Sunteți pe pagina 1din 9

Dolarul și celelalte valute forte

în comerțul internațional

Realizator Chiriac Andreea Claudia


Specializarea EAI31
Scurtă introducere a monezii și a funcțiilor sale, valuta

Moneda este o reprezentare a banului, emisă de către o instituție publică și


jurisdicționată, cu principal obiect financiar și instrument folosit pentru îndeplinirea
anumitor funcții ale banilor. Moneda îndeplinește 3 funcții importante și anume
reprezintă unitatea unui cont (cont financiar bancar la o banca mama sau bancă
comercială, bursă), un depozit de valoare și un mediu de schimb ( al schimbului de
valoare sau realizarea de transferuri de valoare concretizate prin bunuri și servicii).

Valoarea unei monezi se schimbă constant în funcție de fluctuațiile acesteia în


schimburile valutare, fie ca monedă străină fie ca monedă națională, aceasta poate
suporta aprecieri și deprecieri de valoare.

Astfel moneda are o denumire monetară, pentru a se diferenția cu ușurință la


nivel international moneda naționala a fiecarei țări, sau moneda pe o zona comercială
deschisă comerțului (Zona Euro, UE). Moneda nu are o valoare reală în sine, de aceea
există moneda semn reprezentată de banii fiduciari exprimați prin unități monetare,
acceptate și utilizate.În funcție de legalitatea acestora, principalele valute forte folosite
în comerțul internațional sunt dolarul, euro, lira sterlină, yen-ul japonez, francul elvețian
și corona norvegiană. De asemenea există și un alt tip de monedă și anume moneda
privată cunoscută astăzi sub denumirea de moneda high-tech Bitcoin, monedă virtuală
legală, și Ethereum o noua monedă virtuală.

De ce aceste valute forte sunt importante în comerțul international?

Deoarece investitorii tranzacţionează monede pe piaţa Forex fiind cea mai mare
şi mai lichidă piaţă din lume. Tranzacţiile sunt realizate în perechi de valute în care o
anumită cantitate dintr-o valută este cumpărată prin vânzarea unei anumite cantităţi
dintr-o altă valută. ( ex schimb valutar între EUR – RON).

Piața valutară nu are o locație fizică sau un punct central precum celelalte pieții
financiare, dar opereaza cu bănci, corporații și persoane fizice pe întreg globul, 24 ore
din 24, mai puțin în weekend.

Majoritatea valutelor se tranzacţionează în pereche pe pieţele valutare la rate de


schimb care fluctuează în conformitate cu modificările în cererea pentru valuta
respectivă.

Realizator Chiriac Andreea Claudia


Specializarea EAI31
Toate aceste tranzacții au la baza un mecanism financiar sau un sistem
financiar creeat de către bănci.

Centrele principale pentru tranzacţionarea Forex se află în Londra, Paris, New


York, Tokyo, Zurich, Frankfurt, Sydney şi Singapore.

Dolarul

Dolarul american pe parcursul anilor a devenit cea mai tranzacționată și cea mai
dominantă valută din lume. Cum?

Conform conferinței de la Bretton Woods din anul 1944, (au participat 730 de
delegati din 44 de țări) a fost luată decizia ca dolarul american să fie recunoscut ca
unica monedă internațională și că toate monedele din lume să fie legate de dolarul
american care la rândul său era legat de aur.

În lume, tranzacţiile internaţionale, investiţiile pe pieţele valutare, rezervele


băncilor centrale, emisiunile de obligaţiuni, comerţul internaţional se realizează în dolari
(având o acoperire de peste 60% din rezervele valutare globale), yeni, euro şi lire
sterline.

Însă dominația dolarului ca monedă internaționlă sau de rezervă în prezent scade. De


ce?

S-au semnat acorduri cu privire la renunțarea dolarului în schimburile comerciale,


și folosirea propriilor monezi naționale ( ex BRICS- Brazilia, Rusia, India, China, Africa
de Sud) semnarea acordurilor între China și alte tări, și schimbarea monezii de rezervă
la cererea FMI-ului. Astfel China, a doua putere mondială, dorește să renunțe la dolar în
orice activitate economică, fie investiții fie tranzacții.

În tabelul de mai jos sunt prezentate rezervele oficiale de schimb valutar pe


durata a 6 ani ( 1999 – 2005). Euro și Dolarul sunt valutele cu cel mai mare procentaj
fiind urmare de Yen-ul japonez și lira sterlină.

Realizator Chiriac Andreea Claudia


Specializarea EAI31
Sursa : https://www.imf.org/external/index.htm, Data

Rezervele valutare sunt folosite pentru ași întoarce pasivele și a influența politica
monetară. Aceasta se referă la banii străini deținuti de o bancă centrală, cum ar fi
Banca de Rezerve Federale a Statelor Unite. Aceste rezerve pot include bancnote,
depozite, obligațiuni, bonuri de trezorerie și alte titluri de stat. Aceste active servesc
multor scopuri, dar sunt deținute în mod semnificativ pentru a se asigura că o agenție
guvernamentală centrală are fonduri de rezervă în cazul în care moneda lor națională
se depreciază rapid sau devine totală insolvabilă.

Este o practică obișnuită în țările din întreaga lume ca banca centrală să dețină o sumă
semnificativă de rezerve în schimbul lor valutar. Majoritatea acestor rezerve se
păstrează în dolar, deoarece este cea mai tranzacționată monedă din lume. Nu este
neobișnuit ca rezervele valutare să fie alcătuite din Liră Sterlină (GBP), Euro (EUR),
Yuan-ul chinez (CNY) sau Yen-ul japonez (JPY).

