Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
lucrarilor de laborator
1.Protectia muncii,norme P.S.I specifice laboratorului de chimia
alimentelor.Operatii principale in analiza alimentelor si prelevarea probelor.
2.Determinarea cenusii si umiditatii.
3.Aciditatea alimentelor:metode de determinare si moduri de exprimare a
acesteia.Relatia dintre aciditatea alimentelor si ph.
4.Extractia lipidelor cu solventi.Indici chimici de caracterizare a compozitiei si
structurii lipidelor din alimente.
5.Autooxidarea lipidelor si protectia antioxidativa.Determinarea indicelor de
nesaturare de peroxid si TBA.Reactia Kreiss.Dozarea unor antioxidanti
fenolici.
6.Hidrati de Carbon in alimente.Reactii de diferentiere si dozare a
acesteia.Dozarea lactozei.
7.Studiul unor hidrocoloizi din clasa poliazaharide.Precipitarea unor polizaharide
cu ioni polivalenti.Dozarea fibrelor alimentare prin metoda AOAC.
8.Imbrunarea enzimatica si neenzimatica a alimentelor.Reactia Maillard pe
sisteme model.
9.Identificarea si dozarea unor vitamine din alimente.Dozarea vitaminei C prin
metoda redox.
10.Aditivi alimentari.Edulcoloranti nutritivi si nenutritivi.Analiza organoleptica a
edulcolorantilor.Reactii cantitative si calitative pentru zaharina si ciclomat.
11.Emulgatori si stabilizatori de emulsie.Determinarea suprafetelor interfaciale
pe siteme de model de emulsii directe.
12.Diferentierea colorantilor alimentari naturali.Trasarea curbei de culoare a
sucurilor de legume,fructe si vinuri.
13.Colocviu de laborator.
Operatii principale in analiza
alimentelor si prelevarea probelor.
Se poate realiza atat pe parcursul unui proces tehnologic cat si
din loturile de produse finite care se depoziteaza sau se trimit in
consum asupra acestora din urma urmand a se face referiri.
Modalitatile de esantionare si pregatirea probelor ptr analiza sunt
inscrise in standardul ISO 707/1997.
Prelevarea probelor de diferite produse finite destinate analizei fizico-
chimice si senzoriale se face prin echipamente perfect curate.
In primul rand proba trebuie sa fie reprezentativa.Astfel au fost
elaborate procedee de prelevare a probelor din loturi de diverse
dimensiuni cu produse avand probe geometrice comune intregului lot.
In aces sens sunt prelevate mai multe bucati din produsul finit (circa 10
probe incepand de la exterior spre interior) care servesc la pregatirea
probei medii.Din proba medie care se supune omogenizarii se preiau cu
sonde ,cutite si spatule.
Lucrarea 1
Apa(A) Compozitie
T.f. A.°C Arena(B) T.f B.°C T.f. Az.°C zeotrop
A.% B.%
Apa 100°C Benzen 80,6 69,2 9 91
Apa 100°C Toluen 110,6 84,1 20 80
Apa 100°C o-Xilen 144,2 92,0
Materiale si reactivi:
-instalatie de distilare Dean-Stark,cilindrii gradati,exicator etc.
-benzen toluen sau xilen de puritate analititca(p.a), anhidri.
V+0,1
U, % = mp
x 100
(𝑚2−𝑚1)×1000
Cen= [g/l de vin]
𝑉
Cen, % ·100
TF = 1000
100− U, %
Lucrarea 2
ACIDITATEA ALIMENTELOR
Toate materiile prime agroalimentare si alimentele provenite din acestea se
particularizeaza prin caracterul chimic al mediului acid neutru bazic. Diferentierea celor 3
domenii se face prin raportare la o scala de pH care devine importanta ptr ca,fata de
acestea , se face aprecieri organoleptice si predictii asupra proceselor chimice anzimatice
si microiologice care determina conservabilitatea si valoarea de intrebuintare a alimentelor
.
