CONCEPTUL DE FORMĂ CA ELEMENT DE LIMBAJ ARTISTIC -PLASTIC

Fundamentări teoretice şi practice privind forma în natură şi în artele vizuale :

Forme plane / bidimensionale şi forme spațiale / tridimensionale; Forme închise şi
forme deschise;
Forme spontane şi forme elaborate;
Relaţia formă – culoare.
Semnificaţii ale diferitelor forme geometrice: distorsiuni, concavităţi, convexităţi şi
iluzii optice ale formelor plane. Relaţii plin – gol, pozitiv – negativ. Grupaje prin
alăturare şi /sau prin suprapunere parţială.
Forme transparente, translucide şi opace
Deformările expresive.
Forme impresive, expresive şi simbolice.
Forma semn, forma – modul, forma totală.

- Etimologia termenului : Lat. forma – înveliş ; (it. forma , germ . Gestalt , engl.
form , fr. forme)

DEFINIREA CONCEPTULUI DE FORMĂ

Forma poate fi definita din mai multe puncte de vedere:
- IN SENS GENERAL - forma este o imagine concretizata grafic,pictural prin
elemente si mijloace specifice, pentru a putea deveni functionala.
- este ansamblul elementelor si mijloacelor gramaticale si tehnice ,constituite in
invelisul unei opere de arta,cu intentia creatorului de a transmite un mesaj.
- IN SENSUL PROCESULUI DE CREATIE - forma este rezultatul final al
elaborarii,inclusiv al ideii de forma gandita,elaborata,imaginata prin confruntare cu
diferitele forme naturale. ( Şuşală , Ed. Vizuală de bază pag.39)

- aspectul exterior al unei prezente determinate, desemnând un continut

delimitat in spatiu . Aspectul vizual , înfăţişarea lucrurilor , fiinţelor şi fenomenelor din
natură
- în artă, forma devine expresia invelisului exterior şi a contiunutului ideatic,
pentru că nu se poate vorbi de formă artistică, fără ca aceasta să nu fie purtătoare
de mesaj si să se găsească în relatie cu celelalte elemente constitutive ale spaţiului
plastic
- referindu-se la limbajul formelor şi al culorilor , Kandinsky ( Spiritualul în artă,
p.56 - 58 ) consideră : "forma , ca reprezentare a unui obiect ( real sau nu ) sau ca
delimitare pur abstractă a unui spaţiu , a unei suprafeţe , poate exista prin ea însăşi ,
autonomă . Aceasta ar fi definirea ei exterioară . Întrucât tot ceea ce este exterior
ascunde în sine şi o realitate interioară, tot astfel o formă are şi un conţinut interior.
Forma este , prin urmare , expresia conţinutului interior"

- prin termenul de formă înţelegem acel ansamblu de elemente capabile de a

delimita şi a semnaliza vizual orice prezenţă în spaţiu (Gh. Achiţei – "Frumosul
dincolo de artă ")
- este rezultatul procesului de creaţie în întregimea sa , incluzând şi ideea care a
stat la baza operei . Unele limbi , de exemplu germana, consfinţesc acest punct de
vedere, prin faptul că termenul de formă (Gestalt) dă naştere celui de gestalten ( a
crea o operă )- Dicţionar de artă, pag. 188 .
- forma reprezintă o categorie care desemnează structura internă şi externă a
unui conţinut, modul de organizare a elementelor din care se compune un obiect ;
înfăţişare , aspect extern , contur , siluetă. (DEX)
 CONCEPTUL DE FORMĂ ÎN GÂNDIREA FILOSOFICĂ ŞI ÎN GÂNDIREA
PSIHOLOGICĂ. (Metafizica , mistica şi psihologia formei)

Conceptul poate fi reperat în Grecia Antică prin intermediul a doi termeni distincţi:
morphe – aspectul exterior , învelişul vizibil al formei şi eidos – forma interioară,
ideea .
Pentru eleaţi, lumea este o formă neschimbătoare, care nu se naşte şi nu
moare, forma este identică cu ea însăşi
Presocraticii (Thales din Milet, Heraclit din Efes) consideră că la baza lumii stau
formele concrete (apa, aerul, focul) şi nu ideile
Socrate susţine că sufletul este nemuritor, fiind forma din care se nasc toate
celelalte forme
Stoicii identifică în formă, logosul universal, raţiunea şi ordinea
Platon prezintă cea mai desăvârşită expresie a filosofiei formei prin teoria ideilor
absolute care nu sunt altceva decât o lumea formelor eterne. Pentru acesta, forma
prezentă prin triada binelui, frumosului şi a adevărului este principiul
constitutiv al lumii. În Timaios, Platon simbolizează grafic cele cinci forme spaţiale
(cubul ≈ pământul, tetraedul ≈ focul, icosaedrul ≈ apa, octaedrul ≈ aerul, dodecaedrul
≈ cosmosul, "formă matrice" generatoare a celorlalte forme ) .
Dacă pentru Platon fiinţa este formă pură (existenţa ca existenţă), pentru
Aristotel, forma este strâns legată de materie şi de substanţă. .
Plotin consideră forma ca principiu generator al spiritului, aceasta fiind în relaţie
directă cu UNUL , cu primordialul , începutul şi sfârşitul lumii.
Blaga, în volumul " Orizont şi stil" dar şi în celelalte două lucrări care
alcătuiesc Trilogia culturii, susţine că fiecare cultură îşi are un orizont de forme
spaţiale şi temporale inconştiente. Pentru Blaga există forme matrice, apriorice ale
inconştientului colectiv. Astfel, forma spaţială circulară este prezentă la greci, forma
spaţială infinită în Occident, iar forma spaţiului ondulat (spaţiul mioritic) la români .
Acestea sunt recunoscute în obiectivările artistice, în muzică, în poezie, în creaţia
plastică, tipologia fiind aplicată artei preistorice, arhaice şi celei populare .

