Regula NON-CIRCULARITĂȚII

Ex: A =df B ( Medicul e cel ce practică medicina/ Medicina e ceea ce face medicul)
R3: Regula AFIRMATIVITĂȚII: definitorul spune ce este definitul nu ce nu este.
Obs: Noțiunea negată se definește negativă.

R4: Regula CLARITĂȚII ȘI PRECIZIEI: def să nu conțină termeni vagi, echivoci, metafore, figuri de stil.

R5: Regula NON-CONTRADICȚIEI/CONSISTENȚEI: se referă la relații între definiții- 2 definițiii să nu se

contrazică

5.B. CLASIFICAREA
1. DEFINIȚIA: Operația prin care se compune un gen din speciile sale/ se descompune un gen în
speciile sale, pe baza unui criteriu.

2. STRUCTURĂ:
(a) elementele clasificării- mulțimea
(b) criteriul/fundamentul clasificării- o proprietate
(c) clasele clasificării- grupările

3. TIPURI:
A. clasificare teoretică/ naturală- dacă criteriul ales e relevant pentru cunoașterea elemen. clasific
B. clasificare pragmatică/artificială- nu contribuie la cunoașt elem clasific.

4. REGULI:
R1: Pe fiecare treaptă de clasificare e un singur criteriu ( REGULA CRITERIULUI UNIC)
R2: Între clasele obț prin clasificare să existe numai raporturi de opoziție. (contradicție/contrarietate)
– CLASIFICARE ABUNDENTĂ- REGULA OPOZIȚIEI
R3: Fiecare element al clasificării trebuie obligatoriu inclus în una din clasele obținute
( CLASIFICARE INCOMPLETĂ) – REGULA COMPLETITUDINII
R4: Asemănările dintre ob incluse într-o clasă trebuie să fie mai importante decât deosebirile-
REGULA OMOGENITĂȚII/

II. PROPOZIȚII CATEGORICE

1. DEFINIȚIE
- prop categorică= prop de predicație
( cu o noțiune spun despre o altă noțiune/predic)
Ex: TOATE balenele SUNT mamifere

Propoziția logică în care o noțiune e enunțată de o altă noțiune.

Propoziția categorică- propoziția logică ce exprimă un raport unic între 2 noțiuni.

2. STRUCTURĂ

Subiect logic+ predicat logic

Sunt= copulă/ particulă de legătură ce arată dacă e afirm/neg
Toate= cuantor (cuantificator)

CANTITATE – propoziție universală (toate); singulară/individuală (unul singur); particulară (unii)

ȘI
CALITATE- afirmativă/ negativă

- UNIVERSALĂ AFIRMATIVĂ/ NEGATIVĂ

- PARTICULARĂ AFIRMATIVĂ/ NEGATVĂ
- SINGULARĂ AFIRMATIVĂ/ NEGATIVĂ: propoziția singulară va fi tratată ca un caz particular de
propoziție universală

4. TIPURI DE P.C.
1. P.C- UNIV AFIRM.
- lectură/formă standard: TOȚI S SUNT P
- simbol: A
- formulă SaP
- Diagramă venn
- transcriere algebrică SP=0

2. P.C. UNIV NEGATIVĂ

- „Niciun S nu este P”, E, SeP;

3. P.C. PART AFIRMATIVĂ

- „Unii S sunt P”, SiP, I;

4. P.C. PART NEGATIVĂ

- „Unii S nu sunt P”, SoP, O;

RAPORTURI ÎNTRE PROPOZIȚII P.C.

PĂTRATUL LUI BOETHIUS.

A CONTRARIETATE E A-E: CONTRARIETATE

I- O: SUBCONTRARIETATE
A-I:SUBALTERNA
I-A: SUPRAALTERNA
E-O: SUBALTERNA
O-E: SUPRAALTERNA
A-O/ I-E: CONTRADICTIE

I SUBCONTRARIETATE O

OPERAȚII CU P.C. OBVERSIUNEA ȘI CONVERSIUNEA

Inferențe deductive imediate (deducții)

1. Inferențe=raționamente
- una/m.m premise și o concluzie

2. Tipologie:
A. după NR. de PREMISE
- inferențe imediate: 1 pr
- inferențe mediate: 2 sau m.m. pr

B. după relația CONCLUZIE- PREMISE

- inferențe deductive: concluzia este necesară, NU conține mai multă informație decât premisele
- inferențe inductive: concluzia este PROBABILĂ, conține mai multă inf decât premisele- are un caracter
amplificator.

