PARTICULARITATI ALE CONSILIERII

VASTNICILOR

"In locul zidului gol de care ma temeam,

privirilor mele li s-a dezvaluit o noua priveliste... un nou inceput: dincolo de
oglinda,
intr-o lume minunata, in care amintiri prafuite au prins din nou viata."
Sue Limb, din "Love Forty"

Pe masura avansarii în vârsta, schimbarile în starea sanatatii si schimbarile de

roluri si statute sociale precipita în mod considerabil modificarea în timp a mecanismelor
de adaptare ale oamenilor. Marjorie Lowenthal caracterizeaza persoanele de vârsta
mijlocie si persoanele vârstnice ca autolimitate si aparent mai preocupate de
minimalizarea frustratiilor, prin a face fata problemelor vietii, decât prin a-si fixa
obiective prea înalte.
Studiile care au încercat sa determine schimbari precise ale personalitatii care
apar la oamenii în vârsta au fost oarecum neconcludente (Cox): unele rezultate obtinute
indica o schimbare considerabila a personalitatii, în anii târzii ai vietii, altele nu au gasit
însa schimbari semnificative.
Riley, Foner si asociatii (1968) au analizat mai multe studii referitoare la
schimbarea personalitatii la persoane mai în vârsta si au ajuns la concluzia ca acestea sunt
mai rigide, adaptându-se mai putin la nou fata de tineri. Ca atitudine, vârstnicii au
evidentiat un mare grad de dogmatism, o mai mare intoleranta fata de ambiguitate
dovedindu-se mai putin grijulii fata de presiunea sociala exercitata asupra lor pentru a se
conforma. Mai mult ei s-au aratat mai pasivi, mai conformisti si mai preocupati de
propriile emotii si de propria persoana. Bernice Neugarten, Robert Havighurst, si Sheldon
Tobin (1968 ) arata ca subiectii batrâni adopta mai frecvent un stil pasiv în adaptarea la
mediu, comparativ cu stilul de înfruntare evidentiat la subiectii tineri.
Cine sunt de fapt batranii? Momentul de inceput al varstei a treia este considerat
in mod conventional varsta de 65 ani, deoarece pentru majoritatea indivizilor ea coincide
cu pensionarea. Aceasta varsta este insa doar aproximativa. Dezvoltarea umana continua
si dupa varsta de 65 ani, intrucat adultii trebuie si in aceasta perioada din urma a vietii sa
se confrunte cu o serie de probleme, unele vechi, altele noi, care se cer rezolvate. In
cultura occidentala varsta a treia este valorizata preponderent negativ, in mare parte
datorita prejudecatilor.
In contextul zilelor noastre, varsta a treia este tot mai frecvent considerata o
perioada a vietii in care experienta, cunostintele, capacitatea de creatie pot si trebuie sa
fie folosite din plin. Un varstnic activ nu imbatraneste intelectual, fizic, social si nu are
timp sa se gandeasca la batranete. Sedentarismul, renuntarea si izolarea psihica si fizica
sunt factori de risc major in accelerarea imbatranirii somatice si sociale.
Tarile cu populatie de varsta a treia in crestere au o serioasa problema, desemnata
ca prioritara chiar si de catre Natiunile Unite, in ce priveste integrarea sociala a
batranilor. O solutie pare a fi aceea a grupelor de suport; in Cuba de exemplu exista asa-
numitele “circulos de abuelos” (cercurile bunicilor). Astfel de proiecte bazate pe
gerontologia educationala au cateva obiective principale:

