Noaptea de Sanziene

Obiceiurile legate de Sanziene se pierd departe, in timp. Sunt datini autohtone, al caror nume dac
s-a pierdut. S-a pastrat cel roman - Sanziana (de la Sancta Diana), care circula si azi in Ardeal, si cel slav,
de Dragaica, care a venit mai tarziu si care circula in Muntenia si Oltenia. Sarbatoarea de Sanziene (se
praznuieste pe 24 iunie, de ziua nasterii Sf. Ioan Botezatorul) e legata de cultul recoltei, al vegetatiei si al
fecunditatii, si pastreaza in ea, ca toata traditia romaneasca, un amestec fascinant de crestinism, paganism
si vrajitorie. In Noaptea de Sanziene, "Dumnezeu randuieste un rastimp de liniste, cand stau in cumpana
toate stihiile si cerurile cu stele si vanturile" (M. Sadoveanu), ielele (Rusaliile) pot sa fie imblanzite si
fetele tinere pot sa-si afle destinul, spalandu-se, la rasaritul soarelui, cu roua curata de pe flori. Apararea
gospodariei Sanzienele sunt plante cu flori galbene-aurii si placut mirositoare. Cresc prin livezi, pasuni,
margini de paduri si poienite. Insotite de muzica si chiuiturile flacailor, fetele aduna "florile de Sanziene"
in buchete, fac colane si impletesc cununi circulare si cruciforme sau le strang in buchetele. Aceste
coronite si buchete sunt aduse in sat, unde sunt asezate pe porti, usi, ferestre, pe suri, pe stupi si chiar in
straturile de legume, in credinta ca ele vor ocroti casa si gospodaria de puterea fortelor malefice, aducand
totodata noroc, sanatate si belsug oamenilor, animalelor si semanaturilor (vor inflori ca Sanzienele). Leac
de boli In noaptea de Sanziene, femeile pornesc in plina noapte spre locuri stiute numai de ele pentru a
aduna ierburi de leac si descantece. Multe din florile si ierburile care se culeg in aceasta zi, se duc la
biserica, cu credinta ca vor fi sfintite si prin aceasta vor fi curatite de influentele negative ale Rusaliilor, un
fel de zane rele ale padurilor. Numai astfel, se zice, vor fi bune de leac. Vestirea ursitului Alaturi de
functia de aparare, Sanzienele erau socotite uneori de tinerele fete si un mijloc de a-ti afla ursitul, cat si
timpul cand se vor marita. Cununile barbatilor, impletite in forma de cruce, iar cele ale fetelor in forma de
cerc, sunt aruncate pe casa. Daca jerbele se opresc pe acoperis, e semn de nunta, iar daca nu, ursitul sau
ursita mai trebuie asteptati. In unele sate, e obiceiul ca pe drumul de intoarcere catre sat, fetele sa
priveasca prin cununa, iar in functie de varsta si insusirile fizice ale persoanei vazute, sa deduca si
calitatile morale ale viitorului sot. Fetele isi pun flori de Sanziene neimpletite sub capatai. In acea noapte,
ele isi vor visa ursitul. Daca va fi purtata in par sau in san de fecioare sau tinere neveste, acestea vor
deveni atragatoare si dragastoase. Inainte de rasaritul Soarelui, fetele si flacaii se apropie de ocolul vitelor.
Cununile sunt aruncate in coarnele vitelor. Daca gingasa coronita se opreste in cornul unei vite tinere, fata
se va marita dupa un tanar, iar daca se opreste in cornul vitei batrane, ursitul va fi om in varsta. In ajun de
Sanziene, seara, se intalnesc fetele care vor sa se marite, cu flacaii care doresc sa se insoare. baietii fac
ruguri, aprind faclii si le invartesc in sensul miscarii Soarelui, strigand: "Du-te, Soare, vino, Luna /
Sanzienele imbuna, / Sa le creasca floarea - floare, / Galbena, mirositoare, / Fetele sa o adune, / Sa le
prinda in cunune, / Sa puna la palarie, / Floare pentru cununie, / Babele sa le rosteasca, /Pana-n toamna sa
nunteasca." A doua zi, in zori, cetele de feciori strabat satele cu florile de Sanziene la palarie, in semn ca
au vazut cununile de flori pe hornuri la casele fetelor care-i intereseaza. Ei canta, chiuie si striga: "Du-te,
Luna, vino, Soare, / Ca tragem la-nsuratoare, / Cununile neursite, / Zac sub hornuri azvarlite." Fetele se
imbraca de sarbatoare, isi pun marame albe pe cap si coronite din floarea galbena si spice de grau. La brau
sunt incinse tot cu flori de Dragaica (de Sanziene), iar in maini tin spice de grau si seceri. Dupa ce se
intorc in fuga de la camp, fluturandu-si maramele, la intrarea in sat, le asteapta flacaii cu ulcele cu apa si le
stropesc. Apoi se intinde Hora Dragaicelor, la care se prind numai fetele ce au participat la datina. Uneori,
Dragaicele plimba hora lor pe la unele case din sat, mai ales pe la casele plugarilor vrednici. Fetele poarta
o cruce inalta, ce se cheama Steagul Dragaicei. El este confectionat dintr-o prajina inalta de 2-3 metri, care
are la capat o cruce impodobita cu flori de Sanziene, pelin, spice de grau si imbracata ca o papusa. Pentru
a fi feriti de boala, copiii mici sunt dati de mamele lor in bratele Dragaicelor, pentru a fi "jucati".
Datini, tradiţii sau superstiţii legate de Sânziene sau Drăgaice
Denumirea de Sânzâiene are mai multe semnificaţii. În primul rând este floarea respectivă (Gallium
verum sau Gallium mollugo – după culoarea galbenă sau albă), frumos mirositoare, care înfloreşte în
preajma solstiţiului de vară, în perioada pârguirii cerealelor, având numeroase întrebuinţări în
medicină şi cosmetică, drept pentru care mitologia populară i-a acordat anume proprietăţi mistice,
fiind folosită în practicile magice efectuate în noaptea premergătoarei zilei Sfântului Ioan Botezătorul.
În mitologia folclorică română Sânzâienele sau Drăgaicele sunt personaje mitice nocturne, care apar în
cete – deobicei în număr impar, cântă şi dansează pe câmpuri mai ales în noaptea premergătoare zilei
Sfântului Ioan Botezătorul (23 spre 24 iunie). Legenda spune că ele ar fi zâne sau fecioare minunat de
frumoase, răpite de zmei şi ţinute ascunse în palate fermecate, aflate în păduri neumblate de picior
omenesc.
În mitologia română sunt cunoscute şi sub denumiri precum Dânse, Drăgaice, Vâlve, Iezme, Irodiade,
Rusalii, Nagode, Vântoase, Zâne, Domniţe, Măiastre, Împărătesele Văzduhului şi încă multe altele în
funcţie de regiune. Spre deosebire de alte personaje mitice ca Ielele şi Rusaliile, Sânzâienele
( Drăgaicele) sunt binevoitoare omului, fac să rodească holdele, femeile căsătorite, păsările şi
animalele, dau miros şi puteri tainice florilor, tămăduiesc bolile şi suferinţele oamenilor şi apără
lanurile de intemperiile naturii, dar dacă li se nesocoteşte ziua se răzbună stârnind furtuni
distrugătoare, aduc grindină şi pedepsesc pe cei păcătoşi dându-le boala “ luatul din Drăgaică”. (Ion
Ghinoiu – Obiceiuri populare de peste ani )
Sub un nume sau altul aceste făpturi mitice există în folclorul tuturor popoarelor, nu numai în Europa
ci pe toate continentele. Folclorişii atestă că în basmele române se păstrează două nume derivate din
Sânzâiana: Iana Sânzâiana şi Ileana Cosânzeana. Sânziana se crede că ar fi o moştenire latină în
legătură cu numele zeiţei Diana. (A. Densuşeanu).
