Cursul nr 10 – curs de 2 ore

Disciplina: APA
Conf.dr.ing. Despina-Maria Bordean
 Sunt prezentate principalele tipuri de glucide,
principiile de dozare a acestora prin metode chimice,
metode instrumentale cât şi metode enzimatice.
 Pentru fiecare clasă de metode sunt prezentate câteva
exemple de analiză a glucidelor astfel încât studenţii
sa-şi poată face o imagine de ansamblu în vederea
gasirii argumentelor de selecţie a celei mai potrivite
metode.
 https://www.youtube.com/watch?v=ojhd
TFmkY1c

 Carbohidrații sunt una dintre cele mai importante componente în multe

alimente. Carbohidrații pot fi prezenți ca molecule izolate sau pot fi asociați fizic
sau legați chimic de alte molecule.
 Moleculele individuale pot fi clasificate în funcție de numărul de monomeri pe care
le conțin sub formă de monosacharide , oligozaharide sau polizaharide.
 Moleculele în care carbohidrații sunt atașați covalent la proteine ​sunt cunoscute sub
numele de glicoproteine , în timp ce cele în care carbohidrații sunt atașați covalent
la lipide sunt cunoscuți ca glicolipide.
 Unii carbohidrați sunt digerabili de oameni și, prin urmare, furnizează o sursă
importantă de energie, în timp ce alții sunt indigestibili și, prin urmare, nu furnizează
energie.
 Carbohidrații indigestibili fac parte dintr-un grup de substanțe cunoscute sub numele
de fibre dietetice , care include și lignina.
 S-a dovedit că consumul de cantități semnificative de fibre dietetice este benefic
pentru nutriția umană, contribuind la reducerea riscului de anumite tipuri de cancer,
boli coronariene, diabet și constipație.
 Pe lângă faptul că sunt o sursă importantă de energie și fibre alimentare,
carbohidrații contribuie, de asemenea , la dulceața, aspectul și caracteristicile
texturale ale multor alimente.
1. Monozaharide
 Monozaharidele sunt compuși cristalini solubili în apă.
 Sunt aldehide sau cetone alifatice care conțin o grupare carbonil și una sau mai multe grupări
hidroxil.
 Cele mai multe monosahharide naturale au fie cinci ( piloze ), fie șase ( hexoze ) atomi de
carbon.
 Frecvent apar HEXOZE în produsele alimentare (glucoza, fructoza și galactoza), în timp ce
apar frecvent PENTOZE (arabinoza și xiloza) .
 Centrele reactive ale monosacharidelor sunt grupările carbonil și hidroxil.
2. Oligozaharide
 sunt polimeri cu greutate moleculară relativ mică a monosacharidelor (<20) care sunt legați
covalent prin legături glicozidice .
 Dizaharidele constau din doi monomeri, în timp ce trisacharidele sunt formate din trei.
 Oligozaharidele care conțin glucoză, fructoză și monomeri de galactoză sunt cele mai
frecvente în alimente.
3. Polizaharide
 Majoritatea carbohidraților găsiți în natură sunt prezenți sub formă de polizaharide.
 Polizaharidele sunt polimeri cu greutate moleculară mare a monosacharidelor (> 20).
 Polizaharidele care conțin toate aceleași monosacharide se numesc homopolizaharide (de
exemplu, amidon, celuloză și glicogen sunt formate numai din glucoză), în timp ce cele care
conțin mai mult de un tip de monomer sunt cunoscute sub numele de heteropolizaharide
(de exemplu, pectină, hemiceluloză și gume).
 https://www.youtube.com/watch?v=JxK5rZxbyQY
 Derivatizare
 https://www.youtube.com/watch?v=uxPSghqd3VI
 Un număr mare de tehnici analitice au fost dezvoltate pentru a
măsura concentrația totală și tipul de carbohidrați prezenți în
alimente
 Conținutul de carbohidrați al unui aliment poate fi determinat
calculând procentul rămas după ce au fost măsurate toate
celelalte componente:
% carbohidrați=100 -%umiditate -%proteine ​-%lipide -%minerale.
