Evgheni Grişkoveţ

IARNA

Traducere de Raluca Rădulescu

1
Evgheni Grişkoveţ

IARNA

Traducere de Raluca Rădulescu

Personajele
SOLDAT UNU
SOLDAT DOI
ZĂPEZICA

2
 Iarna, într-o pădure frumoasă, parcă desprinsă dintr-o
poveste, sub un cer plin de stele. Prin pădurea de poveste trece
Zăpezica. Apar Soldat Unu şi Soldat Doi. Vin pe schiuri, se târăsc sau
coboară cu paraşutele, acest lucru nu are nici o importanţă. Amândoi
sunt îmbrăcaţi în salopete de camuflaj, au raniţe şi diverse
echipamente. O vreme îşi văd de treburile lor.

SOLDAT UNU: Deja nu mai pot să-mi îndoi deloc degetele...

SOLDAT DOI: Pune-le aici. (Aşază lucrurile.)
SOLDAT UNU: Ce coşmar....au..aau...groaznic, ce frig!
SOLDAT DOI: Deci... reiau instrucţiunile (scoate o mică hartă),
noi... uite...la drrracu... aha, noi... suntem... uite-aici.
SOLDAT UNU: Termină, au..., asta ştiu şi eu.
SOLDAT DOI: Ascultă... ce-ţi spun... La urma urmei, eu am fost la
instructaj. Ce mai stăm la discuţii?! La semnal, aruncăm obiectivul în aer.
Uite, ăsta e detonatorul principal, dacă nu funcţionează, îl conectăm pe cel
de rezervă...
SOLDAT UNU: E pe bune sau iar facem un exerciţiu?
SOLDAT DOI: Ai răbdare...
SOLDAT UNU: Nu... iar facem un exerciţiu sau e pe bune? Eu doar
atâta vreau să ştiu.
SOLDAT DOI: Nu ştiu..., da’ explozibilul părea adevărat. Şi ce mai
contează... oricum o să rămânem aici... până mâine dimineaţă.
SOLDAT UNU: Măcar să se vadă ceva de aici...
SOLDAT DOI: O să se vadă, o să se vadă, o să vezi tot... uite-acolo.
SOLDAT UNU: Mda... mm-bine atunci...
SOLDAT DOI: Hai... stai jos, aşază-te mai comod.

Soldat Unu şi Soldat Doi îşi ocupă poziţiile.

3
 SOLDAT UNU: Chiar că nu-mi mai pot să-mi îndoi degetele, sunt
de-a dreptul înţepenite.
SOLDAT DOI: Aha... da’ aş fi curios câte grade or fi. N-ai băgat de
seamă?
SOLDAT UNU: Nţ, la cât eram de grăbit... am uitat.
SOLDAT DOI: Mda, nu ştiu cum se face, da’ azi chiar e groaznic
de... frig.
SOLDAT UNU: Mai încape vorbă!

Scurtă pauză.

SOLDAT DOI: Auzi, eu am ceva aici, uite-aici, e ceva... parcă mi se

taie răsuflarea... Mă doare. Nu ştii ce-i aici?...
SOLDAT UNU: Unde?
SOLDAT DOI: Uite-aici, aici... uite-aici. (Arată unde.)
SOLDAT UNU: Aici? (Se uită unde este la el locul respectiv.) Nu
ştiu... rinichii... sau...
SOLDAT DOI: Rinichii? Rinichii sunt în spate, uite-aici... da’ uite
eu, unde-ţi arăt.
SOLDAT UNU: Ahaa... aici!... Ficatul atunci... Al tău e...
SOLDAT DOI: Al meu este exact unde-i şi al tău... păi ce, ficatul tău
e aici? Uite, unde e ficatul...
SOLDAT UNU: Păi, atunci... nu ştiu... Şi dacă ştii şi singur, ce mai
întrebi?
SOLDAT DOI: Ciudat, nu m-a mai durut niciodată aici...
SOLDAT UNU: Poate-o fi... splina?
SOLDAT DOI: Splina?... Splina, da’ unde e splina?
SOLDAT UNU: Păăăi.... (Se examinează în treacăt.)

4
 SOLDAT DOI: Nu, cred că nu. Nu ştiu de ce, da’ parcă n-ar fi
splina. Uite, splina mea e pe-aici, pe undeva. Am pe-aici tot ce vrei şi ce nu
vrei, numai carne tocată n-am în mine. Uite aici, parcă mă strânge ceva... Mă
doare... O fi apendicita?...
SOLDAT UNU: Apendicita e aici. Asta ştiu sigur. Eu mi-am scos-o.
SOLDAT DOI: Unde?
SOLDAT UNU: Uite-aici!
SOLDAT DOI: Ahaa...aa... a... Înseamnă că nu e apendicita...

Scurtă pauză.

SOLDAT UNU: Da’ oare o să se mai încălzească vreodată?

Scurtă pauză.

SOLDAT UNU: Nici nu-ţi vine să crezi că o să mai fie vreodată

cald... Câteodată, pe cel mai cumplit ger, te uiţi la oameni, cum merg
încovoiaţi pe stradă. E ger de crapă pietrele, zăpada scârţâie sub picioare...
Din ţevile de eşapament iese fum, ies aburi... Pluteşte aşa un văl de ceaţă...
cum ziceam, e ger!... Şi nu-ţi vine să crezi că, uite, tot pe strada asta, lumea o
să meargă în pantaloni scurţi, în cămăşuţe, că asfaltul o să se topescă şi că o
să înjuri căldura..., berea o să fie ree-ce...
Scurtă pauză.

SOLDAT UNU: Auzi tu... chiar e foarte frig...

SOLDAT DOI: Eu aş fuma o ţigară.
SOLDAT UNU: Mai rabdă şi tu.
SOLDAT DOI: Mai rabd, dacă zici tu.
SOLDAT UNU: Aş fi curios ce e mai bine: să îngheţi de frig sau să-
ţi ardă buza după o ţigară?

5
 SOLDAT DOI: Lasă tâmpeniile!... Eu şi să fumez vreau, şi mor de
frig... Oricum... e de căcat!
SOLDAT UNU: Mdaa...a.
Tac amândoi.

SOLDAT UNU: Şi zici că-ţi arde rău buza dup-o ţigară?

SOLDAT DOI: Piei de aici!
SOLDAT UNU: Rău de tot?
SOLDAT DOI: Groaznic!... Îmi pocnesc urechile.
SOLDAT UNU: Interesant, uite, eu ştiu cum e când ţi-e somn, când
ţi-e foame sau sete, asta înţeleg. Da’ cum e când vrei să fumezi, nu pot să-mi
mai imaginez. Ia zi-mi şi mie, cum vine asta: să vrei să fumezi, hmm? Ce
parte din tine vrea să fumeze, ia zi, care?
SOLDAT DOI: Păăăi!...
SOLDAT UNU: Adică, pofta asta o simţi în gură sau pe limbă?
SOLDAT DOI: Dracu’ ştie... Şi în gură, şi pe limbă, şi-n plămâni...
şi... şi.... cum să-ţi spun... şi în cap e tot aşa... parcă şi mâna vrea să ţină o
ţigară... şi buzele... mda, fiecare părticică din mine vrea să fumeze, fi-e-ca-
re! (Îşi freacă buzele cu mâna.) Principalul e că am ţigări la mine!
SOLDAT UNU: Te-ai ţicnit?!... E interzis!
SOLDAT DOI: Da, ştiu, ştiu. De fapt, când n-am ţigări, atunci e mai
uşor, cumva e de înţeles. Nu am şi gata!
SOLDAT UNU: Eu tot nu înţeleg. Uneori bei, îţi aprinzi o ţigară,
dacă eşti cu prietenii şi scoţi fum, nu tragi în piept..., după aia îţi rămâne în
gură un gust acru, greţos...
SOLDAT DOI: Nuu..uuu... Să fumezi e mişto, raiul pe pământ, mie-
mi place şi nu mă las! Nici gând, să fumezi e... nu ştiu..., e... aşa, adică e...

6
asta... Uite, să zicem că într-o duminică, ai halit dimineaţa, la micul dejun
ceva bun, nu ştiu, ce-ţi place ţie..., şi după ce ai terminat de mâncat, îţi mai
pui o cafeluţă şi... îţi aprinzi o ţigară. Şi dacă poţi să fumezi... liber... nu în
scara blocului, nu pe balcon, nu în veceu, ci aşa... liber..., e nemapomenit de
bine... (Face un gest cu mâna.) Sau: te-ai îndopat cu carne, ceva iute, da’
bun... nişte frigărui..., vara, la grătar..., şi dup-aia apuci un cărbune din foc şi
îţi aprizi ţigara de la el, te tolăneşti uite-aşa şi fumezi... Sau: eşti plin de
draci, îţi iei un pachet nou de ţigări bune, îl deschizi încet, le miroşi, scoţi
una, o înmoi între degete şi cu o brichetă bună... ţac... şi gata... asta e tot! Mă
înţelegi? Tot! Sau: plouă şi tu stai undeva la adăpost ori lângă o fereastră
deschisă şi... fumezi... şi sufli fumul acolo... în ploaie... e mişto de tot! Sau:
eşti în cadă, beat, zaci în apa caldă şi fumezi, îţi bate cineva la uşă, iar tu...
Fumezi!... Sau: ai rămas fără ţigări şi cauţi, cauţi prin casă, cauţi peste tot, îţi
e lene să te duci să-ţi cumperi şi deodată, parcă te pocneşte... ţi-aduci aminte
că în buzunarul de la sacou s-ar putea să mai fi rămas... de-astă toamnă...
bagi mâna într-un buzunar şi nimic, în celălalt... un pachet... ce bucurie,
parc-ai câştigat la loto... Eheeeeee... să fumezi, la drept vorbind... e grozav!

Scurtă pauză. Soldat Doi zâmbeşte.

