Instalaţia de apă tehnică

Instalaţia de apă tehnică are rolul de a produce apa tehnică la bordul navei, necesară fie
pentru instalaţia de răcire a motoarelor sau alimentarea căldării, fie în scop sanitar, pentru
alimentarea duşurilor, spălătoriilor şi a bucătăriei.

Apa tehnică este nepotabilă, fiind obţinută prin distilarea apei sărate în instalaţii speciale.
Navele cu autonomie mare au la bord distilatoare sau generatoare de apă distilată (GAD).
Apa tehnică poate fi păstrată în tancuri structurale sau nestructurale.

În principal, producerea apei tehnice se realizează la bordul navelor româneşti cu ajutorul

distilatoarelor tip ATLAS şi NIREX. Ambele distilatoare funcţionează cu vacuum,
utilizând abur sau apa de răcire a motoarelor principale.

O parte din apa de răcire

din circuitul închis al motorului principal, de temperatură (60...65) 0C este trimisă printre
tubulaturile unui vaporizator, încălzind apa sărată din tubulaturi la (35...45) 0C.

Vacuumul necesar pentru înlesnirea vaporizării este format şi menţinut cu ajutorul

ejectoarelor care asigură valoarea vacuumului în proporţie . Eventualii stropi de apă,
antrenaţi ascendent datorităde (95...98) presiunii dinamice mari, sunt reţinuţi de
separator, iar aburul format trece prin condensator unde i se schimbă starea de agregare.
Agentul secundar al condensatorului este apa de mare din circuitul deschis de răcire a
motorului principal. Apa de mare circulă prin tubulaturile condensatorului, printre acestea
circulând aburul vaporizatorului. Un ejector este racordat la condensator, el extrăgând
aerul şi gazele din distilator, pentru a menţine vacuumul necesar temperaturii de
evaporare, citită la termometrul T. Al doilea ejector drenează saramura şi stropii de apă
reţinuţi de deflectorul separatorului de picături. Fluidul de lucru al ejectoarelor este apa
sărată, furnizată de pompa de alimentare. Pentru a împiedica depunerea sărurilor, debitul
pompei de alimentare se alege de (3...4) ori mai mare decât debitul apei vaporizate. Apa
distilată este evacuată din condensator cu ajutorul pompei de circulaţie. Salinometrul
măsoară concentraţia de săruri de clor şi dirijează apa fie spre tancul de depozitare, dacă
concentraţia de săruri este sub (10...15) mg NaCl/l apă [1], fie este returnată în distilator
prin deschiderea armăturii electromagnetice.

O condiţie importantă a generatoarelor de apă distilată este aceea că ele trebuie să lucreze
numai în mare deschisă şi cât mai departe de locurile poluate. Totuşi, în condiţiile navelor
cu autonomie mare şi destinaţie diferită, se impune ca rezerva de apă tehnică să fie
suficientă şi când nava este în staţionare. În acest caz, generatoarele pot funcţiona cu
agent de încălzire de la căldare, iar apa pentru distilat va fi preluată din tancuri speciale.

Pentru a obţine apă potabilă din apă distilată, aceasta este supusă unei tratări bactericide,
după filtrare sau tratare cu carbonaţi de calciu ori magneziu, prin trecerea printr-un câmp
de radiaţii ultraviolete.
Bibliografie:
[1] Ion C. Ioniţă ş.a. Instalaţii navale de bord. Construcţie şi exploatare. Bucureşti,
Editura Tehnică, 1992.

Read more: http://articole.famouswhy.ro/instalatia_de_apa_tehnica/#ixzz17GcqeJFY

Functionarea Separatoarelor Fara Autodescarcare

Procesul de purificare. După ce separatorul a fost pornit şi a ajuns la turaţia de regim,

tamburul de separare este umplut cu apă. Acest aport de apă, la începutul separării, este
necesar deoarece funcţionarea corectă a tamburului în procesul de purificare necesită
existenţa unui lichid de etanşare în spaţiul de reziduuri, înainte de admisia
combustibilului de tratat. Dacă nu s-ar introduce apă în interiorul cupei, combustibilul
admis ar fi refulat în exterior prin spaţiile prevăzute pentru evacuarea apei murdare.

După ce tamburul s-a umplut cu apă, preferabil la aceeaşi temperatură cu cea a

combustibilului, se începe operaţiunea de introducere a combustibilului prin partea
superioară a tamburului.

Combustibilul dislocă o cantitate de apă din cupă până ce se stabileşte un anumit nivel şi
o anumită zonă de separaţie între combustibil şi apă. Această zonă este verticală iar
poziţia ei faţă de axa de rotaţie este dată de raportul greutăţilor specifice ale lichidelor
prezente în tambur. Este esenţial pentru procesul de separare ca această zonă să fie în
dreptul găurilor existente pe discurile de separare.
Forţa centrifugală divide amestecul într-o componentă uşoară, purificată, care se mişcă
de-a lungul suprafeţei inferioare a discurilor către spaţiul de evacuare. Unghiul corect de
înclinare a discurilor şi suprafaţa lor bine şlefuită, permit reziduurilor solide să se mişte
uşor către spaţiul de reziduuri. Această mişcare produce simultan şi o autocurăţire a
discurilor.

