LOGOSUL CA „LUCIDITATE”

Înțelegerea aristoteliciană a logosului retoric ca argument concentrat, care pleacă de la ceea ce

este de la sine înțeles ca „adevărat” (în sensul de: expresie a evidenței și bunului-simț).

Entimema

- Raționament concentrat, simplificat – de aici posibilitatea de a înțelege logosul ca „luciditate”

- Raționament care pornește de la ceea ce este considerat de comunitatea receptoare ca evident,
de la sine înțeles, de bun-simț – de aici, posibilitatea de a înțelege logosul ca „lume”

Retorica, vorbirea publică, se mulțumește cu asta. Literatura e mai cuprinzătoare:

- Problematizează condiția de posibilitate a exercițiului argumentativ – luciditatea, condiția

de maximă atenție/concentrare/articulare a intelectului – altfel spus, conștiința de sine –
Logosul ca luciditate.

- Problematizează și exprimă (reprezintă, adică aduce la reprezentare, etalează) acele

premise ale gîndirii colective care generează „evidența”, „realitatea” – logosul ca model
al lumii – ca modalitate de a organiza experiența, cunoașterea socială, într-o „lume”.

LOGOS-UL CA LUCIDITATE

Raţionalitate şi imaginar
Simboluri ale rațiunii – Gilbert Durand, Antropologia imaginarului

Jonathan Kertzer, Poetic argument, Kingston, London, Montreal: McGill-Queen's University

Press, 1988: p. 10.

The revolt against reason is, of course, a commonplace of modern cultural criticism. It is so
common that we overlook how readily we assign reason a comic role by linking it rhetorically
with icy abstraction, linear thinking, and impersonal science, and then treating it as a convenient
adversary, a Malvolio to be ridiculed and humanized. Imagination in turn becomes the hero or
clown that makes reason undergo a lively festival. In the process, however, reason exacts its own
mischievous revenge. Logic is the dynamic and sanction of argument, yet modern poets and
critics have repeatedly made the self-defeating claim that poetry argues by subverting logic
systematically, that is, logically. The tricky circularity of this puzzle should alert us to the fact
that reason need not be cold and linear.
Revolta împotriva rațiunii este, desigur, un loc comun al criticii culturale moderne. De obicei nu
remarcăm cât de ușor atribuim rațiunii un rol comic, legând-o retoric de abstracția înghețată,
gândirea lineară și știința impersonală, și tratând-o apoi ca pe un adversar convenavil, un
Malvolio demn de a fi ridiculizat în prea-omenesc-ul său. imaginația în schimb devine eroul sau
clovnul care atrage rațiunea într-o sărătoare plină de viață. În acest proces, însă, rațiunea găsește
satisfacția unei răzbunări ironice. Logica înseamnă dinamica și validarea argumentului, și totuși
poeții și criticii moderni au emis adeseori o idee care își conține contra-argumentul: că poezia
argumentează subvertind logica în mod sistematic – adică, logic. Circularitatea incomodă a
acestei probleme ar trebui să ne facă atenți la faptul că rațiunea nu este în mod necesar rece și
lineară.

„Luciditatea” literaturii și conceptual de metaforă epistemologică (Umberto Eco) : operele poartă

în ele amprenta modului de cunoaștere dominant și a atitudinii dominante față de cunoaștere din
epocile în care au fost concepute.
Exemple:
Modelul căutării (questa) din literature inițiatică
Modelul revelației = în poezia mistică
Modelul experimental – științele empirice ale modernității și nașterea „realismului” sau
„naturalismului” – literature înțeleasă ca știință
Pluralitatea formelor de cunoaștere și literature postmodernă – relativizarea raționalității,
cunoașterea științifică înțeleasă ca aproximație și ficțiune speculativă

1. Reprezentarea proceselor de gîndire

Conștiința înseamnă conștiință de sine

Sofía – cultul Inteligenței empatice: Fedeli d’amore, secolul al XIV-lea (anii 1300), Florenţa:
Guido Guinizelli (1230-1276), Guido Cavalcanti (1250?-1300), Dante Aligheri (1265-1321)
Sonetul italian în evul mediu și Renaștere, antologie și traducere de C.D.Zeletin, București:
Humanitas, 2008

