Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
în general acele mărfuri al căror volum şi formă nu necesită am aceste mărfuri călătoresc
pe riscul lor, transportatorul nerăspunzând pentru numărul de bucăţi sau pentru
deteriorare;
- mărfuri transportate sub forma baloţilor, care cuprind mai multe pachete legate
împreună,
- mărfurile cu volum redus sunt, de regulă, transportate în pachete, care pot fi din
lemn sau carton; în cazul lăzilor din lemn masiv, grosimea scândurilor trebuie să fie
proporţională cu greutatea conţinutului; lăzile transparente prezintă riscuri de avarie sau
perforare, care nu sunt în sarcina cărăuşului; cutiile din carton trebuie să fie rezistente,
impermeabile, cu cercuri metalice.
riscurile la care este expusă marfa, şi care ţin de natura mărfii, de mediu (climat,
starea infrastructurilor de transport, soluţia aleasă pentru transport);
În România, potrivit unor reglementări din 1992 (HG 215/1992) exportul, pentru
marea majoritate a mărfurilor, nu este supus licenţelor. În schimb, la o serie de produse se
practică sistemul de autorizare. Totodată, sunt interzise la export o serie de produse (de
exemplu, arme şi muniţii, explozibile şi toxice,stupefiante, bunuri aparţinând
patrimoniului cultural). Dovada cantităţii livrate se face, în general, prin documentul de
transport conosament, scrisoare de trăsură etc.. În situaţia unor mărfuri de masă se admit,
toleranţe în plus sau în minus în raport cu cantitatea contractată, în ceea ce priveşte
respectarea calităţii, de regulă, în comerţul internaţional, se solicită certificat de calitate,
care face parte din setul de documente depus de exportator la bancă.
Factura este emisă într-un număr de exemplare care depinde de specificul tranzacţiei.
Exportul spre anumite ţări, poate genera întocmirea facturi chiar şi în 20 de exemplare
sau mai multe, în general, factura este întocmită pentru următoarele destinaţii:
- casa de asigurări;
- portul de îmbarcare;
Costul facturilor consulare variază de la ţară la ţară, dar el poate fi adesea foarte
ridicat. Conform INCOTERMS, cumpărătorul este ţinut să ramburseze vânzătorului
costul facturilor consulare pe care ultimul le-a procurat în contul importatorului.
Factura vamală (a se vedea anexa 3) este un document cerut la import în anumite
ţări pentru a determina structura preţurilor şi preţurilor nete pe piaţa ţării de origine. Ea
serveşte ca element de referinţă pentru calculul taxelor vamale.
- transportul;
La originea logisticii stă ideea că activităţile enumerate mai sus reprezintă părţi
ale unui proces integrat şi ele trebuie să fie gestionate ca un întreg. Pe această bază,
îndeosebi începând din anii '80, multe firme au început să-şi constituie departamente de
logistică sau să lucreze cu societăţi specializate în acest domeniu, subcontractând
ansamblul activităţilor respective. Expeditorul internaţional este o persoana fizica sau
juridica care pe baza unui contract de mandat încheiat cu firma exportatoare se obligă să
preia mărfurile încredinţate de acesta si sa efectueze operaţiunile necesare pentru ca
marfa să ajungă la destinatar. Serviciile legate direct de transport sunt:
1. Expedierea exclusivă
2. Grupajul
3. Navlosirea
• durata transportului;
• durata de aşteptare (la încărcare, transbordare, descărcare etc.)
• durata formalităţilor vamale.
O altă problemă care se pune în legătură cu transportul este cea a deplasării mărfii la
destinatar fără întârziere majoră. În general, convenţiile internaţionale privind
transporturile vorbesc de respectarea de către cărăuş a unor "durate rezonabile”. Pentru a
face să fie respectat un termen precis de livrare importatorul poate solicita expeditorului
să înscrie în acord cu cărăuşul pe documentul de transport o dată imperativă de livrare,
precum şi penalităţile de întârziere. În ceea ce priveşte pierderea totală a încărcăturii
practica internaţională consacră un termen de 60 de zile, după trecerea căruia, dacă marfa
n-a fost livrată, se consideră că aceasta a fost pierdută. Importatorul va solicita, în acest
sens, cărăuşului un certificat de pierdere.
