Sunteți pe pagina 1din 6

UNIVERSITATEA “ TITU MAIORESCU “ BUCURESTI

DEPARTAMENTUL DE SPECIALITATE CU PROFIL PSIHOPEDAGOGIC

ESEU
PROCESUL DE INVATAMANT UN MOD DE COMUNICARE INTERUMANA

COORDONATOR CURS

Conf.univ.dr. PETRU CRAIOVAN

STUDENT:

ELENA STIRBU
PROCESUL DE INVATAMANT UN MOD DE
COMUNICARE INTERUMANA

Procesul de invatamant reprezinta o interactiune dinamica dintre trei elemente: predare,


invatare si evaluare. Reflectia de natura didactica regleaza mecanismele interne ale
procesului de invatamant, imprimandu-I echilibru si finalitate pedagogica in perspectiva
finalitatilor prescrise educatiei institutionalizate.

Scopul procesului didactic il constituie transmiterea unor seturi de cunostinte, formarea


unor capacitate, dobandirea de deprinderi, formarea de atutudini in perspectiva
autonomizarii fiintei sub toate aspectele: cognitive, afectiv si comportamental . O
cunostinta transmisa de profesor nu trece de-a gata in mintea elevului ci este “cucerita”
pe cont propriu, astel achizitia devine proprietatea ce;ui care o poseda devenind cu
adevarat operationala.

Procesul de invatare-predare reprezinta in esenta un process de cunoastere


contextualizat in procesul de invatamant.

In invatamant cumulul cognitive se realizeaza prin fructificarea interactiunilor multiple,


complementare dintre predare-invatare-evaluare bazate in mare parte pe comunicare.

Cuvantul “ comunicare” provine din latinescul – communis- care inseamna comun, al


tuturor. Ca urmare , putem defini comunicarea ca fiind un proces de transmitere si
receptare a mesajelor intre doua personae.

Scopul comunicarii este de a transmite un mesaj unui destinatar. Comunicarea


reprezinta un proces prin care se schimba informatii intre indivizi utilizandu-se un sistem
comun de simboluri, semene si comportamente. Comunicarea poate fi privita din
unghiuri si contexte diferite cum ar fi:

- totalitatea proceselor prin care o minte poate sa o influenteze pe alta

- punerea in comun de informatii care sunt: impartasite, transmise, amestecate si unite

- a face cunoscut,a da de stire, a informa, a spune sau a vorbi.

Complexitatea situatiilor de comunicare in invatamant intervine ca principala


dimensiune structural-funcionala ce releva o varietate de forme ale acesteia care
coexista si se implica reciproc.

Comunicarea are o multime de intelesuri, de scopuri si cam tot atatea metode de


exprimare si de maniffestare. Ea reprezinta un proces in viata datorita careia reusim sa
relationam cu tot ce ne inconjoara. Comunicarea este inevitabila iar non-comunicare
este imposibila. Pe langa faptul ca este o stiinta si oarta, ea inseamna constituirea unor
poduri intre informatii venite de la o sursa catre noi.

Comunicarea interpersonala implica intalnirea fata in fata intre doi participanti, fapt
pentru care , in mod deliberat, este exclus orice tip de comunicare “mediata” precum
conversatia telefonica sau alte medii artificiale ce realizeaza conversatia intre participant,
aceasta pentru ca orice mediu are caracteristici cu urmari sigure pentru comunicare,
chiar daca in viata de zi cu zi nu suntem constienti de aceste caracteristici si nu le luam
in consideratie. Tocmai aceasta lipsa de constientizare poate duce la neintelegeri, motiv
pentru care suntem datori sa apelam un mod current la comunicarea interpesonala, cu
ale cuvinte sa stam de vorba cu noi sis a realizam unde ne situam in procesul
comunicarii, cum vorbim, cui vorbim, pentru ce vorbim si care sunt urmarile imediate si in
timp ale comunicarii noastre.