Simboluri ale clarităţii, ale preciziei, ale rigorii – ale Raţiunii

Experinţa lucidităţii, la poeţii intelectuali
Reprezentarea proceselor mentale și simboluri ale conştiinţei de sine, în poezia modernă:
Stephane Mallarmé (1842-1898), Poezii, traducere de Ștefan Augustin Doinaș, București:
Univers, 1972
Paul Valéry (1871-1945), Poezii – Dialoguri – Poetica și estetica, traducere de Ștefan Augustin
Doinaș, Alina Ledeanu și Marius Ghica
Thomas Stearns Eliot (1888-1865), The Waste Land, traducere de Alex Moldovan, Pitești:
Paralela 45, 2004

Analiza memoriei, fluxul conștiinței ca poetică a lucidității, în proza modernă:

Marcel Proust (1871-1922), În căutarea timpului pierdut
- traducere de Radu Cioculescu, București: Leda, 2005
- traducere de Irina Mavrodin, vol. 1-6, București: Univers, 1987-2003
James Joyce (1882-1941), Ulise, traducere de Mircea Ivănescu, București: Univers, 2012
Tema lucidităţii – teatrul, romanul ca expresii ale lucidităţii, ale conştiinţei de sine: Camil
Petrescu

2. Artele poetice ca expresii ale lucidității

Clasicismul:
Horațiu (65-8 îChr), Arta poetică, în Opera omnia, traducere de Traian Costa, București:
Univers, 1980
Nicolas Boileau (1636-1711), Arta poetică, traducere de Ionel Marinescu, București: Editura de
Stat pentru literatură și artă, 1957
Alexander Pope (1688-1744), Eseu despre critică, în Eseu despre om, eseu despre critică si alte
versuri, traducere de Ioana Sasu-Bolba, București: Limes, 2015
Romantism:
Edgar Allen Poe (1809-1849), Principiul poetic, traducere de Matei Călinescu, București:
Univers, 1971
Simbolism:
Charles Baudelaire (1821-1867), Curiozități estetice, traducere de Rodica Lipatti, București:
Meridiane, 1971
 3. Literatura autoreferenţială

Modernismul și poezia auto-reflexivității (poezia despre poezie)

Ion Barbu (1885-1961), Joc secund
Mircea Ivănescu (1931-2011), Versuri, poeme, poesii, antologie și prefață de Matei Călinescu,
Iași: Polirom; Versuri, antologie și prefață de Al. Cistelecan, Humanitas, 2014
Romulus Bucur (n. 1956), Greutatea cernelii pe hîrtie, București: Cartea românească, 1984
Bogdan Ghiu (n. 1958), Manualul autorului, București: Cartea românească, 1989

Meta-ficțiunea, textualismul –
Gheorghe Crăciun (1950-2007), Acte originale/Copii legalizate, București: Cartea românească,
1982 – ed. II: Iași: Polirom, 2012
Mircea Nedelciu (1950-1999), Efectul de ecou controlat, în Proza scurtă, București: Compania,
2003
Gheorghe Iova (n.1950), Texteiova, București: Cartea românească, 1992

4. Absurdul, paradoxul: luciditatea, critică a raţionalităţii

“Logic in poetry need not display strict deductive or inductive patterns; it need not even respect
logical categories and relations. But it must employ these patterns, categories, and relations in
the course of its disrespect”.

Logica în poezie nu trebuie să etaleze tipare deductive ori inductive stricte; nu trebuie nici măcar
să respecte categoriile și relațiile logice. Dar trebuie să utilizeze aceste tipare, categorii și relații
în manifestarea acestei lipse de respect.

Jonathan Kertzer, Poetic argument, Kingston, London, Montreal: McGill-Queen's University

Press, 1988: p. 10.

George Călinescu, în „Curs de poezie” din Principii de estetică, București: Editura pentru literature, 1968 –
poezia de avangardă este imitarea actului comunicării, fără conținutul acesteia.
Literatura absurdului – are sens doar în funcţie de un fundal cultural care valorizează intens
raţionalitatea.
Funcţia absurdului: anamorfoza (de-formarea) limbajului revelează structurile logice – le scoate
în evidenţă „în negativ”.
Suprarealismul – dicteul automat
Teatrul absurdului:
Samuel Beckett (1906-1989), Așteptîndu-l pe Godot. Eleutheria. Sfîrșitul jocului, traducere de
Gellu Naum și Irina Mavrodin, București: Curtea Veche, 2010
Eugen Ionescu (1909-1994), Cîntăreața cheală. Lecția, traducere de Vlad Russo și Vlad Zografi,
Humanitas, 2003

O mare provocare a viitorului:

Ce nu poate fi reprodus de maşini în procesul gîndirii-înţelegerii?