ENACHE (AVRAM) MARINA ALEXANDRA

Management si legislatie sanitara

METODE SI TEHNICI DE MANAGEMENT UTILIZATE IN

SISTEMUL SANITAR

Metodele si tehnicile de management sunt folosite pentru

rezolvarea cat mai eficienta a problemelor specifice activitatii
managerilor.

7.1 METODA DIAGNOSTICARII

Metoda diagnosticarii in management indeplineste acelasi rol
pe care il are in medicina. Este important ca managerii sa poata
diagnostica corect domeniul condus pentru a avea un fundament
adecvat in stabilirea deciziilor.
Diagnosticarea poate fii abordata: ca faza a muncii
managerului in exercitarea control-evaluarii, in acest caz
diagnosticarea avand caracter individual sau poate fi utilizata de un
grup de manageri ca metoda de sine statatoare.
Diagnosticarea este metoda folosita in management al carei
continut principal consta in identificarea punctelor forte si slabe ale
domeniului analizat cu evidentierea cauzelor care le genereaza,
finalizata in recomandari cu caracter corectiv sau de dezvoltare.
Pentru utilizarea corecta a metodei diagnosticarii, este
obligatorie parcurgerea urmatoarelor etape:
• stabilirea domeniului de investigat;
• documentarea preliminara;
• stabilirea principalelor puncte slabe si a cauzelor care le genereaza;
• stabilirea principalelor puncte forte si a cauzelor care le genereaza;
• formularea recomandarilor.
1.Stabilirea domeniului de investigat
Delimitarea corecta a domeniului este foarte importanta, avand
influente directe asupra calitatii diagnosticului. Pericolele care pot
sa apara si care trebuie evitate suntsupradimensionarea
domeniului supus diagnosticarii, avand ca urmare irosirea de
resurse umane, financiare, de timp sau subdimensionarea
domeniului, situatie in care diagnosticul nu este concludent
datorita neincheierii in investigatie a unor aspecte cu influente
majore asupra eficientei rezultate. In aceasta etapa se stabileste
componenta echipei de diagnosticare.
2.Documentarea preliminara
In cadrul aceste etape se culege ansamblul de informatii
privitoare la
domeniul investigat pentru a se putea realiza analiza problematicii
implicate. Se intocmeste in prealabil, o lista cu simptome pozitive si
negative, privind domeniul respectiv.
3.Stabilirea principalelor puncte slabe si a cauzelor care le
genereaza
Punctele slabe se stabilesc in raport cu prevederile STAS-
urilor, a normelor
stabilite pentru domeniul analizat, de situatia din alte unitati sanitare
similare, din tara si strainatate, de realizarile perioadei anterioare,
de cerintele stiintei managementului etc.
4.Stabilirea principalelor puncte forte si a cauzelor care le
genereaza
Aceasta etapa se desfasoara similar cu cea anterioara.
5.Formularea recomandarilor
Recomandarile sunt realizate de membrii echipei de
diagnosticare si sunt
axate asupra eliminarii cauzelor care determina punctele slabe si
asupra intensificarii celor care genereaza punctele forte.
Principalele avantaje ale folosirii metodei diagnosticarii sunt:
• preintampina aparitia unor disfunctionalitati majore prin identificarea
cauzelor care le genereaza intr-o faza incipienta;
• asigura suportul informational necesar adoptarii unor decizii
strategice si tactice curente;
• asigura fundamentul necesar elaborarii si aplicarii programelor de
dezvoltare ale unitatii respective.

