Profesionalizarea pentru cariera didactica

Introducere
„...nici o profesiune nu cere posesorului ei atâta competenţă,
dăruire şi umanism ca cea de educator, pentru că în nici una nu
se lucrează cu un material mai preţios, mai complicat şi mai
sensibil decât este omul în devenire [...] Ancorat în prezent,
întrezărind viitorul şi sondând dimensiunile posibile ale
personalităţii, educatorul instruieşte, educă, îndeamnă, dirijează,
cultivă şi organizează, corectează, perfecţionează şi evaluează
neîncetat procesul formării şi desăvârşirii calităţilor necesare
omului de mâine”
(D. Salade, 65, p. 188-190).
,,Meseria de profesor este o mare şi frumoasă profesiune, care nu
seamănă cu nici o alta, o meserie care nu te părăseşte seara
odată cu hainele de lucru. O meserie aspră şi plăcută, umilă şi
mândră, exigentă şi liberă, o meserie în care mediocritatea nu
este permisă, unde pregătirea excepțională este abia
satisfăcătoare, o meserie care epuizează şi înviorează, care te
dispersează şi exaltă, o meserie în care a ști nu înseamnă nimic
fără emoție, în care dragostea e sterilă fără forța spirituală, o
meserie când apăsătoare, când implacabilă, ingrată şi plină de
farmec” (apud A. Chircev, R. Dăscălescu, D. Salade, Contribuţii la
orientarea şcolară şi profesională, p. 135)
„A fi educator nu înseamnă a exercita o meserie,
înseamnă a îndeplini o misiune, a face un apostolat”.
( G. Mialaret).
 Activitatea nr. 1:
Conturaţi figura/profilul unui cadru didactic
întâlnit pe parcursul anilor de studiu explicând ce
anume v-a impresionat, marcat la acel personaj.

(Timp 10 min.)
 Ion Al. Dumitru (2007, pp.15-20) consideră că
profesionalizarea didactică presupune raportarea la mai multe
tipuri de standarde:
• standarde de natură instituţională, cu referire la instituţiile
abilitate să formeze personalul didactic, la modul cum trebuie
realizat, gestionat şi condus programul de formare iniţială şi
continuă a profesorilor;
• standarde de natură curriculară care, la rândul lor, se
referă la obiectivele programelor de pregătire a profesorilor
(standarde de finalităţi), la conţinutul acestor programe
(standarde de conţinut), la durata necesară formării iniţiale a
personalului didactic (standarde de timp necesar sau standarde
de credit);
• standarde instrucţionale, care vizează formele şi
modalităţile de organizare şi desfăşurare a pregătirii
teoretice şi practice a profesorilor, strategiile, metodele şi
tehnicile utilizate în programele de formare iniţială şi continuă
a personalului didactic, care să conducă la formarea
competenţelor necesare exercitării profesiei didactice;
• standarde de evaluare şi certificare a competenţei didactice
şi a nivelului acesteia care fac referire la calitatea prestaţiei
didactice, la progresul în cariera didactică, certificându-le.
• E. Păun (2002) consideră că profesionalizarea
didactică este „un proces de formare a unui
ansamblu de capacităţi şi competenţe într-un
domeniu dat, pe baza asimilării unui sistem de
cunoştinţe (teoretice şi practice), proces controlat
deductiv de un model al profesiei respective”.
Dimensiunile profesionalizării:
 profesionalizarea presupune descrierea (sau
elaborarea) „identităţii profesionale astfel încât să fie
generat la final un set de cunoştinţe şi competenţe
descrise şi structurate într-un model profesional
(standarde profesionale) care se asimilează
sistematic şi pe baze ştiinţifice”;
 profesionalizarea solicită şi un efort corespunzător de
legitimare a profesiei didactice în câmpul activităţilor
şi profesiilor sociale prin elaborarea unui model al
profesiei didactice.
 • CULTURA PROFESIONALA
1.

• STATUTUL, ROLUL ŞI FUNCȚIILE PROFESORULUI

2.

• COMPETENŢELE PROFESORULUI
3.

