Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Sânziienele (Cu Poze)
Sânziienele (Cu Poze)
De-a lungul anului, exista mai multe nopti ale focurilor, dar nici una ca
noaptea de Sanziene din satele din zona Borsei si, mai ales, in cele trei
Visaua: Viseul de Sus, Viseul de Mijloc si Viseul de Jos din Maramures. Dupa
caderea intunericului, pe fiecare deal se aduna copii, flacai si barbati
„inarmati” cu torte speciale, numite faclii sau fetere, pe care le invart ca sa
arda cat mai tare si sa sara scantei. Cu cat mai multe fetere arzand frumos, cu
atat mai fericit dealul si mai sus in clasament, pentru ca luminile sunt pe
intrecere. Feterele cam de un metru si jumatate lungime se invart pana dupa
miezul noptii, insotite de strigate si chiuituri. Seara, cand facliile se aprind,
lumina se ia de la unul la celalalt, pastrandu-se o distanta de cel putin un
metru si ceva intre om si om. Acest lucru se intampla in noaptea de 23 spre
24 iunie, ziua de Sanziene. Dupa ce feterele au ars aproape in intregime,
barbatii coboara pe malul raului, pe prund, unde au voie sa vina si fete. Acolo
se face un foc mare, peste care sare toata lumea si apoi intra in rau si se
scalda, doi cate doi, perechile de indragostiti. Noaptea de Sanziene fiind si o
mare sarbatoare a dragostei.
Inainte de rasaritul soarelui, pe dealuri si prin holdele de grau, fetele se scalda
goale in roua, fara ca nimeni sa se apropie. Un ritual stravechi, respectat... In
zona Borsei, sanziana galbena creste rar, unde si unde cate un fir, si de aceea
este planta protejata si aproape nimeni nu se indura s-o rupa. In riturile de
Sanziene, se folosesc alte flori, asemanatoare ca forma, dar albe si fara miros,
foarte inalte si care cresc prin tufele de alun din abundenta. Cei din zona le
numesc sanziene pentru a sustrage atentia de la Sanziana cea adevarata, care
nu trebuie sa dispara.
Sarbatoarea de Sânziene (tinuta pe 24 iunie, de ziua nasterii lui Ioan
Botezatorul) e legata de cultul recoltei, al vegetatiei si al fecunditatii, si
pastreaza in ea un amestec fascinant de crestinism, pagânism si magie.
Sânzienele sunt plante cu flori galbene-aurii si placut mirositoare. Cresc prin
livezi, pasuni, margini de paduri si poienite. Insotite de muzica si chiuiturile
flacailor, fetele aduna florile de Sânziene in buchete, fac colane si impletesc
cununi circulare si cruciforme sau le strang in buchetele. Aceste coronite si
buchete sunt aduse in sat, unde sunt asezate pe porti, usi, ferestre, pe suri,
pe stupi si chiar in straturile de legume, in credinta ca ele vor ocroti casa si
gospodaria de puterea fortelor malefice, aducand totodata noroc, sanatate si
belsug oamenilor, animalelor si semanaturilor (vor inflori ca Sânzienele).
In noaptea de Sânziene, femeile pornesc in plina noapte spre locuri
stiute numai de ele pentru a aduna ierburi de leac si descântece. Multe din
florile si ierburile care se culeg in aceasta zi, se duc la biserica, cu credinta ca
vor fi sfintite si prin aceasta vor fi curatite de influentele negative ale
Rusaliilor/Ielelor, zânele rele ale padurilor. Numai astfel vor fi bune de leac.
Sânzienele erau socotite de tinerele fete si un mijloc de a-si afla ursitul si
timpul cand se vor marita. Cununile barbatilor, impletite in forma de cruce, iar
cele ale fetelor in forma de cerc, sunt aruncate pe casa. Daca jerbele se
opresc pe acoperis, e semn de nunta, iar daca nu, ursitul sau ursita mai
trebuie asteptati. In unele sate, e obiceiul ca pe drumul de intoarcere catre
sat, fetele sa priveasca prin cununa, iar in functie de varsta si insusirile fizice
ale persoanei vazute, sa deduca si calitatile morale ale viitorului sot.
