Operaţiunile de export

Seminar 7_a
Operaţiunile de export = ansamblul activităţilor prin care are loc livrarea de mărfuri de la vânzător
la cumpărător cu efectuarea plăţilor de către cumpărător în beneficiul vânzătorului.
 
Livrarea internaţională de mărfuri cuprinde:
• pregătirea mărfurilor în vederea exportului şi facturarea la extern
• expediţia şi transportul internaţional
• asigurarea mărfurilor
• vămuirea
 
Sunt implicaţi:
- părţile contractului comercial: - vânzător
- cumpărător

- organisme prestatoare de servicii specializate:

• expeditori,
• intermediari,
• armatori,
• case de asigurări,
• organe vamale,
• instituţii de control al calităţii
 
Exportul intermediar sau exportul prin comisionar.
Avem:
producător = furnizorul mărfii pentru export

firma de comerţ exterior = pe cont propriu

= intermediar

clientul extern = intermediar

= comerciant pe cont propriu
= beneficiar final

Mecanismul decontării:
exportatorul = beneficiarul plăţii

importatorul = debitorul obligaţiilor de plată

banca exportatorului şi banca importatorului
prestatorii de servicii în folosul clientului

Pregătirea mărfii pentru export - conform contractului

 asigurarea livrării mărfii
 respectarea calităţii şi cantităţii precizate
 încadrarea în termene de livrare
 depozitarea mărfii
 disponibilizarea mărfii
unde:
Acte necesare operaţiunii:
1. comision - contractul de intermediere
2. contractul de vânzare - cumpărare internaţională
3. activ plătibil la bancă
4. expeditor - purtător fizic de marfă
5. cărăuş / transportator - asigură transportul fizic
6. expediere / vămuire / asigurare - poliţa de asigurare
- documente de livrare
- factura externă
- document de transport import / export
- certificatul de origine
- certificatul de calitate
7. acte de bancă - depuse de exportator pentru încasarea contravalorii mărfii (exportului)
8. firma de comerţ exterior - încasează suma valutară (preţul) valoarea livrării şi o transferă în
monetăria naţională sau valutară la producător reţinând comision.
9. după efectuarea plăţilor importatorul preia actele de ridicare a mărfii.
10. obligaţiile importatorului - de achitare a taxei vamale.
Livrarea la extern: FACTURAREA
 
 Livrarea - se face în conformitate cu prevederile contractuale, însoţite de toate dovezile solicitate:
- dovada livrării cantităţii precizate
- data şi locul convenit
- asigurarea calităţii mărfurilor la nivelul stabilit
- asigurarea ambalării
 
”A”- Dovada cantităţii - documente de transport: - conosament;
- scrisoare de trăsură.
”B”- Termenul - momentul transportului intern
”C”- Respectarea calităţii - certificat de calitate
”D”- Funcţii special - ambalajul
- marcarea + modul de manipulare
- liste de colisaj: - numărul coletelor;
- ordinea lor;
- denumirea reperelor.
- certificatul de origine - ţara exportatoare - natura mărfii,
cantitatea,
valoarea,
locul fabricaţiei,
locul ambalării,
ţara de origine.
 - Facilităţi vamale
- Asigurarea politicilor comerciale
- Protejarea drepturilor partizilor + drepturi intelectuale.
 

Facturarea la extern - cel mai important document în tranzacţii internaţionale

 
Facturarea externă - înscris întocmit de exportator prin care se certifică (arată) condiţiile în care are loc
vânzarea de bunuri şi servicii.
Cuprinde:
- detaliul mărfurilor comercializate
- condiţiile de comercializare
 
Factura comercială - suma tuturor condiţiilor esenţiale ale unei afaceri încheiate (clauze,obiectul, preţ)
astfel încât să rezulte clar drepturile şi obligaţiile părţilor.
 
Funcţiile facturii:
 arată faptul ca marfa a fost vândută;
 mijloceşte transferul de proprietate;
 serveşte la încasarea contravalorii mărfii;
 serveşte la efectuarea formalităţilor vamale.
 
Factura – document oficial, legal şi universal valabil are antet + conţinut.
Factura pro-formă – conţine informaţii generale, formalităţi prealabile.
Factură consulară – document de certificare necesar stabilirii taxelor vamale.
Factură vamală – document necesară pentru a determina structura preţurilor practicate in tranzacţie şi a
preţurilor nete de pe piaţă ţării de origine a produsului. Este un element de referinţă în încheierea
unei tranzacţii.
 
Expediţia (expedierea) internaţională
 
Expeditorul - persoană fizică sau juridică care pe baza unui contract de mandat preia şi transferă marfă
pe baza (în baza) unui ordin scris.
Transportatorul - persoană fizică sau juridică care preia şi deplasează fizic marfa pe baza unui ordin
între vânzător şi cumpărătorul final.
 