Scala de pH reprezinta o insusire gradata a valorilor de pH care limiteaza domeniile
: acid, neutru si bazic si are la baza reactia de autoprotoliza a apei:
H2O+H2O ↔ H3O++ HO-
* constanta de aciditate tendinta de a ceda protoni bazei HA+H2O↔H3O++A-
*constanta de bazicitate tendinta de a capta protoni acidului BOH+H2O ↔HO- + B+
[H ][A ] [B ][HO ]
Ka= [HA]
Kb= [BOH]
Ex: Acizi tari Suc de Ot Alimente Apa Albu Amine Lapte de Alcalii
diluati lamaie et obisnuite pura mine biogene var diluate
Ph 0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14
+ -1 - -3 -4 -5 -6 -7 -8 -9 - - - -
[H ] 1 10 10 10 10 10 10 10 10 10 10 10 10 10 10-
2 10 11 12 13 14
pOH 14 13 12 11 10 9 8 7 6 5 4 3 2 1 0
[HO-] 10- 10- 10- 10-11 10- 10-9 10-8 10-7 10-6 10-5 10- 10-3 10-2 10-1 1
14 13 12 10 4
a)determinarea pH-ului in alimente
In practica pH-ul se determina calorimetric si potentiometric:
*metoda calorimetrica – foloseste indicatori acido-bazici, subst organice capabile
sa-si modifice culoarea in raport de pH.Fiecare indicator de neutralizare are un
interval de viraj( ΔpH) in care isi modifica structura si culoarea.Culoarea solutiei in
care s-a adaugat “indicatorul universal” se compara cu o scara etalon de solutii de
pH exact cunoscut din solutii tampon.Adeseori amestecul de indicatori este
impregnat in benzi de hartie care isi modifica culoarea la umectare cu solutia de
cercetat.Valoarea pH-ului se staileste tot prin comparatie cu o scara etalon ce
insoteste hartia de pH.
*metoda potentiometrica ,aplicatia a masuratorilor de potential electrochimic(ε)
care apare intre un electrod de referinta (εs) si altu de masura (εx ) carora li se
aplica ecuatia generala a lui Nernst, de unde rezulta :
2,303RT
εs=ε©- lg[H+]S ε°-potentialul standard a electrodului de referinta
ZF
Z-valenta
2,303RT +
εx=ε°- lg[H ]X F-nr.lui Faraday
ZF
R,T-semnificatii cunoscute
εx(s)=ε°-0,059pHx(s)
pHx=pHs+16,95·(εx-εs)
VNaOH VBC
Acid acetic=0,006 Vp
· Va
· 1000
Principiul metodei
Materiale si reactivi
-instalatie de saponificare de 100-250 ml cu slif si refrigerent de reflux
-baie de apa termostatata
-solutie de KOH aprox. 0,5N:35-40g KOH pulverizat se dizolva intr-un
litru alcool etilic 96%;daca solutia nu este limpede, se filtreaza
-solutie titrata de H2SO4 0,5N
-indicator fenoftaleina in solutie alcoolica 1%.
IBrexces + KI KBr + I2
mg
Gras,%=mp100
mg
Gras/SU,%=mp∙SU%104
5Vo−Vp
Ind de saponificare=28,05 mp
– Ind de acid
Determinarea indicelui de nesaturare
Uleiurile si grasimile(dupa topire )se elibereaza de impuritati si de eventuale urme de apa prin
filtrare pe filtru cutat,continand Na2SO4 anhidru.Intrun flacon iodometric de 250 ml(pentru ulei se
folosesc tubusoare mici de cantarire care se introduc cu totul in flacon),se cantareste masa de proba
conform tabelului de mai jos,care se dizolva in 10 ml cloroform. La aceasta se adauga 25 ml reactiv
Hannus masurat cu biureta;flaconul se lasa inchis la intuneric un sfert de ora , agitand din cand in
cand.Apoi , se adauga 15 ml KI 10% si se titreaza iodul cu Na2S4O3 N/10 in prezenta amidonului 1% ca
indicator (viraj sper albastru).
In paralel, se pregateste o proba in alb cu aceleasi cantitati de reactivi,dar fara grasime.Aceasta se
titreaza cu Vml tiosulfat in conditiile probei de analizat.Pentru a economisi reactiv Hannus, la proba de
analizat in alb se iau in loc de 25 ml reactiv , numai 5 ml, iar volumul de tiosuulfat consumat se multiplica
cu 5 pentru a obtine V.
