CARTAREA SOLURILOR

ŞI ÎNTOCMIREA STUDIILOR PEDOLOGICE

Cartarea pedologică reprezintă activitatea executată în cea mai mare

parte pe teren şi cuprinde: cercetarea solului/terenului, identificarea,
delimitarea pe hartă, plan sau aerofotogramă a unor unităţi de teritoriu cu
soluri similare, în condiţii de mediu similare.
Studiul pedologic constituie materialul ştiinţific prin care se concretizează
o cartare pedologică sau o activitate de prelucrare a unor date pedologice
deja existente (reambulare), cu sau fără cercetări de teren în completare,
pe un anumit teritoriu. El cuprinde un text cu caracterizarea solurilor şi a
condiţiilor de mediu, explicarea materialelor cartografice, o prognoză
asupra evoluţiei solurilor, recomandări asupra gospodăririi raţionale,
protecţiei şi ameliorării resurselor de sol/teren.

Studiul solului în teren, întregit cu cel de laborator, trebuie să definească,

pe cât se poate cantitativ, principalii determinanţi şi factori pedoecologici.
Astfel, în teren se studiază – se descriu şi în măsura posibilă se măsoară:
condiţiile de localizare, relieful, substratul litologic, condiţiile
hidrogeologice, climatul local şi vegetaţia naturală. Din punct de
vedere pedologic, se analizează grosimea morfologică şi cea fiziologic utilă
a profilului de sol, sistemul de orizonturi genetice, unde este cazul
adâncimea carbonaţilor, eventual sărurile solubile, tipul de humus,
grosimea orizontului de humus, textura şi structura pe întregul profil,
porozitatea, umiditatea momentană (determinată organoleptic sau
electrometric, sau prin ridicarea de probe pentru determinări de laborator),
consistenţa, drenajul intern (prin prezenţa sau absenţa caracterelor de
hidromorfie, eventual şi prin determinări de infiltraţie), când este cazul
adâncimea apei freatice în timpul verii, oscilaţiile acesteia, deseori
determinarea capacităţii de câmp pentru apă, tipul şi, în măsura posibilă pe
teren, subtipul genetic de sol. Se studiază repartiţia şi densitatea rădăcinilor
în sistemul de orizonturi genetice, ca şi activitatea faunei (caracterul vermic
al solului).
În laborator se fac analizele şi alte determinări necesare întregirii
cunoaşterii ecologice a solului: umiditate, alcătuire granulometrică,
coeficient de higroscopicitate, conţinut de humus, azot şi fosfor total, pH,
baze schimbabile, fosfor şi potasiu accesibil. Se calculează raportul C:N

150
pentru definirea calităţii humusului, capacitatea de schimb cationic şi gradul
de saturaţie în baze; la solurile saline şi alcaline se fac determinări de
săruri solubile, alcalinitate, grad de saturaţie în sodiu al complexului
adsorbtiv.
Acest set general de descrieri şi determinări analitice face posibilă
caracterizarea cantitativă a complexului de factori pedoecologici (roca,
relieful, vegetaţia naturală, clima), în măsura necesară diferitelor scopuri
ecologice şi ameliorative.
Pentru definirea cantitativă a relaţiilor sol-plante, este necesară încadrarea
datelor în anumite clase de mărimi ale factorilor pedoecologici, care face
posibilă definirea aşanumitului „specific ecologic al solului”, evidenţierea
factorilor în optim şi suboptim, a celor în deficit şi a celor în exces, şi astfel
definirea factorilor limitativi pentru diferite specii şi comunităţi de plante.
Etapele cartării pedologice ce trebuie parcurse în ceea ce priveşte
execuţia, avizarea, recepţia şi decontarea se fac în cadrul unei metodologii
unice, stabilite prin Ordinul nr. 223 din 28 mai 2002 privind aprobarea
Metodologiei întocmirii studiilor pedologice şi agrochimice, a Sistemului
naţional şi judeţean de monitorizare sol / teren pentru agricultură, publicat
în Monitorul Oficial, Partea I nr. 598 din 13 august 2002. Prin aceasta se
urmăreşte obţinerea unui material documentar unitar, cu un fond de date
care vor constitui o bancă de date pedologice integrate în Sistemul de
monitorizare la nivel de judeţ şi ţară şi în Sistemul de monitorizare integrată
a mediului. Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Pedologie,
Agrochimie şi Protecţia Mediului (ICPA) realizează şi reactualizează
Sistemul naţional de monitorizare sol/teren pentru agricultură, respectiv
Banca de date pedologice (Baza de date pedologice a siturilor de sol/teren
şi Baza de date a unităţilor de sol/teren) şi colaborează cu Ministerul Apelor
şi Pădurilor şi Dezvoltării Rurale şi cu ICPA Bucureşti în vederea elaborării
raportului privind starea mediului.
1. FAZELE CARTĂRII SOLURILOR
Studiile pedologice sunt elaborate în etape (faze de execuţie) în
conformitate cu Metodologia elaborării studiilor pedologice (vol. I, II, III),
editată de ICPA şi se efecuează la nivel de teritoriu administrativ, indiferent
de forma de proprietate sau exploatare a terenului. Elaborarea studiului
pedologic necesită parcurgerea a cinci faze: faza pregătitoare, faza de
teren, faza de laborator, faza de prelucrare şi sinteză a datelor şi faza
finală.