Formele temporale sunt identificate prin: timpul havuz, orientat spre viitor,
având ca simbol o floare care se deschide, timpul cascadă, orientat spre trecut şi
timpul fluviu, în care nu este privilegiat nici trecutul, nici prezentul, nici viitorul, totul
este un continuu etern, simbolizat prin diamant.
La Sfântul Augustin, frumosul = formă, forma = proporţii, proporţiile = numere.
Proporţiile iau naştere din forme şi sunt ele însele forme, la fel şi numerele.
În secolul XIX şi începutul secolului XX se naşte teoria formei în spaţiul
cultural german. Gestaltismul consideră că :
- există anumite componente psihice care trimit la principiile armoniei,
perfecţiunii şi unităţii prezente în diferite forme
- există o legătură strânsă între tendinţa spre echilibrul fiziologic şi tendinţa spre
echilibru a formelor imaginate sau create de om
- între bogăţia perceptivă şi bogăţia formelor imaginate nu există o relaţie
univocă (relaţia percepţie – reprezentare). Între percepţia vizuală propriu-zisă
a unui obiect spre exemplu şi valorificarea sa plastică, estetică există o
diferenţă calitativă
- există două tendinţe contrare în ceea ce priveşte reprezentarea formelor :
a. o tendinţă spre forme simple şi omogene
b. spre forme complexe , heterogene
(fiecare tip de personalitate [societate] se va apleca spre prima sau cea de-a
doua formă de reprezentare). A se parcurge în acest sens lucrarea lui Gh.
Curinschi – Vorona , "Introducere în arhitectura comparată" .
- forma este dependentă nu numai de personalitate ci şi de anumite niveluri ale
dezvoltării ontogenetice
 NOTIUNEA DE FORMA IN ARTELE VIZUALE :

Forma plastica este imaginea creata de artist, cu ajutorul liniei si culorii in pictura
sau prin volume in sculptura. Studiul formelor naturale este necesar in vederea
obtinerii formelor plastice, principalele elemente de limbaj plastic. Aceste forme
create de natura sunt denumite forme naturale sau forme materiale. Marea lor
majoritate au o structura interna care influenteaza forma exterioara.
Henry Moore - tectonica formei - : "Observatia naturii face parte din viata
artistului, ii largeste orizontul asupra cunoasterii formelor. Descoperim principiile
formei si ritmului in studierea obiectelor din natura: pietrele, stancile, oasele, copacii,
scoicile, frunzele etc."
Primele forme create de om au fost preponderent "rotunde": cercul, roata, sfera.
Multe din structurile planimetrice ale acelor epoci se bazau pe forma circulară
(prezentă în arhitectura civilă , religioasă sau de apărare) ca o posibilă relaţie om –
univers, microcosmos – macrocosmos. Prezenţa în majoritatea culturilor a motivelor
circulare, motive solare, iar în Grecia Antică prezenţa conceptului de sferă în
reprezentările arhitecturale.
Prin studiul formei se invata cum se structureaza un spatiu tridimensional,cum
sa punem in valoare valentele artistice ale formelor spatiale.Vom prelua din natura
proportiile, miscarea, ritmul, acceptand forma prelucrand-o tridimensional prin
tehnica modelajului, ori bidimensional prin redarea spatiala a formei in pictura sau
grafica.

IN PICTURA - notiunea de forma primeste odata cu folosirea suprafetei

de culoare, semnificata bidimensionalitatii; forma reprezintă suprafata - element-
plan, ofera o singura vedere frontala privitorului. Bidimensional, pentru ca liniile si
culorile se aplica si se desfasoara pe o suprafata cu doua dimensiuni - lungime si
latime - ale suportului de hartie, carton, panza, perete etc.

IN SCULPTURA - se defineste caracterul tridimensional al formei; forma se

identifică cu volumul ,privitorul fiind obligat la o actiune cinetica in spatiul fizic. Pentru
a percepe multitudinea de faţete, planuri si volume,privitorul este obligat la
deplasarea succesiva a unghiului de vedere in jurul compoziţiei tridimensionale.
Rodin : „Ganditi formele in relief”.

IN ARHITECTURA - forma se defineste ca echilibru armonic in relatia plin – gol

.Arhitectura considera volumul ca forma care acopera golul,care delimiteaza
functional spatiile cladirii ; arhitectura se raporteaza la spatiul fizic si serveste acestui
spatiu fizic. Constructia arhitecturii ne invita sa privim cladirea din sase unghiuri: fata,
spate, dreapta lateral, stanga lateral, sus, jos.
Arhitectura si sculptura sunt arte care construiesc volume. Volumele si spatiul
fizic tridimensional creeaza universul specific al formei in cadrul ambelor arte.