Daca la proba in alb s-au folosit V ml Na2S2O3 N/10 si la mp g de grasime , Vl ml Na2S2O3
N/10, atunci indicele de nesaturare se calculeaza dupa relatia;
12,691(V−V1)
I.N.= [g I2/100 g grasime]
mp
Lucrarea 4
Determinari analitice
Peroxizii formati la autooxidarea grasimilor pun in libertate, in mediu acid, iod din
iodura de potasiu.Iodul se titreaza cu tiosulfat.
Reactivi necesari
-amestec CH3COOH:CHCl3=1:2(v/v)
-solutie apoasa de iodura de potasiu saturata la rece
-solutie de tiosulfat de sodiu N/500
-solutie de amidon 1%.
Reactivi
• benzen sau tetraclorura de carbon (p.a.);
• acid acetic glacial;
• solutie de acid 2-tiobarbituric: 0,67 g de acid 2-tiobarbturic se dizolva in apa
distilata,prin incalzire pe baie de apa;solutia transparenta sau usor opalescenta se raceste
si se aduce cu apa la balon cotat de 100ml.Inaintea analizei un volum dina ceasta solutie se
amesteca cu un volum egal de acid acetic glacial.
MOD DE LUCRU
Determinari analitice
In etuva fixata la 100°C, introduc doua probe a cate 25 ml ulei vegetal la care s-au
determinat initial indicii de peroxid (IP), de nesaturare (IN) si TBA.In prima proba se
dizolva 0,25 g antioxodant fenolic cantarit analitic(proba A);cealalta ramane proba B
pentru determinarea autooxidarii fortate. Din flacoanele A si B se preleveaza din 20’ in
20’,probe a cate 5 ml ulei:2,5 ml se folosesc pentru determinarea IP si 2,5 ml pentru IN(s
e fac cate 3 prelevari).In probele finale se determina si indicele TBA.Valorile obtinute se
reprezinta grafic in coordonate indici functie de timp. Se consemneaza concluziile ce se
desprind prin observatiile practice.In continuare se dau metodele determinarii indicilor
chimici ai degradarii oxidative a alimentelor bogate in grasimi
nesaturate(autooxidare,peroxidare,rancezire,reversie etc.
Intr-un flacon iodometric se cantaresc 1,5g grasime sau unt ( mp,g) care se dizolva
in 5 ml benzen sau CCl4 . Apoi se adauga cu pipeta 5 ml de acid 2-tiobarbituric si se agita
timp 4 min.Continutul se duce intr-o palnie de separare si se separa stratul apos intr-o
eprubeta care se incalzeste 30min pe baia de apa la fierbere, dupa care se raceste in
curent de apa si se trece continutul in cuva de 1 cm grosime a spectrofotometrului citind
densitatea optica la 532 nma probei fata de referinta care se pregateste astfel: in 2 ml
benzen sau tetraclorura de carbon se aduc 0,6 ml apa distilata si 2 ml de TBA, amestecul
se separa ca si proba de cercetat.
ITBA=7.8(Ep-Em)
Lucrarea 6
Hidratii de carbon
Hidratii de carbon sau zaharurile sunt combinatii organice polihidroxicarbonilice.
In aceasta grupa intra termenii de baza si compusii inruditi.Termanii de baza au formula
Cx(H20)y identica atomilor de carbon hidrati de unde si denumirea de carbohidrati
acceptata de forurile stiintifice internationale IUPAC/IUB.
Pentru x=y termenii de baza se numesc monozaharide sau monoze, pentru ca nu
hidrolizeaza.Termenii superiori sunt oligo- si polizaharide rezultate teoretic prin
condensarea a n molecule de monoze prin eliminarea de (n-1) molecule apa.La hidroliza un
mol de oligozaharid formeaza 2÷ 10 moli de monozaharide, iar polizaharide , n moli de
monozaharide identice sau diferite.Asadar pentru subclase s-a atribuit numele de zaharide
precedat de prefixul mono-, oligo- si poli- in functie de comportarea la hidroliza;
monozaharidele devin unitatile de constructie ale oligo- si polizaharide ca si α-aminoacizii
pentru peptide si proteine.
