Compusi bioanorganici și coloranți

Betanina

Cuprins

1. Betanina – istoric .............................................................................................3

2. Introducere........................................................................................................3
3. Caracterizare generală.......................................................................................4
4. Obținere/Sinteză................................................................................................4
5. Proprietăți și utilizări........................................................................................5
6. Concluzii...........................................................................................................9
7.Bibliografie......................................................................................................10

1
 1. Betanina - Istoric

Termenul de betalaine a fost dat de Mabry şi Dreiding în 1968 pentru pigmenţii galben
şi roşu N-heterociclici din perele de cactus şi sfeclă roşie, ce până atunci au fost numiţi în
mod eronat flavociani şi antociani azotaţi. În 1963-1964, betanina şi indicaxantina au fost
primele betacianine şi betaxantine descoperite din sfecla roşie ( Beta vulgaris L. ) şi perele
cactusului ( Opuntia ficus indica L. ). Un an mai târziu termenul de acid betalamic a fost
propus ca precursor biosintetic comun.
Betalainele reprezintă derivaţi iminici ai acidului betalamic şi sunt subdivizate în
betacianine de culoare roşu-violet şi betaxantine de culoare galben-portocaliu.
Foarte interesant este faptul că antocianii şi betalainele se exclud una pe cealalta,
acestea nu sunt găsite niciodată în aceeaşi plantă.
În plus, Vogt a prezentat dovezi comform cărora betalainele au apărut după antociani din
punct de vedere evolutiv. Antocianii şi betalainele se schimbă între ele respectând
particularităţile funcţionale în ţesuturile plantelor, cum ar fi atracţia polinică, păstrarea

2
potenţialului antioxidant şi apărarea împotriva radiaţiilor UV.
(https://ro.scribd.com/presentation/411505892/Betanina-CA-2019-pptx)

2. Introducere

Denumirea substanţei: Betanină

Categoria de substanţe: Glicozid heterociclic cu azot

Denumirea chimică: Acid 4-(2(2-carboxi-5(beta-D-
glucopiranosiloxi)2,3-dihidro-6-hidroxi-1H-1-indol-
1il)etenil)-2,3-dihidro-2,6-pridindicarboxilic
Formula: C24H26N2O13
Specii în care se intâlneşte: Sfecla roşie , perele
cactusului ( Opuntia ficus indica L.)
Masa moleculară: 550,47 

Beta vulgaris var. rubra Stachys officinalis planta

(https://dokumen.tips/ Sfecla Rosie – Betanina)

În sfecla roșie (Beta vulgaris), se găsește un amestec de coloranți roșii și galbeni. Acesta

este format din betanină, în procentul de 75-95%, cianidină (colorant antocianic) și beta-
xantinele (cu structură corotinoidică). Vulgaxantinele (I şi II) sunt de fapt betaxantinele
prezente în sfecla roşie. Aditivul E 162 are sinonimul Roșu de Sfeclă. Face parte din clasa
Betalaine.(Elena O., Aditivii alimentari Necesitate și Risc;Ultralife, E-urile periculoase;
Gheorghe M., Biblia Alimentară.)

3. Caracterizare generală

Betanina: "E"-ul inofensiv antiradicalic din sfecla roşie. Sfecla roşie (Beta vulgaris L.)
este o sursa bogată în pigmenţi betalainici.
Deşi substanţe similare pot fi întâlnite şi în alte plante, doar sfecla conţine cantităţi
considerabile ale coloranţilor din acest grup de pigmenţi (cca 1...6g/kg).
Betanină (E-162) este unul din puţini E-uri inofensivi. S-a constatat, că betanina este un
agent antioxidant şi antiradicalic mult mai puternic, decât antociani. Considerăm, că
potenţialul de utilizare a betaninei este şi mai mare, datorita posibilităţii de întrebuinţare a
acestui colorant pe scara largă în industria alimentară, cosmetică, farmaceutică. (Noile
3
utilizări ale betaninei – colorantului principal din sfecla roşie (beta vulgaris l.) Autori: Alexei
Baerle și colaboratorii, Universitatea tehnică a Moldovei).
Pigmentul din sfecla roşie este utilizat fie sub numele de betterava când se prezintă ca un
sirop roşu ce conţine 1% betanină fie ca o pudră roşie cu un conţinut de aproximativ 40%
betanină, uşor solubilă în apă.
Betalaina (Marbry și Dreiding – 1968) – betacianina (roșie)+ betaxantina (galbenă)
• pigmentul principal (roșu) – 75-95% betanină