Tot Sânziene sau Drăgaice este denumită sărbătoare populară închinată zeiţei agrare cu aceste nume
care ocroteşte recolta, una dintre cele mai populare şi îndrăgite serbări câmpeneşti prilejuite de
solstiţiul de vară, care marchează mijlocul verii agrare. La originea ei, serbarea avea loc exact la
solstiţiu de vară, dar biserica creştină – care iniţial a combătut-o considerând păgâne ritualurile
respective, precum şi actele magice efectuate cu acest prilej, neputând s-o desfinţeze, a mutat-o la ziua
Sfântului Ioan Botezătorul adică 24 iunie. Numele de Sânzâiana este folosit în Oltenia, Banat,
Transilvania, Bucovina, Maramureş şi nordul Moldovei.
Drăgaica – similară cu Sânzâiana, este numele unui personaj mitologic din acelaşi ritualul agrar
practicat însă în Moldova de sud şi centrală, Muntenia şi Dobrogea tot la această dată. Numele este de
origină slavă – Draga însemnând frumoasă, dragă. Prima descriere a credinţei populare legate de acest
personaj şi serbărilor dedicat acestuia i se datorează lui Dimitrie Cantemir (1673-1723) şi cărţii sale
Descriptio Moldaviae. El o compară cu Ceres - zeiţa grâului şi recoltei în mitologia romană,
identificată cu Demeter în mitologia greacă.
Serbarea Sânzâiene sau Dragaicele este denumită în limbaj popular şi Amuţitul Cucului. Interesant de
ştiut – cucul cântă doar trei luni pe an, de la echinocţiu de primăvară (care coincide cu sărbătoarea
religioasă Buna Vestire, sau Blagoveştenie), până la solstiţiu de vară - Sânzâiene (sărbătoarea
Sfântului Ioan Botezătorul – 24 iunie) . Când cucul încetează să cânte înainte de Sânzâiene înseamnă
că vara va fi secetoasă.
Există multe datini sau superstiţii legate de Sânziene. Cele mai multe dintre ele se referă la fertilitate,
sănătate şi dragoste.
Din spicele de grâu şi alte şapte plante diferite cum ar fi: pelin, verbină, busuioc, sunătoare, ferigă, soc,
cicoare, salcie şi neapărat florile de Sânziană fetele tinere împletesc cunune (semnul cercului). Purtate
pe cap de o fecioară, aceasta reprezenta zeiţa agrară în dansul denumit Jocul Drăgaicei, care se execută
ritual de către fete tinere la această serbare florală, cu caracter câmpenesc. Până în anul următor
cununele sunt agăţate la uşa de intrare a casei, la fereastre, la stâlpii porţilor, la pietrele de hotar şi pe
crucile mormintelor, cu semnificaţia de a apăra oamenii, animalele şi recolta de forţele nefaste,
malefice, de stihiile naturii – grindină, inundaţie, furtună etc..
Credinţa că fereastra este locul prin care circulă spiritele sau sufletele, este înpământânită în toată
Europa. Astfel, atunci când moare un om se deschide fereastra pentru a-i lăsa sufletul să iasă. Prin
fereastră pot intra duhurile rele, pentru aceasta în anumite zile ca de 11 noembrie - la Austrieci ziua Sf.
Martin (care era considerată înainte ziua de încheiere şi de începere a unui nou an economic), precum
şi în noaptea de Crăciun, se pun la ferestre lumânări aprinse pentru a împiedica duhurile rele să intre în
casă. Aceste cunune mai au rolul de a ghici viitorul, ursita. Ele sunt aruncate pe casă sau şură şi în
funcţie de felul în care rămân pe acoperiş, atârnate de hornul casei sau cad jos, anul care va urma va fi
bun sau rău, tinerii se vor căsătorii cu omul iubit sau nu, recolta va fi bună sau proastă, locuitorii casei
sănătoşi sau vor boli, vor avea noroc sau ghinion, etc. In unele localităţi coroana este făcută doar din
flori de Sânziene. Cununa mai are aceeaşi semnificaţie cu colacul de grâu pus pe capul miresei înainte
de pornirea alaiului nupţial spre biserică, sau coroanelor împărăteşti puse de preot pe capul mirilor în
timpul nunţii religioase şi anume fertilitate.
În seara de Sânzâiene în unele sate s-a mai păstrat tradiţia ca fetele nemăritate şi feciorii holtei să se
strângă seara în jurul rugurilor aprinse. Băieţii aprind făcliile din târnuri, pe care le învârtesc „în sensul
mişcării soarelui spre apus” şi strigă versuri de factură populară, cum ar fi cele culese de către
etnologul Romulus Vulcănescu:
„Du-te soare, vino lună, / Sânzâienele îmbună, / Să le crească floarea floare, / Galbenă, mirositoare, /
Fetele să o adune, / Să le prindă în cunune, /Să le prindă-n pălărie / Struţuri pentru cununie, /Boabele
să le răstească, / Până-n toamnă să nuntească”.
Dacă cununile aruncate de flăcăi pe casele fetelor iubite au rămas agăţate de horn, în dimineaţa zilei de
Sf. Ioan ( 24 iunie) aceştia cutreieră satul cu struţuri de Sânziene la pălărie, chiuind şi strigând versuri
cum ar fi:
„Du-te lună, vino soare, / Că tragem la-nsurătoare, / Cununile neursite, / Zac sub hornuri azvârlite, /
Hai frumoaselor ce staţi, /Zâne vreţi să rămâneţi, / Că venim după peţit, / Până nu v-aţi răzgândit.” Sau
: „Toate slutele-s grăbite, /Toate vor să se mărite, /Cu-alde unii dintre noi, / Feciori mândri, vai de
noi, / Că la nuntă ştim hori, /La praznice ştim prânzi, / Şi la dragoşti şi mai şi...” ( Romulus
Vulcănescu – Mitologie română) Floarea de Sânzâiană pe lângă certele proprietăţi farmaceutice are şi
nenumărate proprietăţi magice, cel puţin aceasta este credinţa populară.
- Dacă o fată tânără o pune sub pernă în noaptea premergătoare Sânzâienelor, îşi va visa cu siguranţă
ursitul. Pentru femeia căsătorită, reţeta nu mai este valabilă, în schimb se recomandă să se înfăşoare cu
florile respective în jurul mijlocului pentru a nu avea dureri de mijloc la seceriş...Câtă descriminare...
- Dacă îşi pun în păr sau în sân floarea cu pricina, atât fetele cât şi femeile devin mai atrăgătoare şi mai
drăgostoase. Dacă se tăvălesc la ivirea zorilor prin roua căzută pe Sânzâiene, sau se spală în apă
curgătoare devin mai frumoase.
- În acelaşi timp floarea de Sânzâiană este un reper caledaristic agrar. Dacă înfloreşte înainte de Sf.
Ioan, înseamnă că vegetaţia plantelor este prea avansată. După ce înfloreşte Sânzâiana, se începe
cositul.
- În medicina populară Sânzâiana are numeroase întrebuinţări, dar pentru a avea eficienţa scontată
trebuie culeasă după un anume ritual şi anume: florile în zorii zilei de Sf. Ioan în timp ce tulpina şi
seminţele cum este şi firesc toamna. Dacă sunt culese corespunzător proprietăţile lor sunt miraculoase.
Astfel întăresc copiii debili şi limfatici, dacă se pun în apa lor de scaldă; vindecă frigurile; puse în
rachiu vindecă vătămăturile; roua căzută pe flori în noaptea de Sf. Ioan este leac sigur pentru bolile de
ochi şi piele.
Şi seria credinţelor sau superstiţiilor continuă:
- Noaptea de Sânzâiene este magică, atunci se deschid porţile cerului şi lumea de dincolo vine în
contact cu lumea pământeană. Pentru aceasta se fac practici de pomenire a morţilor numite Moşii de
Sânzâiene, când se deretică mormintele, se pun flori, se aprind lumânări şi se dă de pomană la cimitir.
- În această noapte, ca şi în noaptea de Crăciun animalele stau la sfat cu grai omenesc. Dacă le
pândeşti poţi afla multe taine, poţi descoperi comori ascunse.
- Tot în această noapte răsare floarea albă de ferigă care aduce noroc celui care o va culege înfruntând
curajos duhurile care a păzesc, va putea citi gândurile oamenilor, va descoperi comori ascunse.