Denumirea de glucide nu are nici o semnificatie structurala , pe cand hidratii de
carbon definesc o structura , iar cea de zaharuri arata legatura structurala cu zaharoza.
De la termenii de baza ai seriei deriva:alditoli, deoxizaharuri, aminozaharuri,
glicozide, oson s.a, la care raportul H/O nu mai este 2/1 din apa si deci acestia nu mai sunt
"atomi de carbon hidrati". Situatia este fireasca daca se compara zaharurile cu alte serii
de compusi organici, de exemplu esterii nu mai sunt acizi carboxilici si nici alcooli , iar
acetalii nu sunt nici alcooli nici aldehide.Diferentele dintre termenii de baza si compusii
inruditi sunt uneori fundamentale ca si intre esteri si alcooli sau acizii carboxilici.Ele se
desprind din studiul proprietatilor chimice.
Oligozaharide
Oligozaharidele sunt hidratatii de carbon constituiti din doua pana la zece resturi
de monozaharide unite intre ele prin legaturi α sau B, mono- sau dicarbonilice. Prin hidroliza
sunt puse in libertate unitatile de monozaharide, denumite si unitatile monomere. Aceste
unitati apar numai in forma ciclica piranozica sau furanozica.
Dupa numarul de molecule de monozaharide constituiente, oligozaharidele sunt : di-
,tri-, tetra- pana la decazaharide. Oligozaharidele pot fi omogene, cand sunt formate din
aceleasi monoze(maltoza, celobioza, maltotetroza etc.) si heterogene, cand sunt alcatuite
din unitati diferite (zaharoza, lactoza, rafinoza, stahioza etc.)
Dupa doua molecule de monozaharide pot da teoretic 128 de dizaharide.Insa
numarul legaturilor dintre unitatile de monozaharide (monomere) se limiteaza la :
--> legatura dicarbonilica rezultata prin intereterificarea hidroxililor glicozidici a doua
unitati monomere; asemenea dizaharide sunt nereducatoare (nu reduc reactivii Fehling si
Tollens, nu dau osazone si nu prezinta mutarotatie etc.;
--> legatura monocarbonilica sau monoglicozidica rezultata prin esterificarea -OH
glicozodic al unui monozaharid cu oricare din hidroxilii alcoolici ai celeilalte monoze;
acestea sunt zaharuri reducatoare pentru ca -OH glicozidic liber participa la formarea
osazonelor la mutarotatie si la oxidare ca toate monozaharidele reducatoare.
Nomenclatura oligozaharidelor trebuie sa cuprinda toate aspectele structurale de
aceea s-a recurs la brevieri si simboluri.Astfel pentru piranoze se scrie simbolul p iar
pentru furazone f.Pentru monzaharide se folosesc denumiri prescurtate :Glc pentru
glucoze ,Fru pentru fructoza, Gal pentru galactoza etc.
Dozarea lactozei
Reactivi
-solutie de sulfat de cupru, CuSO4·5H2O;
-fericianura de potasiu, K[Fe(CN)6], solutie saturata;
-solutie alcalina de fericianura de potasiu; se amesteca 400ml solutie ce contine 23g
fericianura de potasiu cu 400ml solutie avand 23g KOH intr-un cotat de 1000ml; se
completeaza la semn cu apa distilata si se omogenizeaza.
-solutie standard de lactoza: 0,5g lactoza se aduc cantitativ la balon cotat de 100ml
apa distilata si se omogenizeaza;
Mod de lucru.
Intr-un balon cotat de 50ml se pipeteaza 5ml lapte,peste care se adauga 40ml apa si
se omogenizeaza. Se adauga 10 picaturi solutie saturata CuSO4 sub agitare, apoi 5 picaturi
solutie saturata de fericianura de potasiu si se omogenizeaza. Dupa un repaos de 5min, se
filtreaza prin filtru cutat, retinand lichidul clar de culoare slab albastruie. Pentru
indepartarea excesului de sulfat de cupru se adauga peste 0,5-1g pulbere de zinc, se agita
si se filtreaza din nou. Lichidul obtinut trebuie sa fie perfect limpede si incolor.
