Sunteți pe pagina 1din 17

Tratamentul osteoporozei reduce din eficienţa tratamentelor dentare.

Ce boli pot fi depistate devreme


printr-un simplu control al gurii

Osteoporoza este o boală des întâlnită, cauzată de rarefierea oaselor şi apariţia unor găuri înăuntrul acestora.
Boala afectează şi calitatea oaselor maxilare producând leziuni cu pierderea substanţei osoase. Mucoasele din
cavitatea bucală sunt foarte sensibile la starea de sănătate a organismului astfel că o serie de boli grave pot fi
depistate de timpuriu la un control stomatologic atent.

Din cauza medicaţiei cu bifosfonaţi au interdicţie pentru intervenţiile stomatologice pe os de tipul


extracţiilor dentare sau al detartrajelor mai puternice. Dr. Mihaela - Adina Ciurea, medic stomatolog, şeful
Clinicii M&M Dental Clinic, explică la ce riscuri se expun pacienţii cu osteoporoză şi ce este important să ştie
aceştia atunci când merg la o clinic de stomatologie. „În primul rând, trebuie să înţelegem ce este osteoporoza,
această boală deosebit de actuală, din ce în ce mai des pomenită în jurul nostru. Osteoporoza este o boala care
duce la demineralizarea, rarefierea oaselor corpului şi apariţia unor cavităţi, a unor găuri înăuntrul acestora“,
afirmă dr. Mihaela - Adina Ciurea

Cauzele acestei afecţiuni sunt, în primul rând, un deficit hormonal ce apare în menopauză, afectând astfel
preponderent femeile, dar poate apărea şi ca urmare a altui deficit hormonal, de exemplu de testosteron,
afectând bărbaţii, sau din cauza poluării. „În zilele noastre această afecţiune nu mai este caracteristică femeilor
de vârsta a doua, ci se întâlneşte la toate categoriile de vârstă şi la ambele sexe“, atrage atenţia medicul
stomatolog.

Tratamentul osteoporozei le revine eminamente medicilor endocrinologi, şi constă în asocierea calciului cu


vitamina D3 şi a bifosfonaţilor. „Din punct de vedere stomatologic, osteoporoza afectează calitatea oaselor
maxilare, mai ales mandibula, producând leziuni cu pierderea substanţei osoase. Tratamentul acestei afecţiuni
deşi aduce multe beneficii pacienţilor are şi multe contraindicaţii pe care pacienţii ar fi bine să le cunoască“.
„Când se pune un astfel de diagnostic, pacientul este îndrumat către medicul stomatolog pentru a îşi rezolva
toate problemele, înainte de a începe tratamentul cu bifosfonaţi. Este de dorit ca o dată început acest tratament,
pacientul să fie într-o stare de sănătate oro-dentară bună. Pacienţii ar fi de dorit să nu ajungă să necesite
intervenţii pe os, de exemplu: extracţii dentare, chiuretaje în câmp deschis etc, deoarece acestea provoacă zone
de necroză“, avertizează dr. Mihaela - Adina Ciurea.

Colaborare între endocrinolog şi stomatolog Cum ar trebui să procedeze un pacient cu osteoporoză care face
tratament? „Un astfel de pacient trebuie să informeze medicul stomatolog de tratamentul pe care îl urmează, de
durata acestuia, de tipul de substanţe administrate şi să îl pună în legătură cu medicul său endocrinolog. Durata
unui astfel de tratament - perioada de când se iau bifosfonaţii - este foarte importantă, deoarece substanţele se
asimilează în timp, până se ajunge la doza maximă, de obicei după 5 ani de tratament susţinut“. Dacă pacientul
urmează să înceapă un astfel de tratament, medicul stomatolog trebuie să facă un examen oral complet, să
explice şi să informeze asupra riscurilor şi efectelor secundare, să facă toate extracţiile necesare şi toate lucrările
protetice de care are nevoie pacientul. „În cazul în care pacientul a început deja un tratament cu bifosfonaţi,
acesta trebuie să informeze medicul stomatolog cu privire la data la care a început tratamentul, tipul de
medicaţie, şi să îl pună în legatură pe acesta cu medicul său endocrinolog. Aceştia - stomatologul şi
endocrinologul - vor colabora pentru a stabili în primul rând nivelul de absorbţie a bifosfonaţilor. În funcţie de
acest nivel. se vor rezolva urgenţele stomatologice şi se vor face celelalte intervenţii“