Combustibilul purificat, precum şi apa scoasă din combustibil, sunt descărcate în mod
separat prin tubulaturi independente în tancurile respective. Reziduurile solide rămân în
spaţiul de reziduuri ale cupei sub forma unor depuneri pe pereţii verticali ai acesteia.

În procesul de purificare este recomandat adaosul de apă curată la aceeaşi temperatură cu

cea a combustibilului. Prin adaosul de apă, particulele uşoare, precum şi urmele acide
dăunătoare, sunt spălate şi evacuate din separator odată cu apa murdară. Acest mod de
lucru permite o mărire a intervalului de timp între două spălări şi două demontări
succesive ale separatorului, precum şi scăderea riscului de coroziune.

Procesul de clarificare. Se deosebeşte de cel de purificare prin faptul că majoritatea

impurităţilor care trebuie separate sunt solide. În acest scop se foloseşte acelaşi tambur şi
acelaşi set de discuri ca la purificare. Singura deosebire este aceea că la partea superioară
a tamburului se montează un inel de etanşare care închide orificiul de evacuare al apei
murdare. În cazul clarificării, nu mai este necesară introducerea apei de etanşare a
tamburului la începutul operaţiei de separare, de data aceasta etanşarea fiind executată
mecanic prin inelul de etanşare. În rest, procesul de clarificare decurge în mod identic cu
cel de purificare, reziduurile solide fiind adunate în spaţiul de reziduuri, iar combustibilul
clarificat fiind refulat în exterior.
Separatoarele fără autodescărcare, la care curăţirea camerei de separare se face manual,
sunt eficiente în cazul în care conţinutul de impurităţi solide al lichidului de separat este
relativ mic. În cazul în care acest conţinut este mare, separatoarele simple nu mai sunt
eficiente deoarece spaţiul de reziduuri se umple foarte repede şi instalaţia trebuie oprită în
mod frecvent pentru curăţire.

Read more:
http://articole.famouswhy.ro/separatoare_de_combustibil_ii/#ixzz17GdPRCRD

Prevenirea degradării prin navigaţie a mediului marin, acţiune care se încadrează în

ansamblul măsurilor de protejare a naturii, constituie obiectul Convenţiei internaţionale
pentru prevenirea poluării de către nave, încheiată la Londra în 1973. Conform acestei
convenţii [1] şi documentelor semnate ulterior în legătură cu ea, toate navele de peste 400
TRB sunt obligate să folosească instalaţii separatoare de reziduuri petroliere astfel încât,
în apa evacuată peste bord, conţinutul de hidrocarburi să se menţină sub anumite valori
limită.

Pentru purificarea uleiurilor şi combustibililor, la bordul navelor se utilizează separatoare

centrifugale cu paleţi, ale căror debite nu depăşesc (1...10) t/h, acestea fiind în
concordanţă cu consumurile instalaţ
iei de forţă. Separatoarele de reziduuri care trebuie să purifice cantităţi mari de apă
colectată în santină, funcţionează cu debite de (5...25) t/h, ajungând chiar la 300 t/h în
cazul petrolierelor. Pentru aceste debite nari, în scopul limitării dimensiunilor de gabarit
şi a măririi siguranţei de funcţionare, se utilizează separatoare fără piese mobile, care
folosesc pentru separare energiile cinetică şi potenţială a amestecului. Soluţiile
constructive pentru separatoarele de santină sunt total diferite de cele utilizate la
separatoarele centrifugale cu paleţi.

În figură este reprezentată schema de funcţionare a unei instalaţii separatoare de reziduuri

petroliere.

Semnificaţia notaţiilor din figură este următoarea: 1 – tanc de colectare amestec apă şi
hidrocarburi petroliere; 2 – sorb; 3 – pompă; 4 – separator de reziduuri petroliere; 5 –
armătură cu clapet; 6 – armătură acţionată manual; 7 – ventil electromagnetic; 8 – tablou
electric; 9 – tanc reziduuri petroliere; 10 – traductoare rezistive de nivel.