151
1. Faza pregătitoare
Această etapă constă în fixarea perimetrului ce urmează a fi cercetat,
alegerea metodei de lucru în teren în funcţie de scopul studiului şi cerinţele
beneficiarului, delimitarea geografică a perimetrului de cercetat şi
consemnarea categoriilor de complexitate a terenului în funcţie de relief. Se
stabilesc împreună cu beneficiarul scara de lucru, termenul de executare a
fazei de teren şi termenul de predare a lucrării, datele necesare întocmirii
comenzii de lucru şi a devizelor de cheltuieli.
Un alt obiectiv al fazei pregătitoare este pregătirea bazei topografice şi
cadastrale a perimetrului de studiu. La elaborarea hărţilor pedologice se
folosesc, drept bază, hărţile topografice (absolut necesare efectuării
cartării), planurile cadastrale şi fotogramele. Pe baza acestora, a hărţilor
geologice, de relief, de vegetaţie şi a altor date bibliografice scrise (inclusiv
date analitice sau măsuri agro-pedoameliorative aplicate) se efectuează
interpretarea preliminară a regiunii sau sectorului ce urmează a fi cercetat.
În funcţie de cecetarea preliminară se aleg traseele şi se stabilesc punctele
cheie care urmează a fi studiate cu atenţie pe teren.
În continuare se stabileşte planul de lucru, se pregătesc instrumentele şi
echipamentul de lucru şi mijlocul de transport în teren. Instrumentele de
lucru necesare în teren sunt: busola cu clinometru, pentru a determina
panta terenului, sonda pedologică, atlasul Munsell pentru determinarea
culorilor solului, hârleţe, lopeţi, târnăcop, cuţit pedologic, metru, lupă, ruletă
sau sfoară pentru măsurat adâncimea apei din fântâni, instrumente pentru
determinări fizice şi chimice (pH-metru, trusă agrochimică de teren, flacon
cu acid clorhidric diluat cu apă 1:3 etc).
Mai sunt necesare o serie de materiale ca: pungi pentru probe chimice, lăzi
pentru transportat probe, cutii pentru recoltarea micromonoliţilor, bidoane
de plastic pentru recoltat probe de apă, cilindri de alamă cu capace pentru
recoltarea probelor fizice de sol, inele de cauciuc şi metalice, ciocan,
etichete, rigle, caiete de teren, fişe, creioane, gumă. Se recomandă dotarea
cu aparat de fotografiat. O atenţie deosebită trebuie acordată
echipamentului personal de protecţie şi trusei de prim ajutor.
2. Faza de teren (cartarea), cuprinde totalitatea observaţiilor, studiilor şi
cercetărilor în teren în vederea caracterizării aprofundate şi multilaterale a
solului ca formaţiune naturală şi mijloc de producţie vegetală.

152
După prezentarea la unitatea beneficiară şi alcătuirea echipei de lucru se
parcurg următoarele etape:
 recunoaşterea generală a teritoriului.
 amplasarea profilelor de sol şi caracterizarea condiţiilor de mediu
specifice perimetrului reprezentativ pentru profilul de sol;
 executarea profilelor de sol, separarea orizonturilor pedogenetice,
decrierea morfologică a profilului diagnosticarea tipului şi subtipului
de sol (uneori şi a unitaţilor taxonomice de nivel inferior), recoltarea
probelor de sol pentru analizele de laborator,
 delimitarea pe harta de lucru a unităţilor cartografice de sol.
Datele culese în teren (fişe cu descrierea profilelor de sol, date analitice
etc.) nu vor fi incluse în totalitate în raportul final (întocmit în faza de birou),
ele constituind materiale primare absolut necesare pentru redactarea
hărţilor şi a raportului final, dar vor fi ordonate în exemplarul de autor şi
păstrate obligatoriu în arhivă.
Identificarea, delimitarea şi caracterizarea unităţilor de sol şi teren, numărul
profilelor principale şi secundare, precum şi numărul de profile din care se
vor recolta probe pentru analize de sol, se vor stabili conform Normei de
timp şi elemente de calculaţie ale tarifelor pentru studii şi cercetări de sol.
Studiile pedologice se vor elabora la scara de lucru 1:10.000, pentru zonele
de câmpie cu grad de complexitate mai redus, şi 1:5.000, pentru zonele
colinare şi de luncă, cu grad de complexitate ridicat datorită variaţiei mari a
elementelor de sol şi teren pe unitatea de suprafaţă.
În situaţii exprese (degradări, poluări), dacă realitatea din teren o impune,
scara de lucru poate fi mai mare (1:2.000, 1:1.000 etc.). În cadrul unui
teritoriu administrativ pot fi utilizate două scări de lucru dacă aceasta se
impune.
În lucrările de cartare la scară mijlocie şi mare se deosebesc profile:
principale, secundare şi de control (sau sondaje).
Profilele principale (100 cm lăţime, 200 cm lungime, 200 cm adâncime)
au drept scop determinarea însuşirilor morfologice, fizice şi chimice ale
solului din unitatea respectivă. Pentru a reprezenta cât mai bine suprafaţa
de sol studiată, se recomandă ca amplasarea acestora să se facă pe toate
formele de relief (cumpăna apelor, versanţi, lunci etc.), în terenuri arabile,
în păşuni şi fâneţe, în păduri, vii şi livezi etc. Din profilele principale se vor
recolta probele de sol pentru analize.

153
Fig. nr. 38 – Executarea sondajelor 51 Fig. nr. 39 – Bază topografică de lucru 51

Profilele secundare, cu dimensiuni de 80 cm lăţime X 100 cm lungime x

100 cm adâncime, se execută pentru a se urmări extinderea în spaţiu a
arealului unui sol, pentru a stabili şi caracteriza diferitele subdiviziuni ale
acestui sol. Se recoltează probe de sol pentru analize numai din anumite
profile sau numai din orizontul de la suprafaţă.
Sondajele (60 cm x 60 cm x 60 cm) permit delimitarea unităţilor
cartografice de sol, caracterizate printr-un profil principal sau eventual,
secundar. Se utilizează mai ales la cartările la scară mare şi detaliată şi se
amplasează între profilele secundare pentru a delimita trecerea de la o
unitate de sol la alta.
Numărul de profile care se sapă într-un teritoriu depinde de scara la care
se lucrează şi de gradul de complexitate al învelişului de sol (tabel nr 8).
Numarul minim de profile principale şi secundare la 100 ha (ICPA, 1987)
Tabelul nr. 8
Categoria de Scara de lucru
complexitate 1:100.000 1:50.000 1:25.000 1:20.000 1:10.000 1:5.000 1:2.000
I 0,2 0,6 1,2 1,5 3,7 3,0 11,9
II 0,3 0,7 1,4 1,8 4,5 6,1 14,3
III 0,4 0,8 1,6 2,1 5,6 7,5 19,2
IV 0,5 1,0 2,1 2,7 7,5 10,0 23,6
V 0,6 1,8 3,5 4,2 11,2 14,8 36,0