Filtrat se introduce intr-o biureta si va servi ca titrant dupa acelasi procedeu de la
stabilirea titrului solutiei de fericianura.
𝑇𝑥10𝑥10
Lactoza,g la 100ml= 𝑉𝑥1000 x 100 in care: T este titrul
solutiei de fericianura de potasiu; 10 este volumul solutiei de fericianura luat in lucru (ml);
10 este raportul dintre volumul balonului cotat (50ml) si al laptelui luat in lucru (5ml);
V=volumul de filtrat folosit la titrare (ml).
Lucrarea 7
Polizaharide
Polizaharide ( glicani ):
homopolizaharide: - pentozani
- hexozani
heteropolizaharide: - neutre
- acide
heterozide aminate: - glicoproteine( glicoconjugate )
- mucopolizaharide
Determinarea celulozei.
Se cantaresc 3,5g proba uscata intr-un pahar Berzelius. Se adauga 50ml H2SO4 5%
si apa distilata pana in 200ml. se incalzeste moderat pe sita 30minute mentinand constant
nivelul solutiei la 200ml prin adaugare de apa fierbinte. Dupa epuizarea timpului, se lasa sa
se decanteze, se aspira supernatantul; se fac 2-3 spalari cu apa fierbinte. In final peste
reziduul cu circa 2-3mm apa deasupra, se adauga 50ml solutie KOH si se completeaza cu
apa la 200ml. se incalzeste 30minute ca mai sus, se raceste si amestecul se filtreaza.
Filtrul se usuca la 103±3©C si se cantareste.
𝑚1 𝑚𝑐
Celuloza %= (1 − ) · 100
𝑚𝑝 𝑚2
Lucrarea 8
Imbrunarea alimentelor
Imbrunarea enzimatica
Reactia Maillard
Ecuatia 8.2 evidentiaza ca reactia Maillard (M) implica : reactanti , intermediari din
caramelizare (C ) si produsi de reactie in amestec complex.
Ca reactanti servesc zaharurile reducatoare sub forma de monozaharide si
oligozaharide reactive ( glucoza si fructoza ). Zaharoza si trehaloza nu paricipa la reactie
decat dupa hidroliza la monozaharidele corespunzatoare. In mod similar se comporta
zaharurile legate glicozilic in glicoproteine , glicolipide , glicozide si polizaharide. Acizii
uronici se decarboxileaza si se comporta ca aldoze.
Desi viteza reactiei de imbrunare depinde de multi parametrii , in general tetrozele
reactioneaza mai usor decat pentozele si acestea mai rapid ca hexozele , iar aldozele se
imbruneaza mai rapid decat cetozele. Se poate formula seria cresterii reactivitatii in
reactia Maillard a monozaharidelor dupa cum urmeaza :
D-XilozaL-ArabinozaD-AldohexozeLactozaMaltozaD-Fructoza
Compusii aminici sunt aminoacizi , resturi de lizina din proteine si peptide , amine
biogene si de alta natura. Aminele secundare, inclusiv inelul pirolidinic, pot reactiona
semnificativ in etapele superioare ale procesului.
Viteza reactiei de condensare a aminoacizilor creste in ordinea:
Lizinaß-alaninaalaninavalinaglicinaacid glutamic sarcozinatirozina
Implicatii majore au vitaminele B1 , B6 , B12 , acizi pantotenic si folic , care contin
grupe amino suficient de reactive ( in mare parte , pierderile de vitamine in tratamentele
termice ale alimentelor , se datoreaza reactiilor Maillard). Multi aminoacizi , amine biogene
si alte amine primare si secundrae au servit in reactii model.