7.2 SEDINTA
Sedinta este cea mai frecvent utilizata metoda de
management, constituind
modalitatea principala de transmitere a informatiilor si de culegere a
feed-back-ului concomitent la un numar mare de componenti ai
unitatii.
Sedinta consta in reunirea mai multor persoane pentru un scurt
interval de timp sub coordonarea unui manager, in vederea
solutionarii in comun a unor sarcini cu caracter informational sau
decizional.
In functie de continut, sedintele se clasifica in urmatoarele categorii:
• de informare;
• decizionale;
• de armonizare;
• de explorare;
• eterogene.
 Sedintele de informare - au ca obiectiv furnizarea de
informatii
managerului si/sau colaboratorilor, referitoare la anumite domenii.
Pot fi organizare ad-hoc sau periodic- saptamanal, lunar, in functie
de necesitati.
 Sedintele decizionale – au ca obiectiv adoptarea unor
decizii. Continutul
lor consta in prezentarea, formularea si evaluarea variantelor
decizionale, vizand realizarea unor obiective.
 Sedintele de armonizare - sunt sedinte operative, avand
drept scop
punerea de acord a actiunilor managerilor si componentilor unor
compartimente situate pe acelasi nivel ierarhic sau pe niveluri
 apropiate in cadrul structurii organizatorice a unei unitati. Sunt
convocate cu frecventa aleatorie in functie de necesitatile realizarii
unor obiective, planuri, programe.
 Sedintele de explorare - sunt destinate amplificarii
creativitatii, fiind axate
pe investigarea zonelor necunoscute ale viitorului unitatii
respective.
 Sedintele eterogene - intrunesc elemente a doua sau mai
multe din
celelalte tipuri (exemplu: sedinte de informare si decizionale).
Folosirea metodei sedintei implica obligatoriu parcurgerea a patru
etape, si anume: pregatirea, deschiderea, desfasurarea, finalizarea.
Pregatirea sedintei impune respectarea anumitor regului, dintre
cele mai importante fiind:
• stabilirea unei ordini de zi judicioase, sarcina ce revine in principal
managerului ce organizeaza sedinta;
• formularea problemelor inscrise pe ordinea de zi cu maxim de
claritate, ca fiecare persoana participanta sa cunoasca cu exactitate
obiectivul si domeniul ce urmeaza a fi abordat;
• desemnarea persoanelor care urmeaza sa intocmeasca materialele
pe baza carora se vor desfasura lucrarile sedintei;
• elaborarea de materiale cat mai scurte, rezumandu-se strict la
informatii necunoscute de participanti, formuland alternative
decizionale, ipoteze de lucru, propuneri etc., acestea fiind trimise
participantilor cu cel putin doua zile inainte;
• in cazul sedintelor cu caracter periodic (saptamanale, lunare) este
importanta derularea lor in aceleasi zile si ore;
• desemanrea persoanei care se ocupa de inregistrarea discutiei din
cadrul sedintei si anuntarea din timp a locului si datei de
desfasurare a sedintei.
Reguli pentru desfasurarea unei sedinte
Sedinta se desfasoara prin derularea a patru etape: pregatire,
deschidere, desfasurare si finalizare, iar pe parcursul fiecarei etape
trebuie sa fie respectate anumite reguli.
1.“Deschiderea sedintei” – reguli:
 - deschiderea sedintei va avea loc la ora stabilita, comunicata
in prealabil participantilor;
- formularea clara a obiectivelor sedintei;
- prezentarea ideilor in sens pozitiv, folosind un limbaj atractiv;
- limitarea expunerii introductive la 1-2 minute.
2. “Derularea sedintei”
- imprimarea unui ritm care sa asigure incadrarea in durata
stabilita, concomitent cu atingerea scopurilor urmarite;
- sublinierea contributiilor in idei noi si solutii eficiente;
- calmarea spriritelor infierbantate, intervenind ferm si cu tact
pentru a preintampina sau elimina in faza incipienta
mementele tensionate;
- interventia promta in vederea stoparii divagatiilor de la
subiect.
3. “Inchiderea sedintei”
- limitarea duratei sedintei la 1-1,5 ore;
- elementele foarte importante se recomanda a fi transmise si
in scris participantilor cel tarziu in ziua urmatoare sedintei.