3. Faza de laborator

154
Cercetarea solului în laborator este necesară pentru caracterizarea din
punct de vedre chimic a probelor de sol, necesară pentru completarea sau
precizarea observaţiilor din teren, în vederea identificării orizonturilor
genetice şi a stabilirii unităţilor taxonomice de nivel superior (tip, subtip)
sau inferior (varietate, familie, specie şi variantă). Această etapă cuprinde
pregătirea probelor pentru analize (în spaţii special amenajate care să
excludă impurificarea lor, de orice natură), păstrarea şi analiza probelor de
sol.
Analiza probelor de sol trebuie efectuată în cadrul laboratoarelor avizate
favorabil, pe probele de sol executându-se următoarele tipuri de analize:
 analize fizice: alcătuirea granulometrică, indicii hidrofizici CH, CO;
CC, CU, CT s.a., D, DA, PT, PA;
 analize chimice: pH-ul, humusul, formele totale de N şi P, formele
de N şi K mobil, Ah, SH, T, V, CaCO 3 total, CaCO3 activ,
determinarea Na schimbabil, a oxizilor liberi (Fe2O3, Al2O3 s.a), a
unor microelemente (bor, zinc, cupru, cobalt, molibden) etc;
Buletinele de analiză vor fi utilizate, alături de informaţiile culese în teren şi
birou, la redactarea memoriului pedologic, urmând a fi păstrate în arhivă, în
exemplarul autorului.
4. Faza de prelucrare şi sinteză a datelor
Faza de prelucrare şi sinteză a datelor, sau faza de birou, constă în
prelucrarea, interpretarea tuturor informaţiilor şi datelor şi elaborarea
studiului pedologic al teritoriului cartat. În această etapă se definitivează
harta de soluri, se pun de acord eventualele nepotriviri dintre observaţiile
din teren şi interpretarea datelor analitice, iar apoi se definitivează lista
sistematică de soluri şi se întocmeşte legenda hărţii. Studiile pedologice
conţin atât texte scrise, cât şi hărţi pedologice şi hărţi corelative (de relief,
litologică, de eroziune, harta poluării etc.), cartograme, fişe, buletine de
analiză, grafice, etc.
5. Faza finală. În această etapă are loc corectarea textului, diagramelor şi
hărţilor, se multiplică hărţile şi figurile, se întocmeşte dosarul studiului
pedologic şi se avizează lucrarea. Se consideră bune pentru recepţie
studiile avizate favorabil de către membrii comisiilor de avizare, numiţi prin
decizie a directorului Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Durabilă
(D.A.D.R.) (membrii comisiei sunt propuşi de către: ICPA, M.A.P.D.R. şi
D.A.D.R judeţene). Membrii comisiei de avizare răspund de exactitatea
datelor şi informaţiilor conţinute în studiul pedologic şi agrochimic şi decid
refacerea acestora, atunci când este cazul, de către specialistul care a

155
executat studiul/analizele, cu titlu gratuit. Numărul de exemplare ce se
predau beneficiarului se stabileşte de comun acord cu acesta. Un exemplar
din studiu rămâne la executant.
2. CONŢINUTUL STUDIULUI PEDOLOGIC
Conţinutul unui studiu pedologic trebuie să fie în acord cu Metodologia de
elaborare a studiilor pedologie (M.E.S.P), I.C.P.A.,1987 (vol. I, pag. 155-
165), cu completările din Ordinul nr. 223 din 28 mai 2002 şi cuprinde
următoarele:
A. Memoriul pedologic (partea scrisă),
B. Partea desenată – Hărţi şi cartograme,
C. Tabele.
A. Memoriul pedologic (partea scrisă) este compus din şase subpuncte,
şi anume:
1. Introducerea va cuprinde:
 obiectul şi scopul studiului;
 denumirea teritoriului studiat;
 numărul contractului (comenzii) în baza căruia s-a făcut studiul şi
denumirea beneficiarului;
 scara de lucru;
 tipul şi categoria de complexitate în care se înscrie teritoriul;
 suprafaţa teritoriului;
 localizarea geografică şi administrativă a teritoriului, distanţele faţă
de principalele căi de comunicaţie, centre de colectare,
aprovizionare, prelucrare, starea infrastructurii în teritoriu;
 studii anterioare consultate.
2. Condiţii fizico-geografice (naturale, de mediu) în care sunt descrise
următoarele:
2.1. Relieful
În acest capitol se fac consideraţii generale despre relieful regiunii,
prezentându-se formele principale de relief şi elementele acestora, formele
de mezo şi microrelief. Elementele prin care se descrie relieful trebuie să
aibă relaţie cu învelişul de sol, iar multe dintre acestea trebuie să se
regăsească în indicatorii de bonitare naturală (la nivel de TEO sau UT).
Este necesar să rezulte relaţia dintre forma de mezo- şi microrelief şi
anumite particularităţi ale solurilor: drenaj (de gradul de gleizare),
sărăturare, gradul de eroziune etc.
2.2. Litologia depozitelor de suprafaţă (geologia)

156
Se vor evidenţia acele elemente care au o relaţie strânsă cu alcătuirea
învelişului de sol actual şi repartiţia lui în teritoriu:
 natura materialelor parentale;
 textura etc.
Aceste însuşiri se vor menţiona pe o grosime de 1,5-2,0 m, fiind în măsură
să explice şi aspectele legate de drenajul global, local, grosimea
(profunzimea) solurilor sau comportamentul lor în cazul executării unor
lucrări de îmbunătăţiri funciare, conform cerinţelor ameliorative ale solurilor
(terenurilor).
2.3. Hidrografia şi hidrogeologia
Capitolul va cuprinde scurte referiri asupra cursurilor de apă (văi) şi
caracterului lor, din teritoriu sau limitrofe acestuia, efectul asupra stării de
drenaj global sau local, asupra regimului de adâncime al apei freatice.
Adâncimea apei freatice se va corela cu formele de mezo şi microrelief,
explicând astfel gradul de influenţare al profilului de sol (gleizarea,
sărăturarea). De asemenea, se vor face referiri la arealele cu exces de apă
de suprafaţă (stagnant) temporar sau permanent (bălţi, mlaştini, lacuri) şi
influenţa lor asupra stării de drenaj al solurilor. Acolo unde este cazul, se
vor face referiri şi la frecvenţa şi durata inundaţiilor pentru zonele afectate.
2.4. Clima
Datele despre climă vor evidenţia principalele elemente climatice, cu
influenţă asupra solurilor şi producţiei vegetale (temperatura medie anuală,
precipitaţii anuale, valori ale evapotranspiraţiei potenţiale etc.). În funcţie de
specificul zonei şi a categoriei de folosinţă (plantaţii de pomi, viţă de vie)
sau culturi specifice (tutun, orez etc.), se pot menţiona temperaturile
minime şi maxime din zonă, suma temperaturilor mai mare de 5 oC, 10oC, în
perioada de vegetaţie. Nu trebuie să lipsească referirile la frecvenţa şi
durata perioadelor de secetă sau la fenomene care provoacă pagube
culturilor agricole.
Datele climatice se vor actualiza anual, numai pentru teritoriul cartat
(obligatoriu). Datele climatice se dau la nivelul unui areal climatic omogen
(ACO) - o zonă determinată spaţial pe hartă, considerată omogenă din
punctul de vedere al caracteristicilor climatice utilizate pentru bonitarea şi
evaluarea pretabilităţii terenurilor. Se identifică printr-un număr de ordine de
la 1 la 99 în cadrul judeţului. ACO este un miniareal şi se cuprinde în
întregime într-un areal de microzonă pedo-geoclimatică. Datele climatice se
definesc prin valori medii multianuale (minimum 30 de ani).
2.5. Folosinţa terenului

