Traumatismele dinților temporari și

permanenți imaturi. Epidemiologie,

etiologie, clasificare, principii
terapeutice generale

1
Traumatismele dento-parodontale manifestă un
polimorfism unic clinic pentru fiecare pacient. Atitudinea
terapeutică trebuie, consecutiv acestui aspect, să urmeze
o abordare multidisciplinară.

Traumatismele dento-parodontale sunt frecvent întâlnite.

Până la vârsta de 5 ani, un procent de 31-40% din băieţi și
16-30% din fete au suferit un traumatism
dentoparodontal. Băieţii sunt afectaţi aproape de două
ori mai frecvent decât fetele în cazul ambelor dentiţii.

Când dinţii şi țesuturile lor de susţinere sunt supuse

impactului traumatogen, prejudiciul rezultat se manifestă
fie ca o separare, strivire sau o combinaţie la nivelul
ambelor structuri.

2
Etiologie
Factori favorizanți generali:
• obezitate
• tulburări de acomodare (defecte de vedere)
• crize de mal comițial

Factori favorizanți locali:

3
• Proaveolodonția superioară cu inocluzie sagitală –
riscul producerii traumatismului este direct
proporțional cu gradul de inocluzie
• Creşterea overjet-ului cu protruzia incisivilor superiori
şi incontinenţa labială predispun semnificativ la
leziuni traumatice dentare, cu o frecvenţă aproape de
două ori mai mare.

• Sakai și colab. relatează asocierea frecventă a spațiului de

inocluzie sagitală în cazurile de traumatism dento-parodontal.

4
• Galea a observat creşterea severităţii tramatismelor
dentoparodontale asociată cu prezenţa unei forme de DDM şi
a incompetenței labiale inferioare.

• Burden, Hunter, Brin şi Marcenes relevă o corelaţie între

spațiului de inocluzie sagitală şi riscul de fractură, cu procente
variind de la 16 la 77% din cazuri.

Factori favorizanți locali:

• Incompetența labială – mărimea incompetenței
labiale poate fi un factor de risc mai important decât
inocluzia sagitală în producerea traumatismelor la
incisivii superiori

• Anomalii dentare de dezvoltare (hipoplazii de smalț)

5
• Leziuni carioase multiple, întinse în suprafațăla
nivelul grupului frontal superior

Etiologie
Factori predispozanţi sociali: mediul social de
mijloc şi cel inferior prezintă procente mai
ridicate de adresabilitate.

• Astfel Zeng menţionează o adresabilitate dublă a

pacienţilor de altă etnie, fără altă sursă de îngrijire
medicală în afară de cea de urgenţă (27% adresabilitate la
un procent populaţional de 15,2%).

6
 • De asemenea Hill indică o adresabilitate cu 8% mai mare
la copii din mediul muncitoresc decât la cei din clasele
sociale superioare.

Etiologie
Factori determinanţi:
-Accidente casnice, de joacă (prin lovire cu/ de obiecte
acestea au frecvenţă mărită în prima decada a vieţii), de
muncă, rutiere, în timpul masticaţiei (alimente dure),
agresiuni.
-Accidente în cadrul manoperei de intubaţie endo-traheală.
-Accidente asociate activităţilor sportive, frecvent: sporturi
de contact, ciclism, sporturi de iarnă, echitaţie

7
Etiologie
• Leziunile dentare asociate intubaţiei endo-traheale:
– fracturi dentare: de la fisuri până la fracturi penetrante/
nepenetrante, coronare/ radiculare, parțiale/totale
– luxații dentare parțiale/totale cu sau fără asocierea de
leziuni la nivel procesului alveolar
– alte patologii odontale: de la afectări ale vitalității pulpare
până la decimentarea restaurărilor protetice (dacă acestea
există)

Factorii ce caracterizează impactul:

• Elasticitatea obiectului – luxaţii sau fracturi alveolare
• Forma obiectului: bont - luxaţii, ascuţit - fracturi
8
• Direcţia forţei de impact și unghiul de impact –
fracturi oblice/orizontale
• Energia impactului – masa şi viteza impactului
determină afectarea ţesutului de susținere sau fracturi
dentare

Clasificări ale traumatismelor dento-parodontale

• Cronologic, clasificarea și gruparea traumatismelor dento-
parodontale a trecut prin mai multe etape.

• Printre primele clasificări ale traumei dentare amintim: Ellis și

Davey 1970, apoi OMS a introdus o nouă clasificare (1978).