Formalităţi şi documente de export:
 forma de transport
 condiţia de livrare
 specificul tranzacţiei
Este necesar:
 dispoziţia de transport şi vămuire (cerere de tonaj + aviz de navlosiere) = încărcare şi
transport maritim naval
 notă comandă conosament
 aviz (cerere) de asigurare.
 Expediția internațională
1. Concepte generale

Expediţia internaţională este o parte din procesul de desfăşurare a operaţiunilor de import/export. Ea

reprezintă legătura dintre expeditor şi destinatar, fiind un ansamblu de activităţi necesare asigurării
deplasării mărfurilor de la locul de plecare la destinaţie, care se află în ţări diferite. Complexitatea
anumitor operaţiuni de expediere, atât din punct de vedere logistic, cât şi din cel al formalităţilor
vamale, impune de multe ori recurgerea la un expediţionar.
Expediţionarul este un intermediar între cel care livrează marfa (încărcător) şi cărăuş. El este
responsabil de organizarea operaţiunilor legate de transportul mărfii de la expeditor la destinatar.
Expediţionarul internaţional este o persoană fizică sau juridică ce se obligă, în baza unui contract
încheiat fie cu firma exportatoare fie cu cea importatoare, să preia mărfurile ce trebuie transportate şi
să efectueze toate operaţiunile necesare pentru ca aceste mărfuri să ajungă la destinatar.

Expediţionarul este diferit de transportator. Transportatorul realizează deplasarea efectivă a mărfurilor

în spaţiu, de obicei la ordinul expediţionarului şi pe cheltuiala exportatorului sau importatorului. De
asemenea, expediţionarul se deosebeşte şi de specialistul în logistică. Acesta abordează totalitatea
operaţiunilor necesare în vederea livrării (gestiunea stocurilor, ambalare, depozitare, transport,
manipulare), în timp ce expediţionarul se ocupă în principal de operaţiunile legate de transport.
Intermediarii - sunt firme mijlocitoare între producători şi consumatori acţionând pe cont propriu sau

în contul unui terţ pe baza unui contract.

- sunt persoane fizice sau juridice care acționează pe contul altora; pot acționa fie în
nume propriu, fie în numele celui pe care-l reprezintă și în funcție de aceasta poartă denumiri diferite:
- comisionari în primul caz și
- agenți comerciali în cel de-al doilea.
2. Serviciile oferite de expediţionari

Există mai multe tipuri de servicii prestate de expediţionar, ele putând fi grupate în câteva categorii: servicii
legate direct de transport, servicii logistice conexe şi servicii de consultanţă.

Serviciile legate direct de transport:

 alegerea mijloacelor de transport şi a rutelor optime pentru transportul mărfurilor şi organizarea
transportului acestora la destinaţie;
 pregătirea calculelor pentru tarifele privind cheltuielile de transport şi cheltuielile legate de derularea
operaţiunilor de export/import;
 realizarea traficului de grupaj;
 încheierea contractului de transport cu cărăuşul;
 procurarea documentelor de transport;
 supravegherea deplasării mărfurilor şi avizarea promptă a clienţilor interesaţi;
 plata cheltuielilor legate de deplasarea mărfurilor de la exportator la importator, verificarea şi
decontarea acestora.

 Serviciile logistice conexe permit realizarea în bune condiţii a livrării internaţionale. Ele vizează:
- depozitarea şi distribuirea mărfurilor din depozite;
- întocmirea documentelor şi perfectarea formalităţilor privind asigurarea mărfurilor pe parcursul
transportului;
- întocmirea documentelor şi formalităţilor necesare operaţiunilor vamale şi de tranzit.
 Serviciile de consultanţă oferite exportatorilor pentru anumite operaţiuni includ:
- acordarea de consultaţii economice, tehnice, juridice, la încheierea contractelor comerciale;
- acordarea de consultaţii şi asistentă privind pregătirea mărfurilor pentru livrare şi prezentarea acestora la
transport;
- organizarea expedierilor şi transportul mărfurilor la manifestări comerciale sau la licitaţii, putând asigura
manipularea şi aşezarea exponatelor;
- efectuarea de studii privind dezvoltarea în perspectivă a transporturilor, utilizarea unor mijloace şi
tehnologii mai eficiente.

 De asemenea, expediţionarul emite documentele proprii sau documente standardizate FIATA.

 Prin apelarea la un expediţionar, clientul poate beneficia de toate aceste servicii, care uneori îi pot aduce
beneficii financiare. Prin realizarea traficului de grupaj se asigură preţuri mai mici pentru clienţii care
doresc să transporte o cantitate mai mică şi nu ar încărca în totalitate mijlocul de transport folosit.
Expediţionarul are capacitatea de a grupa mărfurile mai multor clienţi astfel încât este folosită întreaga
capacitate a unui anumit mijloc de transport. Traficul de grupaj se practică în condiţii foarte avantajoase la
expediţiile maritime, feroviare, rutiere şi aeriene.