Fetele isi pun flori de Sânziene neimpletite sub capatai. In acea noapte,
ele isi vor visa ursitul. Daca cununa va fi purtata in par sau in sân (de fecioare
sau tinere neveste), acestea vor deveni atragatoare si dragostoase. Inainte de
rasaritul soarelui, fetele si flacaii se apropie de ocolul vitelor. Cununile sunt
aruncate in coarnele vitelor. Daca gingasa coronita se opreste in cornul unei
vite tinere, fata se va marita dupa un tanar, iar daca se opreste in cornul vitei
batrane, ursitul va fi om in varsta. In ajun de Sânziene, seara, se intalnesc
fetele care vor sa se marite cu flacaii care doresc sa se insoare. Baietii fac
ruguri, aprind faclii si le invartesc in sensul miscarii soarelui, strigand:
Nunta celesta
Noaptea de Sânziene
Apa de Stele
Si roua din noaptea de Sanziene are tainice virtuti; in multe parti ale lumii
se crede ca daca te stropesti cu ea pe trup, acesta va deveni frumos si suplu,
iar daca te speli cu ea pe fata, vei fi chipes si mandru. Daca roua se aduna pe
frunze de sanziene si o culegi dimineata, ea va indeparta de mana care a
atins-o artroza si durerile osoase.
Orice obiect impregnat cu pretioasa "Apa de Stele" devine un talisman:
este de ajuns sa-l lasi in seara de dinainte si sa-l iei dimineata, inainte de a-l
vedea Soarele.
Culese inainte de ivirea primei raze de soare, atunci cand sunt inca pline
de roua (apoi se usuca si se tin intr-un saculet de matase alba), frunzele de
dafin si ierburile capata proprietati magice: zarna (sau iarba de dragoste),
maghiranul salbatic, salvia, musetelul, sporisul, levantica, rozmarinul,
varnantul, nalba, pelinarita (care, in unele parti ale Americii de sud, mai precis
in Costarica, este socotita una dintre cele sapte plante magice. Indeparteaza
fortele raului: indienii din America o foloseau, arzand-o in timpul ceremoniilor
lor).
Puterea ierburilor
Cea mai cautata planta, pentru puterea ei, este cea cunoscuta ca "iarba
Sfantului Ion": este vorba de sanziana, cea cu florile de culoarea soarelui,
cunoscuta la unele popoare ca "iarba ce alunga diavolii si duhurile necurate".
Uscata la focul Sfantului Ion si agatata la fereastra, indeparteaza de casa
strigoii si pe toti cei cu ganduri rele; arsa, ea alunga spiritele si diavolii. "Pusa
sub perna, floarea de sanziene ii va arata in vis fetei cine va fi viitorul ei sot".
De dragoste
Cand doi tineri se iubesc si vor sa nu se mai desparta in veci, n-au decat
sa faca baie-n mare, in aceasta noapte, chiar si cateva clipe, si pot fi siguri ca
dragostea lor ii va lega toata viata.
Poporul crede ca, în noaptea Sînzienelor, zînele umbla pe pamînt sau plutesc
prin aer si împart rod holdelor si femeilor casatorite, înmultesc pasarile si
animalele, tamaduiesc bolile oamenilor, apara semanaturile de grindina
.aceasta sarbatoare solara a bucuriei trebuie sa ne faca mai buni si mai
îngaduitori cu ceilalti si cu natura care ne înconjoara.
Din seria obiceiurilor legate de aceasta zi face parte si traditia baii de solstitiu
(21 iunie) sau de ziua Sf. Ioan Botezatorul (24 iunie). Aceasta se face într-o
apa curgatoare si se considera ca spala toate nenorocirile si supararile anului
trecut, precum si ca ajuta ca sa se împlineasca toate dorintele în urmatorul
an. Exista de asemenea obiceiul unui scaldat ritual pentru pastrarea sanatatii.
Pentru acest lucru sunt alese locuri anume, ape din salbaticie. Se mai spune
ca daca la miezul noptii bei roua cazuta pe floarea de Sânziana, aceasta
purifica si este aducatoare de noroc, iar daca faci în aceasta zi o baie în care ai
turnat decoctul facut din noua plante anume – obligatoriu si Sânziana, tot anul
vei fi sanatos si-ti va merge bine.
De fapt tinuturile Feeriei sunt peste tot si niciunde, pot aparea oriunde în mod
surprinzator în toata frumusetea lor si apoi sa dispara la fel de repede.