Dacă tratamentul este avansat, de multe ori aceste urgenţe se rezolvă cu riscuri mari de apariţii a unor efecte
secundare, ceea ce nu este de dorit nici pentru medic şi nici pentru pacient

Ce servicii stomatologice se potrivesc „Un astfel de pacient trebuie să evite orice fel de intervenţii sângeroase
pe os. Adică să prevină extracţiile dentare, acestea fiind de preferat să fie realizate înainte de a începe
administrarea medicaţiei. Nu sunt indicate nici detartrajele ample subgingivale, cu atingerea osului, şi în nici un
caz detartrajele în câmp deschis, adică detartraje chirurgicale. Vindecarea în cazul celor afectaţi de osteoporoză
se realizează mult mai greu decât la persoanele sănătoase. Pe langă disconfortul creat de întârzierea vindecării,
riscul infecţiilor este mai mare“. De aceea aceşti pacienţi trebuie să se ducă periodic la cabinetul stomatologic, să
facă regulat igienizări dentare şi să fie supravegheaţi îndeaproape, mai spune medicul stomatolog. „Anumite
proceduri sunt interzise, de exemplu implanturile dentare. Alte proceduri necesită un alt protocol decât cel
normal. Protezele trebuie adaptatate periodic, pentru că avem de a face cu o remodelare osoasă permanentă, în
alt ritm decât la pacientul obişnuit“.

Reguli de igienă dentară care ar trebui respectate „Necroza înseamnă, pe înţelesul tuturor, moartea unui
ţesut, a unei bucaţi de os în acest caz, prin lipsa alimentării cu sânge a acelei porţiuni osoase. Această încetare a
alimentării cu sânge se datorează bifosfonaţilor, care schimbă morfologia ţesuturilor, adică schimbă compoziţia
oaselor. Alimentarea cu sange este esenţială pentru existenţa ţesuturilor vii. Lipsa ei duce, aşa cum am
menţionat, la necroză, adică la apariţia unor lacune în interiorul osului, în special cel mandibular. Aceste zone
afectate nu stagnează, ci dimpotrivă cresc ca dimensiune în timp, iar acest proces, din păcate, nu este
reversibil“. Regulile de igienă dentară pentru aceşti pacienţi nu sunt deosebite, doar că trebuie respectate cu
sfinţenie şi trebuie însoţite de vizite periodice la cabinetul stomatologic, adaugă specialistul. „Din păcate, pacienţii
nu cunosc regulile de bază ale igienei dentare şi nici importanţa unei igiene dentare riguroase. De asemenea,
nici medicii stomatologi nu informează aceşti pacienţi despre riscurile şi efectele secundare ale afecţiunii lor“. „În
clinica noastră dentară încerc să am discuţii periodice cu pacienţii, să le semnalez posibilele complicaţii ce pot
apare. Nu doresc să le creez un sentiment de panică, ci doar să le atrag atenţia. Programul zilnic de igienă
dentară le este de asemenea explicat în detaliu, iar controalele periodice le programăm la 4 maximum 6 luni.
Prevenţia este cea mai bună soluţie“. Problemele cele mai mari, mai spune medicul stomatolog, sunt cauzate de
lipsa de informare a pacienţilor, nu de puţine ori aceştia declarând la completarea fişei dentare că iau suplimente
minerale, nicidecum tratamente cu bifosfonaţi. „Aceste detalii pot salva viaţa!“

https://adevarul.ro/sanatate/medicina/tratamentul-osteoporozei-reduce-eficienta-
tratamentelor-dentare-ceboli-depistate-devreme-printr-un-simplu-control-gurii-
1_59e736095ab6550cb83e1d7a/index.html

