C 10 + C 11

Numai pentru uzul studentilor, material in scop didactic

Emulsii si Emulgatori
Emulsiile sunt sisteme lichide multifazice constituite din apă, ulei și surfactanți,
constituind lichide unice, relativ optic izotropice și stabile termodinamic.
(izotrop=are aceleași proprietăți fizice identice în toate direcțiile)

În general, emulsiile (simple sau multiple) prezintă stabilitate limitată. Pentru a forma
emulsii utilizate pentru eliberarea medicamentelor, trebuie încetinită/micșorată
destabilizarea cinetică prin utilizarea unor agenți activi de suprafață. Aceștia pot, de
asemenea, să formeze ei înșiși emulsii caracterizate prin dimensiuni mici ale
particulelor.
Formarea sistemelor de acest gen reprezintă un proces complex, care implică
generarea și stabilizarea unei noi interfețe ulei-apa.
Tipul de emulsie (apă/ulei sau ulei/apă) depinde de un număr de factori, incluzând
surfactantul, raportul de ulei-apă, temperatura, concentrația de sare și prezența unor
cosurfactanți și alți cosoluți.
Emulsiile sunt preparate lichide, mai mult sau mai putin vâscoase,
constituite dintr-un sistem dispers, format din doua faze lichide nemiscibile,
realizat cu ajutorul unor emulgatori. Au ca destinatie deservirea multor
scopuri. Mai importante: industria alimentara si farmaceutica (administrare
interna sau externa).

Sunt sisteme disperse microeterogene, în care diamentrul picaturilor de

lichid dispersat, în general, este cuprins între 0,5 si 50 μm, deci particulele
sunt vizibile la microscopul obisnuit.
Termenul de emulsie deriva de la verbul latin "molgo, ere" - a mulge si se foloseste
în domeniul farmaceutic începând din sec. al XVII-lea denumind astfel toate
lichidele cu aspect laptos.

Fundamentarea stiintifica a teoriei emulsionarii si a explicarii fenomenelor care stau

la baza formarii emulsiilor a început abia în a doua parte a secolului trecut.

În anul 1990 Ostwald da prima explicatie stiintifica a formarii emulsiilor, facând

diferenta, între emulsiile de tip U/A (ulei dispersat în apa) si cele A/U (apa
dispersata în ulei).
Exemple de utilizare a emulsiilor:

1. Nutriție
emulsiile sunt surse concentrate de calorii (mai mari decât proteinele și
hidrocarburile), exercitând doar un mic efect negative emulsiile sunt capabile de a
furniza acizii grași esențiali, pe care alte surse nu le pot furniza

2. Diagnostic (substante de diagnostic).

3. Vaccinuri (sunt emulsii)

4. Substituenți sangvini (emulsii de fluorocarbon)

5. eliberare controlată de substante/medicamente

emulsiile permit încorporarea de medicamente hidrofile / hidrofobe în cantități mari în

particulele interne medicamentul nu este în contact direct cu fluidele și țesuturile
organismului se poate atinge o eliberare controlată și susținută prin modificări de
suprafață a particulelor, se poate atinge eliberarea țintită la mai multe țesuturi
emulsiile pot furniza stabilitate chimică (de exemplu, pentru medicamentele care
hidrolizează rapid în soluții apoase).

Deși sunt puțini autori care s-au ocupat de obținerea emulsiilor pe bază de
polizaharide, ele prezintă numeroase avantaje, dintre care se pot enumera buna
biocompatibilitate, biodegradabilitate, netoxicitate, și capacitatea de a forma rețele
tridimensionale (gel), la care se adaugă, nu în ultimul rând, faptul că sunt materiale
extrem de ieftine, găsindu-se în cantități uriașe în natură.
S-au preparat noi tipuri de sisteme, sub forma multimicrosferelor, pe bază de acetat
de celuloză/chitosan, prin metoda emulsiei apă/ulei/apă. Concentrația de acetat de
celuloză și raportul dintre componenți influențează mărimea particulelor și forma
acestora. De asemenea, s-a analizat și procesul de încărcare cu clorură de ranitidină
și eficiența eliberării acesteia.

Dziechciarek în 2002 a obținut microgeluri, pe bază de amidon, prin reticulare în

emulsie. Acestea erau încărcate negativ (-50 mV), cu mărimea particulelor variind în
funcție de tipul de agent de reticulare (cca. 0.25-10 microni).
Un alt studiu asupra microparticulelor pe bază de acetați de amidon le prezintă ca noi
sisteme polimere biodegradabile, care au proprietate de degradare și umflare într-o
manieră mai lentă decât amidonul nativ. Aceste microparticule au fost studiate pentru
eliberarea medicamentoasă la nivelul epiteliului retinal.
De curând au fost obținute și caracterizate microsfere pe bază de amidon, pentru
aplicații în ingineria tisulară. Aceste microsfere au fost încărcate cu factori specifici de
creștere. Ele au fost preparate prin tehnica de reticulare în emulsie la temperatura
camerei, pentru a permite încărcarea de agenți biologic activi.
Studiile realizate asupra cineticii de eliberare au demonstrat că sistemul este
dependent de tăria ionică a mediului de eliberare.

