Perioadă ce este cuprinsă între 0 și 1 an. Are loc o creștere rapidă a abilităților motorii.
Sfârșitul perioadei este marcată de dezvoltarea atașamentului față de părinți. Există
capacitatea de învățare și memorare.
1
Copilăria timpurie (1-3 ani)
Perioada de copil mic (1-3 ani) prezinta urmatoarele caracteristici: incetinirea ritmului
de crestere (greutatea creste cu 3 kg intre 1 si 2 ani, cu 1,5 pana la 2 kg de la 2 si 3 ani, iar
lungimea cu 12 cm de la 1 la 2 ani si cu 10 cm de la 2 la 3 ani), modificarea raportului
intre cap, trunchi si membre, completarea primei dentitii de lapte, dezvoltarea functiei
locomotorii, dezvoltarea continua a scoartei cerebrale, ce faciliteaza formarea reflexelor
conditionate, cuvantul capatand valoarea unui nou sistem de semnalizare, de unde
decurge marea importanta a educatiei copilului pentru formarea bunelor deprinderi.
2
Şcolarul mic (6/7 –10/11 ani)
Această perioadă este apreciată de unii autori ca sfârşit al copilăriei şi un început primar
al pubertăţii.Problemele acestei etape sunt legate de adaptareaşcolară şi de
învăţare.Învăţarea devine tipul fundamental de activitate, solicitând intens intelectul şi
determinând dezvoltarea unor capacităţi şi strategii de învăţare.Paralel cu acest proces,
copilul face achiziţii importante –deprinderile de scis/citit, ce devin condiţia şi
instrumentul însuşirii altorachiziţii.Copilul între 6-7/10-11 ani poate învăţa oricesport:
mersul pe bicicletă, înot, patinaj etc. cu condiţia să fiesusţinut şi stimulat în acest
sens.Copilul însuşeşte pe parcursul acestei perioade un mare volum de cunoştinţe,
dezvoltându-şi concomitent modalităţi noi de înţelegere.Se dezvoltăo serie de calităţi ale
cunoaşterii cum ar fi: observarea atentă, exprimarea în mod desfăşurat a ideilor,
imaginaţia etc.Imaginaţia elevului mic devine mai complexă, mai bogată, se bazează pe
termeni şi împrejurări din ce în ce mai variate. El se entuziasmează repede, are o mare
admiraţie pentru faptele eroice şi pentru întâmplările neobişnuite, îi place să aibă roluri în
care să interpreteze personajele preferate. Înainte de intrarea în şcoală, copilul se
caracterizează prin instabilitate emoţională,copleşit de emoţii.Se dezvoltă propriile
dorinţe şi aspiraţii. Copilulînţelege şi resimte tot ceea ce se întâmplă în familie
4(conflicte, certuri,despărţiri).Relaţiile afectuoase dintre părinte şi copil, cât şi relaţiile
dintre părinţi conduc la structurarea pozitivă sau invers a personalităţii.În această
perioadă, la nivelul personalităţii se structurează trebuinţele, interesele şi
atitudinile.Armonizarea relaţiilor părinte-copil, o viaţă de familie echilibrată şi afectuoasă
dezvoltă o personalitate ce are încredere în forţele proprii, se adaptează uşor la viaţa
şcolară şi dobândeşte un real echilibru emoţional.Modulîn care el apreciază mediul şcolar
(corectitudinea, lipsa favoritismului), dezvoltă la copilsimţul propriei valori.La acest
nivel de vârstă, jocul capătă valenţe noi.Copiilor le plac jocurile cu subiect, cu
roluri.Perioada şcolarului mic se caracterizează din punct de vedere social, prin apariţia
prieteniilor, copiii devenind mai puţin dependenţi de părinţi şi mai interesaţi de colegi, de
prieteni;
3
Pubertatea (11/12 –13/14 ani)
Pubertatea este percepută ca sfârşitul copilăriei, remarcându-se prin procesul de creştere
accentuată, maturizare intensă (mai ales sexuală) şi printr-o structurare complexă a
personalităţii.Primele semne ale pubertăţii sunt legate de concentraţia din sânge a
hormonilor masculini (testosteronul) şi feminini (estrogenul).Aceştia sunt responsabiliîn
mare parte de transformările pe plan biologic.În acest interval de vârstă are loc o creştere
în înălţime şi greutate.Se produce maturizarea sexuală ce se evidenţiază prin semnele
primare şi secundare. În plan psihologic, aceste fenomene dau naştere unor trăiri
tensionate, confuzie şi disconfort.Spre sfârşitul perioadei puberale, datorită faptului că
organele sexuale, devin funcţionale, sexualitateaîşi pune amprenta asupra relaţiilor cu
sexul opus. Comportamentul puberului capătă nuanţe diferite la băieţi şi fete. Acestea din
urmă, dezvoltându-semai repede din punct de vedere biologic, depăşesc cu uşurinţă
adaptarea la noua etapă de viaţă fiind mai stabile, mai sârguincioase, mai
comunicative.Maturizarea tardivă sau precoce modifică poziţia puberului în colectiv şi