157
Se va specifica, la nivelul suprafeţei totale a teritoriului cartat, modul de
folosinţă: arabil, livadă, vie, păşune, fâneaţă etc.
2.6. Influenţa antropică
În acest capitol se va evidenţia influenţa antropică indusă în teren (sol) prin
lucrările agrotehnice, amendare, spălarea sărurilor, lucrările de desecare-
drenaj, irigare, combaterea eroziunii solurilor (CES) etc. De asemenea, se
va avea în vedere poluarea solului sub aspectul tipului şi gradului de
poluare. Dacă în teritoriu sau în apropierea lui se află o sursă de poluare,
aceasta se va menţiona sub aspectul modului de poluare a mediului şi
efectului în teritoriu asupra elementelor de mediu şi producţie vegetală.
3. Solurile
3.1. Repartiţia teritorială a solurilor în raport cu condiţiile naturale,
evidenţiindu-se solul (solurile) dominant (dominante) într-un sector sau
altul, după tipul de teren dominant. În acest context se vor menţiona
procesele pedogenetice cu rol în starea de fertilitate a solurilor, care se vor
încadra în rândul factorilor limitativi ai producţiei agricole în teritoriu.
3.2. Lista unităţilor de sol (US) echivalentă cu legenda hărţii de soluri
(suprafaţa în hectare şi %, culoarea, denumirea unităţii, textura în Ap, roca-
mamă, relieful, adâncimea apei freatice, profile din care s-au recoltat
probe).
3.3. Caracterizarea unităţilor de sol. Unităţile de sol se caracterizează
succint, sub aspectul condiţiilor de sol, relief şi drenaj. În caracterizarea
solurilor se vor avea în vedere mai ales acei indicatori morfologici, fizici,
hidrofizici şi chimici care se constituie în indicatori pentru bonitarea naturală
a terenurilor agricole, sau pentru pretabilitatea lor la diferite folosinţe, cum
ar fi: textura, volumul edafic, densitatea aparentă, porozitatea totală, gradul
de gleizare, gradul de pseudogleizare, intensitatea sărăturării, conţinutul de
CaCO3, CaCO3 activ (pentru pomi), pH, gradul de saturaţie în baze,
conţinutul (rezerva) de humus în Ap şi până la 50 cm etc.
Pentru monitorizarea procesului de eroziune caracterizarea se
completează cu indicatorii de stare şi risc pentru suprafaţa afectată dintr-un
anumit areal, după cum urmează:
3.3.1. Indicatori de stare:
3.3.1.1. eroziune în suprafaţă (Es):
1. eroziune neapreciabilă sau slabă;

158
 2. eroziune moderată, orizontul de acumulare al humusului este parţial
erodat, apare orizontul de tranziţie sau B pe mai puţin de 20% din
suprafaţă;
3. eroziune puternică, orizontul de acumulare al humusului este total
erodat, iar orizontul de tranziţie sau orizontul B apare pe cel puţin
80% din suprafaţă;
4. eroziune foarte puternică sau excesivă, apar la zi orizonturile
inferioare sau roca, condiţii nefavorabile dezvoltării vegetaţiei;
3.3.1.2. eroziune în adâncime (Ead):
1. ogaşe rare la distanţe mai mari de 100 m;
2. ogaşe dese la distanţe mai mici de 100 m;
3. ravene sau torenţi;
1.3. alunecări (Al):
1. alunecări stabilizate;
2. alunecări active translaţionale;
3. curgeri noroioase;
1.4. indicator global de stare pentru eroziune şi alunecări:
1. terenuri neafectate Es1;
2. terenuri moderat afectate Es2, Es3;
3. terenuri puternic afectate Es4, Es2, 3 + Ead1;
4. terenuri foarte puternic afectate Es2, 3, 4 + Ead2, Al2;
5. terenuri excesiv afectate Ead3, Al3.
3.3.2. Indicatori de risc:
Se stabilesc numai pentru eroziunea în suprafaţă, riscul se calculează cu
ajutorul metodei recomandate de Moţoc şi colaboratorii, 1978.

Clase de risc, în t/ha/an

(pentru eroziunea în adâncime şi alunecări nu sunt încă modele validate de
evaluare al riscului).

I. Eroziune neapreciabilă < 3 t/ha/an.

II. Eroziune slabă 3-10 t/ha/an.
III. Eroziune moderată 10-20 t/ha/an.
IV. Eroziune puternică 20-40 t/ha/an.
V. Eroziune foarte puternică > 40 t/ha/an.