Comunicarea interumana implica doua persoane cu roluri variabile si in relatie una cu


cealalata. Indivizii trebuie sa comunice unii cu altii in scopul dezvoltarii relatiilor
personale. Acolo unde exista un grad ridicat de incredere atunci cand persoana este
pregatita sa discute deschis despre propriile sentimente si trairi, unde exista preocupare
si legatura mutuala intre participanti comunicarea se realizeza cu succes.

De fiecare data comunicarea interumana se produce in ambele sensuri, in situatiile


interpersonale existand intotdeauna un flux bidirectional al comunicarii. Comunicarea
interpesonala nu presupune insa doar schimbul de mesaje, in esenta aceasta implica
crearea unor simboluri, schimbul de semnificatii si preocuparea pentru un anumit mesaj.
Aceasta inseamna ca semnele transmise, indifferent de forma lor trebuie sa fie clare si
lipsite de ambiguitate.

Comunicarea interpersonala reprezinta mai degraba un proces continuu si mai putin


un eveniment sau o serie de evenimente. De obicei fiecare dintre noi cand ne gandim la
un eveniment avem un vedere ceva foarte clar, o intamplare, o actiune, un fapt care un
moment clar de inceput si un moment la fel de limpede de incheiere. Comunicarea
interumana se cumuleaza in timp. Chiar daca o persoana a facut o afirmatie la un
moment dat, acesta va fi interpretata in baza a ceea ce a mai spus in trecut si a ceea ce
se asteapta a mai spune in viitor.

Comunicarea pedagogica reprezinta un transfer complex , multifazial si prin mai multe


canale ale informatiilor intre profesor si elev care isi asuma simultan sau succesiv rolurile
de emitator si receptor, semnificand continuturi dezirabile in contextual procesului
instructiv- educative. Comunicarea pedagogica presupune o interactiune de tip feed-
back, privind atat informatiile explicite cat si cele adiacente. Notiunea de comunicare
implica o anumita reciprocitate fiind mai general si mai completa decat informarea care
este doar o varietate sau o latura a comunicarii.

Comunicarea poate fi ierarhica si reciproca, un circuit care se autoedifica si care se


autoregleaza permanent, pe cand informarea tine de reguli statornicite.

Comunicarea ierarhica se caracterizeaza prin faptul ca interlocutorii ocupa pozitii


diferite, unul este superior emitand mai mult, iar altul inferior receptand cu precadere
mesajele.

Comunicarea reciproca este cea in care partenerii nu ocupa nici unul o pozitie
privilegiata, deoarece initiativa mesajului apartine fiecaruia in egala masura, iar mesajul
este mai putin previzibil, mai informat, fiind procesul care este mai deschis
perfectionarilor.

Comunicarea didactica combina ambele strategii, predominanta uneia intr-un anumit


context fiind justificata de obiectivele vizate , continutul transmis, metodele si mijloacele
didactice desfasurate.

In timp ce profesorul emite, locutorul-elevul isi construieste pe baza elementelor


informationale remise , mesajul sau, care in parte va fi returnat profesorului.

Mesajul educational nu preexista in totalitatea actului enuntarii, el se structureaza in


parete chiar in actul transiterii lui. Orice profesor isi va prefigura mental continutul si
forma discursului, acesta fiind reprezentat nu doar de ceea ce se emite ci si de ceea ce
se receptioneaza. Astfel, putem aprecia ca semnificatia mesajelor didactice nu se
transmite ci “se face” la fiecare pol in parte in functie de o serie de parametrii contextuali,
preexistenti sau structurati in actul enuntarii. Semnificatia mesajului nu tine numai de
enunt ci si de enuntare care antreneaza un evantai larg de coordinate generatoare de
sensuri. Important este nu numai ce spune profesorul ci si modul cum spune.

