Proba Practica

Temele pentru examenul de absolvire 2018
1. Componentele principale care intră în structura și funcționarea aparatelor de

electroterapie.
2. Stratul hidrofil și fixarea electrozilor.
3. Efectele fiziologice ale curentului galvanic.
4. Modalități de așezare a electrozilor în aplicațiile curentului galvanic.
5. Indicațiile și contraindicațiile curentului galvanic.
6. Băile galvanice-4 celulare-tehnica de aplicare.
7. Băile galvanice generale (Stanger).
8. Prepararea și utilizarea soluțiilor la ionizări.
9.Formele de curenți diadinamici utilizați în electroterapie.
10. Modalități de așezare a electrozilor la aplicarea curentului diadinamic.
11. Tehnica de aplicare a curentului diadinamic la articulația pumnului.
12. Indicațiile și contraindicațiile curentului faradic.
13. Tehnica de aplicare a curentului Trabert la umăr.
14. Terapia prin câmpuri magnetice de joasă frecvență-aplicații generale.
15. Reguli ce trebuie respectate la aplicarea tratamentelor cu Magnetodiaflux.
16. Indicațiile terapiei prin câmpuri magnetice de joasă frecvență.
17. Tipuri de electrozi utilizați în aplicațiile curenților de medie frecvență.
18. Tipuri de frecvențe utilizate în aplicațiile curenților de medie frecvență.
19. Tehnica de aplicare a mediei frecvențe utilizate în aplicațiile curnților de medie
frecvență.
20. Tehnica de aplicare a curenților de medie frecvență pe regiunea dorsolombară.
21. Recomandări și reguli de care trebuie să ținem seama la aplicarea
tratamentului cu unde scurte.
22. Indicațiile și contraindicațiile tratamentului cu ultrasunete.
23. Doze utilizate în tratamentul cu unde scurte.
24. Tehnica de aplicare a ultrasunetelor la articulația pumnului.
25. Terapia cu ultrasunete prin cuplaj indirect.
26. Aplicațiile ultrasuntelor prin cuplaj direct la nivelul umărului.
27. Indicațiile și contraindicațiile tratamentului cu ultrasunte.
28. Tehnhica de aplicare a radiațiilor infraroșii lombar cu lampa Sollux.
29. Indicațiile și contraindicațiile tratamentului cu raze ultraviolete.
30. Helioterapia
31. Tehnica biodozimetriei
32. Tratamentul prin aplicație de raze ultraviolete în doză eritem.
33. Gradele de eritem actinic violet.
34. Laserterapia-definiție, proprietăți fizice, efecte.
35. Parametrii de stimulare, indicațiile terapeutice și contraindicațiile laser.
36. Tehnica de aplicare și numărul de ședințe în laserterapie.
37. Reguli generale ale practicii hidrotermoterapeutice.
38. Sala de hidroterapie și dozarea ei
39. Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească asistentul care lucrează în secția
de hidroterapie.
40. Reguli generale de aplicare a compreselor.
41. Compresele reci
42. Compresele alternante
43. Compresele stimulente
44. Compresele calde
45. împachetările umede
46. Împachetările uscate
47. Indicațiile și contraindicațiile împachetărilor cu parafină
48. Tehnica de aplicare a parafinei de tip gheată
49. Tehnica de aplicare a parafinei de tip mănușă
50. Tehnica de aplicare a parafinei prin metoda sovietică
51. Tehnica de aplicare a parafinei lombare
52. Împachetarea cu parafină pe articulații: genunchi, cot.
53. Băile de parafină pentru mâini și picioare
54. Împachetarea cu nămol-tehnica de aplicare
55. Indiațiile și contraindicațiie impachetărilor cu nămol
56. Ungerile cu nămol
57. Baia de nămol
58. Împachetarea cu nămol
59. Fricțiunile parțiale
60. Fricțiunile complete
61. Indicațiile și conraindicațiile fricțiunilor.
62. Definiție, clasificare, indicația spălărilor.
63. Spălările parțiale
64. Spălările complete
65. Dușul cu aburi
66. Dușul cu aer cald
67. Dușul subacval.
68. Tehnica de aplicare a dușului scoțian
69. Dușul masaj
70. Dușurile rozetă alternante
71. Baia cu peria-tehnica de aplicare
72. Baia generală cu aburi
73. Baia kinetoterapeutică
74. Băile ascendente de mâini
75. Băile parțiale de mâini și de picioare
76. Băile de șezut
77. Băile ascendente complete sau piretoterapeutice
78. Baia cu plante medicinale-tehnica de aplicare
79. Băile cu apă sulfuroasă la cadă
80. Băile cu apă sulfuroasă în piscină
81. Băile cu apă sulfuroasă în bazin
82. Baia de jumătate (Halbbad)-tehnica de aplicare
83. Băile cu CO2
84. Băile cu sare
85. Sauna
86. Băile de lumină
87. Băile de lumină-tehnica de aplicare.
88. Băile parțiale de lumină
89. Crioterapia-definiție, indicații și contraindicații
90. Dotarea și condițiile sălii de masaj-echipamentul necesar
91. Calitățile și obligațiile masajului
92. Durata ședințelor de masaj medical
93. Indicațiile și contraindicațiile masajului
94. Efectele locale ale masajului
95. Efectele generale ale masajului
96. Efectele biologice ale masajului.
97. Manevrele principale ale masajului
98. Manevrele auxiliare ale msajului
99. Masajul general al corpului
101. Netezirea (efleurajul)
102. Frământatul (petrisajul)
103. Fricțiunea
104. Vibrația (tremurătura)
106. Vibromasajul mecanic.
107. Baterea (tapotamentul)
108. Masajul capului
109. Masajul feței
110. Masajul cefei
111. Masajul regiunii costale
112. Masajul precordial
113. Masajul regiunii lombosacrate
111. Masajul peretelui abdominal
112. Masajul umărului
113. Masajul brațului
114. Masajul coapsei
115. Masajul articulației genunchiului
116. Masajul gambei
117. Masajul piciorului plat
118. Automasajul-reguli de bază
119. Masajul reflexogen-scopul, avantaje, durată, indicații, kinetoterapie.
120. Pozițiile de bază pentru învățarea corectă a respirației diafragmatice și
hemidiafragmatice.
121. Relaxarea-obiective și tehnici de lucru
122. Tehnicile anakinetice ale kinetoterapiei
123. Tehnicilie kinetice statice ale kinetologiei
124. Regulile drenajului bronșic
125.Condițiile de realizare ale mișcărilor pasive.
126. Tipurile de contracție musculară prin care se realizează creșterea forței
127. Tehnicile kinetice utilizate în tratamentul redorilor articulare.
128. Elemetele componente ale programului kinetic de corectare a deficitului
respirator.
129. Regulile generale ale tehnicii bilanțului articular
130. Condițiile unei testări musculare corecte
131. Cotarea bilanțului muscular
132. Obiectivele kinetoterapiei în gonartroză
134. Conduita tratamentului kinetic în PSH-umărul mixt.
135. Tratamentul kinetic al cifozei
136. Programul kinetoterapic în perioada sucacută și cronică a lombosacralgiei
137. Kinetoterapia pasivă și activă în insuficientța venoasă cronică
138. Obiectivele generale ale tratamentului kinetic în hemiplegie.
139. Ședința de kinetoterapie a bolnavului cu paralizie de nerv sciatic.
140. Etapele recuperării infractului de miocard
141. Exemple de exerciții utilizate în ytratamentul recuperator al fracturii de
gleznă
142.Obiectivele programului kinetic în DVO
143. Stadiile și conținutul ședinței de kinetoterapie în sindromul de ischemie
periferică
144. Aerosulul terapeutic-definiție, indicații
145. Indicațiile oxigenoterapiei
146. Reacțiile psihice ale bolnavului cu infract de miocard
147. Programul kinetic al bolnavului cu HTA st. I
148.Reeducarea respirației hemitoracice-poziții, tehnici de lucru.
149.Evaluarea clinico-funcțională a respirației-aprecierea gr.de dispnee la efort.
150. Tratamentul fizical-kinetic în osteoporoză
1. Componentele principale care intră în structura și funcționarea aparatelor de

electroterapie
Electroterapia este o metodă terapeutică care folosește curentul electric. Are o
varietate de forme ca băi galvanice, electromiostimulare, electrosomn etc. Se ocupă cu
aplicarea diferitelor forme de curent electric și a unor energii derivate (mecanică,
magnetică, luminoasă), în scop profilactic, curativ și de recuperare.
Părțile componente care intră în structura și funcționarea aparatelor de
electroterapie sunt:
a) Sistemul de alimentare de la retea -format din:
 ștecher,
 cordon,
 întrerupator.
b) Dispozitivul de redresare al curentului -format din:
 convertizor,
 tub semiconductor.
c) Aparatul de reglare a intensității -format din:
 potențiometrul,
 comutatorul pentru forma de current galvanic,
 aparatul de masură al intensității,
 miliampermetrul.
d) Sistemul de racordare cu bolnavul-format din:
 borne,
 cabluri,
 electrozi.
2. Stratul hidrofil și fixarea electrozilor
Contactul dintre electrod și pacient se realizează printr-un strat hirdofil din vâscoză sau tifon
îmbibat cu apă sau cu ser fiziologic, aplicat ferm. Electrozii se fixează cu benzi elastice, chingi,
săculeți cu nispip, vacum sau se pot autoatașa (autoadezivi). Este obligatoriu folosirea stratului
hidrofil între electrozi si tegument pentru prevenirea arsurilor, care trebuie spălat după fiecare
utilizare.
Caracteristici ale stratului hidrofil
 Este obligatoriu între electrod și tegument pentru prevenirea arsurilor cutanate.

 Se confecționează din pânză, tifon, burete poros.
 Nu trebuie să prezinte cute, festoane,înădituri.
 Grosimea trebuie să fie de 1-2 cm.
 Trebuie să depășească aproximativ 3 cm conturul electrodului
 Acest material trebuie umezit cu apă călduță
 Periodic, comprsele se sterilizează, iar la intervale și mai mari, se schimbă.
3. Efectele fiziologice ale curentului galvanic
Def. Prin curent electric se întelege o deplasarea de sarcini electrice (electroni) de-a
lungul unui conductor.
Conductorul electric-este corpul prin care poate trece un curent electric continuu.
Curentul galvanic are 6 efecte:
a) Efectul termic reprezintă producerea de caldură la trecerea curentului printr-un

conductor care opune o oarecare rezistență. Mai este numit și efectul Lenz Joule.
Energia electrică care se transformă în energie calorică se măsoară în jouli, și este direct
proporțională cu rezistența conductorului, cu intensitatea la pătrat și cu timpul. Căldura
produsă se măsoară prin calori.
b) Efectul luminos:
 Conductor
 O anumită rezistență supusă curentului electric aflat într-un anumit mediu gazos sau
vid produce lumina.
c) Efectul termoelectronic -constă în emiterea de electroni la încalzirea unui filament

aflat într-un spațiu închis.
d) Efectul magnetic -curentul galvanic determină în jurul conductorului prin care trece
un câmp magnetic ce deviază acul busolei. Fenomenul este cunoscut și sub numele
de inducție electromagnetică și stă la construcția electro-motoarelor, aparatelor de
tratament si aparatelor de măsură.
e) Electroliza -efectul curentului asupra lichidelor și în funcție de compoziția lor
chimică se numește și disociere electrolitică. Sunt supuse: electrolize, acizi, baze și
săruri.
f) Electroforeza -efectul curentului asupra soluțiilor coloidale ce atrag sarcini electrice
pozitive sau negative în funcție de natura substanțelor. Astfel deplasarea particulelor
spre anod se numește anaforeză și deplasarea către catod se numește catoforeză.
4. Modalități de așezare a electrozilor în aplicațiile curentului galvanic
Electrozii se pot așeza în diverite forme, precum:
 Transversal
 Paraarticular
 Longitudinal
5. Indicațiile și contraindicațiile curentului galvanic
Indicațiile sunt diverse:
 Nevralgii și nevrite,
 Afecțiuni reumatismale degenerative,
 Artrite, artroze cu diverse localizări,
 Tendinite, bursite, periartrite, epicondilite, mialgii,
 Sechele post-traumatice, boala Raynaud,
 Pareze și paralizii,
 Sindroame de suprasolicitare,
 Distonii neurovegetative.
Contraindicațiile sunt diverse:
 Stări febrile, eczeme, pacemaker,

 Prezența corpurilor metalice în țesuturi
 Boli neoplazice, consumptive,
 Intoleranță la curentul electric.
a) Afectiuni ale sistemului nervos:
 Nevralgii, nevrite, nervul schiatic, plexul brahial, nervii intercostali, nevralgii

dentare.
 Afcțiuni occipitale
 Afecțiuni ale femuro-cutanatului.
 Pareze, paralizii(paraliziile flasce ale membrelor de diferite cauze)
 Afectiuni ale organelor de simt(otoscreloze, conjunctivite, irite sclerite)
 Sindroame asteno-nevrotice de suprasolicitare (distonii neurovegetative)
b) Afectiuni ale aparatului locomotor:
 Reumatismele inflamatori si degenerative (artrite artroze)