159
4. Bonitarea terenurilor
Pentru terenurile agricole bonitarea are ca obiectiv stabilirea notelor şi
claselor de favorabilitate pentru diferite culturi şi a claselor de calitate a
terenurilor pentru folosinţe agricole: arabil, vii, livezi, păşuni şi fâneţe.
Bonitarea reprezintă operaţiunea complexă de cunoaştere aprofundată a
condiţiilor de creştere şi rodire a plantelor şi de determinare a gradului de
favorabilitate a acestor condiţii pentru fiecare folosinţă şi cultură (deoarece
un teren poate fi nefavorabil pentru anumite folosinţe şi culturi, dar favorabil
pentru altele), prin intermediul unui sistem de indici tehnici şi note de
bonitare (Teaci şi colab., 1980).
Bonitarea terenurilor se fundamentează pe cercetarea pedologică şi
cartografică, fiind completată cu date referitoare la producţie, tehnologii
agronomice şi agroameliorative, stabilindu-se astfel note şi clase de
bonitare. Întrucât capacitatea de producţie a terenurilor este influenţată, pe
lângă factorii naturali şi de cei antropici, bonitarea terenurilor trebuie să
reflecte acest lucru. În primul caz, este vorba despre o bonitare pentru
condiţiile naturale, iar în al doilea caz despre o bonitare prin aplicarea
lucrărilor de îmbunătăţiri funciare şi a unor tehnologii curente de
ameliorare.
4.1. Bonitarea terenurilor agricole pentru condiţii naturale se
efectuează pe baza unor parametri biofizici sintetici, convertiţi în indicatori
de caracterizare ecologică ai solurilor şi terenurilor sau indicatori
ecopedologici, pentru porţiuni de teritoriu pe care fiecare dintre factorii
naturali se manifestă uniform, numite unităţi de teritoriu ecologic omogen
(TEO). Fiecare însuşire a terenului este parametrizată şi cuprinde un
anumit număr de intervale de variaţie, de la minim la maxim. Deşi creşterea
şi rodirea plantelor depinde de întregul ansamblu al condiţiilor de mediu,
pentru bonitarea terenurilor agricole au fost alese cele mai importante şi
anume: condiţiile de relief, de hidrologie, climatice, însuşirile principale ale
solului şi activitatea antropică.
În cadrul acestor grupe de factori au fost stabiliţi anumiţi indicatori mai
semnificativi, mai uşor şi mai precis măsurabili, în numar de 17 la aceştia
adăugându-se alţii, care participă indirect la stabilirea notei de bonitare
(forme de mezo- şi microrelief, permeabilitatea, gradul de saturaţie în baze
şi conţinutul în schelet).
4.2. Indicatorii de caracterizare ecologică vor fi prelucraţi aşa cum au
fost înscrişi în tabelele-legendă de caracterizare fizico-geografică sau
pedologică. Toţi indicatorii utilizaţi (direct sau indirect) pentru bonitarea

160
naturală, pentru analiza factorilor limitativi şi/sau restrictivi şi pentru
stabilirea cerinţelor şi măsurilor ameliorative se vor trece în tabele de
coduri. Indicatorii folosiţi pentru bonitarea terenurilor în condiţii naturale
sunt:
1. temperatura medie anuală - valori corectate - indicator 3 C;
2. precipitaţii medii anuale - valori corectate - indicator 4 C;
3. gleizare - indicator 14;
4. pseudogleizarea - indicator 15;
5. salinizarea sau alcalizarea - indicator 16 sau 17;
6. textura în Ap sau în primii 20 cm - indicator 23 A;
7. poluarea - indicator 29;
8. panta - indicator 33;
9. alunecări - indicator 38;
10. adâncimea apei freatice - indicator 39;
11. inundabilitatea - indicator 40;
12. porozitatea totală în orizontul restrictiv - indicator 44;
13. conţinutul de CaCO3 total pe 0-50 cm - indicator 61;
14. reacţia în Ap sau în primii 20 cm - indicator 63;
15. volumul edafic - indicator 133;
16. rezerva de humus în stratul 0-50 cm - indicator 144;
17. excesul de umiditate la suprafaţă - indicator 181.
4.3. Nota de bonitare naturală. La bonitarea terenurilor pentru condiţii
naturale fiecare indicator participă la stabilirea notei de bonitare printr-un
coeficient de bonitare cuprins între 0 (nefavorabil) şi 1 (foarte favorabil)
după cum însuşirea respectivă e total nefavorabilă sau optimă. Nota de
bonitatre se obţine înmulţind cu 100 produsul coeficienţilor celor 17
indicatori ce participă direct la stabilirea notei de bonitare.
N = n1 x n2 x …….x n17 x 100
N – nota de bonitare
n1, n2…….n17 = valorile coeficienţilor celor 17 indicatori
Nota de bonitare pentru folosinţe şi culturi se exprimă în puncte de la 1 la
100 şi se stabileşte pentru teritoriul cartat pe unităţi de teritoriu ecologic
omogene (TEO) pentru categoria de folosinţă existentă în momentul
cartării. Se operează cu 24 de situaţii, cuprinzând diferite folosinţe şi plante
agricole şi viti-pomicole, notate cu simbolurile: PS - păşuni; FN - făneţe; MR
- măr; PR - păr; PN - prun; CV - cireş, vişin; CS - cais; PC - piersic; Vv - vie
vin; Vm - vie masă; GR - grâu; OR - orz; PB - porumb; FS - floarea-
soarelui; CT - cartof; SF -sfeclă pentru zahar; SO - soia; MF - mazăre,

161
fasole; IU - in ulei; IF - in fuior, CN - cânepă; LU - lucernă; TR - trifoi; LG -
legume; AR - arabil.
Pentru categoria de folosinţă arabil nota de bonitare naturală reprezintă
media aritmetică a notelor de bonitare pentru 8 culturi cu aria de răspândire
cea mai mare, şi anume: grâu, orz, porumb, floarea-soarelui, sfeclă de
zahăr, cartof, soia şi mazăre/fasole, iar pentru livezi este media aritmetică a
notelor pentru speciile măr, păr, prun, la care se adaugă, după caz, nota
speciei cireş-vişin ori piersic sau cais. Pentru viţa de vie nota de bonitare
naturală este media artimetică a celor două categorii (viţă de vie pentru vin
şi viţă de vie pentru struguri de masă). Pentru folosinţe (arabil, păşune,
fâneţe, vii şi livezi) se va stabili şi clasa de calitate de la 1 la 5.
Gruparea terenurilor în 5 clase de calitate se va face după cum urmează:
 clasa I - 81-100 de puncte de bonitare;
 clasa a II-a - 61- 80 de puncte de bonitare;
 clasa a III-a - 41- 60 de puncte de bonitare;
 clasa a IV-a - 21- 40 de puncte de bonitare;
 clasa a V-a - 1- 20 de puncte de bonitare,
în funcţie de nota de bonitare naturală pentru categoria de folosinţă
existentă în momentul cartării, calculată pentru fiecare TEO.
4.4. Pentru terenurile echipate cu lucrări de îmbunătăţiri funciare cu
caracter permanent (îndiguire, drenaj, CES etc.) se calculează nota de
bonitare potenţată. Pentru toate situaţiile se folosesc coeficienţii de
potenţare, în funcţie de lucrarea ameliorativă existentă, specifică pentru
fiecare cultură şi folosinţă, obţinându-se în final o notă de bonitare
potenţată. În situaţia parcelelor cu una sau mai multe sisteme de echipare
(desecări, drenaj, CES, terasare) se va aplica potenţarea cumulată, dar
numai în cazul funcţionării sistemelor la parametri normali. Lucrările de
îmbunătăţiri funciare care se au în vedere pentru calcularea notei de
bonitare potenţate sunt:
 Îndiguirea,
 Desecarea (eliminarea excesului de apă de suprafaţă),
 Drenajul (eliminarea excesului de apă de suprafaţă),
 Combaterea salinităţii şi alcalinităţii
 Prevenirea şi combterea eroziunii
 Terasarea terenurilor în pantă
 Amendarea cu calcar sau gips
 Fertilizarea ameliorativă (radicală)
 Combaterea poluării solului