 Recurgerea la un expediţionar este, în general, avantajoasă din punct de vedere financiar, deoarece acesta
este în măsură să obţină de la cărăuşi tarife preferenţiale, reducând costul transportului pentru cel care face
livrarea.
3. Tipuri de expediţionari

Expediţionarii pot fi clasificaţi după funcţiile pe care le îndeplinesc în practica internaţională. Astfel, se disting
următoarele tipuri de expediţionari:
 Expediţionarul de grupaj - are drept sarcină constituirea de camioane, vagoane, containere, unităţi de
încărcare pe avion sau pe palete complete, pe baza predării mărfurilor individuale din partea clienţilor săi. Prin
punerea în comun a coletelor, acest expediţionar poate negocia tarife preferenţiale cu transportatorii.
 Organizatorul de transporturi multimodale - este un intermediar de transport de tipul comisionarului care
organizează deplasarea mărfurilor de la locul de predare la cel de destinaţie prin intermediul mai multor moduri
de transport. El îşi asumă obligaţia de a duce la bun sfârşit operaţiunea de transport, care implică ajungerea
mărfii la destinaţie şi respectarea termenelor de livrare. El face asigurarea pentru marfa aflată în procesul de
transport, dar se asigură şi pentru riscurile pe care le implică propria responsabilitate profesională.
 Agentul portuar sau aeroportuar - este un intermediar care acţionează la punctul de contact între două
mijloace de transport, unde marfa este supusă unei transbordări. El supraveghează în numele unui terţ, care este
exportatorul sau importatorul, buna desfăşurare a trecerii mărfii de pe un mijloc de transport pe altul, în porturi
sau aeroporturi.
 Expediţionarul aerian - intermediază închirierea spaţiului de transport pentru companiile aeriene, pe baza
procurii acestora, pentru întocmirea şi semnarea scrisorilor de transport aerian. Agentul trebuie să obţină în
prealabil acordul asociaţiilor mondiale care reglementează operaţiunile de transport aerian.
 Expediţionarul rutier - este un comisionar care pune în contact transportatorii rutieri cu mărfurile care
trebuie transportate, contra unui comision de ofertare.
 Expeditorul feroviar - este un comisionar care pune în contact transportatorii feroviare cu mărfurile care
trebuie transportate (containerizat sau nu), contra unui comision de ofertare.
 Navlositorul maritim şi fluvial - desfăşoară o serie de activităţi legate de navlosirea mijloacelor de
transport. Ei pot fi agenţi de linie sau agenţi generali, curtieri maritimi sau curtieri de navlosire fluvială.
 Comisionarul sau agentul în vamă - este un intermediar care se substituie integral exportatorilor şi
importatorilor pentru formalităţile vamale legate de intrarea şi ieşirea mărfurilor din ţară.
Comisionarul în vamă este autorizat de Administraţia Vămilor, după criteriul zonei geografice, cu câteva
condiţii: să dispună de un birou implantat în circumscripţia unde este autorizat, de cel puţin un declarant în
vamă calificat, de capacitate financiară pentru realizarea activităţii (constituirea de cauţiuni) şi să facă
dovada unei activităţi reale. El reprezintă singurul interlocutor al Administraţiei Vămilor, singurul care
răspunde faţă de aceasta pentru declaraţiile vamale, singurul care trebuie să plătească taxele şi drepturile
datorate vămii.
Pe lângă îndeplinirea formalităţilor vamale, aceşti comisionari pot să efectueze şi alte servicii, precum
închirierea de spaţiu pentru transport maritim, aerian sau terestru, calculul costului transportului, pregătirea
documentelor de transport şi expedierea lor la bancă.
 Obligaţia sa principală, atunci când primeşte mărfurile pentru a le remite unui nou cărăuş, este de a face

rezerve faţă de transportatorul din aval dacă marfa primită se prezintă în stare necorespunzătoare şi de a
aviza în acest sens pe mandantul său. Comisionarul în vama, în ciuda denumirii, este un mandatar.
 În funcţie de specializarea profesională a expediţionarului, în ţările europene sunt întâlnite în principal două

tipuri:
Comisionarul de transport - organizează în întregime sau în parte operaţiunile de transport, asumându-şi
obligaţia de a asigura realizarea efectivă a acestor operaţiuni, respectând termenele fixate.
Comisionarul în vamă - declară mărfurile la vamă pe contul exportatorului/importatorului, fiind unicul
interlocutor al administraţiei vamale.
4. Relaţia client - expediţionar