 Sechelele post-traumatice.
c) Afectiuni ale aparatului cardio-vascular:
 Tulburari circulatori periferice (boala Raymaoud, arteritele, flebitele in faza

subacuta sau cronica)
 Tulburari vazomotorii cerebrale (în cadrul hipertensiunii arteriale)
d) Afectiunii dermatologice:
 Acneea
 Cicatrice cheloida
 Eczeme
 Hemetoame superficiale
 Ulcere aftome
Orice afectiune care produce o leziune a intregritatii tegumentului, supuratiile,

alergii de diferite etiologi, unele eczeme, în cazul T.B.C-ului cutanat, neoplasmelor
cutanate în stadii terminale, în starile caseptice.
6. Băile galvanice-4 celulare-tehnica de aplicare
 Bolnavul stă așezat pe un scaun izolat electric cu postamentul fixat între cele 4
vane.
 Apa introdusă în vane trebuie să fie la temperatura corpului.
 Apa rece accentuiază senzația neplăcută dată de trecerea curentului.
 Se pot face aplicații 4 celulare, 3 celulare, 2 celulare, 1 celulare.
 În cazul aplicației uni sau bi celulare putem adăuga ue.n electrod pe o altă regiune
corporală.
 Mărimea suprafeței de contact a tegumentului cu apa poate fi variată prin cantitatea
de apă din vase.
 Se pot aplica și combinații de polaritate.
 Direcția curentului poate fi ascendentă sau descendentă în funcție de scopul
terapeutic urmărit.
 Înainte ca bolnavul să înceapă procedura, terapeutul trebuie să verifice
funționalitatea celor 4 vane, apoi invităm pacientul să introducă membrele în vane.
 După terminarea procedurii, oprim curentul, apoi solicităm bolnavului să iasă din
baie.
 intensitatea de reglează lent.
 Intensitatea se dozează la prag.
 În tulburări circulatorii, intensitatea este la prag.
 Durata ședințelor între 20-30 min, zilnic sau la 2 zile.
7. Băile galvanice generale (Stanger)
Baia generală Stanger este confecționată din material plastic izolant.
Căzile sunt prevăzute cu 8 electrozi fixați pe peretele căzii, câte 3 pe părțile

laterale,unul cronial (cervical) și altul caudal, la nivelul plantei (talpei)
Sensul curentului poate fi:
 Ascendent
 Descendent
 Transveral
 În diagonală
Dozarea se face până la senzația de furnicătură plăcută și de caldură uțoară
Tehnica de lucru
 Se umple vana cu apă

 Controlăm funcționalitatea băii apoi oprim aparatul și invităm pacientul în cadă
 Intensitatea se dozează progresiv.
 Durata procedurii 14-20 min.
 Ritmul zilnic sau la 2-3 zile, 6-12 ședințe.
8. Prepararea și utilizarea soluțiilor la ionizări
Se folosesc soluții ce conțin substanțe active care se disociază în câmpul electric și

pătrund în tegument la nivelul foliculilor piloși și al glandelor sudoripare unde
realizează depozite, ce apoi sunt preluate de circuția sângelui.
Ex: ionogalvanizarea cu CaCl
Soluția de CaCl se pune la anod.
Soluțiile folosite sunt:
 La polul pozitiv: CaCl2, MgSO4, ZnSO4, ioni metalici, acetilcolină, morfină,

xilină, atrofină, corticoizi,
 La polul negativ: săruri de acizi organici, brom, clor, iod, acid salicilic, acid oxalic,
acid citric.
Soluțiile se prepară cu apă distilată.
Concetrația este mică (1-3%) deoarece în soluție, disociația electrolitică este cu atât
mai mare, cu cât soluția este mai puțin concentrată.
9. Formele de curenți diadinamici utilizați în electroterapie
Curenții diadinamici sunt derivati din curentul sinusoidal de 50Hz care a suferit o
serie de modificari.
Cu ajutorul unei lampi redresoare se obtine mularea fazei negative ceea ce

determina formarea unui curent de 50Hz ½ sinusoidal.
Din aceasta cu ajutorul unei duble diode se obtine un curent de 100Hz ½

sinusoidal.
Ambele forme de curent mentionate trec din categoria curentilor alternativi în
categoria curentilor cu impulsuri, deoarece nu mai au faza negativa.
Forma acestor inpulsuri pozitive este curba ½ sinusoidal cu o durata de 0,01 sec.
La curentul cu impulsuri de 50Hz intervin si pauze de 0,01 sec. În timp ce la cel de

100Hz impulsurile se succed fara nici o pauza nefiind un curent alternativ.
Semnul curentului se mentine tot timpul pozitiv ceea ce variaza, fiind doar
intensitatea care creste în mod ritmic de la 0 la o valoare maxima si apoi descrie o curba
simetrica cu cea a valorilor ascendente ajungând din nou la valoarea 0.
Aceste impulsuri se repeta de 50 sau 100 de ori/sec., frecventele fiind constante

neputându-se modifica.
În functie de felul in care se pot combina diversele posibilitati de succesiune si de

modulare a inpulsurilor descrise se pot obtine urmatoarele feluri de curenti diadinamici:
a) Monofazatul fix este o formă asemanatoare cu cea a curentilor sinusoidali, panta

ascendenta este la fel ca la curentul sinusoidal dar panta descendenta nu cade simetric ci
ea descrie o curba lenta exponentiala, ajungând la 0 în timp dublu fata de curentul ½
sinusoidal acoperind astfel si perioada de pauza ajungând la valoarea 0 la baza
impulsului urmator.
Durata unui impuls-este astfel de 20 mili sec. iar pauza nu exista. Intensitatea
vârfului impulsului este constant aceiasi.
b) Difazatul fix rezulta din suprapunerea a 2 curenti monofazati cu un decalaj de

jumatate de perioada.
Vârfurile impulsurilor sunt asemănătoare, însă intensitatea nu mai ajunge la 0, ea

ramânând la un anumit nivel; astfel rezilta o curba asemanatoare cu cea a unui curent
continuu peste care se suprapun 100 de impulsuri de forma ½ sinusoidala.
c) Perioada scurtă alternează la intervale regulate de 1 sec. se alterneza brusc

monofazatul de 50 impulsuri/sec. cu difazatul de 100 impulsuri /sec.
Se poate creste durata perioadelor de impulsuri de la 1 la 10 sec.
d) Perioada lungă este o formă specială de suprapunere a 2 curenți de 50 impulsuri/sec.
Un curent monofazat fix de 50 impulsuri-peste care, cu un decalaj de ½ perioada se

adauga in mod lent (modulat) tot un curent de 50 impulsuri modulat.
Din această suprapunere rezultă un curent asemănător cu cel difazat.
Durata modulației de creștere a fazei a-2-a este de 0,5 sec., durata perioadei
constante (platoul) este variabilă între 1 si 7 sec.
Descreșterea este de 1,5 sec. alternanta între monofazat si difazat se face între 3 si
10 sec.
e) Ritmul sincopat alternează la intervale de 1 sec. monofazatul cu pauze de aceeași

durată.
10. Modalități de așezare a electrozilor la aplicarea curentului diadinamic
Electrozii se pot aplica în diferite forme, precum:
 Pe puncte dureroase (- pe locul dureros, + în vecinătate)
 Transversal la nivelul articulației mari
 Paravertebral
 Gangliotropă
 Mioenergetice.
11. Tehhnica de aplicare a curentului diadinamic la articulația pumnului

Articulația pumnului (un complex osteoarticular) reprezintă zona anatomică ce unește
antebrațul cu segmentul terminal al membrului superior, mâna. Articulația radiocarpiană
se realizează între fața articulară carpiană a radiusului, discul articular și oasele carpiene
(scafoid, semilunar și piramidal), între extremitatea distală a ulnei și oasele carpiene nu
este propriu-zis o articulație, fiind separate prin intermediul discului articular al
articulației radiocubitale distală. Articulațiile între oasele carpului se numesc articulații
intercarpiene (între oasele din același rând) și articulația mediocarpiană (între cele 2
rânduri osoase).
Aplicația se face cu electrozi de dimensiuni mici cu strat hidrofil, plasați în poziție
transversală (de o parte și de alta a pumnului) și prinși cu chingi sau c benzi elastice în
așa fel încât să cuprindă articulația pumnului și să fie ferm presate pe tegument.
12. Indicațiile și contraindicațiile curentului faradic
Indicatiile curentului faradic sunt diverse:
 În afectiuni musculare ale aparatului locomotor

 În afectiuni ale sistemului nervos periferic.
Contraindicatiile curetului faradic sunt diverse:
 În paralizia spastica
 În orice spasme si contractii musculare
 În atrofi musculare cu degenerescenta
 În atrofi musculare însotite de hipersensibilitate
13. Tehnica de aplicare a curentului Trabert la umăr
Curenții Trabert sunt curenți dreptunghiulari care realizează un adevărat masaj cu
impulsuri excitabile obținându-se astfel un puternic efect analgezic și hiperemiant.
Stratul hidrofil trebuie să fie mai gros (- se aplică pd locul dureros,+ se aplica proximal
sau la distanță)
Intensitatea se crește la prag.
Se recomandă 6-8 ședințe.
Durata 10-15 minute.
Dacă nu se obțin rezultate după primele 3 ședințe, se întrerupe trat.
Efectul analgezic trebuie să se instaleze imediat la sfârșitul ședinței
14. Terapia prin câmpuri magnetice de joasă frecvență-aplicații generale.

Pot avea frecvența cuprinsă între 500 impulsuri/sec.-5 impulsuri/min.
Curenții de joasă frecvență se obțin prin întreruperea curentului continuu cu ajutorul
unor metode de reglare manuală sau electrică obținându-se inpulsuri electrice ce se
succed ritmic având în general un efect excitator.
Aceste inpulsuri pot fi:

 Singulare,
 în serie.
În general curenții cu impulsuri de joasă frecvență se caracterizează prin:
 Forma și amplitudinea inpulsului;

 Frecvența inpulsurilor;
 Durata inpulsurilor;
 Durata pauzei dintre inpulsuri;
Din punct de vedere al formei inpulsurile pot fi:
 Dreptunghiulare,
 Triunghiulare,
 Trapezoidale,
 Sinusoidale,
 Derivate din cele de mai sus.
Din curentul cu impulsuri dreptunghiulare se pot obtine formele derivate prin:
 Modificarea platoului superior sau inferior;

 Prin cresterea sau descresterea intensitati;
 Variatia duratei inpulsului si a pauzei
a) Impulsul dreptunghiular-se caracterizeaza prin:
 Frontul ascendent-care este perpendicular pe linia izoelectrica,

 Platoul orizontal-care este paralel cu linia izoelectrica
 Frontul descendent-care este perpendicular pe linia izoelectrica
Frontul ascendent-corespunde cresteri bruste a intensitati curentului.
Frontul descendent-corespunde scaderi bruste a intensitati curentului.

b) Impulsurile triunghiulare-se caracterizeaza prin:
 Anularea platoului,
 Fronturile ascendente,
 Fronturile descendente.
Pot avea o durata mai mare sau mai mica formân un unghi mai mare sau mai mic
fata de linia orizontala a timpului.
Cu cât durata impulsului este mai lungă, cu atât panta este mai plină. Cu cât durata
inpulsului este mai scurtă, panta este mai abruptă.
c) Inpulsurile trapezoidale-rezultă din combinarea impulsurilor triunghiulare și

dreptunghiulare. Pantele ascendente și descendente pot fi mai line sau abrupte, liniare
sau curbe.
d) Impulsurile sinusoidale-pot avea panta ascendentă de formă convexă putând

corespunde unei funcții matematice exponențiale.
15. Reguli ce trebuie respectate la aplicarea tratamentelor cu Magnetodiaflux.

 Aparatul de MDF se amplasează în săli separate de alte proceduri
 Patul trebuie să fie din lemn
 Se îndepărtează obiectele metalice
 Se îndepărteză ceasul și nu se vorbește la telefon
 La implanturi metalice, se evită zona învecinată
 Pt purtătorii de pacemaker este strict interzis.
 Pacientul se așează îmbrăcat.
 Bobinele localizatoare se poziționează corespunzător simbolurilor.
 După terminarea ședințtei pacientul este invitat să se așeze la următoarea procedură
 Durata ședinței 10-20 minue.
16. Indicațiile terapiei prin câmpuri magnetice de joasă frecvență.

Indicațiile terapiei de joasă frecvență sunt diverse:
 Atonii
 Atrofii musculare
 Musculatura slăbită din cifoze și scolioze
 Nevralgii
 Nevrite
 Contuzii
 Entorse
 Hipoestezii
17. Tipuri de electrozi utilizați în aplicațiile curenților de medie frecvență

Electrozii utilizați în aplicațiile curenților de medie frecvență sunt:
 Electrozii plați
 Electrozii stelari
Electrozii mai pot fi:
 Clasici de tip placă (plați)
 Electrozi speciali precum:
 Punctiformi cu diametrul de 4 mm
 Inelari
 Toracici
 Palmari “mănușă”
 Ventuză
18. Tipuri de frecvențe utilizate în aplicațiile curenților de medie frecvență
 Frecvențe mici (sub 100 Hz) produc un efect excitomotor al mușchilor striați
normal inervați
 Frecvențe medii (12-35 Hz) și cu intensiate subliminară a curenților, cu un efect
decontracturant și vasulotrofic
 Frecvențe ridicate (80-100 Hz) cu un efect analgetc
19. Tehnica de aplicare a mediei frecvențe utilizate în aplicațiile curnților de medie

frecvență.
În media frecvență există 2 metode de aplicare:

a) Metoda statică
b) Metoda cinetică
În metoda statică electrozii rămân în același loc în timpul procedurii.
În metoda cinetică se utilizeaza 2 electrozi de tip “mănușă” (palmari) aplicați pe
mâinile asistentului, izolați electric.
Se utilizează 4 electrozi din care 2 sunt fixați și 2 sunt mobili.
Prin mișarea permanentă a electrozilor palmari, se produce o variație a diecțiilor de
intensitate maximă, metodă numită și electrokineziterapie.
20. Tehnica de aplicare a curenților de medie frecvență pe regiunea dorsolombară
21. Recomandări și reguli de care trebuie să ținem seama la aplicarea

tratamentului cu unde scurte
Recomandările și regulile de care trebuie să ținem seama la aplicarea
tratamentului cu unde scurte sunt diverse:
 Se explică pacientului ce senzație trebuie să perceapă
 Pacientul trebuie să stea relaxat
 La metoda în câmp condensator, se poate aplica peste haine
 La aplicațiile direct pe tegument, se șterge anterior de transpirații, îndepărtăm alifia
 Se îndepărteză obiectele metalice, ceasul, telefonul, aparatul auditiv
 Se îndepărteză îmbrăcămintea sintetică sau umedă
 Nu se face la gravide, nici la pacienții cu pacemaker
 La aplicații pe ambii genunchi, se introduce o pâslă între genunchi
 Se interzice ultilizarea aparatelor de unde scurte în vecinătatea aparatelor de joasă
frecvență
22. Indicațiile și contraindicațiile tratamentului cu ultrasunete

