TEATRUL NOH

Profesor coordonator
Alexandru Darie

Student
Veaceslav
Sambriș
specializarea -
regie teatru
master anul
1

Teatrul Noh, este o formă de teatru clasic japonez - o dramă muzicală, creditat ca
fiind cea mai veche formă de teatru din lume. Noh provine din vechi ritualuri -
rugăciuni către zei sau mulțumiri pentru o recoltă bună ( ritualuri care se numeau
Dengaku, adică « muzică de câmp ». Ritualul este prin excelență un act simbolic.
Ritualurilor li s-au adăugat elemente acrobatice, comice, astfel încât la jumătatea
secolului 14, Noh-ul, numit pe atunci sarugaku (« arta maimuței ») era un spectacol
foarte popular. El s-a transformat, s-a rafinat într-un spectacol cult, după anul 1374,
când tânărul shogun Ashikaga Yoshimitsu ( care avea numai 17 ani ) îl vede jucând
pe cel mai talentat tânăr actor de sarugaku, Zeami, care avea doar 12 ani. Profun
impresionat de tânărul Zeami, shogunul îl ia sub patronajul său. Ajungând favoritul
celui mai remarcabil shogun și patron al artelor, creator de teatru, părintele Noh-ului
pe care îl cunoaștem azi, a intrat în lumea filozofiei zen și a esteticii rafinate a
nobilimii japoneze, o lume la care actorii nu aveau succes în mod obișnuit.
Din acest ,moment teatrul Noh s-a rafinat sub influența filozofiei zen, atât în ce
privește conținutul și subiectul pieselor cât și maniera de reprezentare teatrală și a
devenit distracția nobilimii și a shogunilor.
«Noh-ul se prezintă ca o artă sacră și nobilă, el aparține valorilor «înalte» ale culturii
japoneze, iar publicul îi recunoaște chiar și azi acest statut. Întoarcerea spre
trecut e sursa de revelație a frumuseții defuncte.» 1
Zeami insistă, în sfaturile sale pe care le-a transmis urmașilor ( în tratatele secrete
de teatru, care se transmiteau doar șefilor trupei, descoperite și făcute publice la
începutul secolului 20 ) pe faptul că actorii trebuie să țină cont de public la fiecare
reprezentare, și să adapteze jocul și ritmul spectacolului, la starea de spirit a
publicului. Când publicul era mai simplu, ritmul era mai alert și se punea accent pe
elementele dramatice, când publicul era select, ritmul spectacolului era mai lent,
jocul mai reținut.
«Principiul Jo - ha - kyu - se referă la ritm și are o importnță capitală pentru a
înțelege Noh-ul. Jo - ha - kyu - o mișcare are un început, o introducere, o dezvoltare,
o concluzie. De exemplu, mișcarea soarelui pe parcursul unei zile:
Jo - începutul, dimineața, apariția luminii, soarele se ridică.
Ha - desfășurarea zilei, soarele sus pe cer, durata cea mai lungă.
Kyu - asfințitul, apropierea serii, concluzia zilei, o energie mai rapidă, durata mai
scurtă.» 2
Pentru publicul aristocratic Zeami a creat piese cu un conținut filozofic profund, în
care legătura dintre lumea reală, a oamenilor și lumea de dincolo, a spiritelor, se
realizează prin faptul că personajul principal este o fantomă. O fantomă a unui
personaj istoric sau literar, care vine în lumea noastră pentru a-și retrăi drama și a fi
eliberat de suferință.
«Între acte, pentru a relaxa tensiunea dramatică, Zeami introduce un moment de
tranziție - Kyogen - ale cărui personeje au aceeași funcție ca și clovnii shakesperieni
de a schimba abrupt starea spectatorilor. Aceste secvențe numite interludii pot fi
libere stilistic, burlești și pline de umor.» 3
În aspectele exterioare ce țin de mise-en-scena spectacolului Noh ( sanctitatea
spațiului scenic, structura spațiului ), în pregătirea actorilor prin ritualuri de purificare,
în strigătele toboșarilor, în gestul actorului principal Shite, care își pune masca pe
scena, simbolizând astfel că zeul s-a coborât în el, vedem elemente provenite din
ritualurile shamanice, din shintoism. În structura și tematica pieselor, în imaginile
literare din text, recunoaștem concepții religioase budiste.
Una dintre caracteristicile spectacolului no este ca el nu prezinta fapte istorice sau
o poveste concreta, ci se concentreaza mai mult pe destinul uman. «În teatrul Noh,
umbrele trecutului își fac apariția fără încetare - amintire, reconstituire, rememorare,
nu intrigă.» 4 O dramă diferită se crează pentru fiecare spectator în parte fiindcă
Noh-ul mediază un schimb direct între inimile actorilor și inima fiecărui spectator. Mai
degrabă este o întâlnire privată, ca cea din ceremonia ceaiului, între un maestru de
ceai ( actorul ) și oaspeții săi ( spectatorii ).
Pentru a înțelege Noh-ul azi, trebuie să cunoaștem dinainte simbolistica gesturilor -
de exemplu, mâneca kimonoului adusă în fața ochilor simbolizează plânsul.