4. Obținere/Sinteză

Modalitãţi de obţinere a pigmenţilor bruţi ce conţin betaninã

• Drept materie primã se poate utiliza fie sfecla sub formã de tãiţei fie reziduuri de la
prelucrarea alimentarã a acesteia. În acest ultim caz, anterior extracţiei, preparatul biologic se
supune unei fermentaţii enzimatice, deproteinizarea efectuându-se prin barbotare de dioxid de
sulf.
• O alternativã comodã de izolare a pigmenţilor roşii din sfeclă constă în măcinarea
acesteia urmatã de presare şi filtrare. Prin evaporarea sucului rezultã o pulbere roşie
utilizabilã drept aditiv alimentar.
• O altã categorie de metode propune extracţia betaninelor în soluţii apoase sau în medii
alcool-apã. Astfel, un colorant roşu-violet se poate izola prin extracţia pigmentului cu apă sau
cu un alcool uşor (C1-C3). Colorantul se absoarbe apoi pe o răşină schimbătoare de ioni
(cationit), pe poliamidă, polipirolidonă, celulozã etc. Eluarea se realizeazã cu o soluþie
diluatã de acid clorhidric, fiind urmatã de un proces de complecsare cu o sare de aluminiu sau
magneziu a unui acid zaharic.
• Determinarea cantitativã a betaninelor din sfeclã se realizeazã frecvent pe cale
spectrofotometricã.
Sucul de sfeclă roşie este filtrat, supus schimbului anionic cu soluţie de NaCl, iar produsul
ultrafiltrat şi concentrat conţine betanină şi vulgaxantină . Astfel, 108.0 l suc de sfecla (16.8 g
betanina, 16.0 g vulgaxantina) este trecut prin Duolite A 171 P (forma Cl-) - coloana
schimbatoare de anioni la 25 l/h cu soluţie NaCl, pentru a obtine 286 mg betanină şi 289 mg
vulgaxantina/l (randament 85%). Dintr-o soluţie (50 l) continând 5% NaCl, 800 mg betanină
şi 550 mg vulgaxantina/l, a fost onţinut un concentrat prin ultrafiltrare cu o membrană DDS –
865 la 45 atm si 8 l/min. Acest concentrat a fost redus la 12 l continând 5% NaCl, 7817 mg
betanină si 5246 mg vulgaxantină/l .
Purificarea si separarea pigmentilor poate fi realizata prin tehnici cromatografice si/sau
elecroforeză, la acest ultim procedeu benzile rezultate pe electroforetograme sunt
cuantificate prin compararea ariei picului obţinut cu aria picului rezultat la utilizarea unor
soluţii etalon.
Concentraţia betaninei în sfeclã variazã în limite foarte largi situându-se între 100
mg/100 g preparat biologic proaspãt şi 16-38 mg/100 g în sfecla conservatã. Aceste date
indicã importanţa selectãrii varietãţilor de sfeclã cele mai potrivite în vederea utilizãrii lor la
prepararea industrialã a coloranţilor alimentari.

4
(https://ro.scribd.com/presentation/411505892/Betanina-CA-2019-pptx)