1
 - contributia la crearea unei noi culturi a “imbatranirii”, considerand varsta a treia
un stadiu al dezvoltarii umane, in care se pot dezvolta numeroase potentiale de invatare si
contributie la societate;
-obtinerea cunoasterii culturale, stiintifice si tehnice in randul celor varstnici prin
informarea referitoare la progresele tehnologiei, artei, culturii si gandirii moderne;
-cooperarea intre grupe de suport pentru varsta a treia din diverse tari ale lumii;
-realizarea unei programe care sa satisfaca necesitatile varstnicilor din diferite
medii sociale si cu diverse nivele de educatie;
-identificarea proiectelor viabile de petrecere a timpului liber;
-intelegerea caracteristicilor procesului de imbatranire, pentru a facilita relatiile
armonioase cu familia si comunitatea si pentru a crea spatii de experienta si suport social.
Acestea sunt “directive” trasate pentru grupele de suport din afara institutiilor.
Pentru batranii institutionalizati insa problemele sunt de natura mai complexa. O
problema comuna in general pentru varstnicii din casele de batrani este depresia si
sentimentul izolarii. Acestea se asociaza cu retragerea sociala si, de multe ori, cu
comportamente stereotipe. Institutionalizarea de orice tip devine astfel o problema majora
a serviciilor de sanatate. De aceea, consilierea persoanelor de varsta a treia se impune in
mai mare masura in aceste situatii.
Pentru a se evita instituţionalizarea persoanelor vârstnice, un rol important îl are şi
consilierea membrilor familiilor vârstnicilor care se află în riscul de a fi instituţionalizaţi.
De cele mai multe ori, unul din motivele instituţionalizării bătrânilor îl reprezintă şi
teama de responsabilităţi a familiei, lipsa de putere pentru a face faţă situaţiei de a-şi ajuta
vârstnicul. Consilierea este un pas important în determinarea abandonului
instituţionalizării.
Consilierea este o relaţie de ajutare, o încercare şi un efort din partea consilierului
la care este cooptat şi clientul pentru a îmbunătăţii confortul existenţial al celui din urmă
pentru a-i ameliora stilul de viaţă. Nu este preocupată în general de ajutorarea oamenilor
ca ei să ia decizii, ci de a-i ajuta să ia decizii înţelepte. Beneficiarii şedinţelor de
consiliere sunt persoane cu personalităţi diferite care doresc să depăşească problemele pe
care le au, să-şi cunoască aptitudinile şi să le dezvolte.
Activitatea de consiliere se poate suprapune la un moment dat cu cea a altor
profesionişti din domeniul social, dar scopul ei este de identificare a adevăratelor
probleme şi nevoi. Spre deosebire de alţi actori sociali, consilierul pune accent pe
subiectivitate şi independenţă, beneficiarul fiind cel ce identifică şi depăşeşte problemele.
Consilierea are scopul de a media întâlnirea dintre ceea ce este beneficiarul şi ceea ce ar
fi bine să fie şi vrea să fie acesta.
Pornind de la obiectivul acceptat de majoritatea autorilor în domeniu “cel de a-i
ajuta pe oameni să se ajute singuri”- rezultatele dorite şi solicitate de către beneficiari
sunt: creşterea înţelegerii de sine şi a situaţiilor din jur, creşterea capacităţii proprii de
decizie, oferirea unui sprijin în luarea unei decizii şi confirmarea acesteia, dezvoltarea
capacităţii de a schimba o situaţie, eliberarea de sentimente, examinarea opţiunilor şi
alegerea uneia, facilitarea capacităţilor de relaţionare şi comunicare, linişte şi armonie
intrafamilială şi comunitară.
Rezultatele consilierii depind de următorii factori:
a) Cunoaşterea obiectivelor şi limitelor consilierii (referitoare la sferele
de activitate, independenţa beneficiarului şi colaborarea acestuia)