3. Distribuirea termenilor în P.C.

- termen distribuit (+)
- termen nedistribuit (-)

S P
A + -
E + +
I - -
O - + 4. Legea distribuirii termenilor în inferențe deductive:
F1: Dacă în premisele unei deducții există termeni nedistribuiți, atunci aceștia trebuie să
rămână tot nedistribuiți și în concluzia ei.
F2: Dacă în concluzia unei deducții există termeni nedistribuiți atunci aceștia trebuie să fi fost distribuiți în
premise.

5. CONVERSIUNEA

Def: Operația logică prin care dintr-o P.C de forma A-B se deduce o altă P.C de forma B-A de aceeași calitate
cu propoziția inițială.
- subiectul devine predicat iar predicatul subiect.
SaP- PiS
SeP- PeS/PoS
SiP-PiS
SoP- / nu se converteste

6. OBVERSIUNEA

Operația logică prin care dintr-o P.C. de forma A-B se deduce o altă P.C de forma A-B̅ de aceeași cantitate cu
propoziția inițială.
SaP- SeP̅
SeP- SaP̅
SiP- SoP̅
SoP- SiP̅

SILOGISMUL

1. DEF: O inferență deductivă mediată, alcătuită din 2 premise și o concluzie în care toate cele 3 propoziții
sunt P.C.

Ex: TOATE pisicile SUNT feline și TOATE felinele SUNT mamifere,

Deci TOATE pisicile SUNT mamifere.

Pisicile- Subiect/termen minor

Feline- termen mediu
Mamifere- predicat/ termen major

2. Analiza unui silogism:

(a). Ident concluzia: indicatori de concluzie (preced c. a -deci, b, succed conc- pt că, deoarece)
(b) identificam subiectul logic- termen minor al silog și predicatul logic- termen major.
(c) termenul care nu apare în concluzie dar apare în ambele premise: termen mediu
(d) identificam premisa majora și premisa minoră
(e) reordonam propozițiie astfel: pr. Majoră, pr. Minoră, concluzia
(f) rescriere în limbaj formal (schema de inferență)
 (g) identificam FIGURA SILOGISTICĂ (modalitate de aranjare a mediukui minorului și majorului
în premise)
(h) identificam MODUL SILOGISTIC (o concretizare a unei fig silog, o mod de scriere prescurtata a
schemei de inf) ex: aaa-1
(i) determinarea VALIDITĂȚII (corect logice) a modului silogistic
Cond pentru un arg bun: se respectă o cond formală (arg valid), cond materială (pr sunt
adevărate)
Un silogism valid=silogismul în care dacă premisele sunt adevărate, nu se pot obține decât concluzii
adevărate.

I. METODA LEGILOR generale ale silogismului

- legi pt termeni:
L1: 3 termeni
L2: M+ în cel puțin o premisă
L3: (LDTID) termenii extremi (-) în pr să fie T(-) în concluzie
- legi pt calitatea propozițiilor
L4: cel puțin o premisă afirmativă
L5: dacă ambele premise sunt AF- concluzia e A.F.
L6: o premisă AF+ o prem NEG- concluzia NEG
- legi pentru cantitatea propozițiilor
L7: cel puțin 1 pr UNIV
L8: dacă o pr UNIV+ o prem Part- concluzia PART

MODURI SILOGISTICE SUBALTERNE: 2 pr UNIV+1 CONCLUZ PART

METODA DIAGRAMEI VENN

M R1: reg hașurii- pentru zonele în care nu există obiecte

R1: asterisc *- unde există cel puțin un obiect (pt
premisele particulare)

S P

(univers de discurs)

1. Se reprezintă pe rând, cele două premise. Întâi se reprezintă premisa universală și apoi cea particulară.
Se încearcă CITIREA concluziei din reprezentarea premiselor, NU se reprezintă
*întâi sunt reprezentate UNIVERSALELE- la cantități diferițe

Ex: iai-4

M PiM
MaS
SiP
1. reprezentăm premisa universală MaS (Toți M sunt S= nu
* există niciun M care să nu fie inclus în S: hașurăm)
2. reprez premisa partic PiM ( Unii P sunt M= există cel puțin
un P care e și M punem * în spațiul rămas gol între M și P)
3. se încearcă citirea concluziei SiP (Unii S sunt P= există cel
S P puțin un S care e și în P- da, este steluța)
 4. dacă concluzia poate fi citită, atunci modul silogistic dat este
valid