 Cu toate acestea, această metodă poate duce la rezultate eronate
din cauza erorilor experimentale în oricare dintre celelalte
metode și, de aceea, este de obicei mai bine să măsurați direct
conținutul de carbohidrați pentru măsurători precise.
 Cantitatea de preparare necesară pentru prepararea unui eșantion pentru analiza carbohidraților depinde
de natura alimentului analizat.
 Soluțiile apoase, cum ar fi sucurile de fructe, siropurile și mierea, necesită ușoară preparare înainte de
analiză.
 Multe alimente conțin carbohidrați care sunt asociați fizic sau legați chimic de alte componente,
de exemplu, nuci, cereale, fructe, pâine și legume. În aceste alimente este de obicei necesară izolarea
carbohidraților de restul alimentelor înainte de a putea fi analizată.
 Metoda precisă de izolare a carbohidraților depinde de tipul de carbohidrați, de tipul matricei
alimentare și de scopul analizei, cu toate acestea, există unele proceduri comune pentru multe tehnici
de izolare.
 De exemplu, alimentele sunt de obicei uscate sub vid (pentru a preveni degradarea termică), măcinate
până la o pulbere fină (pentru a spori extragerea solventului) și apoi dezagregate prin extracție cu
solvent.
 Una dintre cele mai utilizate metode de extragere a carbohidraților cu greutate moleculară mică din
alimente este fierberea unui eșantion degresat cu o soluție de alcool 80%.
 Monozaharidele și oligozaharidele sunt solubile în soluții alcoolice, în timp ce proteinele,
polizaharidele și fibra dietetică sunt insolubile.
 Componentele solubile pot fi separate de componentele insolubile prin filtrarea soluției fierte și
colectarea filtratului (partea care trece prin filtru) de partea reținută de filtru. Aceste două fracții pot fi
apoi uscate și cântărite pentru a determina concentrațiile lor.
 În plus, la monosacharide și oligozaharide diverse alte molecule mici pot fi, de asemenea, prezente în
extractul alcoolic care ar putea interfera cu analiza ulterioară , de exemplu, aminoacizi, acizi organici,
pigmenți, vitamine, minerale etc.
 Este de obicei necesar să eliminați aceste componente înainte de a efectua un carbohidrat.
analiză. Acest lucru se obține în mod obișnuit prin tratarea soluției cu agenți de clarificare sau prin
trecerea acesteia printr-una sau mai multe rășini schimbătoare de ioni.
 Punerea in evidenta a culorii
https://www.youtube.com/watch?v=fH7F-YXXIno
 Analiza tipurilor de carbohidrati
https://www.youtube.com/watch?v=4jJchoz0-T0
 Zaharuri reducatoare si nereducatoare
https://www.youtube.com/watch?v=lZ_0MkUzdbo
 HPLC
 https://www.youtube.com/watch?v=x_1dTjLrBII
 Extractele de apă din multe alimente conțin substanțe
colorate sau produc turbiditate și, astfel, interferează cu
analiza spectroscopică sau cu determinările finale.
 Din acest motiv soluțiile sunt de obicei clarificate înainte
de analiză.
 Cei mai des folosiți agenți de clarificare sunt sărurile de
metale grele (cum ar fi acetatul de plumb) care formează
complexe insolubile cu substanțe interferențe care pot fi
îndepărtate prin filtrare sau centrifugare.
 Cu toate acestea, este important ca agentul de clarificare
să nu precipite niciunul din carbohidrați din soluție,
deoarece acest lucru ar provoca o subestimare a
conținutului de carbohidrați.
 Multe monosacharide și oligozaharide sunt molecule
polare neîncărcate și, prin urmare, pot fi separate de
moleculele încărcate trecând eșantioane prin coloane cu
schimb de ioni.