La baza utilizarii frecvente a sedintei au stat

multiple avantaje pe care le
prezinta: - cresterea nivelului de informare al personalului;
• dezvoltarea coeziunii in cadrul compartimentului;
• favorizarea schimbului de experienta intre persoane etc.
Metoda sedintei prezinta si dezavantaje precum:
• consum mare de timp;
• reducerea operativitatii in solutionarea unor probleme;
• reducerea responsabilitatii unor manageri etc.
Metoda sedintei se recomanda in toate situatiile manageriale a
caror
solutionare implica participarea mai multor persoane.

7.3 DELEGAREA
Delegarea este una din metodele des utilizate in activitatea de
management.
 Delegarea – consta in atribuirea temporara de catre un
manager a uneia din sarcinile sale de serviciu unui subordonat,
insotita de competenta si de responsabilitatea corespunzatoare.
Elementele principale ale procesului de delegare sunt:
insarcinarea, atribuirea competentei formale, incredintarea
responsabilitatii.
 Insarcinarea - consta in atribuirea de catre un manager unui
subordonat a
efectuarii unei sarcini ce-i revine de drept prin organizarea formala.
Se vor preciza: intervalul de timp alocat realizarii sarcinii, rezultatele
scontate si criteriile de apreciere a lor.
 Prin atribuirea competentei formale se asigura
subordonatului libertatea
decizionala si de actiune necesara realizarii sarcinii respective.
 Incredintarea responsabilitatii - in virtutea responsabilitatii
acordate noul
executant este obligat sa realizeze sarcina delegata si in functie de
rezultatele obtinute sa fie recompensat sau sanctionat.
Pentru o utilizare eficienta a delegarii este necesar sa se respecte
un set de reguli: - sa nu se delege realizarea unor sarcini de
importanta majora in special cele strategice sau cu implicatii umane
majore - ale caror consecinte sunt dificil sau imposibil de evaluat de
catre subordonati;
• precizarea clara, in scris, a sarcinilor, competentelor si
responsabilitatilor delegate;
• crearea unui climat de incredere in posibilitatile subordonatilor de a
solutiona problema, acceptand si posibilitatea comiterii unor greseli;
• definirea cat mai clara a rezultatelor asteptate prin precizarea inca
de la inceput a criteriilor de evaluare;
- verificarea nu a modului de realizare a sarcinilor delegate, ci a
rezultatelor obtinute, respectand competentele si responsabilitatile
acordate subordonatului respectiv.

Managerul trebue sa informeze asupra delegarii efectuate si asupra

ratiunii ce au generat-o, colegii subordonatului in cauza. In final,
managerul evalueaza rezultatele delegarii dand indrumari si
efectuand corecturi la nevoie, mentinand un climat de incredere si
exigenta.

CAPITOLUL 8

FURNIZAREA SERVICIILOR DE SANATATE IN ROMANIA

“Sectorul sanatatii” este reprezentat de o gama larga de
personal care acorda servicii de ingrijiri de sanatate.