162
Coeficientii de potenţare sunt supraunitari, ajungând până la valoarea 9.
Pentru fiecare indicator de potenţare au fost intocmite tabele cu astfel de
coeficienţi. Notele de bonitare potenţată, în cazul terenurilor amenajate şi
ameliorate, se calculează înmulţind nota de bonitare pentru condiţiile
naturale cu coeficienţii supraunitari de potenţare stabiliţi în funcţie de natura
şi efectul lucrărilor respective. În această situate, nota de bonitare
potenţată este superioară celei naturale, putând să ajungă la 150 de puncte
pentru culturile de porumb, sfeclă pentru zahar şi lucernă şi la cel mult 130
puncte pentru celelalte culturi. Nota de bonitare potenţată este, deci,
corespunzatoare noii situaţii create.
5. Factorii limitativi ai producţiei agricole, cerinţele şi măsurile
ameliorative ale solurilor-terenurilor reprezintă o sinteză a celor enunţate la
pct. 2, 3 şi 4 şi constă din enumerarea factorilor limitativi, localizarea lor şi
modul de influenţare a însuşirilor solurilor (terenurilor) şi prin ele a
producţiei agricole şi a modului de folosinţă. Din această sinteză rezultă şi
cerinţele şi măsurile ameliorative ale solurilor afectate, specificându-se
cerinţa (măsura) ameliorativă şi suprafaţa (în hectare şi %).
5.1. Gruparea terenurilor în clase de pretabilitate la arabil, pajişti, vii,
livezi reprezintă o reunire a terenurilor şi o ordonare în funcţie de
îndeplinirea cerinţelor pentru diferite folosinte şi amenajari, cu precizarea
deficienţelor ce limitează folosirea lor intensivă sau amenajarea în diferite
scopuri. Gruparea se realizează în clase, subclase, grupe şi subgrupe, în
raport cu natura şi intensitatea factorilor restrictivi ai producţiei.
Din analiza factorilor restrictivi rezultă cerinţele ameliorative şi măsurile
necesare optimizării exploataţiei. Terenurile se încadrează în 6 clase de
pretabilitate la diferite folosinte, notate cu cifre romane, clasa I-a fiind fără
nici o restricţie, iar clasa a Vl-a cu restrictii extrem de severe (tabelul nr. 9).
Limitările pot fi de sol, climă, relief sau drenaj.
5.2. Poluarea/degradarea - se constituie în capitol distinct şi cuprinde
aspecte legate de tipul, gradul de poluare, suprafaţa (ha, %), sursa poluării,
măsuri operative. Gradul de poluare al solului se stabileşte în funcţie de
reducerea cantitativă sau calitativă a producţiei vegetale, obţinută în
condiţiile în care solul este nepoluat, conform tabelului nr. 10.

163
 Categoriile şi clasele de terenuri după pretabilitatea la diferite folosinţe
(Florea 2003, prelucrat după ICPA, 1987)
Tabelul nr. 9
Clasa de Caracteristici
teren
A. Terenuri pretabile pentru culturi de câmp şi alte utilizări
Clasa I-a Terenuri practic fără limitări semnificative, putând fi cultivate fără
măsuri speciale, cu plante adaptate condiţiilor climatice
Clasa a Il-a Terenuri cu limitări slabe, care reduc gama culturilor agricole sau
care necesită în cazul cultivării măsuri simple de protecţie a
solurilor
Clasa a III a Terenuri cu limitări moderate, care reduc gama culturilor agricole
sau care necesită măsuri sau lucrări speciale de protecţie,
conservare sau ameliorare a resurselor de sol
Clasa a IV a Terenuri cu limitări severe care reduc gama culturilor agricole sau
care necesită măsuri sau lucrări speciale de protecţie, conservare
sau ameliorare a resurselor de sol
B. Terenuri nepretabile pentru culturi de câmp dar pretabile pentru alte
folosinţe
Clasa a V a Terenuri cu limitări foarte severe (sau puternic degradate), care nu
pot fi folosite ca atare , dar care după amenajare şi ameliorare pot
fi folosite pentru culturi de câmp sau plantaţii pomi-viticole: pot fi
amenajate pentru culturi de câmp sau furaje; pot fi amenajate
pentru livadă; pot fi amenajate pentru vie.
Clasa a VI a Terenuri cu limitări extrem de severe (sau puternic degradate),
care nu pot fi folosite pentru culturi de câmp şi plantaţii pomi-
viticole chiar după amenajare sj ameliorare prin tehnologii curente:
folosite, ca atare sau amenajate, pentru fâneţe păşuni sau păduri;
folosite, ca atare sau amenajate, numai pentru păşuni şi păduri;
folosite, ca atare sau amenajate, numai pentru paduri;
neproductiv.

Gradul de poluare al solului (MESP, 1987) - Tabelul nr.10

C Denumire Reducerea cantitativă şi/sau calitativă a
od producţiei vegetale obţinute în condiţiile în
care solul este nepoluat
0 Nepoluat, fără deficienţe 0-5
1 Foarte slab poluat cu deficienţe 6-15
2 Slab poluat 16-25
3 Slab-moderat poluat 26-35
4 Moderat poluat 36-45
5 Moderat puternic 46-55
6 Puternic poluat 56-65
7 Foarte puternic poluat 66-75
8 Excesiv poluat poluat 76-85
9 Total poluat 86-100

164
6. Concluzii. În acest capitol vor fi punctate aspectele esenţiale ale lucrării,
atât cele din partea generală, cât şi cele din partea interpretativă, în fapt, un
rezumat necesar al elementelor ce trebuie reţinute de beneficiar.
La sfârşitul raportului (sau la început) trebuie să figureze cuprinsul lucrării,
cu capitolele, subcapitolele şi paginaţia respectivă, lista anexelor şi
ilustraţiilor (hărţi, cartograme etc.).