Evident, nimeni nu a reuşit să descopere floarea de ferigă, ea se înmulţeşte prin spori şi nu înfloreşte –
dar superstiţia este frumoasă, de domeniul basmelor..
- Cu făcliile aprinse în această noapte se înconjoară casa, câmpurile de cereale, fâneţele, grajdurile,
aceasta pentru ca anul următor să fie mai bogat. În acelaşi timp se fac puternice zgomote nocturne,
chiuituri, strigături, sunete de tulnice sau tălăngi, pocnitori, artificii, pentru a alunga duhurile rele.
- In Wogtland-Germania, dacă o fată aruncă un buchet de flori de Sânziene prin uşa deschisă, sau îl dă
prin fereastra, atunci îşi va găsi în acest an ursitul. In Mecklenburg buchetul se pune sub pernă, căci se
spune că visele din această noapte se împlinesc.
- Doar în această noapte se culege Nebunariţa pentru a avea eficienţa scontată Ea era considerată cea
mai veche plantă folosită pentru vrăji în spaţiul indo-german - una dintre componentele alifiei cu care
se dădeau vrăjitoarele pentru a putea zbura. Se crede că eficienţa sa e sigură în calmarea durerilor de
dinţi, combaterea viermilor intestinali la porci şi în ritualurile de invocare a ploii.
- Pentru a cuceri inima băiatului iubit, o fată trebuie ca în noaptea de Sânziene să rupă o tulpină de
urzică, să i-o fluture prin faţa ochilor şi gurii spunând un anumit descântec, apoi să i-o pună pe prag.
Când a doua zi „alesul” va trece peste urzică, inima lui va fi cucerită.
- In întreaga Germanie era cunoscută tradiţia băii de solstiţiu, sau de ziua Sf. Ion Botezătorul - Sf.
Johannes. Aceasta se făcea doar într-o apă curgătoare şi era considerată că spală toate nenorocirile şi
supărările anului trecut, precum şi că ajută ca să se împlinească toate dorinţele în următorul an. O
relatare interesantă în acest sens o face poetul şi umanistul italian Francesco Petrarca (1304-1374) care
vizitând Kölnul în anul 1330 a văzut pe malurile Rinului zeci de femei care-şi spălau mânile în apă.
Intrebând ce semnificaţie are această ceremonie în masă, femeile i-au răspuns: spălăm toate necazurile
şi le lăsăm să meargă pe apă, pentru ca astfel anul care vine să fie norocos şi să ni se împlinească
dorinţele.
- Dacă la miezul nopţii bei roua căzută pe floarea de Sânzâiană, aceasta purifică şi este aducătoare de
noroc.
- In Silezia, se spune că dacă faci în această zi o baie în care ai turnat decoctul făcut din nouă plante
anumite – obligator şi Sânzâiana, tot anul vei fi sănătos şi-ţi va merge bine.
- Se ştie din cele mai vechi timpuri că verbina este o plantă deosebit de folosită în descântecele de
dragoste şi în medicina populară. Pentru ca să aibă eficienţa scontată verbina se culege doar în noaptea
de Sânziene, Inalţarea la cer şi de Sf. Petre şi Pavel. Aceastei plante i s-a dat o importanţă şi onoare
deosebită încă din antichitate:
Romanii îşi împodobeau cu ea templele. Se considera că este sub influenţa planetei Venus de aceea era
folosită în ritualurile pentru dragoste. Dacă se punea pe câmp, atunci aducea prosperitate şi recoltă
bogată. Dacă se punea în pantof, îţi lua oboseala pe loc. Se spunea că nu era voie să o scoţi din pământ
cu un obiect din fier, ci doar de argint.Inainte de a o scoate însă se turna pe pământ ceară şi miere.
După ce era scoasă (în noaptea sărbătorilor amintite) trebuia să fie pusă uşor pe pământ şi să fie
vegheată pînă la răsăritul zorilor. Bărbatul care avea necazuri în dragoste trebuia să împletească şapte
fire de verbină cu şapte fire scoase din cămaşa iubitei şi să i le pună sub pernă. In felul acesta
dragostea îi era împărtăşită.
In medicina populară se mai spune că dacă culegi această plantă înainte de asfinţitul soarelui, tot anul
următor nu vei avea dureri de cap.
- Tradiţia sau superstiţia spune că dacă în noaptea de Sânziene se pun bucăţi de pământ cu iarbă în faţa
grajdurilor, vitele vor fi ferite de boli şi necazuri deoarece spiritele rele curioase, înainte de a intra în
grajd, vor număra firele de iarbă şi astfel vor fi toată noaptea ocupate.
- In Mecklenburg la Solstiţiu de vară se atârnă crăci de arţar la uşi şi ferestre, se pun pe câmpurile de
cartofi şi de in, pentru că există credinţa fermă că în acest fel vor fi îndepărtate vrăjitoarele şi toate
forţele demonice. Frunzele de arţar culese în această zi şi puse la uscat vindecă orice rană şi înlătura
durerea de cap.
- Dacă hainele, covoarele şi aşternuturile sunt expuse în 24 iunie la soare, ele nu vor fi mâncate de
molii.
- Dacă în această zi vezi o furnică roşie aceasta este de foarte bun augur. Dacă găseşti însă o furnică în
portmoneu, este semnul cel mai indubitabil că vei avea un an foarte bogat.
- In Silezia şi în Bavaria este tradiţia ca în această zi să se mănânce turte din aluat cu flori de soc
prăjite în untură, în felul acesta întregul an care urmează vei fi sănătos. Crăcuţe de soc sunt atârnate şi
la fereşti şi uşi, pentru a apăra în felul acesta casa de orice necazuri şi boli şi pentru a se asigura astfel
bunăstarea în tot anul următor.
Din cele mai vechi timpuri, socul este plantat lângă casele oamenilor deoarece se credea că în el
sălăşluieşte un duh, sau o zână bună care-i apără pe oameni de nenorociri.
- In Prusia era credinţa veche că zeul pământului Puschaitis locuia sub un soc.
- In Danemarca acelaşi zeu, denumit Hyldemoer, avea acelaşi domiciliu.
- In Germania şi în toate ţările nordice era considerat un sacrilegiu ca să tai un soc, copacul despre care
ţăranii spun că „în faţa lui trebuie să-ţi scoţi pălăria”. Cel care făcea asta era pedepsit cu focul şi cu
moartea, casa sa ardea şi cineva dintre membrii familiei murea. Despre această credinţă vorbeşte şi
Hans Christian Andersen într-unul dintre basmele sale.
- Se spune că dacă culegi şi mănânci la miezul nopţi de Sf.Johann - Sf. Ion Botezătorul - petalele florii
de grâu denumită albăstrica, tot anul vei avea noroc în toate.
Toate acestea sună ca o poveste, credinţe sau superstiţii bizare, depăşite de timpurile pe care le trăim,
şi totuşi...rămase adânc înrădăcinate în tradiţia noastră populară, şi nu numai...M-am referit din lipsă
de spaţiu doar la credinţele existente în mitologia românească, austriacă şi germană, dar ele nu sunt
singulare. Nu numai în Europa ci pe toate continentele există datini, ritualuri, credinţe şi superstiţii
deosebit de asemănătoare, legate de solstiţiul de vară, implicit de fertilitate.
 Ce ar mai fi de spus, perioada solstiţiului de vară este nu numai motiv de ample serbări câmpeneşti, de
ritualuri agrare, de petreceri, distracţii ci şi prilej pentru organizarea târgurilor, bâlciurilor şi
iarmaroacelor, pentru întâlnirea tinerilor în vederea căsătoriei (Târgul de Fete).
Cele mai vestite Târguri de Drăgaice – Sânzâiene, erau la Buzău, Focşani, Buda ( Jud. Vrancea)
Ipăteşti (Jud. Olt) Piteşti, Câmpulung Muscel, Cărbuneşti ( Jud. Olt) Broşteni ( Jud. Mehedinţi,
Giurgeni (Jud. Ialomiţa), Colentina (Jud. Ilfov), Blaj, Asuajul de sus ( Maramureş) şi Muntele Găina
( Apuseni).