III.3.1.Transportul maritim
Transportul maritim asigură între două treimi şi trei pătrimi din totalul traficului
mondial de mărfuri (în volum). Economia şi relaţiile economice internaţionale ale
majorităţii ţărilor lumii se bazează îndeosebi pe transportul maritim. Diferitele companii
maritime s-au organizat în "conferinţe", grupări sau consorţii pentru a optimiza
exploatarea diferitelor rute de transport şi pentru a dezvolta servicii complete pentru
anumite destinaţii. Există însă şi companii care n-au aderat la astfel de convenţii şi
încearcă să exploateze nişe de piaţă, oferind uneori tarife mai reduse. Cadrul juridic
internaţional al transporturilor maritime este dat de Convenţia de la Bruxelles, din 1924
(aşa-numitele reguli de la Aga), precum şi de regulile de la Hamburg, redactate sub egida
ONU în 1978 şi intrate în vigoare la 1 noiembrie 1992. Totodată, unele ţări au adoptat o
legislaţie specifică privind transporturile maritime internaţionale. UNCTAD a editat un
cod de conduită pentru conferinţele maritime, care prevede reguli pentru partajarea
traficului. Transporturile maritime se realizează în două forme:
- cu nave de linie
- cu nave tramă
- natura mărfii, după clasa tarifară de care aceasta aparţine, pentru un traseu determinat;
această clasă determină navlul pe unitate de plată, aplicabil la expediţie;
Unitatea de plata este masa sau volumul considerate "în avantajul navei"; adică se va
reţine ca bază de tarificare, cea mai mare din cele două cifre reprezentând masa în tone şi
volumul în metri cubi. Navlul de bază afişat de compania maritimă include şi condiţiile
de linie (linear terms), adică modul în care compania maritimă preia mărfurile în portu1
de expediţie şi condiţiile de predare în portul de destinaţie. Ele se referă un anumit număr
de operaţiuni de manipulare în port, acestea fiind "în sarcina navei", în timp ce
operaţiunile necuprinse în liner-terms sunt "în sarcina mărfii", fiind facturate
expeditorului separat.
Aceste operaţiuni sunt, în principal: aducerea mărfii la locul de încărcare; aducerea mărfii
în raza de acţiune a bigilor navei; prinderea mărfii de palanc; ridicarea mărfii, viraje
necesare, depunerea pe bord: arimare; dezarimare, prinderea mărfii de palanc, la
descărcare; ridicare, viraje, descindere a mărfii de-a lungul navei; punere pe chei;
aducerea mărfii la locul stabilit pentru descărcare, eventual depozitare.
Conosament "primit pentru îmbarcare" este emis, în condiţiile în care, din cauza
aglomerării portuare, marfa a fost depozitată în port în vederea îmbarcării; se
practică de obicei la navele de linie; după încărcarea mărfii pe navă, acest tip de
conosament poate fi transformat într-un conosament încărcat la bord, când
comandantul face această menţiune pe document, urmată de semnătura si ştampila
sa.
In ceea ce priveşte plata navlului, cele mai frecvente formule sunt: navlu plătibil la
destinaţie sau navlu plătibil anticipat la portul de încărcare. Menţiunea navlu plătibil la
destinaţie se foloseşte la vânzările FOB, unde vânzătorul nu este obligat să plătească
navlul şi deci acesta
III.3.2.Transportul fluvial
Transportul fluvial, care are multe elemente comune cu transportul maritim, este
utilizat cu precădere în Europa (axa Marea Neagră - Marea Nordului, prin Dunăre cu
canalele Dunăre - Marea Neagră şi Dunăre - Rin), mai ales pentru mărfurile de masă
grele, dar şi pentru hidrocarburi, autovehicule etc. Principalele mijloace utilitare în
transportul fluvial sunt:
- Navele fluviale (cargo liners), care au un gabarit şi o putere mai mare, putând naviga în
amonte.