B. Partea desenată - Hărţi/cartograme. Cuprinde totalitatea hărţilor şi

cartogaramelor întocmite, aferente studiului respectiv, care pot fi:
1. Harta unităţilor cartografice de sol ce cuprinde unităţile de sol (tipul şi
subtipul de sol, sau alte unităţi de sol în funcţie de scara de lucru).
2. Harta cu amplasarea profilelor şi a unităţilor cartografice de sol/teren
pentru poluări (poluările sunt identificate prin contur roşu sau puncte de
identificare şi sunt însoţite de o legendă care indică natura şi gradul
poluării).
2. Harta unităţilor cartografice de teren (TEO) cu suprafaţa TEO şi
numărul trupului de planimetrare.
3. Harta claselor de calitate (în baza notei de bonitare pe folosinţe).
4. Cartograme privind: relieful, textura, eroziunea, apa freatică,
favorabilitatea pentru culturi şi pretabilitatea pentru folosinţa din momentul
cartării.

C. Tabele
În vederea integrării studiilor pedologice se vor utiliza tabelele de
prezentare a datelor în formă anexată: tabel cu indicatori, tabele privind
solurile (tabel nr. 11) (clase, tipuri, subtipuri, suprafeţe ocupate, procente
din suprafaţă etc.); tabele privind terenurile; tabele privind bonitarea; tabele
privind inventarierea terenurilor şi degradărilor.

165
 Fig. nr 40 - Harta solurilor României
51
(conform World Reference Base for Soli Resources)

166
 Principalele tipuri de soluri din Romania
(dupa Florea N., 2004)
Tabel nr. 11
Soluri Total Soluri Total
mii ha % mii ha %
Litosoluri 95 0,4 Alosoluri 650 2,7
Regosoluri 100 0,4 Andosoluri 890 3,7
Psamosoluri 230 1,0 Prepodzoluri 960 4,1
Aluviosoluri 2180 9,2 Podzoluri 270 1,1
Entiantrosoluri + + Criptopodzoluri 95 0,4
Protisoluri 2605 11,0 Pelosoluri 310 1,3
Kastanoziomuri 205 0,9 Vertosoluri 430 1,8
Cernoziomuri 4200 17,7 Gleiosoluri 585 2,5
Faeoziomuri 1285 5,4 Limnosoluri 95 0,4
Rendzine 340 1,4 Stagnosoluri 100 0,4
Cernisoluri 6030 25,4 Hidrisoluri 780 3,3
Nigrosoluri 5 + Solonceacuri 65 0,3
Humosiosoluri 15 0,1 Soloneţuri 145 0,6
Umbrisoluri 20 0,1 Salsodisoluri 210 0,9
Eutricambosoluri 1425 6,0 Histosoluri 5 +
Districambosoluri 2410 10,1 Foliosoluri + +
Cambisoluri 3835 16,1 Erodosoluri 830 3,5
Preluvosoluri 1180 5,0 Antrosoluri + + .
Luvosoluri 4225 17,8 Lacuri 260 1,1
Planosoluri 5 + Mlaştini 160 0,7
Total general
Suprafaţa, mii ha = 23.750
% din totalul ţării = 100

167
 DICŢIONAR DE TERMENI

Sistem de monitorizare sol/teren pentru agricultură - supravegherea,

evaluarea, prognoza şi avertizarea cu privire la starea calităţii solurilor/
terenurilor agricole, pe baza unui sistem informaţional, cu asigurarea de
bănci de date la nivelul ţării şi al judeţelor, şi propuneri de măsuri necesare
pentru protecţia şi ameliorarea terenurilor agricole, în scopul menţinerii şi
creşterii capacităţii de producţie, precum şi al utilizării eficiente şi durabile a
acestora.
Memoriul pedologic descrie condiţiile fizico-geografice din teritoriul
studiat, solurile şi aspectele de ordin practic legate de utilizarea resurselor
de sol/teren.
Bonitarea terenurilor este operaţiunea complexă de cunoaştere
aprofundată a performanţelor unui teren.
Condiţiile de creştere şi rodire a plantelor, gradul de favorabilitate a acestor
condiţii pentru fiecare folosinţă şi cultură sunt interpretate prin intermediul
unui sistem de indici tehnici, permiţând cuantificarea acestora în note de
bonitare. Obiectul bonitării îl constituie unităţile de teritoriu ecologic
omogene (TEO) identificate şi delimitate pe hărţi. Pentru constituirea şi
caracterizarea acestora este folosită o serie de caracteristici şi indicatori de
divizare, distincţi, prin care se cuantifică fiecare factor sau condiţie de
mediu. În urma bonitării fiecare teritoriu ecologic omogen este evaluat în
note (puncte) de bonitare, permiţând astfel clasificarea terenurilor agricole
în clase de favorabilitate, respectiv de calitate, şi estimarea producţiei
potenţiale pentru condiţii naturale şi/sau potenţate.
În studiile pedologice întocmite în vederea realizării şi reactualizării
Sistemului naţional şi judeţean de monitorizare sol/teren pentru agricultură,
terenurile sunt grupate după numărul punctelor de bonitare în clase de
favorabilitate şi clase de calitate. Bonitarea terenurilor agricole la nivel de
teritoriu ecologic omogen (TEO) pentru teritoriul studiat, pe folosinţe, este
parte componentă a studiului pedologic.
Favorabilitatea reprezintă măsura în care un teren satisface cerinţele de
viaţă ale unei plante de cultură date, în condiţii climatice normale şi în
cadrul folosirii raţionale. După nota de bonitare naturală există zece clase
de favorabilitate pentru fiecare cultură şi folosinţă agricolă.
Fertilitatea (naturală) este însuşirea globală a solului de a furniza
elementele nutritive în cantităţi şi proporţii corespunzătoare pentru