5. Proprietăți și utilizări

Betalainele sunt pigmenţi vacuolari, atfel putându-se identifica uşor natura lor hidrofilică.
Deşi sunt uşor solubili în etanol şi metanol, apa este cel mai bun solvent, atât din motive de
solubilitate cât şi de stabilitate.
În contrast cu antocianii, betalainele sunt mult mai polare, fapt demonstrat de timpul de
retenţie scăzut în RP-HPLC (reversed phase high-performance liquid cromatography) şi
solubilitatea scăzută în solţtii alcoolice. Variaţia polarităţii poate fi folosită în mod benefic
pentru a separa antocianii de betalaine cu ajutorul unui cartuş de extragere în faza solidă RP-
18 (Stintzing, date nepublicate). Coeficientul molar de extincţie al antocianilor este mai mic
decât cel al betalainelor, de exemplu 11,300 – 29,000 L/mol*cm au fost raportaţi pentru cei
mai comuni antociani 3-glicozidici, în timp ce pentru betacianine şi betaxantine valorile au
fost de 48,000L L/mol*cm şi 60,000 L/mol*cm. Unele teste chimice care diferenţiazaă
antocianii de betalaine au fost întocmite de Delgado-Vargas şi colegii acestuia. Variaţia
culorilor în timpul acidificării sau alcalinizării au fost cele mai caracteristice.
În timp ce betalainele îşi schimbă vizibil culoarea spre galben la un pH alcalin prin
eliminarea acidului betalamic, intensitatea culorii va creşte pentru antociani la valori ale pH-
ului sub 3 şi va descreşte la pH slab acid sau neutru. Betalainele sunt sensibile în prezeţa
metalelor, dioxidului de sulf, luminii, acţiunii enzimatice, pH-ului şi temperaturilor crescute.
Betaxantinele sunt cele mai stabile la un pH de 5,5 pana la 7. Betacianinele sunt considerate
stabile la pH de 5-6, în timp ce acidul betalamic ramâne intact la pH-ul 9.

5
 Degradarea betalainelor în condiţii adverse de pH nu a fost investigată riguros în
scopul cercetării produşilor de degradare, în contrast, investigaţii detaliate în vederea
stabilităţii betalainelor la expunerea termică au început să prezinte un interes crescut.
Producţia de culori betalainice şi coloranţi alimentari
Din moment ce sinteza biotehnologica a pigmenţilor betalainici este încă infezabilă din
punct de vedere economic, industria alimentară îşi îndreaptă atenţia către exploatarea
culturilor în vederea extracţiei pigmenţilor.
Consideraţiile economice includ un randament crescut de obţinere a pigmenţilor,
optimizarea procesului de extracţie şi stabilitatea ridicată a pigmentilor în timpul procesării.
În plus, neutralitatea gustului şi mirosului, statutul igienic precum şi reglementările legale
trebuie luate în considerare.
Derivaţi din sfecla roşie precum sucul de sfeclă roşie, concentratul şi pudrele sunt forme
tipice de coloraţi autorizaţi în Europa şi America de Nord, acestea reprezentând singurele
surse de pigmenţi betalainici utilizate la nivel comercial. Aplicaţiile sfeclei roşii au fost
cercetate începand cu anii 1970, liderul în domeniu fiind Von Elbe şi colegii acestuia.
De obicei, sunt procesate sfecle întregi lipsite de coaja, dar astfel se pierde mai mult de
30% din colorant prin decojirea sfeclei. Acest lucru este important deoarece cea mai mare
activitate a polifenol-oxidazei, ce este distructiva pentru betacianine şi betaxantine, este
localizată în coaja sfeclei. Cresterea plantelor la intuneric s-a demonstrat a fi o metoda buna
pentru a reduce acţiunea enzimatică nefavorabilă.
În teorie, activitatea oxidantă şi hidroxilazică a polifenol-ozidazei necesită structuri
monofenolice sau difenolice, găsite rar în betaxantine şi betacianine hidrolizate anterior
activităţii beta-glucozei. Astfel, pentru degradarea enzimatică a betalainelor este necesară o
acţiune concomitentă a enzimelor ce degradează glucoza, polifenol-oxidazelor şi
peroxidazelor. În general, sfeclele de dimensiuni mai mici sunt preferate pentru concentraţia
ridicată de betalaine.
Tritrarea ţesutului este de obicei realizată prin măcinarea, urmată de acidifierea piureului
rezultat prin adăugarea acidului citric până se atinge valoarea pH-ului 4. Scăderea pH-ului va
preveni acţiunea polifenol-oxidazelor în timp ce peroxidazele pot fi încă active până ce
filtratul va fi încălzit la o temperatură ce depaşeşte 75˚C. Acidifierea şi o temperatură mai
scăzută (de pasteurizare în loc de sterilizare) sunt suficiente pentru a asigura stabilitatea
microbiologică. Astfel, pigmentii vor fi afectaţi mai puţin.
Abordări mai recente folosind pulsuri de câmp electric pentru extracţia pigmentului nu au
intrat încă în practica industrială. În plus, lucrările în domeniu au fost orientate pe aspecte ale
stabilităţii în timpul procesarii.
Un program de cultivare selectivă a avut loc în anii 1980 şi a rezultat într-un randament
cu 200% mai mare de extracţie a pigmenţilor. Sfeclele roşii cu conţinut ridicat de pigmenţi şi
soliditate scăzută au fost sugerate pentru extragerea coloranţilor alimentari.
Comparativ, puţină activitate de cercetare a fost dedicată exploatării surselor alternative
de pigmeţi. Acest lucru este mult mai surprinzător din moment ce prepararea sfeclei roşii este
afectată de reacţii adverse ce influenţează gustul din cauza geosminelor, derivaţilor de
metoxi-pirazină, concentrţtii mari de nitrţti şi riscul de contaminare cu germeni din pământ.

