Sunteți pe pagina 1din 7

03.04.

2019 Centru de sanătate și medicină integrativă | Testimoniale

Testimoniale

Totul se compune din energie, conţine informaţii, este în mişcare, se dezvoltă şi se a ă în interacţiune cu mediul şi întregul univers.
Acest lucru este valabil şi pentru oameni, deopotrivă.

 
Să faceţi cât mai mulţi oameni bine! „Încă de pe parcursul tratamentului am Recomand cu drag tuturor ce au nevoie de ajutor similar mie. Am fost
început să mă simt tot mai bine, iar acum, la nal, mă simt excelent. Deja am diagnosticată cu multiple intoleranţe alimentare, mi s-a constatat prezenţa
recomandat centrul de sănătate  Transilvania Healing Centre mai multor metalelor grele, candida albicans şi altele. Am urmat un regim strict,
prieteni, pentru care îmi doresc din su et să ajungă aici şi să identi ce toate excluzând alimentele contraindicate, am administrat medicamentele şi
alimentele ce le obosesc şi stresează organismul.  Trei membrii ai familiei suplimentele indicate, după care au urmat 4 sesiuni de terapie. În timpul
mele deja au început un tratament la Transilvania Healing Centre. Să faceţi tratamentului m-am simţit bine pentru că am urmat cu stricteţe
cât mai mulţi oameni bine!”   recomandările specialistului. Recomand să se urmeze indicaţiile
Vezi mai puţin specialistului, să ţi atenţi la simptomele şi semnalele organismului. El ne
comunică mereu dacă ceva nu este bine. Beţi multă apă, eliminaţi pe cât
posibil stresul, meditaţi şi ţi fericiţi. Vă mulţumesc pentru ghidare şi
Mihai 39 ani, manager
asistenţa oferită.  
Vezi mai puţin

Dumitriţa, 25 ani, studentă

 
Merită toată experienţa. Pentru mine a avut efect sută la sută. M-am Cu toată dragostea şi recunoştinţa, vă mulţumesc. După luni de slăbiciune şi
prezentat la centru cu dureri de stomac, crampe abdominale şi diverse neputinţă de a identi ca cauza, am găsti la Centru răspunsul la toate
alergii. A fost o experienţă interesantă, sfaturile primite m-au ajutat să îmi problemele mele: o multitudine de viruşi, paraziţi şi bacterii care îmi
propun să u mai organizată şi mai serioasă cu sănătatea zică şi cu regimul distruseseră echilibrul intestinal şi îmi dăduseră viaţa peste cap. Candida,
de viaţă. După tratament m-am simţit energizată, foarte bine zic şi paraziţii şi celelalte virusuri declanşaseră stări de insomnie prelungite,
pshihologic. Merită toată experienţe, deja am recomandat unor persoane nervozitate, lipsă de chef şi lipsă de poftă de mâncare. În timpul
tratamentul. Pentru mine a avut efect sută la sută   tratamentului m-am simţit plină de optimism, am primit încurajări şi
Vezi mai puţin explicaţii care m-au liniştit. Plină de entuziasm, după 7 luni am putut
parcurge 10 km pe jos, fără să obosesc şi fără să mă simt epuizată.
Recomand prietenilor şi cunoscuţilor să renunţe la alimentele procesate şi la

https://transilvaniahealing.ro/testimoniale/ 1/7
03.04.2019 Centru de sanătate și medicină integrativă | Testimoniale

consumul de zahăr şi să îşi facă o testare la Transilvania Healing Centre


Veronica, 33 ani, profesor psihopedagog pentru a evita sau a cunoaşte comparaţiile apărute în viaţa lor. Voi reveni cu
mare drag, cu mare încredere şi voi menţine stilul de viaţă adoptat pe
parcursul tratamentului fără să mă gândesc că am pierdut ceva.  
Vezi mai puţin

