Fenolii

I. Nomenclatură. Clasificare
Sunt compuși hidroxilici în care gruparea funcțională (-OH) este legată la un atom de C al
unui nucleu benzenic (în stare de hibridizare sp²).
Au formula generală Ar-OH.
Ca și în clasa alcoolilor, se disting fenoli monohidroxilici și polihidroxilici.
Cel mai simplu fenol este un derivat hidroxilat al benzenului (hidroxibenzen) numit fenol, cu
formula moleculară și structurală:

C₆H₅- OH
Pentru denumirea fenolilor sunt acceptate mai multe variante, indicate de următoarele
reguli:
a) indici pentru poziţia grupelor hidroxil în molecula arenei + numele arenei + prefix pentru
numărul grupelor hidroxil + sufixul "-ol":

(benzenol) (1,4-benzendiol) (1-naftalenol)

b) indici pentru poziţia grupelor hidroxil în molecula arenei + prefix pentru numărul grupelor
hidroxil + "hidroxi" + numele arenei:

(hidroxibenzen) (1,4-dihidroxibenzen) (1-hidroxinaftalen)

c) denumiri comune intrate în uz:

(fenol) (hidrochinonă) (α-naftol)

După numărul grupelor hidroxil din moleculă, fenolii se clasifică astfel:

- monohidroxilici:

Fenol Crezol
- polihidroxilici

1
 II. Metode de preparare
1. Prin topirea acizilor sulfonici aromatici sau, mai exact, a sărurilor lor, cu hidroxid de
sodiu sau de potasiu, se obțin fenoli alături de sulfit de sodiu. Din sarea de sodiu a acidului
benzensulfonic rezultă fenolul.
(la 2500-3000C) C6H5-S03Na + NaOH →C6H5-OH + Na2SO3
Benzen sulfonat Sulfit de
de sodiu sodiu

Metoda topirii alcaline se aplică, pe scară mare, în industrie. Temperatura la care se

efectuează topirea alcalină variază între 250 și 350°C, după natura substanței. Hidroxidul de
potasiu dă randamente ceva mai mari, totuși în industrie se întrebuințează hidroxidul de sodiu,
mai ieftin.
Prin această metodă se prepară în special naftolii.
2. O altă metodă pentru prepararea fenolilor pornește de la aminele primare aromatice.Prin
tratarea acestora, în soluție acidă, cu acid azotos, la 0°C, se formează sărurile de diazoniu, care
hidrolizează cu degajare de azot, la fierberea soluției lor, trecând în fenoli. Din anilină se obține
fenol.
C₆H₅NH₂ + ONOH +HCl→C₆H₅N⁺≡NCl ˉ + 2H₂O
C₆H₅N⁺≡NCl ˉ + HOH→ C₆H₅OH + N₂ + HCl
Din α-naftilamină se prepară, în mod asemănător, α-naftol.
3. O metodă industrială pornește de la izopropilbenzen (sau cumen) care se transformă
prin autooxidare cu oxigen, la 100°C, fără promotor, în hidroperoxid de cumen, iar acesta se
descompune prin încălzire cu acid sulfuric diluat.
4. Hidroliza clorbenzenului stă la baza unui procedeu industrial continuu, pentru obținerea
fenolului: se pompează clorbenzen, împreună cu o soluție de hidroxid de sodiu 7%, printr-un
sistem de tuburi de oțel de 1,5 km lungime, încălzite la 300°C, în care se atinge o presiune de
150-200 at și un timp de contact de 20 min.
C₆H₅Cl (2NaOH)→ C₆H₅ONa (HCl)→ C₆H₅OH
Ca produs secundar se formează difeniloxid,( C₆H₅)₂O.
5. Izvoare importante pentru obținerea fenolului și a derivaților săi metilați, sunt
gudroanele cărbunilor de pământ, gudroanele de cărbune brun și într-o măsură redusă,cele
obținute la distilarea lemnului.