9
• Această clasificare a suferit 2 modificări de-a lungul timpului: prima
dată, Holland (1988) și ulterior, Fried (1995).

• 1995 - „Application of the International

Classification of Diseases to Dentistry and
Stomatology” (ICD-DA) stabilește o serie de
coduri și denumiri.
• Garcia propune câteva modificări clasificării OMS,
structurând traumatismele dento-parodontale în 13
clase.
• În anul 1981, Andreasen aduce una din primele sale
modificări, urmată de modificări în anii 1994, 2007 și
2011.

10
• În adăugirea din 2007 se adaugă definiții ale
entităților traumatice pe principii anatomice,
terapeutice și prognostice.

• Tot în anul 2007, Andreasen propune o nouă

clasificare epidemiologică pe coduri.

Clasificarea OMS
• În anul 2011, se completează din nou clasificarea astfel: cod OMS –
leziune - definiție.

11
Traumatisme ale țesuturilor dure dentare și pulpei:
• S 02.50 Fisura smalţului -fractura incompletă smalț, fără pierdere
de țesut dentar.
• S 02.50 Fractura smalțului (fractura coronară necomplicată)
fractura în smalț și pierdere de țesut dentar.
• S 02.51 Fractura smalțului și dentinei (fractura coronară
necomplicată) - fractura în smalț și dentină cu pierdere de țesut
dentar.
• S 02.52 Fractura smalțului, dentinei și expunerea pulpei - fractura
în smalț și dentină cu pierdere de țesut dentar și expunere pulpară.

12
Traumatisme ale țesuturilor dure dentare:
• S 02.54 Fractura corono-radiculară - fractura în
smalț, dentină și cement cu pierdere de țesut
dentar
• S 02.53 Fractura radiculară - fractura în smalț,
dentină și cement cu pierdere de țesut dentar și
expunere pulpară.
• S 02.40/ S 02.60 Fractura peretelui alveolar
maxilar/mandibular - fractura procesului alveolar
cu implicare alveolară.

13
Traumatisme ale țesuturilor de suport dentar:
• S 03.20 Contuzia - leziune tisulară fără mobilitate/
deplasare dentară și percuție intens pozitivă
• S 03.20 Subluxație dentară - leziune tisulară cu mobilitate
dentară crescută și fărăr deplasare.
• S 03.21 Luxație extruzivă - deplasare parțială a dintelui
către exteriorul alveolei.
• S 03.20 Luxație laterală - deplasare parțială a dintelui catre
lateral (non/-axial) cu fracturarea simplă/ cominutivă
alveolară catre direcția de deplasare.
• S 03.21 Luxație intruzivă - deplasare parțială a dintelui către
interiorul alveolei cu fracturarea simplă/ cominutivă
alveolară.
• S 03. 22 Avulsia - deplasare completă în afara alveolei.

14
Traumatisme ale țesuturilor cutante, mucozale sau gingivale:
• S 01.50 Abraziunea - leziune tisulară superficială produsă
prin frecare abrazivă cu expunerea unei suprafețe
hemoragice, neregulate.
• S 01.50 Contuzia - leziune tisulară fără soluție de
continuitate de cauză hemoragică(poate masca fracturi
osoase subiacente).
• S 01.50 Dilacerarea - leziune tisulară superficială/ profundă
cu soluție de continuitate, produsă prin lovirea cu un corp
ascuțit. Poate afecta structurile vasculo-nervoase,
musculare, glande salivare subiacente.
• S 01.50 Avulsia țesuturilor moi - prin mușcare sau
abraziune profund/extinsă.

15
 Clasificarea ELLIS
Ellis a propus o nouă definiţie pentru fracturile dentare incomplete
(incomplete tooth fractures, ITF) (Ellis SG, 2001).

Clasa I: fractura simplă a coroanei fără afectarea dentinei sau cu afectare în

măsură redusă
Clasa II: fractura extinsă a coroanei cu afectarea dentinei, dar fără a expune
pulpa dentară
Clasa III: fractura extinsă a coroanei cu afectarea dentinei, cu expunerea pulpei
dentare
Clasa IV: dintele traumatizat devine devital cu /sau fără pierderea structurii
coronare
Clasa V: avulsia
Clasa VI: fractura rădăcinii cu sau/ fără pierderea coroanei
Clasa VII: mobilizarea dintelui fără fractura coroanei sau rădăcinii

16
Clasa VIII: fractura masivă a coroanei
Clasa IX: traumatisme ale dinţilor temporari

Clasificări recente
• Loomba, în anul 2010 propune o nouă clasificare a fracturilor
dentare pe baza criteriului topografic al fracturii.
Tipul I: Fracturi ale dinților anteriori în în plan orizontal sau
transversal.
• Diviziunea 1: Fracturi ale coroanei dintelui.