 Folosind o combinație de o coloană încărcată pozitiv și
negativ, este posibil să eliminați majoritatea
contaminanților încărcați.
 Moleculele nepolare pot fi îndepărtate trecând o soluție
printr-o coloană cu o fază staționară nepolară.
 Astfel, proteinele, aminoacizii, acizii organici, mineralele
și compușii hidrofobi pot fi separați de carbohidrați
înainte de analiză.
 Metodele cromatografice sunt cele mai noi tehnici analitice puternice pentru
analiza tipului și concentrației de monozaharide și oligozaharide din alimente.
 Cromatografia în strat subțire (TLC), cromatografia de gaze (GC) și cromatografia
lichidă de înaltă performanță (HPLC) sunt utilizate în mod obișnuit pentru a separa și
identifica carbohidrații.
 Carbohidrații sunt separați pe baza caracteristicilor lor diferențiale de adsorbție, trecând
soluția de analizat printr-o coloană.
 Carbohidrații pot fi separați pe baza coeficienților, a polarităților sau a dimensiunilor lor,
în funcție de tipul de coloană utilizată.
 HPLC este în prezent cea mai importantă metodă cromatografică de analiză a
carbohidraților, deoarece este capabilă de măsurători rapide, specifice, sensibile și
precise.
 În plus, GC necesită ca eșantioanele să fie volatile, ceea ce necesită, de obicei, ca acestea
să fie derivate, în timp ce probele HPLC pot fi adesea analizate direct. HPLC și GC sunt
frecvent utilizate în combinație cu RMN sau spectrometrie de masă, astfel încât structura
chimică a moleculelor care alcătuiesc vârfurile pot fi de asemenea identificate.
 Carbohidrații pot fi, de asemenea, separați prin electroforeză după ce au
fost derivate pentru a le face încărcate electric, de exemplu, prin reacția cu borați.
 O soluție de carbohidrați derivați se aplică pe un gel și apoi se aplică o tensiune peste
el. Carbohidrații sunt apoi separați pe baza dimensiunii lor: cu cât dimensiunea unei
molecule de carbohidrați este mai mică, cu atât se deplasează mai repede într-un câmp
electric.
 O serie de metode chimice utilizate pentru a
determina monosacharidele și oligozaharidele se bazează pe faptul
că multe dintre aceste substanțe reduc agenți care pot reacționa cu
alte componente pentru a produce precipitate sau complexe colorate
care pot fi cuantificate.
 Concentrația de carbohidrați poate fi determinată gravimetric,
spectrofotometric sau prin titrare.
 Carbohidrații nereducători pot fi determinați utilizând aceleași
metode dacă sunt hidrolizați pentru a face mai mici.
 Este posibil să se determine concentrația de zaharuri netraducătoare
și reduse prin efectuarea unei analize pentru reducerea zaharurilor
înainte și după hidrolizare.
 Multe metode chimice diferite sunt disponibile pentru cuantificarea
carbohidraților. Cele mai multe dintre acestea pot fi împărțite în
trei categorii : titrare, gravimetrică și colorimetrică.
 Metoda Lane- Eynon este un exemplu de metoda de tritrare pentru determinarea
concentrației de zaharuri reduse într-un eșantion.
 O biuretă este utilizată pentru a adăuga soluția de carbohidrați analizată într-un balon
care conține o cantitate cunoscută de soluție de sulfat de cupru fierbent și un indicator
albastru de metilen .
 Zaharurile reducătoare din soluția de carbohidrați reacționează cu sulfatul de cupru
prezent în balon. După ce tot sulfatul de cupru din soluție a reacționat, orice adăugare
suplimentară de zaharuri reducătoare determină schimbarea indicatorului de la albastru
la alb. Se înregistrează volumul soluției de zahăr necesare pentru a ajunge la punctul
final.