III. Proprietăți fizice

Fenolii monohidroxilici sunt substanțe solide, frumos cristalizate, cu miros intens și
caracteristic. Pot fi distilați la presiune atmosferică. În apă sunt puțin solubili, în alcool și eter se
dizolvă ușor. Densitatea fenolilor este mai mare decât a apei. Fenolul este caustic ( produce
arsuri dureroase pe piele), este o substanță toxică.

IV. Proprietăți chimice

1. Aciditatea fenolilor. Fenolii, spre deosebire de alcooli, au caracterul unor acizi slabi. Ca și
alcoolii, fenolii dau săruri numite fenoxizi, spre deosebire însă de alcooli care reacționează
numai cu metale alcaline, fenolii reacționează și cu hidroxizii alcalini:
C₆H₅OH + NaOH→ C₆H₅-OˉNa⁺ + H₂O
Fenol fenoxid de sodiu
Reacţia cu metale alcaline:
2C6H5−OH + 2Na → 2 C6H5−O-Na+ (fenoxid de sodiu) + H2↑
Reacţia de ardere:
C6H5−OH + O2 → 6C + 3H2O

2
 2. Proprietăți determinate de nucleu. Reacțiile de substituție au loc mai ușor la fenoli decât la
hidrocarburile aromatice corespunzătoare; ei dau reacții de halogenare, de nitrare, de sulfonare.

Hidrogenarea fenolului decurge ca o reacție de adiție și se realizează numai catalitic (nichel fin
divizat) la presiune și temperatură de cca 200°C. În aceste condiții din fenol se obține
ciclohexanol.
C₆H₅OH + 3H₂→ C₆H₁₁OH
Ciclohexanol
Reacția este importantă deoarece stă la baza fabricării fibrelor sintetice de tip relon.
3. Fenolii dau cu clorură ferică (proaspăt dizolvată, nehidrolizată), în soluție apoasă, o reacție
de culoare, datorită formării compusului C₆H₅OFeCl₂ sau, mai exact, a ionului colorat
C₆H₅OFe²⁺. Reacția aceasta servește la recunoașterea analitică, calitativă, a fenolilor: fenolul dă
o colorație roșie-violetă, cresolii albastră, α-naftolul - violet intensă, β-naftolul – verde,
hidrochinona –albastră etc.

V. Reprezentanți mai importanți ai clasei

1. Fenolul (p.t. 43°C, p.f. 183°C), este cel mai important reprezentant al clasei.
Fenolul, de asemenea cunoscut și ca acid carbolic sau acid fenic, este un compus organic
aromatic cu formula moleculară C₆H₅OH. Este un compus solid, cristalin, de culoare albă și
volatil. Molecula este formată dintr-o grupare fenil legată de o grupare hidroxil.
Formulă: C6H5OH
Masă molară: 94,11 g/mol
Densitate: 1,07 g/cm³
Solubil în: Apă
Fenolul formează cristale incolore, care la aer se colorează roșiatic prin oxidare.Fenolul este
solubil în alcool, glicerină, benzen.
Fenolul se obține prin prelucrarea petrolului. Are multe întrebuințări industriale, printre care
se numără producția materialelor plastice, a policarbonaților, a epoxizilor, a nylonului, a
detergenților, a ierbicidelor, si a numeroaselor produse farmaceutice. Astfel, prin reacția cu
acetona se produce bisfenol-A (BPA), necesar pentru policarbonați și rășini epoxi; prin
hidrogenare se obține ciclohexanona, precursorul nylonului. În industria farmacologică, fenolul
se utilizează în producția de aspirină.
În biologie moleculară, se utilizează pentru obținerea ARN-ului sau al ADN-ului (în
funcție de pH-ul la care se lucrează), din culturile celulare. În medicină, fenolul este folosit
pentru tratarea locală a gâtului roșu, în unele analgezice orale.
În cosmetică, are întrebuințare în soluțiile de protecție solară și în vopselele de păr.
Fenolul și vaporii săi au proprietăți de degradarea proteinelor, care se observă prin atacul
coroziv asupra mucoaselor (ochi, tract respirator) și asupra pielii. Expunerea repetată sau
prelungită poate cauza dermatite și chiar arsuri de gradul doi sau trei.
Respirator, efectele nocive se pot manifesta prin edem pulmonar; cardiac, se pot observa
aritmii;neurologic, se pot manifesta prin convulsii și comă.
Deoarece fenolul se absoarbe relativ ușor prin piele, intoxicația sistemică este posibilă, pe
lângă arsurile locale produse. Cantități mari de fenol absorbite, chiar și pe o porțiune mică de
piele, pot induce paralizia sistemului nervos central și hipotermie severă. Local, se poate
decontamina prin spălare cu polietilen glicol, alcool isopropilic sau cantități mari de apă,
respectiv îndepărtarea îmbrăcămintei contaminate și spitalizare (mai ales în cazul în care fenolul
se amestecă cu cloroform).
În soluții apoase diluate este folosit ca antiseptic, având proprietăți bactericide.
Fenolul crește riscul avortului și întârzie dezvoltarea fetală.