Sunt studii care au arătat că proteinele sunt capabile de a îndeplini atât rol de
emulsifiant, cât și rol stabilizator. Polizaharidele de masă moleculară mare, pe de altă
parte, modifică, în principal, reologia fazei disperse, afectând în acest fel flocularea și
viteza de emulsionare. Polizaharidele de masă moleculară mare formează o rețea
slabă tip gel în fază continuă, care prezintă viscozități ridicate și furnizează proprietăți
elastice adiționale întregului sistem, astfel încât emulsionarea este puternic afectată.
Eficiența polizaharidelor la creșterea vâscozității soluțiilor apoase depinde de
mărimea și forma moleculelor sale, precum și de conformația pe care o adoptă în
solvent.
Mod de acțiune

Emulsiile multiple prezintă deja numeroase avantaje în procesul de eliberare

controlată in vitro. Puține studii s-au făcut asupra administrării topice a acestora. De
fapt, există doar un singur raport publicat de Kundu și colab. în 1990, care arată că
emulsiile multiple își eliberează conținutul cu viteză inferioară decât a soluțiilor.

Ca și lipozomii și microemulsiile, atât emulsiile apă/ulei, cât și cele ulei/apă, sunt de

mare interes în eliberarea controlată dermică. Formulările emulsiilor utilizate în
domeniul dermatologic sunt deseori foarte similare celor utilizate în produsele
cosmetice, dar cu un „compus activ” diferit.
Emulsiile ulei/apă sunt caracterizate de „senzația apoasă”, și mai important de
ușurința de îndepărtare cu apa. Întrucât faza apoasă continuă este în contact cu
aerul după administrare, există o evaporare continuă a apei și a altor componente
volatile. Pe de altă parte, emulsiile apă/ulei prezintă de multe ori un efect de
„catifelare” și se pot încărca cu medicament într-un procent ridicat.
În practica emulsiile prezinta urmatoarele avantaje:

-         asigura administrarea concomitenta, precisa a doua lichide nemiscibile;

-         prin emulsionare se poate masca gustul neplacut al unor medicamente

si se poate facilita administrarea unor substante medicamentoase vâscoase;

-         emulsionarea poate sa dirijeze absorbtia medicamentelor asigurând o

absorbtie mai rapida, mai perfecta.
Clasificare:

1.     Dupa numarul partilor componente pot fi:

-     emulsii propriu-zise (3 parti principale);

-     pseudo- sau cvasiemulsii (2 parti principale - fara emulgator). La cvasiemulsii
contopirea picaturilor dispersate este împiedicata de vâscozitatea mare a fazei
continue.

2.     Dupa compozitie pot fi:

-         emulsii ulei în apa (U/A): uleiul este dispersat în apa sau alt lichid hidrofil.
Se întrebuinteaza mai ales intern si pot fi diluate cu apa. Emulsiile de uz intern
sunt numai de tip U/A;
-         emulsii apa în ulei (A/U): un lichid hidrofil este dispersat într-un lichid lipofil.
Se utilizeaza extern si poate fi diluat cu ulei.
 Pe lânga aceste doua tipuri principale de emulsii exista si emulsii
complexe (multiple), de exemplu: emulsii A/U/A, la care faza interna este deja
o emulsie de tip A/U.

3.     Dupa provenienta pot fi:

-         naturale (laptele, latexul diferitelor plante);

-         artificiale (emulsii farmaceutice).
 Formularea emulsiilor
Emulsiile sunt compuse din trei parti principale:

- faza dispersa, dispersata, interna, discontinua

(emulgendum);
- faza dispersanta, mediu de dispersie, faza externa, faza
continua (vehiculum);
- agentul de emulsie, agent de dispersie, emulgator
(emulgens).

Fiecare faza poate fi formata dintr-un amestec de lichide miscibile,

iar emulgatorul poate fi constituit dintr-un amestec de emulgatori sau
pe lânga emulgatori exista si agenti de vâscozitate
(pseudoemulgatori) sau alte substante auxiliare (conservanti,
stabilizanti, aromatizanti, edulcoranti).
EMULGATORII
          Rolul si modul de actiune al emulgatorilor

          Dispersarea mecanica a uleiului în apa sub forma de sfere mici în cazul

prepararii unei emulsii necesita o cheltuiala de energie pentru a înfrânge fortele
de coeziune dintre moleculele uleiului. Cu cât energia va fi mai mare,
dispersarea va fi mai avansata.
Dupa un anumit timp însa, sferele vor cauta sa revina la starea initiala, se
vor contopi, aglomera si fazele se vor separa.
Daca se adauga un emulgator (de ex. o cantitate mica de sapun),
emulsionarea se realizeaza mult mai usor si separarea intervine mult mai încet.

Acest lucru se explica prin faptul ca cele doua lichide nemiscibile poseda
tensiuni superficiale diferite. 
 Emulgatorul are rolul de a reduce tensiunea superficiala dintre cele doua faze
lichide, usurând dispersarea. Concentrându-se la interfaza, emulgatorul
formeaza un strat monomolecular în jurul particulelor dispersate protejându-
le de contopire.
 Emulgatorul mai actioneaza si prin încarcatura sa electrica. De exemplu,
anionii care se formeaza la dizolvarea în apa a unor emulgatori de tipul
sapunurilor alcaline, continând restul de acid gras cu caracter lipofil si
formeaza un învelis în jurul particulelor de ulei. Astfel particulele de ulei
dispersate devin electronegative si ramân dispersate datorita respingerii
electrostatice.
 Emulgatorii maresc într-o oarecare masura si vâscozitatea mediului, astfel
mobilitatea particulelor devine mai scazuta, apropierea si contopirea
picaturilor este îngreunata.
 Rolul emulgatorului este deci:

-         de a usura dispersarea fazei interne în cea externa;

-         de a stabiliza emulsia.