• FORMARE INIȚIALA SI CONTINUA A CADRELOR

4. DIDACTICE

• PROFESIA DIDACTICA - VOCAȚIE SAU MISIUNE

4.
 Cultura profesională poate fi definită drept un ansamblu specific de valori, credințe
conducătoare, reprezentări, înțelesuri, căi de gândire împărtăşite de membrii unui grup
profesional, ca urmare a unei educații comune, care determina modurile în care aceștia se vor
comportă în exercitarea profesiunii respective şi care sunt transmise noilor membrii drept
corecte.
În repertoriul de profesii, profesia de cadru didactic şi-a câștigat un loc de frunte, mai ales în
societatea contemporană, dat fiind rolul educației în şi pentru societate.
Caracterizată drept o clasă de activităţi specifice, profesia este menita sa reflecte :
• Cunoștințe teoretice înalt specializate, de un nivel elevat şi o metodologie caracteristică de
instrumentalizare în practică; din aceasta perspectiva, solicitându-se inițiativa şi creativitate ;
• Formare specializata, de nivel universitar, cu dominanta științifica, dar şi cu o componenta practica
însemnata ;
• Caracter ,, altruist” adecvat nevoilor si intereselor unor ,,ținte” clar identificate ( indivizi, grupuri,
organizații ) ;
• Un statut social bine definit - recunoaştere socială în domeniul respectiv ;
• Un sistem propriu de valori, transmis prin formarea specializată şi respectarea codului deontologic
specific ;
• Integrarea practicii în profesiune cu cercetarea şi formarea ;
• Inserția socială prin intermediul asociațiilor si organizațiilor profesionale - garantarea status-ului social;
• Solidaritate de grup profesional - formarea comuna, aderenta la teorii, doctrine si metodologii comune.
• Dezvoltarea culturii profesionale autentice este dependenta, in mare măsură, în cadrul organizațional.
 Statut = comportamente adoptate de o persoană în chip legitim faţă de sine, în
virtutea funcţiei ocupate de cei care interrelaţionează social şi profesional.
Statutul exprima:
• persoana ca membra a societăţii;
• îndatoririle, drepturile si obligațiile persoanei

Studiul științific al statutului persoanei trebuie sa includă:

• cercetarea poziției economice reale a persoanei;
• situația politico-juridica;
• caracterizarea profesionala;
• statutul cultural;
• poziția sociala a familiei persoanei date si poziția ei in familie.

Conceptul de profesor reprezintă toţi specialiştii investiţi ca educatori, ca formatori în

învăţământul de toate gradele. El include toate funcţiile de: educator, profesor, cadru didactic,
maistru, profesor de liceu sau universitar care alcătuiesc resursele umane ale corpului
didactic.
Modelul etic demn al profesorului constituie temeiul educării morale. Profesorul nu este
numai un instructor profesional, un formator informaţional ci este şi un modelator uman, etic
şi cetăţenesc al noilor
 Rol = comportamente permise de cei cu care interrelaţionează social şi
profesional de la cel ce îndeplineşte o anumită funcţie (un anumit statut)

Primele informaţii despre profesor şi rolul său datează din antichitate. Aceste
informaţii iau forma unor consideraţii şi reflecții legate de necesitatea şi
importanţa educaţiei, referindu-se la pregătirea intelectuală, la educaţia morală şi
la abilităţile necesare educatorului pentru a obţine rezultate.
Aceste preocupări au fost recuperate şi valorificate în renaştere şi dezvoltate
în epoca modernă.

Coordonatorii Enciclopediei Internaţionale a Educaţiei (The International

Encyclopedia of Education) au descris trei înţelesuri majore ale expresiei „rolul
profesorului”:
1. Rolul profesorului înţeles drept comportament.
2. Rolul ca poziţie socială.
3. Aşteptările cărora profesorul trebuie să le facă faţă
 În procesul de instruire şi educare a copiilor – rolul educatorului
este unul foarte important - el a fost investit de societate cu rolul de
a educa noua generaţie, de a o umaniza, de a o forma, şi modela.
Educatorul este totodată şi un formator de opinie şi nu doar un
tehnician al prelucrării şi transmiterii de cunoştinţe.
Profesorul este interfaţa între sistemul educativ şi educat.
Tot el este responsabil de aplicarea cerinţelor sistemului
educaţional.