A. Fractură în treimea incizală până la joncțiunea cu treimea

mijlocie a coroanei, parțială sau completă.
17
 B. Fractură în treimea mijlocie până la joncțiunea cu treimea
cervicală a coroanei, parțială sau completă.

C. Fractură în treimea cervicală până la nivelul zonei cervicale a

coroanei, parțială sau completă.

• Diviziunea 2: Fracturi ale rădăcinii dintelui.

A. Fractură în treimea cervicală până la joncțiunea cu treimea

k

mijlocie a rădăcinii

B. Fractură în treimea mijlocie până la joncțiunea cu treimea

apicală a rădăcinii

C. Fractură în treime apicală a rădăcinii

18
• Diviziunea 3: Fracturi ce implică atât coroana cât și rădăcina
sau cu locații multiple.

Tip II: Fracturi ale dinților posteriori în plan orizontal sau

transversal.

• Diviziunea 1: Fracturi ce implică cuspidul/

cuspizii.

A. Fractura implică un cuspid

B. Fractura implică doi cuspizi

C. Fractura implică trei cuspizi

D. Fractura implică patru sau mai mulți cuspizi

19
• Diviziunea 2: Fractură în masă a coroanei dentare

• Diviziunea 3: Fractură ce implică rădăcina

Tip III: Fracturi ale dinților verticale sau longitudinale.

• Diviziunea 1: Fracturi dentare incomplete sau sindromul dintelui
fisurat.

• Diviziunea 2: Fracturi verticale ce implică coroanele dentare.

A. Fractură într-un dinte anterior sau posterior cu traiect
vestibulooral al liniei de fractură.
B. Fractură într-un dinte anterior sau posterior cu traiect
meziodistal al liniei de fractură.
• Diviziunea 3: Fracturi verticale ce implică rădăcinile dinților.
A. Fractură într-un dinte anterior sau posterior cu traiect

20
 vestibulo-oral al liniei de fractură, atât coronar cât și
radicular sau numai radicular
B. Fractură într-un dinte anterior sau posterior cu traiect
mezio-distal al liniei de fractură, atât coronar cât și radicular
sau numai radicular

• Tipul IV: Fracturile oblice coronare, radiculare sau

ambele, atât la dinții anteriori cât și posteriori.
Implicarea pulpară în aceste cazuri este certă.

21
Clasificarea International Association of Dental
Traumatology (IADT)
1. Fracturi: 2. Luxaţii:
• fisura smalţului 1. contuzia
• fractura smalţului 2. subluxaţia
• fractura coronară necomplicată 3. extruzie
• fractura coronară complicată fractura 4. luxaţia laterală
radiculară 5. intruzia
• fractura alveolară 6.

22
 3. Leziuni ale gingiei şi mucoasei orale:
• dilacerarea
• contuzia
• abraziunea.

Protocolul de examinare în traumatismele

dento-parodontale
• Traumatismele dento-parodontale reprezintă urgențe medicale
care necesită o evaluare corespunzătoare cu stabilirea unui
diagnostic corect şi aplicarea terapiei cât mai rapid cu putință.

• Primele date privind modul de producere al traumatismului, uneori

poate cele mai importante, se pot obține în urma discuției cu
pacientul sau aparținătorii acestuia.
23
• Astfel, centrând discuția pe puncte de interes pentru stabilirea
diagnosticului și a eventualelor implicații, se poate contura tabloul
clinic cât mai rapid și corect cu putință.

• Andreasen și colab. (1994), consideră necesar

realizarea următoarelor obiective majore:
– Efectuarea procedurilor clinice necesare obţinerii informaţiilor
despre tipul de traumatism şi extinderea traumatismului
– Examen radiologic pentru obţinerea informaţiilor suplimentare
despre dinţii implicaţi şi ţesuturile lor de susţinere
– Efectuarea radiografiilor care pun în evidenţă prezenţa corpilor
străini la nivelul ţesuturilor moi, în special la nivelul buzei

24
 Anamneza

Câteva întrebări sunt esențiale și nu vor fi omise

indiferent de situație:
- Când s-a produs accidentul? Cu cât intervalul de
timp scurs de la producerea traumatismului până
la prezentarea la medic este mai mare cu atât
prognosticul este mai puțin favorabil.
- Unde s-a produs accidentul? Posibile complicații
colaterale și necesitatea instituirii unor măsuri
suplimentare: vaccin antitetanic, antirabic.