2
 b) Sinceritatea şi deschiderea la comunicare a beneficiarului
c) Competenţa şi profesionalismul consilierului
d) Stabilirea unei relaţii de consiliere bazată pe încredere, sinceritate,
comportament non-discriminatoriu, empatie, confidenţialitate şi respect.
Astfel sunt evidenţiate următoarele obiective specifice consilierii: autoacceptarea-
recunoaşterea atât a calităţilor, cât şi a defectelor şi acceptarea criticilor şi a respingerilor,
dezvoltarea conştiinţei de sine-perceperea de sine prin autoevaluare şi comparare,
perspicacitatea-control raţional asupra trăirilor şi acţiunilor, rezolvarea de probleme-
învăţarea căutării soluţiilor şi găsirea unei soluţii adecvate, educaţia psihologică-
achiziţionarea de tehnici pentru înţelegerea şi controlarea comportamentului, dezvoltarea
abilităţilor sociale-cele de comunicare, conducerea conversaţiilor, asertivitate şi controlul
furiei, schimbarea cognitivă-identificarea, recunoaşterea şi modificarea sau înlăturarea
credinţelor iraţionale, modificarea comportamentală-schimbarea sau înlocuirea modelelor
comportamentale neadaptive sau distructive, restituire sau compensare-ajutorarea
clientului să îndrepte comportamentele distructive anterioare.
Consilierea poate fi văzută de către unii lucrători sociali în sfera comunitară, ca o
perspectivă interesantă de trăiri particulare, în timp ce originea acestor sentimente de
supărare, regret şi neputinţă, se află în „problemele publice”de genul sărăciei, şomajului,
discriminării şi bolii.
In afara de suportul de care au nevoie persoanele varstnice, se impune si re-
educarea societatii, in sensul combaterii asa-numitelor “mituri referitoare la varstnici”:
batranii nu se mai indragostesc, sunt o povara, sunt neproductivi, au intotdeauna
probleme medicale, nu pot invata, uita mereu si nu se pot bucura de viata. Mai ales
familiile varstnicilor au nevoie sa fie educate si consiliate in aceasta privinta, pentru re-
structurarea perceptiilor si cognitiilor referitoare la ceea ce inseamna varsta a treia
În special, asistenţi sociali care fac consiliere cu familiile bătrânilor aflaţi în risc
de abandon evidenţiază rolul ambelor perspective. Consilierii concentraţi asupra
dezvoltării comunitare accentuează abilitătea de a construi o relaţia bazată pe încredere,
în timp ce alţii focalizaţi pe o intervenţie individuală pot vedea cum este influenţată
munca lor de unele sisteme sociale, economice şi politice.
Orientată spre ajutorarea clienţilor în înţelegerea şi clarificarea punctelor lor de
vedere asupra spaţiului de viaţă, asupra mediului şi a dimensiunii morale a existenţei,
consilierea susţine şi rolul învăţării găsirii scopurilor determinate pentru înţelegerea în
sine şi a celor din jur pentru o mai bună informare asupra posibilităţilor pentru
soluţionarea problemelor de natură emoţională şi interpersonală.
Consilierea: Relaţia de consiliere are scopul de a permite persoanei de vârsta a
III-a să-şi exprime liber problemele, situaţia, relaţiile şi chiar întregul trecut, oricât ar fi
de confuz şi să se gândească la acestea împreună cu interlocutorul său. Sarcina
specialistului constă, printr-un joc de întrebări şi răspunsuri, în a-l ajuta pe bătrân să-şi
înţeleagă situaţia, cauza dificultăţilor sale şi posibilităţile de a le rezolva.
Principii ale dialogului de sprijin:
- Întotdeauna trebuie plecat de la momentul în care se află subiectul.
- Să se orienteze spre nevoile altuia.
- Să se cunoască bine sentimentele pe care fiecare le produce celuilalt.
- A avea încredere în dinamismul celuilalt.
- Să se respecte autonomia persoanei în vârstă.