168
creşterea acelor categorii de culturi pentru care temperatura şi ceilalţi
factori ai mediului sunt favorabili.
Calitatea solurilor cuprinde totalitatea însuşirilor solului care îi asigură
acestuia un anumit grad de fertilitate naturală.
Calitatea terenurilor cuprinde atât fertilitatea solului, cât şi modul de
manifestare faţă de plante al celorlalţi factori de mediu, cum sunt cei
cosmicoatmosferici (lumină, căldură, precipitaţii etc.), continuând cu cei
geomorfologici şi hidrologici. Toate acestea au ca efect productivitatea
diferenţiată a muncii omeneşti în raport cu modul de satisfacere a cerinţelor
fiziologice ale plantelor. Din acest punct de vedere calitatea terenurilor este
reprezentată de favorabilitatea, respectiv nota de bonitare pentru condiţii
naturale, privind o anumită folosinţă.
Unitatea de pretabilitate a terenului reprezintă arealul rezultat prin
gruparea unităţilor de teren conform unui anumit set de caracteristici
specifice, în vederea stabilirii categoriilor de folosinţă. Studiul pedologic
cuprinde gruparea terenurilor agricole productive în clase de pretabilitate
după folosinţă (arabil, vii, livezi, păşuni, fâneţe). Din acest punct de vedere
terenurile variază de la cele mai bune şi uşor utilizabile în agricultură până
la cele fără valoare agricolă, dar care pot fi folosite în alte scopuri.
Gruparea terenurilor după unitatea de pretabilitate cuprinde 6 clase de
teren. Aceste clase sunt definite ţinându-se seama de intensitatea limitărilor
şi restricţiilor la folosinţe agricole şi se exprimă succint în formula unităţii de
pretabilitate.
Capacitatea de producţie a terenului este expresia calitativă a modului
de manifestare conjugată a tuturor factorilor de vegetaţie care acţionează
independent faţă de plante şi determină nivelul de satisfacere a cerinţelor
fiziologice ale acestora, într-un anumit loc şi într-un anumit interval de timp.
Capacitatea de producţie a terenului (potenţialul de producţie al acestuia)
reprezintă calitatea terenului măsurată în kg/ha.
Studiul pedologic elaborat în vederea realizării şi reactualizării
Sistemului naţional şi judeţean de monitorizare sol / teren pentru
agricultură, definit prin prezenta metodologie, este un studiu special
pentru delimitarea, inventarierea şi evaluarea resurselor de sol, pentru
delimitarea şi inventarierea factorilor limitativi sau restrictivi ai utilizării
terenurilor pentru producţia agricolă, pentru delimitarea şi inventarierea
zonelor poluate, precum şi pentru estimarea nivelurilor de producţie pentru
terenurile agricole, exprimate în baza notelor (punctelor) de bonitare pentru
condiţii naturale.

169
Profil de sol - secţiune în teren (obţinută prin săparea unei gropi sau pe
peretele unei deschideri naturale) pe care se examinează alcătuirea
verticală a învelişului de sol. Profilul de sol (sau pedonul, dacă este
considerat în suprafaţă) constituie unitatea elementară de bază în
cercetarea şi cartarea solului, care permite studierea orizonturilor şi a
caracteristicilor morfologice, fizice şi chimice ale solului, precum şi
interpretări genetico-evolutive, geografice, agro-silvo-productive sau
ameliorative. Pedonul reprezentativ al unei unităţi elementare (areal) de sol
constituie obiectul care este studiat, clasificat şi grupat în diferite moduri;
Unitatea taxonomică (tipologică) de sol - un concept care se referă atât
la clasificarea, cât şi la denumirea solului, cuprinzând soluri caracterizate
prin proprietăţi şi însuşiri morfologice, fizice, chimice, mineralogice,
hidrologice etc. Egale sau foarte apropiate, care variază în limite precis
definite prin Sistemul român de clasificare a solurilor şi Sistemul român de
taxonomie a solurilor, în acord cu rangul unităţii de sol, adaptat conform
scării de lucru (tip, subtip, varietate);
Unitatea teritorială de sol - arealele de sol în care este răspândită o
unitate taxonomică de sol în natură, într-o anumită regiune;
Unitatea cartografică de sol (US) - reprezentarea grafică pe hartă a unei
unităţi teritoriale de sol sau a unui grup (asociaţii) de unităţi teritoriale de sol
(US complex). Ea este redată pe hartă prin unul sau mai multe areale.
Unitatea cartografică de sol simplă poate cuprinde până la 10-15% din
suprafaţa ei incluziuni de alte soluri care nu se pot evidenţia cartografic la
scara de referinţă;
Unitatea de teren (sau pedotopul) o porţiune de teren omogenă sub
aspectul însuşirilor solului, climei, reliefului şi condiţiilor hidrogeologice,
conform scării cartografice. Unitatea teritorială de teren care se ia în
considerare în studii de detaliu este denumită şi teritoriu ecologic omogen
(TEO) sau unitate elementară de teren;
Unitatea cartografică de teren sau de pedotop (UT) - reprezentarea pe
hartă a unei unităţi teritoriale de teren UT complex sau a unui grup
(asociaţii) de astfel de unităţi, respectiv a unui TEO sau asociaţii de TEO
complex. O unitate cartografică de teren poate fi constituită din unul sau
mai multe areale, ea putând cuprinde până la 10-15% incluziuni de alte
terenuri;
Hartă pedologică - lucrare cartografică ce prezintă grafic distribuţia
geografică a tipurilor, asociaţiilor, complexelor sau a altor unităţi de sol

170
şi/sau teren, înscrise în legenda hărţii, definite şi numite conform
nomenclaturii stabilite prin sistemul de clasificare adoptat.
Cartogramă - reprezentarea pe o hartă (prin culori, haşuri, coduri sau
simboluri) a unor suprafeţe ce indică răspândirea, intensitatea unor
fenomene, procese etc. În studiul solurilor se întocmesc cartograme cu
valori ale stării de aprovizionare cu nutrienţi, pentru anumite însuşiri fizice,
hidrofizice sau chimice, pentru anumite pretabilităţi, diferite favorabilităţi
etc.;
Reambularea - acţiunea prin care se actualizează informaţia pedologică şi
agrochimică din studiu. Proporţia în care va fi efectuată actualizarea datelor
(procentul de reambulare) într-un studiu pedologic este prevăzută în
S.C.S./1982 "Norme de timp şi elemente de calculaţie ale tarifelor pentru
studii şi cercetări de sol", cap. 1.2.4 (Norme de timp pentru reambularea
studiilor pedologice).

171