ITTEN ŞI TEORIA FORMELOR

" Cele trei forme de bază , pătratul , triunghiul şi cercul se caracterizează prin cele
patru direcţii diferite în spaţiu. Caracterul pătratului este simultan orizontal şi vertical ,
caracterul triunghiului este diagonal, cel al cercului este circular. Aceste trei caractere
de forme am încercat să le transmit studenţilor mei prin exerciţii ca o trăire – exerciţii
afective. În felul acesta cercul a fost perceput ca o linie în mişcare continuă, uniform
curbată. Abia pe urmă am trecut la redarea în desen, pe hârtie. Trăirea pătratului
condiţionează o formă de mişcare încordată, unghiulară. La triunghi urmează a fi
reprezentate întreaga varietate a unghiurilor. Pentru a dezvolta înţelegerea unităţii
formei studenţii au executat compoziţii cu caracter pătratic , triunghiular sau circular.
Au urmat apoi diviziuni de forme cu caracter pătratic , triunghiular sau circular."
Teoria formelor , pag. 17 – 19

P. KLEE : ENERGIA FORMELOR

" În notele pedagogice ale lui Klee, pot fi identificate mai multe modalităţi de
reprezentare a procesului de constituire a formelor prin deplasarea punctelor şi liniilor
în spaţiu. Un fragment important al notelor este dedicat schemelor , prin care sunt
traduse grafic tensiunile posibile – din exterior spre interior şi invers – asupra
formelor geometrice elementare . Îndreptarea tuturor direcţiilor spre centru exprimă
tensiune . Combinând mişcarea dinspre interior spre centru cu cea dinspre centru
spre exterior se creează o schemă a energiilor şi forţelor de impuls asemenea
principiilor creşterii materiei organice , Klee exeplificând acest proces în exemplul de
structurare a unei frunze . (Y. Hasan , pag.68 ) fig.67, 75

KANDINSKY : FORMĂ ŞI CULOARE

Kandinsky propune în acest sens , în anul 1923 un model al corespondenţelor

între culorile primare şi formele fundamentale . Acest model a fost obţinut prin
prelucrarea datelor unui chestionar distribuit cursanţilor de la Bauhaus .
 PĂTRATUL - masivitate , echilibru , stabilitate , limite precise
- expresia cromatică – ROŞU

TRIUNGHIUL – instabilitate , ascuţime , agresivitate

- expresia cromatică – GALBEN

CERCUL – mobilitate , mişcare neîntreruptă

- expresia cromatică – ALBASTRU

Tot în cadrul Bauhaus-ului , în anul 1931 , modelul corespondenţelor formă –

culoare este extins asupra culorilor binare şi formelor intermediare (derivate) .
 PARALELOGRAMUL , poziţionat între pătrat şi triunghi – ORANGE

DREPTUNGHIUL , poziţionat între triunghi şi cerc – VERDE

HEXAGONUL , poziţionat între pătrat şi cerc – VIOLET

CRITERII DE CLASIFICARE

Forma se clasifica in functie de proprietatile acesteia :

1.Cantitate – exprimată prin relaţia dintre suprafaţă şi totalitatea elementelor de

limbaj , precum şi relaţiile dintre aceste elemente analizate în parte . De exemplu ,
formele mari domină formele mai mici sau foarte mici , în acest fel mărimea capătă
afectiv o anumită semnificaţie . Raporturile de mărime ale formei pot fi redate atât
prin perspectiva afectivă (proporţii de expresie) cât şi prin utilizarea unor formule
geometrice – plastice de reprezentare prin intermediul Secţiunii de aur,
dreptunghiurilor dinamice sau reţelelor pentagramatice .

2. Calitatea formei:

2.1. Forme bidimensionale, plane - forma plana este imaginea reprezentata

intr-o suprafata plana si are doua dimensiuni: lungime si latime . Este determinată de
raporturile dintre dimensiunile ei .

Forme tridimensionale - spatiale - forma spatiala, spre deosebire de cea plana

se incadreaza in spatiu pentru ca poseda volum caracterizat prin cele trei
dimensiuni: lungime, latime si inaltime. Ea este folosita mai ales in artele spatiale:
sculptura, ceramica, sticla, metal. Formele spatiale se pot obtine si prin plierea hartiei
sau a cartonului.
 Unul dintre cele mai vechi si folosite procedee este origami (arta plierii hartiei).
Acest procedeu pune accentul pe volum.
La rândul lor , fiecare dintre acestea pot fi: forme regulate, neregulate, forme
abstracte, simple, compuse.

Liviu Filimon în "Psiholohia percepţiei" analizează corespondenţele dintre

calitatea şi expersivitatea formei. Formele care au conturul din linii drepte, fie că sunt
sau nu sunt înguste sau colţuroase exprimă în general voinţă puternică, hotărâre,
agresivitate, spirit închis, introvertit, în unele cazuri mai puţină sensibilitate şi
fantezie.