25
 Anamneza

- Cum s-a produs accidentul? Prin această scurtă descriere,

aflarea mecanismelor, modului de acțiune sau a diferitelor
obiecte/ persoane implicate permit stabilirea tipului de
leziune produs. În cazul unor discrepanțe între leziunea
presupusă și realitate se poate suspecta un eventual abuz
fizic.
- Există leziuni traumatice anterioare? În cazul unui răspuns
pozitiv, testele de vitalitate modificate sau eventuale
afectări parodontale pot precede traumatismul prezent.
Astfel dacă acestă întrebare ar fi omisă, deja diagnosticul ar
putea să fie greșit din start. De asemenea, experiențele
terapeutice anterioare pot ghida planul terapeutic

26
 Anamneza

(doleanțele, așteptările și modul de reacțiune al dintelui la

tratamentele anterioare).
- Au existat momente de leșin (pierderea
cunoștinței)?, cât? , au apărut dureri de cap?,
greață au vărsături? dacă DA se va cere implicit
și un consult multidisciplinar neurologic sau de
orice altă natură se consideră necesar.
- Fragmentul/ fragmentele fracturate sunt
păstrate? Modul și mediul de păstrare al
acestora? Posibilitatea sau imposibilitatea
27
 Anamneza

utilizării acestora depinde considerabil de aceste

aspecte posibil minore pentru pacient dar cu
implicații clinice majore
• Consecutiv acestor întrebări, starea generală
particulară trebuie clarificată. Se vor evalua aspecte
privind posibile antecedente personale sau
heredocolaterale cum ar fi: alergii (antibiotice,
anestezice, alte substanțe de uz medical), hemofilii
sau alte afecțiuni ale coagulării (importante în cazul
anticipării unor manopere medicale cu risc de

28
 Anamneza

sângerare), boli congenitale cardiace (risc diferit de

endocardită bacteriană), imuno-supresie severă.

• Aceste afectări impun de multe ori consult

interdisciplinar (cardiologic sau de orice altă
specialitate) necesar pentru un tratament efectuat în
condiții optime.

29
 Examenul clinic propriu-zis
- examenul extra-oral -
• Inspecția regiunii feței și a zonelor învecinate - este necesară o
astfel de evaluare, mai ales în cazul unor:
– traumatisme generale asociate, eventuale semne de șoc (paloare,
hipotensiune, puls neregulat),
– traumatisme cranio-cerebrale, modificări ale conturului și simetriei
feței, leziuni cutanate vizibile, fracturi (hematoame subcutanate,
tumefacții pot indica fracturi osoase subiacente), prezența unor
corpuri străine (evaluare radiografică la nevoie).
• Palparea - evaluează bilateral simetric contururile osoase de la
nivelul feței, prezența unei mobilități anormale osoase, precum și
caracteristicile diferitelor modificări decelabile (formă, mărime,
durere, depresibilitate).

30
 Examenul clinic propriu-zis
• Modificările cinematicii mandibulare pot semnala evantuale
fracturi mandibulare sau afectări ale articulației
temporomandibulare.

Subiectiv
- Există dureri dentare? spontane sau provocate?
(suspiciunea afectării pulpare sau ligamentare)
- Există dureri în masticație/ ocluzie? posibile luxații, fracturi
maxilare, fracturi corono-radiculare.

31
 Examenul clinic propriu-zis
Obiectiv
• Această examinare este împărțită în 2 etape: examenul
mucoasei orale și cel dento-parodontal.
• În prima etapă se urmărește decelarea eventualelor
modificări de culoare, formă, aspect sau prezența unor
soluții de continuitate.
• La examinarea dento-parodontală propriu-zisă se
realizează apelul dinților (diferențierea cauzelor
eventualelor edentații (traumatism - anodonție) și
stadiul lor de dezvoltare).
- Ulterior se evaluează starea fiecărui dinte în parte
(eventuale leziuni traumatice, sau alte stări patologice

32
 Examenul clinic propriu-zis
preexistente traumatismului boala carioasă/ boala
parodontală).
• De asemenea, concomitent, cu atenție pentru a nu
exacerba eventualele dureri prezente, se evaluează
diferențiat mobilitatea fiziologică/ patologică, direcția
și gradul de deplasare, mobilitatea simetrică a mai
multor dinți vecini (fracturi osoase subiacente),
modificări de culoare, de ocluzie, semne de afectare
pulpară.
Tot acum se palpează și contururile osoase pentru
eventuale semne de fractură. În această etapă se poate
realiza și percuția în funcție de situația clinică.

