Sunteți pe pagina 1din 6

UNIVERSITATEA DE ARHITECTURĂ SI URBANISM ‘’ION MINCU’’ Bucureşti

DEPARTAMENTUL : PROIECTARE URBANA ŞI PEISAGISTICĂ / AN UNIVERSITAR 2014-2015

SECŢIA: ARHITECTURĂ - ANUL 4, SEMESTRUL I (7)

Proiect de specialitate - Urbanism


TEMATICĂ: PARTIU URBANISTIC
TEMĂ: Model de dezvoltare estul Bucureştiului – zona Faur
28 ore

I. SCOPUL PROIECTULUI / OBIECTIVE GENERALE

Studiul de PARTIU URBANISTIC are drept scop organizarea şi configurarea funcţională şi spaţial-volumetrică a unei zone
urbane ample. Intervenţia trebuie să urmărească creşterea coerenţei urbanistice şi a calităţii vieţii locuitorilor motiv pentru care ea
nu poate fi independentă de contextul său, ci trebuie plasată într-un cadru mai larg, cel al estului Bucureştiului. Gradul crescut de
complexitate al proiectului necesită reluarea şi aplicarea unor noţiuni şi principii parcurse în timpul cursurilor de specialitate
(doctrine urbanistice, structură urbană, tehnica proiectării urbane, analiză morfo-tipologică urbană) şi al proiectelor de specialitate,
dar şi o capacitate crescută analitică şi de abstractizare.

II. PROBLEMATICA

Dezvoltarea din ultimii ani a Bucureştiului este marcată de o dualitate contrastantă; dezvoltare extensivă, prin urbanizarea zonelor
limitrofe ale orașului şi intensivă, prin construirea unor zone cu atractivitate sporită în interiorul său. În paralel, intervenţii ample
din perioada comunistă intră într-un proces de declin în care proprietăţile sunt fărâmiţate progresiv şi clădirile sunt părăsite sau
convertite în diverse funcţiuni care nu contribuie la creșterea calității urbane. Valoarea acestor terenuri rezidă tocmai în faptul că
ele au o poziţionare favorabilă în oraş, nu departe de centrul acestuia, şi o interventie asupra lor poate ajuta atât la recompunerea
ţesutului urban înconjurător cât şi la o afirmare a zonei în sine ca zonă cu importanţă sporită, capabilă să susţină dezvoltarea
Capitalei. În consecință, proiectul își propune oferirea unei soluționări coerente pentru o astfel de zonă, valorificându-i potențialul.

III. PREZENTAREA ZONEI DESTINATĂ STUDIULUI

Terenul supus studiului este constituit parţial de fosta fabrică Faur şi parţial de alte terenuri învecinate, în prezent ocupate de
construcţii de diferite tipuri în general industriale, terenuri libere, circulaţii şi alte funcţiuni, cumulând o suprafaţă de cca 230 ha şi
este situat în estul Capitalei în sectorul 3. Principalele artere care irigă zona de studiu sunt Bd.Basarabia, Sos. Gării Căţelu, Bd. 1
Decembie 1918.
Vecinătăţile terenului studiat sunt: spre nord : ansamblu comercial Cora, parcul Sticlăriei, fabrica Antilopa, zonă rezidenţială; spre
est – zona rezidenţială, cale ferată; spre sud – zonă locuinţe colective, terenuri libere, terenuri industriale; spre vest – zonă locuinţe
colective, terenuri libere, diverse funcţiuni complementare locuirii.
În zonă se află staţii de transport în comun, staţii de metrou şi cale ferată în prezent doar parţial interoperabilă.
Cu toate că în Planul Urbanistic General al municipiului Bucureşti terenul a fost prevăzut parţial ca zonă de producţie, parţial ca
zonă de tip pol important al oraşului, nereuşita altor zone din oraş de a deveni adevăraţi poli urbani (şi prin aceasta nevoia unei
reconsiderări a acestor zone) a făcut ca situl să fie re-evaluat şi identificat în Conceptul Strategic Bucureşti 2035
(www.csb2035.ro), drept o zonă importantă, de tip pol urban, a oraşului.
IV. ELEMENTE DE TEMĂ