2.2. Forma naturală, accidentală, spontană - necreată de om, ce apare ca

imagine a unor structuri prezente în natură (forme de relief, agenţi de eroziune,
mişcări ale scoarţei, forme vegetale caracterizate prin creştere şi dezvoltare, forme
ale universului) .
Cezanne: "pentru a picta un peisaj trebuie mai întăi să-i descoperi caracterul
geologic (structura)".
Cornel Ailincăi în "Introducere în gramatica limbajului vizual" consideră geometria
cercului şi a spiralei ca fiind forme primordiale generate de legile mişcării universului .
 Forma artificială – creată de om, inspirată din natură .
- forme industriale , standardizate
- forme artizanale
- forme artistice
Forma artistică spontană sau elaborată, inventată - forma artistica este
expresia proprie creata de artist in pictura cu ajutorul liniei, al culorii iar in sculptura
cu ajutorul volumelor . Forma artistică necesită un anumit grad de interventie si de
prelucare, de concepere si de inventivitate.
a. spontană, cu efecte plastice poate fi obtinuta prin mai multe procedee in
al caror proces de aparitie si selectare este implicata fie vointa de a
cauta, fie cea de a provoca sau de a elabora. Dintre acestea enumeram:
monotipie, suprapunerea prin indoirea suportului, sau stropirea cu
pensula a suportului umezit sau uscat, suflare, dirijarea culorii prin
scurgere, amprentarea sau estomparea prin folosirea a diferite materiale
(hârtie, sugativă, pânză). În activităţile didactice sunt recomandate
exerciţiile joc, exerciţiile de invenţie cu efecte plastice – surpriză .
b. elaborată, creata fie pe baza numeroaselor sugestii naturale prin
observarea atenta a naturii si confruntarea cu alte forme, fie prin
prelucrarea unei forme spontane. Prin prelucrare şi căutarea expresiei
(neexcluzând spontaneitatea) devine semn plastic. Forma elaborată preia
din natură numai acele elemente care vin în sprijinul expresivităţii ,prin
eliminarea acelor zone sau detalii nesemnificative. Expresivitatea formei
elaborate poate fi obţinută şi prin contraste de culoare, valoare, prin relaţii
de mişcare şi tensionare a formelor. Relaţionarea acestor forme
determină RITMUL COMPOZIŢIONAL .
 3. Caracter

3.1.Dupa caracterul structurii:

a.forme deschise – statice, dinamice. Forma deschisa este forma care rezulta din
ductul liber , ce nu se mai intoarce la punctul initial, ritmul generat fiind centrifug
b.forme inchise – statice, dinamice. Forma inchisa este alcatuita din detalii liniare
a caror dispunere spatiala tinde spre centru, determinând o mişcare centripetă
Atat formele deschise cat si cele inchise pot fi statice si dinamice, pornind de la
cele mai simple forme geometrice cum ar fi cercul, triunghiul, patratul, dreptunghiul
până la organizări compoziţionale complexe.
Formele pot sugera staticul sau dinamicul. In sine, o formă pătrată este statica.
Dinamismul triunghiului este sugerat de unghiurile pe care le formează laturile sale ,
precum şi de poziţia acestora în spaţiu. Prin comparaţie însă în cadrul aceleiaşi
forme, un triunghi echilateral poate fi considerat dinamic, iar un triunghi dreptunghic
static.
Dar si forma statică se poate dinamiza, si astfel un pătrat sau un triunghi plasate pe
colt, vor deveni forme dinamice. Relatia cu cadrul prezinta o altă modalitate de
dinamizare, astfel o forma plasată sus este dinamică fată de acceasi forma plasată
in centrul cadrului. Fragmentarea unei forme sau poziţionarea diferită în cadru duce
de asemenea la dinamizare.

3.2.Dupa
caracterul
conturului: forme rotunde, colturoase, dantelate, lanceolate
3.3. Dupa caracterul suprafetei formei :
- forme picturale, vibrate
- forme plate , decorative

Ipostaze functionale

Forma – culoare ( CROMORFEMA) - Cromorfema presupune perceptia vizuala

concomitenta a formei si a culorii unui obiect , este o formă rezultată din suprapuneri
sau juxtapuneri de pete colorate ,
Forma expresivă - acea formă inconfundabilă , originală , care se detaşează
faţă de celelalte forme prin ceva ieşit din comun , care generează echilibru , armonie
Forma simbolică - forma simbolica cuprinde un conţinut ideatic aluziv raportat
la realitate ( ex. stema , steagul , emblema , elemente de heraldică , sigle ,semnele
de circulaţie , etc.)

Forma alegorică – reprezentările sunt personificări ale unor cadre vizuale

preluate din cotidian
Forma totală – compoziţia , ca modalitate de integrare şi organizare în spaţiul
plastic a elementelor de limbaj prin intermediul mijloacelor de expresie .
Mai putem identifica spaţiul plastic generat prin prezenţa formelor de factură
impresionistă, forme cu un contur parţial definit sau sugerate prin lumină şi culoare,
forme cubiste reprezentate prin rabaterea perspectivă, forme futuriste determinate
prin mişcarea acestora sau forme expresioniste cu tendinţa de concretizare şi
delimitare precisă a conturului .