Osteoporoza si implicatiile dentare

Osteoporoza, sau os poros, este o afectiune ce se manifesta prin


densitatea scazuta a oaselor. Persoanele ce sufera de osteoporoza tind
sa-si fractureze soldul, coloana vertebrala sau incheieturile
mainilor. Osteoporoza este o boala ascunsa, greu de depistat, pierderea
densitatii oaselor fiind un proces care nu manifesta simptome. Se poate ca
o persoana sa nu stie ca sufera de osteoporoza pana cand nu isi
fractureaza un os. O predispozitie la aceasta afectiune o au batranii, de
aceea este de recomandat ca acestia sa ia masuri impotriva unor
eventuale cazaturi in mediul in care acestia isi dezvolta activitatea. Chiar si
cazaturile de mica intensitate pot duce la fracturi ale soldului sau ale
coloanei vertebrale.
Efectele osteoporozei asupra danturii ...

Osteoporoza poate avea de asemenea o legatura directa cu problemele


dentare. Aceasta boala se poate manifesta la nivel oral prin afectarea
maxilarului, si indirect a nivelului de sustinere al dintilor. Alte probleme
asociate osteoporozei pot fi reprezentate de diverse boli pariodentale,
pierderi ale dintilor sau afectiuni ale gingiei. Persoanele suferinde de
osteoporoza sunt mult mai predispuse la a avea nevoie de o proteza noua,
comparativ cu persoanele avand oase sanatoase. Mai mult decat atat,
persoanele care nu mai au dinti sau proteza pot suferi inca de pe urma
efectelor acestei boli la nivel oral. In cazul implanturilor dentare, pot aparea
complicatii in cazul in care pacientul sufera de osteoporoza. Aceste
complicatii apar in primul rand din cauza vindecarii lente a tesutului osos
din jurul implantului. Cu toate acestea, osteoporoza nu este o
contraindicatie pentru chirurgia implanturilor, mai ales daca se efectueaza
o analiza amanuntita a tesutului osos si daca se modifica geometria
implantului, utilizandu-se astfel un implant de diametru mai mare.

Factori de risc ...

Aceasta boala tinde sa se dezvolte mai ales la persoanele mai in varsta.


De asemenea, femeile sunt mai predispuse la osteoporoza decat barbatii.
Un alt factor de risc este reprezentat de masa corporala a unei persoane,
astfel ca boala este mai probabil sa apara la o persoana cu masa corporala
scazuta. De asemenea, este de notat si faptul ca predispunerea la
osteporoza se poate transmite si pe linie genetica. Astfel, cele mai
predispuse persoane la osteoporoza sunt femeile in varsta care au o
greutate corporala scazuta.

Lipsa estrogenului, datorata neregularitatii ciclului menstrual sau


menopauzei, poate contribui de asemenea la aparitia acestei boli. La
barbati, lipsa testosteronului este cea care duce la aparitia osteporozei.
Lipsa de activitati fizice, fumatul sau consumul excesiv de bauturi alcoolice
sunt activitati care favorizeaza instalarea osteoporozei.
Preventie ...

Osteoporoza se poate preveni printr-o dieta echilibrata, bazata in primul


rand pe calciu si pe vitamina D. In timp ce calciul este absolut necesar
pentru ca oasele sa ramana puternice, vitamina D ajuta la absorbtia
intestinala a calciului. Dozele zilnice recomandate de calciu si de vitamina
D cresc in functie de varsta, odata cu gradul de expunere la osteporoza.
Este de recomandat de asemenea efectuarea de exercitii fizice regulate
pentru a se mari flexibilitatea corpului, puterea si echilibrul si pentru a se
reduce astfel riscul unei cazaturi. Exercitiile fizice pot consta in activitati nu
foarte solicitante, cum ar fi mersul pe jos, dansul, gradinaritul sau mersul
pe bicicleta. Este de la sine inteles ca pentru o cat mai buna preventie a
osteoporozei, consumul de bauturi alcoolice sau de tutun trebuie redus la
zero. In vederea evitarii problemelor de natura orala cauzate de
osteoporoza trebuie sa tinem cont de vizitele regulate la medicul
stomatolog, asociate cu periaje zilnice corespunzatoare si cu mentinerea
unui stil de viata sanatos.