 Atunci când este ales un expediţionar, trebuie să se ţină cont de mai multe aspecte: natura mărfii, valoarea ei,
originea, destinaţia, frecvenţa operaţiunilor. În funcţie de aceste criterii, exportatorul/importatorul poate să
opteze pentru una dintre următoarele formule:
- să încredinţeze toate operaţiunile unui singur expediţionar;
- să folosească mai mulţi expediţionari, în funcţie de specializarea şi capacitatea acestora.
 Costul este un criteriu important în cazul ambelor soluţii. De asemenea, siguranţa pe care o oferă expediţionarul
este un criteriu de bază în selectarea unui expediţionar.
 Relaţiile dintre client şi expediţionar sunt reglementate prin contractul de expediţie. Clientul este persoana care
deţine şi/sau are drept de dispoziţiune asupra unei cantităţi de marfă şi solicită efectuarea transportului acesteia,
inclusiv a operaţiunilor conexe de deplasare. El este cel care ar avea în contractul de transport poziţia
expeditorului, dacă ar încheia în mod direct acest contract şi nu prin intermediul expediţionarului. Clientul
plăteşte sau garantează plata preţului transportului şi a operaţiunilor legate de acesta.
 Expediţionarul, acţionând ca un intermediar între expeditor şi cărăuş, încheie contractul de transport şi asigură
buna derulare a acestuia, în beneficiul clientului său (expeditorul).
 Redactarea contractului se bazează, în general, pe clauze contractuale standardizate, cum ar fi „Condiţiile
generale ale expediţionarului FIATA”, folosite în practica internaţională. În general, contractul de expediţie este
încheiat sub forma unor documente tipizate, care includ condiţiile generale de afaceri impuse de expediţionar.
Doar comisionul expediţionarului este supus negocierii.
 Activitatea expediţionarului se desfăşoară însă pe baza instrucţiunilor primite de la client. În acest sens, este larg
utilizat pe plan internaţional modelul de instrucţiuni elaborat de FIATA (Forwarding Instructions):
Informaţii care trebuie să fie date expediţionarului:

 Natura mărfii (denumire comercială, compoziţie, număr de clasificare specificat în tariful vamal)
 Data comenzii şi mijlocul prin care a fost dată
 Greutatea brută şi greutăţi cu ambalajul inclus
 Greutatea netă
 Lista de colisaj
 Volumul
 Valoarea în preţuri EXW
 Asigurarea (natura riscurilor ce trebuie să fie asigurate, cine are sarcina asigurării, cine plăteşte prima de
asigurare)
 Natura ambalajului
 Marcarea (pe colete şi factură)
 Punctul de ridicare
 Data punerii la dispoziţie (oră, telefon la locul de ridicare)
 Punctul de destinaţie (adresa cumpărătorului)
 Data de expediţie solicitată
 Termenul de livrare
 Condiţia de livrare (Incoterms)
 Modalităţile de plată
 Lista documentelor ce trebuie furnizate
 Certificatul de origine, factura consulară (dacă este solicitată)
 Numărul licenţei de import/export
 Numărul poliţei de asigurare
 Recomandările privind titlul de transport, redactarea conosamentului, exemplare originale
Decontarea cu expediţionarul se face diferit la export şi la import.

În general, expediţionarul facturează clientului său exportator următoarele:

 prestaţiile realizate în contul său: transport, speze portuare, asigurare, intrare/ieşire din depozit;
 onorariile cuvenite expediţionarului;
 cheltuielile de gestiune (telefon, fax, corespondenţă, prelucrare informatică etc.).
 la export, tranzitarul nu facturează TVA dacă vânzarea se realizează către o ţară terţă.
 la import, expediţionarul facturează clientului său importator prestaţiile şi avansurile făcute în
numele său, onorariile, cât şi cheltuielile de gestiune. Factura cuprinde, de regulă, următoarele
rubrici:
 sume achitate la administraţia vamală (taxele vamale la import);
 sumele achitate la alte organe administrative (accize, remuneraţii pentru servicii publice –
controalele sanitare, veterinare - sumele plătite la administraţia porturilor/aeroporturilor);
 onorarii şi cheltuieli ale expediţionarului (comisionarului în vamă); primele se calculează ca la
export, dar costul este mai ridicate;
 cheltuieli aferente transportului, respectiv cele de descărcare, depozitare, manipulare, încărcare şi
livrare la domiciliu.
Transportul internațional
și vămuirea mărfurilor
Seminar 7_b
5. Documentele de livrare

 În cadrul tranzacţiilor comerciale internaţionale există o serie largă de documente folosite. Cel mai
important dintre acestea este, desigur, factura comercială, numită în comerţul exterior şi factură externă.

 Factura comercială (commercial invoice) este un înscris întocmit de exportator prin care se arată
condiţiile în care are loc vânzarea de bunuri şi servicii. Ea cuprinde în detaliu toate mărfurile
comercializate şi condiţiile de comercializare aferente acestora. Factura comercială rezumă toate
condiţiile de bază ale unei afaceri încheiate (clauze privind partenerii, obiectul, preţul) astfel încât din
conţinutul ei rezultă în mod clar drepturile şi obligaţiile părţilor. Emiterea facturii de către exportator
este obligatorie, indiferent de valoarea mărfurilor livrate.