Influenţa educativă a cadrelor didactice este foarte importantă

deoarece:
 asigură îmbogăţirea elevilor cu cunoştinţe,
 îi formează din punct de vedere intelectual,
 le dezvoltă procesele de cunoaştere, gândire independentă.
 Funcţii ale profesorului:
 Profesorul, ca organizator al învăţării
 Profesorul, ca educator
 Profesorul, ca partener al educaţiei
 Profesorul, ca membru al corpului profesoral
 Profesorul, ca expert al actului de predare-învăţare
 Profesorul, ca agent motivator
 Profesorul, ca lider
 Profesorul în ipostaza de consilier
 Profesorul, ca model
 Profesorul, ca profesionist reflexiv
 Profesorul, ca manager
 Activitatea nr. 2:
Prezentaţi în paralel o listă cu zece calităţi versus
zece defecte posibile ale unui cadru didactic
(timp: 10 min)
 Definiţie: prin competenţă se înţelege capacitatea cuiva de a
soluţiona corespunzător o problemă, de a lua decizii potrivite,
de a îndeplini o misiune sau de a practica o profesie în bune
condiţii şi cu rezultate recunoscute ca bune.

Competent = este considerat omul bine informat,

recunoscut pentru capacitatea de a face ceea ce face aşa cum
trebuie, de a emite păreri şi aprecieri în cunoştinţă de cauză.

Competenţa se probează prin cunoştinţe temeinice, prin

priceperea şi abilitatea de a se folosi de ele în desfăşurarea
unei anumite activităţi (profesionale, sociale, culturale,
sportive etc) şi de a obţine rezultate apreciate de cei din jur.
 Într-o sinteză, Diaconu (2002) prezintă principalele atribuţii (competenţe) pe care le are un profesor eficient:
• stabileşte cu claritate obiectivele educative pe care urmează să le realizeze;
• prezintă elevilor performanţele cele mai înalte la care ei se aşteaptă să se ridice în realizarea
diferitelor activităţi şcolare;
• identifică şi concepe activităţi de învăţare relevante pentru contextele reale de viaţă ale elevilor;
• este preocupat de selectarea unor strategii de instruire şi materiale de învăţare adecvate vârstei,
pregătirii anterioare, valorilor culturale şi nevoilor individuale de educaţie a elevilor;
• creează şi menţine în sala de clasă un climat care favorizează învăţarea. Motivaţia intrinsecă a
acesteia, dorinţa de a realiza sarcinile de lucru propuse;
• stimulează interacţiunea socială a elevilor în discutarea şi realizarea diverselor activităţi de
învăţare, oferă structuri de lucru care ghidează activitatea de învăţare şi conduita elevilor în timpul
lecţiei;
• facilitează prelucrarea sau procesarea intelectuală a informaţiilor, punându-i pe elevi să
stăpânească esenţialul dintr-un material de studiu, ceea ce implică şi din partea profesorului o
capacitate de esenţializare a informaţiilor;
• propune elevilor sarcini şcolare incitante, interesante, de natură să stimuleze dezvoltarea lor
intelectuală;
• realizează o continuă monitorizare a progreselor obţinute de elevi în realizarea obiectivelor
educative (M. Diaconu, 2002, p. 28-29).
Pedagogia clasică: elevii se adaptează Pedagogia modernă: profesorul se
la profesor adaptează la elevi
- Şcoala tradiţională tip uniformă - Şcoală în schimbare
- Şcoala conservatoare - Şcoala pentru toţi şi pentru fiecare
- Şcoala pentru elevul modal, de mijloc - Şcoală inclusivă
Competenţe nucleu: Competenţe nucleu:
- de transmitere - interactivitate
- de repetiţie - sociabilitate
- de persuasiune - comunicare
- strategii alternative
Componente ale profesionalizării în cariera didactică:
 să stăpânească metodologia şi conţinuturile predării
 să ştie cum învăţă elevii şi să construiască experienţe de învăţare
 să cunoască strategii eficiente de management al grupurilor de elevi
 să asigure succesul şcolar, social, civic şi personal pentru toţi elevii
 să utilizeze tehnologiile moderne în predare şi învăţare
 să colaboreze cu familia şi comunitatea, pentru realizarea unui mediu pozitiv de
învăţare
 să fie practicieni reflexivi
 Un alt model
(Léopold Paquai
şi Marie-Cécile
Wagner, apud R.
Iucu, 2004) pune
în discuţie
profesorul
„profesionist”
în învăţământ:
 Competenţe psihosociale
şi manageriale

