Master: Comunicare şi Relaţii Publice

Materie: Aspecte semiotice în comunicare

Anul I, Sem I

Masterand: Irina

SEMIOTICA IN COMUNICARE

Unul dintre instinctele oamenirii inca din evul mediu este instinctul de comunicarea, aceasta
necesitate de a cominca, de a ne intelege intre noi este vitala. Doar prin comunicare ne putem
exprima gandurile, dorintele, nevoile si aceasta se poate realiza verbal, scris, prin semne, priviri sau
chiar desen(ex:limbajul semnelor al surdo-mutilor, desenul pentru autisti sau desenul in arta).

Se pare ca nici un domeniu de studiu nu este mai stimulator si mai promitator ca acela al
comunicarii în societatea contemporana. Cele mai diverse discipline concura la studierea informarii, a
matricelor de procesare a informatiei, a propagarii, distorsionarii si amplificarii informatiei.
Comunicarea a ajuns sa fie considerata "miezul culturii, cunoasterii si comportamentului social".
Când vorbim despre comunicare este important de notat ca nu avem de-a face cu un obiect de
studiu, ci cu o arie de studiu multi-disciplinara. Orice comunicare include si implica semne si coduri.
Semnele sunt acte sau fapte (de arta) ce se refera la altceva decât ele însele (constructii ce
semnifica). Codurile sunt sisteme în care semnele sunt organizate si care determina modul în care
pot fi legate între ele semnele. Aceste semne si coduri sunt facute sa fie la îndemâna celorlalti.
Transmiterea sau receptarea de semne sau coduri, comunicarea, este practica relatiilor sociale.
Comunicarea este o dimensiune centrala a vietii noastre culturale, fara de care cultura de orice tip
moare.

Daca la o varsta fraged copiii nu se pot exprima verbal, acestia incep sa se inteleaga cu
interlocutorii sai, prin semne, aratand obiectul pe care il vor, sau prin alte canale de comunicare non
verbale specifice varstei.

Putem spune ca fara sa ii cunoastem definitia incepem sa ne lovim de comunicarea

semiotica inca din primii ani de viata.

Semiotica este stiinta care studiaza natura si functionarea semnelor, adica a elementelor
constante si comune tuturor faptelor de limbaj care constituie mediul propriu-zis al comunicarii.

Limbajul semnelor este ca o limba de circulatie internationala, deoarece daca ajungem intr-o
tara straina unde nu cunoastem limba, intr-o situatie din care vrem sa iesim ne putem intelege prin
semne. „Sarcina semioticii este aceeea de a întelege capacitatea unei specii de a produce si întelege
semne, cat si, la nivel uman, activitatea generatoare de cunoastere pe care capacitatea respectiva le
permite oamenilor sa o înfaptuiasca. Cea dintai se numeste semioza, secunda - reprezentare", adica
utilizarea deliberata a semnelor pentru a cerceta, clasifica si cunoaste lumea.
 Conceptul central al disciplinei este cel de semn. Potrivit uneia din numeroasele
definitii, "semnul” este substitutul unui lucru sau al unei idei, substitut care faciliteaza utilizarea
simbolica a acestuia.

Principalele functii ale semnului ar viza: semnul ca substitut a ceva (cuvîntul ca substitut al
lucrului desemnat, fotagrafia ca substitut al reallitatii, harta ca substitut al spatiului...); semnul ca
urma a unui cod, acesta din urma gandit ca ansamblul regulilor ce faciliteaza producerea si
descifrarea semnelor de catre cineva în situatii particulare (de ex., codul limbii române, codul
numeric al operatoritor de servicii telefonice, codul postal, coduri vestimentare, de circulatie rutiera,
navala sau aeriana, de operare pe ordinator, codul cromatic, codul bunelor maniere...); semnul ca
instrument de structurare a universului, impunînd reguli, coduri de lectura si interpretare, semnificatii
ca indicii de raportare la mediul înconjurator si de sistematizare în maniera sociala, culturala,
axiologica a acestuia.

A studia semnele în procesul comunicǎrii lor echivaleazǎ cu a dezvǎlui o semioza. Semioza

este principalul obiect de interes al semioticii. Prin semiozǎ ar trebui sǎ întelegem procesul prin care
oamenii comunicǎ între ei, iar procesele de comunicare devin posibile datoritǎ sistemelor de
semnificare.

Semnul este utilizat pentru a transmite o informatie, pentru a spune sau a indica un lucru pe
care cineva îl cunoaste sau doreste sa-l împartaseasca si altora. El se insereaza într-un proces de
comunicare de tipul: sursa - emitent - canal - mesaj – destinatar. Dincolo de orice proces
comunicativ existǎ un sistem de semnificare. Semnificarea si comunicarea se presupun reciproc si nu
functioneaza una în absenta celeilalte. În absenta semnificǎrii nu putem vorbi de comunicare, ci doar
de reflectare. Situatia de comunicare este cea care permite semnului sǎ se manifeste în mod real,
efectiv.

In studiul comunicarii exista doua scoli: scoala proces si scoala semiotica. Cea de-a doua
abordeaza comunicarea ca producere si schimb de întelesuri. Ea este preocupata de rolul textului
(mesajului) într-o cultura, precum si de rolul diferentelor culturale în cadrul interactiunilor dintre
mesaj si indivizi.

Aceasta orientare concepe comunicarea ca pe producere sau schimb de întelesuri

(semnificatii). Ea este preocupata de modul în care mesajele (sau textul) interactioneaza cu oamenii
pentru a produce întelesuri (semnificatii), ceea ce înseamna ca este preocupata de rolul textului în
cultura noastra. Foloseste termeni cum este cel de semnificatie si nu considera neaparat
neîntelegerea ca semn evident al esecului în comunicare; aceasta neîntelegere poate sa apara ca
rezultat al diferentelor culturale dintre emitator si receptor. Pentru aceasta studiul comunicarii este
studiul textului si al culturii. Principala metoda de studiu este semiotica.

Pentru scoala semiotica, mesajul este o constructie de semne care, prin interactiune cu
receptorul, produce întelesul. Accentul nu se pune atât pe comunicarea ca proces, cât pe
comunicarea ca generator de semnificatii. Emitatorul (transmitator de mesaj) scade în importanta.
Atentia se îndreapta asupra textului si a modului în care este "citit". Lectura este procesul de
descoperire de sens ce apare atunci când cititorul interactioneaza sau negociaza cu textul.
Negocierea are loc când cititorul filtreaza mesajul, prin sita modelului cultural, în ceea ce priveste
semnele si codurile care compun mesajul. Cu cât împartasim aceleasi coduri si acelasi sistem de
semne, cu atât mai apropiate vor fi cele doua "semnificatii" atribuite mesajului.

Studiind comunicarea din aceasta perspectiva, a semnificatiei, va trebui sa ne obisnuim cu un

nou set de termeni, cum ar fi: semn, semnificatie, icon, index - toti referindu-se la cai diferite de
creare de înteles. Astfel, modelele de comunicare vor diferi de cele deja amintite prin aceea ca nu
sunt lineare si nu contin sageti care sa indice fluxul mesajului. Ele sunt modele structurale, si orice
sageti, atunci când apar, indica relatii între elemente în cursul crearii de semnificatii.

In cocluzie semiotica are un rol vital in comunicare care duce la indeplinirea, finalizarea
acestui proces.