 Principalele funcţii ale facturii sunt:

• arată faptul că marfa a fost vândută;
• mijloceşte transferul de proprietate de la vânzător la cumpărător;
• serveşte la încasarea contravalorii mărfii - factura comercială face parte din setul de documente
obligatorii solicitate de bancă pentru a proceda la plata exportului. Odată plata efectuată, documentele se
eliberează importatorului, care le va utiliza pentru ridicarea mărfii de la locul de livrare prevăzut în
contract;
• serveşte la efectuarea formalităţilor vamale - factura face parte din dosarul de vămuire, servind la
stabilirea valorii în vamă a mărfurilor ce fac obiectul procedurilor de vămuire. Factura este documentul
primar de evidenţă, identificare şi evaluare în vamă a mărfurilor de export-import. Factura este şi un
document contabil în baza căruia exportatorul este exonerat de la plata TVA, la export.
 Factura pro forma (pro forma invoice) este un document furnizat de exportator înainte de vânzarea
sau livrarea mărfii, prin care acesta îl informează pe cumpărător despre preţ, natura şi cantitatea mărfii
ce urmează a fi comercializată. Ea are funcţia unei oferte comerciale şi urmează a fi replicată întocmai
în factura de export. Factura pro formă poate fi solicitată de importator exportatorului pentru a-i servi
la realizarea unor formalităţi prealabile importului. De exemplu, factura pro formă poate servi pentru
obţinerea licenţei de import sau pentru deschiderea acreditivului.

 Factura consulară este un document solicitat de organele vamale din unele ţări importatoare pentru a
servi la stabilirea taxelor vamale la mărfurile de import. Ea este completată de expediţionar pe
formulare speciale, vizate de consulatele ţărilor importatoare.

 Factura vamală este un document cerut la import în anumite ţări (mai ales în Commonwealth) pentru
a determina structura preţurilor şi preţurile nete (după deducerea taxelor) pe piaţa ţării de origine. Ea
serveşte ca element de referință pentru calculul taxelor vamale.

 Licenţele de export şi de import sunt instrumente administrative ce au ca scop aplicarea măsurilor

de politică comercială. Obţinerea licenţei de export este, cu excepţia condiţiei Incorerms EXW, în
sarcina exportatorului.

 Certificatul de calitate, care face parte din setul de documente depus de exportator la bancă în
vederea încasării contravalorii exportului, este un document folosit în vederea respectării calităţii. El
este eliberat de producătorul mărfurilor exportate, putând fi atestat de o instituţie specializată de
control al calităţii.
 Certificatul de origine (certificate of origin) atestă locul de origine al mărfii. El este emis de un
organism din ţara exportatorului, la cererea acestuia din urmă, care confirmă natura, cantitatea şi
valoarea mărfurilor livrate, cât şi locul de fabricare şi include o declaraţie precizând ţara de origine a
bunurilor respective. Acest document are următoarele funcţii:
• permite obţinerea unor facilităţi vamale de către importator;
• asigură respectarea măsurilor de politică comercială din ţara importatoare;
• asigură protejarea unor drepturi de proprietate intelectuală.

 Certificatul de sănătate (health certificate) este utilizat la exportul de produse agroalimentare şi

certifică faptul că acestea corespund cerinţelor legale din ţara exportatorului. El este emis, la
solicitarea importatorului, de un organism de specialitate care confirmă că la data verificării, înainte
de expediere, produsul era în stare bună şi corespundea cerinţelor de consum uman.

 Certificatul fitosanitar (plant health certificate) este folosit pentru produsele agricole vegetale şi
este eliberat de o autoritate din ţara exportatorului, la solicitarea importatorului, pentru a-i servi
acestuia din urmă ca document doveditor la vămuire.

 Certificatul de inspecţie (certificate of inspection) poate fi solicitat de cumpărător pentru a fi

sigur de faptul că bunurile pe care le cumpără îndeplinesc condiţiile stabilite în contract.

 Certificatul de valoare (certificate of value) confirmă valoarea mărfurilor, care este precizată şi în
factura externă. El este semnat de exportator.
6. Incoterms

Incoterms (International Commercial terms) - reprezintă o serie de termeni de comerţ predefiniţi,

publicaţi de Camera Internaţională de Comerţ, care sunt larg folosiţi în comerţul internaţional. Rolul lor
este de a clarifica sarcinile, costurile şi riscurile asociate cu transportul bunurilor în cadrul tranzacţiilor
comerciale internaţionale. Aceşti termeni sunt larg acceptaţi în practica internaţională, fiind recunoscuţi
de guverne, autorităţi şi agenţi economici. Prin standardizarea Incoterms s-a realizat o reducere
importantă a incertitudinii ce izvorăşte din diferitele interpretări naţionale legate de desfăşurarea
tranzacţiilor comerciale internaţionale.
Originile Incoterms pot fi identificate în 1921, când Camera Internaţională de Comerţ de la Paris a decis să
codifice termenii comerciali cei mai uzuali. Primul set de termeni Incoterms a fost publicat în 1936. Au
urmat revizuiri şi completări în anii 1953, 1967, 1976, 1980 şi 1990. În 2000 a fost publicată o nouă
variantă, sub numele de Incoterms 2000. Cea mai recentă variantă, a opta, este Incoterms 2010, publicată
la 1 ianuarie 2011.