1. Proiectul va cuprinde o parte de analiză a contextului în care vor fi identificate şi comentate sintetic, sub formă de schemă, cel
puţin următoarele aspecte la nivelul structurii urbane: elemente majore definitorii, repere funcționale sau spațiale, insule urbane cu
tipologii caracteristice, specializarea funcţională, tipuri de relaţionări, noduri importante. Scopul este înţelegerea contextului în
care se înscrie zona de studiu şi a vocaţiei acesteia. Schema va fi însoțită de o scurtă listă de principii care vor sta la baza
propunerii ulterioare.
2. În continuare, studiul îşi propune organizarea zonei de studiu la nivel de PARTIU URBANISTIC - elemente de PLAN
URBANISTIC GENERAL (PUG) stabilind caracteristicile dominante şi definitorii, zonificarea funcţională, rezolvarea relaţiilor
atât cu contextul cât şi în interiorul zonei studiate, nodurile importante, etc.
Pentru asigurarea unei coerenţe a propunerii în interiorul zonei studiate se vor păstra între 10% şi 20% din elementele
construite sau funcţiunile existente putându-se păstra elemente grupate sau împrăştiate considerate relevante pentru zonă.
Propunerea va cuprinde:
a. zonă mixtă (posibil înălţime mare) – max 30% cuprinzând birouri, servicii publice, din care dotări (comerţ, cultură,
învăţământ) 25-30 %; activităţi de producţie (10-15%) care vor putea fi dispersate sau grupate în nuclee de activităţi.
b. zonă locuinţe – max 40% - colective (P+4 – P+9), locuinţe joase de tip urban (P+1 – P+2)
c. zonă circulaţii – max 15%
d. zonă echipare edilitară – max. 5%
e. zonă verde - max 30% (cuprinzând atât zone aferente funcţiunilor mari propuse cât şi zone ample de tip parc urban)
f. alte tipuri de zonă pot fi discutate cu îndrumătorii de atelier
Urmărindu-se aprofundarea ideii de ansamblu exprimată de partiu, configuraţia spaţial-volumetrică va urmări diferenţierea cadrului
urban arhitectural, în raport cu importanţa străzii, precum şi diferenţierea cât mai clară între spaţiile de folosinţă publică şi cele de
folosinţă colectivă restrânsă sau individuală.
Dezvoltarea noului (noilor) centru (centre) de interes va avea în vedere o configuraţie spaţială corespunzătoare cu rezolvarea de
ansamblu, centrele de interes fiind dispuse potrivit principiului structural adaptat.
Pentru propunere, în completarea principiilor formulate în urma analizei, se va ţine cont și de următoarele principii:
a. conectivitate
b. relaționare spațială și funcțională cu contextul
c. reprezentativitate
d. calitate urbană (mixitate, diversitate, urbanitate)
e. durabilitate / sustenabilitate
Posibilităţile de folosire a terenului studiat, sunt suficient de largi pentru a permite multiple variante, urmărindu-se amplasarea
raţională a tuturor funcţiunilor şi definirea echipamentelor necesare;
Urmărindu-se aplicarea metodologiei specifice privind organizarea teritoriului aferent, se vor avea în vedere, înafara acestor cerinţe
de temă şi principiile structurale referitoare la funcţionalitatea şi configuraţia volumetrică a acestei zone (ierarhizări, concentrări,
puneri în valoare).
3. detalierea unei subzone care se va alege împreună cu îndrumătorii de atelier cu suprafaţă de maximum 5% din suprafaţa zonei de
studiu în care se vor aplica propunerile propuse la punctul 2. prin detalierea unei variante de construire la scara 1:1000.
V. CERINTE :

1. format A3 în echipă (cf.pct.IV.2.), cuprinzând:


- schemă de ansamblu (concept spaţial) – scară la alegere: va pune în evidenţă atitudinea propunerii, articularea cu
zonele adiacente şi principiile de organizare internă a terenului studiat.
- plan configurativ-spaţial la scara dată pe planul suport. Planul de structură trebuie să ilustreze structura urbană de
ansamblu; diversitatea cartierelor, spaţii verzi şi parcuri, funcţiuni specifice, plan de circulaţii şi va pune în evidenţă
compacitatea, diversitatea funcţional-configurativă, elemente particulare (accente de înălţime, terenuri cu destinaţii rare).
Va cuprinde de asemenea şi un bilanţ teritorial al propunerii, dar şi informaţii cu privire la POT, CUT, Rh.
- elemente suport ale soluţiei: scheme structurale, diagrame, planuri, indicatori şi indici, scheme explicative, text,
crochiuri, etc pentru ilustrarea şi înţelegerea demersului şi a propunerii făcute.
2. format A3 individual (un format per student) care va cuprinde:
- analiză critică a contextului constând în scheme, explicaţii, text, etc. cf.punctului (IV.1. din temă)
- detalierea unei subzone cf.punctului (IV.3. din temă)

VI. CONDIŢII DE ELABORARE, PREDARE ŞI NOTARE

Proiectul se va realiza în echipe de 3 studenți din aceeaşi grupă (în cazul în care grupa are un număr par de studenţi, se va
accepta o singură echipă formată din 2 sau 4 persoane).
Redactarea proiectului se va realiza obligatoriu pe planul suport, la scara dată, color, într-o tehnică la alegere. In cazul redactării
pe calculator, planul de bază va trebui sa apară în mod obligatoriu ca suport al propunerii făcute.
Predarea, conținând patru planșe per echipă (1 comună și trei individuale) se va face pe hârtie sub forma unui caiet A3 per echipă
(formatul A3 se obține prin reducerea de la formatul digital), și digital sub forma unui DVD sau CD per echipă.