In dialogul profesor-elev sunt prezentate mai multe resorturi communicative care pot
vehicular continuturi informationale. Modul cum sunt pronuntate sau rostite cuvintele
incarca emotional ideile circumscrise de acestea, transformand dialogurile obisnuite ,
apparent banale, in instante expressive, modelatoare. Comunicarea poate fi
personalizata ea implicand afectiv atat emitentii- profesorii, cat si receptorii- elevii.
Maniera prezentarii unei informatii poate deveni ea insasi continut. Un profesor bun
trebuie sa fie si un excelent”actor” care sa exploateze la maximum “haloul”de semnificatii
ale cuvantului rostit. Prin pronuntare cuvintele trebuie sa miste , sa emotioneze si sa
capteze intreaga fiinta a elevului. Trebuie sa evidentiem si rolul figurilor limbajului care
sunt ornament al discursului: figurile de stil amplifica puterea mesajului nu numai prin
suplimentarea lui cu semnificatii colaterale, ci si prin oculare, disimulare sau ascundere
intentionata dirijand conduit elevului spre traiectele imaginarului.
Dialogul profesor-elev se largeste prin intermediul canalelor non-verbale,audiovizualul
avand menirea de a suplini conotatiile pierdute prin decantarea limbalui denotative
necesar, dar nu si sufficient pentreu a realiza idealul unei comunicari totale. Mesajul
visual imbraca astfel un aspect semnatic.

Profesorul si asuma un dublu rol : de “ interlocutor egal” care “coboara” la nivelul de


intelegere al elevului, dar si de observator, conducator si reglator al orizontului descursiv
in cazul aparitiei unor disfunciuni in negocierea sensurilor. Profesorul trebuie sa tina in
totdeauna cont de posibilitatile aprehensive ale elevilor, si sa pregateasca acel cadru
discursive de insertie sau de nastere a noilor semnificatii. Aceasta inseamna ca
profesorul trebuie sa fie capabil sa inteleaga limbajul elevului mai degraba decat sa
incerce in mod deliberat sa-l schimbe.

Relatia profesor-elev reprezinta modalitatea principala de mediere didactica, unde


un rol important il are tipul de interactiune care se va stabili intre clasa de elevi si
profesor. Relatia cu elevii nu trebuie sa se reduca doar la un aspect formal,
administrativ, fiind reglementata de coduri deontologice sau normative, instituionale;
aceasta se va adecva si personalize neincetat, se va dimensiona si relativiza la
specificul grupului scolar sau la membrii acestuia.

Personal pot spune despre comunicare ca aceasta este precum unui”copac”, ea fiind
trunchiul, informatia fiind radacina deaoarece aceasta poate fi multiplicata precum o
radacina de copac; iar noi oamenii ramurile copacului deoarece noi suntem o
multitudine, o impletitura de forme si marimi diferite precum sunt si ramurile copacului.
Putem dezvolta comunicarea si o putem reprezenta chiar si atunci cand vorbim, scriem,
cantam, dansam, zambim sau ne incruntam. Comunicarea, din punctual meu de vedere,
este esentiala in viata noastra, atat cea verbala cat si cea non-verbala si nu doar pentru
ca ne ajuta sa relationam sau sa ne integram in societate, ci pentru simplul si concretul
fapt ca ea ne defineste ca persoana.

Putem concluziona in incheiera acestui eseu despre comunicare ca ea reprezinta


“solutia tuturor problemelor”, ne ajuta sa depasim orice obstacol, sa ne exprimam
punctual de vedere, sa ne facem intelesi.

In momentul in care va fi citit acest eseu se va realiza o comunicare professor-elev


care va duce la formarea unei pareri despre mine.
Bibliografie

1. Cucos Constantin: “Pedagogie generala”, Editura Polirom, Iasi 2006


2. Cristea Sorin : “Fundamentele pedagogiei”, Editura Polirom, Iasi 2010
3. Dragomir Mariana: “Managementul activitatii didactice”, EdituraEurodidact< Cluj-
Napoca 2003
4. Ioan Cerghit: “Metode de invatamant”, Editura Didactica si Pedagogica,
Bucuresti1980
5. Ioan Nicola: “Tratat de pedagogie gen
6. erala”, Editura Aramis, bucuresti 2000