33
 Examenul clinic propriu-zis
1. Testele de vitalitate pot da răspunsuri fals negative pe
o perioadă de până la 6 luni. Acest fapt se datorează
edemului reversibil al tecii de mielină a axonilor.
• Un răspuns negativ, mai ales în cazul dinților imaturi,
impune expectativă și amânarea intervenției
endodontice pe această perioadă.

IADT recomandă o atitudine similară și reevaluări

repetate înainte de a pune diagnosticul de necroză
pulpară, precum și existența a cel puțin 2 semne și
simptome caracteristice.

34
 Examenul clinic propriu-zis
• Se pot efectua următoarele tipuri de teste:
- termice: zăpadă carbonică la rece sau la cald -
sursă de căldură.
- mecanice (examinare cu sonda pe suprafața
dentară sau chiar frezaj explorator).
- electrice: pulp tester, vitality scanner.
• Printre metodele recent menționate se
remarcă utilizarea testelor de vitalitate
cu Doppler flowmetrie (LDF), test
neinvaziv, obiectiv şi nedureros. Utilizând
o undă laser, transmisă pulpei prin
35
 Examenul clinic propriu-zis
intermediul unei sonde cu fibră optică
lumina reflectată de hematiile pulpare
este captată apoi și rezultă un semnal
diferit pentru pulpa vitală, respectiv cea
necrotică.

36
 Examenul clinic
- examinarea radiologică -

• Utilizarea radiografiei este obligatorie și esențială

pentru decelarea și urmărirea evoluției fracturilor
dentare/ osoase, vizualizarea spațiului peridentar
(apical și lateral), evidențierea unor corpuri
străine prezente la nivelul diferitelor structuri
anatomice.

37
 Examenul clinic
- examinarea radiologică -

• În cazul pacienților cu fracturi cominutive și

deplasare în etajul mijlociu al feței este
obligatoriu CT-ul cu fascicul conic (CBCT). De
asemenea pentru investigarea leziunilor de
părți moi se poate folosi și RM-ul.

38
 Examenul clinic
- examinarea radiologică -

• Pentru investigarea corectă a traumatismelor dento-

parodontale se folosesc până la 4 incidențe diferite
în funcție de cazul clinic particular.
IADT recomandă utilizarea a 3 tipuri de
radiografii, și chiar menționează
utilizarea imagisticii CT cu fascicul conic
(CBCT), ca modalitate nouă de investigare:
- Periapicale centrate pe dintele respectiv și sub
incidență orizontală de 90o
- Ocluzale
39
 Examenul clinic
- examinarea radiologică -

- Periapicale cu expuneri laterale pentru decelarea

aspectului mezio-distal
• În cazul fracturilor de maxilar sau al plăgilor cu
suspiciune de retenție de corpuri străine se realizează
radiografii extraorale cu film centrat tangențial.

• Pentru plăgile labiale penetrante, Andreansen

propune plasarea filmului între buză și arcadă urmată
de expunerea la 25% din timpul normal.

40
 Examenul clinic
- examinarea radiologică -

• Radiografia ortoradială este folosită pentru

evidențierea linei de fractură sau afectarea
spațiului periodontal, iar radiografia bite-wing
pentru fracturile coronare.

• Incidența Simpson este utilă pentru decelarea

subluxațiilor și deplasarea laterală vestibulo-orală
(film ocluzal și raza centrată dento-axial).

41
 Examenul clinic
- examinarea radiologică -

• Explorarea fosei nazale și a sinusurilor maxilare

este necesară în cazul accidentelor grave în care
nu se poate motiva absența dinților.

42
 Examenul clinic
- examinarea radiologică -

Reevaluările radiografice vor urmări 2 puncte de

interes:
• evoluția vitalității pulpei dentare (depunerea de
dentină de reacție) și evoluția regiunii apicale
post-traumatic: dezvoltarea corespunzătoare a
raădăcinii și a orificiului apical, în cazul dinților
imaturi, respectiv apariția leziunilor apicale în
cazul oricărui dinte afectat.
• consolidarea/ lipsa consolidării liniei de fractură
43
 Principii terapeutice generale
• După Andreasen JO et al, (2007) tratamentul
traumatismelor dentoalveolare poate fi:
• primar
• secundar
• terţiar
Tratamentul primar trebuie să implice atitudinea de
urgenţă imediat după un traumatism.

