` este prezentată în literatura pedagogică în

strânsă conexiune cu filosofia evaluării prin

raportare la obiective, constituind o punte de
legătură între obiective,
obiective conţinuturi şi
evaluare, în calitate de componente ale
curriculumului
` Matricea de specificaţii constă într-un tabel cu
două intrări care serveşte la proiectarea şi
organizarea itemilor dintr-un test docimologic,
în care sunt precizate, pe de o parte,
conţinuturile
i il care vor fi vizate,
i şi,
i pe d
de altă
lă
parte, nivelele taxonomice la care se plasează
obiectivele de evaluare.
` Liniile matricei de specificaţii includ elementele
de conţinut vizate, iar coloanele se referă la
nivelele taxonomice la care vor fi măsurate
performanţele elevilor în raport cu aceste
conţinuturi.
Conţinuturi/ Achiziţia
Înţelegere Aplicare Analiză Total
Obiective informaţiei

Element de
10 (2) - - - 10 (2)
conţinut 1

Element de
10 (2) 10 (2) 5 (1) - 25 (5)
conţinut 2

Element de
- 10 (2) 25 (5) - 35 (7)
conţinut 3

Element de
10(2) 10 (2) - 10 (2) 30 (6)
conţinut 4

Total 30 (6) 30 (6) 30 (6) 10 (2) 100 (20)

` Matricea de specificaţii generală - utilă în proiectarea
testelor sumative care vizează conţinuturi largi şi
obiective cu nivele de complexitate ridicate. Ele
specifică unităţi mari de conţinut şi nivele taxonomice
generale.
` Matricea de specificaţii detaliată - recomandată în
cazul testelor sumative care vizează conţinuturi mai
restrânse (evaluare la finalul unei unităţi de învăţare,
la finalul unui semestru etc.)
etc ) şi chiar în cazul testelor
formative (care pot viza conţinutul unei singure lecţii
şi, în mod evident, nu pot ţinti decât anumite nivele
taxonomice). ) Ea poate
p detalia fie conţinuturile
ţ care
vor fi acoperite prin test, fie nivelele taxonomice, fie
pot include informaţii amănunţite despre ambele
dimensiuni.
` Obiectivitate
` Aplicabilitate
` Fidelitate
` Validitate
` caracterul explicit şi la claritatea itemilor, care
să permită obţinerea de scoruri comparabile
în cazul unor evaluatori competenţi
` adecvarea itemilor la conţinuturile vizate, la
volumul de timp şi resurse materiale necesare
aplicării, la claritatea modalităţii de calculare
a scorurilor
scorurilor.
` consistenţa sau stabilitatea unui test
` Modalităţi de estimare a fidelităţii:
◦ Fidelitatea test-retest;
◦ Fidelitatea prin forme alternative;
◦ Fidelitatea estimată prin consistenţa internă sau
omogenitatea unui test;
◦ Fidelitatea interevaluatori
` presupune ca aplicarea instrumentului de
evaluare aceloraşi subiecţi, în momente
diferite, să conducă la obţinerea unor
rezultate comparabile
comparabile.
` Puncte slabe: stabilitatea rezultatelor ar putea
fi dată de memorarea întrebărilor şi a
răspunsurilor, nu de calităţile instrumentului.
` Recomandări: intervalul de timp între cele
două aplicări să fie suficient de lung pentru a
evita acest tip de eroare.
` rezultatele subiecţilor în urma aplicării unui test
vor fi comparabile cu cele obţinute de aceiaşi
subiecţi în urma aplicării unui test cu itemi
similari.
` Recomandare: Estimarea acestui tip de fidelitate
implică fie ca cercetătorul să formuleze aceiaşi
itemi în formă diferită, fie să schimbe ordinea
itemilor în cadrul aceluiaşi instrument.
` Atenţie! Indicatorul statistic al coeficientului de
stabilitate şi al coeficientului de echivalenţă este
coeficientul de corelaţie
ţ Pearson. Cele mai multe lucrări
consideră că un coeficient de corelaţie egal sau mai mare de 0,70
este suficient pentru a asigura cele două tipuri de fidelitate. După
Anastasi şi Evans, coeficientul de corelaţie este între 0,80-0,90.
` se referă, pe de o parte, la măsura în care toţi
itemii relaţionează între ei şi, pe de altă parte,
la măsura în care fiecare item relaţionează cu
rezultatul total obţinut de subiecţi.
subiecţi
` Metode de calcul:
◦ metoda înjumătăţirii (split-half),
(split half),
◦ metoda de calcul a coeficientului alpha Cronbach
◦ metoda Kuder-Richardson
` concordanţa între evaluările realizate de doi
sau mai mulţi cercetători care aplică acelaşi
instrument aceloraşi subiecţi.
` măsura în care un test măsoară ceea ce şi-a
propus să măsoare;
` Tipuri de validitate:
` reflectă măsura în care itemii unui test
acoperă problema de studiat
` presupune o concordanţă ridicată între
rezultatele subiecţilor în urma aplicării unui test
şi un criteriu.
` Forme:
◦ Validitatea concurenţială presupune compararea
rezultatelor între instrumentul de evaluare şi criteriu sau
un alt instrument (al cărui validitate a fost anterior
determinată şi este ridicată). caz, coeficientul de
ridicată) În acest caz
validitate exprimă corelaţia între instrument şi criteriu.
◦ Validitatea predictivă surprinde relaţia între valorile
obţinute prin aplicarea instrumentului şi criteriu
criteriu, în
condiţiile în care măsurarea criteriului este realizată
ulterior, deci puterea instrumentului de a anticipa
comportamente, fenomene viitoare.
` se referă la cât de bine este transpus într-un
instrument un concept (o competenţă, o
caracteristică etc.).
` Pentru a aprecia validitatea globală a unui
test este necesară atât specificarea mai
multor coeficienţi de fidelitate, cât şi
prezentarea unor consideraţii legate de toate
tipurile de validitate.
` Coeficientul de dificultate al unui item - se
calculează
l l ă ca procentt de
d subiecţi
bi ţi care rezolvă
l ă
corect un item. Itemii prea uşor sau prea
dificil de rezolvat nu oferă informaţii ţ
relevante despre subiecţi şi sunt eliminaţi în
etapa de revizuire a testului.
` Din punct de vedere strict statistic
statistic, itemul
„ideal” ar fi cel care este rezolvat corect de
50% dintre subiecţi. În general, se acceptă un
coeficient de dificultate cuprins între 25% şi
75%.
` Coeficientul de discriminare - indică măsura
îîn care un it
item fface diferenţa
dif ţ între
î t subiecţii
bi ţii
cu performanţe înalte şi cei cu performanţe
scăzute.
◦ Se poate calcula ca diferenţă între procentul de
subiecţi care au rezolvat corect itemul analizat din
cincimea superioară
p a clasamentului,, realizat p
pe
baza scorurilor totale la test (primii 20% dintre
subiecţi) şi procentul de subiecţi care a rezolvat
corect itemul analizat din cincimea inferioară a
clasamentului (ultimii 20% dintre subiecţi).
◦ Valoarea minimă acceptată a coeficientului de
discriminare este de 25%.