Incoterms conţine un preambul în care se arată că prevederile acestor reguli nu se impun părţilor (nu au
caracter obligatoriu), partenerii având libertatea să insereze în cuprinsul contractului alte dispoziții
speciale. Cele două părţi se pot referi la Incoterms ca bază a contractului lor, dar pot prevedea anumite
modificări sau adăugiri în funcţie de natura mărfurilor care fac obiectul contractului.
În tabelul de mai jos sunt prezentaţi termenii Incoterms 2000, care se împart în patru mari grupe: E, F, C şi
D. Cheltuielile şi riscurile evoluează dinspre importator spre exportator: în cazul grupei E, importatorul
este cel care preia marfa de la depozitul producătorului şi se ocupă de transport, în timp ce în cazul
grupei D este datoria exportatorului să asigure transportul până în ţara importatorului.
 Transferul cheltuielilor de la Transferul riscurilor de la Modalitatea de transport la
Grupa Abreviere Condiţia de livrare
vânzător la cumpărător vânzător la cumpărător care se aplică
Ex Works (Franco fabrică) –
E EXW preţ la poarta fabricii La depozitul producătorului La depozitul producătorului oricare
exportatorului
Free Carrier (Franco La predarea mărfii cărăuşului La predarea mărfii cărăuşului Oricare
transportator) – preţul include în punctul convenit (cărăuş în punctul convenit (cărăuş
FCA
transportul până la un punct plătit de importator) plătit de importator)
convenit cu cărăuşul
Free Alongside Ship (Franco În portul de încărcare, lângă În portul de încărcare, lângă maritim şi fluvial
de-a lungul vasului) – preţul vas vas
FAS include transportul până la
F
chei, taxe de descărcare, taxe
de depozitare în port
Free on Board (Franco la bord) În portul de încărcare, la În portul de încărcare, la maritim şi fluvial
– preţul include toate costurile trecerea peste balustrada trecerea peste balustrada
FOB necesare până la depozitarea vasului vasului
mărfii pe bordul vaporului, în
portul de încărcare
Cost and Freight (Cost şi În portul de destinaţie, pe vas În portul de încărcare, la maritim şi fluvial
navlu) – preţul include toate trecerea peste balustrada
CFR costurile necesare, fără vasului
asigurare, pentru deplasarea
mărfii în portul de destinaţie
Cost, Insurance and Freight În portul de destinaţie, pe vas În portul de încărcare, la maritim şi fluvial
(Cost, asigurare şi navlu) – trecerea peste balustrada
preţul include toate costurile vasului
CIF
necesare, plus asigurare, pentru
deplasarea mărfii în portul de
destinaţie
Carriage Paid To (Transport În staţia de destinaţie La predarea mărfii în custodia oricare
C plătit până la) – preţul include cărăuşului
toate costurile necesare pentru
CPT
deplasarea mărfii până la
staţia de destinaţie (fără vamă,
asigurare, TVA)
Carriage and Insurance Paid to În staţia de destinaţie La predarea mărfii în custodia oricare
(Transport şi asigurare plătite cărăuşului
până la) – preţul include toate
CIP costurile necesare pentru
deplasarea mărfii până la
staţia de destinaţie, plus
asigurare (fără vamă, TVA)
 Transferul cheltuielilor de la Transferul riscurilor de la Modalitatea de transport la
Grupa Abreviere Condiţia de livrare
vânzător la cumpărător vânzător la cumpărător care se aplică
Delivered at Frontier (Franco La frontiera ţării convenite La frontiera ţării convenite oricare
frontieră) – Livrat la frontieră – (importatoare) (importatoare)
preţul include toate costurile
DAF necesare pentru deplasarea
mărfii la frontiera ţării
importatorului (vamă
neplătită)
Delivered Ex Ship (Franco Pe puntea superioară a vasului, Pe puntea superioară a vasului, maritim şi fluvial
navă nedescărcată) – Livrat pe în portul de destinaţie în portul de destinaţie
navă nedescărcată – preţul
DES
mărfii la bordul vasului, în
portul de destinaţie (vamă
neplătită)
Delivered Ex Quay (Franco Pe cheiul portului de destinaţie Pe cheiul portului de destinaţie maritim şi fluvial
chei) – Livrat pe chei – preţul
D DEQ mărfii, descărcate pe chei, în
portul de destinaţie (vamă
neplătită)
Delivered Duty Unpaid În staţia de destinaţie, înainte În staţia de destinaţie, înainte oricare
(Franco destinaţie nevămuit) – de vămuire de vămuire
Livrat la destinaţie, nevămuit –
DDU
preţul mărfii ajunsă la adresa
cumpărătorului (vamă
neplătită)
Delivered Duty Paid (Franco În staţia de destinaţie, după În staţia de destinaţie, după oricare
destinaţie vămuit) – Livrat la vămuire vămuire
DDP destinaţie, vămuit – preţul
mărfii ajunsă la adresa
cumpărătorului (vamă plătită).
 7. FIATA

În lume există multe înţelegeri între societăţile de expediţie, care au creat asociaţii sau uniuni. La nivel
internaţional, aceste asociaţii şi uniuni sunt reunite în Federaţia Internaţională a Organizatorilor de
Expediţii, sau Fédération Internationale des Associations de Transitaires et Assimilés, aşa cum este
cunoscută în limba franceză, de unde provine şi acronimul FIATA.
FIATA este o organizaţie nonguvernamentală ce a fost înfiinţată la data de 31 mai 1926 la Viena. Astăzi,
FIATA este formată din aproximativ 40.000 de expediţionari şi firme din domeniul transporturilor, din 150
de ţări. FIATA are un rol consultativ în cadrul Consiliului Economic şi Social al ONU (ECOSOC),
Conferinţei Naţiunilor Unite pentru Comerţ şi Dezvoltare (UNCTAD) şi Comisiei Naţiunilor Unite pentru
Drept Internaţional Comercial (UNCITRAL). FIATA este deci cea mai mare organizaţie
nonguvernamentală din domeniul transportului.