Actiunea emulgatorilor se realizeaza prin:

-         reducerea tensiunii interfaciale (se usureaza dispersarea);

-         formarea unui strat în jurul particulelor (inhiba tendinta particulelor mici de a
se contopi);
-         conferirea unei sarcini electrice a particulelor dispersate;
-         marirea vâscozitatii mediului.
Clasificarea emulgatorilor
          Poate fi facuta dupa mai multe criterii:

1.     Dupa caracter pot fi:

-         emulgatori hidrofili U/A;
-         emulgatori lipofili A/U;

2.     Dupa modul de folosire pot fi:

-         emulgatori de uz intern;
-         emulgatori de uz extern;
-       emulgatori de uz parenteral; (parentel=administrare care se face pe altă cale decât
pe cea digestivă, ex. Injectabil).
3.     Pe baza sarcinilor electrice pot fi:
-         emulgatori anionactivi;
-         emulgatori cationactivi;

4.     Dupa provenienta pot fi:

-         emulgatori naturali (de origine vegetala sau animala);
-         emulgatori sintetici si semisintetici;

5.     În functie de structura si proprietati fizico-chimice pot fi:

-         emulgatori propriu-zisi (emulgatori solubili);
-         emulgatori sub forma de pulberi fine insolubile;
-         pseudoemulgatori (agenti de vâscozitate, stabilizanti).
 Modul de comportare a trei grupe de emulgatori
          Emulgatorii propriu-zisi (agenti tensioactivi)

          Sunt substante organice, care contin în molecula lor atât grupari hidrofile
cât si lipofile. Datorita acestui caracter amfifil, sunt substante tensioactive, scad
tensiunea superficiala.

          Gruparea sau gruparile lipofile ale acestor substante sunt formate din
lanturi parafinice, cicluri aromatice sau hidroaromatice. Gruparile hidrofile, care pot
disocia în ioni (emulgatori ionogeni) sau nu (emulgatori neionogeni) constau din
grupari ca: hidroxil, carboxi, sulfat, sulfonat, nitro, amino.

          Multi emulgatori sintetici sunt esteri sau eteri ai acizilor grasi, respectiv al
alcoolilor superiori.
 Aceste substante, în amestec de lichide nemiscibile se concentreaza la
interfaza si gruparile se orienteaza conform afinitatii lor.
Datorita acestei concentrari la interfaza, tensiunea interfaciala se reduce.
 Daca proprietatile hidrofile domina, este un emulgator de tip U/A.
 Daca proprietatile lipofile sunt dominante, avem de a face cu un emulgator
de tip A/U.

      Capacitatea emulgatorului de a da emulsii A/U sau U/A depinde deci de

raportul dintre gruparile hidrofile si hidrofobe ale moleculei.
 Daca cele hidrofobe predomina va fi solubil în ulei si se va comporta ca
un emulgator de tip A/U. Daca cele hidrofile au pondere mai mare, se va
dizolva în apa si se va comporta ca un emulgator de tip U/A.
Aceasta comportare a emulgatorilor se reflecta în legea lui Bancroft, care precizeaza:
"dintre cele doua faze nemiscibile, în cazul emulsionarii, aceea va fi faza externa
(continua) în care este solubil sau mai solubil emulgatorul".

          Pentru caracterizarea proprietatilor hidrofil-lipofile ale emulgatorilor se utilizeaza

indicele HLB (Hydrophyle - Lipophyle - Balance), care reprezinta raportul ponderii
partii hidrofile si lipofile a moleculei.

Acesti indici, propusi de Griffin pentru caracterizarea agentilor tensioactivi neionogeni,

au valori între 1 - 20.

Cu cât indicele HLB este mai mare cu atât caracterul hidrofil al moleculei este mai
pronuntat. Sistemul HLB nu se poate aplica la tensidele ionogene, care disociind în
apa devin mai hidrofile decât ar rezulta din procentul de greutate al gruparilor hidrofile
raportat la gruparile lipofile.
Emulgatori sub forma de pulberi fine
          Sunt substante insolubile, care dispersate coloidal în faza apoasa (substante
cu caracter hidrofil) sau în faza uleioasa (emulgatori lipofili) asigura o stabilitate mai
buna emulsiilor. Se considera ca aceste pulberi foarte fine se concentreaza la
interfaza apa/ulei formând o a treia faza sub forma de pelicula, care se va încovoia în
jurul picaturilor de apa sau ulei, în functie de afinitatea mai mare fata de ulei (primul
caz) formând emulsii A/U, sau daca are caracter hidrofil, picaturile de ulei vor fi
înconjurate de aceste pelicule.

          Ca emulgatori hidrofili se utilizeaza bentonita, aerosilul, iar ca substante care

stabilizeaza emulsiile de tipul A/U se folosesc grafitul, carbunele anumal, pigmentii de
anilina.
Pseudoemulgatori sau cvasiemulgatori numiti si "stabilizatori"
          
Sunt substante coloidale, care prin marimea vâscozitatii mediului de
dispersie contribuie la stabilizarea emulsiilor. Pot fi substante organice
macromoleculare (mucilagii naturale sau sintetice, semisintetice) sau
pulberi coloidale anorganice.