Indicațiile tratamentului cu ultrasunete sunt diverse:
a) Afecțiuni ale aparatului locomotor
 Afecțiuni reumatice,
 Reumatism degenerativ (osteoporoza)
 Reumatism inflamator (artrite)
 Reumatism abarticular (bursite, tendinite, periartrite)
 Sechele post-traumatice,
 Sechele scapulo-humerale.
b) Afecțiuni ale sistemului nervos
 SNP nevralgii, neuromialgii, nevrite, pareze, paralizii
 SNC scleroză în plăgi, sechele,poliomielită, meningită
c) Afecțiuni cardiovasculare
 Angina pectorală fără afectare miocardică sau insuficiență cardiacă
 Tulburări venoase ale membrelor (sindromul Raynaud)
 Degerături
d) Aparatul degestiv
 Spasme esofagiene gastro-duodenale intestinale
 Constipații cronice
 Diskinezii biliare
 Colecistopatii
e) Aparatul urogenital
 Hipertrofie de prostată
 Pielocistite
 Nefrite acute cu anurie
f) Afecțiuni ginecologice
 Netroanexite
 Amenoree
 Mastită
g) Afecțiuni ORL
 Sinuzită
 Laringită
 Faringită
 Otită
h) Afecțiuni oftalmologice
 Dacriocistite
 Cariocistite
 Iriodociclite
 Chercitite
i) Afecțiuni stomatologice
 Gingivite
 Stomatite
j) Afecțiuni dermatologice
 Furuncul
 Fanarițiu
 Hidrosadeniță
k) Tulburări endocrine
 Dereglări ale tiroidei
 Hipofizei
 Suprarenalei
 Pancreasului
Contraindicațiile tratamentului cu ultrasunete sunt diverse:
 Procese inflamatorii cu supurații
 Manifestări acute ale afecțiunilor reumatologice
 Tendințe la hemoragii
 Neoplasm (cancer)
 Osteosinteze metalice
 Pacemaker
 Sarcină
 Menstruație.
23. Doze utilizate în tratamentul cu unde scurte
Dozele utilizate în tratamentul cu unde scurte sunt:
I. Doza atermică (rece) 50-100w
II. Doza oligotermică (senzație de căldură ușoară) 35w
III. Doza medie/termică (căldură suportabilă) 75-100w
IV. Doza hipertermică (căldură puternică) 100-250w
Dozele I și II se recomandă în stadii acute.
Dozele III și IV se recomandă în stadii cronice.
24. Tehnica de aplicare a ultrasunetelor la articulația pumnului.
25. Terapia cu ultrasunete prin cuplaj indirect.

Terapia cu ultrasunete se poate face prin:
a) Cuplaj direct
b) Ultrasonoforeza
c) Cuplaj indirect prin intermediul apei (subacval) în băi parțiale sau generale.
Vanele trebuie să fie confecționate din material izolator.
Temperatura apei 36-47 grade.
Capul traductorului se aplică paralel cu suprafața regiunii la o distanță de 2-e cm,
iar traductorul, la nevoie, se prelungește cu o tijă pt.ca mâna terapeutului să nu vină în
contact cu oscilațiile traductorului.
Dacă lipsește, folosim mănuși pt protecție.
26. Aplicațiile ultrasuntelor prin cuplaj direct la nivelul umărului
27. Indicațiile și contraindicațiile tratamentului cu ultrasunte

Indicațiile tratamentului cu ultrasunete sunt diverse:
a) Afecțiuni ale aparatului locomotor de cauză reumatismală
 Reumatism degenerativ (ter.oză)
 Reumatism inflamator (ter.ită)
 Reumatism abarticular (tendoane, mușchi, mialgii)
b) Afecțiuni de natură traumatică
 Luxații
 Fracturi
 Entorse
 Contuzii
 Posturi vicioase
 Deformări ale piciorului
c) Afecțiuni dermatologice
 Cicatrici keloide
 Plăgi atone
 Fibrozite
 Dermatomiozite
 Sclerodermie.
d) Afecțiuni neurologice
 Nevralgii
 Nevrite
 Nefroamele amputațiilor
 Distrofie musculară progresivă
 Sindroame spastice.
e) Afecțiuni circulatorii
 Arteriopatie obliterantă
 Boala Raynaud
f) Medicina internă
 .bronhopatii cronice
 Astm bronșic
 Ulcer gastroduodenal
 Diskinezii biliare
 Constipații cronice.
g) Afecțiuni ginecologice
 Dezobstrurarea trompelor,
 Fertilitatea
Contraindicațiile tratamentului cu ultrasunete sunt diverse:
 Modificări tegumentare
 Tulburări de cuagulare sanguină
 Cașexii
 Tumori
 TBC activ
 Febră
 RRA reumatism abarticular acut
 Insuficiență cardiocirculatorie
 Nu se face pe creier, maduvă, ficat, splină, uter gravid, glande sexuale.
28. Tehnhica de aplicare a radiațiilor infraroșii lombar cu lampa Sollux
Aplicațiile terapeutice cu infraroșii se pot face:
a) În spațiu inchis:băile de lumină care pot fi:
 Parțiale,
 Generale.
b) În spațiu deschis: lămpile de tip Sollux.
Tehnica de aplicare-lămpile de tip Sollux
Bolnavul descoperă regiunea de tratat ăn timp ce stă în decubit dorsal.
Distanța dintre tegument și lampă este de 50 cm.
La o distanță de 30 cm, doza de energie este de 4 ori mai mare.
Intensitatea radiațiilor poate fi moderată cu senzație clară, dar suportabilă sau puternică
până la intoleranță.
Dozarea se face în 3 etape:
 Moderată
 Medie,
 Puternică
Durata 5-20 minute.
29. Indicațiile și contraindicațiile tratamentului cu raze ultraviolete

a) Afecțiuni dermatologice
 Cicatrici cheloide,
 Eczeme, degerături,
 Furuncule,
 Herpes zostes,
 Lupus vulgaris,
 Ulcerații cutanate,
 Piodermite, micoze,
b) Pediatrie: rahitism, astm bronșic, debilități fizice.
c) Reumatologie
 Poliartrita, artroze, periartrite, nevralgii,
 Sindromul algoneurodistrofic, AND
 Reumatismul abarticular.
d) Tuberculoza
 TBC pulmonar neevolutic
 TBC intestinal,
 TBC pertonial,
 TBC ganglionar,
 TBC osteoarticular,
 Lupus tuberculos.
e) Alte afecțiuni
 Sindroame neurovegetative,
 Tulburări endocrine,
 Afecțiuni neurologice,
 Afecțiuni stomatologice,
 În scop profilactic, la mineri.
 TBC pulmonar activ, cașexii, neoplazii,cardiopatii,
 Insuficiențe hepatice, hemoragii, hipertiroidii,
 Diabetul zaharat, sarcina,
 Tulburări de pigmentație,
 Fotosensibilitate,
 Unele afecțiuni oftalmologice.
30. Helioterapia
Energia radiantă luminoasă furnizată de aparatele medicale este rezultatul
transformării energiei electrice.
Lumina este coniderată un ansamblu de fenomene obiective de aceeși natură ce
constau în progarea unor unde transversale electromagnetice care transportă energie sub
formă de fotoni.
31. Tehnica biodozimetriei

Def. Biodozimetria este o metodă de măsurare a eritemului cutanatpe baza unui
etalon.
Biodozimetria stabilește doza necesară prescripției terapeutice.
Biodozimetria este timpul minim necesar pt apariția celui mai slab eritem violet.
 Pacientul stă în decubit dorsal, cu lampa proiectată pe biodozimetrul așezat pe
tegument cu toate orificiile acoperite, restul sub cearceaf alb și ochelari cu sticlă
colorată pt protecție.
 Lampa se așează la 50 cm de tegument și la interval de câte 1 min se descoperă cele
6 orificii.
 Se ia în considerație ca biodoză pt pacientul respectiv, pătratul la care a apărut cel
mai slab eritem.
 Durata de expunere reprezintă nr de minim pt dozaj.
32. Tratamentul prin aplicație de raze ultraviolete în doză eritem

33. Gradele de eritem actinic violet.
Gradele de eritem sunt:
I. De gradul I o suprafață mică expusă capată nuanță rozacee, persistă 24 ore, uneori
trece neobservată
II. De gradul II înroșire evidentă (roșu viu) o ușoară senzație dureroasă însoțită de
prurit moderat și ține 3-4 zile.
III. De gradul III roșu încis spre violaceu, cu aspect de arsură cu edem,sensibilitate
cutannată,prurit dureros, îmbrăcămintea devine insuportabilă
IV. De gradul IV roșu cianotic evidențiat, dureros cu flictene, cu exfoliere masivă
34. Laserterapia-definiție, proprietăți fizice, efecte.
Laserul-terapia prin câmpuri de joasă freccvență
Laserul produce procese fizice, biologice, fiziologice.
Sunt radiații electromagnetice, monocromatice cu frecvența 100 nm-2mm, intensitatea
terapiei 10-90mw.
Caracteristici
 Strălucire intensă (focalizarea fasciculelor)
 Interacționează fără contact cu tegumentul
 Reflectă la suprafață
 Se absoarbe parțial intratisular
 Se disipează intratisular
 Se transmite intratisular
 Poate fi continuu sau cu impulsuri
Efectele
 Analgetic,
 Antiinflamator,
 Stimularea metodei circulare,
 Stimularea arteriovenoasă
35. Parametrii de stimulare, indicațiile terapeutice și contraindicațiile laser.
Indicațiile terapeutice sunt diverse:
 Tratamentul bolilor aparatului locomotor,
 Artroze, tendinite, contuzii,
 Retracții cicatriciale, calcificări,
 În neurochirurgie, stomatologie, ginecologie, urologie, cardiologie, oftalmologie,
ortopedie, dermatologie.
Contraindicațiile terapeutice sunt diverse:
 Afecțiuni vizibile tegumentare
 Neoplasm (cancer)
 Ochii, sarcina
 Hemoragie, epilepsie,
 Diabet, la copii.
36. Tehnica de aplicare și numărul de ședințe în laserterapie

Terapia laser durează între 10-20 minute, fiind aplicată de 3-5 ori pe săptămână cu
un total de 10 ședințe ce combină efectele diferitelor lungimi de undă ale laserului,
precum: roșie, verde, albastră și infraroșie.
Așadar, durata unei ședințe este de câteva minute, însă putem observa rezultate pozitive
de la primele ședințe. De obicei, durerea este redusă după aIIIa sau aIVa ședință.
37. Reguli generale ale practicii hidrotermoterapeutice

 Inspecția bolnavului înainte de a intra în cadă .
 Balneația majoră nu se execută după mese abundente ( prânz ) , ci în cursul
dimineții .
 Dacă se aplică două procedure majore în cursul aceleași dimineți , într – e ele
trebuie să fie obligatoriu o pauză de 2 ore .
 Se va evita încărcarea prescripției cu prea multe proceduri .
 Nu se fac aplicații hidrotermoterapeutice majore după stress , eforturi , stări
tensionate .
 Apariția menstruației cantraindică orice tratament balnear în primele 2 – 3 zile și
în următoarele zile se permit aplicații minore la membrele superioare .
 Golierea emoctoriilor .
 Aplicația de hidrotermoterapie rece se va face pe tegumentele calde sau încălzite
.
 Aplicațiile calde , fierbinți vor fi obligatoriu urmate de un duș rece pentru a
combate vasoplegia ce urmează .
 Ștergerea cu un cearceaf după aplicație, în raport cu intenția urmărită va fi mai
tare sau mai încet
 Aplicarea exactă: temperatură, durată, regiune.
38. Sala de hidroterapie și dozarea ei
 Sala trebuie să fie prevăzută cu un vestiar pt pacienți
 Cu toalete
 Cu dușuri
 Camere pt proceduri generale, parțiale și termice.
 Ceasuri pt urmărirea timpului procedurii
 Bazine cu apă la temperaturi 34-38 grade.
 Iluminat fluorescent (artificial)
 Ventilație care să asigure 70% umiditate.
 Pereții trebuie să fie tapetați cu faianță
 Pavimentul trebuie să fie antiaderent.
 Bară în interiorul bazinului de jur împrejur.
 Materiale ajutătoare pt proceduri (înnot)
 Suprafața unei băi trebuie să aibă minim 8m pătrați
39. Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească asistentul care lucrează în secția

de hidroterapie
Asistentul care lucreză in secția de hidroterapie trebuie să îndeplinească următoarele
condiții:
 Trebuie să aibă pregătirea necesară atât teoretică, cât și practică
 Trebuie să poarte uniformă corespunzătoare.
 Trebuie să îndeplinească condițiile de igienă peronală și să folosească materialele
necesare pt evitarea unor contaminări (mănuși, mască)
 Trebuie să pregătească pacientul fizic și psihic.
 Pacientul trebuie supraveghiat pe tot parcursul procedurii de hidroterapie.
 Trebuie să urmărească intervalul de timp al procedurii.
40. Reguli generale de aplicare a compreselor