 Reacția nu este stoichemetrică, ceea ce înseamnă că este necesară pregătirea unei curbe
de calibrare prin efectuarea experimentului cu o serie de soluții standard de
concentrație de carbohidrați cunoscuți.
 Dezavantajele acestei metode sunt
 ( i ) rezultatele depind de timpul de reacție precis, temperaturile și concentrațiile de
reactivi utilizate și astfel acești parametri trebuie controlați cu atenție;
 (ii) nu poate face distincția între diferitele tipuri de zahăr reducător și
 (iii) nu poate determina în mod direct concentrația de zaharuri nereducătoare, (
 iv) este sucseptibilă interferența cu alte tipuri de molecule care acționează ca agenți
reducători.
 Metoda Munson și Walker este un exemplu de metodă gravimetrică
de determinare a concentrației de zaharuri reducătoare într-un
eșantion.
 Carbohidrații sunt oxidați în prezența căldurii și a unui exces de sulfat
de cupru și tartrat alcalin în condiții controlate cu atenție, ceea ce duce
la formarea unui precipitat de oxid de cupru:

zahăr reducător + Cu 2+ + bază zahăr oxidat + CuO 2 (precipitat)

 Cantitatea de precipitat format este direct legată de concentrația de

zaharuri reducătoare din eșantionul inițial.
 Concentrația precipitatului prezent poate fi determinată gravimetric
(prin filtrare, uscare și cântărire), sau titrimetric (prin redisolvarea
precipitatului și titrarea cu un indicator adecvat).
 Această metodă suferă de aceleași dezavantaje ca și metoda Lane-
Eynon , neobișnuit , este mai reproductibilă și precisă.
 Principiul metodei:
 metoda e bazată pe oxidarea zahărului cu reactivi, în
componența cărora intră Cu ca component solubil.
 Oxidarea are loc prin amestecarea diferitor volume de Cu
SO4 cu sol Feling 2. La încălzire sol. Feling oxidează
zaharurilor reducătoare, iar în rezultat are loc restabilirea
oxidul de cupru .
 Metoda este utilizată pentru controlul semifabricatelor din
făină (aluat), supe dulci, semifabricate și bucate din crupe,
bucate dulci și băuturi (cacao, cafea).
Sursa: METODE FIZICO –CHIMICE DE DETERMINARE A CALITĂȚII
SEMIFABRICATELOR ȘI PRODUSELOR FINITE,
http://docshare01.docshare.tips/files/19367/193673143.pdf
 Metoda Anthrone este un exemplu de metodă colorimetrică de determinare a
concentrației de zaharuri totale dintr-un eșantion.
 Zaharurile reacționează cu reactivul antronei în condiții acide pentru a da o culoare
albastru-verde.
 Eșantionul este amestecat cu acid sulfuric și reactivul de antrone și apoi este fiert până la
finalizarea reacției. Soluția este apoi lăsată să se răcească și absorbția sa este măsurată la
620 nm. Există o relație liniară între absorbanță și cantitatea de zahăr care a fost prezentă
în eșantionul inițial.
 Această metodă determină zaharuri atât reducătoare, cât și netraducatoare, din cauza
prezenței acidului sulfuric puternic oxidant.
 Ca și celelalte metode, acesta nu este stoichemetric și, prin urmare, este necesară
pregătirea unei curbe de calibrare folosind o serie de standarde de concentrație de
carbohidrați cunoscuți.
 Metoda fenol - acid sulfuric este un exemplu de metodă colorimetrică care este utilizată
pe scară largă pentru a determina concentrația totală de carbohidrați prezenți în
alimente.
 O soluție apoasă clară de carbohidrați care urmează să fie analizată este plasată într-o
eprubetă, apoi se adaugă fenol și acid sulfuric. Soluția transformă o culoare galben-
portocalie ca urmare a interacțiunii dintre carbohidrați și fenol. Absorbanța la 420 nm
este proporțională cu concentrația de carbohidrați inițial în probă. Acidul sulfuric face ca
toate zaharurile nereducătoare să fie transformate în zaharuri reducătoare, astfel încât
această metodă determină zaharurile totale prezente.
