Identificarea defectelor in urma controlului static

Controlul statistic al proceselor este o metodă de control al

calității care utilizează metode statistice pentru a monitoriza și ține sub
control un proces ce realizează produse de serie, de exemplu un proces
de fabricație. Aplicarea controlului statistic în timpul procesului de
fabricație permite să se constate dacă procesul se desfășoară normal,
furnizând exclusiv produse conforme. Obținerea informațiilor necesare
unui control statistic se realizează prin prelevarea unor eșantioane de
mărime n, la intervale de timp determinate și verificarea uneia sau mai
multor caracteristici de calitate a obiectelor sau unităților elementare
de sondaj, în scopul de a se constata dacă în cursul procesului de
fabricație aceste caracteristici nu se modifică în mod semnificativ. La
aplicarea controlului statistic este necesar să se poată acționa asupra
procesului, prin efectuarea unor reglaje adecvate, pentru asigurarea
desfășurării unui proces normal.

Pentru aplicarea controlului statistic al proceselor (CSP) instrumentele

principale sunt fișele de control, diagrama Pareto, proiectarea
experimentelor.
La controlul statistic, obiectele din eșantionul de sondaj pot fi
controlate prin:
 caracteristici cantitative, măsurabile, de exemplu cote
dimensionale; aceste variabile se repartizează, în cele mai multe
cazuri, după distribuția normală Gauss, dar este posibilă și o
repartiție Poisson, binomială etc.;
 caracteristici calitative sau atributive, de exemplu aspectul;
  numărul de defecte din eșantion sau numărul de defecte pe
unitatea elementară de sondaj.
Cauzele variațiilor în proces
Variațiile caracteristicii de calitate în proces pot fi generate de
două categorii de cauze:
a) cauze aleatorii, adică datorate numai întâmplării, care sunt
independente unele de altele și prezente în permanență. Acestea se
mai numesc si „cauze comune”;
b) cauze „desemnabile” sau „atribuibile” sunt cauze identificabile,
asupra cărora este posibil să se acționeze, pentru eliminare.In
mod ideal, numai cauzele aleatorii trebuie să fie prezente în
proces.
Un proces care se desfășoară fără cauze de variație
„desemnabile”, întrucât în proces nu intervin modificări
sistematice, se află „în stare de control statistic”, sau pe scurt „sub
control”. În caz contrar, procesul este în afara controlului sau este
instabil. Când procesul este „sub control”, acesta nu necesită a fi
ajustat. Procesul poate fi modificat pentru a introduce
îmbunătățiri, însă nu trebuie ajustat când este „sub control”. Dacă
instrumentele de monitorizare a procesului au detectat o stare în
afara controlului, persoana responsabilă de proces examinează
cauza „desemnabilă” și efectuează o modificare pentru a aduce
procesul înapoi în stare de control.
Fișa de control statistic face distincție între cauzele de
variație aleatorii și cele desemnabile, prin alegerea limitelor sale
de control: superioară și inferioară. Aceste limite de control sunt
calculate utilizând legi de probabilitate astfel încât cauzele de
 variație foarte improbabile să fie presupuse că se datoresc nu
unor cauze aleatorii ci unor cauze desemnabile/atribuibile.
Limitele de control sunt alese (calculate) astfel încât aproape
toate punctele care reprezintă valorile parametrului statistic al
procesului să fie situate între aceste limite atât timp cât procesul
rămâne „sub control”. Cele două limite de control, superioară și
inferioară, sunt poziționate la distanța 3σ de fiecare parte a liniei
medii. Astfel, 99,73 % dintre toate valorile măsurate vor fi situate
între aceste două limite.

Utilizarea fișelor de control în monitorizarea

proceselor este denumită control statistic al proceselor.
Limitele de control nu trebuie confundate cu limitele de toleranță.
În timp ce limitele de control sunt utilizate pentru a determina dacă
procesul este în starea de control statistic („sub control”), limitele de
toleranță (limitele specificate) sunt valorile specificate ale unei
caracteristici care dau limita superioară TS și inferioară TI ale valorilor
admise pentru ca produsul să funcționeze în modul intenționat.
Fișele de control statistic pot fi de două tipuri: fișă pentru o singură
variabilă sau fișe pentru mai multe variabile (diagrama multi-variabile).
Fișele de control pentru date obținute prin măsurare pot fi de mai
multe tipuri:

-fișe de control pentru medii, fișele Xmed;