 Compresa se umezește și se împăturește.
 Aceasta trebuie să fie de bumbac.
 Umiditatea trebuie să corespundă tipului de compresă
 Cele calde și reci vor fi semistoarsenîn așa fel încât apa să nu se scurgă pe
tegument.
 Cele stimulente vor fi bine stoarse pt a evita umezirea compresei de acoperire.
 Compresele uscate de acoperire trebuie să depășească compresele subiacente cu 1-2
cm.
 Compresele nu se strâng prea tare pt a nu da tulburări de circulație. Dacă compresa
stimulentă nu s-a încălzit după 10-15 min și aplicarea acesteia provoacă frisoane, se
retrage putând fi aplicată din nou pe aceeași regiune, numai după fricționarea sau
perierea acesteia.
 Compresa se aplică numai pe tegumentul sănătos și uscat deoarece aplicațiile
repetate și umezeala pot provoca macerații.
 Compresele reci se schimbă la 5 min pt a menține temperatura scăzutăși se țin în
total 20-60 min și sunt mai bine tolerate ca metoda cu gheață.
 Compresele calde trebuie acoperite cu un prosop uscat și gros pt a menține
temperatura caldă și constantă.
 Acestea sunt mai bine tolerate decât băile calde.
 Compresele stimulente se lasă până se usucă cele ude.
 Acestea se mai numesc priessnitz.
41. Compresele reci

Def. Compresa este o bucată de pânză sau tifon înmuiată în apă și apoi stoarsă.
Compresele reci au efect antalgic, vasoconstrictor, antihemoragic, antitermic,
antiinflamator.
Tehnica de aplicare
 Se inmoaie compresa în apă rece, se stoarce și se împăturește de 5-6 ori, apoi se
aplică pe regiunea interesată
 Din 5 în 5 minute, compresa se schimbă, menținându-se astfel temperatura
scăzută
 Acest lucru se poate realiza și dacă combinăm compresa cu un hidrofor sau
aplicare de pungă de gheață
 Durata totală a unei comprese variază în raport cu boala, încadrându-se între
limitele de minimum 20 minute și maximum 60 minute.
42. Compresele alternante se alternează cele reci cu cele calde și au rol de stimulare a
circulației sângelelui și sistemului neuromuscular și circulator.
Tehnica de aplicare :
 Se aplică conform tehnicii expuse o compresă caldă la o temperatură de 40-50˚C
pe o durată de 2-3 minute, după care pe același loc, se aplică o compresă rece la
o temperatură de 12-16 ˚C pe o durată de ½ - 1 minut.
 Aceste comprese se alternează de 5 – 6 ori.
 Se începe totdeauna cu compresa caldă și se termină cu cea rece.
43. Compresele stimulente se aplică o compresă rece au caldă acoperită de una uscată
mai mare. Acestea ajută circulația. Durata este de 2-6 ore.
Def. Aplicarea de bucăți de pânză înmuiate în apă la diferite temperaturi și pe
diferite zone ale corpului a căror acțiune se bazează pe efectul excitantului termic.
Tehnica de aplicare:
 Se înmoaie o bucătă de pânză mai mică în apă , se stoarce bine și se aplică pe
regiunea interesată .
 Peste aceasta se aplică a doua compresă , în așa fel ca să depășească cu 2 – 3 cm
compresa umedă
 Durata de aplicare este de 2 – 6 ore sau până la uscare.
44. Compresele calde

Def. Compresa este o bucată de pânză sau tifon înmuiată în apă și apoi stoarsă.
Compresele calde au efect antilgic, antispastic, miorelaxant, hiperemiant.
 Este ca și pentru compresele reci cu particularitatea că , spre deosebire de
acestea , compresele calde sunt totdeauna acoperite pentru a li se menține
temperatura.
 Compresele se schimbă din 5 în 5 minute.
 Durata totală de aplicare este de minimum 20 minute și de maximum 60 – 90
minute.
45. Împachetările umede se execută la 18-20 grade, timp de 1,5 ore.
Acestea contau în învelirea unei părți întinse a corpului într-un cearceaf înmuiat în
apă la temperatura de 18-20 grade, bine stors, peste care se aplică o pătură.
În primele 15 min predomină faza de excitație, apoi faza de calmare, între 15-50
min și faza de hiperemie între 50-90 min.
Pot avea o durată de 10 min (scurtă) 40-50 min (medie) 50-90 min (lungă)
Acestea mai pot fi complete, 3 sferturi, inferioare, superioare, la trunchi.
46. Împachetările uscate au o durată de 1,5 ore.

Se efectuiează pt călirea organismului prin ameliorarea mecanismelor adaptative la
variațiile mediului extern și în scop curativ în afecțiuni cu metabolism scăzut, în
obezitate, hipertiroidism. Constau în, învelirea unei părți sau a întregului corp într-o
pătură de lână aplicată direct pe corp.
Contraindicații
 Astenie fizică și psihică
 Convalescență
47. Indicațiile și contraindicațiile împachetărilor cu parafină

 Boli ale aparatului locomotor :
 Contuzii ;
 Osteomelite cornice ;
 Artrite subacute și cronice ;
 Artrite infecțioase și deformante ;
 Boli ale aparatului digestiv și glandelor anexe :
 Hepatite cornice ;
 Periviscerite ;
 Boală ulceroasă ;
 Gastrite ;
 Boli ale sistemului nervos periferic :
 Nevralgii ;
 Nevrite ;
 Afecțiuni ginecologice :
 Anexite cornice ;

 Piodermite
 Eczeme
 Tuberculoză ;
 Neoformațiuni maligne
 Tendințe la hemoragii
48. Tehnica de aplicare a parafinei de tip gheată

La aplicarea parafinei de tip gheată se folosesc manșoane de cauciuc de mărimea
articulațiilor care se leagă deasupra și de desubtul articulațiilor.
Manșoanele sunt confecționate din pânză cauciucată care să reziste la aplicarea
parafinei. Au o grosime de 2-3 cm și sunt prevăzute cu un orificiu la care se adaptează o
pâlnie prin care se toarnă parafina topită apoi se învelesc pt a menține o temperatură cât
mai ridicată.
49. Tehnica de aplicare a parafinei de tip mănușă
La aplicarea parafinei de tip mănușă se folosesc manșoane de cauciuc de mărimea
mai ridicată.
50. Tehnica de aplicare a parafinei prin metoda sovietică

Parafina este o substanță obținută prin prelucrarea pietrolului și se prezintă sub
forma unor cristale. Parafina este folosită atât pt înfrumusețare, cât și în cadrul unor
tratamente preuum cele pt reducerea durerilor reumatice și ca terapie în artrită,
osteoartrită, poliartrită reumatoidă și spondilită anchilozantă.
 Parafina se topește în vase speciale la 65-70°C.
 Se toarnă apoi în tăvi speciale căptușite cu o mușama medicinală cu 5 cm mai
mare.
 Se lasă să se răcească parafina la 50-54 °C .
 Parafina trebuie să aibă o grosime de aproximativ 2 cm.
 Se pregătește pacientul fizic și psihic.
 Pacientul este așezat în poziția corespunzătoare, iar parafina se aplică pe locul
dureros cu tot cu mușamaua medicinală.
 Durata este între 10-60 minute la 1-2 zile și un total de 10-12 proceduri.
Materiale necesare: cearșaf, mușama, pătură.
51. Tehnica de aplicare a parafinei lombare

Parafina este o substanță obținută prin prelucrarea pietrolului și se prezintă sub
forma unor cristale. Parafina este folosită atât pt înfrumusețare, cât și în cadrul unor
tratamente preuum cele pt reducerea durerilor reumatice și ca terapie în artrită,
osteoartrită, poliartrită reumatoidă și spondilită anchilozantă.
52. Împachetarea cu parafină pe articulații: genunchi, cot.

Pentru impachetarea articulațiilor se folosesc 2 metode:
a) Aplicarea parafinei de tip mănușă
La aplicarea parafinei de tip mănușă se folosesc manșoane de cauciuc de mărimea
mai ridicată.
b) Aplicarea parafinei de tip gheată
La aplicarea parafinei de tip gheată se folosesc manșoane de cauciuc de mărimea
mai ridicată.
53. Băile de parafină pentru mâini și picioare

Parafina este o substanță obținută prin prelucrarea petrolului și se prezintă sub
forma unor cristale .
 Aplicațiile se fac sub formă de băi în vane sau căzi pentru mâni și picioare în
care se toarnă parafina topită în prealabil la 65 – 70 °C (se lasă să se răcească) .

 Apoi se introduc extremitățiile în vane de 2 – 3 ori .
 După instalarea obișnuinței se țin cufundate 20 – 30 minute .
 Acestea se pot ține până când parafina se solidifică .
 La expirarea timpului se scoate parafina și se spală pe mâini .
54. Împachetarea cu nămol-tehnica de aplicare

Împachetările sunt proceduri de hidroterapie care constau în, ănvelirea unei părți
sau a întregului corp conform unor anumite tehnici.
Tehnica de aplicare
 Se așează pătura pe pat, peste aceasta pânza impermeabilă, iar apoi cearceaful.
 Nămolul este pregătit la temperatura precisă (prin încălzire electrică cu aburi sau
amestec cu apă fierbinte.)
 Nămolul se pune pe cearceaf într-un strat de 2-3 cm.
 Bolnavul este invitat să se așeze pe pat, având descoperită regiunea pe care trebuie
să o împachetăm.
 Nămolul se aplică repede pe părțile laterale și anterioare ale regiunilor.
 Pacientul se învelește cu cearceaful apoi cu un material impermeabil și la urmă cu o
patură.
 Pt evitarea congestiei cerebrale, se pune o compresă rece pe frunte.
 Temperatura la care se aplică nămolul oscilează între 38-44 grade.
 Durata împachetărilor este de 20-40 min.
 După terminarea procedurii, pacientului i se aplică un duș cald.
55. Indiațiile și contraindicațiie impachetărilor cu nămol

Indicațiile cele mai importante le constituie afecțiunile aparatului locomotor și
afecțiunile ginecologice.
 boli reumatismale cu evoluție flexibilă
 Hipertensiune și hipotensiune arterilă
 Astmul bronșic,
 Afecțiunile renale.
56. Ungerile cu nămol
 Bolnavul complet dezbrăcat stă câteva minute la soare până se încălzește pielea ,
apoi se unge cu nămol proaspăt complet sau parțial .
 Se expune din nou la soare timp de 20 – 60 minute până când nămolul începe să
se usuce .
 În acest interval de timp va purta o compresă rece pe frunte , iar pe cap va purta
o pălărie .
 După aceasta va face o scurtă baie în lac sau în mare , se va șterge , se va
îmbrăca și se va odihni la umbră sau într-o cameră o oră.
57. Băile de nămol sunt aplicații generale de nămol care se realizează în căzi.
Băile de nămol sunt proceduri foarte solicitante și de aceea trebuie indicate cu
prudență și urmărite cu atenție.
Materiale necesare sunt
 Două căzi din lemn,
 Faianță sau beton cu capacitatea de 250 litri
 Instalație de duș
 Termometrul
 Comprese pt cap
 Ceas semnalizator
 Pernă de cauciuc
 Termofor cu apă rece
 Se pregătește una din căzi , prin amestec cu apă , nămol într – o concentrație
care crește progresiv de la 10 la 25 % , încălzit la temperatura de 36 – 44 °C în
funcție de indicație .
 Bolnavul este invitat să se așeze în baie .
 Durata procedurii este de 15 – 30 – 40 minute .
 Cantitatea de nămol din baie crește progresiv , în sensul că bolnavul începe cu o
baie de jumătate apoi de trei sferturi și mai târziu i se indică baia completă,
regiunea precordială rămânăd descoperită.
 Capul se sprijină pe o pernă de cauciuc sau un termofor.
 În tot timpul procedurii , bolnavul are o compresă rece pe frunte .
 După terminarea băii , bolnavul face o baie de curățire, după ce în prealabil s-a
îndepărtat nămolul , sau un duș cald la temperatura de 37 – 38 °C .

 După procedură i se indică timp de 60 minute odihnă pe o canapea sau pat, într-o
cameră special amenajată .
58. Împachetarea cu nămol

Constă în aplicarea pe o regiune limitată sau pe întreg corpul a nămolului încălzit la o
anumită temperatură. Are efecte benefice, care persistă luni întregi după tratament.
Împachetarea poate fi folosită preventiv, absoarbe toxinele din corp și astfel se
preîntâmpină multe afecțiuni cauzate de acestea.
Nămolul eliberează PH-ul corpului, ajută la răcorirea lui și la relaxarea mușchior.
59. Fricțiunile parțiale

Una dintre procedurile uilizate în hidroterapie cu acțiune tonifiantă ale cărei efecte
se bazează pe factorul termic și factorul mecanic este fricțiunea.
Fricțiunile parțiale (mâini, membre, torace) care interesează împreună sau separat
membrele inferioare sau superioare.
 Se așează pe pat sau canapea pătura și cearșaful . Bolnavul , complet dezbrăcat
este invitat să se culce cu fața în sus și este învelit .
 Se lasă descoperit numai membrul asupra căruia vrem să acționăm. Se înmoaie
prosopul în apă rece, se stoarce și se acoperă segmentul interesat.
 Bolnavul sau altă persoană fixează bine prosopul la rădăcina membrului,
sprijinind în același timp extremitatea fricționată de pieptul celui care efectuează

procedura. Se fricționează cu ambele mâini peste prosop, cu mișcări largi,
cuprizând întreaga regiune cu palmele, până când simțim că prosopul s-a
încălzit.
 Învelim apoi regiunea, cu cearșaful uscat și fricționăm peste membrul
corespunzător. După aceea extremitatea se acoperă și cu pătura, trecându-se la

descoperirea altui membru a cărui fricționare se execută conform aceleași
tehnici.
60. Fricțiunile complete când interesază întreaga suprafață a corpului. Acestea se impart
în funcție de tehnica de aplicare în:
a) Fricțiuni parțial complete care se realizează prin fricționarea întregului corp sau prin
fricționarea separată a diferitelor segmente.
b) Fricțiuni complete propriu-zise
Materiale necesare:
 Un pat sau o canapea
 O pătură
 Un cearceaf, un prosop sau o bucată de pânză
 O găleată cu apă
 Un termometru.
 Înainte de a începe procedura i se recomandă bolnavului să se spele cu apă rece,
și i se aplică pe frunte o compresă rece (pentru a evita congestia cerebrală).
 Tehnicianul ia cearșaful, îl înmoaie în apă la temperatura camerei, îl stoarce, îl
scutură bine ca să nu aibă cute, apoi ține cu o mână un colț al cearșafului, iar cu
cealaltă face cute până ajunge la capătul opu .
 Se așează în fața bolnavului și se procedează astfe :
 Bolnavul stând în picioare este invitat să ridice brațele în sus și i se aplică un colț
al cearșafului pe axila dreaptă.