Depistare ...

In vederea unei evaluari la osteoporoza puteti apela la un medic


endocrinolog sau reumatolog. Procedura de evaluarea consta in
determinarea istoricului dumneavoastra medical pentru a depista eventuali
factori de risc, precum cei enumerati mai sus. Aceasta procedura mai
poate contine si prelevarea unor probe de sange si urina ce urmeaza a fi
supuse unor analize. In functie de rezultatul acestor evaluari preliminare
medicul poate decide daca este cazul unei evaluari amanuntite, constand
intr-un test de masurare a densitatii minerale a oaselor, test denumit si
osteodensitometrie prin absorbimetrie cu raze X. Aceasta procedura este
una nedureroasa si rapida, durand circa 15 minute, si este similara unei
proceduri standard cu raze x, exceptie facand faptul ca expunerea la
radiatii este una mai redusa in cazul de fata. Ca parte a acestui test, se
masoara densitatea minerala a oaselor la coloana vertebrala, respectiv la
sold.
Tratament ...

Medicamentele care au rolul de lupta contra osteoporozei trebuie sa


reduca resorbtia osoasa si sa stimuleze chiar cresterea de tesut osos.
Dat fiind faptul ca una din cauzele dezvoltarii osteoporozei este
reprezentata de dereglari hormonale, tratamentul pe baza de hormoni este
foarte des intalnit. Acesta poate fi pe baza de estrogen la femei sau pe
baza de testosteron la barbati. Pe langa aceasta, trebuie sa se tina seama
de aporturile de calciu si de vitamina D necesare organismului. Astfel,
pentru realizarea dozelor zilnice recomandate de calciu sau de vitamina D
este recomandat consumul de lactate, dar si de suplimente pe baza de
aceste substante.

O metoda foarte eficienta de preventie si de tratare a osteoporozei


este reprezentata de bifosfonati. Acestia au rolul de de a stopa procesul
natural de dizolvare a tesuturilor osoase, ducand la o densitate sporita a
acestora. Bifosfonatii se comercializeaza sub diverse forme, in functie de
necesitatile pacientului (Fosamax, Bonviva, Actonel, Atelvia, Reclast).
Calea de administrare a tratamentelor cu bifosfonati se poate face fie pe
cale orala (o data pe zi, o data pe saptamana, sau o data pe luna), fie pe
cale intravenoasa (o data la trei luni in cazul unei forme de ibandronat sau
chiar o data pe an in cazul acidului zolendronic). Trebuie sa se tina seama
si de efectele adverse ce pot fi cauzate de administrarea de bifosfonati.
Arsurile stomacale sunt cele mai intalnite complicatii cauzate de catre
bifosfonatii administrati pe cale orala, in timp ce durerile de cap,
constipatiile, diareea sau durerile musculare si ale incheieturilor sunt
cauzate de catre admistrarea intravenoasa a acestora. O alta complicatie
ce poate fi cauzata de catre tratamentul cu bifosfonati este aparitia
osteonecronozei mandibulare. Osteonecronoza mandibulara afecteaza
mandibula, respectiv maxilarul superior si apare ca urmare a cantitatii
reduse de sange de care beneficiaza acestea. Principala cauza a acestei
afectiuni este tratamentul cu bifosfonati administrat pe cale intravenoasa.
Acest aspect este foarte important in momentul nevoii unei extractii
dentare. Daca pacientul este sub un astfel de tratament exista sanse mari
ca dupa o extractie vindecarea sa se produca foarte greu. De aceea,
inainte de inceperea unui trarament cu bifosfonati, este necesara
rezolvarea tuturor problemelor dentare ale pacientului.