-fișe de control pentru amplitudine, fișele R, servesc pentru evaluarea
variabilității proprii unui proces pe baza amplitudinii subgrupurilor sau
eșantioanelor;
-fișe de control pentru abaterea standard a eșantionului, fișe s.
O fișă de control pentru amplitudine se utilizează în mod obișnuit
în combinație pe același formular cu o fișă Xmed, obținându-se fișa de
control pentru medie și amplitudine. Este foarte mult folosită deoarece
asigură o bună eficacitate a controlului și este mai simplu de aplicat.
Fișa de control Xmed-R conține două zone: zona care se referă la Xmed,
ce indică valorile medii ale procesului și zona care se referă la R, care
indică variațiile amplitudinii procesului. Se utilizează de asemenea fișe
de control pentru mediană (Me) și amplitudine (R).

Pentru caracteristici calitative (atributive) produsele sunt clasificate în

„corespunzător” și „necorespunzător”, utilizându-se următoarele tipuri
de fișe de control statistic:
-fișe de control „np” sunt folosite atunci când caracteristica de calitate
este reprezentată de numărul de elemente defective din eșantion. Se
referă la articole neconforme (nu numărul total de neconformități);
-fișa de control „p” este folosită atunci când caracteristica de calitate
este reprezentată de procentul de unități neconforme sau defective din
eșantion; informațiile cu privire la aceste neconformități sunt înscrise
deseori pe același grafic (într-un formular asociat), pentru a stabili
cauza variației;
-fișa de control c este utilizată pentru a controla și a analiza un proces
prin numărul de defecte ale unui produs. Se numește fișă de control
prin numărare;
 In cazul unor produse cu mărime variabilă se utilizează fișa de
control u care indică numărul de defecte pe unitate. „Mărimea”
variabilă a produsului poate fi lungimea, suprafața, volumul sau zona
produsului. De exemplu, în cazul unei țesături se controlează numărul
de neregularități de țesere pe o suprafață a țesăturii. Fișa u se numește
fișă de control prin măsurare pe unitate.Se utilizează atunci când se
dorește să se evidențieze numărul mediu de neconformități pe unitate
de produs. Aceste fișe se folosesc pentru analiza și evaluarea proceselor
în cazul defectelor prezente în părți de produs care nu sunt separabile
unele de altele, de exemplu, bobine de fire, sârmă, bucăți de stofă etc.
Fișele de control c și u pentru numărul de defecte sunt fișe de
control prin atribute și se bazează pe distribuția Poisson, adică numărul
de defecte în eșantion se supune legii de repartiție Poisson. Fișele c
indică numărul de defecte, atunci când mărimea eșantionului este
constantă. Fișele u sunt utilizate pentru studierea proporției
neconformităților sau defectelor în cazul produselor de „dimensiuni”
variabile, obținându-se numărul de defecte pe unitate de suprafață, de
volum etc., de exemplu proporția de neregularități într-o țesătură sau
porozitatea într-o peliculă de smalț.
Fișele de control Xmed -R, np, p etc. se numesc și fișe de control
Shewhart, după numele inginerului american Walter A. Shewhart,
întemeietorul controlului statistic modern, care în anul 1924 a
prezentat prima fișă de control statistic: fișa de tip „p” pentru controlul
proporției de unități defecte.
Fișe de control speciale. În unele cazuri sunt utilizate alte tipuri de
fișe de control, pentru necesități speciale, dintre care: Fișa de control
pentru sumă cumulată (fișa CUMSUM) este o reprezentare cronologică
a sumei cumulate a abaterilor unei statistici a eșantioanelor (de
exemplu, Xmed, R, numărul de defecte) față de o valoare de referință
cum este o specificație nominală sau valoare-țintă. Tendința din fișă se
identifică printr-un șablon de decizie sub forma unui V trunchiat care
șablon este construit pe baza datelor procesului. Acest șablon este
plasat pe fișă și este deplasat când un nou punct este înregistrat pe fișă.
Fiecare punct reprezentat pe fișă conține informații din toate
observațiile (adică suma cumulată). Fișele CUMSUM sunt utile în
particular pentru detectarea unor modificări mici ale mediei procesului,
astfel încât este posibilă localizarea în timp a începerii unei modificări a
nivelului mediei.
Fișa de control pentru medie mobilă și amplitudine mobilă. Este o
reprezentare cronologică a mediei mobile, calculată ca medie
neponderată a ultimelor n observații, în care prima dintre cele n
observații precedente este înlocuită cu observația curentă. În acest fel,
poate fi calculată o nouă medie, cu fiecare nouă măsurătoare
individuală. În unele situații, observațiile individuale (pentru n = 1) sunt
reprezentate pe o fișă X, iar amplitudinea mobilă (de obicei n = 2) pe o
fișă pentru amplitudine.