Din studii pe sisteme model s-a ajuns la concluzia ca reactia Maillard implica:
o etapa timpurie de condensare a zaharurilor cu compusi aminici pana la aparitia
produsilor transpozitiei Amadori si Heyns;
o etapa mediana de formare a numerosi intermediari , volatili nevolatili , ciclici si aciclici
micromoleculari , colorati sau incolori;
etapa finala de polimerizare la melanoidine coloidale de culoare bruna premelanoidinele
reprezinta structurile labile si reactive , care prin policondensare si polimerizare trec in
pigmenti melanoidinici finali inalt moleculari.
MOD DE LUCRU
Imbrunarea alimentelor
Vitamine in alimente
Vitamina C
Reactivi:
solutie apoasa de acid acetic 10%
solutie tampon cu ph 6,9-7 obtinuta prin amestecarea a 120 ml de NaHPO4 cu 180 ml sol
NaH2PO4·2H2O
solutie etalon de acid ascorbic M/1000
reactiv Tillmansde titru cunoscut
Modul de lucru:
Intr-un mojar se duc cantitativ 2-3 g tesut vegetal cu 5-10 ml de acid acetic 10%.
Se mojeaza cu nisip cuartos , se filtreaza pe hartie cantitativa si solutia limpede adusa la
balon cotat de 50 ml se supune analizei.
Pentru determinarea vitaminei C in filtrate se iau 2 probe a cate 10 ml filtrat si se
titreaza fiecare cu reactiv Tillmans M/1000 de titru cunoscut pana la culoare roz pal care
persista 10s. Se noteaza volumul titrant pentru fiecare proba si se face media acestora.
Vitamina C=100·(T·V2·Vp)/m·VBC
Lucrarea 10
Aditivi alimentari
Aditivii alimentari sunt substante pure sau amestecuri de compusi cu functii bine
definite in procesarea, conservarea, ambalarea si depozitarea alimentelor. Potrivit
definitiei din Codex Alimentarius elaborat de FAO/OMS:”aditivul semnifica orice
substanta, chiar de natura microbiologica, ce nu ste consumata in mod obisnuit ca aliment si
nu se foloseste ca ingredient normal al alimentului, chiar daca are sau nu valoare nutritiva,
si a carui utilizare este legata de un scop tehnologic si/sau senzorial in fabricarea,
ambalarea sau pastrarea alimentelor carora le produc sau de la care se asteapta efecte,
directe sau indirecte, asupra proprietatilor acestora”.
Termenul de aditiv nu include substantele adaugate pentru mentinerea sau
imbunatatirea calitatilor nutritive, cunoscute ca fortifianti folositi in fabricarea unor
alimente functionale si a alimentelor cu destinatie speciala(Costin si Segal, 2001)
Adeseori, aditivii se confunda cu ingredientele. Latura comuna consta in
intentionalitatea utilizarii lor, iar deosebirea consta in necesitatea lor: orice aliment se
prepara fara aditivi, dar nu si fara ingrediente. Dintre ingredientele obisnuite se amintesc
sarea de bucatarie, otetul, condimentele, drojdia, ouale, zaharul etc.
Dupa provenienta, aditivii sunt: naturali, artificiali si sintetici, iar dupa functia
tehnologica, sunt aditivi pntru procesare (se elimina) si aditivii incorporati in produs.
Aditivii se folosesc pentru: reglarea parametrilor tehnologici (neutralizati,
antispumanti, emulgatori, adsorbanti etc.), conservare (antifungici, bactericizi,
antioxidanti, acidulanti etc.) modificarea texturii si consistentei (emulgatori, gelifianti,
umectanti, texturanti etc.); modificarea proprietatilor senzoriale (adsorbanti, coagulanti,
coloranti, aromatizanti, adulcoloranti, agenti de sarare, regulatori de pH etc.).
Prin acestea, aditivii devin auxiliari tehnologici care permit: optimizarea valorii
nutritive prin protejarea si/sau conservarea elementelor nutritive, conferirea si
conservarea valorii senzoriale, prelungirea perioadei de garantie etc. aditivii nu sunt
alimente su decu, nu le pot substitui; ei nu schimba tehnologia de fabricatie, ci valorile unor
parametri tehnologici si indicatori tehnico-economici. Multi aditivi sunt inlocuitori de
ingrediente (arome, substante de gust, coloranti etc.). Aditivii nu trebuie sa mascheze
erori de fabricatie si nu se pot folosi pentru a crea falsuri; nu trebuie sa pericliteze
sanatatea consumatorilor prin structura si produse de metabolizare, de aceea se folosesc
numai in dozele prescrise (doze limita si doze acceptabile).