• Va include replantarea dinţilor avulsionaţi, stabilizarea

dinţilor luxaţi sau reataşarea fragmentelor dentare
fracturate.
44
 Principii terapeutice generale
• În general aceste servicii sunt oferite de medici dentişti
generalişti, pedodonţi, chirurgi oro-maxilo-faciali în
camera de gardă a spitalelor, în cabinet sau în clinică.

• Obiectivele terapiei de urgență:

- combaterea durerii
- reducerea și imobilizarea fracturilor osoase
45
 Principii terapeutice generale
- replantarea dinților avulsionați
- extracția dinților irecuperabili
- conservarea vitalității sau extirparea pulpară
- reastaurarea provizorie/ definitivă: reatașarea
fragmentelor dentare fracturate
• Prioritatea acută include avulsia, fractura alveolară,
luxaţia extruzivă şi laterală şi fracturile radiculare.
Tratate în primele ore, prognosticul acestor
traumatisme poate fi imbunătăţit considerabil.

46
 Principii terapeutice generale
• Prioritatea subacută include intruzia, contuzia,
subluxaţia şi fractura coronară cu expunere pulpară.
Întârzierea tratamentului câteva ore nu pare să
afecteze evoluţia acestora.

• Prioritatea tardivă este reprezentată de fracturile

coronare nepenetrante care răspund bine chiar la un
tratament întârziat mai mult de 24 de ore.

• Scopul tratamentului de urgenţă acut, subacut sau

tardiv este de a permite vindecarea ţesuturilor
afectate.

47
 Principii terapeutice generale
După finalizarea tratamentului primar pacienţii vor
fi rugaţi să respecte următoarele indicaţii post
terapeutice:
• Alimentaţie semisolidă timp de o săptămână
• Igienă orală bună prin periaj cu o periuţă de dinţi
moale
• Clătire cu apă de gură cu clorhexidină 0,12%
Tratamentul secundar al traumatismelor dentare
include:
• Monitorizarea şi evaluarea clinică şi radiologică a stării
pulpei dentare şi a ţesuturilor de suport
48
 Principii terapeutice generale
• Tratamentul endodontic în situaţiile în care pulpa nu are
şansa să supravieţuiască (dinţi avulsionaţi şi replantaţi
cu rădăcina complet formată) şi în situaţiile în care bolile
pulpare se dezvoltă ulterior procedurilor de tratament
primar.
• Tratamentul chirurgical al plăgilor părţilor moi care se
vindecă nesatisfăcător.
• Restaurarea definitivă a fracturilor coronare, când prin
tratamentul primar s-a vizat conservarea pulpei.
• Decoronarea unui dinte la un pacient tânăr pentru a
menţine integritatea ţesutului alveolar până la inserarea
unui implant dentar sau a unei lucrări protetice fixe.
Tratamentul tardiv se poate practica de la cateva luni
la caţiva ani faţă de nivelul primar sau secundar de
49
 Principii terapeutice generale
tratament. O varietate largă de proceduri pot
constitui tratamentul terţiar al traumatismelor dento-
alveolare:
• implanturile dentare
• protezele conjuncte
• tratamentul ortodontic
• autotransplantarea
• Înainte de stabilirea tratamentului definitiv, trebuie
acordată atenţie statusului parodontal şi endodontic.
Evaluarea situaţiei endodontice ce urmează
traumatismului acut este esenţială pentru planificarea
50
 Principii terapeutice generale
tratamentului. Nu trebuie ignorată nici starea
posttraumatică a pacientului, care este suferind,
anxios şi traumatizat psihic.

• În cazul tuturor dislocărilor grave este indicată

administrarea sistemică a unui antibiotic.

51
 Dispensarizarea

• Etapă foarte importantă în terapia traumatismelor

dento-parodontale și necesită o colaborare deplină din
partea pacientului.

• Pacientul trebuie instruit asupra condițiilor optime de

vindecare (evitarea sporturilor de contact, menținerea
unei igene orale riguroase, clătirea cu apă de gură cu
clorhexidină 0,12% timp de 1-2 săptămâni).

52