          Emulgatori utilizati în practica

1.     Emulgatori naturali (tab. nr. 1);

2.     Emulgatori sintetici si semisintetici.
Acestia pot fi:
a)     Emulgatori ionogeni (tab. nr. 2);
b)    Emulgatori neionogeni (tab. nr. 3);
c)     Pseudoemulgatori.
 Tab. nr. 1. Emulgatori naturali
Emulgatorul Tipul emulgatorului Caracteristici
Guma arabica U/A, intern - se foloseste sub forma de pulbere sau
mucilag în cantitati de 50% fata de ulei;
- are caracter slab anionic;
- are reactie acida, datorita acidului
galacturonic din compozitia
macromoleculei de acid poliarabinic;
- este stabilita în limite de pH 2 - 10;
- se poate asocia cu tragacanta pâna la
5%, cu sapunuri de sodiu, potasiu,
amoniu, cantitati mari de alcool.
Gelatina U/A, intern - în apa rece se hidrateaza, se umfla, prin
încalzire se transforma într-o solutie
coloidala;
- la pH = 3 - 5 se comporta ca emulgator
propriu-zis, la pH = 8 ca
pseudoemulgator;
- se cunosc doua sorturi: Pharmagel "A"
obtinut prin hidroliza acida si Pharmagel
"B" prin hidroliza alcalina.
 Emulgatorul Tipul emulgatorului Caracteristici
Cazeina U/A, intern - este emulgatorul laptelui;
- cazeina pulverizata se
amesteca cu apa si se lasa
la îmbibat.
Lecitina U/A si A/U - are caracter amfion (ion
bipolar):
- emulsiile de uleiuri
vegetale sau animale
preparate cu lecitina sunt
mai stabile decât emulsiile
de uleiuri minerale;
- pot fi administrate si
parenteral.
 Emulgatorul
Saponine
Colesterolul si derivatii
Acizii biliari (acid taurocolic
si acid glicocolic)
Tipul emulgatorului Caracteristici
U/A, extern - sunt agenti tensioactivi
puternici;
- se întrebuinteaza sub
forma de tincturi;
- prin agitare produc o
spuma stabila.
A/U, extern - sunt neionogeni;
- se întrebuinteaza în
cantitate de 1 - 5%
U/A, extern - se utilizeaza sub forma de
saruri de sodiu;
- actioneaza ca agenti
tensioactivi puternici,
formând un film coerent în
jurul picaturilor de ulei.
 Emulgatorul Tipul emulgatorului Caracteristici
Lanolina A/U, extern - contine esteri ai acizilor grasi cu
alcooli superiori;
- se întrebuinteaza în creme si
unguente.
Tragacanta U/A, intern, extern - ca pseudoemulgator;
- peste 5% se gelifica;
- se foloseste mai mult sub forma
de mucilag, obtinând emulsii
stabile între pH 4 - 7.
Agar - agar U/A, intern - ca pseudoemulgator;
- se întrebuinteaza în
concentratie de 1 - 3%;
- electrolitii în concentratii mari îi
scad vâscozitatea;
- alcoolul în concentratie de 50%
îl precipita.
Alginat de sodiu U/A - ca pseudoemulgator;
- se foloseste în concentratie 1 -
2%;
- se gelifica cu ioni de calciu.
 Tab. nr. 2. Emulgatori ionogeni
Tipul emulgatorului Structura chimica a Emulgatorul Caracteristici
ionogen emulgatorului
Sapunuri alcaline - sunt saruri de sodiu, potasiu
sau amoniu ale acizilor grasi
(acid lauric, palmitic, linolic,
linolenic, oleic, stearinic);
Emulgatori - sunt emulgatori de tip U/A;
- se folosesc mai mult extern;
anionactivi - pot fi folosite ca atare sau
preparate "extempore" prin
amestecarea uleiului cu solutii
de hidroxizi;
Sapunuri - au pH alcalin, sunt
incompatibile cu multe
substante;
- incompatibilitate cu ionii de
calciu, megneziu si metale
grele, cu acizi si cu electroliti..