Se mai recomanda de asemenea consumul de proteine, dar trebuie tinut


cont de faptul ca proteinele, ca si sodiul provenit din sarea de masa, de
exemplu, favorizeaza eliminarea calciului din organism. Ca atare, daca
aveti o dieta bazata pe sodiu si pe proteine, trebuie sa cresteti si aportul de
calciu. Despre proteie trebuie de asemenea notat faptul ca ajuta la
sanatatea oaselor si ajuta la recuperarea fracturilor. Dozele zilnice
recomandate de proteine sunt de 56 de grame pentru barbati si de 46 de
grame pentru femei.

Priveste spre un viitor fara probleme dentare ...

Ca si prin acest articol, vin in ajutorul tau prin Proiectul "Prieteni, nu


pacienti". Acesta este creat cu gandul la tine si la cum, atat tu cat si
familia ta, sa preveniti afectiunile cavitatii orale. Lasa-ti adresa de mail
si-ti voi trimite detalii. Durerile dentare, si neplacerile asociate acestora (
bani si timp ) vor fi de domeniul trecutului dupa ce afli ce trebuie facut
pentru a le preveni.

https://netdent.ro/afectiuni-medicale/osteoporoza-si-implicatiile-dentare
Probleme in stomatologie – Osteoporoza

Osteoporoza si managementul acesteia, in special, au o importanta


majora in ingrijirea dentara a pacientului.
Afectiunea este mai frecventa la femei, calciul din oase fiind
pierdut mai ales ca urmare a menopauzei. astfel, oasele devin mai
fragile, crescand probabilitatea ca acestea sa se fractureze cu
usurinta.
Osteoporoza
 Cauza importanta de morbiditate si mortalitate
 Fracturi – Costuri crescute pentru asistenta medicala
 Bifosfonatii reduc riscul de fractura cu 50 %
 Alte probleme
 Rata scazuta de diagnosticare
 Neadaptare

Prevenirea osteoporozei cu ajutorul medicamentelor care previn


fiziologia normala a oaselor de eliminare a calciului din scheletul
osos (turnover osos) a revolutionat procesul de ingrijire si a redus
considerabil numarul fracturilor. Aceste medicamente sunt
utilizate si pentru a preveni distrugerea oaselor de tumori, de
ex.: cancerul de prostata, san si plamani.
Prevenirea osteoporozei
Osteoporoza – Diagnosticare
 O fractura osteoporotica actuala sau suferita in trecut
Fractura de os din cauza osteoporozei

 Aparitia fracturilor minore


 Masa osoasa scazuta in absenta unei fracturi
 Osteoporoza – deficit BMD de 2,5 sau mai mare de deviatii
standard pana la varsta de adult tanar la populatia caucaziana
dupa menopauza
 Osteopenie – deficit BMD de 1 – 2,5 deviatii standard pana
la varsta de adult tanar
RISC DE FRACTURA
Densitate minerala osoasa
Fiecare deviatie standard scade BMD:
 Creste de 2 ori riscul de fractura (Marshall et al, 1996)
 Fracturi osteoporotice, 1:2 femei si 1:3 barbati peste 60 de
ani
 Fracturi vertebrale – efectul de cascada
 (#1) risc ca urmare a fracturilor vertebrale – x4
 (#3) risc ca urmare a fracturilor vertebrale – x11
Klotzbuecher et al, 2000
Alti factori de risc
Risc – Fracturi osteoporotice (Nguyen et al, 2004) – include
 Istoric familial cu fracturi
 Stil de viata sedentar sau inactivitate fizica
 Fumat / consum excesiv de alcool
 Menstruatie instalata tarziu / menopauza timpurie
 Greutate scazuta / anorexie
 Hipertiroidism / niveluri scazute de testosteron – la barbati
/ corticosteroizi / carenta de Ca++ si vitamina D / terapia
GRH
Atunci cand pacientii se simt bine, de multe ori nu isi mai iau
medicamentele…
In mod frecvent, pentru tratarea osteoporozei se prescriu
medicamente din clasa Bifosfonati. Acestea reduc rata aparitiei de
fracturi cu 50 %. Dar pentru ca aceste medicamente sa aiba efect
in varianta de tablete, este necesar sa aiba o rata de administrare
de 80%. Aceasta inseamna ca pacientul trebuie sa ia 80% din
tablete pentru ca medicamentul sa aiba efect.
In realitate, doar 19 – 40 % dintre pacienti iau medicamente cu
administrare zilnica, asa cum le-au fost prescrise, iar procentul
creste pana la 31 – 55 % pentru medicamentele cu actiune pe
termen lung, cu administrare saptamanala.