Competenţe
psihopedagogice

Competenţe de
specialitate
 Competenţa profesional-ştiinţifică:
• abilităţi cognitive necesare pentru procesarea informaţiilor;
• informaţii ştiinţifice selectate, actualizate, exacte;
• capacităţi de vehiculare a cunoştinţelor;
• experienţă didactică flexibilă;
• capacitatea de recurs la strategii rezolutive variate;
• aptitudini necesare pentru cercetare şi experimentare;
• strategii creative;
• operaţii mentale flexibile şi dinamice;
• capacitate de transfer şi aplicare a cunoştinţelor;

În sinteză, Jinga (1998) arată că în competenţa profesional-ştiinţifică sunt cuprinse

următoarele trei capacităţi principale: cunoaşterea materiei; capacitatea de a stabili legături
între teorie şi practică; capacitatea de înnoire a conţinuturilor în consens cu noile achiziţii
ale ştiinţei domeniului (dar şi din alte domenii) (I. Jinga, 1998, p. 81).
 Competenţă psiho-pedagogică este asigurata de ansamblul de
capacități necesare pentru ,, construirea “diferitelor componente ale personalităţi
elevilor.
Ea cuprinde :
• capacitatea de a determina gradul de dificultate al materialului de învățare ;
• capacitatea de a face materialul de învățare accesibil prin găsirea celor mai adecvate
metode si mijloace ;
• capacitate de înţelegere a disponibilităţilor interne ale elevilor;
• creativitate în activitatea instructiv-formativă;
• capacitatea de a crea noi modele de influențare instructiv-educativa, în funcție de
cerințele fiecărei situații educaționale.
• atitudine stimulativă, energică, creativă;
• tact pedagogic (organizarea conştientă, controlată, a propriului demers pedagogic şi
capacitatea de restructurare “din mers” a acestuia, în funcţie de variabilele nou
survenite pe parcursul derulării procesului instructiv-formativ);
• spirit metodic şi clarviziune în activitate.
• În competenţa psiho-pedagogică un rol important îl au
aptitudinile psiho-pedagogice. „Aptitudinile pedagogice –
consemnează Mitrofan (1988) – sunt modele de acţiune
pedagogică, interiorizate şi generalizate, formarea şi
dezvoltarea lor depinzând de însăşi organizarea şi
desfăşurarea activităţii de învăţare a profesiunii de cadru
didactic” (Mitrofan, 1988, p.51).

• Trăsăturile aptitudinilor pedagogice sunt incluse în următoarele

două componente esenţiale ale competenţei psiho-pedagogice:
1. educaţionalizarea proceselor şi fenomenelor psihice ale
profesorului (în special, a celor cognitive)
2. măiestria pedagogică
 Educaţionalizarea
fenomenelor şi proceselor
psihice
• Spiritul de observaţie
• Atenţia
• Memoria
• Creativitatea
• Empatia Măiestria pedagogică
• Capacitatea de instruire
• Cunoaşterea de sine
• Cunoaşterea elevului
• Ataşamentul faţă de elev
• Autoritatea şi exigenţa
• Tactul pedagogic
• Aptitudinile educative
 Competenţa psihosocială este reprezentata de ansamblul de
capacități necesare optimizării relațiilor interumane.
Relaţiile interpersonale + Reprezentările sociale