Multe dintre ele mai există încă, dacă vreodată aveţi ocazia nu scăpaţi prilejul de a le vizita. Veţi trăi
momente unice, de intensă bucurie. De neuitat.
Noaptea de Sanziene
  In fiecare an, pe 24 iunie, romanii marcheaza sarbatoarea Sanzienelor. Despre noaptea aceasta se
crede ca este magica, minunile sunt posibile, fortele benefice, dar si cele negative, ajung la apogeu. In
Moldova, crestinii ortodocsi se roaga la moastele Sfantului Ioan cel Nou de la Suceava. Ei spera ca vor
scapa astfel de necazuri si de boli.
Hora Sanzienelor
Legendele spun ca Sanzienele sunt niste fete foarte frumoase, care traiesc prin paduri sau pe campii. Ele se
prind in hora si "dau puteri" deosebite florilor si buruienilor, acestea devenind plante de leac, bune la toate
bolile. In popor se crede ca in noaptea Sanzienelor zanele zboara prin aer sau umbla pe pamant. Ele canta
si impart rod holdelor, femeilor casatorite, inmultesc pasarile si animalele, tamaduiesc bolnavii, apara
semanaturile de grindina. Daca oamenii nu le sarbatoresc cum se cuvine, ele se supara, devenind surate
bune cu inraitele Iele sau Rusalii. Sanzienele se razbuna pe femeile care nu tin sarbatoarea de pe 24 iunie,
pocindu-le gura. Nici barbatii nu scapa usor. Pe cei care au jurat stramb vreodata, sau au facut alt rau, ii
astepta pedepse ingrozitoare, despre Sanziene stiindu-se ca sunt mari iubitoare de dreptate.
Soarele iubirii
Sanzienele reprezinta si un prilej de intalnire a tinerilor ce doresc sa-si uneasca destinele, o sarbatoare
iubirii, cinstita cum se cuvine, cu cantec si joc. In ajunul Sanzienelor, fetele si baietii care urmeaza a se
casatori se aduna spre seara in sat. E veselie, voie buna si toata lumea e cu sufletul deschis. Se tin balciuri
cu tiribombe si calusei. Flacaii aprind ruguri. Fetele mari culeg de pe camp flori de sanziene si impletesc
cununi. Apoi arunca peste case coronitele. Daca se lovesc sau se agata de horn, vestesc o cununie
apropiata. In zorii zilei flacaii se aduna in cete si strabat satele, cu flori de sanziene la palarii. Se alege
"Dragaica". Este propusa una dintr-un grup de sapte fete. Ea trebuie sa fie cea mai frumoasa, cea mai
cuminte si cea mai buna dintre fetele satului. Va fi impodobita cu spice de grau. Celelalte tinere se
imbraca in alb. Astfel format, alaiul Dragaicei porneste prin sat si pe ogoare. La rascruci fetele fac o hora
si canta voioase. Adesea "Dragaicele" sunt confundate cu "Sanzienele". Dupa unii specialisti, sarbatoarea
Sanzienelor isi are originea intr-un cult geto-dacic stravechi al Soarelui. Aceste personaje au fost adesea
reprezentate de traci inlantuite intr-o hora care se invarteste ametitor.
Scaldate in roua
Ceremonialul cuprinde apoi intreg satul. Gospodarii primesc cate un spic de grau, pe care il asaza pe
grinda, in sura. Ei spera ca pana la acea inaltime se li se adune granele. Batranii vorbesc ca in noaptea de
Sanziene, ielele se aduna si danseaza in padure. Cine le vede ramane mut pentru totdeauna sau
damblageste. Tot ei cred ca cine nu respecta Dragaica poate avea parte de multe nenorociri: cel care spala,
coase sau matura in acea zi poate muri incat ori fulgerat. In popor se spune ca fetele care vor sa se marite
repede trebuie sa se spele cu roua. Insa, pentru ca acest scaldat ritual sa aiba efectul scontat, se respecta
anumite conditii: in zori, din locuri necalcate, babele strang roua Sanzienelor intr-o carpa alba, de panza
noua, apoi o storc intr-o oala noua. In drum spre casa, ele nu vorbesc deloc si mai ales nu trebuie sa
intalneasca pe nimeni. Daca toate acestea sunt implinite, cine se spala cu roua respectiva va fi sanatos si
dragastos peste an. Femeile maritate pot face si ele acest ritual, ca sa fie iubite tot anul de sot si sa aiba
copii frumosi si sanatosi.
Noaptea de Sanziene (Ziua de Nastere a Sfantului Ioan Botezatorul) - Zana cu par de aur
Celebrata in noaptea dintre 23 si 24 iunie, sarbatoarea Sanzienelor a starnit imaginatia multor
scriitori, precum Sadoveanu sau Mircea Eliade, autori ai unor romane ce poarta ca titlu chiar numele
acestui mister pagan: "Noaptea de Sanziene". In legende, Sanzienele sunt zane-fecioare rapite de zmei si
inchise in palate tainuite in inima de codru necalcat. Ele isi fac aparitia numai in aceasta noapte de vraja a
lor, plutind, cantand si dansand prin vazduh. Printre atatea duhuri malefice, babe-cloante, mume ale
padurii, martole, iele, rusalii, Sanzienele sau Dragaicele sunt zanele bune, prielnice roadelor de tot felul,
roade ale naturii vegetale, animale, dar si umane, favorizand fecunditatea femeilor, facandu-i pe oameni sa
simta bucuria pura de a trai, chemarea dragostei, lecuind bolile. Chiar si ele isi pot pierde insa ingaduinta
fata de cei care nu le cinstesc cum se cuvine sarbatoarea, lovindu-i cu grindina si vijelie, smulgandu-i in
vartejuri aiuritoare, imbolnavindu-i, lipsindu-le pe flori de mirosul pe care tot ele li-l daruisera, anuland
puterea lecuitoare a plantelor. Intr-o conferinta rostita la Radio Bucuresti in 1937, acelasi Mircea Eliade
releva deosebita importanta a solstitiului de vara (21 iunie) in viata romanilor. In societatile agricole,
sarbatorile incep cu "dansurile ce tin pana in noaptea Sfantului Ioan - miezul verii - si tot atunci se
logodesc perechile. Viata omului tine pasul soarelui. Si dragostea creste o data cu patrarul lunii."
         Intr-adevar, este vorba de o sarbatoare a dragostei pe cale de implinire, traita de fecioare, dar si de
tinere neveste, rod suprapus mistic si benefic peste rodirea naturii. Ceata Sanzienelor, de obicei in numar
fara sot, face parte din cortegiul zburator al zeitei fertilitatii, fecunditatii si protectiei agrare, Sanziana, al
carei nume s-a presupus ca vine de la Sancta Diana (Samtdiana - Samziana), zeita fecioara a vanatorii, a
luminii, al carei simbol stralucitor era luna. Sanziana sau Cosanziana, zana cu parul de aur, este idealul de
frumusete fizica si sufleteasca. Pe de alta parte, pluralul "Sanziene" pare a proveni din daco-latinul san =
sanctus, zi = dies, ene = Johannes, deci "Sanctus dies Johannes", Sfanta zi a lui Ioan, cu prescurtare "Ene".

         La 24 iunie, toata lumea crestina serbeaza Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul, Inaintemergatorul,
cel care l-a botezat pe Hristos in apa Iordanului, recunoscandu-l ca Mesia, cel care a fost decapitat la
cererea Salomeei, fiica Irodiadei. Sarbatoarea s-a suprapus cu cea pagana, cu mult mai veche. Pe vremuri,
ea era tinuta trei zile de catre femei, numita "Sanziene" in nordul si vestul tarii (Bucovina, Maramures,
Transilvania, Banat) si "Dragaica"  - in Muntenia, Oltenia, Dobrogea si Sudul Moldovei. Sarbatoarea
crestina si cea pagana par sa nu aiba nici o legatura. In Bucovina, insa, unde traditia Sfantului Ioan cel
Nou de la Suceava a ramas extrem de puternica, sarbatoarea Sanzienelor ii este intru totul dedicata lui.