Silvia, 45 ani, economist

 
Sunteţi un dar de la Dumnezeu pentru noi cei care nu mai aveam speranţă Doresc să mulţumesc în mod special domnului Dr. Haldor pentru
de vindecare. Transilvania Healing Centre este un centru de sănătate de profesionalismul şi acuitatea folosite în diagnosticarea ului meu.
excepţie şi unic care oferă servicii de sănătate pe care nu le găsim în alte Mulţumesc că mi-aţi salvat ul! Vreau să mulţumesc echipei care m-a ajutat
clinici. Eu am fost vindecată de intoleranţa alimentară care mă chinuia de 4 la soluţionarea şi ameliorarea problemelor de sănătate ale lui Marco. Doresc
ani de zile, am fost sub tratament de la mari profesori doctori din ţară, dar să mulţumesc în mod special domnului Dr. Haldor pentru profesionalismul
fără rezultat. Tratamentul este unul relaxant, acum mă simt excepţional, am şi acuitatea folosite în diagnosticarea ului meu. Rezultatele terapiilor sunt
putere să mănânc orice doresc, mă simt plină de energie. Sunteţi un dar de EXCELENTE, au trecut aproximativ 3 luni, timp în care nici unul din
la Dumnezeu pentru noi, cei care nu mai aveam speranţă de vindecare! Vă simptomele anterioare nu a mai apărut. La ultima vizită, la dr. Moldovan,
mulţumesc! Recomand să veniţi cu încredere că veţi întâmpinaţi cu drag şi conform măsurătorilor, Marco nu mai avea nici o alergie, motiv de
profesionalism, o să găsiţi un loc unic şi o să ţi ajutaţi să vă rezolvaţi întrerupere a dietei prin programul de reintroducere a alimentelor. Am
problemele de sănătate.   reintrodus uşor cam tot din cele interzise, fără grabă, dar încă nu am
Vezi mai puţin introdus GLUTENUL deloc, alegerea ind a mea, încă ne bucurăm de starea
de bine a băiatului, cu puţină teamă faţă de gluten. Acum, în aceste condiţii:
Marco nu mai are alergii Marco nu are viruşi, bacterii, metale (conform
Aurelia, 52 ani, asistent social
ultimei măsurători din 20 decembrie) Marco încă are dietă fără gluten
(alegerea noastră) Marco nu face febră, nu are afte bucale Vrem să
rămânem într-o strânsă colaborare cu dvs pentru problemele actuale chiar
şi pentru viitor, aşa că părerea Dvs. d-le Haldor este foarte importantă. Vom
ţine seamă de sugestiile Dvs. şi vom acţiona aşa cum ne sugeraţi.  
Vezi mai puţin

Irina, o mamă fericită

 

https://transilvaniahealing.ro/testimoniale/ 2/7
03.04.2019 Centru de sanătate și medicină integrativă | Testimoniale

După primele 4 zile de tratament am eliminat parazitul de la cat, observând Azi, la Transilvania Healing Centre, Luca Andrei a început o viaţă nouă, fără
o schimbare pozitivă imediată (energie a organismului, îmbunătăţirea alergii . Luca Andrei prezenta multiple alergii, dermatită atopică, intoleranţă
somnului şi a stării de spirit, etc). Am avut alergii, intoleranţe alimentare, un la histamină, mucoasă intestinală in amată. Timp de 3 ani, Luca Andrei nu a
parazit la cat, viruşi pe căile respiratorii, candidoză intestinală, prezentând putut vindecat în sistemul românesc medical, noapte de noapte avea
un sistem imunitar scăzut. Am ţinut strict regimul alimentar de excludere şi dureri de burtică şi prurit Aici, la Transilvania Healing Centre, un centru
tratament medicamentos 3 săptămâni, apoi am venit la controale şi terapii profesionist prin atitudinea, modul de prezentare şi rezolvare a tuturor
şi am efectuat tratamentul 8 săptămâni pentru întărirea sistemului imunitar. problemelor medicale, Luca Andrei a început o viaţă nouă, fără alergii.
După primele 4 zile de tratament am eliminat parazitul din cat, observând Mulţumim din su et!  
o schimbare pozitivă imediată ( energie a organismului, îmbunătăţirea Vezi mai puţin
somnului şi a stării de spirit). După regim şi tratament, am scăpat de
majoritatea alergiilor ( a rămas doar un singur tip de praf de casă din 3 câte
Sorin, tatăl lui Luca Andrei
mi s-au depistat) şi de toate intoleranţele alimentare. Personalul este foarte
drăgut, amabil şi serviabil. Au răspuns la toate informaţiile şi lămuririle
cerute. Bonus: AMBIENT foarte foarte foarte plăcut!  
Vezi mai puţin