• capacitatea de a conduce grupul de elevi;

• capacitatea de a cunoaşte elevii;
• capacitatea de a evalua corect performanţele şcolare;
• capacitatea de a stabili fără dificultate relaţii interpersonale adecvate cu elevii;
• capacitatea de adaptare la roluri diverse;
• capacitatea de comunicare eficientă atât cu grupul cât şi cu elevii, separat;
• abilităţi de adecvare a forţei/autorităţii la situaţiile educaţionale concrete (varierea
raportului libertate-autoritate, indulgenţă-exigenţă în funcţie de specificul situaţiilor
apărute);
• disponibilităţi de adaptare la variate stiluri educaţionale;
• entuziasm, înţelegere, prietenie.
 Activitatea nr. 3:
Realizaţi o comparaţie între componenţa
profesional-ştiinţifică, cea psihopedagogică şi
cea psihosocială.
Formarea iniţială a personalului didactic, indiferent de legislaţia în
vigoare, trebuie să cuprindă pe lângă pregătirea de specialitate şi..:

• O pregătire psihologică prin care să se creeze condiţiile cunoaşterii şi

autocunoaşterii autentice, să se creeze înţelegerea locului şi rolului
personalităţii In lume;

• O pregătire pedagogică în baza căreia cel care doreşte să îmbrățișeze

cariera didactică să fie în măsură să cunoască, să înțeleagă şi să aplice
filozofia educaţiei, să-şi formeze un bagaj de cunoştinţe, priceperi şi
deprinderi pentru a aplica teoriile curriculare, teoriile evaluării, teoriile
instruirii, metodologia didactică pentru a-şi forma o competenţă psiho-
pedagogică.
• Certificarea pentru profesia didactică se poate obţine la două
niveluri, respectiv:

• a). Nivelul I (iniţial): acordă absolvenţilor de studii

universitare dreptul să ocupe posturi didactice în
învăţământul preuniversitar obligatoriu, cu condiţia acumulării
unui minimum de 30 de credite transferabile din programul de
studii psihopedagogice;
 NIVEL I – FORMARE PSIHOPEDAGOGICA INIŢIALĂ

1. PSIHOLOGIA EDUCAŢIEI 5 credite an I, sem I

2. I.A.C. 2 credite an I, sem II
3. PEDAGOGIE I 5 credite an II, sem I
(Fundamentele pedagogiei + Teoria şi metodologia curriculum-ului)
4. PEDAGOGIE II 5 credite an II, sem II
(Teoria și metodologia instruirii + Teoria și metodologia evaluării)
5. MANAGEMENTUL CLASEI DE ELEVI 3 credite an III, sem I
6. DIDACTICA SPECIALITĂŢII – A (monospecializare) 5 credite an III, sem I
7. DIDACTICA SPECIALITĂŢII - B (dublă specializare) 5 credite an III, sem I
8. PRACTICA PEDAGOGICĂ A (monospecializare) 5 credite an III, sem I+II
9. PRACTICA PEDAGOGICĂ B (dublă specializare) 5 credite an III, sem II
10. EXAMEN DE ABSOLVIRE (specializarea A) 5 credite an III, sem II
• b). Nivelul II (de aprofundare): acordă absolvenţilor de
studii universitare dreptul să ocupe posturi didactice în
învăţământul liceal, postliceal si universitar, cu satisfacerea a
două condiţii:

 acumularea unui minimum de 60 de credite transferabile

din programul de studii psihopedagogice;

 absolvirea unui program de master în domeniul diplomei

de licenţă.
 NIVEL II – FORMARE PSIHOPEDAGOGICA INIŢIALĂ

1. PSIHOPEDAGOGIA ADOLESCENŢILOR, TINERILOR ŞI ADULŢILOR 5 credite an I, sem I

2. CONSILIERE ȘI ORIENTARE 5 credite an I, sem II
3. SOCIOLOGIA EDUCAȚIEI 5 credite an I, sem I
4. DIDACTICA DOMENIULUI ŞI DEZVOLTĂRI ÎN DIDACTICA SPECIALITĂŢII (ÎNVĂŢĂMÂNT
LICEAL, POSTLICEAL, UNIVERSITAR) 5 credite an II, sem I
5. PROIECTAREA ȘI MANAGEMENTUL PROGRAMELOR EDUCAȚIONALE
5 credite an II, sem II
6. PRACTICA PEDAGOGICĂ 5 credite an II, sem II
7. EXAMEN DE ABSOLVIRE NIVEL II 5 credite an II, sem II