- sunt sarurile metalelor bi- si

Sapunurile metalice polivalente (Ca, Mg, Pb, Al) cu
acizi grasi;
- sunt emulgatori de tip A/U;
- sunt stabile fata de acizi.
 Tipul Structura Emulgatorul Caracteristici
emulgatorului chimica a
ionogen emulgatorului
Sapunurile organice - sunt sapunuri de amine, formate
prin înlocuirea hidrogenului din
molecula amoniacului cu grupari
organice (de ex. Trietanolamina),
care au proprietatea de a forma
sapunuri organice cu acizii grasi
(acid oleic, acid stearic);
- sunt emulgatori de tip U/A;
- nu sunt salefiate si nu se
descompun în prezenta electrolitilor;
- avantajul lor ca sunt mai putin
bazice decât sapunurile alcaline.
Sulfati ai Laurilsulfat de sodiu, - este o pulbere care irita puternic
alcoolilor Dodecilsulfar de mucoasele;
superiori si sodiu, Texapon - formeaza emulsii de tip U/A;
sarurilor lor - F.R. X (Natrii - se întrebuinteaza mai mult extern,
laurylsulfas) dar pâna la 1% se poate si intern.
 Tipul Structura chimica Emulgatorul Caracteristici
emulgatorului a emulgatorului
ionogen
- Cetilstearil - sulfat de  asemanator cu
sodiu laurilsulfat de sodiu, dar
- F.R. X (Natrii solutiile apoase sunt
cetylstearyl –sulfas) tulburi;
- este un amestec din
parti aproximativ egale
de cetilsulfat de sodiu si
stearilsulfat de sodiu;
- în apa formeaza o
solutie coloidala tulbure;
- intra în compozitia
emulgatorului complex
"Alcoholum
cetylstearylicum
emulsificans" (F.R. X);
- emulgator de tip U/A.
 Tipul Structura Emulgatorul Caracteristici
emulgatorului chimica a
ionogen emulgatorului
Derivati sulfonati ai Dioctilsulfosuccinatul de - este o masa ceroasa,
alcoolilor superiori sodiu (Aerosol OT, solubila în apa 1:70, cu
Manoxol OT) proprietati tensioactive
energice.
 Tipul Structura chimica Emulgatorul Caracteristici
emulgatorului a emulgatorului
ionogen
Clorura de benzalconiu, - are actiune antiseptica
Emulgatori Zephirol - F.R. X pronuntata si proprietati
(Benzalkonii chloridum) tensioactive remarcabile;
cationactivi - este un emulgator de tip
Sapunuri inverse
U/A;
- este incompatibil cu
salicilati, saruri de metale
grele, azotati.
Bromura de cetilpiridiniu, - în solutie de 10% se
Bromocet, Cetazolin foloseste ca dezin fectant
extern cu proprietati
tensioactive puternice.
Bromura de - este un agent
cetiltrimetilamoniu Cetrimid dezinfectant;
- se utilizeaza mai rar.
 Tab. nr. 3. Emulgatori neionogeni

Structura chimica al Emulgatorul Caracteristici

emulgatorului
Alcool lauric - substanta de culoare alba,
solida, se lichefiaza la aer;
- emulgator de tip A/U.
Alcoolii superiori
Alcool cetilic - lamele albe, insolubile în apa,
solubile în solventi organici;
- este un emulgator de tip A/U;
- se asociaza cu emulgatori
mai puternici U/A formând
emulgatori complecsi.
Structura chimica al Emulgatorul Caracteristici
emulgatorului
Alcool cetilstearilic - - este un amestec de alcooli
F.R.X (Alcoholum grasi superiori saturati în care
cetylstearylicum) predomina alcoolul stearilic si
alcoolul cetilic în proportie de
1:1;
- se prezinta ca o masa sau
lamele albe, cu aspect
cristalin, onctuoase la pipait,
cu miros alb caracteristic;
- insolubil în apa, usor solubil
în eter, benzen, cloroform,
eter de petrol.
Esteri partiali ai Monosteart de glicerina - este un emulgator de tip
A/U.
glicerinei Tegin: 76% stearat de - emulgator de tip U/A.
gliceril, 4,4% stearat de
sodiu, acid stearic
 Structura chimica al
emulgatorului
Esteri ai
propilenglicolului
Esteri ai sorbitanului cu
acizi grasi
Esteri ai sorbitanului cu
acizi grasi, esterificati
cu polietilenglicoli (eteri
polietilenglicolici ai
spanurilor)
Emulgatorul Caracteristici
Stearat de propilenglicol, - este un emulgator de tip U/A.
Nonex, monolen
Span-uri (20 - acid lauric, 40 - sunt emulgatori de tip A/U.
- acid palmitic, 65 - acid
tristearic, 80 - acid oleic, 85 -
acid trioleic)
Tween-uri, Polisorbati, Crill, - sunt emulgatori de tip U/A;
Sorboxeteni (20-acid lauric, - sunt solubili în apa si alcool;
- nu se dizolva în grasimi, ulei de
40-acid palmitic, 60-acid
stearic, 80- acid oleic), parafina;
Tween 80 (Polysorbatum 80)
- au gust neplacut.
- F.R. X
 Structura chimica al Emulgatorul Caracteristici
emulgatorului
Esteri ai polietilengliolilor Myrj (45-cu 8 grupe de oxid de - sunt emulgatori de tip U/A.
cu acid stearic etilen, 49-cu 20 grupe de oxid de
etilen, 51-cu 30 grupe de oxid de
etilen, 52-cu 40 grupe de oxid de
etilen, 53- cu 50 grupe de oxid de
etilen, 59-cu 60 grupe de oxid de
etilen)
Eteri ai polietilenglicolilor Brij (30- eter lauric, 52- eter cetilic, - sunt emulgatori de tip U/A.
cu alcooli superiori 72- eter stearilic)
Eteri ai alcoolului cetilic Cetomacrogol 1.000 (eterul cetilic - este o masa onctuoasa, cu aspect
al polietilenglicolului 1.000) de ceara, solubil în apa.
sau cetostearilic cu
polietilenglicoli
Eteri sau esteri ai Cremophor EL (ulei de ricin - sunt emulgatori de tip U/A.
polietilenglicolurilor cu polietoxilat);
Cremophor A solid (eter al
alcoli superiori sau cu alcoolului stearilic cu PEG);
gliceride Cremophor A lichid (eterul oleic al
polietilenglicolului)
 Structura Emulgatorul Caracteristici
chimica al
emulgatorului
Eteri Tagat S - sunt emulgatori de tip
(polietilengliceril- U/A;
polietilenglicolici - sunt lichide vâscoase,
monostearat);
ai esterilor Tagat O hidrosolubile.
partiali ai (polietilengliceril-
glicerinei monooleat);
Tagat L
(polietilengliceril-
monolaurat);
Esteri ai acizilor Monolaurat de
grasi cu zaharoza zaharoza (U/A);
Distearat de zaharoza
(A/U).
Pseudoemulgatori sintetici si semisintetici

          Produsele incluse în aceasta categorie de substante auxiliare influenteaza

putin tensiunea superficiala, stabilizând emulsiile prin marirea vâscozitatii celor deja
formate. Însa nu exista o delimitare neta între emulgatorii propriu-zisi si
pseudoemulgatori. Una si aceeasi substanta în anumite conditii se comporta ca
emulgator, în alte conditii numai ca agent de vâscozitate (de exemplu gelatina,
Carbopolii).

