UNIVERSITATEA

TEHNICA CLUJ-
NAPOCA
FACULTATEA CONSTRUCŢII DE MAŞINI
MASTER AN I – INGINERIA MANAGEMENTULUI
CALITĂȚII

Poluarea spațiului cosmic

Student:
Hăbălău Bogdan
 Pe 4 octombrie 1957, Sputnik I scria istorie după ce a devenit primul satelit lansat cu succes
în spaţiu. Dar a marcat şi începutul unei noi etape: poluarea umană cu deşeuri în spaţiu. Oamenii
au pus pe orbită cam 6.000 de sateliți ce deservesc aplicații civile, comerciale și militare. În prezent
sunt activi 800 dintre ei. Adăugăm stația spațială internațională și navetele trimise în cosmos pentru
explorare. Orice alt obiect produs de om și alfat în spatiu intra la categoria "gunoi".
Aproximativ 22 000 de obiecte mari (adică reperate de radar) și sute de mii de alte corpuri mai
mici de un cm se rotesc in jurul planetei ridicând serioase probleme pentru sateliti și nave spațiale.
Cantitatea imensă de așa numit “gunoi spațial”, riscă acum să afecteze viitoarele misiuni, dar și
actualii sateliți.
Ele sunt rezultatul activității umane în cosmos, în cei peste 50 de ani de la cucerirea
spațiului cosmic, de când rușii au lansat primul satelit și până în ziua de azi, resturile unor
fragmente de sateliți, nave spațiale, componente, deșeuri de tot felul, s-au tot acumulat pe orbita
Pământului pânș ce au dus la formarea unei adevarate centuri de gunoaie spațiale.
Dacă alte planete ale Sistemului nostru Solar au inele, putem considera că și planeta
noastră, Pământul, are un asemenea inel, însă acesta e format din gunoi spațial. Aceste obiecte
artificiale de pe orbita Pământului aparțin țărilor care trimit misiuni spațiale, sau dețin sateliți. Țara
care poluează cel mai mult spațiul cosmic este Rusia, apoi SUA., comform unui clasament al
NASA. Numai în 2007, testarea rachetei anti-satelit de către China, prin explozia creată pe orbita
Pământului, a lăsat în spatiul peste 100 000 de fragmente rezultate după deflagrație. Astfel pe
orbita terestră se află peste 12.000 de obiecte “pământesti”, sateliți iesiți din uz sau resturi ale
rachetelor spațiale. Aceste resturi spațiale sunt de diferite dimensiuni, pornind de la 1 cm si pană
la cîțiva metri. Există și obiecte care au aparținut astronauților, scăpate probabil din greșeală la
ieșirea din cabina spațială, de exemplu: o mănușă, o șurubelnița, etc.
Aceste obiecte “ spațiale” au viteze destul de mari, chiar de ordinul km/h și un astfel de
obiect, mărunt la prima vedere, ar putea crea probleme destul de grave unei navete spațiale, poate
chiar o tragedie, dacă ar avea loc un impact. Dacă aceste “gunoaie spațiale” sunt de dimensiuni
reduse și ar intra în sfera de atracție gravitațională a Pământului, atunci până la impactul cu solul
s-ar dezintegra prin ardere în întregime, rereprezentând un pericol real pentru oameni.
Există multe date care certifică faptul că, uneori, aceste resturi materiale sunt eliberate în spațiu în
mod deliberat, deși Agenția Spațială-Nord Americană nu este de acord cu aruncarea acestora în
spațiul extraterestru.
Probabilitatea ca un astfel de obiect sa revină pe Pământ și să lovească un om este de 1 la 1 trilion.
Cu toate acestea, în zona cosmodromului Baikonur din Kazahstan, locuitorii au observat căzând
fragmente din rachete sau rezervoare de combustibili. Ca prim pericol a fost evidențiat în anul
1997 când o femeie a fost lovită în abdomen de o bucată de metal despre care NASA consideră că
ar fi o bucată dintr-o rachetă dezintegrată. Deşi este primul exemplu al unui deşeu spaţial care a
lovit o persoană, există multe alte exemple privind materiale periculoase care au lovit planeta. Al
doilea pericol, îl reprezintă sateliţii scoşi din funcţiune, deoarece deşeurile care nu pătrund în
atmosferă şi ard rămân blocate pe orbita Pământului. Astfel că pe orbită există un spaţiu limitat pe
care putem amplasa sateliţi, iar o bună parte din acest spaţiu este deja ocupată de deşeuri. O
preocupare a cercetătorilor fiind reprezentată de posibilitatea ciocnirii sateliţilor funcţionali în
deşeuri. Un astfel de incident a avut loc în 2009. La ora actuală, deșeurile orbitale pun în pericol
aproximativ 1.000 de sateliți comerciali, militari si civili. Cercetătorii de la NASA au declarat ca
înmulțirea numărului de obiecte scăpate de sub control în spațiul cosmic devine o problemă foarte
gravă. Acest fenomen a fost numit “Sindromul Kessler”: fragmentele mari se pot lovi unul de altul
şi astfel apare un nor de alte fragmente, mai mici, care lovesc și ele alte resturi. Pe măsură ce
colonia de deșeuri crește, e tot mai mare probabilitatea coliziunilor în spațiu. În plus, există riscul
de distrugeri la sol, dacă fragmentele supraviețuiesc reintrării în atmosfera Pământului.