8.1. SERVICIILE PRIMARE DE SANATATE

Sunt furnizate de medici generalisti, medici de familie, furnizori
pentru ingrijiri la domiciliu etc.
Pana in 1989, asistenta primara in Romania a fost furnizata in
principal
printr-o retea nationala de dispensare.
Dispensarele apartineau Ministerului Sanatatii si erau
administrate de
spitalul local care detinea fondurile locale atat pentru ingrijirile
primare cat si cele secundare de sanatate. Dispensarele furnizau
ingrijiri de sanatate populatiei dintr-un teritoriu arondat. Existau de
asemenea, dispensarele de intreprindere care acordau ingrijiri de
sanatate angajatilor si dispensare scolare care furnizau ingrijiri
medicale elevilor si personalului din invatamant.
In anul 1989 a fost reglementata organizarea si
functionarea cabinetelor medicale publice si private in una din
cele patru forme:
1.Cabinete medicale individuale ce apartineau unui medic
responsabil de toate serviciile si resursele fiind legal
raspunzator de activitatile cabinetului.
2.Cabinete grupate apartinand unui grup de medici care impart
resursele (echipamentul si spatiul) dar ale caror activitati
medicale sunt separate, fiecare dintre acestia fiind legal
raspunzatori de activitatile desfasurate.
3.Cabinete asociate aparatinand unui grup de medici care
impart resursele, spatiul si activitati medicale in care toti
 medicii au aceeasi specialitate, unul singur fiind raspunzator
legal de toate activitatile.
4.Societatile civile medicale cuprind un grup de medici care
impart resursele, spatiul si activitatile medicale, avand
specialitati medicale diferite, societatea fiind legal responsabila
de activitatile personalului
Reforma ingrijirilor primare de sanatate a inceput in anul 1994
si a introdus un
nou model de finantare, un transfer al responsabilitatii de la spitale
catre Directile Sanitare Judetene, introducand obligativitatea
incheierii unor contracte intre Directiile Sanitare Judetene si medicii
generalisti la nivel individual sau de grup.

8.2 SERVICIILE AMBULATORII DE SPECIALITATE

Acestea sunt furnizate de reteaua de servicii ambulatorii din
spitale, centre de sanatate, centre de diagnostic si tratament,
cabinate specializate.
Anterior in Romania furnizorii de ingrijiri secundare de
sanatate erau policlinicile predominante in zonele urbane.
Majoritatea policlinicilor acordau servicii gratuite, personalul medical
era platit pe baza unui sistem salarial si furniza servicii medicale
ambulatorii publice.
In prezent policlinicile, fie au devenit ambulatorii de spital, fie
centre independente de diagnostic si tratament ori s-au divizat in
cabinete medicale individuale. Incepand cu anul 1990 s-au
organizat cabinete medicale private, iar personalul medical care isi
desfasoara activitatea in cadrul acestor cabinete trebuie sa detina
avizul de libera practica si o autorizatie de functionare a cabinetului
medical.
Seviciile ambulatorii private pot fi acreditate pentru toate
specialitatile, inclusiv pentru servicii ambulatorii de chirurgie.