Nota finală a proiectului, va fi compusă din MEDIA ponderată, cu rotunjire finală a următoarelor note:

activitate la atelier – 15% partea I – analiză - 15% partea II – partiu - 50% partea III – detaliu - 20%

Criterii de evaluare:
- înţelegerea, identificarea, sintetizarea şi reprezentarea elementelor de context şi de vocaţie a zonei;
- rezolvarea partiului urbanistic la nivelul structurii urbane funcţionale şi structurii urbane configurativ-spaţiale şi
concordanţa lor ;
- argumentarea şi susţinerea propunerii făcute printr-o demonstraţie care să exprime suprapunerea diferitelor texturi de
elemente de viaţă urbană, împreună cu materializarea structurii spaţiale propuse, cu referire la conceptele de textură
urbană, stare de potenţială funcţionalitate, densitate a elementelor de viaţă urbană, zonificare, vecinătate, ambianţă,
caracter, integrare urbană; din demonstraţie trebuie să rezulte relaţia partiu urbanistic – rezolvare de detaliu (susţinută prin
scheme structurale, diagrame, planuri, indicatori şi indici, scheme explicative, text, crochiuri, etc.)
Modul concret de evaluare a activităţii pe parcurs, este la latitudinea cadrului didactic îndrumător şi va fi comunicat în
prima şedinţă la atelier.
VII. CALENDARUL PROIECTULUI

săptămâna 17-24 24-11 dec 1-8 dec 8-15 dec 15-22 dec 5-12 ian 12-19 ian
noi
ziua 18 noi 25 noi 2 dec 9 dec 16 dec 6 ian 13 ian
Lansare Corectură Corectură Corectură Corectură Corectură Predare
Tipul de temă în analiză analiză si analiză și partiu partiu și În atelier
activitate atelier; propunere propunere detaliu
formarea partiu partiu
echipelo
r;
ora 14.30- 14.30-20.30 14.30-20.30 14.30-20.30 14.30-20.30 14.30-20.30 14.30-
20.30 15.30

zona propusă pentru studiu

RESPONSABIL PROIECT: SEF DEPARTAMENT PROIECTARE URBANA ŞI PEISAGISTICA


asist.urb. Mihai Alexandru conf.dr.arh.Cristina Enache
PRODECAN FACULTATEA DE URBANISM:
ÎNTOCMIT: conf. dr. arh. Cerasella Crăciun
asist.urb.Mihai Alexandru DECAN FACULTATEA DE URBANISM:
conf. dr. arh.Tiberiu Florescu
VIII. BIBLIOGRAFIE:
Bibliografia aferentă cursului de Structuri Urbane (titlurile se găsesc în fişierul uploadat pe grupul yahoo „Asandu”)

Tabel indicatori urbanistici : http://pmb.ro/servicii/urbanism/pug/docs/tabel_2001.pdf


Regulamentul General de Urbanism – HG 525 / 1996:
http://www.arh.upt.ro/upload/resurse/161/04_VII_REGULAMENTUL_GENERAL_DE_URBANISM2.pdf

OUG 7/2011 , modificare la 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul: http://www.legalis.ro/2011/02/16/oug-72011-


produce-modificari-si-completari-importante-in-legea-nr-350-2001-privind-amenajarea-teritoriului-si-urbanismul/

Farr, Douglas: Sustainable Urbanism: Urban Design With Nature, Wiley , 2007
Charlot-Valdieu, Catherine si Outrequin, Philippe: L’urbanisme durable : concevoir un éco quartier , Le Moniteur, 2009.
Lefevre, Pierre. Sabard, Michel, Les Ecoquartiers, Editions Apogée , 2009.
CABE: Better Neighborhoods: Making higher densities work - online URL: http://www.urbed.com/cgi-
bin/get_binary_doc_object.cgi?doc_id=236&fname=extra_pdf_1.pdf
CABE: Greenwich Millennium Village online URL:
http://webarchive.nationalarchives.gov.uk/20110118095356/http:/www.cabe.org.uk/case-studies/greenwich-millennium-village