 Intre ritualurile Sanzienelor si ale Dragaicelor exista diferente formale, nu de esenta. La datina Dragaicei
- dans magic, simbolizand ceremonia de nunta a marii zeite agrare - evolueaza tinere virgine, in ii si fote
de sarbatoare, cu marame albe si cununite impletite din sanziene galbene (nu cele albe, socotite intrucatva
malefice) si spice de grau. La brau, erau incinse tot cu sanziene, in mana stanga tinand spice, iar in cea
dreapta seceri cu dinti. Ceata de fete strabatea satul odata cu soarele rasarind, ajungea la ogorul socotit cel
mai bogat, unde jucau hore libere si hore inchise, adica executate numai de ceata lor, apoi se intorceau in
goana, cu maramele falfainde, razand, chiuind. La hotarul satului, le intampinau feciorii, care le stropeau
cu apa din ulcele, pentru fertilizarea simbolica a pamantului. A doua secventa a ritualului se desfasura
chiar in mijlocul satului, unde odinioara se afla stalpul cerului. Aici, in batatura satului, se desfasura iar
voioasa si vioaia hora a Dragaicelor, la care participau exclusiv fete aproximativ de aceeasi varsta. Se
alegea cea mai frumoasa fata, imbracata ca mireasa, care s-o inchipuie pe zana Dragaica. In fine, hora
strabatea satul, oprindu-se pe la casele celor mai harnici gospodari, in batatura carora se repeta dansul.
Noaptea cununilor
Si astazi, inca, de Sanziene, exista obiceiul ca oamenii sa isi faca cununi, pe care unii le sfintesc la
biserica, atarnandu-le apoi la ferestre, la stalpii portilor, la cruci de hotar, in cimitire (intrucat exista si
Mosii de Sanziene, cand se dau de pomana primele legume, mere si pere varatice, zarzare, caise). Fetele
isi pun cununile in par sau in san - ca sa devina mai frumoase, sub perna - ca sa-si viseze ursitul. Femeile
se infasoara peste mijloc tot cu sanziene sau cu cicoare, ca sa nu aiba dureri de sale la seceris. Seara, 
cununile se pun la uscat si se pastreaza ca leac pentru diverse boli. Exista si obiceiul aruncatului cununilor
pe casa;  cel a carui cununa cade inseamna ca va muri in acel an. Dar se poate incerca de trei ori. A doua
zi, fiecare isi cerceteaza coronita: daca e uda de roua, fata sau flacaul se va casatori curand.
         Mai ales in nordul Ardealului, fetele si nevestele tinere se tavalesc prin pajisti inrourate, se scalda in
rau la loc tainic, isi spala pletele cu ierburi anume culese, pentru a fi atragatoare tot anul. Desi se spune ca
in noaptea de Sanziene "apa cere om", flacaii cei mai indrazneti se arunca in ape vijelioase, credinta fiind
ca cine va trece inot o apa de trei ori, nu se va mai ineca tot anul. In sudul tarii, Dragaicele aveau pe
alocuri si conotatii malefice, fiind imaginate ca fapturi minunat de frumoase, dar necrutatoare, care-i
atrageau in mreje pe tineri, luandu-le mintile, pocindu-i sau chiar inecandu-i.
         Aceasta noapte este plina de "semne", pe care batranii satului le interpreteaza: ei "considera" cerul,
pentru ca tocmai in aceasta noapte rasare Closca cu Pui (roiul de stele Pleiade), facand observatii
astronomice, socotind care ar fi momentul propice semanatului graului de toamna. Tot acum apar si
licuricii - micile miscatoare felinare ale padurii, cucul isi inceteaza cantecul, pentru ca "se ineaca" fie cu
orz, fie cu samburi de cirese, ragusind: acesta este semnul ca a sosit vremea cositului fanetelor.
 Cand cerurile se deschid

         Ca mai toate marile sarbatori, Craciunul, Anul Nou, Pastele, Sangiorzul etc., Sanzienele se petrec
sub misterul si tainele intunericului, cand se isca fenomene miraculoase: infloritul "iarbei-fiarelor", chiar
la miezul noptii de Sanziene, cu care se descuie orice incuietoare, deci mult cautata de talhari, in special
de hotii de cai; jocul flacarilor albastrui si fara caldura ale comorilor neincuiate prin vraja, cand se "spala
banii" ingropati (cine vorbeste in momentul dezgroparii unei comori se alege cu gura "strambata");
deschiderea cerurilor cand, pret de o clipa, Dumnezeu poate fi vazut la masa lui cereasca, impreuna cu
arhanghelii si marii sfinti, celui care ar surprinde miraculosul moment fiindu-i indeplinita orice dorinta.
Alt fantastic fenomen al ajunului tainicei nopti de Sanziene este "deschiderea mormintelor": duhurile
inofensive ale mortilor se intorc pentru a sarbatori impreuna cu cei vii. Ele sunt intampinate de cei vii cu
mese intinse. In schimb, sufletele mortilor dadeau informatii in ce priveste viitorul, promiteau ajutor la
sporirea holdelor, a turmelor, a avutului, pentru casatoria fetelor, pentru sanatate etc.
         Buna trecere a evenimentului mistic presupunea comportamente stricte: femeile cu pricepere la vraja
si descantece plecau neaparat pe timp de noapte ca sa culeaga de pe camp ierburile si buruienile magice
utile. Aceasta farmacoterapie traditionala distingea, de fapt, magia alba de magia neagra, prima putand fi
practicata de orice femeie initiata si cu sufletul curat. Usturoiul - planta malefica pentru vrajitoarele
adevarate, urate de comunitate - era in acea noapte benefic, in orice combinatie.
         Plantele care poarta numele de Sanziana aveau si ele semnificatii magice, benefice, dar numai in
dependenta de indeplinirea corecta a ritualului. Si ele erau culese si tratate conform ritualului, cele albe
presupunand un ansamblu de rogatiuni mai mic, iar cele galbene - un surplus de formule incantatorii, care
tine de marele mister al antitezei dintre fortele ce subzista in culoarea galben-aurie a florii, culoare solara,
benefica si malefica in acelasi timp, prin darul de a atrage moartea. Numai Noaptea de Sanziene era, in
imaginatia populara, acceptata de toata suflarea satelor ca moment de magie. 

RITUALURI MAGICE
Sanzienele - Pe 24 iunie, florile si dragostea au puteri maxime -
„Sanziana di pa munte/ Auzit-am ca stii multe/ De stii multe, hai ma-nvata,/ Cum sa-l strang pe
mandru-n brata”
     Aceasta sarbatoare cu nume de flori cade in preajma solstitiului de vara (21 iunie), care marcheaza ziua
cea mai lunga a anului si noaptea lui cea mai scurta. Belsugul maxim de lumina al verii incepe sa scada,
plantele de leac isi pierd incet vigoarea si tineretea.
     Sanzienele sunt flori galbene, explozii florale puternic mirositoare. Cresc pe haturile dintre lanurile de
grau, pe campuri si prin poieni. Exista si o varietate cu flori albe - sanziana alba - avand inflorescente mai
modeste si parfum slab. Acestea cresc pana toamna. Sanzienele galbene nu traiesc decat in preajma
solstitiului de vara si a zilei lor. Puterea magica si tamaduitoare a acestor flori fiind extrem de mare, li s-a
dedicat o zi, o sarbatoare cu data fixa: 24 iunie. Si, intr-adevar, nici o alta floare nu se poate compara cu
ele. Le gasim in foarte multe practici magice si in legatura cu cele mai importante aspecte ale vietii
omului. Chiar si mirosul dulceag, semanand cu cel al fanului de curand cosit, ne spune ca sunt suma
tuturor florilor.
     Cu toate ca la 24 iunie se celebreaza sarbatoarea crestina a Nasterii Sfantului Ioan Botezatorul,
calendarul ortodox pastreaza si Sanzienele sau Dragaica, scrisa tot cu rosu, in paranteza. Acest lucru ne
duce cu gandul la faptul ca ritualul Sanzienelor era foarte viu in memoria locuitorilor acestui spatiu si se
tinea pe intreg cuprinsul tarii. Mai inseamna si ca nu contineau elemente opuse invataturilor sfinte, ci
credintele populare se adaugau rugaciunilor in lupta impotriva relelor vazute si nevazute. Altfel cum ar fi
fost pastrate, scrise in calendarul crestin cu rosu?