3
 - Să nu se manifeste exigent faţă de bătrân.
- A recunoaşte că orice ajutor are o limită.
Munca cu grupul de persoane de vârsta a III-a: Într-un grup bătrânul se simte în
siguranţă şi poate, deci, să acţioneze cu mai multă libertate şi, deci, după iniţiativa
proprie. Graţie sentimentului de apartenenţă la grup el poate deveni pe deplin conştient de
propria valoare şi de resursele sale. Există, de obicei, două motive pentru ca o persoană să
adere la un grup: nevoia de a fi în relaţii cu alţii şi nevoia de a face ceva.
Calităţile necesare animatorului de grup:
- să favorizeze autonomia membrilor grupului;
- să întărească cooperarea în interesul grupului;
- să înţeleagă fiecare persoană din grup;
- să manifeste încredere şi stimă faţă de membrii grupului;
- să ţină cont de dinamismul membrilor grupului;
- să reacţioneze spontan şi corect cu membrii grupului;
- să discute împreună problemele ce apar în grup;
- să caute, atât cât este posibil, să devină din ce în ce mai puţin necesar grupului şi
lucrului în echipă.
Fazele caracteristice evoluţiei grupului:
- începutul, caracterizat printr-o tatonare prudentă a celorlalţi. Membrii grupului se
observă şi încearcă să se familiarizeze unul cu celălalt;
- faza de orientare, în care ia progresiv cunoştinţă de faptul că se află integrat într-un grup
şi că se poate simţi bine;
- faza de încredere, în care fiecare se priveşte pe sine aşa cum este real;
- faza de conformitate, în care toţi se simt uniţi, având perspective comune;
- faza de discuţie, care trebuie pregatită şi acceptată de comun acord.
În cadrul relaţiilor bătrân – consilier se manifestă două caracteristici
semnificative:
- consilierul este mai tânar decât interlocutorul său;
- consilierul apare ca cel care dă, iar bătrânul cel care primeşte.
Aceste diferenţe pot fi resimţite puternic de către persoana ajutată.
Sculptura familială: Aceasta tehnică cu valoare terapeutică este desemnată să
ajute subiectul individual sau familia în evaluarea comportamentului propriu sau al celui
specific altor membri ai familiei. Consilierul va stimula un membru al familiei să preia
rolul de sculptor, încurajând, totodată, pe ceilalţi participanţi. Sculptorul va realiza o
distribuire spaţiala a membrilor familiei, operaţie care exprimă perceperea acestora, atât a
relaţiilor dintre ei (atracţie, respingere, conflict, indiferenţă), cât şi dimensiunea apropierii
şi puterii în familie. Flexibilitatea tehnicii permite exteriorizarea trăirilor, sentimentelor
subiecţilor consideraţi “material uman modelat”.
Sculptura familială reprezintă o parte a întâlnirilor terapeutice de grup.
Întâlnirea cu familia: Asociată cu consilierea individuală întâlnirea cu familia
garantează un mijloc natural de a obţine echilibrul psihic al persoanelor vârstnice. Nu
trebuie omisă ipoteza conform careia pensionarea echivalează, uneori, cu acutizarea unor
boli, ceea ce implică efort fizic şi material din partea familiei pacientului vâstnic.
În aceste cazuri scopul întâlnirii este de a egaliza nivelul de informare al familiei
întregi cu cel al îngrijitorului bătrânului, de a răspunde la întrebări, de a identifica

4
necesităţile celui care îngrijeşte, de a rezolva problemele din interiorul familiei şi de a
dezvolta un sistem de sprijin familial.
Este necesar ca batrânul să cunoască faptul că familia sa încearcă să-i înţeleagă
noua formă de trăiri, trebuinţe, aspiraţii, constituind principalul sprijin în caz de urgenţă.
Asistentul social va avea grijă ca această idee să nu se transforme într-o alta, degenerată,
conform căreia, odată cu pensionarea, bătrânul este total dependent de familie, pierde din
consideraţia celor din jur, idealurile sale se “rotesc” în jurul ideii de supravieţuire. La
întâlnirile cu familia pot participa şi vecinii mai apropiaţi atingându-se, astfel, obiectivul
interacţiunii dintre diferitele subsisteme ale sistemului principal al clientului.
Conferinţa de caz familial: La aceste întâlniri tip conferinţă participă alături de
membrii familiei şi profesionişti care contribuie la rezolvarea cazului: asistent social,
medic, psiholog, jurist, ofiţer de poliţie. Scopul acesteia constă în sprijinirea clienţilor
pentru a-şi asuma responsabilitatea, a-şi spori controlul asupra propriilor vieţi.
Întrebările la care se încearcă să se răspundă în cadrul acestor întâlniri sunt:
- Cine are o problemă?
- De ce a apărut această problemă?
- Ce efecte produce această problemă asupra membrilor familiei?
- Cine poate ajuta la soluţionarea problemei?
Specialiştii au concluzionat importanţa participării la conferinţă a subiecţilor
vârstnici, aspect care solicită o serie de abilităţi de comunicare ale asistentului social.
Consilierea individuală: Reprezintă unul din principalele mijloace de asigurare a
legăturii dintre asistent social şi client. Sarcina consilierului va consta în a stimula
pacientul să se elibereze de stress, demonstrând abilitatea unui bun ascultător. În mod
constant va încuraja clientul furnizându-i informaţii despre oportunitatea realizării unor
activităţi care să-i aducă satisfacţie şi să-i confere sentimentul de independenţă şi putere.
Scopul consilierii este dual:
- reducerea stress-ului prin oferirea suportului emoţional;
- realizarea unui bun management al resurselor deţinute de pacient prin pregătirea
acestuia pentru a accepta schimbarea în propria viaţă.
Consilierul, oferind consiliere la momentul oportun, ajunge să-l sprijine pe client
în sensul stimulării acestuia pentru a-şi exterioriza sentimentele negative şi pentru a
recepta cu uşurinţă noi percepţii, experienţe, opţiuni.
O caracteristică esenţială a consilierii, este cea de facilitare a înţelegerii, a
schimbării, a acceptării noilor situaţii, a depăşirii unor momente dramatice, a integrării şi
a dezvoltării. Consilierea familiilor bătrânilor cu risc de abandon, implică consilierul în
observarea, ascultarea, înţelegerea, răspunsul, evaluarea şi acţiunea în parteneriat cu
consiliatul. Cel consiliat are posibilitatea de a-şi explora şi clarifica forţele şi slăbiciunile,
de a-şi îmbunătăţii calitatea vieţii şi de a evolua spre o formă superioară a bunăstării.
Consilierea nu presupune doar o prestaţie unilaterală din partea consilierului, ci
este vorba de o interacţiune cu specificul ei, o relaţie de ajutare. Fiecare dintre cei doi,
vine în câmpul acestei interacţiuni cu particularităţi de vârstă, cultură, religie, clasa din
care provine, limba vorbită, etc. Sunt importante încrederea, respectul şi
confidenţialitatea, astfel încât persoanele vârstnice să se poată simţi în siguranţă pentru a-
şi putea dezvălui şi sonda propria viaţă din perspectiva cunoaşterii, afectivităţii şi acţiunii.
Varstnicul trebuie sa cunoasca faptul ca in aceasta perioada gândirea creatoare
diminueaza, concomitent cu capacitatea de învatare. Motivatiile devin monotone. Dispare