Granitele lor ne înconjoara si sînt facute din umbre si ceata, himere si lumini,
si se pot retrage oricînd ca valurile marii pentru a dezvalui aceasta lume înca
atît de putin cunoscuta noua.
Fiecare colina, fiecare cîmpie, padure, rîpa, pestera sau lac este o "insula" a
Feeriei populata de fiinte sau spirite diferentiate dupa rolul si sarcina pe care o
au. Exista spirite ale colinelor, padurilor sau grotelor, exista spirite acvatice
care salasluiesc în mari lacuri sau rîuri, exista chiar si spirite domestice,
protectoare ale familiilor ce se gasesc în casele oamenilor. Aceste entitati sunt
împartite si ele în diferite "specii" si forme de organizare mergînd de la spirite
singuratice pîna la familii si adevarate comunitati, toate de veghe asupra
naturii si comorilor de tot felul pe care le pastreaza în pîntecele ei Mama-
Terra.
Feerie este de asemenea o lume în care trebuie patruns cu cea mai
mare prudenta caci spiritele ce o populeaza îsi îndeplinesc sarcinile fara
abatere si le displace curiozitatea gratuita a oamenilor si a turistilor bagareti.
Decaderea de care sufera lumea noastra în acest moment si ofensele aduse de
oameni Terrei purtatoare de viata, degradeaza în acelasi timp si relatiile cu
populatia Feeriei ca entitati ale naturii. Ar fi însa timpul sa distingem realitatea
de legende si a primi învataturile, atît de pretioase, pe care ni le poate oferi
natura înconjuratoare si entitatile ei.
Zanele (elfii si silfii)
Zânele sunt spiritele subtile ale aerului, elementul cu cea mai înalta vibratie
din cele patru. Se spune ca traiesc în paduri sau pe vârfurile muntilor. Ele iau
forme umane, dar numai pentru scurte perioade de timp. Sunt volatile si
schimbatoare ca si elementul pe care îl reprezinta.
Vântul este vehiculul lor special. Ele opereaza cu substantele gazoase si
eterurile de pe Pamânt. Au aripi, semanând cu heruvimii. Datorita legaturii lor
cu aerul, care este asociat aspectului mental, una din functiile lor este de a-i
ajuta pe oameni sa primeasca inspiratia divina în toate domeniile, dar în
special în cel artistic.
Rudolf Steiner spune despre ele: “Planta care creste astfel, învaluita în visul
ondinelor, intra acum într-un nou domeniu, cel al spiritelor aerului si caldurii.
Vechea spiritualitate a numit aceste spirite ale aerului, silfe. Ele sunt
cunoscute si sub multe alte denumiri.
Mediul propriu silfelor este aerul si caldura, dar aerul fiind impregnat din toate
partile de lumina, ele tind cu toate fortele lor spre aceasta, unindu-se cu ea
pâna la un anumit punct. Ele sunt foarte sensibile la modificarile si miscarile
de natura subtila, dar de mare anvergura, care se produc în sânul atmosferei.
Zborul rândunelelor, pe care le vedem primavara sau toamna, brazdând aerul,
propaga în aer o puternica vibratie. Acest curent de aer nascut astfel, nu
numai de fiecare pasare, ci de întreaga atmosfera ce le înconjoara, este
perceputa de catre silfe ca o sonoritate. Ceea ce aud ele, apare ca o “muzica a
sferelor”. Si din zborul pescarusilor ce se joaca în jurul unei nave care
înainteaza pe mare emana pentru ele un sunet spiritual, o muzica spirituala.
Silfele traiesc în acest sunet. Vibratia aerului este patria lor. Absorbind
sonoritatea produsa de curentii de aer, ele se impregneaza de fortele luminii,
de tot ceea ce transmite lumina astfel aerului. Silfele cufundate, mai mult sau
mai putin într-o stare de somnolenta, resimt o stare de multumire la
apropierea pasarilor care zboara. Când sunt lipsite de aceasta prezenta, ele
par ca pierd simtul de orientare, se simt pierdute.
Pentru ca îsi aprind eul de la lumina exterioara, silfele pot fi purtatoarele iubirii
cosmice. Ele sunt mesagerele dorintelor si a dorului, si a gândurilor de
dragoste din univers.