Zi „cu prilej”
     Sanzienele sunt prima sarbatoare de vara dintre „zilele cu prilej”, dovedindu-si originea precrestina. „Cu prilej”
inseamna ca cel care va indrazni sa lucreze va fi pedepsit din aceasta cauza, chiar in aceeasi zi, prin moartea lui ori
a animalelor. Si cel mai adesea, pedeapsa este prin trasnet - focul de pedeapsa.
     Pana nu demult, Sanzienele erau considerate sarbatoare mai „mica” si se faceau claci, socotindu-se ca nu este
un pacat asa de mare a munci. Lucratul in claca presupunea ca un om sarac ori cu prea putine brate de munca era
ajutat de catre ceilalti sa-si lucreze pamantul fara sa perceapa vreo recompensa. Gazda le dadea mancare buna si
bautura, iar daca era instarita, seara le aducea si muzicanti ca sa petreaca. In Tara Codrului, un om avut, cu o mare
tarla de pamant semanata cu porumb a organizat o claca pentru prasit. Dupa ce au terminat de prasit, lucratorii au
plecat la casa gazdei, iar aceasta a ramas in urma ca sa-si adune iepele pe care le luase cu el. Avea pe umar
capestrele si lanturile de la cai. In timp ce-si cauta iepele a venit o furtuna mare si omul s-a adapostit sub un par. A
fost trasnit si a murit pe loc. Oamenii l-au cautat si nu l-au gasit decat dupa patru zile. L-a pedepsit Dumnezeu in
aceeasi zi.
Flori ale vietii, flori ale dragostei, flori galbene, flori
     Ca doamne ale florilor ce sunt, sanzienele galbene intra intr-o mare diversitate de practici magice, cum nu se
mai intampla cu nici o alta planta.
     Pot sa impiedice trasnetul si fulgerul. In ziua de Sanziene, florile sunt sfintite la biserica, aduse acasa si tinute
sub grinda pentru tot anul. Cand vine vreme grea, furtuna, se iau cateva fire si se arunca in foc sa se imprastie
tunetele si trasnetele. „Si se oprea vremea”, zice Maria Ibanutului din Vormenis.
     La Baita de sub Codru se face coronita pentru viata, ca sa se afle cat va trai fiecare membru al familiei. Florile se
culeg in ajun, de fetele fecioare, de pe haturile dintre lanurile de grau date in parg. Fetele aduna sanzienele
cantand. Isi fac mai intai propria coronita, pe care si-o pun pe cap, iar apoi fac pentru fiecare persoana din casa.
Spre seara, toata lumea se aduna in curte. Cel mai puternic din familie arunca pe rand coronitele pe casa. Cu cat
coronita ajunge mai sus si ramane (se agata) acolo, cu atat va trai mai mult persoana respectiva. Daca vreuna
cade, este semn rau. Acea persoana nu va mai ajunge alte Sanziene. Candva, demult, se tinea un fel de targ al
fetelor - de Sanziene -, cu muzicanti si mari petreceri. Pe Valea Somesului, la Tamaia, se face cruce de Sanziene
pentru protejarea casei si a acareturilor impotriva duhurilor rele. Se fac mai multe cruci - cate cladiri sunt in curte.
Una se arunca pe casa, una pe sura, una pe cotetul pasarilor. Nici crucile, nici coronitele nu se vor lua de acolo.
Trebuie sa le ia vantul si ploaia. Sunt daruite nevazutului si celei care are in stapanire aceste flori.
     Pe Valea Marei se crede ca daca sanzienele nu sunt inflorite de ziua lor, porumbul nu se va coace, il vor prinde
brumele toamnei „in lapte”, va ingheta si nu va mai fi bun. Pentru coacerea porumbului femeile duceau flori de
sanziene la biserica, la sfinteau, mergeau apoi cu ele la holda de porumb si puneau cate o floare ici-colo, in patru-
cinci locuri, la cate un fir care avea „ciup” (matase), semn de stiulete, cu gandul: „sa fie porumbul frumos, galben ca
sanzienele”, adica sa se coaca.
     La Tautii de Sus, langa Baia Mare, coronita de sanziene se arunca pe casa pentru aflarea orandei (a ursitului).
La Sacel, departe de Tauti si aproape de Borsa, aruncatul coronitei pe casa este un act de magie colectiva. Fata
vine cu coronita pe cap la o casa unde se aduna mai multe copile. Seara, ele se aseaza in ordinea varstei, in linie,
cu fata spre casa. Prima arunca pe acoperis coronita. Locul in care sta inseamna timpul cand se va marita. Cu cat
coronita ramane mai sus, cu atat se va casatori mai repede. Daca pica inseamna ca nu se va casatori in anul acela.
Pentru a-si visa ursitul pun sanziene sub perna, sanziene intr-o vaza pe masa si leaga toarta galetii cu un lacat pe
care il vor descuia a doua zi dimineata.
Ziua florilor de leac. Fumigatiile
     In cea mai lunga zi a anului, florile de leac au putere maxima. Pentru vindecarea bolilor care nu se vindeca, se
culeg flori de sanziene, dar si alte flori sau plante placut mirositoare. In urma cu niste ani, batrana Berci Ileana
Grigoreanca din Calinesti, pe atunci de 87 de ani, mi-a povestit cum a vindecat de nebunie o mama a sapte copii,
pe care nici un medic nu mai putea s-o ajute. Reproduc relatarea ei in forma literara pentru a fi accesibila: „In ziua
de Sanziene mergi nemancata, dimineata buna si culegi sanziene. Nu vorbesti cu nimeni nimic (postul tacerii). Te
rogi mergand, culegand, venind. Aduci florile acasa si le duci duminica la biserica. Le pui la icoane. Dupa ce se
vestejesc, le urci in podul bisericii sa se usuce. Acelea-s bune de leac pentru suparare (depresii). Este om ca-i ca
nebun din suparare. In nici o zi nu-s asa de bune de leac florile ca acelea din ziua de Sanziene. Sanzienele (florile)
sunt mare leac. Pentru orice boala sunt bune. La omul suparat ii pui o mana de flori pe carbuni si-i faci fumigatie.
Numai in trei seri ii faci, si-i trece supararea si uita si iarasi ii om ca oamenii.”
     Fumigatia cu flori de sanziene - doua-trei fire pe un carbune - se facea si bebelusilor care plangeau mult
noaptea si nu puteau sa doarma. Stramosii nostri, mari cunoscatori ai plantelor medicinale, foloseau fumigatiile, ca
metoda de vindecare, pe scara foarte larga. Ziua de Sanziene este o limita. Florile isi pastreaza toata puterea
numai cat canta cucul, adica pana la Sanziene. De la Sanziene inainte, cucul nu mai canta si florile isi pierd fortele.
Se spune ca cucul devine uliu pasaresc.
Noaptea de Sanziene. Focul viu.
     Poate nicaieri in Romania nu se sarbatoresc Sanzienele cu mai mult fast ca in Maramures, la Viseul de Mijloc si
la Viseul de Jos. (Este o noapte fantastica, impresionanta, a focurilor, a magiei, a dragostei.) Obiceiul se practica si
in satele invecinate: Petrova, Leordina, Moisei sau in orasul Borsa, unde s-a transformat in festival.
     Ca sa aflu amanunte despre Noaptea de Sanziene, nu m-am dus la Borsa, ci in cele doua Viseuri: de Mijloc si
de Jos. Viseul de Sus este orasel. In Viseul de Mijloc am vorbit cu Ileana Ciuban de 74 de ani si cu Vasile Nasui de
88. Ileana Ciuban imi spune ca este o noapte a focurilor, dar nu orice fel de focuri, ci a facliilor, pe care le descrie in
felul urmator: se ia un lemn de molid sau de brad, lung cam de o jumatate de metru, care se ciopleste la un capat
pentru a putea fi tinut in mana. Celalalt capat lasat gros se incresteaza in patru sau in opt si in crestaturi se pun
vergele lungi de un metru sau de o jumatate de metru (daca se face pentru un copil). Se pun pana la douazeci si
cinci de vergele. In interior se pun paie, fan, calti, resturi din lemn de brad, rasina si se aprinde cu nafta (petrol).