3
 2 . Crezolii -(o-,m,-p-metilfenolii) :
Formulă: C7H8O
Densitate: 1,05 g/cm³
Crezolii reprezintă o clasă de compuși răspândiți natural, din categoria compușilor aromatici.
După cum sugerează și numele lor, sunt fenoli substituți într-una dintre pozițiile de pe nucleul
aromatic cu un radical hidroxil.
o-cresol: p.t. 30°C, p.f. 191°C
m-cresol: p.t. 4°C, p.f. 203°C
p-cresol: p.t. 36°C, p.f. 200°C
Se separă din gudroanele cărbunelui de pământ sub forma unui amestec, cresol brut, din care
separarea o-cresol ului se realizează prin distilări repetate; separarea m-cresolului și p-cresolului
se face pe cale chimică. Au acţiune bactericidă mai puternică decât fenolul. Se folosesc, sub
formă de emulsie cu o soluţie de săpun numită creolină, ca antiseptici. Acţiunea bactericidă
creşte la alchifenoli cu creşterea catenei, atingând un maxim la C5, după care scade din nou cu
creşterea catenei.

Crezolii și derivații crezolului apar în mod natural în plante diferite cum ar fi: iasomie,
scorțișoara chinezească, crinul Pastelui, Ylang ylang, flori de yuccagloriosa, și în mentă,
eucalipt, camfor. Uleiurile de conifere, stejarii și copacii de lemn santal, de asemenea conțin
crezoli. Urina și fecalele mamiferelor conțin p-crezoli. Gunoiul de grajd provenit de la păsările
de curte conform relatărilor conțin ep-crezoli cu o concentrație medie de 11,7 mg/kg. Crezolii
sunt frecvent, produse intermediare metabolice în degradarea fenolilor de către
microorganismele din sol. Ei sunt, de asemenea, produse de ardere și pot fi eliberați în atmosferă
de la incendiile naturale asociate cu fulgere, combustie spontană și activitate vulcanică.
O cantitate considerabilă de o-crezoli se consumă direct ca fiind solvent sau dezinfectant.
O-crezolii sunt, de asemenea, utilizați ca intermediari chimici pentru o varietate de produse cum
ar fi deodorizant și produși care sporesc mirosul, produse farmaceutice, arome, antioxidanți,
coloranți, pesticide si rășini. Recent, o proporție tot mai mare de o-crezoli au fost utilizați la
formarea de rășini epoxidice-o-crezolinovalak (materiale pentru circuite integrate chip-uri de
siliciu). Sunt utilizați, ca aditivi pentru fenol-formaldehide.
P-crezolul este utilizat în principal la formarea de antioxidanți 2,6-di-tert-butil-p-crezol
pentru uleiul de lubrifiere, și carburanți, cauciuc, polimeri, elastomeri, și produse alimentare.
Acesta, mai este utilizat ca intermediar în industriile de parfum și coloranți.
M-crezolul, fie pur sau în amestec cu p-crezolul, este important în producția de erbicide și
insecticide. Mai mult, sunt utilizați în arome și compuși parfumați, cei mai mulți antioxidanți
sunt produși din m-crezol, este utilizat și în industria explozivilor.
Amestecuri de m- și p-crezoli sunt folosite ca dezinfectante și conservanți. Crezolii bruți
sunt utilizați drept conservanți pentru lemn. Amestecuri de crezoli sunt folosite ca ignifug pentru
plastifianți, clorura de vinil, și alte materiale plastice rezistente la foc hidraulic fluid, aditivi
pentru lubrifianți, și uleiuri pentru filtre de aer. Crezolii amestecați cu formaldehida sunt
importanți pentru modificarea rășinii. Crezolii, sunt de asemena utilizați în vopsele și textile,
sunt utilizați pentru acoperiri de rășini sintetice ,cum ar fi sârma, emailuri,degresanți metalici,
agenți pentru a îndepărta depozitele de carbon de la motoarele de ardere. Ele sunt, de asemenea,
utilizate în minereu de flotație, tratament cu fibre și fotografie.