SOLDAT UNU: Ce e?
SOLDAT DOI: Daaaa... Şi înaintea vreunui vreunui chef... cumperi
ţigări bune, îi serveşti ca prostu’ pe toţi şi pe urmă te trezeşti dimineaţa şi în
gură... groaznic... iar capul... na!, se înţelege, şi te pui să cauţi prin
scrumiere, găseşti vreo două îndesate, nişte chiştoace mai sănătoase aşa... Şi
au alea un gust... e ceva!... Da’ de fumat trebuie să fumezi, iar într-o
dimineaţă ca asta, adică după un chef, chiar mori... dacă nu fumezi o ţigară.
(Îşi scoate ţigările.)

7
 SOLDAT UNU: Eşti plecat rău, frate!
SOLDAT DOI: Numai să le miros...
SOLDAT UNU: Aaa..a...a..
Soldat Doi miroase pachetul, apoi scoate o ţigară şi o
miroase de la un capăt la altul. În acest timp, din spate, se apropie
Zăpezica, într-un costum foarte frumos, ea însăşi fiind foarte
frumoasă, face un semn cu mâna şi începe să ningă cu fulgi
strălucitori, coloraţi.

SOLDAT UNU: Ce frumuseţe!...

Zăpezica pleacă.

SOLDAT DOI: Oare cum o să rezistăm până mâine dimineaţă?

...până dimineaţă...
SOLDAT UNU: Cum până dimineaţă? ...o să vină să ne ia la prima
rază de soare...
SOLDAT DOI: Tocmai de-asta zic şi eu, cum o să rezistăm...
SOLDAT UNU: Nu-i nimic..., o s-aruncăm în aer... jucăria asta a
noastră şi n-o să mai stăm aici, ca iepurii... o să ne dezmorţim, ba chiar poate
facem şi-un mic foc de tabără... Groaznic... ce frig! (Se uită în sus.)
Doamne-Dumnezeule, ce frumuseţe, cum o fi posibil? Şi ce mari sunt!
(Ridică mâna.) Aşa, păi ăsta se înţelege, e Carul Mare, la noi acasă, nu e aici,
e acolo, aha, da’ unde e Carul Mic... unde să fie.... aşaaa, aşaaaa......
SOLDAT DOI: Uite-l.
SOLDAT UNU: Exact, ia te uită, şi eu care credeam că ar trebui să
fie acolo undeva... Uite şi tu cum sclipeşte, ba-i roşu, ba-i albastru.
SOLDAT DOI: Multe sclipesc...
SOLDAT UNU: Ia te uită...
SOLDAT DOI: Ce?

8
 SOLDAT UNU: Azi se vede totul. Putem studia constelaţiile,... da’
ce păcat... eu nu le ştiu... azi... se văd exact ca pe hartă...
SOLDAT DOI: De asta şi e aşa de frig... cerul e senin.
SOLDAT UNU: Şi-atunci de unde vine zăpada, ce cidat... pe cer nu
e nici măcar un norişor...
SOLDAT DOI: Ştii, mie... mie-mi e totuna...
SOLDAT UNU: Da’ ia uită-te ce stele, e atâta lumină că poţi să şi
citeşti, uite, sunt chiar şi umbre, de necrezut...
SOLDAT DOI: Nu e cea mai bună noapte pentru o... escapadă... ca
asta a noastră.
SOLDAT UNU: Mda... e ger... Trebuia să fi luat cu noi ceva de citit.
SOLDAT DOI: Spirt sau vodcă trebuia să fi luat... „de citit”. (Dă din
cap.)
SOLDAT UNU: Am glumit, adică... voiam să zic că e o noapte aşa
de luminoasă că poate... Eu nu prea mă omor cu cititul... Mi-au îngheţat
degetele de tot... (Îşi încălzeşte degetele.)
Tac.

SOLDAT DOI: Eu la şcoală am avut profesoarăăăă, că de-atunci,

drept să zic, citesc cărţi... cu mare greutate... a fost aşa o bătaie de joc...
futu-i... Uite, ţi-aduci aminte de Taras Bulba?
SOLDAT UNU: Mmda!
SOLDAT DOI: Ce-ţi mai aduci aminte?
SOLDAT UNU: „Ia întoarce-te, fiule, să te văd!” 1 asta îmi aduc
aminte.
SOLDAT DOI: „Ptiu, drace, mare comedie!”2, da?
1
Prima frază din romanul Taras Bulba de Nikolai Gogol, traducere de Al. Teodoreanu şi Xenia Stroe, Ed.
Raduga, Moscova, Ed. Albatros, Bucuresti, 1988, p.5.
2
Idem.

9
 SOLDAT UNU: Cine?
SOLDAT DOI: Aaaaa... (Face un semn cu mâna a renunţare.) Deci
tu ai citit sau nu Taras Bulba?
SOLDAT UNU: Eşti nebun?! Era în programa şcolară, şi chiar şi-aşa
tot n-am citit-o, atâta mă ducea capu’ p-atunci!...
SOLDAT DOI: E bună... Taras Bulba. Doar că după ce termină
şcoala n-o mai citeşte nimeni. Tot ce-am citit la şcoală, după programă,
acuma gata, la gunoi! Nu mai citeşte nimeni nimic. Cică: „aceasta este
importantă, clasică, aceasta este...aşa şi pe dincolo”... şi gata! După ce
termină şcoala, cine mai citeşte Părinţi şi copii sau... Inima lui Danko1?
Nimeni, absolut nimeni!
SOLDAT UNU: Eu pe-astea nici la şcoală nu le-am citit.
SOLDAT DOI: Păi nici eu... uneori... câte un fragmenţel pentru
oră... Iată, deci, cam aşa se-ntâmplă, pe clasicii ăştia nimeni, absolut nimeni
nu-i citeşte, de fapt. Uite-aşa!... Da’ pe-asta eu am recitit-o din întâmplare.
N-aveam ce face într-o zi şi mi-au căzut ochii pe o cărţulie care zăcea pe-
acolo... Taras Bulba. O cărţulie de copii.

Din spate, apare Zăpezica, care traversează scena într-o

uniformă de elevă, cu şorţ, dar purtând pe cap podoba
tradiţională a femeilor din Rusia; nu mai ninge. Zăpezica se aşază
în spatele soldaţilor şi ascultă. Soldat Doi continuă, fără să o
observe.

SOLDAT DOI: Am recitit-o..., şi... mă crezi sau nu, am plâns, pentru

că am înţeles. Am fumat un pachet de ţigări, am pătruns-o! E aşa o carte...
aşa o carte... Am citit-o... cum să-ţi zic eu ţie... e acolo un moment în care el
îşi pierde pipa preferată. Adică, pipa e lucru mare, adică e o ţeavă cu care
poţi să fumezi şi fusese dintotdeauna pipa lui preferată. Şi era clar că, dacă
1
Face referire la povestirea lui Maxim Gorki – Bătrâna Izerghil

10
se întorcea după ea, gata, îl prindeau. Şi totuşi s-a-ntors. Şi-mi era aşa de
frică! Pe bune! Ca atunci când te uiţi la un film de groază în care merge
cineva pe un coridor întunecat, iar de-o parte şi de alta sunt tot felul de uşi...
şi e o muzică specială şi, ştii, dintr-o clipă-n alta o s-apară careva sau poate
chiar Freddy Krueger, ştii, dar de fiecare dată te ia prin surprindere. Şi te uiţi
printre degete sau te duci până la bucătărie şi de acolo mai arunci câte-o
privire, dar oricum ar fi tot te uiţi, pentru că e înfricoşător, ştii. Şi exact aşa e
şi cu Taras Bulba. Îmi e frică pentru că ştiu că o să moară: îmi amintesc
imaginea din manual: cum arde Bulba legat de un copac.
SOLDAT UNU: Da, da. Şi eu îmi aduc aminte.
SOLDAT DOI: Şi nu pot să-mi scot asta din minte. E o carte mişto.
Da’ cui îi spui, râde. Şi pe bună dreptate: „Ce citeşti?” – „Taras Bulba” –
„Ha! Ha! Ha!”
SOLDAT UNU: Eu, dacă îmi spune cineva să citesc sau să să mă uit
la ceva că e mişto, deja nu mai vreau... Vreau să înţeleg şi să descopăr
singur... Uite, eu... cumpăr o carte... adică, de exemplu... Fierea fierbinte sau
Umbra lipicioasă. Îmi dau seama şi singur că e o porcărie. Dar... eu singur!
Şi o dau cadou de ziua cuiva.
SOLDAT DOI: Eu mă refer la altceva... toate cărţile bune, toate
cărţile mari... când vrem să le citim, deja ştim cum se termină, fie de la
şcoală, fie de la cinema, de undeva tot am aflat. Cine a citit, de exemplu,
Anna Karenina? Păi nimeni! Cine se mai apucă să citească o carte aşa de
groasă, uite-atâta (arată), când ştie, că la final, eroina... ei bine, se-nţelege...
Şi astea sunt cărţile bune. Foarte bune...
SOLDAT UNU: Mie, în schimb, uite, când citesc, îmi place să-mi
imaginez cum aş fi făcut eu în acel moment... Principalul e să-ţi imaginezi...
De exemplu, acum vreo trei ani, am citit Gulliver, tot dintr-o întâmplare şi

11
mi-a plăcut. Deşi ştiam în mare ce şi cum. Văzusem şi filmul, că doar,
Gulliver e de fapt cam peste tot cam acelaşi... Dar imaginează-ţi numai: te
trezeşti şi eşti ţintuit de pământ şi părul îţi e legat uite-aşa...(arată), capul nu
poţi să ţi-l mişti, iar pe piept, uite-aici, îţi stă, pe un cal minuscul, un călăreţ
înarmat cu o sabie, care mai şi dă agitat din mâini şi ţipă de zor...
Imaginează-ţi! Mie mi-a plăcut un moment anume... Ai citit cartea?
SOLDAT DOI: A, nu!
SOLDAT UNU: Păi, vezi! Asta n-a fost nici în film, nici în desenele
animate. Scena e genială. Gulliver era omul-munte... Era uriaş, dar cu toate
astea, la drept vorbind, nu avea nici un fel de drepturi şi îl umileau în fel şi
chip. De asta îmi e ciudă: eşti un munte de om, dar de putut, nu poţi nimic-
nimicuţ. E umilitor şi e.... groaznic, să nu ţie se dea de mâncare. Aşa că la un
moment dat a reuşit să se facă remarcat într-un fel... foarte tare... A luat foc
palatul reginei. Regina striga „Salvaţi-mă! Ajutor-ajutor!”, toţi piticii se
agitau. Chiar toţi! Şi atunci apare Gulliver, vede ce se întâmplă şi stinge
calm toată treaba asta. Se înţelege cum! E simplu... Mă înţelegi, pe de o
parte, el a ajutat pe toată lumea, a salvat-o pe regină, nu puteau să-l mai
acuze de nimic, iar pe de altă parte, el a pus-o pe regină la adăpost şi pur şi
simplu, ca orice bărbat... ca un bărbat adevărat... s-a făcut remarcat! Îţi
imaginezi de ce spectacol au avut parte piticii. Abia după acel moment au
început să-l respecte. A ştiut omul să profite de ocazie!