ROLUL FORMEI IN DEZVOLTAREA EDUCATIEI PLASTICE A COPILULUI

Forma joaca un rol foarte important in dezvoltarea si reprezentarea plastica a

copilului .El foloseste mai intai formele abstracte, simple; cel mai des figuri
geometrice in redarea intr-o prima faza a cercului, patratului, triunghiului .
Cercul - in reprezentarea omului, a Soarelui, a rotilor etc. Una dintre primele
forme reprezentate de copii este cercul, pentru ca este cea mai simpla forma de
realizat pentru copil. Este o forma cu valoare de simbol, reprezentand forma
primordiala - celula, Universul.
Patratul - in redarea casei, ferestrei, televizorului, calculatorului, etc.
Triunghiul - in reprezentarea bradului, al acoperisului, etc.
Trapezul - in reprezentarea unei barci, acoperis, etc.
Cu timpul copilul isi va dezvolta capacitatea de perceptie asupra formei,
ajungand la elaborarea ei in marimi si spatii tridimensionale creand in timp universul
specific al formei.
Activitatea de creatie plastica se desfasoara pe baza observarii mediului
inconjurator. Copilul recreeaza realitatea. Una din metodele de obtinere a formelor
plastice din forme naturale este stilizarea. Prin stilizare se urmareste observarea cu
atentie a formelor naturale si accentuarea trasaturilor caracteristice. In obtinerea
formelor plastice se va tine cont ca punctul, linia, pata sa nu fie elemente
independente, ci ele trebuie cautate. Abia dupa identificare pot fi transformate prin
diverse tehnici in forme plastice cu noi semnificatii.
Prin modularea diferitelor forme plastice nou obtinute, vor putea rezulta compozitii
plastice variate. Modularea presupune existenta unui modul ca element de baza si
repetarea acestuia marindu-l, micsorandu-l, schimbandu-i pozitia, culoarea,
suprapunandu-l.

Teme aplicative :
- exerciţii şi compoziţii folosind formele de bază şi derivatele în diferite poziţii ,
mişcări , mărimi
- exerciţii de modificare a formelor pe principiul pozitiv – negativ
- exerciţii , compoziţii şi proiecte de realizare a unor suprafeţe modul sau a unui
volum sub formă de modul
- modulul ca element de configurare a unei structuri sau reţele
- exerciţii de reprezentare simultană a unui obiect folosind diferite proiecţii şi
perspective
- compoziţii cu forme transparente , opace , texturate diferit
- exerciţii de interpretare a formelor geometrice prin adăugare sau eliminare
- exerciţii şi compoziţii de organizare a formelor prin folosirea contrastelor
cromatice , a tehnicii colajului sau decupajului
- exerciţii de confecţionare a unor corpuri geometrice
VALOAREA CA ELEMENT DE LIMBAJ PLASTIC

Sensul general al noţiunii de valoare , ca treaptă de luminozitate acromatică ,

similară tonului local în clarobscur.
Scara valorică ( treptele intermediare de griuri ale contrastului polar alb- negru ) .
Modalităţi de proiectare didactică in vederea predarii noţiunilor despre valoare.
Exemple de fişe de tehnologie didactică specifice .

Termenul de valoare provine de la latinescul valor , care înseamnă a preţui.

( fr. valeur ,it. tono , valore ,germ. Tonwert , Lichtwert , engl. value )

Alături de linie, pe care o secondează în rolul ei constructiv, alteori singură, preluând

si functia constructivă, valoarea este un element de limbaj plastic fundamental.

Fiecare culoare îsi are valoarea ei de închis - deschis, atât culoarea pigment, cât si
culoarea lumină .

Definiţii :
- valoarea reprezintă gradul de luminozitate al nonculorilor. În cazul culorilor,
valoarea corespunde tonului .
- valorile reprezintă trepte de intensitate luminoasă, pornind de la cea mai slabă
(închisă), la cea mai intensă (deschisă)
- gradul de luminozitate sau de întunecime a unei suprafeţe colorate sau nu .
Vorbind despre valoarea unei culori facem abstracţie (temporar) de
cromatismul ei (Dicţionar de artă, pag.190)
- în sens estetic, nivelul acceptat al unei opere pe baza criteriilor artistice
(estetice)

1. ÎN ALB – NEGRU : VALOAREA ( TREPTE VALORICE )

este reprezentată prin mişcarea de la deschis la închis, de la alb la negru, cu
ajutorul scării valorilor acromatice ,

ALB GRI NEUTRU

NEGRU

2. ÎN CAZUL CULORILOR : TONURI (TREPTE DE INTENSITATE LUMINOASĂ)

de la cel mai slab (închis) la cel mai intens (deschis)
de exemplu :

ALB ROŞU NEGRU

degradare în înălţime degradare în profunzime
 3. VALORAŢIA – rezultatul procesului de redare a clarobscurului prin diferite
valori ( pe o scară de la alb la negru ) sau de redare a "iluziei" volumului. Procedeul
tehnic în cazul valoraţiei este HAŞURA .
HAŞURA desemnează reţeaua de linii trasate fie paralel, fie în mai multe direcţii, de
grosimi, desimi şi intensităţi diferite

4. CLAROBSCUR – procedeu prin care se obţin trecerile gradate sau

dimpotrivă contraste puternice între lumină şi umbră. Clarobscurul a fost folosit în
pictură până la impresionisti, după care jocul valorilor a fost înlocuit de jocul tentelor
si al reflexelor, iar, prin pictura lui Cezanne, modeleul formelor este înlocuit cu
modularea culorilor. De fapt, se trece de la reprezentarea volumului prin degradarea
culorii locale de la deschis înspre închis, la sugerarea volumelor si spatiului prin
trepte cromatice, zona luminoasă suportând o culoare caldă, iar cea umbrită o
culoare rece. SFUMATO – ( it. sfumato , vaporos , ceţos ), procedeu renascentist ce
constă în trepte valorice foarte apropiate , treceri tonale aproape imperceptibile .