5
capacitatea de concentrare de lunga durata asupra unui subiect. Emotivitatea si
afectivitatea încep sa slabeasca. Apar o stare de apatie, labilitatea emotionala si
îngustarea egocentrica a preocuparilor individuale. În prezenta unor situatii noi de viata,
persoana va actiona într-o maniera rigida si stereotipa. Se accentueaza particularitatile de
caracter, prin aparitia unor aspecte noi care s-au aflat pâna atunci în stare latenta.
Consilierea este necesara pentru a preveni disfuncţiile persoanelor aflate în
dificultate şi a le reintegra social. În procesul de oferire a serviciilor necesare
varstnicului, consilierul sprijină clientul în depăşirea unor situaţii problematice de viaţă;
ajută clientul în vederea satisfacerii nevoilor psihosociale şi crează o atmosferă în care
clientul să se simtă liber să comunice şi să colaboreze în condiţii de securitate psiho-
emoţională. Pentru aceasta consilierul utilizează atât cunoştinţe teoretice, cât şi anumite
deprinderi practice selectate şi adaptate în funcţie de caracteristicile, nevoile şi contextul
fiecărei situaţii.
Consilierii îşi oferă serviciile unor persoane vârstnice. Aceştia pot avea condiţii
sociale diferite, o educaţie diferită, probleme şi nevoi diferite, moduri de a reacţiona
diferite; de aceea, consilierii în fiecare tip de intervenţie pe care o realizează încep cu
stabilirea relaţiei de comunicare.
Deprinderile de comunicare esenţiale de care un consilier are nevoie în activitatea
cu clientii, in general, dar in special cu persoanele de varsta a treia sunt deprinderile de
recepţionare, interpretare şi redare a mesajelor. Exemplificând, consilierul ascultă cu
atenţie şi înţelegere, se autoanalizează, este conştient de perturbaţiile din comunicare şi le
reduce, este interactiv cu clientul, oferă feedback; conştientizează limbajul corporal
propriu şi al celorlalţi, manifestă empatie, transmite căldură umană, analizează şi
sintetizează informaţia; explică cu răbdare şi claritate, are deprinderi în redactarea scrisă
şi orală a mesajelor.
In literatura de specialitate se opereaza distinctia intre cele doua categorii de
batrani (65-75 ani “batranii tineri” si peste 75 ani “batranii-batrani”), deoarece anumite
caracteristici ale fiecarui grup creeaza diferite probleme pentru care trebuie utilizate
modelele de ajutor si interventie adecvate, dar mai ales solutiile pertinente.
Principalele criterii folosite pentru realizarea clasificarii :
a) sexul – varstnicele traiesc adesea fara un nou partener de viata, uneori
impreuna membrii familiei (la unul dintre copii), alteori singure, mentinand legatura prin
vizite.
b) viata de familie – transformarea familiei traditionale in familie nucleara si
familie extinsa modificata (prin care se inteleg familiile nucleare care traiesc separat dar
comunica si intercationeaza).
c) locuinta – multi varstnici ramasi singuri nu au resurse materiale pentru a-si
intretine locuinta (curatenie, instalatii sanitare sau de incalzire, reparatii diverse). In
consecinta, fie raman in propria casa (in cele mai multe cazuri preferand sa reziste
dificultatilor si sa nu reprezinte o « povara » pentru cei tineri), fie locuiesc la unul dintre
membrii familiei, fie opteaza pentru camin sau spital.
d) sanatatea - se deterioreaza si limiteaza atat mobilitatea, cat si relatiile sociale.
Asistenta sociala oferita persoanelor din categoria de varsta 65-75 ani trebuie sa
se centreze pe resursele detinute de acesti subiecti:
- disponibilitatea fizica si intelectuala pentru voluntariat ;