Zăpezica îşi ascunde hohotele de râs şi pleacă.

SOLDAT DOI: Doaaamnee-Dumnezeule... Eu aş vrea să ştiu: dacă

eşti mare, aşa ca Gulliver, atunci gerul e mai mic? Toate or fi mai mici, dar
gerul?... Până şi ochii îmi îngheaţă...

12
 SOLDAT UNU: În mod normal, pneumonia era gata deja, dar se
pare că n-o să fie aşa. Chiar îmi pare rău. Alergi de colo până colo, transpiri,
apoi stai în ger şi pe urmă din nou... Măcar de s-ar întâmpla ceva... Da’
numai în concediu, aşa dintr-o dată, te trage cel mai mic curent şi gata, faci
temperatură şi tot tacâmul...
SOLDAT DOI: Mamă, ce-aş mai trage o ţigară, groaznic!
SOLDAT UNU: Sau: dacă îţi aduci aminte, ieşi cu o fată într-o
seară, îţi scoţi sacoul să i-l pui pe umeri, iar cămaşa de pe tine e subţirică. Îţi
ies aburi din gură, ca la locomotivă... Şi măcar de-ar ieşi ceva, nu? Da’ te
aşezi pe o bancă, chiar şi grindina de-ar bătea. Oricum... tremuri din toate
încheieturile, dar nu de frig. Îmi vine să râd când îmi aduc aminte. Şi câte şi
mai câte nu s-au întâmplat! Dar uite, uite-aşa îţi aduci aminte... Ce vremuri...
au mai fost...! Pe-atunci nu ştiam nimic, nu încercasem nimic. Te uiţi la
pozele tale, când erai... în clasa a noua, a zecea sau pe-acolo. Îţi dădeau
tuleiele sub nas şi pe gât... Să mori de râs, nu alta! Ştii cu cine semănai?
Cu... un pui de câine ciobănesc, de vreo opt-nouă luni, care e deja mare, vrea
de toate, dar arată aşa caraghios... e stângaci, are labele lungi, botul... şi...
mergi pe stradă, te-ai îmbrăcat bine, sau cel puţin ţie aşa ţi se pare şi te vezi
într-o vitrină sau oriunde altundeva. Arăţi ridicol, da? Îţi iese un coş şi zici s-
a sfârşit pământul! Iar starea de spirit... (Face un semn cu mâna.) Te
gândeşti: toţi se uită la coş... E caraghios. Şi fetele s-au maturizat mai
devreme, nu? Păi, au deja forme, nu-i aşa... Tu eşti încă un puşti, iar ele sunt
deja... aşa... adică sunt femei...
Soldat Unu îşi desface nasturii de la salopetă, şi-o dă jos şi
rămâne într-o uniformă albastră de elev, cu nasturi de aluminiu şi
cu matricola pe mânecă. Apare Zăpezica tot în uniformă; ea se dă
într-un leagăn, de exemplu. Soldat Unu se uită când la ea, când la
Soldat Doi. Soldat Doi ridică din umeri şi face un semn cu mâna.
Soldat Unu se apropie încet de Zăpezica.

13
 SOLDAT UNU: Ţie nu-ţi e frig?
ZĂPEZICA: Nu, nu-mi e frig.
SOLDAT UNU: Vrei sacoul... meu? (Îşi descheie încet un nasture.)
ZĂPEZICA: Nu, nu, nu-mi trebuie, nu-mi e frig.
SOLDAT UNU: Precis? Bine-atunci, cum crezi... (Îşi încheie
nasturele.)
Tac.
Soldat Unu vrea să de-a vânt leagănului, dar nu se poate hotărî.

ZĂPEZICA (opreşte leagănul): Dacă vrei, stai jos. (Zăpezica se

mută, făcând loc şi pentru Soldat Unu)
SOLDAT UNU (se uită la Soldat Doi, care ridică din umeri): Ei,
lasă... e bine şi-aşa...
ZĂPEZICA: Stai jos... stai jos odată, nu te mai jena.
SOLDAT UNU: Da’ nu mă jenez, de ce m-aaaaşşş..., ideea e că n-
am chef să m-aşez, stau în picioare. Dar... dacă vrei... te dau în leagăn... de-
adevăratelea.
ZĂPEZICA: M-am dat deja destul. Tu nu te grăbeşti, n-ai nimic de
făcut?
SOLDAT UNU (se uită la Soldat Doi): Păi... acum am un pic de
timp liber, dar aşa, de obicei, am multe de făcut,... da’ de ce-ntrebi?
ZĂPEZICA:A, nu, nimic, nimic special...
SOLDAT UNU: Hmmmm....
Scurtă pauză.

ZĂPEZICA: De ce m-ai chemat?

SOLDAT UNU: Eeeeeu...? (Îl măsoară din priviri pe Soldat Doi.)
ZĂPEZICA: Tu, tu. Sau nu m-ai chemat?

14
 Soldat Unu tace surprins.

ZĂPEZICA: Nikiforova şi Krasina mi-au spus că m-aştepţi aici.

SOLDAT UNU: Krasina? Ea ce amestec are în povestea asta?
ZĂPEZICA: Nu ştiu... Au venit şi mi-au zis că m-aştepţi în grădină.
Da’ dacă nu-i aşa, atunci eu plec sau pleacă tu şi rămân eu... De fapt, eu
credeam că vrei să-ţi ceri scuze.
SOLDAT UNU: Eeeeu? Ce-ţi veni? Tjoma trebuia să te conducă
atunci acasă. Doar ştii că eu am plecat mai devreme... Am condus-o pe Vica
până la Andriuha, ştiam, da’... trebuia să am dovada că Vica nu s-a dus
atunci la ţară,... ea m-a rugat..., păi da, trebuia să lămuresc lucrurile... na...
ZĂPEZICA: Nu ştiu, eu venisem cu tine, tu m-ai invitat şi după aia
m-ai lăsat să stau singură ca proasta... Ai trecut în viteză pe lângă mine de
vreo două ori şi-atât, pe urmă ai dispărut de tot...
SOLDAT UNU: Da’ aveam nişte treburi importante... doar ţi-am zis,
şi oricum, din câte-am văzut eu, te-ai distrat bine...
ZĂPEZICA: Şi de fapt, ţie-ţi era jenă cu mine, de-aia alergai de
colo-colo...
SOLDAT UNU: Mieeeee? De cine-mi era jenă?
ZĂPEZICA: De Stas şi de prietenii tăi.
SOLDAT UNU: De Stas?
ZĂPEZICA: Îţi era jenă, îţi era jenă şi atunci, îţi e jenă şi acum..., de
ce nu stai locului... (Zâmbeşte.)
Pauză.

SOLDAT UNU: Da’ ce... ţie frig cumva?

ZĂPEZICA: Eee, nu-mi e frig, hmmm...., deşi... parcă mi-e puţin
cam răcoare, am îngheţat.

15
 Soldat Unu îşi scoate repede sacoul, i-l pune pe umeri şi se
aşază lângă ea, neştiind ce să facă cu mâinile, un timp şi le ţine pe
genunchi. Tac.

SOLDAT UNU: Mi-am dat seama de la început că te-ai supărat...

atunci...

Zăpezica tace.

SOLDAT UNU: Tjoma e foarte caraghios, orice-ar spune, toată

lumea râde... Şi când eram în armată a făcut una. Îţi poţi închipui? Fedja-
Petja, instructorul nostru militar îl întreabă: „Spune care este componenţa
unui MLI1”, adică o maşină de luptă a infanteriei. Şi-atunci Tjoma zice:
„Comandant, şofer, radiotelegrafist... şi-aşa mai departe.” Adică i-a înşirat pe
toţi, dar Fedja de colo: „Ai uitat unul.” Tjoma s-a chinuit ce s-a chinuit şi a
răspuns: „Nu-mi aduc aminte”. Iar Fedja: „Gândeşte-te, gândeşte-te”. Tjoma
iar s-a gândit şi zice: „Conductorul”. „Cine?” - „Conductorul”. Toţi s-au
tăvălit pe jos de râs, iar Fedja...
ZĂPEZICA: Parcă mi s-a făcut frig.
SOLDAT UNU: Îţi e frig?
ZĂPEZICA: Da. Am îngheţat.
SOLDAT UNU: Da? Atunci, hai vino, ...te ţin... eu puţin în braţe.

În acest timp, Soldat Doi îşi suflă în mâini şi încearcă să şi

le încălzească, îşi freacă faţa şi aşa mai departe. Soldat Unu o
îmbrăţişează cu mare grijă şi se uită atent la Soldat Doi. Zăpezica
se lipeşte uşor de el. Tac.