Trebuie să știm dinainte ceva despre povestea reprezentată pe scenă - subiectele

pieselor erau luate din legende sau opere literare celebre, povești de dragoste din
Genji ( cel mai celebru roman japonez clasic, din jurul anului 1000 ), sau episoade
din războiul dintre clanurile Minamoto și Taira, la fel de celebru ca Războiul Rozelor
sau Războiul de 100 de ani, care l-au inspirat pe Shakespeare.
Am putea compara teatrul Noh cu cel Elizabetan din vreamea lui Shakespeare,
pentru lipsa decorului și caracterul simbolic al reprezentației, sau cu teatrul modern -
conceptele de spațiu gol a lui Peter Brook și cel al interacțiunii dintre actori și
spectatori a lui Grotowski, se regăsesc și în Noh și sunt extrem de importante în
dramaturgia Noh-ului.
« Dacă o piesă de Shakespeare are cinci acte, o piesă de Zeami are cinci părți.» 5
Părintele teatrului Noh, cât și maeștrii de astăzi, doreau ca spectacolul de teatru
Noh să creeze hana, o « floare », adică un concept care simbolizează frumusețea.
«Farmecul florii e fugitiv, ca roua dimineții. Paradoxul este să «găsești soarele la
miezul nopții». E o stare de spirit peste gând și cuvinte, un alt nivel de inteligență, e
nevoie de o minte liniștită și liberă, capabilă să vadă realitatea». 5
Este vorba despre o frumusețe a nespusului, a sentimentului eluziv ce se crează
între spectatori și actori, pe care japonezii o defineau în manieră zen, adică numind-
o frumusețea yugen, frumusețea «a ceea ce nu poate fi numit». Este, de fapt,
esența teatrului din toate timpurile și locurile. Cum au spus tot japonezii printr-un
concept zen creat în aceeași perioadă, anume ichigo ichi e, fiecare întâlnire umană
este unică.
Teatrul Noh ca acțiune este format din cântec ( utai ) și dans ( mai ), muzică
instrumentală ( haiashî ), ceea ce a făcut ca primii europeni care au vazut un
spectacol de teatru Noh in secolul 19 sa-l considere un fel de operă. Modul de a
cânta al actorilor de Noh provine din vechea tradiție de recitare a poeziei.
Spectacolul complex de teatru Noh, cuprinde însă și alte elemente importante, ca
tehnicile de joc ( acțiuni sau poziții numite Kata ), corul format din 6-8 persoane,
actorul secundar numit Waki, deseori costumat ca preot și actorul principal numit
Shite, îmbrăcat în costum împodobit cu splendoare, măști, costume și alte
instrumente scenice, dar și arhitectura scenei, timpul implicat în spectacol și spațiul
comun al spectatorilor și al scenei.
Teatrul Noh este profund simbolic. Decorul este redus la câteva elemente de
recuzită: un mănunchi de bețe de bambus legate - reprezintă o colibă, o ramă de
lemn este o barcă, iar evantaiul, cel mai multifuncțional element, poate simboliza o
carafă de vin, un flaut, o pensulă de scris, o sabie sau o cană de băut apă.
Conceptul de mimesis în teatrul Noh ( se numește monomane « imitarea lucrurilor»)
se referă nu atât la recrearea unei relații verosimile în fața spectatorului, ci mai mult
la verosimilitatea și veridicitatea sentimentelor umane reprezentate pe scenă.
Teatrul Noh este viu și nu doar o tradiție frumoasă păstrată din generație în
generație. În prezent se scriu din nou piese Noh, numite în japoneză shin - saku -
noh, adică «noi piese noh». Ele nu sunt doar o formă de distracție modernizată ci
reiau astăzi acea importantă funcție de ritual de pacificare a spiritelor strămoșilor sau
zeilor, chinkonasai, pe care teatrul ( și mai ales teatrul Noh ) a avut-o mereu.
Zeami spunea « Din păcate puțini sunt actorii pe care-i putem numi maeștri. Mi se
pare că arta teatrului a intrat într-un con de umbră și floarea ei se ofilește pe zi ce
trece.» 6

Surse:

1. LiterNet.ro. George Banu: Între teatrul Noh și Proust.

2. ZEAMI Șapte tratate secrete de teatru No. Editura NEMIRA.

Prefață FLOAREA ADEVĂRATĂ, paj. 15.
3. ZEAMI Șapte tratate secrete de teatru No. Editura NEMIRA.
Învățături despre stil și floare ( Fushikaden ), paj. 19.
4. LiterNet.ro. George Banu: Între teatrul Noh și Proust.

5. ZEAMI Șapte tratate secrete de teatru No. Editura NEMIRA.

Floarea și oglinda , paj. 120.
6. ZEAMI Șapte tratate secrete de teatru No. Editura NEMIRA.
Prefață, paj. 16