6
 - disponibilitatea fizica si emotionala pentru a ingriji persoanele din categoria
batranilor-batrani (old-old) ;
- rezerva afectiva utilizata pentru organizarea propriei vieti conform preferintelor,
proiectelor, prin articularea independentei cu interactiunea socio-comunicativa cu familia
si prietenii.
Interventia consilierului asupra acestei categorii de batrani trebuie sa ofere o
intelegere a semnificatiilor multiple ale pensionarii si o ocazie care sa-i stimuleze pe
batranii-tineri sa-si utilizeze energia si indemanarea.
Pentru persoanele din categoria de varsta 65-75, prin intermediul unor modalitati
de interventie precum consilierea individuala, intalniri cu familia, grupul de ajutorare – se
pot efectua clarificari si evaluari corecte ale situatiilor clientilor, ierarhizari ale
necesitatilor si prioritatilor, pot fi sprijiniti clientii sa-si exprime sentimentele si emotiile.
Consilierea individuala are un dublu scop :
- reducerea stressului prin oferirea suportului emotional ;
- realizarea unui bun management al resurselor detinute de pacient prin pregatirea
acestuia pentru a accepta schimbarea in propria viata.
Scopul intalnirii cu familia este de a raspunde la intrebari, de a rezolva
problemele din interiorul familiei si de a dezvolta un sistem de sprijin familial. O
abordare mai noua a acestei modalitati de interventie o reprezinta conferinta de caz
familial, prin participarea alaturi de membrii familiei si a unor specialisti.
Se poate afirma ca intalnirea subiectilor in diferite centre de zi contribuie la
sporirea oportunitatilor lor de a descrie experiente si a initia contacte sociale. Este evitata
astfel dezvoltarea negativa a sentimentelor de izolare, stimuland procesul de dezvoltare
intelectuala si emotionala prin abordari de subiecte diferite, preferate.
Lucrul cu persoanele din categoria de varsta 75-100 ani presupune o serie de
deprinderi specifice, de abilitate :
a) Comunicarea
Doua principii stau la baza comunicarii cu batranii peste 75 ani :
- intotdeauna relatia trebuie inceputa din punctul unde se afla clientul ; pozitia
clientului reflecta modul personal de a intelege realitatea ;
- clientii nu trebuie judecati.
Important in comunicarea cu « batranii-batrani » este ritmul discutiei care difera
de cel al comunicarii cu categoria « batranilor-tineri », precum si cel legat de semnificatia
amintirilor. De asemenea, in cadrul convorbirii trebuie completata comunicarea verbala
cu cea non-verbala.
b) Aprecierea situatiei clientului
Intrebarile ce sunt adresate batranului pentru a-i identifica nevoile pot conduce la
anumite riscuri precum declansarea anxietatii. Interviul nu trebuie sa inceapa cu o
avalansa de intrebari. Un bun inceput il constituie conversatia despre sanatate, despre
vizitele prietenilor si mai ales despre interpretarea fotografiilor, toate acestea nu mai mult
de o ora.
Dupa examinarea gradului de independenta al clientului (sanatate, mobilitate,
temperatura, alimentatie), urmatoarea etapa presupune stabilirea contactelor socio-
afective ale clientului :
- de cine este vizitat ;
- cu cine se afla in relatii apropiate ;