Edulcoranti
Edulcorantii confera alimentelor gust dulce. Principalul indulcitor alimentar este
zaharul. In acelasi scop se foloseste glucoza, fructoza, mierea, maltodextrine, hidrolizate
de amidon si altele. In multe diete nu se recomanda consumul zaharurilor.
Acestea au fost substituite cu indulcitori naturali sau sintetici, nenutritivi, care
trebuie sa respecte regimul aditivilor. Cativa dintre acestia se prezinta in tabelul de mai
jos:
Zaharina
𝐶𝐶
Zaharina = [mg/100g aliment]
10 𝐶𝐶
Lucrarea 11
EMULGATORI
Emulgatorii sunt aditivi alimentari care in clasificarea europeana au indicativele
cuprinse intre E322 si E499, domeniu in care sunt intercalati si alti produsi. Aici se includ
si agentii de ingrosare, multi produc cresterea vascozitatii pentru ca favorizeaza
emulsionarea, deci cresc densitatea impachetarii structurilor fizice.
Emulsiile sunt sisteme coloidale disperse constituite din doua sau mai multe lichide
nemiscibile. Daca unu din lichide este apa si celalalt ulei, dispersarea U in apa conduce la
emulsie directa U/A si invers la emulsie indirecta A/U. Datorita tensiunii superficiale
proprii, lichidele se disperseaza unul in altul sub forma de picaturi fine inconjurate de un
strat de adsorbtie al fazei continue. Diametrul picaturilor de lichid emulsionat sunt de
ordinul 0,15÷100μm si de aceea sunt laptoase. In microemulsii diametrul scade la
0,0015÷0,15μm , deci devin translucide si incomparabil mai stabile ca emulsiile.
Emulsii alimentare tipice sunt laptele (U/A) , untul (A/U) si maionezele (U/A).
Instabilizarea emulsiilor se produce prin cualescenta, ecremare si floculare. In
cualescenta separa picaturi sferice tot mai mari , pentru ca in final sa aiba loc
dezemulsionarea prin separarea neta a celor doua lichide. In ecremare , emulsia
concentrata ( crema ) , separa de faza in exces sau de emulsia diluata ( taierea maionezei ).
Flocularea este provocata de polimeri ionici ( polielectroliti ) si soli care actioneaza
electrostatic si/sau adsorbtiv in interfata particulelor de emulsie.
Pentru a creste stabilitatea emulsiilor se folosesc hidrocoloizi , macromolecule
hidrosolubile care maresc vascozitatea mediulului impiedicand coleziunea particulelor
globulare. Cei mai utilizati hidrocoloizi sunt polizaharidele si proteinele. Uneori stabilizarea
se produce cu pudre solide prin efect Pickering (adsorbtie lichid-solid). Functiile
polimerilor in emulsii sunt mult mai complexe , adeseori proteinele si polipeptidele prin
functia de coloid de protectie , devin substante emulgatoare.
Reprezentanti. Monoacilgliceridele reprezinta 75% din productia de sulfactanti
folositi in industria alimentara. Se obtin din grasimi prin hidroliza controlata sau prin
gliceroliza si distilare in vid innaintat ( chiar distilare moleculara).
Lecitina (E322) si alte fosfolipide. Lecitina este cel mai utilizat emulgator amfionic
natural ( inalt purificat si/sau modificat) dupa MG.
Un grup vast de emulgatori sunt esteri ai polialcoolilor si zaharurilor (sucrosesteri).
Dintre polialcooli se amintesc sorbitanul , poliglicerinele si polietilenglicolii condensati cu
AG superiori sau cu monoacilgliceride saturate si nesaturate.
O grupa remarcabila de stabilizatori de emulsii alimentare o constiutie hidrocoloizii
macromoleculari care includ polizaharide
( gumele vegetale) , proteine hidrolizate acid sau enzimatic , modificate sau nemodificate
chimic etc. Despre stabilizarea emulsiilor cu hidrocoloizi ( gume vegetale , amidon si
proteine modificate chimic ) , se discuta la cursurile de specialitate.