Verificarea validității modurilor silogistice subalterne:

- un mod silogistic este subaltern atunci când cele două premise sunt universale iar concluzia este
particulară.
- în reprezentare, din cele 4 zone ale unui cerc, 3 sunt hașurate- atunci știm că modul este subaltern.
- necesită o condiție suplimentară care se cheamă supoziție de existență.
- Și vom spune că spre exemplu, dacă S are 3 din 4 zone hașurate, atunci S este diferit de 0, nevid. (S≠0=
supoziția de existență).
M

1
2
3
4
S P

STRUCTURA CLASIFICARII
- clasele
- elementele
- criteriul

REGULILE TEZEI DE DEMONSTRAT:

1. Teza de demonstrat trebuie sa fie clar si precis formulată.
2. teza de demonstrat este cel putin o propoziție probabilă.
3. Teza de demonstrat trebuie să rămână aceeași pe tot parcursul dremonstrației.

REGULILE FUNDAMENTULUI:
1. Argumentele demonstrației trebuie să fie adevărate.
2. Demonstrația argumentelor este independentă de demonstrația tezei.
3. Demonstrația trebuie să fie corectă.

Structura demonstrației:
1. teza de demonstrat- propoziția care urmează să fie demonstrată
2. fundamentul demonstrației- argumentele din care e dedusă teza
3. procesul de demonstrare- raționamentele prin care e dedusă teza din premise.

TIPURI DE DEMONSTRAȚIE:
1. Demonstrație intuitivă și demonstrație formalizată.
2. Demonstrații deductive (dacă nu intervin direct date de experiență) și inductive.
3. Directă: sau inducția completă
Indirectă: poate fi prin excludere, prin absurd și apagogică sau prin imposibil.

ARGUMENTAREA INDUCTIVĂ
INDUCȚIE COMPLETĂ presupune că:
- există o clasă de obiecte al cărei număr de elemente nu este mare.
- fiecare element/obiect al clasei poate fi examinat (individual)
- fiecare element/obiect al clasei are o anumită proprietate.
- se conchide că întreaga clasă de obiecte are respectiva proprietate.
INDUCȚIE INCOMPLETĂ sau AMPLIFICATOARE :
- se trece de la un număr finit de cazuri la un număr infinit
- presupunând că nr de elemente dintr-o clasă depășește posibilitățile noastre de cercetare, examinăm
un nr finit de obiecte și conchidem că întreaga clasă are proprietatea P
- chiar dacă premisele sunt adevărate, concluzia rămâne probabilă motiv pentru care poate fi numită
ipoteză.
INDUCȚIE PRIN ENUMERARE
- se bazează pe simpla trecere în revistă a unui număr cât mai mare de cazuri din care niciunul nu
contrazice rezultatul spre care tindem.
INDUCȚIE ȘTIINȚIFICĂ
- bazată pe reguli bine determinate

ERORI ÎN ARGUMENTARE:

Erori formale: eroarea se produce datorită nerespectării regulilor de validitate ale inferențelor deductive.
Erori materiale: eroarea apare datorită altor cauze, în primul rând erori de conținut.
Sofism: eroare făcută intenționat
Paralogism: eroare comisă fără intenție

ARGUMENTE DEDUCTIVE: sunt VALIDE/NEVALIDE

Imediate: OBVERSIUNEA/ CONVERSIUNEA

MEDIATE: Silogismul, polisilogismul, inferențe disjunctive, ipotetice, dileme.

ARGUMENTE NEDEDUCTIVE sunt TARI/SLABE

INDUCTIVE:
*inducție completă
*inducție incompletă
*inducție prin simplă enumerare
*inducție științifică

ANALOGIE

INDUCȚIA
Particular-> general

COMPLETĂ ORICINE

=o generalizare într-o clasă finită de obiecte Dacă fiecare elev....., atunci toți elevii
INCOMPLETĂ
se poate analiza fiecare obiect
= o generalizare într-o clasă infinită de obiecte
am o concluzie CERTĂ
nu putem analiza fiecare obiect
premise adevărate-> concluzie adevărată
se trece de la unele cazuri cercetate la toate
ex: FIECARE cazurile posibile
Dacă ORICARE atunci toți
cere o concluzie PROBABILĂ Dacă UNELE atunci TOȚI
CÂȚIVA
ex: UNII