7
 - care sunt sentimentele clientului varstnic fata de vechile cunostinte.
c) Crizele
Criza este o stare personala de suferinta, de durere, caracterizata prin
incapacitatea clientului de a-si rezolva propriile probleme ; criza nu trebuie definita ca
situatie, ci ca stare. Oamenii sunt vulnerabili in stare de criza si de aceea trebuie evitate
deciziile luate in aceasta circumstanta. Ajutorul practic poate atenua ingrijorarile.
Prezenta unor alte persoane poate fi un sprijin pentru persoana de varsta a 3-a.
Surse ale crizei:
a) Moartea unei rude apropiate – manifestarea unei crize poate imbraca o alta
forma : incapacitatea de a percepe un mesaj auditiv, stare de confuzie.
b) Pierderea locuintei – clientii varstnici accepta foarte greu aceasta schimbare de
situatie, de domiciliu.
c) Externarea din spital – trecerea de la securitatea relativa din spital la
nesiguranta din comunitate.
d) Procesul de internare a batranilor in camine sau azile.

Un loc important în psihologia vârstei a treia îl ocupa atitudinea subiectiva a

individului fata de propria sa situatie ca persoana în viata. In general, persoanele în vârsta
sunt deosebit de îngrijorate de perspectiva sau de prezenta infirmitatilor lor fizice, de
diminuarea fortelor fizice si a capacitatilor intelectuale, în primul rând a functiei mnezice.
Toti acuza o „schimbare" pe care o resimt ca pe o povara. Se izoleaza de lume, de
societate si se simt chiar marginalizati sau exclusi; în sensul acesta se poate spune, fara sa
comitem o eroare, ca batrânetea antreneaza un anumit „complex de izolare-inferioritate"
al persoanei. De aceea consilierea acestor persoane trebuie sa se concentreze pe gasirea
unor solutii de depasire a acestor stari.
S-a demonstrat ca psihodrama poate ajuta la depasirea anxietatii, depresiei si
comportamentelor stereotipe ale varstnicilor (Altman K.P., 1983). Persoanele de varsta a
treia din casele de batrani sunt expuse tulburarilor psihiatrice si sunt vulnerabile, mai
ales, la depresie. Dar serviciile psihiatrice si/ sau psihoterapeutice sunt rar asigurate.
Carman si Nordin (1984) au condus un grup de psihodrama intr-o casa de batrani, gasind
ca aceasta este o forma de terapie eficace. Psihodrama s-a demonstrat a fi benefica mai
ales pentru ameliorarea depresiei, permitand participantilor la grup sa “retraiasca” si sa
poata suferi pentru pierderile nerezolvate, doliul neprelucrat, si sa-si exprime
sentimentele reprimate de manie, abandon si teama. Tehnicile psihodramatice au
incurajat spontaneitatea si creativitatea si au facilitat procesul de trecere in revista a vietii
proprii. Astfel participantii au fost incurajati sa rezolve probleme vechi si sa-si examineze
si restructureze identitatea.
Alti autori (Oguzhanoglu si Osman, 2005) au investigat in special efectul
psihodramei si psihoterapiei de grup asupra adaptarii si problemelor comportamentale ale
persoanelor dintr-o casa de batrani. Ca tehnica, fiecare sedinta de psihodrama a avut
durata de 2 si ½- 3 ore, la interval de o saptamana, iar pentru evaluarea nivelului
depresiei si anxietatii au fost folosite Scala de Depresie Hamilton si Scala de Depresie
Geriatrica. Rezultatele arata ca a crescut spontaneitatea, creativitatea si empatia
participantilor, ducand astfel la imbunatatirea comunicarii si adaptarea la propriile
probleme. Articularea emotiilor si gandurilor a cunoscut de asemenea o imbunatatire
semnificativa, iar scorul la anxietate a scazut considerabil. S-a ajuns astfel la concluzia ca