          Astfel de pseudoemulgatori pot fi considerati:

-         metilceluloza;
-         hidroxiceluloza;
-         carboximetilceluloza sodica;
-         alcoolul polivinilic;
-         polivinilpirolidona;
-         polimeri de carboxivinil (Carbopolii).
 Prepararea emulsiilor
Prepararea emulsiilor se poate realiza prin procedee diferite:

          - metoda "continentala" sau metoda gumei uscate.

Este metoda prevazuta de F.R. X pentru prepararea emulsiei uleioase (Emulsio
oleosa): se amesteca în mojar 10 parti de ulei de floarea-soarelui cu 5 parti de
guma arabica dezenzimata, pulverizata la care se adauga o cantitate determinata
din faza continua (7,5 apa distilata) pentru obtinerea emulsiei primare. Emulsia
primara are un aspect alb si la triturare da un sunet caracteristic. La aceasta
emulsie primara se adauga treptat, în mici portiuni restul fazei continue (apa
distilata pâna la 100 g). Acest procedeu este numit si metoda "4 - 2 - 3" pa baza
raportului între ulei - emulgator - apa, necesar obtinerii emulsiei primare. Este
una dintre cele mai expeditive metode de preparare a emulsiilor de tip U/A, la
nivelul farmaciei;
   - metoda "engleza" sau metoda gumei umede.

Proportiile componentilor sunt aceleasi ca si la metoda continentala. Aceasta metoda

este metoda generala de preparare a emulsiilor prevazuta de F.R. X: emulgatorul se
dizolva în faza externa si în aceasta se adauga sub agitare continua uleiul, iar dupa
dispersarea uleiului se adauga treptat restul de apa prescrisa. În fiecare dintre cele
doua faze se pot dizolva unul sau mai multe substante active. Aceasta metoda se
aplica mai ales pentru  prepararea emulsiilor cu oleorezine, balsamuri si este folosita
în mod curent în industrie, unde dupa formarea unei dispersii grosiere, emulsia se
trece în aparate speciale, care asigura o emulsionare fina;
          - metoda borcanului. Dup aceasta metoda o parte din guma arabica fin
pulverizata se introduce într-o sticla uscata si se agita puternic cu 2 parti de ulei,
pâna la perfecta omogenizare, apoi se adauga deodata 1,5 parti apa agitându-se
sticla cu o miscare circulara. Dupa formarea emulsiei primare se adauga restul apei
în portiuni mici sub continua agitare. Metoda este expeditiva însa emulsiile nu sunt
destul de stabile;

          - metoda seringii. Se amesteca guma cu uleiul, apoi cu apa, amestecul

se trage într-o seringa si se evacueaza. Aceasta operatie se repeta de 7-8 ori.
Metoda este aplicata la prepararea unor cantitati mici de emulsie;
        - metoda solventului comun. Consta în dizolvarea fazei care trebuie
emulsionata împreuna cu emulgatorul, într-un solvent comun ambelor substante. O
conditie a prepararii este ca solventul sa fie miscibil si cu faza a doua. Aceasta conditie
face ca domeniul de aplicare sa fie destul de restrâns (de exemplu: ulei de ricin +
lecitina, se dizolva ambele în alcool, apoi se dilueaza cu apa).

          - metoda cu ultrasunete. În ultimul timp si ultrasunetele se folosesc cu

rezultate bune pentru prepararea emulsiilor.

          - metoda maionezei. Aceasta metoda inspirata din bucatarie, se aplica

exclusiv pentru prepararea emulsiilor U/A. Emulgatorul, de obicei un tensioactiv, se
dizolva în apa si apoi se adauga treptat sub agitare uleiul. Pentru o mai mare stabilitate
obtinuta se trece printr-un omogenizator.
Ustensile, aparate de emulsionat
          
Aparate folosite la nivel de laborator

Pentru prepararea emulsiilor în laborator se folosesc în general mojare cu

dimensiuni corespunzatoare: ele trebuie sa fie de 2 - 3 ori mai mari decât
volumul emulsiei. Reusita emulsionarii depinde si de forma mojarului si a
pistilului. Sunt preferate mojare cu peretii mai înalti si cu asperitati, iar pistilul sa
asigure o suprafata cât mai mare de contact cu peretele acestuia.
Un aparat mic de emulsionat manual este aparatul Gann, compus dintr-un
cilindru orizontal, o pâlnie de alimentare si un piston care forteaza lichidul sa
treaca prin spatiul foarte îngust. Etansarea la cilindru se face cu o garnitura de
cauciuc. Se utilizeaza cu rezultate bune agitatoarele de bucatarie (tip Mixer),
care prin turatia mare a paletei aparatului asigura un grad de dispersie înaintat
într-un timp scurt.
 Aparate folosite în industrie
În industrie se întrebuinteaza diferite tipuri de masini, care dupa modul cum
lucreaza ar putea fi împartite în:

-         masini de emulsionat (servesc la o dispersare mai grosiera);

-         masini de omogenizat (care realizeaza o dispersare foarte fina).