- Transportul cu bario, realizat prin gruparea de bario care sunt deplasate de un
"împingător" în trenuri ce pot măsura 180 de metri şi pot purta încărcătură de 5000-12000
de tone. în transporturile multimodal, şalupele se încarcă pe nave maritime port-barje.
În ceea ce priveşte tipurile de contract acestea pot fi pe voiaj sau pe timp, similare
cu cele din transporturile maritime. în plus, se cunosc:
- nu e obligatorie
- nu este negociabilă,
- atestă expedierea mărfii numai dacă este semnată de compania aeriană, care
menţionează numărul zborului;
III.3.4.Transportul rutier
Contractul de transport auto internaţional este acel contract prin care un cărăuş auto
profesionist se obliga sa transporte unei persoane (exportator sau importator) o cantitate
determinata de mărfuri de la locul de expediere până la locul de destinaţie în schimbul
unei sume de bani (taxa de transport). Acest contract se poate încheia telefonic, prin fax
sau comandă de transport urmată de confirmarea comenzii.
- nu este negociabilă;
Mărfurile care circulă în trafic internaţional sunt supuse unor riscuri legate de
operaţiunile de manevrare, depozitare, transbordare ca şi cele care ţin de transportul
- numele asiguratului;
- valoarea asigurată;
III.5 Vămuirea
Marfa care circulă în trafic internaţional cade sub incidenţa regimului vamal atât
în ţara de provenienţa cat si in ţara de destinaţie şi eventual în ţările de tranzit.
Regimul vamal indica pe de o parte dacă şi unde vor fi plătite taxele vamale, iar
pe de alta parte daca şi în ce condiţii marfa va fi supusă controlului vamal.
- transferul activităţii de vămuire, fie în timp (în cazul depozitului vamal sau prelucrării
în lohn), fie în spaţiu (în cazul tranzitului);
- terminarea regimului suspensiv numai atunci când marfa capătă un alt regim (intră în
consumul intern) sau părăseşte teritoriul naţional (caz în care responsabilitatea controlului
vamal este transferată administraţiei vamale din altă ţară).
Ca atare, de cele mai multe ori, mărfurile care părăsesc teritoriul naţional nu sunt supuse
decât unui control formal, iar taxele vamale sunt fie suprimate (liberalizarea exportului),
fie aplicate numai anumitor mărfuri şi din considerente formale. Prin excepţie, o serie de
produse "sensibile" sunt prohibite la export, ori sunt supuse controlului vamal. În primul
caz, este vorba de produse interzise (cu excepţii) în comerţul internaţional (ex. psihotrope
stupefiante, arme şi muniţii, mărfuri primejdioase pentru sănătatea publică). În al doilea
caz, este vorba de bunurile tehnologice cu o destinaţie specială (de exemplu, cele cu
dublă utilizare, civilă şi militară). Sunt, totodată, prohibite exporturile către ţări asupra
cărora se instituie - temporar - un regim de embargo.
- respectarea altor restricţii la import (de preţ, cu caracter fito-sanitar etc.), prezentându-
se la vamă documentele respective;
- dec1ararea valorii vamale, încadrarea tarifara, calculul taxelor vamale şi plata acestora;
- plata altor taxe la care sunt supuse mărfurile care intră în circuitul comercial (de
exemplu, taxa asupra valorii adăugate -TVA);
Statutul vamal al mărfii este dat, de trei elemente: valoarea în vamă poziţia
tarifară, originea mărfurilor. Valoarea în vamă serveşte pentru trei scopuri: stabilirea
mărimii garanţiei, aplicarea taxelor vamale si altor taxe legate de vămuire (TVA).