8
psihodrama poate fi de ajutor persoanelor varstnice pentru imbunatatirea
comportamentului si bunastarea psihologica si pentru descoperirea intelesului vietii.
Pentru batranii institutionalizati sau din casele de batrani colectivul Universitatii
din Havana recomanda impartirea grupelor mari in ceea ce ei numesc “grupe familiale”
de baza, de 6-7 persoane, avand discutii atat in grupul extins cat si in grupele mici. Se
pleaca de la premiza ca uneori persoanele de varsta a treia absorb mai greu informatia,
asa ca grupele mici sunt necesare ca forum pentru intrebari si exprimare de sine.
Faptul ca batranii institutionalizati adesea se izoleaza este un lucru indeobste
cunoscut. In timp ce psihoterapia si medicatia traditional utilizata pentru remotivarea
pacientilor nu este atat de eficace la batrani, psihodrama da rezultate. Psihodrama este
recomandata ca substituent mai acceptabil si mai putin anxietant al psihoterapiei prin alte
metode, facilitand expresia intregii game de sentimente si oferind oportunitati pentru
resocializare. In cadrul psihodramei sunt utilizate in special pantomima de grup, cu
sarade sau fragmente de piesa de pantomima, utilizarea picturilor sau pozelor pentru a
pune in scena dispozitia si personalitatea personajelor din poze; jocul de rol al unei
persoane admirate; vizionarea de spectacole de teatru. Se foloseste de asemenea
bibliodrama, care poate satisface nevoile unor indivizi sau grupuri mai mici.
Psihoterapia de grup este utila in grupuri mixte si pentru tratamentul problemelor
emotionale si existentiale unice ale femeilor varstnice. Principalul beneficiu este acela de
a oferi o oaza de siguranta pentru explorarea problemelor curente, integrarea sinelui,
cresterea stimei de sine si depasirea izolarii si depresiei. Pe de alta parte, nu doar ca ii
putem invata pe varstnici, varstnicii ne invata pe noi. In acest context, Francisco Goya,
picta un tablou, “Inca invat” (“Aun aprendo”), infatisand un batran mergand cu ajutorul a
doua bastoane.
Sunt însa si situatii în care batrânetea este resimtita ca o stare pozitiva si ca un
atribut valoric al personalitatii. Faptele lipsite de importanta, neesentiale, sunt date la o
parte, individul se concentreaza asupra esentialului, dezvoltându-se capacitatea de sinteza
si vederea de ansamblu. Evocarea vechilor amintiri procura o placere interioara si o
afirmare a realitatii de sine. Desi recunoaste existenta unor fenomene negative, ca:
oboseala progresiva, scaderea concentrarii si a memoriei. C. von Monakow considera ca
individul nu trebuie sa cada prada depresiei si sentimentului de inferioritate. E.
Minkowski noteaza ca la batrâni se poate vorbi înca de posibilitatea de creatie si de o
anumita capacitate de adaptare la situatiile noi ale vietii traite.
Batranetea este, incontestabil, o etapa a vietii, o schimbare a regimului psiho-
biologic în sens involutiv. Ea este la fel de zgomotoasa si capricioasa ca si adolescenta,
fiind brazdata de crize, drame, angoase, întrebari, nelinisti. Dar, pe când adolescenta se
proiecteaza în viitor, ca o perspectiva, batrânetea se întoarce catre trecut pe care-l
contempla. Din acest motiv, credem ca nu gresim daca afirmam ca batrânetea este o
adolescenta pe dos.

BIBLIOGRAFIE:

1. Birch , A. - Psihologia dezvoltării, Ed. Tehnică, Bucuresti, 2000

2. Dumitru Mircea - Batranete activa, Editura Medicala , Bucuresti, 1984

9
3. Gene D. Cohen - Maturitatea: varsta perfectiunii. Puterea pozitiva a varstei a
treia, Editura Dominor, Bucuresti, 2008
4. Ivey, Allen, s. a. – Abilitatile consilierului. Abordare din perspectiva
microconsilierii (trad. Popa Simona), Ed. RisoPrint, Cluj, 1999.
5. Riemann, Fritz, Kleespies, Wolfgang - Arta de a pregati pentru varsta a treia,
Editura Trei, 2007.
6. Tatu C. si Lepadatu I. - Senium si Senectum (consilierea varstnicilor),
Ed.Psihomedia, Sibiu, 2007
7. Verza, E. si Verza E, F. - Psihologia vârstelor , Ed. Pro Humanitas, Bucuresti,
2000.

10