La prepararea industriala a emulsiilor, indiferent de tipul aparatului folosit,

emulgatorul se dizolva întotdeauna în prealabil în faza externa.
          În masinile de emulsionat, prin dispozitive speciale de agitare, picaturile
sunt dispersate în picaturi din ce în ce mai mici. Spre deosebire de solide,
substantele lichide prezinta în timpul dispersarii lor si fenomenul de contopire a
picaturilor mici în picaturi mai mari, proces favorizat dupa un timp chiar de agitarea
mecanica. În aceste masini, prin agitare se ajunge la o stare de echilibru, în care
numarul picaturilor dispersate în unitate de timp este egala cu numarul picaturilor
care se contopesc în picaturi mari.
 S-a stabilit experimental ca fiecare tip de aparat de emulsionare are un optim de
viteza si de durata de emulsionare, dependent de componentele emulsiei care se
prepara. Peste si sub acest otim, emulsiile realizate sunt mai putin dispersate.

          De asemenea s-a stabilit ca se obtin rezultate mai bune daca se alterneaza
perioade de agitare cu perioade de repaus.

          Aceste observatii sunt valabile numai pentru masinile de emulsionat care

lucreaza prin agitare.
Daca masinile au si un efect de pulverizare si forfecare, ca si omogenizatoarele
care lucreaza pe principiul macinarii, efectul de emulsionare creste în functie de
durata de actiune a masinii asupra amestecului.
 Prepararea emulsiilor în masini presupune realizarea întâi a unei emulsii grosiere, care
se realizeaza prin amestecarea componentilor în:
-         masini cu agitare planetara;
-         malaxoare orizontale, constituite din material antiacid si prevazute cu 2 palete
de amestecare în foma de "Z", care se rotesc în sens contrar;
-         malaxoare, agitatoare verticale, care pot fi de diferite modele.

Un astfel de aparat de emulsionare consta din doua tobe cilindrice, toba exterioara
servind ca manta de racire sau încalzire, iar cea interioara, ca vas de emulsionare. Un ax
orizontal, pe care sunt montate discurile de amestecare, se roteste în ioteriorul tobei cu o
viteza mare. Discurile alterneaza cu sicane fixe. Atât discurile mobile, cât si sicanele fixe
sunt prevazute cu perforatii care permit înaintarea amestecului si ajuta emulsionarea.
          Amestecul de emulsionat este introdus printr-o conducta de alimentare, situata
la una din partile superioare, iar emulsia se scurge pe la extremitatea opusa, în partea
inferioara.
 Turboextractoarele, pe lânga procesul de agitare a amestecului, realizeaza si
actiune de lovire si forfecare (omogenizare) astfel încât efectul lor se apropie de cel
al morilor coloidale.

          Sunt constituite dintr-un rotor, care învârte cu o turatie mare într-o camera de
emulsionare. Lichidele amestecate grosier se introduc într-un rezervor, din care trec
în camera de emulsionare, apoi în al doilea rezervor, de aici în primul rezervor si
operatia se repeta. Actioneaza atât ca masini de emulsionat cât si de omogenizat.

          O serie de masini de emulsionare functioneaza pe principiul de presare a

lichidului prin duze fine. În acestea emulsia grosiera este silita sa strabata un numar
de spatii conice si cilindrice înguste între camera de emulsionare si o serie de inele
suprapuse, care formeaza corpul de presare. Spatiul pe care-l strabate lichidul poate
fi reglat cu un surub.
  Omogenizarea se realizeaza mai usor daca faza de dispersat se introduce în fir
subtire în faza continua adica daca se preseaza în aceasta prin duze fine; în acest caz
se realizeaza o pulverizare directa de lichid în lichid. Pulverizarea se poate face si prin
intermediul unor discuri, care se rotesc într-o carcasa, în care se introduc cele doua
lichide sub presiune puternica. În acest caz cele doua faze se întâlnesc sub forma de
ceata fina si se amesteca, cu formare de emulsie.

          Morile coloidale: emulsia grosiera este presata între doua discuri sau inele de
macinare, asezate fata în fata. Turatia înalta a discurilor, respectiv forta centrifuga,
arunca emulsia catre marginile discurilor, unde se omogenizeaza. Distanta dintre
discuri este de 0,025 - 0,5 mm si este reglabila. La unele mori coloidale, unul dintre
discuri este mobil si altul fix, de exemplu la moara Premier, la altele ambele discuri
sunt mobile, având o turatie în sens contrar de pâna la 3.500 - 7.000 de rotatii pe
minut. Lichidul (emulsia grosiera) se introduce în aceste aparate sub presiune.
 În ultima vreme se folosesc si ultrasunetele pentru obtinerea emulsiilor.
Ultrasunetele pot fi produse prin procedee electrice sau mecanice. Generatoarele
de ultrasunete pe cale electrica se bazeaza pe proprietatea "piezoelectrica" a unor
cristale: aceste cristale (de exemplu cristale de cuart) se contracta si se dilata într-
un câmp electric. Sub actiunea curentului electric alternativ, aceste cristale produc
oscilatii puternice care genereaza ultrasunete care pot fi transmise printr-o baie de
ulei (deci cristalul vibreaza în baia de ulei) amestecului de lichide nemiscibile de
emulsionat, aflat într-un vas special, cufundat în baia de ulei.