Deja se fac calcule privind posibilitatea unui impact dintre un asemenea obiect cu o
misiune spațială, probabilitatea ar fi de aproximativ 1/300.
Deșeul din spațiu nu poate fi aruncat în aer. Chiar și divizat în bucăți foarte mici, gunoiul
călătorește cu o viteză uluitoare, astfel încât și o pată de vopsea poate provoca pagube
semnificative. Sunt studii făcute care încearcă să găsească soluții pentru colectarea acestor resturi.
În anul 2008, Comitetul Națiunilor Unite cu privire la utilizarea pașnică a spațiului cosmic
(COPUOS) a adoptat reglementări cu privire la gunoaiele din spațiu și măsuri legate de proiectarea
unor sateliți rezistenți la impactul cu deșeurile.
Astfel, dacă un satelit și-a indeplinit misiunea și este scos din uz, el să se dezintegreze, cea
mai bună modalitate este cea pe care o utilizează SpaceX prin intermediul rachetelor reutilizabile.
S-au vehiculat diverse soluții, dar costurile unor astfel de operații sunt foarte mari. Spre
exemplu, un obiect cât o doză de Coca-Cola, trimis în spațiu sau adus înapoi pe Pământ, implică
niște costuri de cel puțin 3.000 de dolari.
 Legislația internațională are numeroase lacune în această privință, neexistând nici o
abordare legală care se pună la punct poluarea spațiului, distrugerea unui satelit ieșit din uz sau
scăpat de sub control. Singurul pas concret care s-a făcut în combaterea poluării spațiului cosmic,
a fost asumarea unor angajamente din parte puterilor care efectueaza zboruri spațiale de a limita
cantitatea de deșeuri eliminate în spatiu însă gestul Chinei din 2007, de acum 12 ani, a dovedit că
nici măcar aceste angajamente nu sunt foarte eficiente.
Situația gunoiului spațial a devenit o problemă reală, după ce ultimele studii făcute au arătat
că numeroasele rămășite sunt periculoase și pot provoca pagube uriașe. Experții susțin că cea mai
eficientă metoda de a susține spațiul curat rămâne totuși limitarea numărului de deșeuri aruncate
în spațiu.
O parte din rachetele și a navelor ce sunt scoase din uz din zona cosmica sunt aduse pe
Pământ într-o zonă pustie a Oceanului Pacific și punctul NEMO. Acest punct se află la 2250 km
față de cea mai apropiată insulă locuită, reprezentând un loc ideal pentru NASA de depozitare a
gunoaielor. Această zonă este cea mai apropiată de Stația Spațială mai exact la 360 km deasupra
Pământului. Între anii 1971-2016 agențiile spațiale din toată lumea și-a aruncat cel puțin 260 de
vehicule spațiale în această zonă. Acolo se află numeroase și avanposturi spațiale, precum stația
sovietică MIR, peste 140 de vehicule rusești de aprovizionare, câteva navete cargo aparținând
Agenției Spațiale Europene și chiar o rachetă SpaceX. De asemenea, tot aici va ajunge si Stația
Spațială Internațională care operează acum și care va fi scoasă din funcțiune în anul 2028.
Punctul Nemo este un loc potrivit pentru un cimitir al dispozitivelor cosmice, pentru că
acolo se intersectează câțiva curenți oceanici ceea ce permite creearea unei zoe moarte din punct
de vedere al mișcării apelor oceanice și respectiv gunoiul rămâne în același loc și nu este împrăștiat
în tot oceanul.

Cercetătorii spun că refolosirea și reciclarea, ideile folosite pe Pământ atunci cand vine
vorba de gunoi, se aplică și în cosmos.
Pe de altă parte, în viitor, astronauții de pe Marte ar putea avea nevoie de diverse materiale.
O solutție ar fi aceea ca astronauții să meargă la "groapa de gunoi" din spațiu și să iși procure
lucrurile de care au nevoie.
