Amidele

Amidele sunt derivați funcționali ai acizilor carboxilici in care

grupa -OH din carboxilul acidului este inlocuită de grupa amino (-NH2).

Nomenclatura

Amidele se denumesc folosind cuvantul „amida“, urmat de numele

acidului organic din care provine.

Clasificare
1)Dupa natura radicalului:
-Alifatici

, amida acidului formic (formamida);

, amida acidului acetic (acetamida);

, amida acidului propionic (propionamida).

-Aromatici

, amida acidului benzenic (benzenamida), unde

acolada reprezinta un nucleu benzenic.

2)Dupa numarul grupelor funcționale:

-Monoamide

Cele prezentate anterior sunt toate monoamide.

-Poliamide

, oxalamida;

, tereftalamida, unde acolada reprezintă

un nucleu benzenic.

Metode de preparare
Reacția acizilor organici cu amoniac

,cea de-a doua reacție avand loc la caldura

Reacția clorurilor acide cu ammoniac:

Reacția anhidridelor acide cu amoniac

Reacția esterilor cu amoniac

Hidroliza parțiala a nitrililor

Proprietați fizice

Toate amidele sunt substante solide si cristalizate, exceptie facand doar

formamida. Au puncte de topire ridicate. Amidele inferioare sunt
solubile in H2O, cele superioare în solventi organici.

Proprietați chimice
Reacția de hidroliza
Fiind derivati functionali ai acizilor organici, cea mai importanta
proprietate chimica este hidroliza.
 Reacția de deshidratare

Reacția de reducere (adiție de H2)

Reacția de oxidare degradativa

Aceasta reactie are loc avand hipobromit de sodiu ca un reactant.

Reprezentanți

Cea mai importanta amida este ureea (diamida acidului carbonic).

Ureea
Ureea este compusul organic cu formula moleculară CO(NH2)2.
Ureea este, de fapt, diamida acidului carbonic, deci o amidă. Se numește
așa deoarece se obține din acidul carbonic (sifon), printr-o
dublă reacție a acidului cu amoniacul.
 Ureea este prima substanţă din clasa compuşilor organici care a fost
obţinută artificial, în laborator, folosind ca materii prime substanţe
anorganice, și anume cianatul de amoniu (NH4NCO). Cel care a realizat
această sinteză a fost Friedrich Wöhler, studentul lui Jöns Jakob
Berzelius, care a încălzit cianura de amoniu, obţinând astfel carbonil
diamida.

Ecuația reacției lui Wöhlerla

temperatură și presiune înalte

Din punct de vedere industrial, ureea se obține conform următoarei

ecuații:

Ureea este o substanță solidă, cristalizată, fără miros,solubilă în H2O și

ulei, periculoasă dacă este înghițită,inhalată sau absorbită de
piele,iritantă pentru ochi sau piele.Chimic vorbind, ea se comportă ca
amidele.

Utilizări:

Ureea este printre cele mai cunoscute și utilizate îngrășăminte cu

azot (N). Extinderea folosirii acestui tip de îngrășământ are la bază în
primul rând însușiri fizico-chimice favorabile ca produs de sinteză și apoi
calitățile de bun fertilizant, cu utilizări multiple. Îngrășământul de tip
Uree are 46 % azot (N) s.a., fiind cel mai concentrat fertilizant simplu
solid cu azot, aici acest element aflându-se în formă amidică (NH2), cu
evoluție bună în sol, unde hidroliza este susținută de ureobacterii. Pe
această cale fizico-chimică, dar și microbiologică, rezerva de azot (N)
deținută se convertește în azot amoniacal (NH4+) și nitric (NO3-) care în
stare solubilă au un bun contact cu coloizii solului, soluția acestuia și
rădăcinile plantelor. De aceea se apreciază că Ureea în sol are o bună
evoluție, ceea ce îi conferă o bună valorificare a potențialului
fertilizant. Datorită conținutului ridicat de azot (N), al solubilității și
chimismului bun în soluri, potențialul fertilizant al acestui sortiment se
poate valorifica pe toate tipurile de sol din România, ca îngrășământ
aplicabil lasol.

Se folosește si în industria medicamentelor și la obținerea de produși

macromoleculari de policondensare cu aldehida formică.Aceasta este de
asemenea folosită ca stabilizator pentru explozivii din nitroceluloză ca
materie primă pentru fabricarea de materiale plastice, în special rășini
de uree-formaldehidă, ca ingredient aditiv în fabricarea țigărilor menit sa
sporească aroma, ca un ingredient în unele produse pentru păr, soluții
pentru curățarea feței, loțiuni sau uleiuri de baie.Ureea mai poate fi
utilizată ca un agent de verificare a flăcării (de obicei utilizată în
stingătoarele de incendiu sau în uscătoriile chimice), ca o cremă pentru a
înmuia pielea (înspecial pielea aspră) sau ca ingredient în detergenții de
vase.

Utilizări în laborator : ureea prezintă un caracter puternic denaturant al

proteinelor,proprietate ce poate fi exploatată pentru a crește
solubilitatea unor proteine, aceasta mai poate fi utilizată ca un
ingredient în sinteza nitratului de uree.