ZĂPEZICA: Oho!
SOLDAT UNU: Ce e?
ZĂPEZICA: Ia te uită!
SOLDAT UNU: Ce anume?
1
Maşină de luptă a infanteriei, vehicul blindat, tanc.

16
 ZĂPEZICA: Ce tare îţi bate inima!

Soldat Unu se îndepărtează uşor.

ZĂPEZICA (clătinând din cap): Iarăşi??

SOLDAT UNU: Ce?
ZĂPEZICA: Hai, mă laşi?!

Soldat Unu se uită la Soldat Doi. Soldat Doi face un gest în

loc de răspuns: despre ce e vorba? Soldat Unu încearcă să îi arate
ceva. Soldat Doi nu înţelege.

SOLDAT UNU: Păi şi ce-i cu asta... eu doar...

ZĂPEZICA: Şi mie îmi bate inima. Tare... (Se întoarce către Soldat
Unu şi se uită fix în ochii lui.)

SOLDAT UNU (nu îi susţine privirea şi nu ştie încotro să se uite):

Aşteaptă-mă o clipă, ah..., iartă-mă, acuş... (Se ridică şi se întoarce către
Soldat Doi.)

SOLDAT DOI: Ce vrei?

SOLDAT UNU: Să nu-ţi treacă prin cap cine ştie ce... ştii, ea...
SOLDAT DOI: Ce-o tot lungeşti?
SOLDAT UNU: Adică?
SOLDAT DOI: Nu mă face să râd, da?
SOLDAT UNU: A... a...!
SOLDAT DOI: Be... e!
SOLDAT UNU: Păi, nu ştiu...
SOLDAT DOI: Ce nu ştiu?
SOLDAT UNU: Ce-oi face mai departe...
SOLDAT DOI: Eşti tâmpit sau ce?...
SOLDAT UNU: Păi nu ştiu ce să fac, adică practic cum să acţionez?

17
 SOLDAT DOI: Şi ea, crezi că ştie prea multe?
SOLDAT UNU: Poate că ea se bazează pe mine?
SOLDAT DOI: Păi, tu dai tonul!
SOLDAT UNU: Şi dacă nu ştiu cum să fac...
SOLDAT DOI: Atunci trebuie să înveţi...
SOLDAT UNU: Oooof, tu nu înţelegi că eu m-am prefăcut tot
timpul, că aş fi avut....
SOLDAT DOI: Păi, atunci nu ştiu, eu nu-mi mai aduc aminte cum se
începe, se pare că eu am ştiut dintotdeauna.
SOLDAT UNU: Hai, mă laşi?!
Zăpezica se ridică, îşi dă jos sacoul, leagănul dispare, ea se
îndepărtează încet, înclinându-şi capul şi jucându-se cu o
nuieluşă.

ZĂPEZICA: Parcă că s-a încălzit, brusc aşa, s-a făcut mai cald.
SOLDAT UNU (îndreptându-se către ea): Te-ai încălzit?
ZĂPEZICA: Îhî!
SOLDAT UNU (îşi ia sacoul şi-l pune pe el): Chiar aşa, s-a încălzit.
ZĂPEZICA: Eu am plecat, mi-am adus aminte că aici...
SOLDAT UNU: Şi eu... păi, şi eu trebuie... ţi-am zis că am ceva
treabă pe-aici, dar te pot conduce.
ZĂPEZICA: Nu, nu trebuie să faci asta, mă duc singură.
SOLDAT UNU: Nuu, lasă, te conduc eu.
ZĂPEZICA: Nu vreau să-mi fac obligaţii, dacă o să fie nevoie, are
cine mă conduce.
SOLDAT UNU: Adică cine?
Zăpezica nu răspunde, pleacă ridicând din umeri şi poate fi
văzută încă multă vreme, cum se îndepărtează.

18
 SOLDAT UNU (Urmărind-o.): Da’ pe urmă să nu zici că te-am
jignit. La drracu! (Întorcându-se către Soldat Doi, îşi pune salopeta pe el).
SOLDAT DOI: Aşa aş trage o ţigară, m-au lăsat toate puterile.
Soldat Unu tace.
SOLDAT DOI: Şi tu de ce taci? ....E....e...ei, da, ţi-a îngheţat nasul.
SOLDAT UNU (tresare): Da? Ah, la drracu! (Îşi freacă nasul cu
mâna şi cu zăpadă.)
SOLDAT DOI: Gata, acu’ o să crape şi o să se cojească la fel ca un
ou.
SOLDAT UNU: Păi da, pe toţi drraci! (Încearcă să-şi vadă nasul,
înjură în gând.)
SOLDAT DOI: Uite ce vreau să spun... noi n-o să rezistăm aşa până
dimineaţă... Mi se pare...
SOLDAT UNU: Aaaa... eu am zis din prima, chiar asta am zis,... da’
tu nu şi nu... hai să alergăm, să alergăm...
Tac.

SOLDAT DOI: Pe bune... eu vorbesc serios... o să... o să dăm colţul

până mâine dimineaţă.
SOLDAT UNU: Şi cui îi pasă...
SOLDAT DOI: Mie-mi pasă... Şi nu mă plâng. Eu, pur şi simplu,
simt că până mâine dimineaţă o să...
SOLDAT UNU: Trebuie să ne încălzim... cumva trebuie să ne
încălzim... şi gata,... e o nimica toată, nu?
SOLDAT DOI: Da’ s-aprindem un foc nu putem, nu-i aşa?... Nu!
SOLDAT UNU: Foc nu putem.
SOLDAT DOI: Atunci nici să nu mai pomenim despre asta...

19
 SOLDAT UNU: Da’ ce putem... de fapt... ce putem? Numai să
apăsăm pe- butonul ăsta... şi-atunci aşa o să ne încălzim...
SOLDAT DOI: Îţi mai arde şi de glume. Eu nu glumesc... picioarele
mele,... tu îţi mai simţi picioarele? Eu nici degetele nu mai pot să mi le mai
mişc, am un presentiment tare neplăcut... vezi şi tu ce ger cumplit! Mama
mă-sii... până şi inima îţi îngheaţă.
SOLDAT UNU: Atunci, hai să facem un foc.
SOLDAT DOI: Ce să vorbească omu’ cu tine!... Tu nu înţelegi că...
(Face un semn cu mâna.)
SOLDAT UNU: Atunci tu ce tot îndrugi... a...a.... aaau... (Face şi el
un semn cu mâna.)
Pauză.

SOLDAT DOI: Hai să ne culcăm şi să ne ţinem strâns în braţe...

Da’... fără prostii, auzi? Trebuie să ne culcăm... să ne îmbrăţişăm... hai, stai
cu spatele la mine şi eu te ţin în braţe şi apoi schimbăm locurile... măcar un
picuţ şi tot ne încălzim.
SOLDAT UNU: Frumos, frumos, dacă o să ne găsească aşa,
rămânem cu tinicheaua de coadă. Da’ bine, hai, hai, vino!

Se întind pe jos şi se îmbrăţişează.

SOLDAT DOI: Şi uite aşa... am scăpat cu viaţă... dar... ce puteam să

facem... trebuia măcar să încercăm să facem ceva...

Apare Zăpezica îmbrăcată în costumul ei din poveste. Se

aşază lângă cei doi şi începe să-şi pieptene părul alb sau face
altceva la fel de seducător.

SOLDAT DOI: Ei, cum e? E mai cald, măcar un pic mai cald?

20
 SOLDAT UNU: Dracu ştie, eu nu mai înţeleg nimic, picioarele...
simt că mi se sparg, altfel... parcă mi-e mai cald.
SOLDAT DOI: Încearcă să-ţi mişti degetele, încetişor, trebuie să
circule sângele măcar niţel...

Pauză.

Ascultă, am trăit cândva o-ntâmplare... ciudată..., ciudată rău de tot.

Eram într-o tabără de vară, plină de recruţi. Dis-de-dimineaţă urma să
traversăm un râu şi... mă-nţelegi, nimeni nu ştia ce şi cum o să fie, dacă o să
trecem fluierând sau o să ajungem carne de tun. Stăm la foc, fumăm,
pălăvrăgim... „Ce-ar fi, zic eu, să facem ceai?” Nimeni n-a avut nimic
împotrivă, numai că cine a propus ăla să se şi ducă după apă şi ce s-o mai
lungesc, am plecat după apă. Să vezi, dau fuga la râu, mă aplec să iau apă
şi... aşa, cu coada ochiului, văd că pe malul râului stă cineva, chiar lângă
apă. Mă ascund repede dup-un tufiş, mă uit mai bine, era unul de-ai noştri...
un tânăr, unul din noii recruţi. Stă nemişcat şi se uită la apă. Şi era o noapte
aşa luminoasă, o frumuseţe! Mă apropii de el şi îl întreb încetişor: „Ce faci
mă, aici?” Tresare, dar nu se uită la mine, se uită la apă şi atât. „De ce stai
mă, aici?”, îl mai întreb o dată, dar el tace. „S-a întâmplat ceva? Dacă nu, hai
să bem un ceai”. Doar dădea din cap şi tăcea. „Bine, bine, am zis eu, atunci
rămâi acolo, dar fii atent, dacă vezi ceva, ne chemi, da, numai ai grijă,
bine?” El: „Îhî” şi-atât. Eu m-am întors, am pus ceaunul pe foc... se spuneau
bancuri... atent să le ascult, de băiat am uitat, îţi dai seama, apa de ceai a
fiert, s-a evaporat... Şi ce era să fac? Eu eram de vină, am dat din nou fuga...
şi când am ajuns la râu, mi-am adus aminte de el... mda... de asta. Mă uit: el
tot acolo. Stătea exact cum îl lăsasem. Mă duc la el şi zic: „O să răceşti dacă
mai stai mult aşa, hai la ceilalţi, la foc.” Tace. Mă aşez lângă el, mă uit şi eu