In tratatul său "Curs despre pictură", J. Itten analizează cele sapte contraste
ale culorilor, iar în analiza contrastului de clar-obscur, precizează rolul valorii pentru
sintaxa si morfologia imaginii.
Itten stabileste douăsprezece trepte de valori pe scara de la alb la negru. Este
scara valorilor acromatice.
Fiecare culoare are un echivalent pe scara valorilor : astfel galbenul are
luminozitatea -3, oranjul -4 , rosul si verdele -6, albastru-8 iar violetul -9.
Perechea galben- violet reprezintă polii contrastului valoric la nivelul culorii, iar
perechea rosu-verde prezintă aceeasi valoare pentru ambele culori.

IPOSTAZE ALE VALORII ( repere pentru temele metodice )

1.EXPRESIVITĂŢI PRIN CONTRASTE VALORICE / CROMATICE:

a. contrast de valoare

b. contrast valoric şi cromatic

 c. între două culori de aceeaşi intensitate valorică are loc exclusiv un contrast
cromatic

2. EXPRESIVITĂŢI PRIN SCHIMBĂRI ALE TONALITĂŢII / INTENSITĂŢII

CROMATICE (contrast simlutan)

a.
b. c.
a. albul juxtapus unei culori o intensifică şi o închide
b. griul neutru intensifică culoarea vecină fără a modifica luminozitatea
c. negrul juxtapus unei culori o luminează

Un gri pe fond galben raportat la acelaşi gri pe fond albastru . deşi are aceeaşi
valoarea , griul înconjurat de pata de galben îşi schimbă luminozitatea (iluzia de
închis)

3. EXPRESIVITĂŢI PRIN ASOCIEREA FORMELOR STRUCTURATE PRIN

TREPTE VALORICE

Miscările valorice în spatiul real si în cel reprezentat sunt date de :

- gradul de unghiularitate pe care aceste suprafete îl au fată de sursa de lumină
si
- plasarea aproape sau mai departe fată de aceasta.

Astfel, suprafetele curbe prezintă o trecere treptată, un degradeu continuu de la

deschis spre închis.
Corpurile cu forme unghiulare vor prezenta următoarea caracterstică a raportului
valoric: cu cât unghiul este mai deschis, cu atât contrastul valoric este mai mic.
În zona de unghi drept sau ascutit întotdeauna umbra va fi mai accentuată
decât în restul planului umbrit. Acest fenomen constituie efectul contrastul simultan
la nivelul valorilor.
 Valoarea nu are numai rol constructiv, ci si unul compozitional. Umbra poate fi
substituită prin aplicarea închisului pe muchiile planurilor principale, astfel încât acea
muchie închisă primeste functie de sugerare a umbrei, iar calitatea implicită a
compozitiei este lăsată în sarcina desenului. Acum îsi pierde atât calitatea de umbră,
cât si pe cea de compozitie, iar echilibrul suptafetei trece în exclusivitate în sarcina
liniei. Închisul doar va însoti linia. De remarcat că o anumită finete a gradatiei
valorice este si în acest caz necesară. La extremă, valoarea ajunge să lase totul în
seama liniei, iar acesta poate constitui un drum; există si unul opus, în care valoarea
îsi extinde atributiile si intră în domeniul picturalului, ajungând treptat să preia si
functii ale culorii.

Dacă liniei îi revine un rol preponderent constructiv, atunci valorii îi revine cel
de redare a spatiului si a atmosferei.

DICŢIONAR :
Nonculori : albul , negrul şi griurile obţinute din amestecul lor
Acromatic : lipsit de culoare
Ton : sugerarea luminii şi a umbrei prin folosirea unei culori, gradul de luminozitate al
unei pete de culoare, puritatea acesteia (Şuşală, dicţionar de arsmatetică, pag. 257)
Griurile acromatice : rezultă din amestecul fizic între alb şi negru în proporţii diferite
Gri neutru : griul obţinut prin amestecul în proporţii egale dintre alb şi negru
Albul şi negrul : polii acromatismului
Albul : reprezintă lumina nedescompusă în spectrul ei
Negrul : reprezintă lipsa luminii , implicit a culorii
Scară valorică : succesiune ordonată a unor trepte valorice

Contribuţii teoretice în definirea noţiunilor de valoare, contrast de valoare,

nonculori :
L. B. Alberti (Despre pictură)
" Toate culorile depind de lumină fiindcă orice culoare pusă în întuneric nu mai este
aceeaşi cu cea pusă în lumină . Umbra face culoare întunecată iar lumina
înseninează tot ce atinge . Filosofii spun că nimic nu se poate vedea dacă nu este
luminat şi colorat , deci , atunci cand se arată , culorile sunt foarte înrudite cu luminile
, iar cât este de mare înrudirea , convingeţi-vă singuri deoarece dacă lipseşte
lumina , lipsesc culorile , iar revenind lumina revin şi culorile "
L. B. Alberti
"Albul este ultima strălucire a luminilor "
"Negrul imită întunericul , ultima nuanţă de întuneric a nopţii"
W. Kandinsky ( Spiritualul în artă ) analizează "mişcarea de rezistenţă a celor
două nonculori "
ALB
Rezistenţă continuă şi potenţialitate ( naştere )
NEGRU
Lipsă totală de rezistenţă şi nici o potenţialitate ( moarte )