8.3 SERVICIILE MEDICALE SPITALICESTI

Spitalul este unitatea sanitara cu paturi, de utilitate publica, cu
personalitate juridica, proprietate publica sau privata, care asigura
servicii medicale. Serviciile medicale acordate de spital sunt:
preventive, curative, de recuperare, de ingrijire, in caz de
graviditate, maternitate si ingrijirea nou-nascutilor.
In Romania exista mai multe categorii de spitale clasificate dupa
anumite caracteristici:
1. In functie de teritoriu spitalele se clasifica in:
- judetene;
- municipale si orasenesti;
- comunale.
2. In functie de specificul patologic spitalele se clasifica in:
- generale;
- de urgenta;
- de specialitate;
- pentru bolnavii cu afectiuni cronice.
3. In functie de regimul juridic al proprietatii spitalele pot fi:
- publice;
- private;
-mixte.
4. In functie de modul de finantare spitalele pot fi:
- spitale cu finantare din fonduri publice;
- spitale cu finantare din fonduri private;
- spitale cu finantare mixta.
5. Din punct de vedere al invatamantului si cercetarii stiintifice
medicale, spitalele se clasifica in:
- spitale clinice;
- spitale universitare.
 Spitalul judetean este spitalul general care asigura asitenta
medicala a
judetului.
 Spitalele municipal si orasenesc sunt spitale care au in
componenta cel
putin specialitatile de baza (medicina interna, pediatrie, obstretica-
ginecologie, chirurgie) si sunt organizate la nivelul municipiilor sau
oraselor unui judet.
 Spitalul comunal este unitatea sanitara cu paturi care
asigura asistenta
medicala de specialitate pentru populatia din mai multe localitati
rurale apropiate, avand sectii de medicina interna, pediatrie,
obstretica-ginecologie.
 Spitalul general este spitalul care are organizata in
structura sa minim trei
din cele patru specialitati de baza, respectiv medicina interna,
pediatrie, obstretica-ginecologie si chirurgie.
 Spitalul de specialitate este spitalul care asigura asitenta
medicala intr-o
singura specialitate.
 Spitalul de urgenta este spitalul care dispune de o structura
complexa de
specialitati dotat cu aparatura medicala corespunzatoare, personal
specializat, avand amplasament si accesibilitate pentru teritorii
extinse. In structura spitalului de urgenta functioneaza obligatoriu
departamentul de urgenta care, in functie de necesitati poate avea
un serviciu mobil de urgenta-reanimare si transport medicalizat.
 Spitalul pentru bolnavi cu afectiuni cronice este spitalul in
care durata
de spitalizare este prelungita datorita specificului patologiei.
 Spitalul public este spitalul proprietate publica a statului sau
al unitatiilor
administrativ-teritoriale organizate ca institutii publice.
 Spitalul privat este spitalul proprietate privata a persoanelor
juridice de
drept privat.
 Spitalul clinic este spitalul care are in componenta sa cel
putin doua clinici
in specialitati diferite care desfasoara asistenta medicala, activitate
de invatamant si cercetare stiintifica medicala si de educatie
medicala continua.
 Spitalul universitar este spitalul organizat in centre
universitare medicale
in structura caruia toate sectiile de specialitate sunt clinici
universitare. Clinica universitara are in structura ei una sau mai
multe sectii clinice. Sectiile clinice sunt sectiile de spital in care se
desfasoara activitati de invatamant universitar.
Structura organizatorica a spitaluluI cuprinde dupa caz: sectii,
departamente, laboratoare, servicii de diagnostic si tratament,
compartimente, servicii sau birouri tehnice, economice si
administrative, servicii de asistenta prespitaliceasca si transport
urgente, structuri de primiri urgente si alte structuri aprobate de
Ministerul Sanatatii si Familiei. Spitalele pot avea in componenta lor
structuri care acorda servicii ambulatorii de specialitate. Serviciile
medicale furnizate de ambulatoriu de spital cuprind: consultatii,
investigatii, stabilirea diagnosticului, tratament medical si/sau
chirurgical, ingrijiri, recuperare, medicamente si materiale sanitare,
proteze.
Formele de spitalizare sunt: spitalizarea continua, spitalizarea de zi
si de o zi.
Prin regulamentul de organizare si functionare al spitalului si fisele
posturilor aprobare de conducerea spitalului se stabilesc activitatile,
modul de organizare si functionare, atributiile si responsabilitatile
personalului. Activitatile organizatorice si functionale cu caracter
medico-sanitar din spitale sunt reglementate si supuse controlului
Ministerului Sanatatii si Familiei, autoritatea centrala in domeniul
asistentei de sanatate publice. In spitale se pot desfasuta si
activitati de invatamant medico-farmaceutic, postliceal, universitar si
post universitar precum si activitati de cercetare stiintifica medicala.
Criteriile pentru desfasurarea activitatilor de cercetare stiintifica
medicala se propun de catre Academia de Stiinte Medicale si se
aproba prin ordin al ministrului sanatatii si familiei cu avizul
Ministerului Educatiei si Cercetatii, iar criteriile pentru desfasurarea
activitatiilor de invatamant se elaboreaza si aproba de Ministerul
Sanatatii si Familiei cu avizul Ministerului Educatiei si Cercetatii.
Colaborarea dintre spitale si institutiile de invatamant medical se
realizeaza pe baza de contract incheiat potrivit metodologiei
aprobate prin ordin comun al ministrului sanatatii si familiei si al
ministrului educatiei si cercetatii. Activitatiile de invatamant si
cercetare sunt organizate astfel incat sa consolideze calitatea
actului medical cu respectarea drepturilor pacientilor, a eticii si
deontologie medicale.
 Problemele de etica si deontologie profesionala sunt de
competenta, dupa caz a Cologiului Mediciilor din Romania,
Colegiului Farmacistiilor din Romania sau a Ordinului Asistentiilor
Medical si Moaselor din Romania.
Infiintarea sau desfiintarea spitalelor publice se face prin hotarare a
Guvernului instiintata de Ministerul Sanatatii si Familiei cu avizul
Consiliului Local sau Judetean. In actul de infiintare al spitalului
public se stabilesc cel putin urmatoarele elemente: denumire, tipul
spitalului, tipul finantarii, numarul de paturi si categoria serviciilor
medicale spitalicesti acordate.
Organele de conducere ale spitalelor publice sunt: consiliul de
administratie, comitetul director, directorul general.