relaţionarea lui cu ceilalţi.Respingerea, marginalizarea determină izolareaşi formarea unei
imagini de sine necorespunzătoarea.Dezvoltarea intelectuală este strâns legată de
dezvoltarea psihică generală şi de procesul de maturizare biologică, de activitatea şcolară
diferită de cea a micului şcolar.În această perioadă,datorită numeroaselor contacte cu
situaţii de viaţănoi şi complexe, viaţa afectivă se diversifică, viaţa interioară se dezvoltă,
se maturizează modul în care se relaţionează cu ceilalţi.În ceea ce priveşte
comportamentul şi atitudinea la puberi, se desprind două tendinţe:-pozitivă –puberul este
echilibrat, sincer, dezinvolt, adaptat;-negativă –pesimistă,ce presupuneapariţia
tulburărilor emoţionale (impulsivitate, lipsa de armonie, potenţial delincvent).În relaţiacu
părinţii,stările afective devin mai tensionate ca urmare a manifestării opoziţiei şi
culpabilităţii.În această perioadă,tendinţa spre independenţăa puberului devine din ce în
ce mai evidentă, paralel cu aceastase manifestă şi dorinţa, nevoia de ocrotire şi afecţiune
din partea adulţilor.Puberul,încercând să se adapteze cerinţelor sociale, îşi asumă în mod
conştientun anumit rol social, cedetermină instalarea identităţii ca persoană ce aparţine
unei anumite societăţi. Dezvoltarea relaţiilor cu ceilalţi tineri este concretizată prin
comportamentul puberului în grup. În această perioadă, mai mult decâtîn orice alta, viaţa
socială se trăieşte cu o intensitate maximă. Puberul
5are impresia că în grup (gaşcă, bandă), se poate realiza mai bine şi că în această formă
se poate opune mai ferm adulţilor.Această perioadă trebuie percepută de către părinţi şi
educatori cu tot ceea ce are specific în efortul de a găsi o metodă educaţională optimă;
4
Adolescenţa (14/15 –18/25 ani)
5
Particularităţile VARSTEI A TREIA
6
Fenomenul “bullying”.
Bullying reprezintă o formă de abuz emoțional și fizic, care are trei caracteristici:
Fenomenul „bullying” este mult mai des întâlnit decât ne-am dori să credem. Se întâmplă
pe coridoarele școlii, în curte, pe străzi și, din păcate, uneori și în sălile de clasă.
Nedepistat la timp, bullying-ul poate lăsa traume și repercusiuni ireversibile asupra
adaptabilității copilului în societate.
Cazurile de bullying implică cel puțin un agresor și o victimă, iar, în unele cazuri, există
și martori. Putem discuta despre bully-ing fizic, verbal, sexual sau psihic.
Expunerea la violență a unei persoane poate duce mai departe, precum „efectul
fluturelui” (o acțiune mică într-un anumit loc, la un anumit moment-dat, poate produce
schimbări majore, exponențial amplificate, în alte zone) la alte fenomene de bully-ing,
atât din partea agresorului, cât și din partea celui agresat. De multe ori, agresorul adoptă
violența ca ultimă posibilitate de defulare și exprimare, fiind la rândul său abuzat ori
neglijat. Cauzele cele mai des întâlnite care determină astfel de comportamente ale
agresorului pot fi lipsa de empatie, egocentrismul, orgoliul, superficialitatea relațiilor
umane, și, mai ales, expunerea și preluarea unor modele de comportament similare – de
cele mai multe ori, copilul reproduce cu semenii săi ceea ce vede acasă.
Cele mai multe beneficii în ceea ce privește erliminarea bullying-ului le-ar aduce
schimbarea mentalității de la o vârstă cât mai fragedă. Acest lucru se realizează însă
printr-un plan pe termen mai lung ce ia în calcul următoarele:
7
1. Metode non-formale de educare anti-bullying, cum ar fi jocurile de rol, prin care
copiii să înțeleagă postura în care se expune fiecare parte a acțiunii de bullying și
să conștientizeze consecințele grave pe care neglijarea le poate avea.
2. Abordarea subiectului, la nivel de profunzime, la orele de dirigenție din școli ori în
cadrul orei de Consiliere și Orientare.
3. Organizarea de seminarii și dezbateri libere, întâlniri cu psihologi sau persoane
care au fost parte a fenomenului bullying și care au reușit să depășească situația,
ca exemplu de bună practică.
4. Anunțarea imediată, de către elevi, a unui adult (profesor, director, învățător,
consilier școlar, mediator școlar, supraveghetor / părinte) ori de câte ori este
constatat un act de bullying asupra unui coleg.
Este necesar ca școala să rămână mediul sigur și prietenos unde copiii obțin cunoștințe și
deprinderi esențiale și dezvoltă relații definitorii pentru viitorul lor.