Albul, adesea considerat ca o nonculoare acţionează ca simbol al unui univers din

care toate culorile, ca însuşiri, calităţi şi substanţe materiale au dispărut. Acest
univers se află atât de sus în comparaţie cu noi, încât nouă nu ne parvine nici un
sunet de acolo. Coboară în schimb de acolo o vastă tăcere care, exprimată
material, ne apare ca un zid rece, de netrecut, indestructibil, întinzându-se la infinit.
De aceea, albul acţionează asupra sufletului nostru ca o prelungă tăcere , pentru
noi absolută. Nu este o tăcere moartă, ci una încărcată de latenţe. Albul sună ca o
tăcere, care, brusc, poate fi înţeleasă.
Negrul: reprezintă nemişcarea , finalul, acel ceva care nu participă emoţional la
nici un eveniment, care lasă totul să alunece peste el. Este ca tăcerea unui trup
după moarte, încheierea vieţii. Este culoarea cea mai lipsită de sonoritate, cea mai
slabă, pe fondul căreia orice altă culoare, chiar şi cea mai slabă sonor răsună mai
puternic şi mai precis.
Griul: este media de echilibru dintre aceste nonculori, medie rezultată din amestecul
lor mecanic.Griul este lipsit de sunet şi imobil. Exprimă imobilitatea fără speranţă.
Cu cât acest gri este mai întunecat, cu atât mai evident apare elementul dezolant şi
iese în relief caracterul lui sufocant. În cazul griului mai deschis, culoarea se
aeriseşte, parcă incepe să respire şi de aici apare semnul unei speranţe ascunse.

J. Chevalier , A . Gheerbrant - Dicţionar de simboluri , vol. I

SIMBOLISTICA NONCULORILOR
Aşa cum au fost sintetizate în cultura noastră :
Albul poate simboliza : pacea , înţelegerea , sinceritatea , puritatea , inocenţa ,
începutul , raiul , atemporalitatea
Negrul poate simboliza : regretul , renunţarea , sobrietatea , gestul reţinut , durerea ,
distrugerea sau moartea , neant , haos , adâncimi abisale
În alte culturi pot semnifica :
- punctele cardinale ... " alb culoarea estului şi a vestului , adică a acestor două
puncte extreme şi misterioase unde soarele se naşte şi moare în fiecare zi "
- moartea şi renaşterea în egală măsură
"Simbolic , negrul este înţeles cel mai adesea sub aspectul său rece , negativ ... el
este asociat întunecinimilor primordiale , nediferenţierii originare ...
- în China principiul Yin , terestru , instinctual , matern
Griul neutru "îmbinarea albului şi a negrului este o hierogamie"
, din ea va rezulta griul , care poate simboliza valoarea de centru , OMUL (J.
Chevalier , A . Gheerbrant - Dicţionar de simboluri , vol. I)

DEGRADAREA CULORILOR , TRANSFORMAREA ACESTORA PRIN

NONCULORI , SCARA VALORICĂ :
Această temă poate deveni incitantă pentru elev în condiţiile realizării într-o primă
etapă a unor exerciţii preponderent tehnice , prin care acesta sa obţină trepte
valorice din aceeaşi familie de culori sau între culori diferite . Spre exemplu ,
galbenul prezintă un grad înalt de luminozitate , fiind apropiat de polul maxim alb .
Spre polul opus – negru , locul este ocupat de tonuri de violet . Rezultă astfel trepte
de intensitate luminoasă diferite pentru fiecare dintre culori , iar această măsură a
luminozităţii poartă de numirea de valoare .
Astfel, prin degradarea unei culori în înălţime – cu alb – energia cromatică a culorii
se diminueaza, în schimb intensitatea luminoasă a acesteia creşte
Prin degradarea unei culori în profunzime – cu negru – intensitatea luminoasă a
culorilor scade

Obiective generale :
- deprinderea elevilor cu termenii de specialitate : acromatism , acromatic , griuri
acromatice , gri neutru , contrast polar
- înţelegerea şi aplicarea într-o compoziţie plastică sau decorativă a raportului
culoare – valoare – nonculoare
- obţinerea expersivităţii plastice prin utilizarea simbolisticii atribuite nonculorilor
- obţinerea pasajelor valorice , prin creşterea intensităţii luminoase la adaosul de alb ,
sau prin restrângerea luminozităţii prin adaos de negru în cantităţi diferite
- dezvoltarea capacităţii de a realiza o gamă cât mai largă de griuri acromatice ,
plecând de la extreme ( contrast extrapolar )
EXEMPLE DE OBIECTIVE OPERAŢIONALE SPECIFICE :
Pe parcursul şi la sfârşitul activităţii elevii vor fi capabili să :
O1 – definească corect noţiunile de : acromatic, nonculoare, contrast acromatic, gri
neutru, trepte valorice
O2 – interpreteze (recompună) elemente din mediul înconjurător prin intremediul
nonculorilor
O3 – să obţină cât mai multe trepte valorice într-o structură compoziţională

METODE ŞI PROCEDEE DE INSTRUIRE : (exemplu)

Profesorul expune datele teoretice, în paralel susţinându-le prin demonstraţie, prin
mijloace de învăţământ adecvate, urmărind apoi experimentarea şi problematizarea