Comitetul director si directorul general reprezinta
conducerea executiva a spitalelor publice. Directorul general este
numit de catre consiliul de administratie prin concurs.
Din comitetul director fac parte: directorul general adjunct
medical, directorul economic, contabilul sef si directorul de ingrijiri.
Membrii comitetului director sunt numiti de catre consiliul de
administratie in urma concursurilor sustinute pentru o perioada de
patru ani.
In cadrul spitalului se organizeaza consiliul medical format
din medici sefi de sectie, sefi de compartimente, laboratoare sau
compartimente.
Atributiile comitetului director din spitalele publice sunt:
• elaboreaza proiectul bugetului de venituri si cheltuieli al spitalului;
• analizeaza si recomanda masuri pentru dezvoltarea activitatii
spitalului in concordanta cu nevoiele de servicii medicale ale
populatiei;
• analizeaza si propune lista investitiilor care urmeaza sa se
realizeze;
• raspunde la modul de indeplinire a obligatiilor asumate prin
contracte si dispune masuri de imbunatatire a activitatii spitalului;
• conduce operativ intreaga activitate a spitalului.
Consiliul de administratie este constituit din 7-9 membri in
functie de
 marimea spitalului si complexitatea serviciilor medicale acordate.
Presedintele consiliului de administratie este ales din randul
membrilor sai cu majoritate simpla din numarul total.
Membri consiliului de administratie sunt:
• un reprezentant al Ministerului Sanatatii si Familiei sau al Directiei
de Sanatate Publica, dupa caz;
• doi reprezentanti numiti de Consiliul Judetean si Local;
• un reprezentant al Finantelor Publice Locale;
• un reprezentant al Colegilor Mediciilor din Romania;
• un reprezentant al Ordinului Asistentilor Medicali si Moaselor din
Romania;
• directorul general al spitalului;
• doi reprezentanti ai Senatului universitar pentru spitalele clinice si
universitare.
La sedintele consiliului de administratie participa, fara drept de
vot, cate un
reprezentant al organizatiilor sindicale si patronale. Consiliul de
administratie este condus de catre presedintele consiliului.
Atributiile principale ale consiliului de administratie sunt:
• aproba bugetul de venituri si cheltuieli al spitalului;
• organizeaza concurs pentru ocuparea functiilor de director general,
director general adjunct medical si celorlalte functii de
director. Presedintele consiliului de administratie numeste in functie
persoanele care au promovat concursul;
• analizeaza si recomanda masuri pentru dezvoltarea activitatii
spitalului, in concordanta cu nevoile de servicii medicale ale
populatiei;
• analizeaza si propune lista investitiilor care urmeaza sa se realizeze
intr-un exercitiu financiar;
• analizeaza modul de indeplinire a obligatiilor asumate prin contracte
si activitatea directorului general si a comitetului director, dispunand
masuri de imbunatatire a activitatii;
• negociaza si incheie prin presedinte si directorul general contracte
de furnizare de servicii medicale cu casele de asigurari de sanatate.
 Consiliul de administratie se intruneste lunar sau ori de cate ori
este nevoie,
la solicitarea majoritatii membrilor sai, a presedintelui sau a
directorului general si ia decizii cu majoritate simpla din numarul
total al membrilor. Membri Consiliului de a Administratie primesc o
indemnizatie de sedinta in proportie de 20% din salariul Directorului
General.
Pentru spitalele clinice, universitare si institutele clinice candidatii la
functia de director general trebuie sa fie obligatoriu cadre didactice
universitare. Directorul general trebuie sa aiba competenta,
management sanitar si sa incheie contract de administrare pe un
mandat de patru ani, cu consiliul de administratie pe baza criteriilor
stabilite de catre Ministatul Sanatatii si Familiei cu posibilitatea
reinnoirii acestuia.
Directorul general este ordonator de credite si reprezinta spitalul in
relatiile cu tertii, conduce activitatea comitetului director fiind
presedintele acestuia.
In spitalele clinice si universitare, institutele clinice si spitale
judetene, comitetul director este constituit din: director general,
director general adjunct medical, director economic, director de
ingrijiri de profesie asistent medical, contabil sef pentru spitalele cu
peste 500 de paturi.Comitetul director este numit de consiliul de
administratie in baza concursurilor sustinute.Comitetul director
conduce intreaga activitate a spitalului intre sedintele consiliului de
administratie.
Conducerea spitalelor publice raspunde in fata Directiei de
Sanatate Publica si/sau Ministerului Sanatatii si Familiei, in fata
Ministerului de Resort pentru indeplinirea atributiilor care ii revin.
Revocarea membrilor comitetului director in cazul nerealizarii
indicatorilor de performanta a activitatii stabiliti in contractul de
adminsitrare sau in cazul savarsirii de abuzuri sau abateri se face
de catre consiliul de adminsitratie la propunerea Ministerului
Sanatatii si Familiei, a Directiei Judetene de Sanatate Publica in
functie de subordonare sau Ministerului de Resort.
Sectiile, laboratoarele, departamentele si serviciile medicale ale
spitalului sunt conduse de catre un sef de departament, un sef de
sectie, sef de laborator sau sef de serviciu. Aceste functii se ocupa
 din concurs organizat in conditiile legii. In spitalele publice, functiile
de sefi de departament, sef de compartiment, sef de laborator sau
farmacist sef vor putea fi ocupate numai de medici, farmacisti,
biologi, chimisti si biochimisti cu o vechime de minim 5 ani in
specialitatea respectiva.
Spitalul are obligatia sa inregistreze, sa stocheze, prelucreze si sa
transmita informatiile legate de activitatea sa si sa raporteze catre
Directia de Sanatate Publica Teritoriala si constituie baza de date la
nivel national pentru decizii majore de politica sanitara si pentru
raportarile necesare organismelor Uniunii Europene si Organizatiei
Mondiale a Sanatatii (OMS).
Spitalul are obligatia sa furnizeze caselor de asigurari de sanatate
informatiile medicale care au stat la baza contractelor de furnizare
de servicii medicale. Documentatia primara va fi pastrata,
securizata si asigurata sub forma de document scris si/sau
electronic constituind arhiva spitalului.