6
Pe de altă parte, sfecla roşie este satisfacătoare din punct de vedere economic, deoarece anual
sunt culese 50-70 de tone de sfecla rosie per hectar, cu 40-200mg de betanina la 100 de
grame. Aceste performanţe nu au mai fost atinse de alte culturi betalainice.
De ce se adaugă E 162 în alimente?
Este colorantul natural care se obține din materie primă ieftină și care nu necesită o
purificare avansată. Se utilizează în scopul restabilirii culorii inițiale a unor produse
alimentare, degradată la procesare, depozitare, distribuție etc. Pe lângă faptul că are calităţi
tinctoriale, aditivul E 162 se caracterizează și prin valoarea sa nutritivă ridicată, datorită
conținutului mare de substanțe minerale de vitamine A, B, B2, PP, C și de zaharoză (în cazul
utilizării concentratului și nu a pigmentului pur.)
De asemenea, colorantul se poate utiliza și pentru colorarea unor sortimente de produse
alimentare, lipsite de culoare. De exemplu, colorarea unor produse de panificație și patiserie,
a băuturilor nealcoolice, a deserturilor pe bază de gelatină, a budincilor etc. Este indicat ca
acest aditiv să fie utilizat pentru colorarea cărnii tocate (amestecate cu derivate proteice
texturate), recomandată pentru obținerea de hamburger, chiftele, perișoare. La procesarea
acestor preparate, culoarea roșie inițială a colorantului se închide, dând alimentului o nuanță
brună naturală. Datorită sensibilității sale ridicate la căldură și la variații de pH, aditivul nu
poate fi utilizat în scopul colorării altor preparate de carne, în afara celor menționate mai sus,
din cauza denaturării culorii sale inițiale.
E 162 - Riscuri pentru sănătate
Aditivul E 162 este considerat sigur, dar administrat cu restricție la copiii mici și
preșcolari. Are un efect benefic asupra organismului uman. Sucul de sfeclă constituie un
adjuvant în tratamentul hipertensiunii arteriale și reduce nivelul colesterolului din sânge.
Betanina împreună cu celelalte componente ale sucului de sfeclă are un rol important în
ameliorarea unor stări toxice ale ficatului, în hepatite, în ciroze hepatice etc. Este de
asemenea utilă în afecțiunile gastrointestinale (enterite, colite, boală ulceroasă), având o
participare activă în metabolismul proteic. (Elena O., Aditivii alimentari Necesitate și Risc;
Ultralife,  E-urilepericuloase; Gheorghe M., Biblia Alimentară).
Utilizări
Colorantul din sfeclă câștigă acceptare, în special în produsele coapte, înghețată și
produse lactate destinate copiilor. În Spania este utilizat în băuturi răcoritoare, legume și
conserve, conserve de pește, în iaurturi și în preparate pe bază de brânză. Nu există efecte
nocive cunoscute ale acestui colorant și OMS nu a stabilit o limită la doza zilnică acceptabilă.
Colorantul de origine naturală este utilizat pentru a crește culoarea alimentelor, fie
pentru că alimentul și-a pierdut culoarea în tratamentul său natural, fie pentru a-l face mai
plăcut pentru ochi și mai atrăgător pentru consumator.
Utilitatea colorantului natural beterraba este foarte importantă, deoarece este bogată în
folat, are un conținut ridicat de fibre solubile. Se recomandă utilizarea în cazuri de anemie
sau boli de sânge, datorită conținutului ridicat de fier.
Poate că multe dintre utilizările Betaninei sunt destinate consumului alimentar, însă este
necesar să subliniem că proprietățile sale ca colorant textil sunt adecvate, deoarece acest
colorant este vopsit cu ușurință în articole de îmbrăcăminte, deoarece solubil în apă
facilitează vopsirea acelorași, deși se potrivește Trebuie menționat că, la fel ca orice colorant
natural, are dezavantajul că nu durează mult timp pentru ca colorantul să fie vopsit, deși