 Se trece apoi cearșaful peste piept la axila stângă.
 Bolnavul coboară mâinile.
 Tehnicianul trece cearșaful peste spate, peste umărul drept, îl aduce din nou pe
partea anterioară a toracelui trecând apoi peste umărul stâng, iar marginea
superioară a cearșafului se aplică bine în jurul gâtului.
 După aceasta se face fricționarea din partea dreaptă a sa și din cea stângă a
bolnavului, executând fricțiuni repezi și lungi cu o mână pe fața anterioară într-
un sens, cu cealaltă pe fața posterioară în sens opus de la ceafă și gât până la
picioare până simțim că cearșaful s-a încălzit.
 Trecem apoi în fața bolnavului și executăm aceleași fricțiuni pe oărțile laterale
ale corpului de sus până jos.
 Se insistă la gambe și babă deoarece se încălzesc mai greu.
 Procedura fiind greu de executat este indicat să se execute de două persoane.
 După terminarea procedurii se șterge rapid bolnavul cu un cearșaf uscat și este
lăsat să se odihnească învelit sau i se recomandă o plimbare de jumătate de oră .
 La persoanele cu picioare reci și circulație defectuoasă, după aplicarea
cearșafului umed, învelim picioarele într-un prosop înmuiat în apă fierbinte sau
așezăm bolnavul de la început în apă caldă.
 Reușita acestei proceduri depinde de aplicarea unei tehnici corecte.
 Bolnavul cu reacție bună nu are deloc senzație de frig simțindu-se reconfortant.
 Când dorim o reacție mai puternică, fricțiunea completă poate să fie completată
prin baia de cearșaf, baie de curent de aer sau ambele.
61. Indicațiile și conraindicațiile fricțiunilor.

 Stări de surmenaj;
 Astenie;
 Tulburări ale circulației periferice;
 Afecțiuni degenerative și posttraumatice;
 Tulburări metabolice;
 Obezitate;
 Stări depresive;
 Tulburări tiroidiene.
 Boli cardiovasculare;
 Boli dermatologice;
 Ateroscleroză;
 Afecțiuni febrile;
 Boli cronice decompensante;
 Stări cașectice.
62. Definiție, clasificare, indicația spălărilor.

Spălările sunt proceduri cu acțiune moderată , bazată în principal pe acțiunea
factorului termic.
Clasificare:
a) În funcție de temperatură pot fi :
 Reci;
 Calde;
 Alternante.
b) În funcție de regiune pot fi :
 Parțiale (la extremitățile superioare , inferioare , jumătatea superioară sau
inferioară a corpului)
 Complete.
Indicații
 La pacienții cu stări de covalescență;
 La pacienții hiperactivi;
 Stări febrile.
63. Spălările parțiale

Materiale necesare:
 Un pat sau o canapea;
 O pătură;
 Un cearșaf;
 Un prosop sau o bucată de pânză de 110 / 70 cm;
 O găleată cu apă;
 Un termometru de baie.
 Se așează pe pat sau canapea pătura și cearșaful . Bolnavul complet dezbrăcat
este invitat să se culce cu fața în sus și este învelit . Se descoperă extremitatea

indicată , și cu un prosop înmuiat în apă la temperatura prescrisă , puțin stors , se
spală membrul interesat pe fața anterioară și posterioară , de jos în sus și de sus
în jos , cu mișcări lungi de 5 – 6 ori .
 Se șterge cu cearșaful de pe pat și apoi se acoperă cu cearșaful și pătura . Se
procedează la fel și pentru celălalt membru .
 Când în prescripție este indicată spălarea la toate extremitățile , se efectuează
mai întâi asupra membrelor inferioare , după care se trece la membrele
superioare .
64. Spălările complete

 Spălările complete pot să fie aplicate bolnavului culcat sau în picioare .
 Pregătirea bolnavului se face identic ca pentru spălările parțiale .
Tehnica de aplicare
 Se ia prosopul înmuiat în apă și stors puțin și se spală de 5 – 6 ori partea
posterioară de la călcâie la ceafă , ( în sensul circulației de întoarcere ) , acesta
fiind culcat cu fața în jos pe pat sau stând în picioare . Trebuie să avem grijă să
prindem și partea posterioară a membrelor superioare .
 Întoarcem apoi bolnavul cu fața în sus sau cu fața spre noi ( în cazul că stă în
picioare ) și procedăm la fel pentru fața anterioară a corpului de la vârful
degetelor spre bărbie . Trecem apoi pe părțile laterale ale trunchiului , prinzând
axila și partea internă a membrelor superioare și sfârșim cu spălarea părților
interne ale membrelor inferioare .
 La terminarea procedurii se acoperă bolnavul cu cearșaful și pătura ; rămâne în
repaus sau îl îmbrăcăm repede și îl punem să facă 20 – 30 minute mișcare în aer
liber .
 În caz de febră , după spălări nu ștergem bolnavul pentru a favoriza pierderea de
căldură.
65. Dușul cu aburi

Dușurile sunt aplicații de apă cu temperatură variabilă și sub presiune ce se execută
cu ajutor unor dispozitive speceale .
Dușurile cu aburi – folosesc aerul încălzit cu vapori supraîncălziți .
Pentru ca acești vapori prin condensare se transformă în picături fierbinți , asistentul are
datoria de a verifica funcționalitatea dușului înainte de al aplica pe pacient .
Indicații:
 Neuroastenii
 Mialgii
 Pareze
 Parestezii
 Paralizii
66. Dușul cu aer cald

Dușurile cu aer cald constau în proiectarea aerului cald furnizat de un generator pe
o anumită porțiune a corpului .
De obicei se asociază cu masaj , având avantajul că se poate aplica la patul bolnavului .
67. Dușul subacval

Dușul subacval – este un masaj de drenare subacvatică care utilizează fluxul
regulat de jeturi pentru a trata problemele circulatorii sau pentru a ameliora durerile
provocate de articulațiile dureroase .
Dușul subacval este o modalitate plăcută de a întineri pielea și a vă recupera în
urma traumatismelor . Este de asemenea eficient pentru controlul celulitei .
Dușul subacval este efectiv o formă de hidromasaj realizată în următoarele etape :
corpul este scufundat într – un bazin cu apă la o temperatură într – e 34 – 37 °C .
Ședințele de duș subacval durează de obicei într – e 5 – 30 minute , începându – se de
regulă cu partea inferioară a corpului .
Indicatii
 Dureri periarticulare ;
 Dureri musculo – tendinoase ;
 Contracturi ;
 Hipertonii musculare ;
 Edeme ;
 Sechele posttraumatice ;
Contraindicații
 Reumatisme inflamatorii în puseu
 Boli infecto – contagioase
 Stări febrile
 Tuberculoză
 Boli psihice
 Afecțiuni cutanate : micoze ; psoriasis ; cancer cutanat
 Boli venerice
 Suferințe cardiovasculare și respiratorii
 Hipertensiune arterială instabilă
 Boli cardiovasculare.
68. Tehnica de aplicare a dușului scoțian

Dușurile – sunt aplicații de apă cu temperatură variabilă și sub presiune ce se
execută cu ajutor unor dispozitive speceale .
Dușul scoțian – se partică cu ajutorul a două tuburi de cauciuc prevăzute cu capete
metalice de îngustare a coloanei .
Temperatura apei calde folosite este de 40 – 45 °C, iar a apei reci de 18 – 20 °C.
Bolnavul este invitat să stea în fața dușului, pe un grătar de lemn, la o distanță de 2-4 m.
Jetul de apă se proiectează la o presiune de 1,5 – 2 atmosfere.
 Se aplică pe regiunea prescrisă mai întâi coloana de apă caldă , timp de 10 – 15
secunde , apoi cea rece , timp de 5 – 10 secunde , aproximativ de 2 – 4 ori .
 Ordinea în care aplicăm dușul scoțian este următoarea :
 Bolnavul este invitat să se întoarcă cu spatele și tehnicianul proiectează dușul
cald pe membrul inferior stâng începând de la călcâi până în regiunea lombară ,
unde face câteva mișcări transversale , apoi continuă să proiecteze jetul pe partea
stângă a spatelui până în zona omoplatului ; face câteva mișcări transversale în
regiunea interscapulară , apoi coboară pe partea dreaptă a spatelui și coboară în
jos pe mijlocul membrului inferior drept . Repetă de 3 ori această manevră , apoi
face același lucru de 3 ori cu dușul rece . Această alternanță de câte 3 proceduri
calde și 3 reci se face de 3 ori .
 Bolnavul este invitat să se întoarcă cu fața . Se proiectează coloana de apă caldă
pe fața anterioară a membrului inferior drept , apoi se proiectează pe abdomen în
direcția evacuării colonului ; bolnavul este rugat să – și umfle puțin abdomenul ,
se urcă pe torace ( la femei se evită sânii ) , se fac mișcări transversale .
 Pentru a se proteja fața , bolnavul este rugat să – și pună mâinile sub bărbie ,
aplecând ușor în același timp capul pe spate .
 Se continuă procedura coborându – se dușul pe membrul inferior stâng . Se evită
zona scrotală ( la brbați ) . Ca și pentru spate , aceste manevre se execută de 3 ori
cu duș cald , apoi de 3 ori cu duș rece . Alternanța are loc de 3 ori .
69. Dușul masaj

cu ajutor unor dispozitive speceale.
Dușul masaj constă în aplicarea mai multor dușuri rozetă la temperatura de 38-40
°C, concomitant aplicându-se și masajul, conform tehnicii obișnuite. Mai frecvent se
aplicp patțial, rareori general.
Pentru aplicarea lui există instalații speciale cu 4-6 dușuri verticale, în rozetă,
situate unul lângă altul, care se pun simultan sau separat în funcțiune.
În lipsa unei instalații speciale, se poate efectua și cu un duș mobil, la capătul căruia se
aplică o rozetă.
Bolnavul dezbracat complet este culcat pe un pat special de lemn. Se deschid
dușurile și în timp ce apa curge pe corp, tehnicianul execută masajul conform tehnicii
cunoscute.
Durata masajului este de 8-15 minute.
Indicații
 Mialgii
 Sechele după fracturi
 Entorse
 Luxații
 Spondilite
 Nevralgii
 Constipația spastică și atonă
70. Dușurile rozetă alternante
71. Baia cu peria-tehnica de aplicare

Băile sunt proceduri de hidrotermoterapie care se practică cu apă simplă la diferite
temperaturi sau cu apă la care se adaugă diferite ingrediente .
Baia cu peria – se folosește o cadă mare care se umple cu ¾ apă la temperatura de
de 34 -35 °C .
Tehnica de aplicare
Pacientul este invitat să intre în cadă și se așează în șezut.
Asistenta va folosi o perie mai mare și mai aspră cu care va executa perierea de sus
în jos pe toată suprafața spatelui având grijă ca de fiecare dată când se face de jos în sus
să semiumezească peria, apoi se așează pacientul în decubit dorsal, se face perierea
toracelui și pe fața anterioară , pe marginea anterioară, apoi în regiunea abdominală ,
apoi membrele superioare , și membrele inferioare.
Durata băii 3-4 minute (baie de scurtă durată)
Indicații
 Nevroze
 Tulburări circulatorii
Contraindicații
 Hipertensiune arterială
 Fragilitate vasculară
 Sarcină
72. Baia generală cu aburi
Baile generale cu aburi pot fi executate în camere speciale într-o atmosferă
supraîncărcată de vapori la temperaturi de 40-50 °C.
Acestea mai pot fi executate în dulapuri speciale orizontale sau verticale.
Indicații
 Eczeme cornice
 Psoriasis
 Obezitate
 Sifilis
 Nevrite
 Nevralgii
Contraindicații
 Stări febrile
 Boli organice ale sistemului nervos
 Aterocleroză
73. Baia kinetoterapeutică

Se efectuează într-o cadă mai mare care se umple ¾ cu apă la temperatura de 36 -38
°C .
Bolnavul este invitat să se așeze în cadă și timp de 5 minute este lăsat liniștit să se
obișnuiască cu ambianța .
După aceea tehnicianul execute sub apă la toate articulațiile în mod pasiv toate
mișcările posibile în timp de 5 minute , după aceea pacientul stă în repaus , după care
este invitat să repete singur mișcările imprimate de technician .
Durata băii este 20 – 30 minute , după care bolnavul este șters și este lăsat să se odi
hnească.
Indicații
 Redoare articulară cu tendință la anchiloză
 Spondilită anchilozantă
 Paralizii
 Pareză
74. Băile ascendente de mâini (Hauffle)