Arde cu flacara mare, ore in sir. Purtatorul o invarte ca sa sara scantei si striga, isi striga prietenii la „faclie” - adica
sa vina cu „faclia”. Tinerii cu faclii stau distantati, unul aici, unul mai incolo. Cei care locuiesc mai departe, pe
dealuri, ard „facliile” acolo sus, ceilalti le ard pe prund, adica pe nisipul si pietrisul de pe marginea raului, pentru a
proteja terenurile acoperite de fanete. Se aduna dupa lasarea noptii cate treizeci-patruzeci de tineri, copii si tati ai
copiilor, la marginea apei si ard „facliile” pana se termina, invartindu-le. Dupa ce-au terminat de ars, capetele
fumegande se pun jos si sar peste ele. Sar peste foc pentru a scapa de toate bolile si relele; le arde focul si omul
ramane curat. O seama de tineri se duc apoi si se scalda in pielea goala. Scaldatul are acelasi sens. Adica se
practica purificarea magica prin foc si prin apa.
     „Noi asa stiam. Abia asteptam sa vina Sanzienele, sa mergem sa aprindem faclii, sa ne jucam, sa ne intalnim
fetele cu dragutii. Toata noaptea ne trecea acolo pana dimineata pe la trei, in noaptea spre ziua de Sanziene. Faclii
erau si pe drumuri si pe dealuri, peste tot. Strigau, fluierau sa se adune la „faclie”: „Mai Vasai, mai Gheo, hai, ma,
ziniti (veniti) la faclie!”. Se scaldau impreuna. Dar cine se scalda? Dragutul cu draguta! Se dragosteau, noa. Copiii
se scaldau mai departe, nu cu ei, si-i duceau parintii acasa. Eu nu m-am scaldat niciodata. Atunci se cauta avere si
noi eram gazde (bogati). Foarte multi ar fi vrut sa se insoare cu mine.”
     Ileana Ciuban ma duce peste drum de ea, la batranul Vasile Nasui, de 88 de ani. O femeie o saluta cu „Hristos
s-a-naltat” fiindca este dupa Inaltarea Domnului. Ileana Ciuban ii raspunde: „Drept si-adevarat”. Acest salut tine
pana la Rusalii.
     Batranul Vasile Nasui, care a invartit multe „faclii”, intrebat daca a avut dragute, imi zice: „Am fost omul
dragutelor, n-ai grija”. Acum este pocait, dar vorbeste deschis despre noaptea de Sanziene si-mi releva o fata mai
tainica a acestei nopti. In vreme ce flacaii invart facliile, fetele mari merg si se tavalesc goale - se spala in roua - in
lanurile de grau, de secara, de orz, de orice fel, ca sa aiba noroc, sa fie frumoase, curate, sa se marite bine, sa aiba
copii. „Noi, feciorii, le-am pandit, ca de unde am fi stiut ce fac? Da nu ne-am apropiat. Nimeni, niciodata nu s-a
apropiat de ele. Pe vremea mea, si cand ne scaldam in rau, feciorii se scaldau intr-un loc si fetele in alt loc. Ne
scaldam goi ca n-am fi putut merge acasa cu hainele ude.”
Cu Maria Bora, bibliotecara din Viseul de Jos, am stat de vorba ore bune. Este o persoana speciala, „suflet din
sufletul neamului ei”, o depozitara a tot ce este bun si frumos. Desi cele doua sate: Viseul de Mijloc si Viseul de Jos
sunt apropiate, obiceiul se deosebeste de la un sat la celalalt. De la Maria Bora aflu ca „facliile” se numesc aici
„fetere”. „Este singura localitate din judet unde nu li se zic „faclii” si focuri.” „Comuna Viseul de Jos este asezata
intre patru dealuri: Dealul Popasc, Dealul Hausului, Dealul Morii si Dealul Sacaturii (Sacaturii). Feterele se aprind pe
toate varfurile de dealuri si se vad extraordinar de frumos, ca niste jocuri de artificii. Se pregatesc dinainte, din
timpul saptamanii, fiecare incercand sa-l faca in asa fel incat sa arda cat mai frumos si cat mai multa vreme. Este
intocmai ca faclia. Vergelele sau sipcile din sindrila se leaga cu sarma ca sa stea bine si sa poata fi invartite in
siguranta fara sa sara afara focul. Se pune putin opait (petrol) si se aprinde. Feterele se aprind unul din celalalt.
Cand termina de ars, fiecare si-l pastreaza pentru a-l duce acasa. Acolo se implanta in gradinita de legume, in
locurile cultivate cu varza, ca sa nu umble coropisnita si omizile sa nu manance varza. Dar mai ales se pun pentru
mana gradinii. Inainte de a merge la focuri pe dealuri, femeile, fetele si baietii credinciosi merg la biserica,
inconjoara biserica impreuna cu preotul, cantand pricesne legate de Sanziene.”
     Dupa lasarea noptii, cand feterele au terminat de ars, baietii le iau pe umar si coboara cantand ca sa se adune
pe prund, la malul apei. Aici se face si clasamentul. Unul spune: „Noa, a cui feteri o fost mai fain? A cui o ars mai
mandru? Di pa care dealuri?”
Pe prund se aprinde un singur foc mare din paie, tuleie de porumb legate in snopi mari si tot felul de ramasite aduse
de acasa. Peste acest foc trebuie sa sara fetele. Cea care nu vrea sa treaca este luata de subsiori de catre doi
feciori si trecuta „cu de-a taria”. Ceilalti scormonesc focul sa sara scantei, ca fetei sa-i fie si mai frica. Pe langa foc
se incinge un joc. Prima data se prind in joc barbatii si joaca „barbatescu”. Apoi se joaca invartita in doi. Fiecare
fecior isi joaca draguta. Veselia tine cat ii tin pe ei puterile sa joace, uneori pana la ziua.”
     La o prima vedere, saritul fetelor peste foc pare un fel de gluma. Batranele insa ii stiu rostul si spun: „Taceti, bine
ca ati sarit peste foc, ca s-a tane vaca (va prinde vitel) cand vom duce-o la buhai (taur)”, aluzie clara la un rit de
fertilitate, asa cum este tavalitul prin lanurile pline de roua.
     Sarbatoarea magica a luminii si a implinirii naturii, Sanzienele exprima si explozia feminitatii erotice, preaplinul
menit sa fie cules inainte ca ziua sa se scurteze si soarele sa se stinga, a toamna, pe cer.
TRADITII SI FOLCLOR SANZIENELE - SARBATOAREA SOARELUI SI A DRAGOSTEI -
 Pe 24 iunie s-au sarbatorit Sanzienele, cea mai mare si mai spectaculara sarbatoare pagana a anului si
singura admisa, chiar cu numele ei, in calendarul crestin-ortodox. Ea marcheaza inceputul verii, pentru ca
pe 21 iunie este solstitiul de vara sau vara astronomica. Soarele se afla pe bolta in cel mai inalt punct
deasupra Ecuatorului, iar pe pamant este ziua cea mai lunga si noaptea cea mai scurta. Cerul se inalta si el
dupa soare si ziua se transforma in eternitate. Timpul se face bun, ingaduitor, creste si cuprinde gandul
omului, purtandu-l peste campurile si poienile pline de flori de Sanziene, parfumate cu miros de Rai. Este
momentul in care orice muritor care bate la vamile nevazutului si nestiutului poate sa intre, doar purtand
pe cap o coronita galbena de flori sau folosind un fir de Sanziana. Sarbatoarea este una cu totul speciala,
tinand o noapte si o zi. Iar noaptea de Sanziene este una cu adevarat magica. Este noaptea focurilor de
vara, fiindca este vara in cer si vara pe pamant, este vara in suflete si trupuri, este anotimpul dragostei si al
vietii plenare.