 Această metodă nu este stoichemetrică și deci este necesară pregătirea unei curbe de
calibrare folosind o serie de standarde de concentrație de carbohidrați cunoscuți.
 Principiul metodei
 Metoda se bazează pe capacitatea zahărurilor reducătoare de a
restabili în mediu alcalin ferocianura de K din fericianură de K.
 Sfîrșitul reacției de oxidare se determină cu ajutorul
indicatorului albastru de metilen.
 Metoda poate fi folosită pentru produse cu o concentrație de
zahăruri mai mică de 2%.
 Această metodă se utilizează pentru determinarea cantității de
pîine din semifabricate din masă tocată de carne (pește,
pasăre), a orezului din tocătură, făinei și grișului din prăjiturile
cu brânză, a zaharozei în bucate dulci și bucate felul 2,
băuturi, a lactozei în produsele lactate.
Sursa: METODE FIZICO –CHIMICE DE DETERMINARE A CALITĂȚII SEMIFABRICATELOR ȘI PRODUSELOR FINITE,
http://docshare01.docshare.tips/files/19367/193673143.pdf
 Metodele analitice bazate pe enzime se bazează pe capacitatea lor de a
cataliza reacții specifice.
 Aceste metode sunt rapide, foarte specifice și sensibile la concentrații
scăzute și, prin urmare, sunt ideale pentru determinarea carbohidraților
din alimente. În plus, este necesară de obicei o mică pregătire a
eșantionului.
 Alimentele lichide pot fi testate direct, în timp ce alimentele solide
trebuie mai întâi dizolvate în apă.
 Există multe kituri de testare a enzimelor care pot fi achiziționate
comercial pentru a efectua analize pentru carbohidrați
specifici. Producătorii acestor truse oferă instrucțiuni detaliate despre
cum să efectueze analiza.
 Cele două metode utilizate cel mai frecvent pentru a determina
concentrația de carbohidrați sunt:
 ​( i) permițând reacției la finalizare și măsurarea concentrației produsului,
care este proporțională cu concentrația substratului inițial;
 (ii). măsurarea vitezei inițiale a reacției catalizate de enzimă deoarece rata
este proporțională cu concentrația substratului.
 Câteva exemple de utilizare a metodelor enzimatice pentru a determina
concentrațiile de zahăr în alimente sunt prezentate mai jos:
D-glucoză / D-Fructoza
 Această metodă folosește o serie de etape pentru a determina concentrația atât a
glucozei, cât și a fructozei într-un eșantion. În primul rând, glucoza este
transformată în glucoză-6-fosfat (G6P) de către enzima hexakinaza și ATP. Apoi,
G6P este oxidat de NADP + în prezența G6P-dehidrogenazei (G6P-DH)
G6P + NADP + gluconat-6-fosfat + NADPH + H +
 Cantitatea de NADPH formată este proporțională cu concentrația de G6P din probă
și poate fi măsurată spectrofotometric la 340 nm. Concentrația de fructoză este apoi
determinată prin transformarea fructozei în glucoză, folosind o altă enzimă specifică
și repetând procedura de mai sus.
Maltoza / Sucroza
 Concentrația de maltoză și zaharoză (dizaharide) dintr-un eșantion poate fi
determinată după ce concentrația de glucoză și fructoză a fost determinată prin
metoda anterioară. Maltoza și zaharoza sunt descompuse în monosacharidele lor
constitutive de enzima a- glucozidaza :
maltoză + H 2 O 2 glucoză
zaharoză + H 2 O glucoză + fructoză
 Concentrațiile de glucoză și fructoză pot fi apoi determinate prin metoda anterioară.
 Problema majoră a acestei metode este că multe alte oligozaharide sunt
transformate, de asemenea, în monosacharide de către a - glucozidaza și este dificil
să se stabilească cu exactitate ce oligozaharide sunt prezente.