EVALUAREA : (exemplu)
Este permanentă (individuală şi / sau frontală) .
- respectarea şi rezolvarea obiectivelor operaţionale propuse
- modalităţile individuale de rezolvare a temei, originalitatea configurării
compoziţionale. Profesorul va ţine cont de realizările fiecărui elev, de înţelegerea
temei, procedeele de lucru folosite, expersivitatea obţinută, gradul de finalizare a
exerciţiului. Lucrările care îndeplinesc obiectivele operaţionale vor fi apreciate pozitiv
pe tot parcursul activităţii – în diferite stadii de lucru – în scopul antrenării întregii
clase şi a obţinerii unui nivel optim de perfomanţă

Exemplu de corelare între secvenţe ale activităţii didactice, conţinut şi strategii

didactice utilizate de profesor (clasa a–VI-a ) -student practicant Culică
Lavinia – Maria , secţia Pedagogia artei , anul IV
SECVENŢELE CONŢINUT ŞI STRATEGII DIDACTICE
ACTIVITĂŢII
1. Captarea atenţiei CONVERSAŢIA
şi stimularea Captarea atenţiei elevilor se face printr-un gest neobişnuit al
imaginaţiei profesorului, care să surprindă însă prin familiaritatea sa.
Elevii sunt îndemnaţi sa îşi imagineze spaţiul clasei ca fiind
alcătuit din alb şi negru întocmai unei fotografii alb negru
2. EXPLICAŢIA , CONVERSAŢIA , DEMONSTRAŢIA
REACTUALIZAREA Profesorul explică , pornind de la legile fizicii , prezenţa
CUNOŞTINŢELOR albului şi a negrului . Profesorul defineşte şi reaminteşte
ANTERIOARE ŞI noţiunile de: culoare - nonculoare, acromatism, griuri valorice
TRANSMITEREA / acromatice. Notează la tablă cu majuscule termenii noi.
NOULUI Enumeră elemente oferite de natură în care elevii să poată
CONŢINUT identifica griuri acromatice. Cere elevilor să descopere la
rândul lor astfel de corespondenţe din natură şi nu numai.
Descoperă împreună cu elevii sensurile afective şi simbolice
ale nonculorilor, stările pe care acestea le pot transmite
privitorului. Explică elevilor cum poate fi realizată în tehnica
tempera o scară valorică, sensul de lucru fiind de la deschis
– alb către închis – negru. În continuarea activităţii profesorul
face recomandări preliminare privind activitatea practică.
Prezintă câteva tehnici: acuarelă, tempera şi procedee de
lucru: prin amestec, amprentare, suflare sau fluidizare a
nonculorilor. Aceste prezentări sunt susţinute prin mijloace de
învăţământ adecvate. Astfel într-o primă etapă profesorul
recurge la o analiză comparativă a unui obiect reprezentat
prin intermediul unei fotografii color, respectiv a unei
fotografii in alb – negru
Exemplu de corelare între secvenţe ale activităţii didactice, conţinut şi strategii
didactice utilizate de profesor (clasa a–VII-a )
- activitate didactică desfăşurată pe parcursul a 2 ore
-student practicant Opriţa Sebastian , secţia grafică , anul IV
SECVENŢELE CONŢINUT ŞI STRATEGII DIDACTICE
ACTIVITĂŢII
1.Organizarea CONVERSAŢIA
activităţii şi Elevii îşi organizează materialele pe care le vor folosi în
stimularea timpul activităţii , după care sunt chemaţi în faţa clasei unde
imaginaţiei le sunt puse la dispoziţie personaje şi structuri din carton şi
Captarea atenţiei hârtie colorată. Vor ampalsa aleator aceste personaje pe un
suport orizontal poziţionat în faţa băncilor. După acest
moment profesorul montează un proiector halogen în spatele
acestei compoziţii
2. EXPLICAŢIA , CONVERSAŢIA , DEMONSTRAŢIA
REACTUALIZAREA Profesorul explică, pornind de la montajul realizat în faţa
CUNOŞTINŢELOR clasei noţiunea de clar- obscur . Se vor explica , în paralel cu
ANTERIOARE ŞI prezentarea unui material vizuala decvat , diferitele posibilităţi
TRANSMITEREA de folosire a clarobscurului, prin exemplele oferite de artişti ai
NOULUI genului: El Greco, Caravaggio , Georges de la Tour. De
CONŢINUT asemenea profesorul pune în discuţie unul dintre cela mai
importante efecte ale clarobscurului: dramatismul. În acord
cu noţiunile pe care elevul deja le are, urmare a parcurgerii
capitolului sec. al – XVII-lea în pictura europeană, cu privire
la clarobscur, profesorul va povesti clasei în ce măsură un
anumit tip de gândire filosofică şi-a găsit un corespondent în
tehnica de redare a clarobscurului
3. Elevii vor începe să lucreze după natura pe care o au în faţă .
DESFĂŞURAREA Vor fi îndrumaţi să aleagă câte un fragment din întreaga
ACTIVITĂŢII compoziţie sugestiv din perspectiva relaţiei lumină – umbră.
Odată ce fiecare va alege mai mult afectiv un anumit
fragment, elevul va simţi deplină libertate în exprimarea
propriilor gânduri. Profesorul va insista asupra acestui
aspect. Profesorul urmăreşte activitatea, discutând cu fiecare
elev în parte şi răspunzând întrebărilor acestora
4. EVALUAREA Se face permanent, prin întrebările pe care profesorul le
adresează şi prin răspunsurile pe care acesta le primeşte .
La sfârşitul activităţii lucrările vor fi panotate la tablă, elevii
fiind îndrumaţi şi încurajaţi în a le comenta