I.

Relevanța scalei SWLS (Life Satisfaction Scale) pentru a fi adaptată pentru populația
românească.

Satisfacția vieții și fericirea sunt concepte prezente în dezbaterile filozofice încă din
antichitate și au fost tratate cu mijloacele științei sociale începând cu a doua jumătate a secolului
XX. Viziunea preponderentă azi în științele sociale include fericirea și satisfacția în rândul stărilor
subiective și globalizatoare ale calității vieții. Satisfacția vieții ar reprezenta latura cognitivă, iar
fericirea ar reprezenta latura afectivă a bunăstării subiective (Balatescu, 2003).
Satisfacția vieții este unul dintre cei mai importanți indicatori folosiți în studiile ce
evaluează calitatea vieții. Acest concept e folosit pe de o parte ca indicator general de bunăstare
subiectivă, iar din altă perspectivă este doar componenta cognitivă a acesteia. Veenhoven a definit
bunăstarea subiectivă ca măsură în care individul judecă favorabil calitatea globală a vieții sale,
această apreciere e fie un proces cognitiv (satisfacția vieții) fie un proces afectiv (componenta
hedonică). Campbel et al. (1976) definesc satisfacția vieții ca fiind discrepanța percepută între
aspirații și realizări (Balatescu, 2006).
La nivel internațional există puține abordări a acestui concept, una dintre acestea fiind
proiectul World Database of Happiness condus de Ruut Veenhoven, iar la nivel național unele
Barometre de Opinie Publică oferă informații în acest sens. Diener, Emmons, Larsen și Griffin
(1985) au dezvoltat Scala de Satisfacție a vieții (SWLS) ce a fost folosită în sute de studii pentru
a evalua componenta de satisfacție a vieții și este cuprinsă în starea subiectivă de bine. Ultima
evaluare cuprinzătoare a acestei scale a fost efectuată de Pavot & Diener (1993) care au
concluzionat că satisfacția vieții măsurată prin această scală a prezentat un grad de stabilitate
temporală (.54 pentru 4 ani) dar prezintă sensibilitate pentru a fi valoroasă în tetectarea schimbării
gradului de satisfacți a vieții în timpul intervenției clinice. Este recomandată ca o scală
complementară celor care se concentrează pe psihopatologie sau starea de bine emoțională pentru
că evaluează judecata evaluativă a individului folosind criteriile personale. Numeroase studii au
examinat relația dintre SWLS și măsuri clinice variate ale distresului. Blais et al. (1989) au raportat
o corelație negativă (r= -0.72) între SWLS și Inventarul de depresie Beck.