Gabriela, 36 ani, profesor şi director CNIPTN

 
Încerc să mă obişnuiesc că nu mai am picioarele grele şi um ate, că am o Am venit la centru cu ul meu care avea probleme de greutate şi dureri
rezistenţă zică şi psihică mult mai mare, parcă sunt alt om şi am revenit la abdominale. Copilul meu a pierdut în greutate pe toată perioada regimului
viaţă. Am venit la centru cu probleme majore de circulaţie sangvină şi cu şi se simte bine zic şi psihic. Am ajuns la Transilvania Healing Centre la
blocaj arteră la piciorul stâng, ceea ce mă forţa la operaţie. Am avut şi un recomandarea unei prietene care şi-a tratat copilul în vârstă de 3 ani, iar
fond alergic, lipsă de energie, stări de oboseală acută pe care nu mi le rezultatele au fost pe măsura aşteptării, adică foarte bune. Am venit cu ul
explicam. Primele zile după tratament am avut uşoare stări de ameţeală, dar meu în vârsta de 11 ani, cu probleme de greutate şi dureri abdominale. Dl
am fost informată că se vor produce anumite schimbări în organism, ceea ce Doctor Holesch l-a diagnosticat cu o ciupercă (candida) iar în urma regimului
m-a bucurat deoarece tratamentul îşi face efectul. Am simţit cum stările alimentar recomandat, am reuşit să tratăm dezechilibrul. Am avut şi o
mele încep să se amelioreze de la o săptămână la cealaltă şi după 3 consultaţie la nutriţie, iar d-na Dr. nutriţionist Daria Dulfu ne-a recomandat
săptămâni am simţit că organismul meu şi-a revenit la normal, lucru un regim alimentar de care am fost foarte încântată. Copilul meu a pierdut
con rmat şi în urma controlului efectuat după tratament. Încerc sa mă din greutate pe toată perioada regimului şi se simte bine zic şi psihic. Vom
obişnuiesc că nu mai am picioarele grele şi um ate, că am o rezistenţă zică reveni la control.  
şi psihică mult mai mare, parcă sunt alt om şi am revenit la viaţă. Vreau să Vezi mai puţin
mulţumesc d-lui Dr. Holesch şi întregii echipe pentru susţinerea,
profesionalismul şi atmosfera pe care am regăsit-o la Transilvania Healing
Lori, mama lui David
Centre. Odată intrat aici simţi că problemele tale îşi găsesc rezolvare şi
întreg personalul este deschis şi prietenos.  
Vezi mai puţin

https://transilvaniahealing.ro/testimoniale/ 3/7
03.04.2019 Centru de sanătate și medicină integrativă | Testimoniale

Daniela, 35 ani, designer

 
Am venit la centru în urma unor recomandări din partea familiei şi a Am venit la centru în speranţa de a scăpa de problemele mele de sănătate,
prietenilor şi le voi mereu recunoscătoare pentru schimbarea de care am stările psihice cu care mă confruntam de ani de zile şi care nu au ajuns la o
avut parte datorită tratamentului recomandat de Transilvania Healing diagnosticare în urma numeroaselor consulturi şi încercări la alte clinici. De
Centre. La doar 24 de ani sufeream de oboseală cronică, dureri de cap, asemenea, mă confruntam cu probleme de greutate în ciuda unui stil de
incapacitate de a mă concentra, insomnii şi stări de ameţeală. Deşi viaţă sănătos pe care îl duc (atât ca şi alimentaţie, cât şi ca sport). Recunosc
încercasem până acum alte metode de a determina ce era în neregulă cu că la început aveam o teamă că şi acest tratament va eşua, însă acum, după
mine, şi urmasem tratamente de tot felul, nimic nu părea să funcţioneze. 4 săptămâni de regim de excludere şi 3 tratamente Vitalfeld mă simt alt om.
Experienţa cu Transilvania Healing Centre a fost complet diferită. Am avut Au dispărut stările mele deranjante, am început să slăbesc… am senzaţia că
parte în sfârşit de un diagnostic clar şi de un tratament care a inclus şi un trăiesc un vis frumos din care mi-e teama să mă trezesc. Îi mulţumesc D-nei
regim alimentar, care a dat rezultate extrem de rapid. Echipa a fost Dulfu pentru ajutor şi pentru încrederea avută în mine că voi putea duce
extraordinară şi prietenoasă, acceptând să mă programeze în weekend din până la capăt aceasta luptă. Vă doresc numai bine!  
cauza faptului că programul de muncă nu îmi permitea să ajung din Londra Vezi mai puţin
în zilele săptămânii. În mai puţin de 2 săptămâni de când am început
tratamentul şi regimul alimentar, am început să văd schimbări în nivelul de
Noemi, 42 ani, Economist
energie şi puterea de concentrare, ceea ce pentru mine a fost un impact
mare. Nu am cuvinte să le mulţumesc d-lui Dr. Holesch şi D-nei Daria pentru
schimbarea majoră pe care au produs-o pentru mine. Aş recomanda clinica
oricărui cunoscut, echipa nu îţi dă doar o soluţie pe termen scurt, ci mai
degrabă un nou stil de viaţă sănătos şi plăcut.  
Vezi mai puţin