21
la ce se uită el aşa... adică la apă. Îi zic: „Poate ai primit vreo scrisoare de-
acasă, povesteşte-mi, o să-ţi fie mai uşor pe urmă, crede-mă....” Tace. Eu zic:
„Nu sta aşa, o să înţepeneşti de tot, o să răceşti şi pe urmă o să te chinui toată
viaţa...” Iar el: „Pleacă de-aici”. Eu întreb: „De ce?”, El: „Pleacă de-aici.”
Eu: „Da?” ...Şi-am plecat. Îmi stricase tot cheful. Nici de bancuri nu mai
aveam chef..., mi-am băut ceaiul şi-am adormit. M-am trezit odată cu
răsăritul soarelui, băieţii plecaseră deja la râu să se spele. M-am dus şi eu, şi
numai aşa, de amuzament m-am gândit să arunc o privire acolo, după tufiş şi
ce să vezi, el tot acolo nemişcat era. Mă-nţelegi, în acelaşi loc! Atunci m-am
ascuns şi mi-a trăznit o idee: ce-ar fi dacă l-aş urmări... Stă. Şi stă... Şi brusc,
după şase-şapte minute, văd cum începe să se aplece spre apă, încet-încet.
Păi, se-nţelege că-ncet, că doar spatele îi era înţepenit, după noaptea
petrecută acolo, să faci întindere la muşchi şi nimic altceva. Şi când era
foarte aproape de apă, brusc şi dintr-o dată, sărută apa. Ei, mă gândesc, uite
c-am văzut-o şi p-asta! Ăsta se sărută cu râul! Am alergat după băieţi,
trebuia totuşi să fac ceva... Băiatul e dus de tot... Alergăm la locul cu pricina,
dar nu mai e. Nici urme cum că ar fi plecat nu-s. Ne-am uitat peste tot, l-am
căutat, l-am strigat, am ascultat, poate s-a aruncat în apă, dar nimic. Până la
urmă am plecat... păi, trebuia să ne întoarcem... dar am întors capul să mă
mai uit încă o dată şi chiar sub ochii mei, din pământ, unde stătuse el...
adică, din pământ... uite-aşa, dintr-o dată a răsărit o floare şi a şi înflorit, aşa
ceva nu mai văzusem în viaţa mea. Mi se face pielea de găină şi acum... Da’
tu mă mai asculţi?
SOLDAT UNU: Da, te ascult, te ascult...
SOLDAT DOI: Zău dacă te mint, mă jur, nu puteam să-mi mai
revin...

22
 SOLDAT UNU: Eu am mai auzit undeva povestea asta, nu-mi aduc
aminte, a fost demult...
SOLDAT DOI: Da’ ţi-am zis că nu te mint.
SOLDAT UNU: Da, te cred, te cred... nu-mi mai simt deloc
picioarele... (Încearcă să se ridice, cade.) Oho! Nu mă mai ascultă absolut
deloc. (Se ridică, se clatină, se aşază cu mare greutate, pentru o clipă.)
SOLDAT DOI: Jur că a crescut o floare, eu aşa ceva n-am mai
văzut...
SOLDAT UNU: Ete...e....e... Scoală-te, scoală-te odată!
Soldat Doi se ridică cu greu, încearcă să-şi dezmorţească
picioarele, cade, se ridică din nou şi tot aşa. Soldat Unu îl sprijină
pe Soldat Doi şi se chinuie să se aşeze împreună.

SOLDAT UNU: Hai, hai! Cum îţi mai sunt picioarele?

SOLDAT DOI: Nu le simt, nu le mai simt deloc...
SOLDAT UNU: Acu’ arăţi fix ca ăla, cum îi zicea... ăla din Poveste
despre un om adevărat1, cum îi zicea...
SOLDAT DOI: Aaaa.... chiar aşa, cum îl chema, dom’le, nu-mi aduc
aminte...
SOLDAT UNU: Da’ fix cu el semeni...
SOLDAT DOI: Cum îl chema, dom’le, că-mi stă pe limbă numele
lui...
SOLDAT UNU: Principalul e să nu-ţi taie picioarele... dă-l dracu p-
ăla cu numele lui cu tot.
Ţopăie stângaci de pe un picior pe altul. Zăpezica începe să
se învârtă, din spate, în paşi de dans, se aude muzică.

1
Poveste despre un om adevărat, publicată în 1946 de B.N. Polevoi şi reeditată de 80 de ori în URSS şi de
40 de ori în străinătate, are ca personaj central un erou de război, devenit simbol al patriotismului sovietic.

23
 SOLDAT DOI: Asta e, acuma până nu-mi aduc aminte, n-o să mai
pot să-mi iau gândul de la el, .... da’ cum îl chema, dom’le...

Soldat Unu şi Soldat Doi dansează. Zăpezica îl invită pe

Soldat Unu şi dansează cu el vals sau orice alt dans. Un timp ţopăie şi
Soldat Doi. Ninge, cad stele, scena este survolată de sateliţi, avioane,
comete. Zăpezica şi Soldat Unu continuă să danseze. Soldat Doi
adună surcele şi le aşează pentru foc, scoate chibriturile şi se chinuie
să le aprindă.
Zăpezica şi Soldat Unu se opresc, se duc lângă Soldat Doi şi
îi urmăresc mişcările. Soldat Doi, deşi nu-şi mai poate mişca degetele
absolut deloc, se chinuie să aprindă focul. Muzica amuţeşte.
Ninsoarea se opreşte.

SOLDAT DOI: Au mai rămas două beţe de chibrit... trebuie să-mi

încălzesc mâinile, altfel le rup şi pe-astea... iar aşa...degeaba... La drracu, ce
porcărie, ce porcărie! Cine s-ar fi putut gândi! (Se întinde lângă foc.) Aşa
ceva nu e posibil. Pur şi simplu, nu se poate. Uite acuma... uite aşa, să te pui
jos, să mori, şi gata... Ce aiurea mai e făcut şi omul! Uite, eu îmi aduc
aminte că m-am lovit la un deget, în aşa hal că mi-a căzut unghia... Doar un
deget! Un singur deget, atât... Nu mai puteam să fac nimic, nici să dorm nu
mai puteam...
Soldat Unu se aşază lângă Soldat Doi, Zăpezica se apleacă
peste ei, Soldat Unu şi Zăpezica schimbă o privire rapidă.

E o mare porcărie, dar nu e deloc aşa cum credeam eu. În filmele

despre exploratorii polari întotdeauna, când cineva îngheaţă, spune că îi e
bine, că e foarte liniştit... Da’ poate că asta e etapa următoare, dar, nu ştiu
cum, pentru moment nu e chiar foarte... Deocamdată e cam ca dracu’!

Pauză. Soldat Unu îl atinge uşor pe umăr pe Soldat Doi şi îi

face cu ochiul Zăpezicăi.

SOLDAT DOI: Aaa..... a.....?

24
 Soldat Unu îl înghionteşte mai tare.

SOLDAT DOI: Ce e?
ZĂPEZICA: Trezeşte-te, trezeşte-te... somnorilă! (Zâmbeşte.)
SOLDAT UNU:Hai, hai, scularea!
SOLDAT DOI: Da’ ce v-a apucat? (Se ridică puţin.)
ZĂPEZICA: La mulţi aani!
SOLDAT UNU: La mulţi ani! Hai sus, scoală-te!

Soldat Doi se uită la ei foarte surprins.

SOLDAT UNU: Ce, nu eşti curios să vezi ce surpriză avem pentru

tine?
ZĂPEZICA: Ei bine, ia zi, ce-ţi doreai mai mult şi mai mult?

Soldat Doi se uită năucit în jurul lui.

SOLDAT UNU: Hai, uită-te... uită-te.

Soldat Doi se uită în raniţă şi scoate o maşinuţă şi încă

ceva, se uită dezamăgit la Zăpezica şi la Soldat Unu.

SOLDAT UNU: Ce e, nu-ţi place?!...

ZĂPEZICA: Stai... Tu la ce visai, ce-ţi doreai?
SOLDAT DOI: ....O bicicletă...
SOLDAT UNU: O bicicletă? Acu’ aud pentru prima oară!
ZĂPEZICA: Păi, ia stai puţin... te rog. (Îl ia de o parte pe Soldat
Unu.)
SOLDAT UNU (în şoaptă): E prima dată când aud de biciletă.
ZĂPEZICA: Da’ de maşină nu ţi-a zis el?
SOLDAT UNU: Ba daa, m-a tot bătut la cap...

25
 ZĂPEZICA: Bine, şi-acum ce facem?...
SOLDAT UNU: Păi eu de unde să ştiu?
ZĂPEZICA: Atâta a aşteptat ziua asta...
SOLDAT UNU: Şi-acu’ ce facem?...
ZĂPEZICA: Trebuie totuşi să-i facem o petrecere, ceva...
SOLDAT UNU: Cred că acu’, pe moment, i-a venit ideea cu
bicicleta.
ZĂPEZICA: O fi şi asta, dar te rog eu... chiar şi-aşa tot trebuie să-i
cumpărăm bicicletă.
În acest timp, Soldat Doi, dezamăgit, scoate din raniţă alte
câteva jucării, bomboane, o cămaşă nouă.

SOLDAT UNU: Şi de unde să iau eu acu’ bicicletă?