Fișa de control pentru medie mobilă ponderată exponențial (fișa

EWMA) necesită ca observațiile să fie ponderate cu cea mai mare
pondere dată, relativ la cele mai recente date. Fișa EWMA este utilizată
pentru a detecta modificări minore în media procesului. Un factor de
calcul λ (lambda) este utilizat pentru a face graficul mai mult sau mai
puțin sensibil la modificări mici sau la interferențe. λ primește, de
obicei, valori între 0,2 și 0,4. Dacă λ=1, valorile mai vechi nu mai au o
pondere diferită, iar fișa EWMA devine o fișă X - R.

Procedura pentru întocmirea unei fișe de control

Pentru întocmirea unei fișe de control uzuale (Xmed - R, Xmed - s etc.)
este necesară parcurgerea următoarelor etape:

Se selectează caracteristica de calitate pentru aplicarea fișei de control.

Se aleg metodele de măsurare care vor furniza categoriile de date
pentru diagnoza problemei.
Se selectează tipul adecvat al fișei de control.
Se decide asupra mărimii subgrupului (eșantionului) și asupra
frecvenței de eșantionare a subgrupurilor. Un subgrup sau eșantion
constă din câteva unități de produs. Pentru scopurile controlului
proceselor, numărul de unități din interiorul eșantionuluitrebuie ale
astfel încât exemplarele să aibă cea mai mare probabilitate de a fi
asemănătoare, cu variații datorate numai unor cauze aleatorii. Frecvent
se prelevează eșantioane cu efective n=4 sau n=5. Între eșantioane pot
exista variații ale valorii parametrului statistic, datorate cauzelor
desemnabile/speciale a căror prezență poate fi detectată.
Se prelevează date și se înregistrează date (de exemplu, într-un tabel cu
date) pentru cel puțin 20...25 subgrupuri (cel puțin 100 date) sau se
utilizează date anterioare reprezentative. Pentru măsurare sunt alocate
instrumente de măsurare cu ac indicator sau micrometre.
Se calculează parametrii statistici pentru fiecare eșantion.
Se determină poziția liniilor de control superioară și inferioară pe baza
parametrilor statistici ai eșantioanelor.
Se construiește o fișă de control la care pe axa orizontală se marchează
numărul de ordine al eșantionului și se reprezintă grafic prin puncte
valorile numerice ale parametrilor statistici ai eșantioanelor.
Se examinează reprezentarea grafică pentru a determina punctele din
afara limitelor de control și a configurațiilor care indică prezența
cauzelor desemnabile (speciale).
Se decide asupra acțiunilor ulterioare.
Pentru o fișă de control Xmed - R, în funcție de poziția punctelor pe fișa
de control, se pot trage următoarele concluzii:

-dacă valorile mediilor aritmetice Xmed sunt situate între limitele de

control, procesul de fabricație este stabil ca reglaj;
-dacă valorile amplitudinilor R sunt situate între limitele de control,
procesul de fabricație este stabil ca precizie;
-dacă valorile R depășesc limita de control superioară LSC, procesul de
fabricație este instabil ca precizie, iar dacă valorile R depășesc limita de
control inferioară LIC, mașina-unealtă pe care se prelucrează piesele
este mai precisă decât necesită caracteristica urmărită, fiind deci
folosită neeconomic.
Instabilitatea preciziei poate apărea atunci când uzura mașinii-unelte
este avansată sau când semifabricatele sunt neomogene.

Metodele de analiză a defectelor pot fi împărțite în 5 mari grupe,

în funcție de nivelul până la care se dorește investigarea defectului și
a implicațiilor sale, având metode pentru:
- Detectarea prezenței defectului. Există un defect în sistemul analizat?
- Localizarea defectului. Se poate spune unde anume este defectul?
- Detectarea tipului de defect. Ce fel de defect a apărut în sistemul
analizat?
- Detectarea gradului de severitate al defectului. Cât de grav este
defectul?
- Estimarea duratei de viață rămase. Cât timp mai poate funcționa
sistemul în condiții normale de exploatare?
Două tehnici principale ale contolului statistic:
-diagrama de control – se practică în special la un control
intermediar
- tabelele de eşantionare – se practică pentru recepţie de
materiale, componente şi la livrarea produselorfinite.
Practica controlului statistic al proceselor de fabricatie

1. Limitele de control si de supraveghere

2. Controlul statistic prin masurare

3. Controlul statistic prin atribute

4. Controlul prin numar de defecte

Controlul statistic prin atribute

Exista caracteristici ale produselor care sunt greu masurabile

sau nemasurabile. In urma examinarii lor, de cele mai multe ori
vizual, produsele se clasifica direct in corespunzatoare si
necorespunzatoare.