Principalele obiective ale FIATA sunt:

• reprezentarea, promovarea şi protejarea intereselor membrilor săi prin participarea, în calitate de expert sau
consultat, la întâlnirile instituţiilor internaţionale;
• promovarea serviciilor oferite de expediţionari;
• îmbunătăţirea calităţii serviciilor oferite de expediţionari prin folosirea unor documente de expediţie uniforme şi
a unor condiţii standard.
• Actualmente, Preşedintele FIATA este Stanley H.H. Lim, din Singapore, care va deţine această funcţie între
octombrie 2011 şi octombrie 2013.
• FIATA organizează în fiecare an Congresul Internaţional FIATA (FIATA World Congress), alternativ într-una
dintre cele patru regiuni geografice (Africa / Orientul Mijlociu, America, Asia / Pacific sau Europa). Acest forum
oferă o platformă unică pentru întâlniri cu partenerii de afaceri din întreaga lume. Congresul Intrernaţional din
2012 va fi organizat în Los Angeles, Statele United ale Americii, iar cel din 2013 în Singapore. Un alt eveniment
anual organizat de către FIATA este Headquarters Session, care se desfăşoară în fiecare martie în Zurich, Elveţia.
 România este reprezentată în FIATA prin Uniunea Societăţilor de Expediţii din România, care este membru
FIATA din 1993.

 FIATA a realizat şi o serie de documente, în formă standardizată, ce facilitează operațiunile de transport

internaţional. Aceste documente poartă sigla FIATA şi sunt uşor de identificat. Documentul necesar este
emis de expediţionarul care organizează transportul. Aceste documente sunt:
• FCR (Forwarding Agents Certificate of Receipt) - prin acest document expediţionarul certifică faptul că
a preluat o marfă corect specificată şi că a primit dispoziţie irevocabilă de a expedia marfa la destinatarul
indicat în document sau să o ţină la dispoziţia acestuia. Acest document nu este transmisibil. FCR se
utilizează, mai ales, atunci când vânzarea este Ex Works şi furnizorul are obligaţia să probeze că el s-a
achitat de obligaţiile sale privind livrarea. Acest certificat, însoţit de acreditiv, dă posibilitatea vânzătorului
să încaseze contravaloarea mărfii de la banca plătitoare.
• FBL (FIATA Combined Bill of Lading) - este un conosament direct, eliberat de expeditor în cazul
transporturilor multimodale, acoperind întregul parcurs al mărfurilor.
• FCT (Forwarding Agents Certificate of Transport) - acest document este folosit de expediţionar
certifică faptul că a preluat, în vederea expedierii, o marfă, cu obligaţia de a o livra conform instrucţiunilor
clientului. Deoarece, prin emiterea unui FCT, expediţionarul îşi asumă răspunderea pentru livrarea mărfii
până la destinaţie, acest document este important pentru exportator în toate cazurile în care riscul
transportului este în sarcina vânzătorului până la predarea mărfii către destinatar.
• FWR (FIATA Warehouse Receipt) - recipisa de depozit FIATA: document eliberat de expediţionar în
cazul preluării mărfurilor în depozitele sale şi în baza căruia proprietatea asupra mărfurilor poate trece de la
un comerciant la altul, fără deplasarea mărfurilor, ele putând fi preluate în final din depozit de persoana în
favoarea căreia a fost andosată ultima dată recipisa de depozit.
• SDT (Shippers Declaration for the Transport of Dangerous Goods)
• SIC (Shippers Intermodal Weight Certificate)
• FFI (FIATA Forwarding Instructions)
 Transportul International

 Dacă prin transporturi interne se înţeleg transporturile efectuate între localităţi sau în interiorul
localităţilor unei ţări, prin transporturi internaţionale înţelegem acele transporturi care traversează cel
puţin o frontieră de stat, punctele de expediere şi de destinaţie a mărfii fiind situate în ţări diferite.
 marfa traversează una sau mai multe frontiere de stat, punctele de destinație și expediere fiind în țări
diferite.

Modalități de transport

După mijloacele întrebuinţate transporturile pot fi:

 feroviare;
 rutiere;
 navale;
 aeriene;
 speciale;
 combinate.

Gradul de utilizare al tipului de transport utilizat:

 maritim ~ 40- 50 %
 feroviar ~ 15 %
 rutier ~ 30 – 40 %
 aerian~ 10 %
 Contract de transport

 Contractul de transport prezintă anumite caractere juridice generale care, sunt particularizate activităţii
cărăuşului (transport de pasageri, mărfuri sau bagaje), cât şi a specificităţii mijloacelor de transport
folosite (feroviare, rutiere, aerian, pe apă).