ZĂPEZICA: Îţi dau din banii de concediu, da’ te rog!
SOLDAT UNU: Bine, bine, fie! (Către Soldat Doi.) Desigur,
bicicletă! (Către Zăpezica.) Acuma, dragă, uite-acuma. (Dispare rapid în
pădure.)
ZĂPEZICA: (se duce la Soldat Doi, se aşază lângă el, îl mângâie
pe cap.) Bicicletă vrei... bicicletă o să primeşti. Tata a uitat că îţi trebuie
bicicletă, dar maşina nu ţi-a plăcut? Am căutat mult până s-o găsim...
SOLDAT DOI: Oricum n-o să-mi cumpere bicicletă...
ZĂPEZICA: De ce... Dacă tata a promis, atunci sigur îţi cumpără.
SOLDAT DOI. Hai, mă, mamă, lasă-mă. N-am avut bicicletă, îmi
aduc bine aminte, n-am avut niciodată, şi nici binoclu n-am avut, da’
binoclu’ dă-l în mă-sa! Eu bicicletă n-am avut.
ZĂPEZICA: Cum adică n-ai avut, dar....
SOLDAT DOI: Ma...a...măăăă, oricum tricicleta aia, pe care aţi şi
dat-o cuiva, la un moment dat, aia nu se pune, de fapt şi noi o primisem de la

26
altcineva.... Bicicletă, eu n-am avut! Iar motoretă, deja, mi-am cumpărat
singur. Tata îmi tot promitea o bicicletă, da’ eu, fie mă ţineam alergând după
băieţii... fie mă ducea careva pe portbagaj şi atâta. Şi cât i-am mai cerut o
bicicletă lui Moş Gerilă, cât am mai visat la bicicleta asta! Nici nu mai ştiu...
oare în loc de toate prostiile astea (arată la cadouri) nu puteaţi să-mi luaţi o
simplă bicicletă? Ca să fiu fericit, nu-mi trebuia decât o bicicletă, înţelegi, o
bicicletă…
ZĂPEZICA (punând cadourile în raniţă): Dar să ştii că noi ne-am
pregătit... două zile am alergat prin magazine. Tata era convins că vrei o
maşină, exact ca asta. Iar eu nu înţeleg, de fapt, absolut nimic din ce vă
interesează pe voi. Dar tata, ce e drept, a plecat după bicicletă.
SOLDAT DOI: Aaaiii... (Face un semn cu mâna.) Am terminat clasa
a şaptea numai cu nouă şi zece, eu mi-am ţinut promisiunea şi voi mi-aţi
cumpărat o undiţă. Hai să nu mai vorbim despre asta. Şi-apoi, de unde v-a
venit vouă că azi e ziua mea?
ZĂPEZICA: Azi e, azi.
SOLDAT DOI: Da?... Ciudat... (Vorbeşte doar pentru sine.) Mamă,
ce-aş mai trage o ţigară, groaznic!
ZĂPEZICA: Acum nu te supăra, bine?! N-am ghicit noi ce-ţi doreai,
dar te iubim... Şi tata te iubeşte, să nu te îndoieşti de asta, te iubeşte foarte
mult. Şi dacă nu găseşte bicicletă acuma, asta înseamnă că nu se găsesc
biciclete potrivite de vânzare în magazine... Nici eu n-am avut bicicletă, de
altfel, cred că eu nici nu ştiu să merg pe bicicletă.
SOLDAT DOI: Ei, da, da’ să mergi pe bicicletă poţi să înveţi
oricând, înveţi una-două, păi din prima înveţi, cazi de vreo două ori, că fără
asta nu se poate, da’ dup-aia merge. Toţi fac aşa...

27
 Ea îl mângâie pe cap. Din spate apare Soldat Unu, pe bicicletă.
E o bicicletă albă, strălucitoare, de damă.

ZĂPEZICA (Către Soldat Doi): Ei vezi, ce ţi-am spus eu?!

SOLDAT UNU (Către Zăpezica): Am alergat peste tot, da’ uite,
numa’ atâta am găsit, atâta...
SOLDAT DOI (tare): E pentru fete! Voi v-aţi prostit sau ce?! Nu mă
sui pe-aşa ceva! O să râdă toţi de mine! (Îşi ascunde faţa în mâini.)
SOLDAT UNU: Mmbine... atunci! O s-o fac bucăţi! Da’ chiar sunt
supărat!
ZĂPEZICA: Chiar e de damă?
SOLDAT UNU: Da’, că alta n-aveau, era singura. Să mă tai că n-am
găsit alta!
ZĂPEZICA (către Soldat Doi): Tatăl nostru e o comoară!

Ea se duce în fugă la Soldat Unu, îl sărută şi se aşază veselă

pe bicicletă. Pleacă. Soldat Unu se uită după ea, se aşază lângă
Soldat Doi şi stau aşa un timp în tăcere. Scurtă pauză. Soldat Unu
îl împinge pe Soldat Doi, care se aşază, spate-n spate cu Soldat
Unu.

SOLDAT UNU: Hai, hai.

SOLDAT DOI: Maresiev.
SOLDAT UNU: N-am înţeles.
SOLDAT DOI: Aşa-l chema, mi-am adus aminte, Maresiev... îl
chema pe pilotul cu picioarele amputate, ştii... acela... omul adevărat.
SOLDAT UNU: Aaaaa..., bravo!
SOLDAT DOI: Eu aşa am fost mereu... până nu-mi aduc aminte, nu
pot să fac nimic altceva.
SOLDAT UNU: Mmmm....da...
SOLDAT DOI (îl împinge cu cotul pe Soldat Unu): Tu cum eşti?
SOLDAT UNU: Ok.

28
 SOLDAT DOI: Eu mi-am mai adus ceva aminte ceva..., Amundsen
zicea..., exploratorul de la Polul Nord...
SOLDAT UNU: Mă jigneşti... ştiu cine a fost Amundsen... ete!...
SOLDAT DOI: El zicea că frigul e singurul lucru cu care nu te poţi
obişnui.
SOLDAT UNU: Bine a zis... Da’ ştii de ce Columb a descoperit
America şi nu, să zicem, Siberia, care, oricum ai suci-o, oricum ai învârti-o,
tot e mai aproape?
SOLDAT DOI: De ce?
SOLDAT UNU: Da, crezi că aşa de-a-n proastelea?... Atâtea
probleme... şi cine are nevoie de probleme? Şi pe deasupra mai e şi frig şi
înfricoşător... şi pe urmă nici nu i-ar mai fi ieşit aşa... di granda. El, tot în
alb, ca din spuma mării, cade în genunchi şi sărută noul continent, înconjurat
de pânzele şi steagurile corăbiilor sale... Iar indienii sălbatici îi aduc fructe şi
daruri... palmieri, papagali, fructe... Ce frumuseţe! Pe când la noi ar fi fost
numai brazi, plopi şi mesteceni. Iar în tufişuri, în cel mai bun caz... nişte
iepuri, în brazi... conuri şi... sirop de mesteacăn.
SOLDAT DOI: Vorbeşti prostii, Amundsen n-a văzut nici un brad.
Îţi dai seama, el nici măcar n-a mers pe pământ. Doar pe gheaţă... şi acolo
gerul era aşa de... criminal... Dar oricum e frumos, chiar dacă nu vede
nimeni. Numai că nu-mi mai aduc aminte dacă a fost primul care a
descoperit Polul Nord sau de fapt, n-a mai reuşit...
SOLDAT UNU: A zburat cu dirijabilul până acolo...
SOLDAT DOI: Nu, ăla era altu’, am văzut eu filmul, precis, era
altu’.
SOLDAT UNU: Atunci ăla... bravo şi pentru celălalt, da’ eu îmi
aduc aminte că Amundsen n-a avut noroc...

29
 SOLDAT DOI: Da’ noi am avut noroc sau nu, ce zici?
SOLDAT UNU: Şi tu acu’, ce-ntrebare!...
SOLDAT DOI: Bravo şi nouă! Noi am descoperit, aş zice, propriul
nostru pol...
SOLDAT UNU: Care Pol?
SOLDAT DOI: Al nostru... Am zis şi eu aşa, de-amoru’ artei, da’ tu
îţi dai seama, ce bărbaţi au fost ăia, ai! Pornesc la drum, fac scorbut, dar
merg înainte..., ştiu că nu mai există cale de întorcere, că pot merge doar
înainte... cară după ei... steagul, deşi ştiu că... pân’ acolo le-a fost...
SOLDAT UNU: Mişto!... E foarte mişto...
Se aude o muzică, Soldat Unu şi Soldat Doi se ridică.

SOLDAT DOI: Normal că e mişto...

Soldat Unu şi Soldat Doi îşi pun ochelarii pentru zăpadă,

scot harta şi busola şi pentru un timp calculează ceva sub rafalele
puternice de vânt, apoi stabilesc punctul, scot şi înfig în zăpadă
steagul Rusiei, se îmbrăţişează şi se sărută, din pământ răsar nişte
brăduţi.
Apare Zăpezica pe bicicletă, se apropie de ei, le face
fotografii cu bliţul, ei stau la poză de vreo două ori, cerul este
survolat de un satelit. Zăpezica pleacă, Soldat Unu şi Soldat Doi îşi
reiau poziţiile de mai înainte.

SOLDAT DOI: Mda, ...nu e rău, nu e rău...

SOLDAT UNU: Aşa e!... Şi încă e bine că nu suntem pe-un
submarin.
SOLDAT DOI: De ce?
SOLDAT UNU: Păi... mie, de fapt, îmi e frică de adâncime şi... cum
să-ţi zic... adică... mie nu-mi place peştele.
SOLDAT DOI: Peştele? Cum adică?
SOLDAT UNU (râde): E rece.

30
 Râd amândoi.

SOLDAT UNU: Apropo, hai s-o bubuim... (Se întinde după

detonator.)
SOLDAT DOI (îl opreşte ţinându-l de haine): Nu încă.
SOLDAT UNU: Da’ mă laşi... cu prostiile...
SOLDAT DOI: Nu acum... nici nu intră în discuţie.
SOLDAT UNU: Bine-bine... totul ca la carte... că... te pomeneşti că
nu explodează, şi-atunci chiar că o să murim de ciudă...
SOLDAT DOI: Da’ ţie nu-ţi e totuna?...
SOLDAT UNU: Mie?... Totuna... da’ totuşi mai bine ar fi dacă... ar fi
de-adevăratelea, şi nu... ca de obicei.

Tac. Apare Zăpezica în rochia ei din poveste şi purtând pe

cap un kokoşnik1, dar are şi un palton aruncat pe umeri. Se apropie de
Soldat Unu şi de Soldat Doi.