4
 3. Naftolii a,b se găsesc de asemenea în gudroanele cărbunilor . Sunt foarte puţin
solubili în apă dar se dizolvă în alcool şi eter. Naftolii sunt folosiţi ca intermediari în sinteza
coloranţilor.
- α-naftol: p.t. 94°C, p.f. 280°C
- β-naftol: p.t. 122°C, p.f. 286°C
α-Naphthol
Formulă: C10H8O
Masă molară: 144,17 g/mol
Densitate: 1,1 g/cm³
β-naftol
Formulă: C10H8O
Masă molară: 144,17 g/mol
Densitate: 1,22 g/cm³
- cristale incolore sau pulbere cristalina alba sau slab galbuie
- foarte greu solubil in apa, foarte usor solubil in alcool.

b-Naftolul are actiune antihelmintică, este germicid şi fungicid, mai puternic decât fenolul,
dar se foloseşte mai ales ca paraziticid.

4. Timolul , 3-metil-6-izopropilenfenol (p.t. 52°C, p.f. 232°C )se găseşte în uleiul de

cimbru și este extras din cimbrul de câmp sau lămâioară. Este dezinfectant slab. Prin hidrogenare
trece în mentol.
Timolul este un biocid, având proprietăți antimicrobiene puternice, atât folosit singur cât și
în combinație cu alte biocide, precum carvacrolul. Timolul mai poate fi folosit pentru a reduce
rezistența bacteriană la alte medicamente, precum penicilina.
Este un compus cu un miros plăcut, aromatic, și cu proprietăți antiseptice puternice.
Formulă: C10H14O
Masă molară: 150,22 g/mol
Densitate: 960 kg/m³

5. Carvacrolul, , 2-metil-5-izopropilfenolul, izomer cu timolul, (p.t. 1°C, p.f.

236°C ) (denumit și cimofenol) este un monoterpen fenolic derivat de la p-cimen cu formula
C10H14O. Carvacrolul are un miros înțepător, de oregano.
Carvacrolul este prezent în uleiul esențial de oregano (Origanum vulgare), în uleiul
de cimbru de grădină, în uleiul de chimion. Uleiul esențial al subspeciilor de Thymus conține
între 5% și 75% of carvacrol. Maghiranul (Origanum majorana) și specia Origanum dictamnus
sunt bogate în carvacrol, având un conținut de 50% și respectiv 60-80%.
Formulă: C10H14O
Densitate: 977 kg/m³

5
Masă molară: 150,217 g/mol

Fenolii polihidroxilici nu se găsesc în natură dar se întâlnesc derivaţi ai lor în regnul

vegetal. Fenolii polihidroxilici sunt compuşi solizi, solubili în apă şi alcooli, greu solubili în
hidrocarburi. Sunt mai reactivi decât fenolii monohidroxilici.