 Prin urmare, această metodă este utilă doar atunci când se cunoaște tipul de
carbohidrați prezenți, dar nu și concentrațiile lor relative.
 Sunt disponibile pentru determinarea concentrației altor diverse alte metode
enzimatice monozaharide și oligozaharide,
 Multe metode fizice diferite au fost utilizate pentru a determina concentrația de carbohidrați a
alimentelor. Aceste metode se bazează pe schimbarea unor caracteristici fizico-chimice ale unui
produs alimentar, deoarece concentrația de carbohidrați variază.
 Metodele utilizate frecvent includ polarimetria , indicele de refracție, IR și densitatea.

POLARIMETRIE
 Moleculele care conțin un atom de carbon asimetric au capacitatea de a roti lumina polarizată în
plan. Un polarimetru este un dispozitiv care măsoară unghiul cu care lumina plană polarizată este
rotită la trecerea printr-o soluție.
 Un polarimetru constă dintr-o sursă de lumină monocromatică, un polarizator, o celulă de probă de
lungime cunoscută și un analizor pentru a măsura unghiul de rotație. Mărimea polarizării este legată
de concentrația moleculelor optic active în soluție prin ecuația
a = [a ] lc ,
unde :
 a este unghiul de rotație măsurat,
 [ a ] este activitatea optică (care este o constantă pentru fiecare tip. a moleculei),
 l este lungimea căii
 c este concentrația.
 Unghiul total de rotație depinde de temperatura și lungimea de undă a luminii utilizate, astfel încât
acești parametri sunt de obicei standardizați la 20 o C și 589,3 nm (linia D pentru sodiu).
 O curbă de calibrare a unei concentrații versus este pregătită folosind o serie de soluții cu
concentrație cunoscută sau valoarea [a ] este preluată din literatura de specialitate, dacă este
cunoscut tipul de carbohidrați prezenți.
 Concentrația de carbohidrați dintr-un eșantion necunoscut este apoi determinată prin măsurarea
unghiului său de rotație și compararea acestuia cu curba de calibrare.
 Indicele de refracție ( n ) al unui material este viteza luminii într-un
vid împărțit de viteza luminii în material ( n = c / c m ).
 Indicele de refracție al unui material poate fi determinat prin
măsurarea unghiului de refracție ( r ) și a unghiului de incidență ( i ) la
o graniță între acesta și un alt material cu indice de refracție cunoscut
(Legea Snell s: sin ( i ) / sin) r ) = n 2 / n 1 ).
 În practică, indicele de refracție al soluțiilor de carbohidrați este de
obicei măsurat la o limită cu cuarțul.
 Indicele de refracție al unei soluții de carbohidrați crește odată cu
creșterea concentrației și astfel poate fi utilizat pentru a măsura
cantitatea de carbohidrați prezenți.
 RI depinde, de asemenea, de temperatură și lungime de undă, astfel
încât măsurătorile se fac de obicei la o temperatură specifică (20 o C )
și la o lungime de undă (589,3 nm).
 Această metodă este rapidă și simplă de efectuat și poate fi executată
cu instrumente simple de mână. Este utilizat de rutină în industrie
pentru a determina concentrațiile de zahăr din siropuri, miere, melasă,
produse de roșii și gemuri.
 Prin această metodă se determină conținutul de zahăr în
băuturi, bucate dulci (chiseluri de fructe, pomușoare, jeleuri),
pandișpan, produse din aluat fraged, în unele creme.
 Metoda de lucru din îndrumarul metodic.
 Fracția masică de zaharoză se determină după formula :
X=(a-b)*10000*K;
 Unde
 a-indicele de refracție a suluției cercetate;
 b-indice de refracție a apei distillate,
 K-coeficient de recalculare a indicelui de refracție la partea
masică de zahăr din soluția cercetată;
 10000-multiplicator, ca diferența dintre a și b să fie un număr
întreg.