ZĂPEZICA: Aaaa..., ia uite unde eraţi, toată lumea vă caută... şi voi

şuşotiţi aici.
SOLDAT UNU: Da’ ce secrete am putea noi s-avem? Stai jos...
ZĂPEZICA: Dar eu aş vrea să şuşotesc ceva. (Către Soldat Unu.)
Eu pe ăsta (arată spre SOLDAT DOI) îl răpesc pentru o clipă... cu
permisiunea dumneavoastră...
SOLDAT DOI: Pe mine? (Se uită la Soldat Unu, face o grimasă de
uimire, cică, nu înţeleg nimic).
ZĂPEZICA: Da... dacă nu vă deranjez prea tare...

Soldat Unu face un gest cu mâinile, cum că, totul e în regulă.

1
Podoabă tradiţională purtată pe cap de femei, în Rusia.

31
 SOLDAT DOI: Mmbine. (Îşi scoate salopeta de pe el şi rămâne
într-un costum ridicol.)

Zăpezica şi Soldat Doi pleacă.

ZĂPEZICA: Păi şi eu ce să-nţeleg din asta?

SOLDAT DOI: Ce vrei... numai că... nici măcar eu nu înţeleg prea
bine... Da’ tu de ce ai paltonul pe tine?
ZĂPEZICA: Plec.
SOLDAT DOI: De ce pleci?
ZĂPEZICA: Am venit sau nu împreună? Cât crezi c-aş putea să mai
stau cu proastele alea acolo...
SOLDAT DOI: Stai, stai, cu care... tu despre cine vorbeşti...?
ZĂPEZICA: Le-am ajutat să facă salata, am tăiat pâine, fie, dar să
stau cu proastele alea... Apropo, alea nu înţeleg de nici o culoare cine sunt
eu. Tu nici măcar nu m-ai prezentat. De fapt, nimeni nu înţelege cine sunt.
Doar se uită la mine şi şuşotesc... Mai e şi-un maior care se zgâieşte la mine.
SOLDAT DOI: Care maior, Tişcenko?

Ea dă din cap, suspină adânc, dându-şi ochii peste cap.

ZĂPEZICA: De ce m-ai chemat aici?...

SOLDAT DOI: Da’ toată lumea ştie foarte bine cine eşti, toate
cucoanele astea au venit aici, numai şi numai ca să te vadă pe tine şi normal
că acum... comentează. Ştii, eu sunt în mijlocul unei discuţii... (Se uită la
Soldat Unu, face un gest de liniştire cu mâna şi primeşte un răspuns
afirmativ.)
ZĂPEZICA: Atunci eu am plecat. (Se întoarce.)

32
 SOLDAT DOI: Eşti nebună... ai răbdare... aşteaptă un pic. Iartă-mă,
dacă vrei, închei imediat discuţia, mda... chiar trebuie să... şi-apoi plecăm
împreună... Da’, te rog,... Şi pe urmă îmi povesteşti tot.
ZĂPEZICA: De ce m-ai târât până aici?
SOLDAT DOI: Of, of... of! Nimic nu înţelegi... da’ ai răbdare, vin
imediat... (Aleargă la Soldat Unu.) Scuze, bătrâne! Am o problemă...
SOLDAT UNU: Da’ cine e?
SOLDAT DOI: Hai, mă, barem tu nu-mi pune întrebari, da? Scuze,
amice, eu acu’...
SOLDAT UNU: Bine, bine, du-te şi ocupă-te de doamna...
SOLDAT DOI: Uf, ascultă, asta se rezolvă... Lasă-mă două minte.
(Aruncă o privire Zăpezicăi, îi zâmbeşte.)
SOLDAT UNU: Du-te, du-te...
SOLDAT DOI: Nu spune prostii... Mă întorc imediat, fără supărare!

Soldat Unu ridică din umeri, cică, ce întrebări sunt astea...

SOLDAT DOI: Numai să nu te superi... Sigur nu te superi? Hai că

vin într-o clipă... (Se apropie de Zăpezica.) Te implor, dă-ţi jos paltonul şi
du-te la ei, vin şi eu într-o clipă.
ZĂPEZICA: Mi-am luat deja la revedere de la toată lumea.
SOLDAT DOI: Eşti nebună!... Nu-i nimic, te întorci... hai, te rog eu,
te rog... Într-o juma’ de oră plecăm. Dar împreună... peste juma’ de oră...
Bine? (Se uită la ceas.) Amândoi!... Se pare că... mi-a stat ceasul.... Da, aşa
e... (Se duce la Soldat Unu.) Mi-a stat ceasul. (Îşi pune pe el salopeta, se
aşază.) Auzi, mie mi-a stat ceasul.
SOLDAT UNU: Extrem de simbolic...
SOLDAT DOI: Şi nici nu ştiu de când...

33
 SOLDAT UNU (îşi ridică mâna şi îşi ascultă ceasul prin haine): Al
meu merge.
Zăpezica se îndepărtează încet, îşi dă jos paltonul
şi îl târăşte prin zăpadă.

SOLDAT DOI: Cât e ceasul?

SOLDAT UNU: E sub salopetă, nu mai stau să caut... n-am nici un
chef... o să vedem de dimineaţă...
SOLDAT DOI: Eu mă refeream la ăsta... (Arată spre detonator.)
SOLDAT UNU: Aaaaa.... şi eu care credeam că eşti curios aşa... să
ştii cât e ceasul.
SOLDAT DOI: A, nu! nu mă interesează...
SOLDAT UNU: Dar pe mine mă interesează... cine era frumoasa cu
care vorbeai?
SOLDAT DOI: Cum să-ţi explic... da’ tu cine crezi că era?...
SOLDAT UNU: Păi, cred... (se întoarce, se uită la Soldat Doi), cred
că era Zăpezica.
SOLDAT DOI: Şi eu tot aşa cred, e Zăpezica... în prima fază am
crezut că... adică, ştiu şi eu... acolo (face un semn cu mâna), dar acum
înţeleg, e ZĂPEZICA.
SOLDAT UNU: Da’ unde s-a dus...?
SOLDAT DOI: Păi ne-am certat şi... a plecat...
SOLDAT UNU: Eşti tâmpit sau ce... auzi s-au certat!
SOLDAT DOI: Încă mai pot s-o prind din urmă...
SOLDAT UNU: Nu, că tu chiar eşti tâmpit! Tâmpit în toată regula!
Când ţi-ai dat seama că ea e Zăpezica?
SOLDAT DOI: Imediat.
SOLDAT UNU: Când imediat?

34
 SOLDAT DOI: Păi, imediat, chiar imediat, adică vreau să zic, încă
de atunci. (Arată nedefinit în direcţia unde a fost leagănul.)
SOLDAT UNU: Şi eu la fel.
SOLDAT DOI: Numai că eu n-am crezut… Şi tu încă mai erai aici.
SOLDAT UNU: Însă eu am crezut! Şi tu tot aici erai... Auzi, s-au
certat!
SOLDAT DOI: Păi şi tu...
SOLDAT UNU: Eu nu m-am certat, numai că n-am condus-o, ai
înţeles... Că la urma urmei, noi n-am venit aici la plimbare, de ce m-aş fi dus
s-o conduc? Da’ tu te-ai certat...
SOLDAT DOI: Bine, hai că fug după ea...
SOLDAT UNU: Bine, hai odată...

Soldat Doi se chinuie să se ridice în picioare şi nu poate,

nici Soldat Unu nu poate. Se chinuie multă vreme să se ridice, dar nu
reuşesc. Se aude muzică.

SOLDAT UNU: Încotro o fi luat-o?

SOLDAT DOI: Parcă încolo (face un semn neclar cu mâna),
încolo... n-am văzut prea bine...
SOLDAT UNU (strigă): Ză-peee-zii-ca! (Către Soldatul Doi) Auzi,
păi hai, strigă şi tu cu mine, ajută-mă...
SOLDAT UNU şi SOLDAT DOI: Ză-peee-zii-ca! Ză-peee-zii-caaa!

Zăpezica îi urmăreşte din spatele unui brad, fără să se

arate, dar, de exemplu, aleargă şi se ascunde după alt brad.

SOLDAT DOI: Aşa n-o să ne audă niciodată, cred că... o strigăm

prea încet.

35
 SOLDAT UNU: Strigăm prea puţin... trebuie s-o strigăm de trei ori.
Doar îţi aduci aminte: prima oară o strigi – nu vine, a doua oară – tot nu
vine, dar a treia oară – vine.
SOLDAT DOI: Aşa îl chemi pe Moş Gerilă, de trei ori.
SOLDAT UNU: Pe toţi îi chemi de trei ori... nu cumva ai uitat... şi
bradul este rugat de trei ori să se aprindă...
SOLDAT DOI: Tu ştii mai bine... Mie, de fapt, îmi era frică de Moş
Gerilă.
SOLDAT UNU: Dar de Zăpezica?
SOLDAT DOI: De Zăpezica... îmi plăcea.
SOLDAT UNU: Păi, vezi... uite că pe ea o chemăm acum... Tu ce-ai
fost la serbarea de iarnă, în ce te-au costumat?
SOLDAT DOI: Parcă-n urs .... nu-mi mai aduc aminte bine, ne-au
dat costume de la grădiniţă.
SOLDAT UNU: Eu am fost iepure şi-apoi Motanul Încălţat şi încă
ceva. Mi-au făcut costume frumoase, m-au învăţat şi nu-ş’ ce poezii... Mie-
mi plăcea... Dar am văzut şi cum se face acum... Copiii complet îngheţaţi se
învârt în jurul bradului, bălmăjesc nişte poezii, părinţii le fac poze, suspină,
tooot suspină şi oftează, dar... copiilor oricum le place... şi mie îmi plăcea.
Mă uitam şi mă întrebam, cum a putut să-mi placă aşa ceva. Dracu’ ştie! Da’
eu îmi aduc aminte cât de mult îmi plăcea, cum aşteptam... De necrezut!
SOLDAT DOI: Eu îmi doream foarte tare o bicicletă... i-am scris şi
o scrisoare lui Moş Gerilă... Şi când m-am prins care-i faza... adică, ştii... că
de fapt părinţii o citesc... tot i-am mai scris lui Moş Gerilă, m-am gândit că
poate li se face milă de mine, copil naiv, şi până la urmă o să-mi cumpere o...
bicicletă!