FINANTAREA SPITALELOR
Spitalele functioneaza pe principiul autonomiei financiare pe baza
sumelor prevazute in contractele pentru furnizarea de servicii
medicale, precum si din sume obtinute, in conditiile legii de la
persoanele fizice si juridice si isi elaboreaza, aproba si executa
bugetele proprii de venituri si cheltuieli. Contractul de furnizare de
servicii medicale al spitalului cu casa de asigurari de sanatate
reprezinta sursa principala a veniturilor in cadrul bugetului de
venituri si cheltuieli si se negociaza cu consiliul de administratie cu
conducerea casei de asigurari de sanatate, in functie de indicatorii
stabiliti de contractul-cadru de furnizare de servicii medicale.
Spitalele pot incheia contracte de furnizare de servicii medicale si
cu casele de asigurari de sanatate private.
Separat de veniturile realizate de spitale din contractele incheiate
cu casa de asigurari de sanatate, spitalele publice primesc finantare
dupa cum urmeaza:
• de la bugetul de stat si bugetul Ministerului Sanatatii si Familiei;
• de la bugetul consiliului judetean, pentru spitalele judetene;
• de bugetul consiliului local si al consiliului judetean pentru spitalele
locale;
• de la bugetul Ministerului de Resort, pentru spitalele cu retea
sanitara proprie.