De exemplu:
◦ Transport maritim:
- trebuie făcut contract complet pentru nava goală.
- contract de - navlosiere
- călătorie
- timp

Vămuirea mărfurilor

 În primul rând și pentru mulți,vama este autoritatea sau agenția care răspunde la nivel național de
vămuirea produselor care intra sau ies din țară. Prima sa responsabilitate este nu numai
colectarea drepturilor vamale, ci și supravegherea acestor drepturi vamale de colectate.
Managementul acestor drepturi vamale de colectate, este esențial pentru controlul fluxului de
bunuri care ies sau intră în țară. Așadar, procesul de vămuire începe în țara de origine și se
termină în țara de destinație.
 1. Procedura

Procedura vamală reprezintă ansamblul formalităţilor necesare pentru vămuirea mărfurilor, aceasta putându-se face pentru export sau
pentru import (regim vamal definitiv).
- pregătirea mărfii pentru vămuire;
- declarație detaliată despre marfă;
- stabilirea regimului vamal (taxe,contracte);
- contractul propriu-zis (sondaj+plata taxelor +amenzi => marfă liberă de vamă);

2. Declarația vamală

Actul de bază pentru efectuarea operaţiunilor de vămuire a mărfurilor este declaraţia vamală, întocmită de titularul operaţiunii sau de
un reprezentant al acestuia.
Prin acest document, titularul operaţiunii comerciale sau reprezentantul său, declară pe propria răspundere elementele care stau la baza
deciziei pe care autoritatea vamală urmează să o stabilească atât în privinţa acordării regimului vamal, cât şi în ceea priveşte
cuantumul drepturilor datorate statului.
Se precizează efectivele (cantitatea) și categoriile (sortimentele) de mărfuri.

3. Regimul vamal

Regimul vamal, utilizat în vămuirea mărfurilor, în comerțul internațional poate fi:

- comun;
- special;
Principalele cazuri de aplicare a unui regim vamal suspensiv, se referă la mărfurile aflate în admitere temporară și cele cunoscute sub
numele de regimuri economice.
Intră în categoria regimurilor vamale comune (definitive) operațiunile realizate de agenții economici, referitoare la importurile și
exporturile de mărfuri. Aceste două operațiuni, atât de import cât și export, constituie cele două regimuri de baza aplicate în
tranzacțiile internaționale.
 Tehnici de Vămuire

 Tehnica vămuirii mărfurilor, reprezintă un ansamblu de procedee, mijloace, tehnici, metode,

reglementări interne și internaționale, prin care se realizează verificarea corectitudinii intrărilor și/sau
ieșirilor de mărfuri în și/sau din țară.
Ca exemplu:
 DHL Express se ocupă de toate cerințele necesare vămuirii în numele dumneavoastră, gratuit. Odată ce

bunurile vămuite, DHL se ocupă de livrarea lor. Costul procedurii de vămuire este inclus în costul
transportului din USA și în USA.

Vama - bunuri restricționate

În funcție de reglementările locale, importul sau exportul anumitor bunuri poate fi restricționat sau chiar
interzis. Este rolul autorității vamale să supravegheze aplicarea acestor reguli. Mai mult chiar, fiecare
autoritate vamală are puterea să impună propriile valori pentru taxele vamale de/la import și export, în
funcție de tipul de expediere.
Vama - Rolul DHL
- Clasificarea bunurilor

Sub raportul tranzacţiei comerciale internaţionale, o importanţă deosebită o prezintă clasificarea mărfurilor în bunuri fungibile şi bunuri
nefungibile:
- bunuri fungibile, constituie obiectul tranzacţiilor comerciale, ca fiind acele bunuri care sunt interschimbabile prin măsurare,
numărare, cântărire şi socotire;
- bunurile nefungibile sunt acele bunuri care, având o individualitate proprie determinată prin calităţi intrinsece (utilaje complexe
cu caracter de unicitate, opere de artă).

DHL Express, validează documentația și informațiile fiecărui colet în parte. Coletele nu vor fi vămuite dacă documentația nu este
corect întocmită și completă. Anumite bunuri transportate prin DHL Express sunt produse de bază și au atribuit un "cod de marfă".
Această clasificare se aplică oricăror bunuri, iar codul de marfă este predefinit. Codul de marfă, reprezintă o informație critică în
momentul în care bunurile ajung la Autoritatea Vamală.

Ce servicii de vămuire poate oferi DHL?

DHL Express vă poate oferi mai multe opțiuni privind vămuirea. Acestea includ:
 vămuirea importurilor și exporturilor;
 vămuirea expedierilor cu valori mari;
 pregătirea documentelor vamale;
 vămuire pe mai multe culoare;
 magazine sub control vamal;
 modificări post-vămuire;
 îndrumări privind taxele vamale, și îndrumări privind clasificarea bunurilor;
 tranzit sub control vamal la alte birouri vamale;
 plata drepturilor vamale din depozitul DHL.