Amestecul de apă şi hidrocarburi petroliere colectat în tancul 1 este aspirat prin sorbul 2
de către pompa 3 şi trimis în separatorul de reziduuri petroliere 4. Apa curăţată de
hidrocarburi este evacuată peste bord prin armătura cu clapet 5. Întrucât concentraţia de
reziduuri petroliere din apa aspirată nu este constantă, debitul de hidrocarburi poate varia
între zero şi debitul maxim al pompei, deci evacuarea reziduurilor din separator nu se va
face continuu, ci intermitent, pe măsura acumulării lor în partea superioară a
separatorului. Evacuarea reziduurilor din separator se realizează prin acţionarea armăturii
manuale 6 sau a ventilului electromagnetic 7, montate pe tubulatura de legătură cu tancul
de reziduuri petroliere 9. Ventilul electromagnetic este deschis atunci când suprafaţa de
separaţie ulei-apă ajunge la traductorul inferior şi este închis când această suprafaţă
ajunge la traductorul superior. Pentru comandă se poate folosi un singur traductor
capacitiv sau doi traductori rezistivi.

Mai multe despre procesele de separare şi aglomerare a hidrocarburilor petroliere aici

>>>

http://forum.famouswhy.ro/index.php?showtopic=3507&view=findpost&p=67464

http://forum.famouswhy.ro/index.php?showtopic=3507&view=findpost&p=67473'

http://forum.famouswhy.ro/index.php?showtopic=3507&view=findpost&p=67506

http://forum.famouswhy.ro/index.php?showtopic=3507&view=findpost&p=67507

http://forum.famouswhy.ro/index.php?showtopic=3507&view=findpost&p=67509

Articol scris de Alexandru Pintilie

Read more:
http://articole.famouswhy.ro/instalatia_de_separare_a_reziduurilor_petroliere/#ixzz17Gd
q226b
Sistemul de încălzire

Unul dintre sistemele navale care asigură condiţii optime de trai pentru echipajul navei
şi/sau pasagerilor este şi sistemul de încălzire. Sistemul de încălzire are rolul de a
compensa pierderile de căldură din interiorul compartimentelor prin formarea unui
schimb de căldură între agentul termic al sistemului şi aerul din compartiment.
Introducerea căldurii în compartimente este corelată cu o reducere a umidităţii relative a
aerului. Din punct de vedere constructiv, sistemul de încălzire poate fi: centralizat,
respectiv autonom. După natura agentului termic, sistemul de încălzire poate fi: cu apă,
cu abur, cu aer, electric.

Instalaţia de încălzire cu abur (vezi figura) se foloseşte în mod frecvent la încălzirea

încăperilor de locuit, de serviciu şi a t
ancurilor de combustibil şi ulei. Aburul nu se foloseşte direct ca agent de încălzire în
încăperile unde, în caz de avarie, aburul ar putea deregla aparatele de navigaţie. Aburul
provine fie de la căldările principale ale navei, fie de la caldarinele cu arzător. Instalaţia
foloseşte abur saturat. Instalaţia de încălzire cu abur se va executa independent de
instalaţia cu abur utilizată pentru uz general (bucătărie, casetele valvulelor Kingston,
încălzirea de aer etc.).

Instalaţia de încălzire cu apă foloseşte ca agent termic apa încălzită în caldarine pe bază
de combustibil, în caldarine recuperatoare sau în schimbătoare de căldură. Instalaţia se
utilizează pentru încălzirea compartimentelor de locuit, tancurilor de apă sau la
instalaţiile sanitare. Din punct de vedere al construcţiei, instalaţia de încălzire cu apă este
asemănătoare cu instalaţia de încălzire cu abur cu precizarea că agentul termic este apa, la
temperatura de (80...90) grade Celsius. După modul în care circulă apa, instalaţiile de
încălzire cu apă pot fi: cu circulaţie naturală, respectiv cu circulaţie forţată.

Instalaţia de încălzire cu aer este deservită, de regulă, de instalaţia de ventilaţie, realizând

la bordul navei sistemul de condiţionare. Funcţionarea instalaţiei se bazează pe insuflarea
de aer încălzit în încăperile navei. La navele care nu sunt prevăzute cu sistem de
condiţionare, la instalaţia de încălzire cu aer se folosesc baterii de încălzire cu tubulaturi
netede sau cu aripioare. În comparaţie cu instalaţiile de încălzire cu abur sau apă,
instalaţia de încălzire cu aer este mult mai simplă şi mai uşoară, întrucât se folosesc
reţelele instalaţiei de ventilaţie. În funcţie de numărul şi destinaţia compartimentelor
deservite de instalaţie, aceasta poate fi executată pe principiul constructiv autonom sau de
grup.

Instalaţia de încălzire electrică este simplă din punct de vedere constructiv, dar are
domeniu de aplicare limitat. Drept încălzitoare se utilizează radiatoare cu rezistenţe
electrice. Acest tip de instalaţii se utilizează la preîncălzirea combustibilului, uleiului şi
apei, agenţi necesari funcţionării motoarelor principale de propulsie.

Articol scris de Alexandru Pintilie

Read more: http://articole.famouswhy.ro/sistemul_de_incalzire/#ixzz17GeghZ1n