7
există mai multe tehnici de menținere a culorii, cum ar fi utilizarea de bază a clorurii de sodiu
în timpul procesului de vopsire. Academia
Produsele stabilizate ce conţin betanine se pot utiliza atât în industria alimentarã, mai
ales pentru înlocuitorii de carne, cât şi în cea farmaceuticã şi cosmeticã sub formă de suc
concentrat sau pudră.
Deoarece randamentele de purificare a pigmenților sunt reduse și costurile ridicate, este
permisă utilizarea drept colorant alimentar, extractul brut ce conține betanină.
Amestecurile de pigmenți ce conțin betanină pot fi folosite ca aditiv natural pentru
alimente, medicamente și cosmetice .
Pigmenții betalainici se folosesc la colorarea: lactatelor, produselor instant, carne
prelucrată netratată și tratată termic, deserturilor pe bază de gelatină, produselor de patiserie
bomboanelor, budincilor și la fabricarea băuturilor nealcoolice și a cocktail-urilor pe bază de
fructe.
Ele pot fi nuanţate prin adaosul altor coloranţi naturali şi prin complexare. Astfel un
colorant negru de interes cosmetic şi alimentar se obţine dintr-o soluţie ce conţine extract de
ceai verde (25% vitaminã P) şi betanine prin complexare la 90-100C la tratarea cu lactat de
fier (II).
Betanina nu este supusă unei limite maxime de analiză a produselor alimentare (denumit
principiul quantum satis) - în conformitate cu Codex Alimentarius poate fi utilizată într-o
gamă largă de produse alimentare (E162).
UE - unele fructe sau legume conservate;
- conserve de fructe roșii;
- mezeluri;
- crustacee fierte;
- produse junk food (înghețată și produse
de cofetărie).
Utilizări neconvenționale
În optică - micro-lentile pot fi produse folosind gelatină sensibilizată cu betanină
Sonde fluorescente pentru imagistica medicală
Betanina utilizată într-un mediu coroziv s-a dovedit a fi un bun și “verde“ inhibitor de
coroziune a metalului
Dezvoltarea dispozitivelor fotonice bazate pe proprietățiile optice neliniare ale ZnO
nanostructurat, încorporat în matrice polimerică.
(https://ro.scribd.com/document/153563369/Sfecla-Rosie-Betanina)

6. Concluzii
Betanina, sau roșu de sfeclă, este un colorant alimentar glicozidic roșu obținut din
sfeclă; aglycona sa, obținută prin hidrolizarea departe a moleculei de glucoză, este betanidina.
Ca aditiv alimentar, numărul său E este E162.( https://en.wikipedia.org/wiki/Betanin)
Betanina este un colorant cu potenţial sporit de utilizare în industria alimentară şi
cosmetică, îndeosebi în compoziţii cu unii biopolimeri (acizii hialuronic, alginic, sărurile lor)
şi coloranţi.
În compoziţii complexe cu acidul hialuronic şi alginic betanina poate fi utilizată cu
succes pentru obţinerea produselor noi: icrelor şi pomuşoarelor imitate, iaurtului, loţiunii şi
gelului cosmetic. (Noile utilizări ale betaninei – colorantului principal din sfecla roşie (beta
vulgaris l.) Autori: Alexei Baerle și colaboratorii, Universitatea tehnică a Moldovei).

8
 7.Bibliografie

 https://ro.scribd.com/document/153563369/Sfecla-Rosie-Betanina
 Noile utilizări ale betaninei – colorantului principal din sfecla roşie (beta vulgaris l.)
Autori: Alexei Baerle și colaboratorii, Universitatea tehnică a Moldovei
 .Elena O., Aditivii alimentari Necesitate și Risc;Ultralife, E-urile periculoase;
Gheorghe M., Biblia Alimentară
 https://dokumen.tips/ Sfecla Rosie – Betanina
 https://ro.scribd.com/presentation/411505892/Betanina-CA-2019-pptx