 Antreprenorii caută deja metode prin care gunoiul din spațiu poate fi reciclat. De exemplu,
Made In Space este una din aceste companii, iar metodele lor de reciclare vor fi testate în curând
pe Stația Spațială Internațională. Explorarea spaţială a NASA va fi pe viitor eco-friendly deoarece
agenţia spaţială americană şi-a propus să recondiţioneze vechile navete spaţiale. Un container de
transport vechi folosit pentru a transporta mărfurile către Staţia Spaţială Internaţională este
transformată de către compania aero-spaţială Lockheed Marin. Compania construieşte un prototip
de habitat spaţial pentru NASA. Acest prototip va folosi o tehnologie evoluată pentru a menţine
astronauţii în siguranţă în timp ce se află la bord şi pentru a opera nava spaţială în mod autonom
atunci când nu este ocupată de oameni. Cu acest prilej dr. Christine Gates a propus o idee deosebit
de simplă şi frumoasă. El a dezvoltat un sistem de colectare a resturilor spaţiale GOLD (Gossamer
Orbit Lowering Device), care a fost prezentat la sesiunea cu
genericul “Resturile artificiale şi naturale din Cosmos” în cadrul
Conferinţei specialiştilor în astrodinamică. Potrivit autorului,
colectorul gunoiului GOLD va fi un balon de marimea unui
teren de fotbal din materialul super fin, dar şi super rezistent, un
pic asemănător cu o velă solară. Balonul strâns în stare
dezumflată se lansează în spaţiu, şi se ataşează de un satelit mort
şi se umflă. Datorită unei pânze uriaşe, care duce la o decelerare treptată a vitezei orbitale a
obiectului chiar şi în atmosferă foarte rară, obiectul cosmic aterizează treptat până la intrarea în
straturi dense ale atmosferei. Da, chiar şi pe orbite în apropierea Pământului moleculele rare de
gaz pot afecta viteza unui obiect mare, dar uşor. Acest efect a fost observat încă în 1970 la exemplul
satelitului Skylab, atunci când efectul unei aterizări necontrolate a obiectelor artificiale nu a fost
studiat suficient. Astfel, termenul de şedere a obiectelor neutilizate pe orbită poate fi redus de la
secole la câteva luni. Această metodă de coborâre se propune a fi cea mai eficientă pentru obiecte
care sunt la altitudini de 750-900 de kilometri. Trebuie de remarcat faptul, că joncţiunea balonului
GOLD de satelitul mort, de asemenea, nu este sarcina cea mai uşoară, dar la ziua de azi această
metodă pare a fi cea mai eficientă şi relativ ieftină. Sateliţii noi, de asemenea, vor fi iniţial echipate
cu un balon de aterizare, care se va dezvălui la sfârşitul duratei de viaţă a obiectului. Astfel, pentru
a trece obiectul folosit la o altitudine mai joasă nu vor fi necesare cheltuieli suplimentare de
combustibil atât de valoros din punct de vedere a costului de livrare pe orbită). Rezistenţa
materialului propus, din care este făcut balonul GOLD, este astfel că, chiar şi într-o coliziune cu
alte resturi nu se va prăbuşi, şi nu va completa munţi, sau mai degrabă, inele de moloz pe orbita
Pământului.
De-a lungul anilor, cercetătorii NASA au inventat mai multe obiecte pentru a-i ajuta să
scape de rămășitele din Cosmos. Una dintre aceste posibilități ar fi o pătură magnetică care ar urma
sa atragă toate resturile sau conform unor teorii cu ajutorul unor harpoane sau chiar a unor
echipamente asemanatoare plaselor de pescuit, însă toate acestea sunt în acest moment doar la
stadiul de discuții.
Ca soluție acestor probleme de poluare:
1. Aparatura care se apropie de termenul final de utilizare să fie programat să se întoarcă
pe Pămând în vederea reciclării selective;
2. Ar trebui aduse inovări în proiectarea de materiale rezistente și biodegradabile în timp;
3. Înfințarea unei ,,stații de colectare a deșeului cosmic” rezultate în urma procesului de
dezafectare a aparaturii cosmice deja existente în spațiul comsic și reciclarea lor selectivă;
4. Înfințarea unei ,,stații internaționale de folosire a materialelor reciclate în vederea
construirii altor aparaturi cosmice, iar a materialelor ce nu mai pot fi utilizate să fie transportate
înapoi pe pământ unde pot fi distruse în condiții de siguranță;
5. Adoptarea unor proiecte în vederea explorării spațiului cosmic și montare aparaturii
folosite în spaâiul cosmic pe planetele vecine ce nu susțin viața.