De la bugetul de stat se asigura:

• desfasurarea activitatilor cuprinse in programele nationale de
sanatate;
• dotarea cu echipamente medicale de inalta performanta;
• investitii legate de construirea de noi spitale si pentru finalizarea
celor aflate in executie;
• expertizarea, transformarea si consolidarea constructiilor grav
afectate de seisme si alte cazuri de forta majora;
• activitati specifice unitatilor cu retea sanitara proprie.
Bugetele locale asigura finantarea unor cheltuieli pentru
finalizarea
constructiilor noi si realizarea unor lucrari de reparatii curente si
capitale, precum si pentru dotarea spitalelor cu aparatura medicala.
Spitalele publice pot realiza venituri proprii suplimentare din:
• donatii si sponsorizari;
• asocieri investitionale in domenii medicale sau de cercetare
medicala si farmaceutica;
• inchirierea temporara a unor spatii medicale, dotari cu echipamente
sau aparatura medicala catre alti furnizori de servicii medicale;
• contracte privind furnizarea de servicii medicale incheiate cu casele
de asigurari private sau agenti economici;
• editarea si difuzarea unor publicatii cu caracter medical;
• servicii medicale, hoteliere sau de alta natura furnizate la cererea
pacientilor sau angajatilor;
• servicii de asistenta medicala la domiciliu furnizate la cererea
pacientilor.
Proiectul bugetului de venituri si cheltuieli al spitalelor publice
se elaboreaza
de conducerea spitalului fiind aprobat si supus validarii pana la data
de 31 decembrie a anului curent Directiei Judetene de Sanatate
 Publica sau Ministerului Sanatatii si Familiei respectiv Ministerului
de Resort in functie de subordonati. Privind partea de cheltuieli
propusa pentru a fi acoperita prin finantare de la bugetele locale se
va obtine si avizul consiliului local respectv. Executia bugetului de
venituri si cheltuieli se raporteaza lunar si trimestrial directiilor de
sanatate publica, Ministerului Sanatatii si Familiei, respectiv
Ministerului de Resort in functie de subordonare. De asemenea,
executia bugetului de venituri si cheltuieli se raporteaza lunar si
trimestrial si consiliului local si/sau judetean, dupa caz, daca
beneficiaza de finantare din bugetele locale. Directiile de Sanatate
Publica analizeaza executia bugeturilor de venituri si cheltuieli
lunare si trimestriale si le inainteaza Ministerului Sanatatii si
Familiei, respectiv Ministerului de Resort, dupa caz. Daca sunt
constatate abateri fata de indicatorii din contractul de administrare,
Directia de Sanatate Publica le sesizeaza si face propuneri pe care
le propunere spre aprobare conducerii Ministerului Sanatatii si
Familiei.
Controlul asupra activitatii financiare a spitalului public se face de
catre Curtea de Conturi, Ministerul Sanatatii si Familiei, ministerele
si institutiile cu retea sanitara proprie sau alte organe abilitate prin
lege.
Fondul de dezvoltare al spitalului se constituie din urmatoarele
surse:
• amortizarea calculata lunar si cuprinsa in cheltuielile spitalului;
• sume rezultate din valorificarea bunurilor disponibile;
• sponsorizarile cu destinatia “dezvoltare”;
• 20% din excedentul bugetului de venituri si cheltuieli inregistrat la
finele exercitiului financiar.
Fondul de dezvoltare este utilizat pentru procurarea
echipamentelor si

aparaturii medicale si de laborator necesare desfasurarii activitatii

spitalului.