Fiecare emulgator contribuie la stabilizarea emulsiilor prin mecanisme generale si
particulare. Particularitatile se deduc din echilibrele de faza , studiate adesea pana la
220˚C , corespunzatoare tratamentelor termice aplicate unor alimente. De aceea ,
stabilitatea termica , este una din conditiile de admitere a unui emulgator pentru
panificatie , produse de cofetarie , ciocolatei , produselor zaharoase etc.
Desi in emulsiile reale apar numeroase echilibre de faze generate de geometriile
diferite ale ordonarii particulelor asociate prin intermediul emulgatorului, cea mai intalnita
forma geometrica este cea sferica (globulara), similara asociatiei micelare a tensidelor,
pentru care s-a si propus o metoda de evaluare turbidimetrica.
MOD DE LUCRU
Verificarea emulsionarii si activitatii emulgatoare
COLORANTI ALIMENTARI
Coloranti acceptati ca adititvi sunt prezentati in tabelul de mai jos :
a b
Cod Denumire IC ) FD&C ) Culoare Nm(solv.)
E100 Curcumina 75300 Galben7 Galben- 426(EtOH)
rosu
E101 Lactoflavina - Galben6 Galben 445(apa)
E102 Tartrazina 14140 Galben2 Galben 426(apa)
lamaie
E110 Galben-orange FCF 15985 Galben6 Orange/a 485(apa)
pa
E120 Carmin(cosenila) 75470 Rosu7 Rosu 518(NH4OH)
stralucito
r
E122 Carmoizina 14720 Rosu1 Rosu- 516(apa)
albastrui
E123 Amaranth 16185 Rosu2 Rosu- 520(apa)
albastrui
E124 Rosu de cosenilaAc ) 16255 Rosu4 Rosu 505(apa)
aprins
E127 Eritrozina 45430 Rosu11 Rosu 527(apa)
cireasa
E131 Albastru patent V 42051 Albastru3 Albastru- 638(apa)
verde
E132 Indigotina ; 73015 Albastru2 Albastru- 610(apa)
indigocarmin purpur
E140 Clorofila II 75810 Verde1 Verde- 412(apa)
natural
Dupa provenienta , colorantii din tabel sunt : naturali, natural modificati si sintetici.
Dupa solubilitate sunt hidrosolubili si liposolubili. Putini coloranti alimentari sunt in acelasi
timp hidro- si liposolubili. Practic are importanta clasificarea dupa proprietatile tinctoriale
( de colorare ) : coloranti rosii , negrii , albastrii , verzi , etc.
Coloranti naturali sunt cei mai solicitati aditivi. Prin perfectionarile aduse
tehnicilor de dispersare si stabilizare a pigmentilor vegetali , s-au obtinut produse
performante , desi nu egaleaza colorantii sintetici. Aici se prezinta cateva grupe de
coloranti alimentari naturali polienici si heterociclici.
Coloranti polienici includ hidrocarburi si compusi oxigenati ai terpenelor si
carotenoidelor. Carotenoidele reprezinta cea mai importanta sursa de coloranti alimentari
liposolubili. Principalul carotenoid aciclic este licopina , extrasa din tomate . este pigment
galben- portocaliu , p.t 173-174©C , insolubil in apa , solubil in grasimi.
ß-carotenul si extractele bogate in ß-caroten sunt pulberi rosii , insolubile in apa
etanol si glicerina , dar solubile in grasimi.
Xantofilele sunt alcooli ai carotenoidelor. Cel mai tipic colorant alimentar al clasei
este luteina , raspandita in toate celulele vegetale in flori alge , galbenus de ou etc. Este
colorantul galben pentru multe bauturi alcoolice si produse de cofetarie .
Colorantii calconici sunt reprezentati de curcumina care coloreaza mustarul in
galben-portocaliu. Colorantul are structura de mai jos , care justifica comportarea de ß-
dicetona prin capacitatea de a complexa metale in functie de pH.