Realizator Chiriac Andreea Claudia


Specializarea EAI31
Euro

O posibilă consecință a instaurării monedei euro este o provocare pentru dolarul


american ca monedă internațională predominantă. Nicio altă monedă nu a reușit să
rivalizeze rolul internațional al monedei naționale a Statelor Unite după cel de-al doilea
război mondial. Faptul că unipolarul sistemul monetar internațional poate fi instabil în
prezența unor șocuri mari deschide o fereastră de oportunitatea euro de a promova
stabilitatea sistemică.

Interdependența dintre rata de schimb USD – EUR devine din ce în ce mai


strănsă. Datorită natura mișcărilor dintre USD/EUR, s-a propus la un moment dat
poziționarea monedei euro ca valută internațională , avănd în vedere strategiile politice
ale Băncii Centrale Europene.

Acest fapt, fac tranzacțiile USD/EUR să fie mult mai favorabile din punct de
vedere al ratei de schimb și încheierilor acordurilor între state.

Sursa : U.S. Dollar to Euro Spot Exchange Rates for 2005 from the Bank of England
www.poundsterlinglive.com

În acest chart este prezentat evoluția ratei de schimb între USD și EUR din 2008 până
în anul 2018, prezent. Făcând o comparție între cele doua figuri (table și chart) putem
observa evoluția continuă a ratei de schimb între aceste 2 valute și puterea lor, având o
stabilitate monetara foarte bună.

Realizator Chiriac Andreea Claudia


Specializarea EAI31
Lira Sterlina

În iunie 2016, votul "da" în referendumul Brexit a condus la o scădere bruscă a Lirei
Sterline: s-a corectat apoi 8,8% față de USD și 6,7% față de EUR în zilele următoare
anunțării rezultatului.

În octombrie 2016, moneda britanică a fost victima unui "crash flash", care a făcut să se
descurce cu aproape 9% în câteva secunde, înainte de a recâștiga aproape toate
terenurile pierdute. Acest eveniment a avut loc în tranzacțiile asiatice, când lichiditatea
nu este optimă pe Liră Sterlină.

Toate aceste efecte au dus la scaderea investițiilor și transferurilor urmănd apoi să ducă
la mici daune economice mai ales în relația Marea Britanie – Germania ( Germania fiind
principalul pertener economic al Britaniei).

De asemenea, există incertitudine și din partea Japoniei. ,, Indiferent care va fi


rezultatul negocierilor, Japonia sustine ca isi doreste "mentinerea actualului mediu de
afaceri in Europa", cu un sistem de liber-schimb, drepturi vamale neschimbate, libera
circulatie a lucratorilor.’’ Sursa : www.theguardian.com

Astfel Marea Britanie își va reduce impozitele și taxele vamale ( în special pentru
germani) pentru a nu pierde investițiile.

Perechea GBP / USD a scăzut cu 10% într-o sesiune de tranzacționare și a pierdut


aproape 20% în luna care a urmat votului Brexit. Votul pentru părăsirea UE a fost
considerat negativ pentru economia britanică, deoarece ar fi forțat să renegocieze
tranzacțiile comerciale, iar această incertitudine a determinat investitorii să scoată bani
din Regatul Unit într-un ritm record.

Realizator Chiriac Andreea Claudia


Specializarea EAI31
Yen- ul Japonez

Japonia și China sunt cei mai mari deținători de rezerve de schimb de pe


continentul Asiatic. Yen-ul japonez este considerat în prezent una dintre cele mai stabile
monede, în ciuda evenimentelor ( tsunami, cutrumure) neplăcute și moneda își
păstrează aceeași poziție față de USD și EUR.

Sursa https://tradingeconomics.com/japan/currency

În acest chart observăm evoluțiile și involuțiile ratelor de schimb valutare


USD/JPY, unde în anii 2011, 2016 și 2018 din cauza evenimentelor natural create, rata
de schimb a scăzut fiind apoi redresată. Yenul este privit ca o valută care se apreciază
în perioade de turbulenţă precum volatilitatea recentă din pieţele globale. În plus, există
indicaţii că unii investitori japonezi repatriază bani, ceea ce i-ar putea îndemna pe alţii
să favorizeze moneda.

Realizator Chiriac Andreea Claudia


Specializarea EAI31
BIBLIOGRAFIE

https://tradingeconomics.com/japan/currency

https://www.investopedia.com/news/british-pound-hits-post-brexit-low-gbpusd/

https://www.investopedia.com/terms/forex/g/gbp-usd-british-pound-us-dollar-
currency-pair.asp

https://www.investopedia.com/terms/f/foreign-exchange-reserves.asp

https://www.poundsterlinglive.com/data/currencies/usd-pairs/USDJPY-exchange-
rate/

https://www.poundsterlinglive.com/data/currencies/GBP-pairs/

https://www.poundsterlinglive.com/best-exchange-rates/

https://www.poundsterlinglive.com/data/currencies/usd-pairs/USDEUR-
exchange-rate/

https://www.poundsterlinglive.com/data/currencies/usd-pairs/USDGBP-
exchange-rate/

https://www.theguardian.com/commentisfree/2017/jun/23/voters-feel-one-year-
on-eu-referendum-brexit-regret-frustration-determination

https://www.zf.ro/business-international/companiile-germane-se-pregatesc-sa-
paraseasca-marea-britanie-dupa-brexit-16212007

https://pdfs.semanticscholar.org/0626/027fd52c5f2dd443e42a2d5240076e2d886
1.pdf

Realizator Chiriac Andreea Claudia


Specializarea EAI31
Realizator Chiriac Andreea Claudia
Specializarea EAI31

S-ar putea să vă placă și