Sunteți pe pagina 1din 4

MITROPOLITUL ANTONIE PLĂMĂDEALĂ, DIPLOMAT CREȘTIN.

CONTRIBUȚII LA DEZVOLTAREA DIALOGULUI TEOLOGIC


INTERNAȚIONAL
AUTOR: DR. ALEXANDRU BRICIU

Lucrarea „Mitropolitul Antonie Plămădeală, diplomat creștin. Contribuții la


dezvoltarea dialogului teologic internațional”, scrisă de teologul Dr. Alexandru Briciu, a
văzut lumina tiparului în anul 2017, la Editura Andreiana din Sibiu, reprezentând teza de
doctorat a autorului. Cartea este structurata în trei capitole, precedate de Prefaţă, Cuvântul
autorului, Introducere, şi urmate de Concluzii şi de Bibliografie, însumând 600 de pagini.
Prefaţa îi aparţine Pr. Prof. Adrian Gabor, coordonatorul lucrării de doctorat, care o califica
drept „o noutate în cercetarea istorică şi un bun început pentru scrierea unui nou capitol al
Bisericii noastre”. Primul capitol face referire la contribuţia Mitropolitului Antonie
Plămădeală la dialogul cu Bisericile Ortodoxe surori. Al doilea capitol se opreşte asupra
rolului pe care l-a avut Mitropolitului Antonie Plămădeală la dialogul teologic în cadrul
organizaţiilor creştine internaţionale. Ultimul capitol evidenţiază participarea Mitropolitului la
dialogurile teologice intercrestine( cu Biserica Romano-Catolică, cu Biserica Greco-Catolica,
Cu Biserică Veche Catolică şi cu Bisericile Protestante). Bibliografia consultată cuprinde
Izvoare( Arhiva Administraţiei patriarhale, Arhiva Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei, Arhiva
Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, Arhiva Mitropolitului Antonie
Plămădeală, Arhiva Conferinţei Bisericilor Europene, Arhivă, Consiliului Ecumenic al
Bisericilor), cărţi şi articole de specialitate, precum şi resurse online. Bibliografia este urmată
de un număr generos de ilustraţii culese din numeroasele călătorii ale Mitropolitului, precum
şi de la conferinţele la care a participat.
Volumul se remarca prin existenţa a două idei directoare: personalitatea Mitropolitului
Antonie Plămădeală și interesul pentru misiunea diplomatică a Bisericii Ortodoxe Române
din a doua jumătate a secolului trecut, aducând o noutate în cercetarea teologică: conceptul de
„diplomație bisericească”, bazată pe o vastă cultură.
Lucrarea de față urmărește evoluția unui ierarh în reprezentarea Bisericii Ortodoxe
Române, la nivel internațional, în întâlniri interortodoxe și intercreștine.
Pe parcursul a 35 de ani de slujire arhierească în demnitatea de Episcop-vicar patriarhal
(1970-1980), Episcop al Buzăului (1980-1982) și Mitropolit al Ardealului (1982-2005),
Antonie Plămădeală a prezentat pe toate meridianele lumii specificul românesc al învățăturii
de credință ortodoxă a Bisericii cea una, sfântă, sobornicească și apostolească. „Diplomația
bisericească” a fost definită chiar de Mitropolitul Antonie în volumele sale de memorialistică.
Din documentele de arhivă cercetate și comentate de autor reiese unitatea reprezentării
Bisericii Ortodoxe Române la nivel internațional, „cariera” diplomatică a lui Antonie
Plămădeală clădindu-se pe continuarea deschiderii manifestate de Patriarhul Justinian Marina
și Mitropolitul și Patriarhul Iustin Moisescu. În vremuri dificile pentru Biserica Ortodoxă
Română, nevoită să supraviețuiască într-un regim comunist ateu, Mitropolitul Antonie s-a
format în umbra acestor doi ierarhi providențiali pentru istoria recentă a Bisericii noastre. Dar
până la accederea în cea mai înaltă treaptă a slujirii bisericești, Antonie Plămădeală a fost
validat de cele mai importante nume ale spiritualității și teologiei românești a secolului 20:
arhimandritul Cleopa Ilie, respectiv părintele profesor Dumitru Stăniloae. În anii ʼ50 ai
secolului trecut, în timpul viețuirii la Mănăstirea Slatina sub stăreția părintelui Cleopa,
ieromonahul Antonie și-a temeluit învățătura de credință ortodoxă.
În paginile lucrării, autorul prezintă „prima victorie diplomatică” clamată de
Mitropolitul Antonie la vârsta de 23-24 de ani, când, cu binecuvântarea starețului Cleopa, a
obținut acordul Mitropolitului Sebastian Rusan al Moldovei și Sucevei pentru închinovierea
părintelui Daniil – fostul scriitor și ziarist Sandu Tudor – la Schitul Rarău, în urma unor
discuții purtate cu dibăcie în birourile administrației eparhiale de la Iași. Formarea să
academică a fost în cadrul disciplinelor sistematice, tot în legătură cu spiritualitatea ortodoxă.
Teza de doctorat, „The Servant Church în Western Thought. An Orthodox Assessment”,
susținută la colegiul catolic Heythrop Pontifical Athenaeum de lângă Oxford (1 noiembrie
1972), a fost echivalată prin resusținere la Catedra de Teologie Dogmatică din București (16
decembrie 1972), sub îndrumarea pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae. De altfel, tema specificului