Si in cadrul caracteristicilor atributive se pune problema

gasirii unor metode pe baza carora sa se poata decide daca
procesul se desfasoara normal. Este necesar sa se stabileasca
numarul maxim de unitati necorespunzatoare pe care le pot
contine o proba de marime n, pentru a considera ca procentul de
rebuturi efectiv nu depaseste procentul admis.

Se recomanda ca numarul unitatilor care compun proba sa

fie mai mare (de regula intre 20 si 60), pentru a sesiza variatiile
mici ale procentului de rebut real, determinate de aparitia unei
cauze perturbatoare sistematice.

Daca procesul de fabricatie este supus unei variatii rapide

care pot conduce la aparitia rebuturilor, se impune extragerea
mai frecventa a probelor. In acest caz, marimea probei poate fi
mai mica.

Se recomanda ca la stabilirea marimii probei sa se ia in

considerare pierderile care apar in urma formularii unor decizii
necorespunzatoare.

Controlul statistic prin atribuire se poate efectua sub forma:

-controlul procentului de produse necorespunzatoare;

-controlul numarului de produse necorespunzatoare.

*Controlul procentului de produse

necorespunzatoare (fisa p)

Daca fractiunea defectiva specifica procesului de fabricatie

ramane constanta, atunci procentul de produse
necorespunzatoare al fiecarei probe va varia de la proba la proba
sub forma unei repartitii binomiale cu parametrii:

-media = fractiunea defectiva p0 sau ;

 -abaterea standard=  sau 

Ipoteza nula care urmeaza sa o testam cu acest prilej este:

H0:p£p0

Cu alternativa:

H1:p=p>p0

unde p0 este fractiunea defectiva admisa, iar p –fractiunea

defectiva reala a procesului (posibila).

Numarul produselor necorespunzatoare poate fi 0, 1, 2, …, n,

rezulta ca se poate obtine cu una din relatiile:

Abaterea medie patratica a procentului de produse

necorespunzatoare sp se obtine cu relatia:

Aceasta marime este o fractiune a volumului esantionului.

Repartitia se poate aproxima cu cea normala daca np>10 sau

daca n p(1-p)³9. Acest lucru ne permite sa folosim in continuare
variabila normala normata z.
 La efectuarea controlului se va determina numai limita
superioara, caz in care se identifica doua situatii:

a. procentul de produse necorespunzatoare este cunoscut si

estimat, pornind de la rezultatele inregistrate in fabricatiile
precedente. In aceasta situatie limita de control se calculeaza
pornind de ;la procentul de produse necorespunzatoare admis p 0,
sau fractiunea defectiva admisa, la care vom adauga de z a ori
abaterea medie patratica a fractiunii defective admise, adica:

Aceasta limita se traseaza pe fisa de control statistic,

denumita simbolic „fisa p” fig. 1.

b. Procentul de produse necorespunzatoare este necunoscut .

In aceasta situatie valoarea p0 se estimeaza cu   (procentul
mediu de produse necorespunzatoare), obtinut in urma analizei
premergatoare a procesului de fabricatie. Din productia masinii se
extrag aproximativ 25 probe de cate 20-60 exemplare. Daca in
proba i s-au gasit di exemplare necorespunzatoare, numarul
mediu de exemplare necorespunzatoare gasite in cele v probe
examinate (fiecare de marimea n) se calculeaza cu relatia:
 Procentul mediu de produse necorespunzatoare este:

, daca numarul de exemplare din proba este

constant, sau

, daca numarul exemplarelor in proba variaza.

Se precizeaza ca in situatia cand determinarea lui  nu se

poate face in prealabil, se alege la inceput o valoare arbitrara a
fractiunii defective admisibile. Apoi, in cursul aplicarii se recurg la
datele care permit estimarea lui  .