Sfintele. Frumoasele. Fata Padurii
Sanzienele sunt in primul rand flori de camp, galbene-aurii, cu inflorescente marunte, pline de polen
aromind puternic a fan si a miere. La cea mai mica atingere, din ele se scutura o ploaie fina de aur, pentru
ca sunt florile solstitiului de vara, iubitoare de soare, iar viata lor este scurta, de numai doua-trei
saptamani, atata vreme cat astrul zilei se afla in taria lui. Imaginea lor suava le-a facut Doamnele Florilor,
Sant-zianele (Sfintele zeite sau zane), poate si pentru ca parfumul lor nu seamana cu al nici unei alte flori
si, totusi, il inglobeaza pe al tuturora. Dar in traditia populara, Sanzienele sunt si niste fapturi ireale,
fantastice, numite Sfintele, Frumoasele, fapturi luminoase de aer, albe, frumoase, binefacatoare. Din cauza
acestei denumiri, sunt adesea confundate cu Ielele, Maiastrele sau Vantoasele, care de regula sunt zane
rele. Parerile specialistilor, dar si ale taranilor sunt extrem de amestecate cand este vorba despre Sanziene,
incat, pana la urma, totul ramane cat se poate de neclar. Ca sunt diferite de Iele este absolut sigur, pentru
ca au numai insusiri bune: fuioare de vant usoare in timpul zilei, noaptea se transforma in zane cu parul
galben si rochii albe de abur, ce danseaza sub razele lunii (astrul celor nascuti in aceasta zi) prin gradini,
mutandu-se de la un loc la altul, cantand pe sus, cu glasuri nemaiauzit de armonioase. Pentru ca sunt din
alta lume si sunt atat de frumoase, „cine le vede nu le crede si cine le-aude nu le raspunde”. Despre ele se
stie ca iau glasul cucului, pentru ca incepand de pe 24 iunie, cucul amuteste, pleaca in munte si se
transforma in uliu pasaresc, razbunandu-se pe toate celelalte pasari cantatoare. In realitate, ziua exacta
cand, cu adevarat, cucul pleaca, pierzandu-si orice speranta de recapatare a glasului, nimeni din lumea
oamenilor n-o stie existand si exista o spusa foarte subtila in acest sens: „Atunci va sti femeia gandul
barbatului, cand va sti ziua cand pleaca cucul”. Uneori, din mila, Sanzienele ii mai dezleaga limba sa cante
o data sau de doua ori si dupa 24 iunie, dar „bine ar fi daca nimeni nu l-ar auzi”, fiindca numai de rau
canta atunci, pentru cine-l aude.
La trei zile dupa solstitiul de vara, ziua incepe deja sa scada; orice inceput presupunand si existenta unui
sfarsit. Intreaga vegetatie isi pierde cate putin sevele si aromele. De aceea, ultima zi de culegere a
plantelor vindecatoare este ziua de Sanziene, fiind socotita pana la urma si cea mai buna zi din an, florile
potentandu-si puterile si mirosurile inainte sa le inceapa declinul. Se spune ca din noaptea zilei de
Sanziene, Fata Padurii rupe varfurile florilor, adica le ia puterea si se pisa pe ele, luandu-le mirosurile, ea
fiind stapana absoluta a florilor de leac, a florilor rare, a celor magice, a apelor minerale si termale, a
vanturilor, a muntilor, a codrilor, putand sa apara fie singura, fie multiplicata. Sanzienele sau sfintele zane
ar putea fi ipostaza benefica a Fetii Padurii, Marea Zeita a vegetatiei - fiindca florile de Sanziene intra tot
in patrimoniul ei. Dupa cum se vede, acest cult precrestin a fost foarte puternic din moment ce
supravietuieste chiar si in zilele noastre.
Galbene spicele, galbene coronitele,
galbena luna, galben soarele
Sarbatoarea se porneste in ajun, dupa-amiaza, mai ales in satele din lunca Somesului. Fetele tinere pleaca
in grupuri sa culeaga florile galbene de pe campuri si de pe braturile dintre lanurile de grau date in parg. In
timp ce culeg, ele canta impletindu-si propria coronita, pe care o inchina soarelui si si-o aseaza apoi pe
cap. Pentru cateva ore, pana cand vor impleti cate o coronita fiecarui membru al familiei, fecioarele sunt
chiar Sfintele zane ale florilor galbene, asa cum sunt Dragaicele in sudul tarii. Ajunse acasa, fetele dau
coronitele tuturor locuitorilor casei si inainte de asfintit, adunati in curte, incepe dialogul mut cu nestiutul
ce va sa vina. Fiecare isi arunca propria coronita pe acoperisul casei. Fetele, pentru a sti cat de repede se
vor casatori si cu cine, dupa semnele pe care Sfintele le vor lasa in timpul noptii pe flori, batranii, pentru a
sti cati ani mai au de trait sau de vor mai ajunge alte Sanziene. Daca le cade coronita de pe casa,
avertismentul este pentru anul in curs.
Mai lipsiti de curaj, flacaii prefera uneori o procedura pe cont propriu: pun un fir de Sanziana in fereastra,
lasand-o deschisa, si se culca. In timpul noptii, Sanzienele aduc pe floare un fir de par sau un alt semn care
spune ceva despre cea ursita, asta insemnand si ca se vor casatori in anul acela. Daca trei ani la rand nu
vine nici un semn, poate ca flacaul n-are ursita.
Noaptea de Sanziene este asemanatoare din acest punct de vedere cu noaptea Sfantului Andrei sau
Andrelusa. Pana nu demult, acum treizeci-patruzeci de ani, in Tara Codrului, la Asuaj, de Sanziene se
tinea un targ de fete, o serbare cu muzica si joc, la care nu aveau voie sa participe copiii sub saisprezece
ani, fiindca tinerilor li se permitea sa se sarute si sa se imbratiseze in public, iar ochii copiilor nu trebuiau
sa vada asemenea lucruri. Targul si-a schimbat infatisarea, dar si data, mutandu-se la 14 septembrie, de
Ziua Crucii.
La portile Soarelui. Noaptea focurilor de vara
De-a lungul anului, exista mai multe nopti ale focurilor, dar nici una ca noaptea de Sanziene din satele din
zona Borsei si, mai ales, in cele trei Visaua: Viseul de Sus, Viseul de Mijloc si Viseul de Jos din
Maramures. Dupa caderea intunericului, pe fiecare deal se aduna copii, flacai si barbati „inarmati” cu torte
speciale, numite faclii sau fetere, pe care le invart ca sa arda cat mai tare si sa sara scantei. Cu cat mai
multe fetere arzand frumos, cu atat mai fericit dealul si mai sus in clasament, pentru ca luminile sunt pe
intrecere. Feterele cam de un metru si jumatate lungime se invart pana dupa miezul noptii, insotite de
strigate si chiuituri. Seara, cand facliile se aprind, lumina se ia de la unul la celalalt, pastrandu-se o
distanta de cel putin un metru si ceva intre om si om. Acest lucru se intampla in noaptea de 23 spre 24
iunie, ziua de Sanziene. Dupa ce feterele au ars aproape in intregime, barbatii coboara pe malul raului, pe
prund, unde au voie sa vina si fete. Acolo se face un foc mare, peste care sare toata lumea si apoi intra in
rau si se scalda, doi cate doi, perechile de indragostiti. Noaptea de Sanziene fiind si o mare sarbatoare a
dragostei.
Inainte de rasaritul soarelui, pe dealuri si prin holdele de grau, fetele se scalda goale in roua, fara ca
nimeni sa se apropie. Un ritual stravechi, respectat... In zona Borsei, sanziana galbena creste rar, unde si
unde cate un fir, si de aceea este planta protejata si aproape nimeni nu se indura s-o rupa. In riturile de
Sanziene, se folosesc alte flori, asemanatoare ca forma, dar albe si fara miros, foarte inalte si care cresc
prin tufele de alun din abundenta. Cei din zona le numesc sanziene pentru a sustrage atentia de la Sanziana
cea adevarata, care nu trebuie sa dispara.