Bifosfonatii sunt o AFACERE DE PROPORTII. Intr -o industrie


globala de multe miliarde de dolari, poate 80 % dintre pacientii
care iau acesti bifosfonati orali nu inregistreaza nicio imbunatatire
a starii de sanatate. Aceasta a fost o revelatie socanta. Asadar,
Mega Pharmacy a ripostat schimband modul de administrare a
medicamentelor, astfel ca acestea sunt administrate sub forma
injectabila, pentru a se asigura ca medicamente sunt cu adevarat
administrate si pot actiona la nivelul oaselor. Aceasta pare o
optiune rationala, dar trebuie sa o analizam mai atent.

De ce sunt bifosfonatii importanti in stomatologie?


Osul mandibulei sau maxilarului sunt de 15 ori mai predispuse
turnover-ului (remodelarii) biochimic, comparativ cu alte zone ale
scheletului. Aceasta rata crescuta de turnover permite dintilor sa
se miste in os, iar cavitatii bucale sa isi schimbe forma. D aca
aceasta biologie este afectata de medicamente precum bifosfonatii,
daca un dinte este extras sau daca este efectuata o interventie
chirurgicala orala la nivelul maxilarului sau mandibulei, cum ar fi
introducerea unui implant dentar, este posibil ca osu l sa nu se
vindece. De asemenea, este posibil ca infectiile si abcesele dentare
sa nu se vindece, chiar daca se aplica un tratament endodontic si
nervul dentar moare.
Aceasta afectiune a fost cunoscuta initial sub denumirea de
osteonecroza maxilara (ONJ), dar acum este asociata cu o serie de
medicamente care afecteaza turnover-ul osos. Prin urmare, a fost
redenumita ca osteonecroza maxilara asociata medicatiei
(MRONJ).
MRONJ poate ajunge sa puna viata in pericol.
Cum actioneaza bifosfonatii?
Osul contine o substanta gelatinoasa moale, ca o matrice de
colagen, care este calcifiata de celule numite osteoblaste, derivate
din celulele stem.
Factorul de transcriptie (Cbfa1) este gena principala care
controleaza diferentierea osteoblastelor.

Odata format, osul se modifica si se remodeleaza constant.


Acestea permit gestionarea fortelor aplicate asupra osului si a
alungirii acestuia si ajuta la vindecarea fracturilor. Celulele care
distrug tesutul osos sunt numite osteoclaste.
Osteoclastele sunt importante in osteoporoza deoarece sunt
responsabile de extragerea calciului din oase si eliberarea lui in
fluxul sangvin.
Daca balanta depozitului de calciu nu corespunde cantitatea de
calciu extrasa din os, atunci apar probleme; oasele devin fragile
(osteoporoza) si pot sa apara fracturi.
Prin urmare, cel mai important aspect al tratamentului este de a
opri functionarea osteoblastelor.
Gradul de intelegere a formarii si activarii osteoclastelor a crescut
considerabil odata cu descoperirea sistemului
RANKL/RANK/OPG la mijlocul anilor ’90.