Baia ascendenta de maini foloseste apa la temperatura 35°C. Bolnavul introduce
mainile in cada timp de 1-2 minute, se odihneste dupa care adauga apa calda sau
fierbinte din 5 in 5 minute, crescandu-se temperatura apei 40 cu 1 grad. Temperatura
trebuie sa ajunga la 40-45°C, dupa ce a ajuns la aceasta temperatura, bolnavul mai sta
inca 15-30 minute. Efectul este cel vasodilatator puternic.
Indicatii: in astm bronsic, scleroza pulmonara, arteroscleroza.
Contraindicatii: afectiuni cardiace, febra.
75. Băile parțiale de mâini și de picioare
Băile – sunt proceduri de hidrotermoterapie care se practică cu apă simplă la
diferite temperaturi sau cu apă la care se adaugă diferite ingrediente .
Băile parțiale se impart în funcție de temperatură în: reci, calde, alternante și
ascendente.
În funcție de regiunea corpului pe care se aplică , cele mai frecvent folosite sunt
: băile de mâini, de picioare , și de șezut .
a) Băile de mâini
Materiale necesare:
 Vane mici de formă ovală sau un lighean mai adânc .
Tehnica de apicare:
 Bolnavul stă pe un scaun și este invitat să introducă ambele mâini în vană , în
așa fel ca apa să acopere mâinile și antebrațele până peste cot . Băile de mâini se
fac calde , reci , alternante , sau ascendente .
B ăile reci de mâini se efectuează la o temperatură mai mică de 15 °C.
Băile calde de mâini se efectuează cu apă la temperatura de 38-40 °C, iar cele
fierbinți se efectuează cu apă la temperatura de 40-45 °C , cu o durată de 10 -20
minute.
Indicații
 Astm bronțic
 Angina pectorală
 Boli reumatismale subacute și cronice cu localizare prodominantă pe articulațiile
membrelor superioare .
Băile ascendente de mâini – se execută în două vane potrivite , una cu apă
caldă la temperatura de 40 °C, a doua cu apă la temperature de 15-18°C. Se introduc
la început mâinile în apă caldă 2-3 minute, până la apariția reacției dermovasculare ,
apoi în apă rece timp de 20-30 secunde.
Se repetă această manevră de 3-5 ori, terminându-se obligatoriu cu o baie rece.
b) Băile de picioare
Materiale necesare:
 Vane speciale sau găleți obișnuite.
Tehnica de apicare
 Bolnavul stă pe un scaun și introduce picioarele în apă, în așa fel ca nivelul
acesteia să fie pâna la un lat de palmă sub genunghi .
Băile reci de picioare – se prescriu la o temperatură inferioară lui 15 °C și
durează 1-2 minute.
Băile calde de picioare se prescriu la o temperatură de 35-40 °C și durează 10-
15-20 minute.
Băile alternante de picioare se practică cu ajutorul a două vase, unul cu apă la
temperatura de 38-42 °C, celălalt cu apă la temperatura de 18-20 °C, conform
tehnicii băii alternante de mâini.
76. Băile de șezut

Materiale necesare:
 Baie de formă specială
 O pătură
 Un cearșaf
 O compresă pentru frunte
Băile reci de șezut – se pune apă în vasul special până la o înălțime de 15-20 cm și
la o temperatură de 18 °C .
 Bolnavul este invitat să se așeze în baie, în așa fel ca apa să ajungă până la
nivelul ombilicului.
 Picioarele și le sprijină pe un scaun mic situat în fața băii. Este acoperit cu un
cearșaf , apoi învelit cu o pătură.
 La frunte i se aplică o compresă rece.
 Durata băii este de 1-5 minute.
Indicații
 Constipații
 Amenoree
 Impotență
 Incontinență urinară
Contraindicații
 Cistite
 Colici uterine
Băile de șezut răcoroase (26-32 °C) cu durata de 15 minute, se execută în același
fel și sunt indicate în: metrite, ovarite, epididimite etc .
Băile de șezut calde se practică la temperatura de 36-40 °C și durează 10-20
minute.
Indicații
 Dismenoree
 Colici uterine
 Colici vezicale și intestinale
 Insuficiență ovariană
Băile alternante de șezut – se execută în două vane cu apă la 18 – 20 °C și 38 – 40
°C , conform tehnicii bailor alternante de mâini și picioare.
Indicații
 Atonii uterine
 Prolapsuri uterine
 Insuficiență ovariană
77. Băile ascendente complete sau piretoterapeutice
 Se umple vana cu apă la temperatura de 35°C.
 Bolnavul este invitat să se aşeze în baie, în aşa fel ca să-i acopere umerii.
 După 2 minute, temperatura băii se creşte treptat prin adăugarea de apă fierbinte.
 Din minut în minut se creşte cu 1°. În tot timpul cît durează baia, bolnavul stă cu
termometrul în gură (sub limbă) şi tehnicianul îi urmăreşte temperatura.
 Concomitent se urmăreşte şi pulsul.
 Se poate ajunge la o temperatură de 39-40°C cu o temperatură a băii de 41-43°C.
 Durata este de 1-1½ oră.
La bolnavii mai rezistenţi, procedura se poate completa şi cu o împachetare uscată
şi completă (cu sau fără termo-foare), avînd grijă să urmărim în continuare temperatura
bolnavului şi pulsul.
Mod de acţiune:
Baia hipertermă provoacă o vasodilataţie tegumentară importantă, care duce la
supraîncălzirea organismului, din cauza pierderilor mici de căldură care au loc numai la
nivelulregiunilor neacoperite (faţa, capul, partea, superioară a pieptului).
Supraîncălzirea duce de asemenea la creşterea oxidaţiilor, fapt care are drept
consecinţă creşterea metabolismului.
Ca rezultat ai supraîncălzirii se produce şi excitaţia sistemului nervos şi
cardiovascular.
Indicaţii Bolile reumatismale cronice, nevralgii şi nevrite cronice, obezitate,
intoxicaţii cronice, astm bronşic.
78. Baia cu plante medicinale-tehnica de aplicare

Mod de preparare:
Se ia o cantitate de 500—1000 g flori de muşeţel sau 300— 500 g foi de mentă
necesare pentru pregătirea unei băi complete. Se face infuzie (se opăresc) într-o cantitate
de 3-5 litri de apă fierbinte, se strecoară printr-o pînză deasă, iar lichidul obţinut este
turnat în apa băii, care capătă culoarea ceaiului şi un miros plăcut.
Tehnica de aplicare
 Bolnavul trebuie să stea liniștit în cadă,
 Apa trebuie să-i acopere umerii și tot restul corpului,
 Capul trebuie să fie sprijinit pe un rulou făcut din prosop, pernă cauciucată,
 Picioarele sunt sprijinite de marginea căzii sau suport dacă există,
 Regiunea inimii rămâne liberă,
 Bolnavii nu vor sta în șezut,
 La sfârșitul tratamentului pacientul este invitat sa iasă din cadă,
 Cada se spală și se dezinfectează după fiecare pacient.
79. Băile cu apă sulfuroasă la cadă

Materiale necesare:
 O cadă de mărime obișnuită acoperită cu capac sau cu un cearșaf
 Substanțe chimice generatoare de hidrogen sulfurat
Mod de preparare:
 Într – o baie umplută cu apă se toarnă o soluție de sulfură de calciu 50 – 120 g
sau un amestec de sulfat de potasiu 50 – 150 g cu 15 – 30 g acid sulfuric sau

hiposulfit de sodiu 50 – 150 și 30 – 60 g oțet de 9 ° ( care se toarnă în baie după
intrarea bolnavului )
 Bolnavul este invitat să se așeze în baie , aceasta acoperindu – se cu capacul sau
cu un cearșaf , lăsând descoperit doar capul bolnavului
 Se procedează astfel pentru a feri bolnavul de efectul nociv al hidrogenului
sulfurat pe cale inhalatoare
 Temperatura băii este de 35 – 37 °C
 Concentrația 50 – 200 mg/litru
 Durata băii este de 5 – 12 minute.
Indicații
 Boli reumatismale ;
 Afecțiuni cronice ale sistemului nervos periferic ;
 Flebite cronice ;
 Furunculoze;
 Băile sulfuroase trebuie să fie instalate în camere separate de restul băilor și cu
ventilație specială din cauza mirosului neplăcut pe care îl degajează.
80. Băile cu apă sulfuroasă în piscină
81. Băile cu apă sulfuroasă în bazin
82. Baia de jumătate (Halbbad)-tehnica de aplicare

temperaturi sau cu apă la care se adaugă diferite ingrediente.
 Această baie se efectuează într-o vană mai mare decât cele obișnuite, în apă la
temperatura de 32 °C.
 Se umple vana cu apă pânpă la înălțimea de aproximativ 20-30 cm (înălțimea
unui termometru de baie obișnuit)

 Pacientul se așează în așa fel încât în spatele lui să rămână un spațiun suficient
pentru manipulațiile tehnicianului
 Pacientul este invitat să-și spele fața și să se fricționeze ușor pe mâini, torace și
abdomen
 Tehnicianul se așează la stânga și puțin în spatele bolnavului, ia în mâna dreaptă
un vas special sau o oală cu capacitatea de 1-1,5 litri și face 10-15 turnări repezi
asupra spatelui și umerilor balnavului , realizate prin lovirea și proiectatrea în
același timp a apei din cadă
 După aceea execută fricțiuni rapide cu apă pe spate și părțile laterale ale
toracelui în direcție verticală de sus în jos și invers
 Apoi ia vasul în mâna dreaptă, trece la picioarele pacientului și puțin la dreapta
lui, îl inviă să se culce pe spate și să-și îndepărteze picioarele și execută tot
atâtea turnări și tot prin aceeași manevră și în partea anterioară a corpului
 După aceea trece din nou la capul pacientului, se așează în spatele lui,
fricționează sub apă partea anterioară și părțile laterale ale toracelui și apoi
abdomenul, circular, în direcția evacuării intestinale
 Fricționează apoi membrul superior de partea opusă, apoi membrul superior de
partea celui care execută mișcarea, după aceea membrul inferior, de partea opusă
, urmat de membrul inferior de pe aceeași parte
 Toate fricțiunile se fac sub apă.
 Astfel se încheie timpul I al procedurii
 Dacă în prescripție nu este prevăzută răcirea, după terminarea timpului i se
repetă procedura în aceeași ordine

 Dacă în prescripție este prevăzută baia de jumătate cu răcire de exemplu de la 32
°C în jos (30-29 °C ), atunci după terminarea timpului îi deschidem robinetul cu
apă rece situate la picioarele pacientului , se ia în mâna dreaptă vasul, iar în
stânga termometrul de baie și se face turnarea pe partea anterioară a corpului
controlându-se cu termometrul răcirea apei până la temperatura prescrisă
 Când s-a ajuns la această temperatură, se încep fricțiunile sub apă invers ca la
timpul I, mai întâi membrul inferior de partea opusă, apoi cel de partea
tehnicianului , abdomenul și toracele .
 Invităm pacientul să se ridice în poziție șezândă și se continua cu fricțiuni repezi
pe spate; procedura se termină cu 10-15 turnări pe spate .
 Se scoate pacientul din baie, se învelește cu un cearșaf uscat și se șterge bine .
 Răcirea apei se mai poate face și turnând 2-3 găleți cu apă rece la nivelul
picioarelor, amestecând în același timp apa, iar după aceea executăm fricțiunile
confom tehnicii arătate
 Baia de jumătate durează 3-5 minute, în mod excepțional 10 minute (boli
infecțioase acute)
Indicații
 Sechele după hemiplegii ;
 Astenie nervoasă ;
 Atonii gastrice și intestinale ;
 Enterite ;
 Hemoroizi
83. Băile cu CO2

temperaturi sau cu apă la care se adaugă diferite ingredient.
Materiale necesare:
 O bombă de metal pentru CO2;
 Un manometru reductor de presiune montat la tubul de CO2;
 Un tub de pânză cauciucată;
 Un generator de bule de gaz;
 O cadă de faianță de dimensiuni normale;
 Un termometru;
 Un ceas semnalizator;
 Un cearșaf;
 Tehnicianul trebuie să fie foarte bine instruit și atent în manipulare, căci o
manevră greșită sau neatenția poate să dea naștere la explozii extrem de grave.
Mod de pregătire:
 Prin tubul de cauciuc care face legătura cu bomba de dioxid de carbon pe o parte
și cu generatorul de bule pe alta, CO2 este introdus în apa din baie.

 Generatorul de bule este compus dintr-un suport metalic din tablă nichelată , de
formă ovală și un sistem de tuburi de cauciuc. Aceste tuburi, la una din

extremități, sunt în legătură, printr-o țeavă metalică scurtă cu furtunul de pânză
cauciucată , iar la partea opusă sunt oarbe.
 Gazul trece în generator cu o presiune de 0,5-1 atmosferă, dând naștere în apă la
bule fine de gaz.
 Temperatura indicată este de 30-35 °C , iar durata băii 5-20 minute.
 Se pot folosi și alte metode pentru pregătirea bailor carbozoase, instalații
asemănătoare fabricilor de sifoane sau substanțe chimice care prin amestecul lor
degajă CO2.
 Pacientul este invitat să se așeze în baie.
 În funcție de stadiul bolii de inimă pe care o prezintă, apa din baie va atinge un
nivel mai coborât sau mai ridicat.
 Vom indica deci baia de ½ , ¾ , sau completă.
 În timpul băii, comunicarea într-e tubul de CO2 și generatorul de bule se
păstrează, CO2 împigând permanent apa din baie.