Limita de control se calculeaza cu relatia:

, in cazul in care marimea probei n

este cunoscuta, sau cu relatia:

, in cazul in care marimea probei

poate lua valori diferite n1¹n2¹ ¹ni. In aceasta situatie, pe fisa de
control se traseaza cate o limita de control pentru fiecare marime
a probei.

Literatura de specialitate indica pentru factorul za valoarea 3, care

corespunde unui risc de genul I de 0,28% (adica la 1000 de
probe examinate, se admit aproximativ trei interventii inutile). In
acest caz limita de control va deveni:

Controlul se aplica astfel: din productia masinii se extrag probe de

marimea n si se calculeaza pentru fiecare procentul de produse
necorespunzatoare p, intalnindu-se doua situatii:

-daca p£LCS, aceasta inseamna ca procentul de produse

necorespunzatoare efectiv nu s-a modificat, adica masina
lucreaza corespunzator;

-daca p³LCS, inseamna ca masina nu mai lucreaza cu

procentul normal. Se opreste, se depisteaza cauza care a
perturbat sistemul si se inlatura.

Intrucat nu se cunoaste fractiunea defectiva si dispersia

caracteristicii procesului de fabricatie, pentru calculul limitei de
control se vor utiliza relatiile prezentate la cazul b. Se determina

fractiunea defectiva medie cu relatia

Se considera mai intai p= , iar z0,0612=1,84

 Aplicand relatia in care za=3 rezulta

Pentru siguranta deciziei, avand in vedere ca procesul de

fabricatie are o fractiune defectiva mare( ), se recomanda
sa se lucreze cu prima limita de control, respectiv cu LC(p)=0,047

*Controlul numarului de produse necorespunzatoare

(fisa np)

In cazul cand verificarea calitatii produselor se face la

„corespunzator” si „necorespunzator”, controlul statistic se poate
efectua si prin numarul de produse necorespunzatoare d i gasite in
proba examinata, sau prin asa numita fisa np.

Se cunoaste ca numarul de probe necorespunzatoare

continut intr-o proba de marime n are o repartitie binomial cu
media np  si dispersia np(1-p).

In baza algoritmului de la punctul 3.1 rezulta ca limita de

control se calculeaza cu relatiile:

, daca se cunoaste fractiunea

defectiva p0 specifica procesului, sau cu relatia:

In cazul controlul numarului de produse necorespunzatoare

rezulta:
 Daca pentru za se ia valoarea 3, limita de control va fi:

, in cazul in care

Limita de control determinata cu una din formulele

prezentate se traseaza pe fisa de control statistic respectiv pe fisa
np.

Fisele p si np specifice controlului statistic prin atribute prezinta

atat avantaje, cat si dezavantaje in comparatie cu fisele de
control statistic prin masurari.

Avantaje:

-necesita calcule putin voluminoase:

-costurile cu aplicarea lor sunt mai reduse.

Dezavantaje:

-nu sunt asa de sensibile ca fisele de control prin masurare;

-au o precizie mai redusa datorita pierderilor de informatii pe care

le genereaz

In situatia prezentata in aplicatia nr. 1 controlul statistic al

calitatii se face pe baza numarului de produse necorespunzatoare
in proba, atunci limita de control superioara se calculeaza cu
relatia:

Controlul prin  numar de defecte

Controlul static pe baza de numar de defecte se foloseste atunci

cand:
 a. defectele de un singur fel (dupa o anumita caracteristica a
calitatii) sau defectele de mai multe feluri (dupa mai multe
caracteristici) pe exemplar apar relativ frecvent;

b. defectele de un singur fel sau defectele de mai multe

feluri, in proba au o aparitie relativ frecventa.

In primul caz se foloseste fisa de control U, iar in al doilea

caz – fisa de control C.

Prin cele doua fise de control se urmaresc numai defectele

independente. In cazul in care unele defecte sunt legate cu altele
si le conditioneaza, acestea din urma nu se mai numara ca atare.
Daca defectele difera intre ele mult ca importanta, acestea se
insumeaza numai dupa ce in prealabil, li s-au aplicat anumiti
coeficienti de ponderare, dupa importanta lor.

Identificarea defectelor se face prin examinarea vizuala, prin

masurare, prin incercari mecanice sau electrice, prin analize
chimice, etc. Produsul controlat care contine unul sau mai multe
defecte pe baza carora este declarat necorespunzator prescriptiei
de calitate, se numeste produs defect (sau defectiv).