Rebeca, 24 ani, Recruiter & Trainer

 
Am ajuns la Daria în urma unei recomandări pe partea de nutriţie. Spun M-am orientat către Transilvania Healing Centre din cauza unei alergii de
Daria şi nu Dna Dr. Daria, deoarece de îndată ce intri în cabinetul ei – te care nu am reuşit să scap cu multiple diete şi tratamente medicamentoase
tratează ca şi cum ai un membru al familiei. Este un specialist aşa cum ar pe parcursul anilor. Este minunat ca cineva să îţi înţeleagă problemele şi de
trebui să e teoretic toţi: vede pacientul nu doar ca o suma de disfuncţii şi la care poţi obţine un program de sănătate şi de nutriţie personalizat, care
boli, ci ca pe un întreg: su et, psihic, minte, organe, corp, energii. Nu mă se potriveşte stilului tău de viaţă şi prin care îţi poţi atinge obiectivele! Cu
aşteptam ca aşa ceva să existe în România. Simpla interacţiune cu ea te ajutorul testării bio zice şi cu coaching-ul dnei. Nutriţionist Daria Dulfu, am
echilibrează şi îţi dă speranţa că te poţi însănătoşi. În urma evaluării bio zice nalizat cu succes o dietă prin care am eliminat din alimentaţia zilnică

https://transilvaniahealing.ro/testimoniale/ 4/7
03.04.2019 Centru de sanătate și medicină integrativă | Testimoniale

iniţiale, am descoperit care erau cauzele dezechilibrelor pe care le trăiam – drojdia, timp de trei săptămâni şi pot să menţionez cu bucurie că
cauze pe care medicina alopata nu a fost în stare să le identi ce în ultimii 2 disconfortul alergiei a dispărut şi mă simt foarte bine.  
ani. Şi se ştie că odată ce descoperi cauza, problema e pe jumătate Vezi mai puţin
rezolvată. Având încredere deplină în Daria, mi-am adus şi fetiţa la ea. Nu
am cuvinte să descriu modul în care abordează copiii – cu răbdare, empatie
Sorin, 53 ani, Manager General
şi atenţie desăvârşită. Suntem amândouă în proces de vindecare şi mă
bucur în ecare zi că am descoperit-o pe Daria. O recomand tuturor celor
care au încercat toate metodele alopate sau tradiţionale fără succes. O
recomand tuturor celor care cred că omul este mai mult decât carne şi oase.
O recomand tuturor părinţilor care preferă să îşi trateze copiii folosind
medicina integrativă. O recomand tuturor.  
Vezi mai puţin

