.1 FITAZELE. DEFINIȚIE.

CLASIFICARE

Fitazele (fosfohidrolazele hexachifosfat mio-inositolului) catalizează îndepărtarea în trepte

a fosfaților din acidul fitic (mio-inozitol hexachisfosfatul) sau din fitați (IUPAC-IUB, 1978).
Prima fitază capabila să hidrolizeze fitatul a fost descrisă în 1907, la doar 4 ani după ce a
aparut prima referire științifică la adresa acidului fitic, în literatura de specialitate (Bohn și colab.,
2008). Deși cercetarea acestei enzime persistă de mai bine de 100 de ani, probleme presante de
mediu din ultimele două decenii au dus la îndreptarea atenției către fitaze, ca o posibilă soluție,
datorită dezvoltării tehnologiilor inovative pentru proiectarea de aplicatii ale acestor enzime în
creșterea animalelor, cultivarea plantelor și protecția mediului (Bohn și colab., 2008).
Comitetul de Nomenclatură a Uniunii Internaționale pentru Biochimie și Biologie
Moleculară (Nomenclature Committee of the International Union of Biochemistry and Molecular
Biology – NC-IUBMB) a stabilit 2 categorii de fitaze: 3-fitaza (EC 3.1.3.8) si 6-fitaza (EC
3.1.3.26) (Lei și colab., 2007). Clasificarea aceasta se datoreaza poziției primei grupări fosfat
clivate de către enzimă. Prin scindarea unei grupări fosfat se produc esterii inferiori ai inozitol
fosfatului pentachis, tetrachis, tris, bis si mono fosfat. 3-fitaze sunt de cele mai multe ori de natură
microbiană, în timp ce 6-fitazele sunt de natură vegetală (Lei și colab., 2007).
La nivel de sistem biologic, clasa de enzime care hidrolizează legăturile fosfomonoesterice
este cea a fosfatazelor, acestea fiind clasificate în diferite subclase precum fosfataze alcaline, PAP
(purple acid phosphatases), HAPs cu greutate moleculara scăzută, HAPs cu greutate moleculară
ridicată și protein-fosfatazele (Oh și colab., 2004).

3.2 FITAZE SINTETIZATE DE PLANTE

La nivelul germinației semințelor, fitazele plantelor sunt activate în vederea obținerii

fosforului, în timp ce activitatea fitazelor este extrem de scăzută în timmpul maturării seminței. O
activitate enzimatică slabă a fitazelor a fost identificată și în rădăcinile plantelor. Din cauza slabei
activități enzimatice prezente în rădăcina și a incapacității de a secreta enzima în rizosferă, fosfații
din sol sunt greu de utilizat de către plantă. Totuși, specii de Bacillus și Enterobacter care
colonizează rizosfera pot avea rol de rizobacterii ce ajută dezvoltarea plantei.
 Fitazele din plante sunt foarte termolabile, astfel că fosforul din semințe nu poate fi utilizat
de către animalele care le consumă. Sinteza de fitaze la nivelul stomacului porcului, păsărilor și a
altor viețuitoare monogastrice, este aproape inexistentă. În condițiile unei activități enzimatice
foarte scazute sau chiar inexistente, fosforul înglobat în acidul fitic și nutrienții asociați acestuia
nu sunt absorbiți prin tractul gastro-intestinal al animalelor. Astfel, disponibilitatea fosforului din
furajele granulare descrește cu 15-22% din cantitatea totală din furaj, în timp ce gradul de utilizare
a mineralelor asociate descrește cu 8,7-25,8% (Podobed, și Parkhomenko, 2007). Acidul fitic trece
neprocesat prin tractul gastro-intestinal și ajunge în gunoiul de grajd, care poate fi utilizat drept
fertilizator. Contaminarea solului și contaminarea pânzei freatice cu fosfor este asociată cu un nivel
ridicat de fosfor insolubil în fertilizatori (Peritch, 2006).
În prezent, este cercetată posibila expresie a fitazelor microbiene în plantele care ar putea
fi utilizate drept furaj. Deși expresia eficientă a acestor enzime în plantele transgenice este fezabilă
tehnic, nu există suficiente date legate de proprietățile fitazelor microbiene clonate în aceste
condiții. Gena fungică phyA (care exprimă fitazele sintetizate de Aspergillus ficuum) a fost
exprimată în frunzele de tutun și a prezentat aceleași proprietăți catalitice precum fitaza specifică
fungului. Activitatea fitazelor extracelulare a fost demonstrată ca fiind necesară pentru plante în
vederea hidrolizei fitaților din sol. Plantele transgenice de Arabidopsis care au exprimat fitaze
extracelulare ce apartin genului Aspergillus, au fost capabile să satisfacă cerințele de fosfor, prin
asimilarea directă a fitaților din sol (Mudge și colab., 2006). Experimente similare au fost
desfasurate și cu alte plante. Plantele de Trifolium subterraneum L. modificate genetic au secretat
fitazele de A. niger (phyA) direct de la nivelul celulelor din radacină (George și colab., 2009).
Expresia fitazelor în plantele agricole utilizate drept furaj este considerată o direcție promițătoare
de cercetare (George și colab., 2005).
Epuizarea depozitelor de fertilizatori pe bază de fosfați, care ar putea duce, în viitor, la o
criză a fosfaților, determină găsirea de soluții, iar aplicarea fitazelor microbiene drept înlocuitor
pentru fertilizatorii pe bază de fosfor anorganic ar putea fi una. Odată ce utilizarea fosforului din
sol de către plante este nesemnificativă datorită activității enzimatice scăzute în rizosferă,
importanța acestor tehnologii este semnificativă. Cercetări în aceasta direcție sunt, totuși,
împiedicată de numeroase probleme. De exemplu, în timp ce două gene care codifică fitazele din
plantele de porumb au fost clonate, enzimele codificate de aceste gene nu au fost secretate (George
și colab., 2009).