Originea mărfurilor este un element important al politicii vamale, ea permiţând tratarea
diferenţiată a mărfurilor. Astfel se determină:
În primul rând, (cazul cel mai simplu), mărfurile obţinute integral într-o ţară sunt
originare din acea ţară. Este cazul produselor primare sau cu un grad scăzut de prelucrare
(minerale, vegetale, animale) care provin dintr-un anumit teritoriu naţional.
În al treilea rând, în cadrul unor acorduri ale UE cu anumite ţări sau grupuri de
ţări, se adoptă criteriul cumul ului de origine: în loc să se ia în considerarea ţara unde are
loc ultima transformare substanţială se ţine seama de transformările realizate în ţările
partenere la acord, în diferite etape de fabricare.
Pe de altă parte, UE oferă unor ţări sau grupuri de ţări regimuri preferenţial sub
formă de taxe vamale mai reduse, beneficiar fiind ţara în care are loc ultima transformare
suficientă.
Mărfurile care trec frontiera vamală a unei ţări sunt plasate în magazine sau spaţii
de vămuire pentru a primi regimul vamal care le este destinat; acestea sunt situate in
porturi, aeroporturi, staţii de cale ferată sau rutiere. În vederea iniţierii formalităţilor
vamale se întocmeşte dosarul de vămuire, care conţine, pe de o parte, declaraţia vamală,
iar pe de altă parte, alte documente solicitate de autorităţile din ţara unde are loc
vămuirea. Declaraţia vamală este documentul scris, întocmit de deţinătorul mărfurilor,
reprezentant al acestuia, prin care se prezintă elementele necesare vămuirii mărfii. În
general, se utilizează formulare diferite pentru export, import ori tranzit. Declaraţia
vamală trebuie să fie întocmită şi depusă la unitatea vamală de către declarantul vamal.
Acesta poate fi: exportatorul, importatorul, un reprezentant legal, un comisionar în vamă.
- solicită un regim vamal pentru marfa prezentată (export, import, reexport etc.);
- se angajează să-şi îndeplinească obligaţiile ce-i revin potrivit regimului vamal (de
exemplu, să plătească taxele vamale aferente mărfii);
- verificarea declaraţiei vamale (se face de către serviciul vamal unde acest document
a fost depus)
- ridicarea mărfii (după ce controalele au fost terminate şi plata taxelor s-a efectuat, se
autorizează ieşirea mărfurilor din vamă)
Declararea mărfurilor şi prezentarea lor pentru vămuire se fac prin depunerea unei
declaraţii vamale în detaliu, în termen de 30 de zile de la data depunerii declaraţiei
sumare. Declaranţii vandal sunt obligaţi să depună câte o declaraţie vamală în detaliu
pentru mărfurile înscrise în fiecare document de transport; în cazul mărfurilor care au
acelaşi destinatar şi care se prezintă simultan autorităţii vamale, se poate depune o
singură declaraţie vamală în detaliu pentru mai multe documente de transport. Declaraţia
vamală de import se depune la autoritatea vamală împreună cu următoarele documente:
- factura, în original sau copie, sau orice alt document pe baza căruia se declară
valoarea în vamă;
- documentele necesare aplicării unui regim tarifar preferenţial sau a altor măsuri
derogatorii la regimul tarifar de bază;
Controlul vamal fizic al mărfurilor se efectuează la biroul vamal la care s-a depus
declaraţia vamală, Autoritatea vamală indică mărfurile sau părţile din acestea pe care
declarantul este obligat să le prezinte pentru verificare, La controlul vamal fizic asistă
declarantul vamal şi transportatorul, cu excepţia transportului maritim sau fluvial, când
prezenţa transportatorului este facultativă, Controlul vamal fizic al mărfurilor se face
numai pe bază de documente, când nu sunt indicii temeinice de fraudă.