Aptitudinea pedagogica

Aptitudinea pedagogica reprezinta un ansamblu de calitati psihosociale,

generale si specifice, necesare pentru proiectarea activitatilor care au ca
finalitate formarea-dezvoltarea permanenta a personalitatii umane, activitati
realizabile in diferite medii institutionale, in conditii relevante la nivel de produs
(rezultatele obtinute, valorificate) si de proces (resursele interne angajate,
valorificate).
In psihologie, aptitudinea este abordabila din perspectiva raporturilor sale
cu capacitatea umana (savoir-faire). Ea este interpretata ca fiind: sinonima, reala,
in raport cu capcitatea umana; virtuala, potentiala in raport cu capacitatea
umana.
In literatura de specialitate anglo-saxona este avansat termenul de abilitate "care,
fara a face distinctie, incearca sa acopere notiunea de aptitudine cu notiunea de
capacitate". Aptitudinea devine un suport al capacitatii; capacitatea reprezinta
continutul obiectivat al aptitudinii ( Dictionnaire actuel de l'education. , . ).
Functia aptitudinii angajeaza resursele intregului sistem psihic uman.
Valorificarea proceselor-activitatilor-insusirilor-conditiilor psihice, la niveluri de
performanta maxima "permite aprecierea acestora ca aptitudini generale sau
speciale". Pe de alta parte, "aptitudinea este cea care permite diferentierea
indivizilor, cu o educatie egala, priviti din punctul de vedere al randamentului"
( Dictionnaire de la psychologie, , .).
Functia generala a aptitudinii pedagogice depaseste sfera actiunii
didactice, angajand toate resursele educative ale activitatii umane, valorificabile
la nivel de: continut: intelectual-moral-tehnologic-estetic-fizic; forma: formala-
nonformala-infor-mala; cercetare: fundamentala, orientativa, aplicativa;
management educational/con-ducere globala-optima-strategica a sistemului si a
procesului de invatamant.
Functia specifica a aptitudinii pedagogice angajeaza insusirile fizice,
psihice si sociale ale "actorilor educatiei" care asigura reusita in activitatea
didactica proiectata si realizata la nivelul procesului de invatamant. Aceasta
functie directioneaza resursele invatarii, orientate la nivel de activitate cu
finalitate adaptativa, care confera "procesului instructiv-educativ calitatea de cel
mai important factor de formare si dezvoltare a aptitudinilor elevilor" (Mitrofan,
Nicolae, , .).
Structura aptitudinii pedagogice sintetizeaza "un complex de insusiri
psihosociale" care asigura competenta subiectului educatiei in actiunea de
formare-dezvoltare permanenta a obiectului educatiei (prescolar, elev, student
etc). In cadrul acestei structuri determinanta este capacitatea de comunicare
pedagogica a educatorului. Ea sustine valorificarea si integrarea adecvata a
tuturor trasaturilor aptitudinale realizabile efectiv la nivel de:
- capacitate de a cunoaste si de a intelege obiectul educatiei (elevul etc);
- capacitate de stimulare a creativitatii necesare pentru adaptarea la conditiile noi
care apar continuu pe parcursul desfasurarii actiunii educationale/didactice.

1
- capacitate de organizare manageriala a activitatii la nivel de proiectare-
desfasu-rare-evaluare-autoperfectionare, prin elaborarea circuitelor de conexiune
inversa.
Teoriile psihologice moderne evidentiaza linia de continuitate existenta intre
aptitudinea pedagogica si competenta profesorului, in calitatea sa de principal
subiect al educatiei ( Dragu, Anca, ). Personalitatea sa angajeaza trei categorii de
capacitati operationale:
- capacitatea raportarii la realitatea educationala cu mijloace specifice
inteligentei generale;

- capacitatea cunoasterii si abordarii elevului simultan ca realitate, intelectuala

-afectiva - motivationala - volitiva - caracteriala;
- capacitatea transmiterii informatiei stiintifice la niveluri de intelegere si de
aplicatie valorificabile in sens prioritar formativ.
Aceste capacitati operationale asigura valorificarea structurii instrumentale a
aptitudinii pedagogice, bazata pe: dispozitia naturala potentiala, diferenta
individuala realizata, eficienta demonstrata in actiune ( Dictionnaire actuel de
l'education, , . ).
Structura functionala a aptitudinii pedagogice, dezvoltata in jurul capacitatii de
comunicare pedagogica eficienta, coreleaza patru tipuri de competente generale:
- competenta politica, demonstrata prin receptarea si angajarea corecta a
responsabilitatilor directe si indirecte transmise de la nivelul finalitatilor
macrostructurale (i-deal pedagogic - scopuri pedagogice);
- competenta psihologica, demonstrata prin receptarea si angajarea corecta a
responsabilitatilor, directe si indirecte, transmise de la nivelul finalitatilor
microstructu-rale (obiective pedagogice generale si specifice, operationalizabile
in sensul individualizarii depline a activitatii de instruire;
- competenta stiintifica, demonstrata prin calitatea proiectelor elaborate la linia
de continuitate dintre cercetarea fundamentala-orientata-aplicata;
- competenta sociala, dependenta prin resursele de adaptare ale "actorilor
educatiei" la cerintele comunitatii educative nationale, teritoriale, locale, aflate
in permanenta miscare.
Evolutia aptitudinii pedagogice depinde de un ansamblu de imprejurari
analizabile cu ajutorul unui model cu valoare metodologica ridicata. Un
asemenea model este activat in literatura de specialitate prin "teoria factorului
prim" care vizeaza capacitatea definitorie pentru structura functionala a
aptitudinii pedagogice.
Evolutia aptitudinii pedagogice depinde astfel de calitatea capacitatii de
comunicare pedagogica a profesorului dar si de capacitatea sa de conduita
empatica efectiva care stimuleaza capacitatea de motivare sociala interna a
tuturor "actorilor educatiei".
Aptitudinea pedagogica angajeaza un tip de comunicare formativa care
evidentiaza calitatile profesorului raportabile la trei criterii de apreciere globala:

2
- frecventa unui comportament creativ, adaptabil la schimbarile inovatoare
declansate la nivel de sistem si de proces;
- evantaiul situatiilor pedagogice bazate pe aplicarea structurii de functionare a
actiunii educationale/didactice, in termeni de autoreglare continua;
- intensitatea reactiei pedagogice eficiente in conditiile unui camp psihosocial
deschis, care influenteaza conduita "actorilor educatiei".
Capacitatea de comunicarea formativa reprezinta actualizarea permanenta
a aptitudinii pedagogice. Ea reflecta cerintele unei noi paradigme de proiectare a
actiunii educationale, paradigma curriculara care pune accent pe obiectivele
psihologice (cognitive-afective-psihomotorii), in contextul realizarii unei
corespondente optime intre acestea si continutul si metodologia activitatii de
predare-invatare-evaluare. Ea incurajeaza creativitatea profesorului dar si
restructurarea procesului de formare initiala si continua a cadrelor didactice la
toate nivelurile sistemului de invatamant. Aceasta presupune cresterea rolului
programelor de pregatire pedagogica, psihologica si metodica a profesorilor de
toate specialitatile, programe institutionalizate la nivel universitar si
postuniversitar.
Dimensiunea practica a aptitudinii pedagogice evidentiaza tripla ipostaza
a profesorului, realizabila pe tot parcursul carierei sale socioprofesionale, pe
baza valorificarii unor calitati complementare.
Ipostaza de profesor de specialitate (limba romana, matematica, fizica,
biologie, filosofie etc.) vizeaza un anumit tip de aptitudine didactica, bazata pe
valorificarea capacitatii de proiectare-realizare-evaluare a cunostintelor,
deprinderilor, strategiilor si atitudinilor necesare in activitatea de invatare,
organizata conform obiectivelor specifice disciplinei scolare/universitare
respective.
Ipostaza de profesor-diriginte vizeaza un anumit tip de aptitudine
educativa, bazata pe valorificarea capacitatii de formare a convingerilor morale,
de transformare a acestora in obisnuinte si atitudini integrate la nivel de actiune
morala, angajata in dezvoltarea globala (intelectuala-tehnologica-estetica-fizica)
a personalitatii elevilor, in mod individual si in contextul comunitatii
educationale locale, al scolii, clasei, grupei, microgrupului.
Ipostaza de profesor-consilier, profesor-metodist, profesor-director,
profesor-inspector scolar vizeaza un anumit tip de aptitudine pedagogica
manageriala, bazata pe valorificarea capacitatii de conducere a scolii exercitata
la nivel de sistem si de proces pe baza unor actiuni de informare-evaluare-
decizie, realizate in sens global, optim, strategic.
Aptitudinea pedagogica sintetizeaza ansamblul acestor capacitati angajate
in "clasele de situatii educative" care solicita profesorului rezolvarea
problemelor specifice activitatii de formare-dezvoltare a personalitatii elevului

Proiect realizat de Olah Bianca Matematica an I

3
Curs Pedagogie

Olah Bianca

An universitar 2010-2011
Semestrul II

Facultatea de

4
5