https://britishdentalplace.ro/wp-content/uploads/2017/10/word-image-58.png
Concluzie
Osteonecroza maxilara asociata medicatiei poate sa apara in cazul
administrarii diferitelor medicamente care afecteaza remodelarea
osoasa, in osteoporoza (bifosfonati si denosumab) si in cancere,
care se raspandesc la oase. Medicamentele care previn dezvoltarea
vaselor sangvine in cancere cauzeaza, de asemenea, MRONJ.
Aspect aspect este crucial in stomatologie si este important ca
pacientii sa inteleaga motivele pentru care este necesara o grija
deosebita, iar tratamentul poate fi deosebit de dificil. Daca trebuie
efectuata o interventie, de ex. in cazul unei urgente, aceasta
trebuie sa fie delicata si cat de atraumatica posibil si sa fie urmata
de ingrijire medicala si supraveghere atenta.
Pentru pacientii care urmeaza sa inceapa un tratament cu risc de
MRONJ, este esentiala efectuarea unui control stomatologic
riguros,iar planul de tratament trebuie sa incerce sa excluda
necesitatea unei interventii chirurgicale pe viitor. Inceperea
tratamentului medicamentos ar putea fi amanata pana cand
medicul dvs. considera ca alveola dentara s-a vindecat complet in
urma extractiei.
Lucrand impreuna, putem face tratamentul cat mai sigur posibil,
dar nu exista garantii de 100 %.

