Sunteți pe pagina 1din 1

Scurtă introducere în antropologie.

Antropologia se ocupă cu studiul științific al omului (specia


Homo sapiens). Este o disciplină holistică din două puncte de vedere: se ocupă de studiul tuturor
oamenilor, din toate epocile și tratează toate dimensiunile umanității. În centrul antropologiei se află
ideea de cultură și noțiunea că aceasta reprezintă specia umană, că specia noastră și-a dezvoltat o
capacitate universal de a concepe lumea simbolic, de a preda și învăța astfel de simboluri în mod social
și de a transforma lumea (și pe noi înșine) pe baza acestor simboluri. Antropologia a debutat ca știință a
istoriei. Inspirată de triumful metodei științifice în științele naturale, antropologii secolului al XIX-lea
considerau că fenomenele socio-culturale erau guvernate de legi și principii care pot fi descoperite.
Această convingere, existentă încă înainte ca științele sociale să-și formeze teorii și metode, era dublată
de viziunea iluministă a umanității - concomitent încrezătoare în emanciparea socio-culturală a
oamenilor și critică față de îndepărtarea acestora de natura lor inocentă. Această dublă sensibilitate,
față de tradițiile culturale (tradiție) și față de procesele schimbării sociale (modernizare) va caracteriza
întotdeauna discursul antropologiei.

Obiectivele antropologiei motrice:

Antropologia motrică este o ştiinţă interdisciplinară, desprinsă din antropologie, ale cărei obiective pot fi
rezumate în câteva repere esenţiale ale cunoaşterii:

- procesele de creştere şi dezvoltare cu implicaţiile lor asupra motricităţii; - tipologia constituţională


somatofiziologică, motrică şi psihică, condiţionată de ritmurile biologice genetic determinate şi
corelaţiile dintre tipul constituţional în ansamblul său şi cerinţele activităţii sportive de performanţă; -
determinarea genetică şi antropologică a unor caractere cu semnificaţie majoră în obţinerea
performanţei sportive;

- metodologia antropologică şi genetică de evaluare a potenţialului şi randamentului sportiv;

- implicarea antropologiei motrice în selecţia sportivă, cu o eficienţă considerabil superioară în


obţinerea performanţei dorite, precum şi în dirijarea antrenamentului pe baza cunoaşterii
particularităţilor individuale antropologice.

S-ar putea să vă placă și