          Aparatele care emit ultrasunete prin procedee mecanice functioneaza pe

principiul "fluierului lichid" al lui Pohlmann: lichidul de emulsionat (uleiul) este
introdus sub forma unui jet puternic la o presiune de 10 - 15 atm. Pe suprafata unei
lame metalice care vibreaza la frecventa ei de rezonanta de 30 - 40 kHz si care
este cufundata în apa. În urma acestor vibratii, lichidul introdus este fin emulsionat.
Actiunea de emulsionare se datoreaza în primul rând fenomenului de "cavitatie"
produs în lichid de ultrasunete si a formarii undelor capilare de suprafata.

Datorita vibratiilor cu o frecventa foarte mare se formeaza diferente de presiune

care apar foarte rapid si care nu pot fi urmarite de lichid (nu pot fi compensate
de fortele de coeziune moleculara), apar rarefieri, cavitati în lichid, cu o scurta
durata, care se distrug sub actiunea fortelor exterioare, punându-se în libertate
o energie mare.

În primul rând aceste socuri hidraulice ce apar în urma disparitiei acestor

cavitati, produc emulsionarea lichidului.
  Stabilirea emulsiilor
          Cerinta cea mai importanta pe care trebuie sa o îndeplineasca emulsiile este
aceea de a fi stabile. Practic, prin stabilitate întelegem mentinerea neschimbata a
gradului de dispersie si a dispersarii omogene a particulelor faze interne în faza
externa, respectiv mentinerea aspectului initial al preparatului.
         
 În urma unei emulsionari necorespunzatoare, sau datorita unor factori externi, în
emulsii pot surveni urmatoarele modificari:
          - fenomenul de smântânire (ecremare), apare în urma tendintei de separare a
fazei disperse la suprafata emulsiei, datorita densitatii scazute a particulelor disperse.
Este un fenomen reversibil;
  - descompunerea (spargerea, cracarea) emulsiilor survine atunci când
particulele fiecarei faze se reunesc si lichidul va contine doua straturi distincte.
Acest proces este ireversibil;

          - inversarea fazelor emulsiilor. În practica farmaceutica se întâmpla uneori

ca în emulsii se prescriu substante medicamentoase care pot transforma tipul
emulsiei. Astfel unii electroliti pe lâna dezemulsionare, pot produce si inversarea
fazelor într-o emulsie.
   Conditii necesare pentru a avea o emulsie stabila:

-         faza dispersata sa aiba un grad de dispersie avansat;

-         diferenta de densitate între faza interna si externa sa fie cât mai
mica;
-         faza dispersanta sa aiba o vâscozitate mare;
-         raportul celor doua faze sa fie 50:50, eventual 40:60;
-         emulgatorul ales sa fie corespunzator (natura si proprietatile
acestuia);
-         cantitatea emulgatorului sa fie corespunzator aleasa;
-         temperatura, pH-ul, electrolitii, actiunea microorganismelor sunt
factori importanti.
 Caractere si control. Conservare
Emulsiile sunt forme cu o conservabilitate relativ redusa, de aceea la
nivelul laboratoruluii se prepara numai la nevoie.

      Datorita continutului mare în apa, emulsiile pot fi usor invadate de

microorganisme, mai ales ca unii emulgatori (guma arabica, gelatina) creeaza
medii corespunzatoare pentru dezvoltarea lor.
 Prin adaugare de conservanti se poate asigura o protectie de câteva zile cu
conditia sa fie tinute la loc racoros (8 - 150C), în recipiente bine închise (F.R. X).
Ca substante conservante pentru emulsii de uz intern se preconizeaza acid sorbic
0,1%, acid benzoic 0,1% (au actiune antimicrobiana si antifungica  numai în mediu
acid), amestecuri de nipaesteri 0,1%, benzoat de sodiu 0,2%. Pentru emulsii externe
un conservant potrivit este boratul fenilmercuric 0,002 - 0,005%. Se mai utilizeaza
cloretona 0,5% si sapunuri de amoniu cuaternar 0,01 - 0,02%.

          Pentru a asigura o stabilitate chimica uleiurilor emulsionate, respectiv pentru

prevenirea autooxidarii uleiurilor, se pot adauga fazei uleioase antioxidanti ca α-
tocoferol, acid nordihidroguaiaretic, hidrochinona, butilhidroxianisol, esteri ai acidului
galic (progaline).

          În vederea asigurarii unei dozari precise înainte de întrebuintare emulsiile se

agita pentru reomogenizare, motiv pentru care F.R. X indica eliberarea a etichetei "A
se agita înainte de folosire!".
Controlul emulsiilor
          Metode de control prevazute :

-        aspectul: emulsiile au aspect laptos si omogen. Culoarea, mirosul si

gustul sunt caracteristice componentelor. Diluate cu faza externa, în proportie
de 1:10 emulsiile trebuie sa ramâna omogene (examinare cu lupa 4,5x);

-         masa totala de recipient;

-         dozare.
Alte metode de control al emulsiilor:

-         determinarea tipului de emulsie prin metoda colorarii, metoda diluarii,

metoda conductibilitatii electrice;

-         determinarea tipului de dezemulsionare;

-         determinarea dimensiunii particulelor;

-         determinarea stabilitatii emulsiilor (prin centrifugare).