https://britishdentalplace.ro/probleme-in-stomatologie-osteoporoza/
Medicatia pentru tratarea osteoporozei se realizeaza in general cu medicamente pe baza de bisfosfonati.
Acestea actioneaza prin schimbarea metabolismului osos. Cele mai cunoscute sunt: Alendronatul, Tiludronat,
Etidronat, Olpadronat, Zoledronat, Neridronat, Clodronat, Pamidronat, Ibandronat, Risedronat. Osteoporoza si
osteopenia sunt afectiuni aparute datorite scaderii densitatii osoase si afecteaza in general femeile la
menopauza, dar nu numai.
Osteoporoza nu este provocata de scaderea sau lipsa vitaminei D, asa cum multi cred, ci de asocierea mai
multor factori: fumatul, scaderea estrogenului, stilul sedentar de viata si lipsa activitatii fizice sustinute,
glucocorticoizii si antecedentele heredo-colaterale. Fumatul afecteaza formarea matricei osoase prin inhibarea
osteoblastelor, deci este de departe un factor important. Exista un diagnostic standard numit DEXA (dual energy
x-ray absorption-metry scan) cu radiatie X cu energie dubla. Pe baza acestui test se estimeaza densitatea
mineralelor din os (Bone Mineral Density) si gradul osteoporozei sau osteopeniei.
Pentru a diferentia osteoporoza de osteopenie se compara indicele t. Osul normal are indicele t intre 0-1.
Osteopenia are indicele t intre 1-2, adica o reducere a densitatii osoase cu 1-2 fata de maxim. Osteoporoza are
indicele t mai mare decat 2, adica densitate osoasa redusa cu mai mult de 2 fata de densitatea maxima. Nu toate
cazurile de osteoporoza se trateaza medicamentos, insa in ultimii ani s-a constatat a fi o problema majora de
sanatate publica, caci apar multe fracturi datorate osteoporozei. De foarte multe ori persoanele afla ca au
osteoporoza dupa ce isi fractureaza accidental bazinul, tibia , ulna etc.
Tratamentul osteopeniei vizeaza evitarea transformarii sale in osteoporoza si include modificari ale regimului
alimentar, renuntarea la fumat si dezvoltarea unui program de exercitii fizice.
Bisfosfonatii mai sunt indicati in cazurile cu metastaze osoase, mielom multiplu, boala Paget osoasa, miozita
osifianta, hipercalcemia maligna.
Medicul stomatolog trebuie sa cunoasca existenta si tipul de medicatie pentru osteoporoza al pacientului. Este un
element extrem de important daca pacientul are nevoie de interventii chirurgicale orale, fie ele simple (extractii
dentare, gingivectomii ) sau dificile (rezectii apicale, odontectomii, inserare de implante, sinus lift, aditii osoase).
Oasele maxilare sunt si ele influentate de efectele medicatiei cu bisfosfonati. S-au constatat complicatii ulterioare
interventiilor chirurgicale stomatologice aplicate pacientilor ce urmau tratament indelungat sau injectabil cu
bisfosfonati.
Riscul mare este denudarea osului intraoral si osteonecroza maxilarelor indusa de bisfosfonati (ONMIB). Aceasta
presupune denudarea (descoperirea) osului cu durata de minim 8 saptamani, la pacientii care iau sau au luat
medicamente pe baza de bisfosfonati si fara antecedente de radioterapie in zona maxilarelor.
American Association of Oral and Maxillofacial Surgeons a realizat un sistem de clasificare a ONMIB pe baza
caruia sa se realizeze si planul de tratament. Categoriile sunt urmatoarele:
1) Pacienti aflati intr-un anumit risc: nu exista nimic vizibil, os necrotic sau denudat la pacientii care iau
bisfosfonati oral sau injectabil. Nu se indica niciun tratament iar pacientul este doar instruit spre preventive si
controale periodice dese, generale si stomatologice.
2) Stadiul I: os necrotic denundat la pacienti asimptomatici, fara semne de infectie.
Sunt indicate irigatii orale antibacteriene, dispensarizare trimestriala, reconsiderarea indicatiilor pentru
continuarea tratamentului
3) Stadiul II : os necrotic/ denudate asociat cu infectie evidentiata prin durere si eritem in zona osului denudat, cu
sau fara colectie purulenta. Se indica tratament cu antibiotic cu spectru larg (Penicilina, Cephalexin, Clindamicina
sau fluoroquinolone de generatia I), irigatii orale antibacteriene, controlul durerii, chiuretaj superficial.
4) Stadiul III: os necrotic/denudate la pacienti cu durere, infectie si unul sau mai multe din: fractura patologica,
fistula extraorala, osteoliza extinsa spre margine bazala. Sunt indicate irigatii orale antibacteriene, tratament cu
antibiotic, controlul durerii, chiuretaj chirurgical/ rezectie osoasa (indepartarea unei parti din os) ca tratament
paleativ cu efecte de lunga durata pentru eliminarea durerii si a infectiei.
Avand in vedere aceste riscuri, pacientii trebuie sa fie foarte sinceri in declararea si completarea chestionarului
de sanatate generala si al medicatiei in curs. Medicul stomatolog trebuie sa fie complet informat asupra acestor
aspecte pentru a lua decizia de tratament corecta pentru pacient. In cazurile foarte riscante (pacienti dependenti
de bisfosfonati injectabili sau ce iau pe cale orala bisfosfonati de mai mult de 3 ani fara pauza pana la momentul
interventiei stomatologice), tratamentele chirurgicale stomatologice sunt reduse la minim; se evita pe cat posibil
extractiile, rezectiile apicale, inserarea implantelor dentare, interventiile gingivale cu lambou, iar infectiile se
trateaza cu antibiotic, se realizeaza drenaje in situatiie de urgente.
In aceste cazuri orice interventie asupra osului, ce presupune expunerea osului in mediul oral prezinta risc
ulterior de complicatie, cu intarzierea vindecarii sau chiar lipsa vindecarii. O interventie care ar fi banala si lipsita
de complicatii la un pacient sanatos poate afecta viata pacientului prin aparitia necrozei osoase sau afectiunilor
maligne, punand in pericol pacientul mai mult decat amanarea sau evitarea sa.
Aceste aspecte sunt cunoscute si aprofundate de catre medicii stomatologi incepand cu 4 ani in urma, cand
asociatiile mondiale stomatologice au ridicat acest semnal de alarma. De multe ori medicii generalisti,
endocrinologi sau specializati in afectiuni metabolice minimizeaza acest aspect, neinformand pacientii asupra
acestui risc.

https://abceurodent.ro/index.php/acasa/77-stiri/382-medicatia-pentru-osteoporoza-poate-
afecta-cursul-unor-tratamente-stomatologice

S-ar putea să vă placă și