Controlul prin numar de defecte se recomanda atunci cand

probabilitatea aparitiei unui numar mare de diferite feluri de
defecte este mica, asa cum este cazul de exemplu la produse ca:
tesaturi, televizoare, incaltaminte, etc.

Legea de repartitie a variabilei numar de defecte este

Poisson, cu parametri: media=dispersia = l . Putem spune ca in
cazul numarului de defecte avem de testat ipoteza nula:

H0 : l l

cu alternativa
 H1 : l l (l > l

Dupa unii autori cand l ³ 5, dupa alti autori cand l ³ 9,

repartitia Poisson se poate aproxima prin cea normala normata:

Fisa U de control se foloseste pentru depistarea defectelor

pe exemplar (pe unitate). De obicei, se foloseste cand marimea
probei n nu se mentine constanta.

Pentru intocmirea fisei de control se face analiza

premergatoare a procesului de fabricatie. Se extrag din productia
masinii, dupa regulile descrise in paragrafele precedente, un
numar de k probe (circa 25) de marime n. Se numara apoi pe
fiecare proba de cate ori apar defectele urmarite. Numarul
defectelor in proba se noteaza cu C. Se calculeaza numarul
defectelor pe exemplar pentru fiecare proba, dupa relatia:

 .

Daca marimea probei n este constanta, numarul mediu al

defectelor pe exemplar pentru toate cele k probe se obtine cu
relatia:
  ,

in care ui este numarul de defecte pe exemplar pentru proba i (i

= 1, 2, …, k).

Limitele de control se calculeaza cu relatiile:

 si   .

Daca marimea probelor variaza, fiind n 1, n2, …, k, numarul mediu

al defectelor pe exemplar pentru cele k probe cercetate se
calculeaza cu relatia:

 ,

unde Ci este numarul defectelor din a si i-a proba de marime ni .

In acest caz limitele de control se obtin cu relatiile:

 si   .

Daca din cercetari anterioare se cunoaste numarul de defecte pe

exemplar sau daca el este stabilit a priori – U 0 , limitele de control
se vor determina asemanator, cu deosebirea ca in loc de   se
trece valoarea U0. In practica se mai foloseste pentru factorul z a,
valoarea 3, respectiv regula trei sigma, adica:

Sau  .

Controlul defectelor pe exemplar se efectueaza conform

prescriptiilor STAS 5997–72, cu ajutorul fisei de control
prezentate in acest standard.

Fisa C de control se foloseste pentru depistarea defectelor din

proba. Se utilizeaza indeosebi atunci cand marimea probei n se
mentine constanta sau atunci cand produsul nu se prezinta sub
forma de unitati naturale distincte.

In cazul marimii constante a probei n, pe baza celor ca probe

examinate in cadrul analizei premergatoare a procesului de
fabricatie se calculeaza numarul mediu al defectelor din proba cu
relatia:

unde Ci este numarul defectelor din proba i.

Pentru calcularea limitelor de control folosim relatiile:

  si 

In practica, pentru factorul za se iau, de regula, doua valori: 1,96

si 3. Se obtin astfel:

-limitele de supraveghere = si

-limitele de control=

Aplicatie. Pentru introducerea controlului statistic pentru

determinarea defectelor de fabricatie la un produs (diskete) s-a
realizat o cercetare in prealabil. In acest scop s-au extras din
productia procesului de productie 10 esantioane, fiecare avand
volumul de 5 bucati.

Se determina numarul mediu al defectelor din proba pentru

toate cele 10 esantioaneastfel:

defecte

Se va atribui lui za=3. Limitele de control vor fi in acest caz:

<0

Controlul se desfasura astfel: la intervale de timp precizate

se extrag din productia procesului tehnologic cate un esantion
format din 5 diskete. Daca numarul de defecte din esantion nu
depaseste LCS =10 defecte, se considera ca procesul se
desfasoara normal.

Sa consideram ca se doreste sa se stabileasca limitele de

control pentru numarul mediu de defecte pe unitate sau pe
exemplar. In acest caz se determina numarul mediu de defecte
pe unitate.

Consideram za=3, limitelr de control pentru fisa U vor fi:

<0 LCS=0

valori care se trec pe fisa de control

Controlul se va desfasura astfel: la intervale de timp precizate se

extrage din productia procesului de productie cate un exemplar
pentru care se stabileste numarul de defecte u i. Daca ui £LCS=2
se considera ca procesul se desfasoara normal, iar daca
ui>LCS=2 se desfasoara anormal.