84. Baiade CO2 uscată (mofeta)
Pacienților care nu pot să suporte din cauza presiunii hidrostatice băile de CO2 în
cadă, li se indică băi de CO2 uscate fără apă (mofeta).
 Este indentică cu a băii carbozose , cu deosebirea că , în cadă , nu se pune apă;
 Deasupra căzii se pune un cearșaf care să o acopere complet , rămânând afară
numai capul pacientului;

 Se face acest lucru pentru a se împedica pierderea gazului;
 Durata băii este de 20-30 minute.
Mofeta parțială de CO2
 Când dorim să influențăm circulația periferică, folosim mofeta parțială (la
membrele superioare sau inferioare)
 Se folosesc dispositive speciale pentru mâini sau picioare , făcute din metal și
terminate la partea superioară cu un manșon de cauciuc care poate fi strâns în
jurul piciorului .
 La cealaltă extremitate au o țeavă metalică la care se adaptează tubul de cauciuc
care face legătura cu bomba de CO2 .
 Pentru ca să se preîntâmpine spasmele vasculare, tubul de legătură este trecut
printr – un vas cu apă caldă care încălzește gazul
 Durata procedurii este de 20-30-40 minute.
Indicații:
 Afecțiuni cardiovasculare compensate;
 Boală hipertonică;
 Angină pectoral;
 Endoartrite obliterante;
 Varice.
85. Băile cu sare

Mod de preparare:
 Se iau 6-10 kg sare pentru o baie generală, 1-2 kg sare pentru o baie parțială
 Se dizolvă în câțiva litri de apă fierbinte, se strecoară printr-o pânză, iar apoi se
toarnă în cadă
 Baia nu trebuie să dureze mai mult de 20-30 minute și este de preferat ca
temperatura apei să se mențină la 37 °C .
Mod de acțiune:
 Băile sărate provoacă vasodilatație tegumentară , influențează procesele
metabolice generale , raportul fosfo – colic și eliminarea acidului uric .
 Au acțiune antiinflamatoare și resorbtivă .
 În caz de reumatism se fac băi complete , de două ori pe săptămână .
 În dermatozele infecțioase se fac băi parțiale cu apă sărată caldă , preparate din
șapte linguri de sare la un litru de apă .
 După baie pielea , nu se șterge , se tamponează ușor și se lasă să se usuce .
 Este un remediu excelent în tratarea infecțiilor produse de ciuperci parazite .
 Pentru tratarea cistitelor , infecțiilor urinare , anexite , și metroanexite se fac băi
complete sau de șezut , în fiecare seară , până la vindecarea afecțiunii .
 După baie nu se mai iese din casă și trebuie evitată expunerea la frig sau curent .
 În caz de gripă și răceală, se fac băi ale picioarelor, tălpilor și gleznelor cu apă
fiebinte și multă sare (zece linguri de sare la un litru de apă).
 Băile vor dura în jur de zece minute după care fară ca picioarele să fie șterse se
bagă în ciorapi de bumbac sau de lână și se stă în pat sub pătură sau plapumă
până se transpiră.
86. Sauna
Sauna reprezintă o baie în două faze , în care alternează o încălzire și o răcire .
Temperatura aerului în încăperea saunei este cuprinsă între 80-120 °C, iar
umiditatea relativă este cuprinsă între 5 și 15 % .
Pentu o ședință se practică 1-3 șederi în saună cu o durată de 8-12 minute fiecare, în
funcție de obișnuiță și toleranța fiecăruia .
Faza de răcire care urmează aplicării de căldură trebuie să cuprindă o ședere de 8-
12 minute într-o încăpere cu aer proaspăt și utilizarea în final a apei reci , urmând apoi o
fază de repaus de circa 15 minute .
Efectele saunei:
Faza de căldură:
 Relaxarea musculară și psihică
 Secreție sudorală
 Eliminarea rezidurilor
 Normalizarea presiunii arteriale
 Acumulare de căldură în corp
Faza de răcire:
 Saturația în oxigen a sângelui
 Lucrul vaselor sanguine periferice
 Normalizarea temperaturii corporale
Indicații
 Forme ușoare de hipertensiune
 Patologii coronare asimptomatice
 Astm bronșic
 Contracturi musculare
 Leziuni musculare și ale părților moi
 Patologii rahidiene de origine musculară
 Boli reumatismale
Contraindicații
 Boli inflamatorii acute interne
 Tulburări severe ale circulației cerebrale
 Epilepsie
 Glaucom
 Boli sexuale
 Tumori
 Boli venoase cronice
87. Băile de lumină-tehnica de aplicare.

Băile de lumină sunt proceduri care utilizează acțiunea asupra organismului a
radiațiilor infraroșii și vizibile emise de lămpi cu incandescență și applicate în spațiu
închis în dispositive spleciale.
 Pacientul se dezbracă complet și se așează pe scaunul din interiorul băii de
lumină , după ce îl adaptează la înălțimea potrivită , apoi închide ușa și se lasă

cele două jumătăți ale capacului , adaptându – se în jurul gâtului pacientului un
cearșaf în așa fel încât aerul cald din interiorul băii să nu poată ieși prin spațiul
rămas liber.
 Se aplică o compresă rece pe frunte sau pe ceafa pacientului sau eventual o
compresă cu termofor rece pe cap.

 Se aprind apoi becurile manipulând comutatoarele de pe peretele lateral , fie în
totalitate, fie numai o parte din becuri în funcție de efectul pe care îl urmărim la
pacient.
 Se lasă pacientul în baia de lumină pe durata prescrisă de medic, care poate să
fie între 10-20 minute.
 Uneori dacă procedura este indicată ca procedură de încălzire în vederea altui
tratament (de exemplu vertebroterapie), atuci durata indicată de medic poate să
fie și mai scurtă de numai 5 minute.
 Alteori, la acienții rezistenți, la care se urmărește o sudorație puternică sau
scăderea în greutate (dacă starea generală permite și numai la indicația

medicului) baia de lumină poate să fie prescrisă și pe o durată mai mare de 20
minute.
 În timpul procedurii se urmărește temperatura din interiorul băii și starea
pacientului.
 După trecerea timpului prescris se va aplica pacientului o procedură de răcire de
obicei spălarea cu apă la temperatura de 22 °C.
88. Băile parțiale de lumină

Băile de lumină – sunt proceduri care utilizează acțiunea asupra organismului a
radiațiilor infraroșii și vizibile emise de lămpi cu incandescență și applicate în spațiu
închis în dispositive spleciale
Băile parțiale de lumină pot să fie superioare, când se aplică în regiunea superioară
a corpului sau inferioare, când se aplică în regiunea inferioară a corpului, inclusiv partea
proximală a membrelor inferioare și bazinul .
 Pacientul dezbrăcat se așează pe pat în decubit ventral sau dorsal , după scopul
urmărit și se așează baia de lumină pe regiunea indicată .
 Pentru a creea un spațiu închis , se acoperă baia împreună cu pacientul cu un
cearșaf și o pătură .
 Pacientul de asemenea trebuie să fie complet acoperit inclusiv membrele
superioare și umerii (în cazul unei băi de lumină inferioară) și se aplică o
compresă rece pe frunte .
 În funcție de scopul urmărit pacientul va sta în baie între 5-20 minute în funcție
de starea generală , boala de care suferă etc .
 După expirarea timpului prescris se aplică pacientului o procedură de răcire
parțială (spălare cu apă la temperatura de 22 °C) .
 În afară de aceste dispozitive care se utilizează în mod obișnuit, mai există unele
adaptate special pentru aplicații la ceafă, la cap, la umeri, la membre care nu
diferă de cele descrise decât prin dimensiune și forma lor .
89. Crioterapia-definiție, indicații și contraindicații

Crioterapia constă în aplicarea factorului de răcire sub formă de: comprese,
împachetări, tamponări, fricțiuni cu pungi umplute cu gheață sau apă rece, scufundări în
apă rece.
Termenul de crioterapie este compus din doi termeni : cryo din greacă și terapie
rezultând terapia prin frig.
Crioterapia reprezintă un mijloc terapeutic important din domeniul larg al termoterapiei.
Spre deosebire de scăderea temperaturii întregului corp (hipotermie), crioterapia se
referă la scăderea temperaturii pe o regiune locaizată.
Indicații
Acest tratament vizează inflamațiile acute, dar pot fi tratate și entorsele, luxațiile,
întinderile sau rupturile musculare.
În crizele majore de lombosciatică sau hernie de disc se practică tratamente complexe,
care includ crioterapia, asociată cu laseroterapia, reflexoterapia, masajul și kinetoterapia
( ultimele două se aplică după ce pacientul a depășit criza .
Folosirea crioterapiei a dat rezultate foarte bune în tratamentele posttraumatice și în
tratarea cicatricelor rezultate în urma operațiilor estetice (remodelări, eliminarea
celulitei și vergeturilor)
Contraindicații
În cazul proceselor reumatismale degenerative sau cronice și în cel al plăgilor inflamate
deschise.
Persoanele care au probleme cu vasele de sânge, în special cele care suferă de
Sindromul Raynoud , diabet zaharat , afecțiuni cardiace.
Sunt contraindicate procedurile în tulburările de sensibilitate la factorii termici , doarece
există riscul de producere a degerăturilor.
Poate provoca fenomene patologice, precum: eritem, tumefacție, tahicardie și
hipotensiune.
În anemia falciformă și cancer.
Este contraindicată procedura la rece la un interval de timp mai mic de 24 h.
90. Dotarea și condițiile sălii de masaj-echipamentul necesar

Masajul este un ansamblu de tehnici care utilizează mâinile (frământare, petrisaj,
presiuni, vibrații etc) și se exercită pe diferite părți ale corpului în scop terapeutic .
Masajul trebuuie practicat de preferință într-o încăpere specială, numită sală de masaj
sau cabinet de masaj .
Încăperile destinate masajului trebuie să îndeplinească toate condițiile de igienă
necesare unei instituții profilactice sau curative, fiind întotedeauna luminoase, bine
aerisite și călduroase .
În ceea ce privește temperatura aerului din aceste încăperi, ea nu trebuie să coboare sub
20 °C, pentru a nu expune pacientul la pericolul răcelii, dar nici să fie cu mult mai
ridicată pentru a nu-l obosi pe practicant.
Curățenia cabinetului de masaj trebuie să fie perfectă , trebuie să se poată face repede și
să se poată întreține cu ușurință.
Banchetele, scaunele și toate celelalte elemente din încăpere vor fi în așa fel așezate
încât cel care lucrează să aibă spațiu suficient pentru a-și desfășura în condiții optime
activitatea, pentru a se putea deplasa în voie în jurul mesei de masaj .
Pentru efectuarea masajului în condiții tehnice superioare sunt recomandate banchetele
special de masaj.
În cabinetul de masaj nu trebuie să existe decât mobilierul strict necesar pentru
executarea masajului.
91. Calitățile și obligațiile masajului

presiuni, vibrații etc) și se exercită pe diferite părți ale corpului în scop terapeutic.
Pentru ca masajul să fie aplicat într-un mod corect, care să nu pună în pericol
sănătatea pacientului și să dea rezultatele așteptate este nevoie de anumite elemente
și anume:
 Deprinderea temenică a tehnicii
 O cunoaștere profundă a efectelor
 Asigurarea unor condiții optime de lucru și de respectarea tuturor normelor
igienice și metodice ale acestei activități .
 Costumul său de lucru trebuie să fie foarte simplu, pantaloni lungi și o bluză cu
mâneci scurte.
 Echipamentul de lucru este menținut curat și schimbat ori de câte ori este
necesar.
 Lenjeria utilizată este înlocuită conform normelor de igienă
 Spălatul pe mâini înainte și după ședința de masaj este o regulă fundamentală
care are ca scop evitarea transmiterii de germeni patogeni de la o persoană la
alta.
 Practicantul , bărbat sau femeie , trebuie să aibă unghiile foarte îngrijite , nu
trebuie să poarte inele , brățări sau alte bijuterii care îl pot deranja în muncă sau
pot leza pielea celui pe care îl masează .
 Maseurul trebuie să fie rezistent la oboseală , deci să aibă o pregătire fizică
general bună pentru a ajunge să capete forță și rezistență , suplețe și
îndemânare , sensibilitate și ritm
 Timpul de odihnă planificat este respectat pentru menținerea condiției fizice pe
durata întregii zile de lucru .
 Potențialul de lucru al maseurului este refecătut prin respectarea pauzelor dintre
ședințele de masaj .
92. Durata ședințelor de masaj medical

În cadrul unei ședințe de masaj, timpul necesar pentru masajul fiecărui segment al
corpului este următorul:
 Spate – 15 minute
 Membrele inferioare – 2 x7 – 14 minute
 Abdomen și torace – 5 minute
 Membrele superioare – 2x5 – 10 minute
 Regiunea fesieră – 3 minute
 Ceafă și gât – 5 minute
 Față – 5 minute
93. Indicațiile și contraindicațiile masajului

Indicații
 Afecțiuni ale aparatului locomotor: reumatismale, neurologice, posttraumatice,
psihogene, afecțiuni articulare, miozite, miofasciite, miogeloze, celulite, nevrite

și polinevrite, retracții musculo-tendinoase, contracturi musculare, hipotrofii și
atrofii musculare de diferite cauze .
 Afecțiuni ale aparatului cardiovascular: staze venoase și limfatice, cu edeme
circulatorii periferice.
 Afecțiuni ginecologice: inflamații cornice, ptoze uterine, aderențe etc.
 Afecțiuni psihogene: forme de nevroze astenică, spasmofilii, distonii
neurovegetative.
 Afecțiuni dismetabolice: obezitate, diabet, gută.
 Pediatrie: anemii , rahitism , sindroame hipoanabolice .
 Geriatrie: tratament de întreținere și stimulare a musculaturii scheletice și a
metabolismului diminuat, după explorări paraclinice .
 Optimizarea formei sportive
 Sedentarism
 Profilaxie secundară
 Îmbunătățirea consistenței, elasticității și mobilității pielii
 Creșterea supleții și ameliorarea circulației sângelui la nivelul țesutului
subcutanat și conjunctiv .
 Stimularea resorbției produșilor din jurul leziunilor cu refacerea mai rapidă a
țesuturilor respective și grăbirea ciocatrizărilor.
 Îmbunătățirea circulației sângelui, cu creșterea cantității de oxigen la nivelul
țesuturilor și cu eliminarea mai rapidă a deșeurilor toxice provenite din
activitatea mușchilor.
 Activarea circulației limfei din căile limfatice cu o resorbție mai rapidă a
lichidelor interstițiale și a edemelor.
Contraindicații
 Afecțiuni maligne sau cu potential de malignizare prin masaj
 Afecțiuni cutanate (boli de piele): parazitare, infecțioase, inflamatorii,
eczematoase, eruptive de diverse cauze, plăgi posttraumatice, fragilitate capilară.