Densitate
 Densitatea unui material este masa sa împărțită la volum. Densitatea
soluțiilor apoase crește odată cu creșterea concentrației de
carbohidrați. Astfel, concentrația de carbohidrați poate fi determinată
prin măsurarea densității, de exemplu, folosind sticle de densitate sau
hidrometre. Această tehnică este folosită în mod curent în industrie
pentru determinarea concentrațiilor de carbohidrați de sucuri și băuturi.
Infraroşu
 Un material absoarbe infraroșii datorită vibrației sau rotației grupurilor
moleculare. Carbohidrații conțin grupe moleculare care absorb radiații
infraroșii la lungimi de undă unde niciunul dintre ceilalți constituenți
alimentari majori nu absoarbe în consecință, concentrația lor poate fi
determinată prin măsurarea absorbției infraroșii la aceste lungimi de
undă. Prin efectuarea măsurătorilor la o lungime de undă specifică
diferită, este posibil să se determine simultan concentrația de
carbohidrați, proteine, umiditate și lipide. Măsurătorile sunt efectuate în
mod normal prin măsurarea intensității unei unde infraroșii reflectate de
la suprafața unui eșantion: cu cât este mai mare absorbția, cu atât
reflectanța este mai mică.
 Metodele instrumentale mai sofisticate sunt capabile să furnizeze
informații despre structura moleculară a carbohidraților, precum și
concentrația acestora, de exemplu, RMN sau spectrometrie de masă.
 Immuoaysays găsesc o utilizare din ce în ce mai mare în
industria alimentară pentru analiza calitativă și cantitativă
a produselor alimentare.
 Testele imunologice specifice pentru carbohidrații cu
greutate moleculară mică sunt dezvoltate prin atașarea
carbohidratului de interes pentru o proteină, apoi
injectarea acesteia la un animal.
 Cu timpul, animalul dezvoltă anticorpi specifici pentru
molecula de carbohidrați.
 Acești anticorpi pot fi apoi extrasi de la animal și folosiți
ca parte a unui kit de testare pentru a determina
concentrația carbohidratului specific din alimente.
 Immuoassays sunt extrem de sensibile, specifice, ușor de
utilizat și rapid.
Sursa: https://people.umass.edu/~mcclemen/581Carbohydrates.html
 REFERINTE:
 I. Gergen, 2004 , Analiza Produselor Agroalimentare, Editura EUROSTAMPA,
Timisoara,
 https://people.umass.edu/~mcclemen/581Carbohydrates.html
 METODE FIZICO –CHIMICE DE DETERMINARE A CALITĂȚII
SEMIFABRICATELOR ȘI PRODUSELOR FINITE,
http://docshare01.docshare.tips/files/19367/193673143.pdf

 FILMULETE
 https://www.youtube.com/watch?v=KTNs27LXZo4
 Care dintre următoarele metode au specificitate maximă în
determinarea glucidelor din alimente?
a) Metodele chimice
b) Metodele colorimetrice
c) Metodele bazate pe HPLC
d) Metodele enzimatice

 Care sunt cele mai noi metode de analiză a carbohidraților?

a) Metode cromatografice și electroforetice
b) Metode chimice
c) Metode colorimetrice
d) Metode fizice
 Care sunt principalele metode fizice de analiză a
carbohidratilor?
a) Metodele fizice utilizate frecvent sunt polarimetria,
indicele de refracție, IR și densitatea;
b) Polarimetria și analiza colorimetrică;
c) Analiza enzimatică.

 Indicele de refracție al unui material poate fi determinat prin:

a) măsurarea unghiului de refracție ( r ) și a unghiului de
incidență ( i );
b) densitate optică;
c) Colorimetric.
 Definiți glicoproteinele!
 Definiți fibrele dietetice!
 Care sunt dezavantajele metodei Lane- Eynon?