Elza, 35 ani, Specialist Resurse Umane

 
Ştiindu-mă cu probleme de inimă, hipertensivă, cu cardiopatie ischemica şi Metoda evaluării bio zice, utilizata la Transilvania Healing Centre este
obezitate de gradul II, am venit la centru şi mi s-a făcut testarea bio zică. Pe sensibila si identi ca corect diferite probleme de sanatate. Mi-a placut
lângă testarea propriu-zisă, în urma căreia au reieşit atât probleme de oră atmosfera de la Transilvania Healing Centre întrucat este una placuta si
intestinală, intoleranţe alimentare cât şi o intoxicaţie cu formaldehidă şi curata, indicatiile medicului au fost facute pe un ton optimist si pozitiv. Am
prezenţa unor toxine genetice, mi s-a testat şi compatibilitatea primit explicatii detaliate in legatura cu tehnica utilizata si terapiile care mi-
medicamentelor pe care le luam. S-a dovedit că nu toate medicamentele au fost recomandate. Am constatat ca au fost evidentiate si probleme
erau bune pentru corpul meu şi mai mult decât atât, că luam două medicale pe care le aveam, dar pe care am omis intentionat sa le spun
medicamente pentru aceeaşi problema cu inima, medicamente care nu erau inainte de testarea bio zica. Acest lucru mi-a creat convingerea ca metoda
compatibile unul cu celălalt. Am renunţat la medicamentele respective, am diagnosticarii bio zice este sensibila si identi ca corect diferitii factori care
redus şi numărul celorlalte, constatând că mă simţeam bine şi fără atât de pot problematici in ceea ce priveste sanatatea.  
multe tipuri de medicamente. Am urmat un plan de tratament în urma Vezi mai puţin
căruia am scăpat de intoleranţe, formaldehidă şi toxine, am scăzut în
greutate şi acum mă simt mult mai bine. Mi s-a ameliorat şi durerea de
Emil, 65 ani, pensionar
picioare pe care o aveam şi mi s-au dezum at semni cativ. Voi urma în
continuare un plan nutriţional pentru scăderea în greutate. Sunt bucuroasă
că am redus numărul de medicamente şi acum mă simt bine, astfel că
mulţumesc echipei medicale de la Transilvania Healing Centre  
Vezi mai puţin

Constanţa, 64 ani, pensionară

https://transilvaniahealing.ro/testimoniale/ 5/7
03.04.2019 Centru de sanătate și medicină integrativă | Testimoniale

 
Nu ştiu dacă aş scăpat de dureri dacă nu urmam planul de tratament Prin acest mesaj doresc să aduc mulţumirile mele sincere şi aprecieri
propus de medicii de la Transilvania Healing Centre Am suferit de dureri deosebite pentru competenţa, înaltul profesionalism şi sprijinul pe care mi-l
musculare care s-au accentuat timp de 3 luni, timp în care nu mi s-a depistat acordă pentru ameliorarea stării mele de sănătate care din păcate sta sub
un diagnostic şi durerile nu au cedat la antiin amatoare. La Transilvania semnul unui diagnostic grav. Mă bucur foarte mult că domnul doctor
Healing Centre a fost identi cată prezenţa unor paraziţi la nivel muscular şi Holesch şi echipa dumnealui au hotărât să deschidă Centrul Transilvania
durerile s-au ameliorat încă după primul tratament. Am făcut un tratament Healing în Cluj Napoca. Este, în opinia mea un mare câştig pentru clujeni şi
complet, inclusiv cu program nutriţional, mă simt plin de energie, am scăzut pentru orice pacient din Romania care apelează la serviciile acestei noi
în greutate şi nu mai am dureri. Recomand serviciile Transilvania Healing unităţi medicale. Le urez mult succes. Cu mare preţuire.  
Centre! Nu ştiu dacă aş scăpat de dureri dacă nu urmam planul de Vezi mai puţin
tratament propus de specialiştii de aici.  
Vezi mai puţin
Gheorghe, 63 ani, Bucureşti

