Aprecieri critice despre Nichita Stanescu

 Stefan Augustin Doinas:

„Nichita Stanescu se misca intr-adevar intr-o sfera superioara, siderata

de valori exclusiv artistice. Cat despre gustul sau pentru „compromis”,
cred sincer ca nu prea stia ce inseamna acest lucru, tocmai pentru ca
era un ingenuu. Daca nu mi-ar fi teama ca devin prea ... doct, as zice ca
spiritul sau ludic il facea sa pluteasca pe deasupra situatiilor, pentru a
caror substanta tragica cred ca nu avea „organ”: talpile lui nu se
atingeau nici de flori, nici de mocirla. Singurul pacat al lui Nichita
Stanescu a fost crima savarsita fata de sine insusi: distrugerea
sistematica a carcasei care-i asigura superbul exercitiu al spiritului."

„Nichita Stanescu este cel mai important poet roman de dupq cel de-al
doilea razboi mondial. Odata cu el, prin el, logosul limbii romane ia
revansa asupra poetilor ei.”

 Refeninte critice: 11 elegii, volum publicat in 1966 la Editura

Tineretului de Nichita Stanescu.
Gheorghe Grigurcu considera ca Nichita Stanescu, autorul volumului 11
Elegii “e din ce in ce mai putin interiorizat si mai mult un ins ce se vrea
(si este) un produs al publicitatii”. Dincolo de aceasta frontiera
mediatica “pasul aluneca mereu in neant”. Criticul e de parere ca
elegiile nu fac decat sa ne impresoare cu “niste pretiozitati de
abstractiuni, de o fauna de hibrizi metaforici”. Nichita “se neaga pe
sine” si, cu toate acestea, genereaza “inflatii epigonice”, iar tinerii,
datorita lui, isi construiesc din cerneala “idoli bizari”. Finalul exegezei e
aproape indecent: “Autorul celor 11 Elegii, intocmai ca imparatul din
basmul lui Andersen, umbla adesea gol printre noi si ne decidem cu
greu sa rostim adevarul
Nici Alex. Stefanescu nu este un fan al elegiilor: “"Cele 11 Elegii,
departe de a forma un tot unitar, cum s-a spus, sunt poeme adunate la
un loc intr-un mod arbitrar si nu intra in categoria celor mai valoroase
scrieri ale poetului"
La celalt pol, Eugen Simion afirma: "11 Elegii a fost socotita cartea cea
mai buna a lui Nichita Stanescu. Autorul insusi a sugerat, in cateva
confesiuni publice, aceasta ierarhie. Putem spune ca 11 Elegii constituie
volumul cel mai unitar si, in sens filosofic, mai dogmatic a lui Nichita
Stanescu, hotarat sa dea, acum, o viziune coerenta demonstrativa
despre filosofia sa lirica” "

 Nicolae Manolescu:
"Noutatea poeziei lui Nichita Stanescu era evidenta de la intaiul volum,
chiar daca numai în latura superficiala. Modul de a vorbi despre sine si
despre lume era, inainte de toate, socant. Cu ce sa asemeni anatomiile
lirice ale poetului care lua inocent cunostinta de trupul lui? Gleznele
infloreau, bratele tasneau ca niste serpi, din umeri ieseau pantere si lei,
în tample se infigeau vise, scheletul lumina, mainile dadeau la o parte
razele lunii, inelarul se lovea clinchetind de degetul mijlociu. Dar starea
de imponderabilitate a lucrurilor: saltul, dansul, plutirea, zborul? Poezia
inchipuia o lume reala fara gravitatie, imateriala, diafana, în care
obiectele luneca dintr-o forma in alta, dintr-un contur in altul ca niste
misterioase fluide; si totodata o lume a starilor de suflet substantiala,
densa, in care sentimentele se ating, se lovesc si se ranesc."

 Ion Pop:
"Era evidenta, inca din prima carte a lui Nichita Stanescu, tendinta sa de
a aseza discursul liric sub semnul jocului. In peisajul literar al sfarsitului
celui de al saselea deceniu, dominat de gravitatea, reala sau mimata a
'scrisului' existential, autorul Sensului iubirii schita proiectul unui spatiu
ce promitea o noua situare a subiectului liric fata de univers. Nichita
Stanescu se inscrie firesc in evolutia literaturii, preluand si asimiland
sugestii ale inaintasilor, dar mai ales, dezvoltandu-le intr-o viziune
particulara, inconfundabila."

 Eugen Simion:
"Exista un amestec ciudat de forte în fiinta lui Nichita Stanescu: un
respect aproape religios pentru poezie si o supunere aproape cinica
fata de real. [...] Nichita Stanescu reprezintã un mod specific de a fi
poet în lumea noastra. E greu sa-i afli un model in literatura
anterioara."