36
 SOLDAT UNU: Io-te-te... da’ ce şmecher erai, bravo ţie... Şi-n
cazul ăsta... (scoate ceva din raniţă şi îi dă celui Soldatului Doi) hai, pune-ţi
asta.

Soldat Doi îşi pune pe cap o căciulă cu urechi de iepure.

Soldat Unu se uită la Soldat Doi şi face acelaşi lucru.

SOLDAT UNU: Ei şi-acum hai: doi, trei, şi...

SOLDAT UNU şi SOLDAT DOI: Ză-peee-zii-ca! Ză-peee-zii-caaa!
(Ascultă.)
SOLDAT UNU: Şiii...i...i....
SOLDAT UNU şi SOLDAT DOI: Ză-peee-zii-ca! Ză-peee-zii-caaa!

În timp ce ei o strigă, Zăpezica se apropie încet. Ninge. Vine

şi îşi pune mâinile pe umerii lor.

SOLDAT DOI: Zăpezica!

ZĂPEZICA: Dar... voi nu l-aţi văzut cumva pe Moş Gerilă?
SOLDAT UNU: Nu, nu l-am văzut.

Soldat Doi dă din cap în semn că nu.

ZĂPEZICA: Cred că şi el ne caută, e bătrân, probabil a întârziat pe

undeva, are un sac greu, plin cu daruri şi nu ştie unde sunteţi, iepuraşilor, v-
aţi as-cuu-ns.
Soldat Unu şi Soldat Doi tac, se uită la Zăpezica.

Dar... lupul n-a trecut pe-aici?

Soldat Unu şi Soldat Doi fac semn din cap că nu.

Daaar.... dar... voi aţi fost cuminţi?

Soldat Unu şi Soldat Doi fac semn din cap că da.

37
 Păi atunci... Moş Gerilă vine neapărat!

Aşteaptă.

Ei, pân’ la urmă, cred că va trebui să-l strigăm.

SOLDAT UNU: ZĂPEZICA...

ZĂPEZICA: Ce e?
SOLDAT UNU: ZĂPEZICA,... eu...
ZĂPEZICA: Ce-i cu tine? Hai, nu-ţi fie frică,... ce e... hm?
SOLDAT UNU: Eu mă gândeam doar că... uite, tu ai venit,
înseamnă că trebuie să-ţi spunem poezii, iar... eu nu vreau...
SOLDAT DOI: Iar eu nu ştiu nici un fel de poezie.
ZĂPEZICA: Chiar nici una?

Soldat Doi dă din cap.

Şi lui Moş Gerilă îi plac poeziile... (Către Soldat Unu.) Da’ tu ştii
vreo poezie?

Soldat Unu face semn că da.

ZĂPEZICA: Păi, atunci hai să-l strigăm. Haide, împreună!

ZĂPEZICA, SOLDAT UNU şi SOLDAT DOI (Zăpezica – tare,
Soldat Unu şi Soldat Doi – fără vlagă). Moo...oş Gee...riii...lăăă!
ZĂPEZICA: Păi... aşa nu merge, ce, voi nu mai aveţi viaţă-n voi?...
Hai, împreună! Şiii...i...i!
ZĂPEZICA, SOLDAT UNU şi SOLDAT DOI (Zăpezica – tare,
Soldat Unu şi Soldat Doi – fără vlagă). Moo...oş Gee...riii...lăăă!
ZĂPEZICA: Măi, ce-i cu voi, hai... încă o dată!
SOLDAT DOI: Da’ nu se poate să nu-l mai strigăm?

38
 ZĂPEZICA: De ce?
SOLDAT DOI: Păi dacă îl strigăm de trei ori, ne aude şi vine.
ZĂPEZICA: Şi tu nu vrei?
SOLDAT DOI: Nu... eu nu vreau... nu prea vreau...
SOLDAT UNU (Către Zăpezica): Îi e frică de el...
SOLDAT DOI: Ce tâmpenii spui acolo?
ZĂPEZICA: Dar dacă el nu vine, ştii... eu nu pot să vă îndeplinesc
dorinţele... (către Soldat Doi) şi-atunci n-o să primeşti ce ţi-ai dorit.
SOLDAT DOI: Oricum n-o să primesc, adică... deja nu am primit.
ZĂPEZICA: Păi, ia-o binişor, gândeşte-te bine ce-ţi doreşti tu foarte,
foarte tare?
Soldat Doi îşi scoate o ţigară şi o aprinde.

SOLDAT DOI: Nnnnu... nu ştiu, nu ştiu.

SOLDAT UNU (Către Zăpezica): Te rog, nu te alinta atâta, da?
ZĂPEZICA: Dar eu, pe bune, nu pot să fac nimic.
SOLDAT DOI: Da’ s-aprinzi bradul poţi?
ZĂPEZICA: Nici bradul nu pot...
SOLDAT DOI: Da’ noi putem, uite, strigăm de trei ori „brăduţule,
aprinde-te!” şi o să se aprindă.
SOLDAT UNU: Prima şi-a doua oară nu e nevoie să strigăm, putem
doar să spunem, da’ a treia oară strigăm. Hai!
SOLDAT UNU şi SOLDAT DOI: Brăduţule, aprinde-te! (Soldat
Unu îşi îndoaie un deget), brăduţule aprinde-te… (îşi îndoaie Soldat Doi
deget, ridică mâna şi face un semn.)
SOLDAT UNU şi SOLDAT DOI (Tare): Bră-du-ţu-le a-prin-de-teee!

39
 Scurtă pauză. Soldat Unu şi Soldat Doi îşi întorc capetele.
Brusc se aprinde cel mai mic brăduţ.

SOLDAT UNU (liniştit): Uite... poftim!

Soldat Doi termină ţigara, stinge chiştocul.

ZĂPEZICA (râzând): Voi numai focul să nu-l aprindeţi!

SOLDAT DOI: Nuuu...uuu...u.... n-avem chibrituri bune, nu ne
iese...
ZĂPEZICA: Da..., dar când ai un foc, ştii... imediat îţi vine să sari
peste el...
SOLDAT UNU: Nuuuu, nu... nu-ţi fie teamă.
SOLDAT DOI (către Soldat Unu): Da’ oare azi e Anul Nou?
SOLDAT UNU (către Zăpezica): Da’ oare azi e Anul Nou?
ZĂPEZICA: Până nu vine Moş Gerilă, nu e nici un An Nou.
SOLDAT UNU: Am înţeles...
SOLDAT DOI: Da’ noi nu-l mai strigăm...
ZĂPEZICA: Păi... atunci, eu plec...
SOLDAT UNU: Hai, nu începe iar! Ai niţică răbdare, mai stai un pic
cu noi.
ZĂPEZICA: Cu voi? Nu, eu plec...
SOLDAT DOI: Păi, mai aşteaptă un pic şi plecăm împreună. (Se
ridică şi la spate i se vede o coadă de iepure.)
ZĂPEZICA: Dar ce să mai aşteptăm?
SOLDAT UNU: Adevărat! (Se ridică.) Aşa e. (Către Zăpezica.) Ai
răbdare, te rog... o clipă. Suntem şi noi gata imediat. (Îl ia pe Soldat Doi într-o
parte.)
SOLDAT DOI: Păi...

40
 SOLDAT UNU: Hai să plecăm de aici, nu ştiu de ce, da’ discuţia
asta n-o să ducă nicăieri. Acu’ iar o să ne certăm, aşa... mai bine să mergem,
vorbim şi lămurim lucrurile. Şi la urma urmei, tot trebuie s-o conducem.
SOLDAT DOI: Atunci hai să plecăm, să plecăm.
SOLDAT UNU (către Zăpezica): Acum o să te conducem noi.
ZĂPEZICA: Măi, băieţi, nu vă deranjaţi, mă duc singură... Nu vă
faceţi griji...
SOLDAT UNU: Da’ şi noi avem nevoie de o plimbare, altfel aici,
cum să zic...
Soldat Doi adună lucrurile.

SOLDAT UNU: Ei, lasă-le, cine o să le ia de aici...

SOLDAT DOI: Aşa e... (Le lasă pe toate grămadă.)
ZĂPEZICA: Dar, băieţi, să nu vă treacă prin cap... doar v-am spus
că eu nu pot să îndeplinesc nici o dorinţă.
SOLDAT UNU: Ba cred că pe unele, poţi...

Soldat Doi îi face un semn cu cotul Soldatului Unu..

SOLDAT UNU: Da, eu... nimic, nimic...

ZĂPEZICA: Nu, eu vorbesc serios... dar, cum vreţi! (Pleacă încet.)

Soldat Unu şi Soldat Doi se ţin după ea.

SOLDAT DOI: Ia stai, da’ cu ăsta ce facem? (Arată spre detonator.)

SOLDAT UNU: Aaa...aa... exact...
SOLDAT DOI: Hai... să apăsăm pe...
SOLDAT UNU: Hai...

Se apropie, se apleacă asupra detonatorului.

41
SOLDAT UNU (închide ochii): Hai!

Soldat Doi apasă pe butonul detonatorului. Brazii se aprind,

ninge cu fulgi coloraţi, explodează artificii etc. Soldat Unu şi Soldat
Doi privesc.

ZĂPEZICA: Băieţi... unde sunteţi?...

Soldat Unu şi Soldat Doi se iau de mână şi fără să se

grăbească încep să ţopăie. Ninge intens!

42