1. Rezorcina este un compus cristalin, incolor, foarte solubil în apă și alcool, cu gust
dulceag, apoi amar, arzator. La lumină se colorează.
Prin tratare cu amoniac conduce la m-aminofenol, intermediar în obţinerea acidului p-
aminosalicilic (PAS) folosit în terapia tuberculozei. Rezorcina este un dezinfectant uşor folosit în
dermatologie. La tratarea acestuia cu ICl şi HCl , soluţie apoasă, se formează 1,3,5-
triiodorezorcinol, numit ridoxol, cu acţiune antivirală şi antimicotică.
Rezorcina are doi izomeri: pirocatechina și hidrochinona.
Formulă: C6H6O2
Masă molară: 110,1 g/mol
Punct de topire: 110 °C
Punct de fierbere: 277 °C

2. Hidrochinona sau benzen-1,4-diol sau chinol, este un compus organic aromatic de

tipul fenolilor, cu formula chimică C₆H₄(OH)₂. În structura sa chimică, are două grupări hidroxil
grupate fiecare către un inel de benzen. Este un solid de culoare albă, granular. Derivatele
acesteia se numesc hidrochinone.
Pulbere cristalină albă sau galbenă-cenușie, fără miros, cu gust ușor amar.
Foarte ușor solubilă în apă și alcool.
Este folosită ca antioxidant, revelator fotografic şi în dermatologie şi cosmetică, ca antiseptic şi
conservant.

Formulă: C6H6O2
Masă molară: 110,11 g/mol
Punct de topire: 172 °C
Punct de fierbere: 286,5 °C
Solubil în: Apă
3. Pirogalolul este un compus organic cu formula C₆H₃(OH)₃, aparținând grupei
fenolilor. Este un solid alb dar, datorită sensibilității sale față de oxigen, eșantioanele sunt de
obicei maronii. Este unul dintre cei trei izomeri ai benzentriolului.
Pulbere cristalină albă sau galbenă-cenușie, fără miros, cu gust ușor amar.
Are de asemenea proprietăți reducătoare, mai accentuate decât hidrochinona. Se oxidează foarte
ușor chiar cu oxigenul molecular din aer, fapt care îl face util în analiza gazelor pentru dozarea
oxigenului. Este folosit şi ca revelator fotografic.

6
Masă molară: 126,11 g/mol
Densitate: 1,45 g/cm³
Punct de fierbere: 309 °C
Punct de topire : 132 °C

4.Guaiacolul

Cristale incolore sau lichid uleios slab roșiatic, cu miros caracteristic și gust arzător.
Solubil în apă 1:60, ușor solubil în alcool, are pH neutru.
Antiseptic slab ( ca sare de potasiu sunt antiseptici respiratorii).
Formulă: C7H8O2
Densitate: 1,11 g/cm³
Punct de fierbere: 205 °C
Masă molară: 124,14 g/mol

5. Pirocatechina este un compus organic cu formula C₆H₄(OH)₂. Este un fenol

dihidroxilic, fiind izomerul orto al benzendiolului, ceilalți doi izomeri fiind rezorcina și
hidrochinona.
Se găseşte în produsele de pirogenare a lemnului sub forma eterului monoetilic.

- foițe incolore
- solubilă în apă și alcool
Formulă: C6H6O2
Masă molară: 110,1 g/mol
Punct de fierbere: 245,5 °C
Punct de topire: 104 °C
Densitate: 1,34 g/cm³

6. Veratrol - 1,2-Dimetoxibenzenul, este un lichid cu miros plăcut ce se foloseşte la

sinteza papaverinei.
1,2-Dimetoxibenzen
Formulă: C8H10O2
Punct de topire: 15 °C
Densitate: 1,08 g/cm³
Masă molară: 138,16 g/mol

7
 7. Tetrahidrocanabinolul - o rășină uleioasă, derivat benzo-piranic de tip
canabinoidic. Este substanța activă principală din cannabis, întâlnită în drogurile vegetale hașiș și
marihuana, utilizat din antichitate pentru proprietăţile fiziologice.
El a fost pentru prima dată izolat în anul 1964 de Raphael Mechoulam din Israel.
Formulă: C21H30O2
Punct de fierbere: 157 °C
Masă molară: 314,45 g/mol

OH

H
O C5H11
tetrahidrocanabinol

Bibliografie:
1. Nenițescu,C.D., Chimie organică, volumul I, Editura Didactică și Pedagogică, București,
1974;
2. Albu, C.D.ș.a., Chimie, Manual pentru clasa a X-a, Editura Didactică și Pedagogică,
București, 1994.