Daniel, 35 ani, economist

 
Au dispărut nopţile de coşmar, durerile de stomac şi teama. Sunt de Overall I achieved everything I intended to accomplish while visiting the
domeniul trecutului. Încă nu îndrăznesc să cred că este adevărat după doar Transilvania Healing Centre in Cluj. The team was very supportive and
3 săptămâni. După o operaţie de displazie de col uterin (extirpare totală) şi engaged in my process of renewal and overall health. The treatments as well
ca urmare a razelor efectuate înainte de operaţie, am început să am diaree as my high morale healed a serious yeast and parasite issue that I have
repetată, zi şi noapte, gastrită şi hemoroizi. Timp de 15 ani am făcut been attempting to take care of since 2010. Various doctors in the medical
nenumărate investigaţii, analize, colonosccopie, dar toate în zadar. Am avut and complementary elds have tried but with little success. The team at THC
o imunitate foarte scăzută datorată diareei, fapt pentru care în urmă cu trei worked together to administer the correct frequencies to eliminate the
ani am făcut o serie de analize, ind diagnosticată cu un de cit scăzut de parasite and the candida along with the help of proper antibiotics. In other
vitamina B12. În concluzie, am ajuns să nu mai ştiu ce să mănânc şi ce words, the treatment was very well balanced respecting both mainstream
tratament să mai abordez. Am devenit prizoniera casei. În urma medical and complementary protocols. I have lost 8 kilograms, my food
tratamentului efectuat la Transilvania Healing Centre, nopţile de coşmar, addictions & allergies seem to have miraculously vanished, and I am
durerile de stomac şi teama au dispărut. Încă nu îndrăznesc să cred că este experiencing a more balanced approach to the way I treat food and my
adevărat după doar 3 săptămâni. Pentru mine sunteţi ÎNGERI PĂZITORI. Vă body. I recognize how subtle yet profound this resonance therapy in uences
mulţumesc!   my daily decisions about developing business & commerce, and regarding
Vezi mai puţin my health. I have been travelling all over the world for over 10 years
studying diverse medicinal practices, and this experience at THC clinic in
Romania is de nitely top amongst my personal achievements. Thank you
Malica, 58 ani
very much. I’m glad I chose to seek treatment in Romania and found THC
clinic to assist me in taking care of this health condition.  
https://transilvaniahealing.ro/testimoniale/ 6/7
03.04.2019 Centru de sanătate și medicină integrativă | Testimoniale

Vezi mai puţin

Stephen, 45 years of age from Toronto, Canada

 
Cel mai important lucru pentru care sunt recunoscătoare acestui centru, în I got introduced to the Transylvanian Healing Center by Sorin Gadola. In the
special D-nei Nagy care s-a implicat în rezolvarea cazului meu, este ca nu beginning, I was a little skeptical as the whole Biophysics eld was a very
mai sunt dependentă de antihistaminic şi nu îl mai folosesc deloc. Având new for me.I have a 15-year-old daughter and she was diagnosed with a
alergie la acarieni, am urmat timp de 8 ani de zile tratament cu strong sarcoma so she had 7 years ago a operation in Italy and they
antihistaminic Xyzal şi toţi alergologii pe care i-am consultat până acum mi- removed the tumor… But it grew back after 7 years and she had to do
au spus că n-o să scap niciodată de aceasta alergie. Ajunsesem să u another operation and the school medicine even proposed a preventive
dependentă de Xyzal şi nu am rezistat fără el nici măcar 1 zi. Având rinită chemo therapy which Is ridiculous for such a young girl. So, we were looking
alergică, mă simţeam foarte rău şi îmi curgea sânge din nas, în special în for alternative ways. The Moment I spoke with Dr.Haldor and explained him
timp ce dormeam. Când se întâmpla asta nici nu puteam sta in picioare. everything he gave us immediately the feeling of yes there is a chance to
Văzând că mă simt rău, un prieten bun mi-a recomandat să vin la heal and even nd out the cause which is the key for healing. So, we started
Transilvania Healing Centre. Am făcut testarea iniţială şi în urma acesteia au doing some testing and diagnosing and yes he found the cause. After
fost depistate mai multe afecţiuni care îmi afectau sistemul imunitar. Despre several treatments and a very detailed diet plan we could remove the bad
unele dintre ele nu ştiam înainte. Am urmat 5 terapii, iar in urma acestora cells and now she is very healthy again. Thank You Sorin Thank You Dr.
mă simt bine, nu îmi mai curge sânge din nas şi alergia la acarieni nu mai Haldor and the whole team of doing such an amazing job. May many people
există. Cel mai important lucru pentru care sunt recunoscătoare acestui nd their way and get back on track through your services.  
centru, în special D-nei Nagy care s-a implicat în rezolvarea cazului meu, este Vezi mai puţin
că nu mai sunt dependentă de antihistaminic şi nu îl mai folosesc deloc.  
Vezi mai puţin
Thomas Rohner

Denisa, 13 ani, eleva, însoţită de mama ei, Daniela, Cluj Napoca

https://transilvaniahealing.ro/testimoniale/ 7/7

S-ar putea să vă placă și