LEED for Neighborhood Development: online URL:


http://www.leedhomes.org/DisplayPage.aspx?CMSPageID=148

IX. ANEXE

GLOSAR DE TERMENI

PARTIU URBANISTIC Reprezinta coroborarea modelului functional cu modelul spatial, generand un model global al
structurii urbane.
Partiul urbanistic nu reprezinta un plan (desi este reprezentat la scara) ci o reductie sau o
virtuala reductie a unui plan, respectiv a unui posibil plan.
Cuprinzand esentialul acestuia, adica elemente componente (marime, natura, ocupare, spatiu)
relatii si disponibilitati de dezvoltare, partiul urbanistic prezinta urmatoarele caracteristici
globale:
1 - constituie punctul final al analizei structural-functionale
2 - constituie punct de plecare in procesul de realizare
completa
3 - este un produs dialectic al cercetarii, evidentiindu-se prin
coerenta sa, considerand obiectivul cercetat nu disparat,
pe elemente, ci global, ca structura
4 - este un instrument de lucru flexibil, putand fi utilizat ca
baza de optimizare in raport cu intrarea sau iesirea unor
nevoi, asigurand astfel corecta incadrare a planului (ca
model global) in mediu

Partiul urbanistic se defineste astfel ca exprimare a unui model global de organizare a unui teritoriu urban, precizand localizarea
functiunilor, ocuparea si utilizarea terenului conform premiselor sale de dezvoltare, atat in planul cadrului natural cat si in planul
cadrului social-economic si estetic.

STRUCTURA URBANA FUNCTIONALA ansamblu de relatii ce se stabilesc intre elementele de viata urbana
(activitati), relatii ce au o serie de proprietati ce se exercita ca functiuni
STRUCTURA URBANA SPATIALA se constituie ca fiind in parte exprimarea fizica a structurii functionale,
desemnand prin cealalta parte a sa o exprimare fizica a contextului
social-uman in care ea se constituie
STRUCTURA URBANA este constituita din totalitatea relatiilor ce se stabilesc in teritoriul urban,
intre elementele constitutive ale organismului urban: functionale, psiho-
sociale si fizic-spatiale, concretizate in diferite forme de manifestare si
in raport cu mediul natural, prin integrarea structurii functionale cu
structura spatiala
FUNCTIONALITATE capacitatea structurii unui organismansamblu urban de a satisface la un
anumit moment un complex de nevoi de existenta

VIATA URBANA ansamblu de elemente morfologice reprezentand totalitatea de activitati urbane


localizate

TEXTURA URBANA (texturi de elemente de viata urbana)


- subsistem de elemente de viata urbana capabile de a
raspunde unei cerinte functionale
Analiza structurii functionale se poate cunoaste/determina prin analiza morfologica
sau prezumate a texturilor de elemente de viata urbana, ceea ce inseamna
descompunerea lor mentala.
Actiunile urbane de (re) structurare trebuiesc intelese ca eforturi de (re) ordonare in
texturi a elementelor de viata urbana
STARE DE POTENTIALA stare ce este reliefata prin descompunerea morfologica a texturii urbane, constatata in
FUNCTIONALITATE raport cu o anumita nevoie si cu un anumit moment in evolutia sa.
In momentul analizei starea de potentiala functionalitate se suprapune si este
influentata de starea de efectiva functionalitate, marcand o functionalitate
constructiva sau o functionalitate distructiva, dupa cum ea poarta amprenta unei
ultime enfunctii sau disfunctii care a actionat in sistem
Caracterul unei zone se defineste calitativ prin categoriile de texturi pe care le cuprinde si cantitativ prin
textura cu cea mai mare valoare de utilizare a teritoriului, valoare raportata la
indicatorii medii pe oras
Ambianta urbana produs variabil in timp si spatiu, initiat prin coroborarea naturala sau constienta a
texturilor de elemente, in cadrul structurii urbane
Zona o parte din teritoriul unui oras se constituie ca zona atunci cand in functionalitatea sa
se poate constata un anumit caracter unitar (a nu se intelege in mod neaparat un
acelasi tip de activitate) activ in raport cu ambianta.
Aceasta implica doua aspecte: (1) legarea caracterului unitar nu numai de felul
elementelor care sunt in zona; ci si de functionalitatea acestora si (2) aspectul social
al zonificarii
Vecinatate (a mai multor activitati/elemente de viata urbana)
- stare in teritoriu care trebuie privita in doua
sensuri si anume:
(1) in sensul unei asocieri nu a functiilor urbane in
sine, ci a elementelor de viata urbana
(2) in sensul unei disocieri relative a activitatilor in
raport cu anumite caracteristici proprii la nivelul
structurii urbane respective
Zonificare mijloc de structurare intr-o coerenta multifunctionala a organismului urban

RESPONSABIL PROIECT: SEF DEPARTAMENT PROIECTARE URBANA ŞI PEISAGISTICA


asist.urb. Mihai Alexandru conf.dr.arh.Cristina Enache
PRODECAN FACULTATEA DE URBANISM:
ÎNTOCMIT: conf. dr. arh. Cerasella Crăciun
asist.urb.Mihai Alexandru DECAN FACULTATEA DE URBANISM:
conf. dr. arh.Tiberiu Florescu

S-ar putea să vă placă și