Observație: La nivelul II al modulului psihopedagogic se pot înscrie doar masteranzii care

urmează un master în același domeniu de licență.
Formarea continuă a personalului didactic implică:
• Această activitate se realizează prin parcurgerea mai multor programe
oferite mai ales prin departamentele specializate ale universităţilor.
Formarea continuă este coordonată de MEN şi se realizează prin
unităţi de învăţământ, case ale corpului didactic, centre, instituţii şi
alte forme instituţionalizate pentru pregătirea şi perfecţionarea
personalului de conducere, îndrumare şi control.

• Perfecționarea prin definitivare şi grade didactice

• Programe de conversie profesională

https://www.edu.ro/sites/default/files/_fi%C8%99iere/Invatamant-
Preuniversitar/2016/resurse%20umane/formarea%20continua/OM%205561_2011%20Metodol
ogie%20privind%20formarea%20continu%C4%83%20a%20personalului%20din%20%C3%AEn
v%20preuniv.pdf
• ,, Cel ce-si domina poporul prin adevărul cuvintelor sale,
cu toate greutățile si amărăciunile, va fi urmat (...).Ca si
cel care făurește sentimentul măreției”
(Antoine de Saint –Exupery )
 Activitatea nr. 4
Comentaţi următoarele citate:

Profesor îţi este orice om de la care poţi să înveţi ceva.

Nicolae Iorga

Un profesor este o persoană care vorbeşte în somnul

altcuiva.
W.H. Auden

Un profesor este cineva care se face treptat inutil.

Thomas Carruthers
Competenţa profesorului:
Performanţa profesorului:
totalitatea
capacităţilor Eficienţa
(cunoştinţelor constă în ceea
şi ce face mai Productivitatea:
aptitudinilor) mult, decât depinde de
unui profesor. ceea ce poate competenţa, contribuţia pe Profesionalis
face. performanţele care o aduc mul
dar mai ales de profesorii faţă
răspunsurile de câștigurile creştere şi
elevilor. în procesul dezvoltare
învăţării continuă ca
elevilor pe profesionist,
parcursul a mai reflectarea
multor, asupra
semestre, ani eficienţei
de studiu. propriei
productivităţi
ca profesor şi
îmbunătăţirea
acesteia când
este necesar.
Identificati trasaturile de caracter ale fiecarui membru, dar si rolul ideplinit
 Activitatea nr. 5:
Realizați un eseu structurat pe tema:
Portretul profesorului ideal.

Țineți cont de următoarele caracteristici: rolurile și

statusul unui profesor (îndatoriri și drepturi),
profilul de competență al profesorului, talentul –
măiestria vs știința;
• În baza unor cercetări experimentale, N. Mitrofan (1988, pp.166-
169) a identificat trăsăturile necesare exercitării profesiunii
didactice, realizând o psihogramă.
• Fiecare cerinţă este notată cu un număr de la 1 la 4, ce poartă o
anumită semnificaţie (1 – absolut necesară, 2 – necesară, 3 –
contraindicaţii nete, 4 – contraindicaţii relative).
• Fără a citi scala de scorare, încercaţi să acordaţi puncte (de la 1 la
4), prin raportare la calităţile propuse, aşa cum consideraţi că vă
„vedeţi” Dvs (prin prisma posibilităţilor Dvs de realizare).
Comparaţi apoi scala realizată de Dvs. cu cea standard.
• Ce constataţi?
În loc de încheiere…

www.youtube.com/watch?v=jnDb4Lh
VA MULTUMESC!