 Afecțiuni acute febrile
 Afecțiuni inflamatorii osoase și osteoarticulare
 Tromboflebite și flebotromboze
 Afecțiuni circulatorii acute: angină pectorală, infarct miocardic, tulburări de
ritm, insuficiență cardiacă, embolii cu diferite localizări, hipertensiune arterială
netratată
 Afecțiuni pulmonare acute
 Afecțiuni acute ale tubului digestiv
 Stări de oboseală
 Boli psihice majore
94. Efectele locale ale masajului sunt:

 Acţiunea sedativă - asupra durerilor de tip nevralgic muscular articular (calmarea).
 Acţiunea hiperemiantă - îmbunătăţire a circulaţiei locale care se manifestă prin
înroşirea şi încălzirea tegumentului, asupra căruia se execută masajul.
 Acţiunea înlăturării lichidelor interstiţiale de stază - cu accelerarea proceselor de
rezorbţie în regiunea masată.
 Acţiunile directe, mecanice influenţează ţesuturile subcutanate conjunctive şi
grăsoase, favorizând schimburile nutritive, prin sporirea aportului de sânge.
 Îmbunătăţeşte şi proprietăţile funcţionale ale muşchilor (excitabilitatea,
conductibilitatea, contractibilitatea) şi ale nervilor motori, făcând să crească
impulsul motor şi capacitatea de contracţie a muşchilor.
95. Efectele generale ale masajului

 Stimularea funcţiilor aparatului circulator - îmbunătăţeşte circulaţia venoasă,
creşte cantitatea de hemoglobină din sânge, sporirea numărului de leucocite şi
hematii.
 Stimularea funcţiilor aparatului respirator - uşurează schimburile de gaze.
 Creşterea metabolismului bazal
96. Efectele biologice ale masajului
97. Manevrele prinicipale ale masajului sunt:

a) Netezirea (eleurajul)
b) Frictiunea
c) Framantatul
d) Tapotamentul (baterea)
e) Vibratia
98. Manevrele auxiliare ale masajului
Manevrele auxiliare ale masajului sunt:

 Cernutul
 Rulatul
 Tracțiunile
 Elongațiile
 Scuturările
 Ciupitul
99. Masajul general al corpului

 Conduce la apariția unei senzații de bună dispoziție o senzație de relaxare,
destindere, motiv pentru care este indicat în tratamentul asteniei și stresului,

insomniei, oboselii cronice, constipației ocazionale.
 Masajul general are un rol estetic, întreținând și refăcând elasticitatea pielii ,
favorizând astfel mișcările corpului, dezvoltând tonusul și rezistența elementelor

ce au rolul de a proteja țesuturile și organele.
 Prin activarea circulației sangvine. la nivel cutanat are loc o intensificare a
eliminării rezidurilor metabolice și o mobilizare a rezervelor de grăsime ce se

depun în straturile de țesut conjunctiv subcutanat, fie uniform, fie aleatoriu pe
alte regiuni ale corpului.
101. Netezirea (efleurajul)

Netezirea este cel mai răspândit procedeu de masaj. Ea acționează direct asupra pielii
având următoarele efecte:
 Curăţă pielea de celulele descuamate de pe stratul superficial;
 Măreşte temperatura locală a pielii;
 Influenţează terminaţiile periferice ale nervilor;
 Îmbunătăţeşte funcţia glandelor sudoripare şi sebacee;
 Influenţează sistemul nervos central;
 Efectul cel mai important al netezirii este scurgerea mai puternică a limfei şi a
sângelui în vase.
 Prin neteziri energice, circulaţia sângelui şi a limfei se intensifică.
 Acest lucru are o influenţă majoră asupra distribuirii sângelui în porţiunile
masate , şi deci contribuie la înlăturarea manifestărilor de stază şi edeme .
 S-a constatat că prin netezire de la periferie spre centru , circulaţia sângelui şi a
limfei se ameliorează şi în vasele mai mari , nu numai în cele aflate imediat sub
piele.
 În cursul masajului absorbţia lichidelor din ţesutul celular subcutanat se
accelerează cu 16-18% şi această accelerare este direct proporţională cu durata
netezirii.
102. Frământatul (petrisajul)

Frământatul este unul din procedeele de bază ale masajului cu ajutorul căruia se
masează în principal masa nusculară.
 În timpul acestui procedeu se trage de pe planul osos grupa musculară masată .
 Frământatul are următoarele efecte :
 Produce o mărire vizibilă a mobilităţii tendoanelor ;
 Fortifică muşchii şi ajută la regenerarea ţesutului muscular ;
 Activează circulaţia limfei şi a sângelui , îmbunătăţind schimburile nutritive şi

ajutând la eliminarea toxinelor rezultate în urma activităţii musculare ;
 Procedeele de frământare măresc puterea de contracţie a muşchilor ,
reprezentând astfel o gimnastică pasivă deosebit de importantă în cazul atrofierii
muşchilor
 Mulţi specialişti acordă importanţă mărită frământatului, afirmând că „a masa
înseamnă a frământa”
103. Fricțiunea
 Procedeele care alcătuiesc fricțiunea se deosebesc de netezire prin faptul că
pielea împreună cu țesuturile profunde se fricționează în diverse poziții .
 Ele se efectuează printr-o mișcare de apăsare și deplasare a țesuturilor moi pe
planul osos , în limita elasticității proprii.
 Fricțiunile se execută cu o singură mână sau cu ambele mâini , alternativ sau
simultan , cu toată suprafața palmară sau numai cu suprafața palmară a degetelor
, cu pumnul închis sau semiînchis în spirală cu rădăcina palmei .
 Fricțiunile au ca efect intensificarea circulației locale și măresc absorbția
diferitelor produse patologice care se acumulează în piele sau sub piele .
 Fricțiunea este un procedeu de bază terapeutic în următoarele situații :
 Traumatisme articulare ;
 Traumatisme sportive ;
 Infiltrații vechi ;
 Pentru restabilirea mobilității normale a pielii ;
 Mărește suplețea și elasticitatea țesuturilor ;
 Dureri în nevrite și nevralgii ;
104. Vibrația (tremurătura)

Vibrațiile sunt mișcări ritmice oscilatorii şi presiuni continue executate cu o singură
mână sau cu ambele mâini, cu vârful degetelor sau cu faţa lor palmară, cu podul palmei,
cu degetele întinse, cu pumnul deschis sau închis şi se aplică pe suprafaţa corpului cu un
grad diferit de presiune.
Vibraţiile au următoarele efecte:
 Intensifică funcţionarea glandelor;
 Calmează durerile în diferite afecţiuni (ginecologice, nevralgii, migrene);
 Îmbunătăţesc capacitatea de efort;
 Au efect calmant, relaxant;
 Influenţează organele şi ţesuturile profunde (stomac, ficat, inimă, muşchii,
pereţii abdominali şi intestinali)
 Influenţează secreţia majorităţii glandelor şi organelor (stomac, glande salivare,
glande sexuale)
105. Vibromasajul mecanic

Se efectuează cu ajutor unor aparate producătoare de vibrații numite aparate de
vibromasaj : aparate cu bandă vibratoare , aparate portabile cu dispozitive de cauciuc
sau plastic cu reglarea amplitudinii oscilațiilor .
Avantaje:
 Oferă posibilitatea reglării frecvenței și amplitudinii oscilațiilor
 Produc vibrații mecanice ritmice și cu amplitudine unghiulară
 Dispersează pacientul de serviciile persoanei specializate
Dezavantaje:
 Oferă numai două manevre
 Vibrațiile mecanice de amplitudine mare și frecvență ridicată produc o stimulare
a circulației sangvine în zona de aplicare cu apariția unei hiperemii a pielii și o

acțiune de împedicare a depunerii adipocitelor.
106. Baterea (tapotamentul)

Batererea (tapotamentul) constă în bătăi sau loviri ușoare și ritmice, cu degetele,
cu palmele sau canturile palmelor, aplicate pe țesuturi moi.
Reguli generale:
 Tapotamentul se adresează țesutului superficial sau profund , în funcție de
intensitatea de lovire și de viteză
 Profunzimea este dată de varianta aleasă și de pârghia folosită
 Poate fi aplicat în orice direcție
 Ritmul de aplicare diferă de la o variantă la alta. Astfel, tocatul se execută cu o
viteză de 1–3 lovituri/secundă, timp de 1-4 minute, bătătoritul cu palmele 10 –70

lovituri/minut.
Efecte:
 Vasodilatator ( la nivelul pielii și a țesutului conjunctiv)
 Crește excitabilitatea neuro-motorie
 Acționează asupra sistemului vegetativ – simpatic
 Aduce un aflux puternic de sânge spre regiunea masată , determinând astfel
îmbunătățirea nutriției acelei regiuni
 Are o influență benefică asupra nervilor (în special asupra terminațiilor căilor
senzitive)
 Ajută la micșorarea și încetarea durerilor , când gradul de excitație al nervului
este mărit
 Provoacă o hiperemie profundă , o înviorare a tonusului tuturor mușchilor ,
acționează în mod reflex pe locul de aplicare a loviturilor și intensifică
activitatea nervilor periferici
 Acționează asupra nervilor vasomotori, la lovituri slabe se produce
vosoconstricție, la lovituri puternice se produce vasodilatație, hiperemie
(creșterea locală a temperaturii), scăderea reactivității exagerate a nervilor și
mușchilor la excitații mecanice ;
 Influențează mușcii viscerali, când se aplică la coloana vertebrală
 Produce modificări favorabile ale tensiunii arteriale
 Influențează ritmul cardiac , rărește pulsul și corectează aritmia
107. Masajul capului

 Netezirea – mâinile maseurului vor aluneca de pe frunte, peste creştet, până la
ceafă, făcând 3–4 astfel de mișcări

 Se face aceeaşi mişcare ca la punctul 1, dar aducând mâinile prin lateral, peste
urechi, făcând de asemenea 3-4 curse

 Se relizează folosind degetele, prin mişcări circulare urmărindu–se să deplasăm
pielea pe planurile profunde, atât cât îi permite elasticitatea
 Degetele se mută din aproape în aproape pe toată suprafaţa capului
 Folosind podurile palmelor se fac mişcări circulare alternative
 Tapotamentul se face în picături de ploaie, pe tâmple
 Masajul se încheie cu o netezire relaxantă.

Proba Practica

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Proba Practica

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Temele pentru examenul de absolvire 2018

1. Componentele principale care intră în structura și funcționarea aparatelor de

1. Componentele principale care intră în structura și funcționarea aparatelor de

b) Dispozitivul de redresare al curentului -format din:

c) Aparatul de reglare a intensității -format din:

d) Sistemul de racordare cu bolnavul-format din:

Caracteristici ale stratului hidrofil

 Este obligatoriu între electrod și tegument pentru prevenirea arsurilor cutanate.

3. Efectele fiziologice ale curentului galvanic

Curentul galvanic are 6 efecte:

a) Efectul termic reprezintă producerea de caldură la trecerea curentului printr-un

c) Efectul termoelectronic -constă în emiterea de electroni la încalzirea unui filament

Indicațiile sunt diverse:

Contraindicațiile sunt diverse:

 Stări febrile, eczeme, pacemaker,

a) Afectiuni ale sistemului nervos:

 Nevralgii, nevrite, nervul schiatic, plexul brahial, nervii intercostali, nevralgii

b) Afectiuni ale aparatului locomotor:

 Reumatismele inflamatori si degenerative (artrite artroze)

c) Afectiuni ale aparatului cardio-vascular:

 Tulburari circulatori periferice (boala Raymaoud, arteritele, flebitele in faza

Contraindicațiile sunt diverse:

Orice afectiune care produce o leziune a intregritatii tegumentului, supuratiile,

6. Băile galvanice-4 celulare-tehnica de aplicare

7. Băile galvanice generale (Stanger)

Baia generală Stanger este confecționată din material plastic izolant.

Căzile sunt prevăzute cu 8 electrozi fixați pe peretele căzii, câte 3 pe părțile

Sensul curentului poate fi:

Dozarea se face până la senzația de furnicătură plăcută și de caldură uțoară

 Se umple vana cu apă

8. Prepararea și utilizarea soluțiilor la ionizări

Se folosesc soluții ce conțin substanțe active care se disociază în câmpul electric și

Ex: ionogalvanizarea cu CaCl

Soluția de CaCl se pune la anod.

Soluțiile folosite sunt:

 La polul pozitiv: CaCl2, MgSO4, ZnSO4, ioni metalici, acetilcolină, morfină,

Soluțiile se prepară cu apă distilată.

9. Formele de curenți diadinamici utilizați în electroterapie

Cu ajutorul unei lampi redresoare se obtine mularea fazei negative ceea ce

Din aceasta cu ajutorul unei duble diode se obtine un curent de 100Hz ½

La curentul cu impulsuri de 50Hz intervin si pauze de 0,01 sec. În timp ce la cel de

Aceste impulsuri se repeta de 50 sau 100 de ori/sec., frecventele fiind constante

În functie de felul in care se pot combina diversele posibilitati de succesiune si de

a) Monofazatul fix este o formă asemanatoare cu cea a curentilor sinusoidali, panta

b) Difazatul fix rezulta din suprapunerea a 2 curenti monofazati cu un decalaj de

Vârfurile impulsurilor sunt asemănătoare, însă intensitatea nu mai ajunge la 0, ea

c) Perioada scurtă alternează la intervale regulate de 1 sec. se alterneza brusc

d) Perioada lungă este o formă specială de suprapunere a 2 curenți de 50 impulsuri/sec.

Un curent monofazat fix de 50 impulsuri-peste care, cu un decalaj de ½ perioada se

Din această suprapunere rezultă un curent asemănător cu cel difazat.

e) Ritmul sincopat alternează la intervale de 1 sec. monofazatul cu pauze de aceeași

11. Tehhnica de aplicare a curentului diadinamic la articulația pumnului

12. Indicațiile și contraindicațiile curentului faradic

Indicatiile curentului faradic sunt diverse:

 În afectiuni musculare ale aparatului locomotor

Contraindicatiile curetului faradic sunt diverse:

14. Terapia prin câmpuri magnetice de joasă frecvență-aplicații generale.

Aceste inpulsuri pot fi:

În general curenții cu impulsuri de joasă frecvență se caracterizează prin:

 Forma și amplitudinea inpulsului;

 Durata pauzei dintre inpulsuri;

Din punct de vedere al formei inpulsurile pot fi:

 Derivate din cele de mai sus.

Din curentul cu impulsuri dreptunghiulare se pot obtine formele derivate prin: