Măsurile care se impun în urma efectuării controlului statistic:

- Acceptare/ respingere lot de produse 00

Controlul (inspecţia) stabileşte dacă proporţia de exemplare
necorespunzătoare (p) pe care o conţine un lot de produse este
sub un anumit nivel p0 care a fost stabilit luând în calcul şi
aspectele de ordin economic.
Dacă p ≤ p0 , lotul se consideră corespunzător prescripţiilor şi
se acceptă.
Dacă p > p0 lotul se consideră necorespunzător şi se respinge.
Controlul, însă, nu oferă o certitudine ci doar o prezumţie la
un anumit nivel de probabilitate, probabilitate că acceptarea
sau refuzul lotului se face conform criteriilor de mai sus.
Această probabilitate defineşte riscul furnizorului şi riscul
beneficiarului. Probabilitatea ca lotul să fie respins
considerând că prima ipoteză nu este valabilă, deşi în realitate
p ≤ p0 este riscul furnizorului (α). Probabilitatea ca lotul să fie
acceptat pe considerentul că a doua ipoteză nu este adevărată,
deşi, în realitate p > p0 , constituie riscul beneficiarului (β).
Riscul furnizorului constă în probabilitatea de a i se respinge,
în urma verificării prin eşantionare, un lot care la o verificare
riguroasă de 100% ar dovedi că este corespunzător
prevederilor contractuale. Ori de câte ori va exista în lot o
fracţiune defectivă acceptabilă conform prevederilor
contractuale, sau chiar mai mică, furnizorul va dori să suporte
un risc foarte mic de respingere.Riscul beneficiarului
reprezintă probabilitatea de a accepta în urma verificării prin
eşantionare un lot care, la o verificare riguroasă 100% s-ar
dovedi necorespunzător calitativ faţă de prevederile
contractuale. Ori de câte ori va exista în lot o fracţiune
defectivă cu o valoare tolerată egală sau mai mare decât
prevederile contractuale, beneficiarul va dori să suporte un
risc foarte mic de acceptare a loturilor.Statistica matematică şi
calcul probabilităţilor permit evaluarea riscurilor (al
furnizorului şi al beneficiarului) şi stabilirea unor planuri de
control şi criterii de eşantionare în care valoarea unuia din
riscuri sau ale ambelor să fie minimă. De aceste valori trebuie
să se ţină seama la încheierea contractelor economice şi la
elaborarea documentelor de verificare a calităţii loturilor de
produse. Din dorinţa firească de a asigura o eficienţă
economică a controlului, privită prin prisma reducerii costului
operaţiunilor şi proceselor de control, sunt situaţii în care se
aplică aşa-numitele „condiţii uşurătoare”. Astfel, dacă la mai
multe loturi de produse consecutive se constată o calitate
corespunzătoare, rezultanta unei stabilităţi a tehnologiilor de
producţie şi control se pot uşura condiţiile de control prin
reducerea numărului de produse prelevate. Dacă, dimpotrivă,
se constată o serie de loturi succesive de produse
necorespunzătoare, se trece la un control sever prin majorarea
numărului de produse prelevate din lot.
- Trecerea la alt plan de control(alt grad de severitate, AQL)
AQL- nivelul de calitate acceptabil
Procentul maxim de obiecte defecte la care un lot încă se
consideră acceptabil din punct de vedere al calităţii medii este
definit ca nivel (limită) de calitate acceptabil (AQL), sau
fracţiune defectă acceptabilă p1 . Deci p1 este o valoare
cuprinsă între 0 şi p0 , 0 ≤ p1 < p0 , pentru care respingerea
lotului ca necorespunzătoare determină pierderi economice
maxime. Probabilitatea de acceptare a lotului este foarte mare,
având valoarea 1 - α.
Nivelul de calitate tolerat (TQL) reprezintă valoarea p2 ,
situată între fracţiunile p0 < p ≤ 1, pentru care acceptarea
lotului determină pierderi economice maxime. Loturile care
prezintă valoarea p2 se consideră necorespunzătoare şi
beneficiarul le acceptă cu o probabilitate foarte mică, cel mult
egală cu β.
Nivelul calităţii acceptabile se exprimă ca procentul maxim de
obiecte defecte la 100 de exemplare, pentru care lotul se
consideră acceptat din punct de vedere al calităţii medii. AQL
se stabileşte funcţie de importanţa caracteristicii. Astfel la
control prin atribute AQL are valorile următoare:
· pentru caracteristici critice – între 0,1 şi 0,4 %;
· pentru caracteristici importante – între 0,4 şi 1 %;
· pentru caracteristici secundare – între 1 şi 4 %;
· pentru caracteristici minore – între 4 şi 10 %.
Nivelul de control
Nivelul de control Nc se foloseşte pentru caracterizarea
exigenţei verificărilor şi stabileşte relaţia dintre mărimea
lotului N şi mărimea eşantionului n. Există trei nivele şi
anume: verificare normală, verificare severă şi verificare
redusă, ele permiţând diferenţierea mărimii riscului şi a
costului controlului şi respectiv a recepţiei atunci când
controlul serveşte pentru recepţie. NcI înseamnă un eşantion
mic şi un risc mare de acceptare a loturilor defecte, iar NcIII
înseamnă eşantion mare şi risc mic. Cel mai folosit este, de
regulă, nivelul NcII.
Planul de control prin sondaj
Planul de control reprezintă sinteza parametrilor statistici
necesari eşantionării (AQL, n) şi a deciziei de acceptare sau de
respingere funcţie de numărul de acceptare (A) şi numărul de
respingere (R). Numărul de acceptare (A) este numărul maxim
de rebuturi din eşantion care condiţionează acceptarea lotului,
iar numărul de respingere (R) este numărul minim al
defectelor la care lotul este respins.
Planul de control constă în stabilirea următoarelor:
· tipul controlului, prin atribute sau prin măsurare;
· tipul sondajului (eşantionării), simplu, dublu sau multiplu;
· condiţiile de recepţie stabilite de furnizor şi beneficiar,
respectiv mărimile AQL,TQL, α şi β care permit determinarea
parametrilor planului.
Tipurile de sondaj (eşantionare) se definesc astfel:
Eşantionarea simplă constă din extragerea unui singur
eşantion n după controlul căruia se ia decizia de acceptare sau
respingere, după cum numărul de exemplare defecte (K) din
eşantion este mai mic sau egal K ≤ A ori este mai mare decât
numărul de acceptare (A).
Eşantionarea dublă constă din extragerea unui eşantion n
după care, pe baza informaţiilor obţinute, se hotăreşte
acceptarea lotului sau extragerea unui nou eşantion n;
concluzia de acceptare sau respingere se face pe baza
informaţiilor furnizate de suma celor două eşantioane.
Eşantionarea multiplă decurge ca şi eşantionarea dublă, dar în
mai multe trepte (cu maxim 7 eşantioane extrase). Mărimea
eşantionului n se determină prin metode statistice, funcţie de
planul de control adoptat. În acest calcul se lucrează cu funcţii
statistice.
Mărimea eşantionului, determinată prin metode statistice, este
stipulată, de regulă, în standardul de calitate al produsului
respectiv.
Nivelul de verificare a calităţii
Toate planurile de control au câte trei variante: normal, sever
şi redus.
În condiţiile în care se foloseşte acelaşi nivel de calitate
acceptabil (AQL) şi acelaşi nivel de control (Nc), diferenţele
între cele trei grade de severitate sunt:
· planurile de verificare severă se deosebesc de cele normale
prin numărul de acceptare şi numărul de respingere mai mici,
efectivele eşantioanelor fiind aceleaşi;
· planurile de verificare redusă se deosebesc de cele normale şi
de cele severe prin numărul de acceptare şi cel de respingere
mai mari, dar şi prin efectivul eşantioanelor, care este mult
mai mic. Pentru început este indicat să se folosească un plan cu
exigenţă normală. Trecerea la alte grade de severitate se face
în următoarele condiţii:
· se trece de la verificarea normală la cea severă atunci când
din 5 loturi verificate succesiv două au fost respinse;
· se trece de la verificarea normală la cea redusă atunci când
10 loturi consecutive sunt admise şi numărul total de defecte
din eşantioanele celor 10 loturi este mai mic sau egal cu un
anumit număr limită dat;
· se trece de la verificarea redusă la cea normală atunci când
un lot este respins.