românesc al spiritualității ortodoxe avea să constituie „debutul” său la nivel internațional, prin
susținerea unor conferințe în timpul studiilor doctorale în Occident.
Așadar, înainte de a activă ca apocrisiarh al Patriarhiei Române la nivel internațional,
Mitropolitul Antonie și-a consolidat propria învățătură de credință și a dobândit experiență
slujind în administrația bisericească, alături de personalități de prim rang, căutând să-și
însușească din experiența și virtuțile fiecăruia.
Cu o astfel de pregătire, Antonie Plămădeală și-a început „cariera diplomatică” la
vârsta maturității, după 40 de ani. Ierarh pedant, cu o cultură solidă, Mitropolitul Antonie s-a
aplecat cu minuțiozitate asupra documentelor de arhivă, croindu-și un nume important în
cercetarea istorică. Urmându-i pasiunea pentru cercetarea documentelor, autorul prezentei
lucrări l-a „descoperit” din documentele de arhivă, refăcându-i itinerarul din ultimii 35 de ani
de viețuire și slujire în ogorul Bisericii. Arhivele cercetate în țară și străinătate au scos la
iveală informații noi despre activitatea sa, întregindu-i portretul cu o latură ce încă nu fusese
valorificată.
Susținerea tezei de doctorat în ședință publică, la finele anului 2016, care rămâne în
istorie drept anul în care a fost convocat Sfântul și Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe, nu
poate fi întâmplătoare. Rolul Mitropolitului Antonie în pregătirea și definirea acestui
eveniment a fost recunoscut la nivel panortodox. Aprecierea de care se bucura reprezentantul
Bisericii noastre la întruniri interortodoxe este creionată de autor prin mărturiile consemnate
de ierarhi și delegați ai Bisericilor Ortodoxe surori în timpul ședințelor de dialog.
Cu timpul, Mitropolitul Antonie a devenit o voce autoritară a Ortodoxiei, asumându-și rolul
important de a concilia ramurile Bisericilor de limbă rusă cu cele de limbă greacă, spre folosul
definirii învățăturii de credință ortodoxă în lumea contemporană. În contextul unor atitudini
negative cu privire la unele documente elaborate în cadrul Sfântului și Marelui Sinod Ortodox
din Insula Creta (iunie 2016), recursul la scrierile Mitropolitului Antonie ne oferă argumente
pentru păstrarea identității ortodoxe în dialog cu lumea creștină pe tărâm social-filantropic sau
pastoral, fără a tăgădui propria învățătură de credință.
În ceea ce privește prezentarea implicării Mitropolitului Antonie Plămădeală în cadrul
organizațiilor creștine internaționale, autorul scoate în evidență poziția intransigentă a
reprezentantului Bisericii Ortodoxe Române în apărarea tradiției ortodoxe. Prin mărturii și
documente din arhiva Consiliului Ecumenic al Bisericilor și a Conferinței Bisericilor
Europene de la Geneva, Mitropolitul Antonie este exonerat de două acuzații ce au încercat să-i
maculeze personalitatea în anii de tranziție după evenimentele din Decembrie 1989. Una
dintre acuzele cu care a trebuit să se confrunte în acești ani – existentă în unele medii și astăzi
– este aceea de a fi fost „ecumenist”, în sens peiorativ. Prin această lucrare, autorul
demonstrează că Mitropolitul Antonie a fost un aprig contestatar al denaturării mișcării
ecumenice de la scopul cu care a fost înființată la începutul secolului 20, mesajul hristic „ca
toți să fie una” (Ioan 17, 21). Mitropolitul Ardealului a fost el însuși un critic al organizațiilor
creștine internaționale, dar nu din afară – așa cum sunt contestatarii lui –, ci din interiorul
acesteia, de cele mai multe ori de la tribunele întrunirilor acestor foruri. Cea de-a doua
acuzație demontată în paginile acestui volum se referă la o presupusă negare de către
Mitropolitul Antonie, într-un interviu în străinătate, a demolării bisericilor de către regimul
comunist din România. În acest sens, autorul prezintă o serie de evenimente în care
Mitropolitul Ardealului a vorbit despre sistematizarea din București căreia i-au căzut victimă
o serie de locașuri de cult: întruniri de dialog, conferințe de presă sau interviuri oferite la nivel
internațional. Edificator în acest sens este interviul acordat, la data de 6 martie 1986 la
Geneva, unei reviste a Consiliului Ecumenic. Urmărind înregistrarea audio păstrată în arhivă,
autorul descoperă că Mitropolitul Antonie a amintit de demolarea unor biserici în capitala
României fără să fie întrebat de reporter! Or, un ierarh care vorbește din proprie inițiativă
pentru o publicație occidentală despre bisericile dărâmate de regimul ceaușist nu putea nega,
în alt dialog cu presa, această evidență!
Mitropolitul Antonie a fost implicat, de asemenea, în dialogul oficial purtat de Biserica
Ortodoxă cu Biserica Romano-Catolică. A fost, de altfel, primul ierarh ortodox român primit
în vizită oficială la Vatican, în 1972, de papa Paul al VI-lea. Formarea să academică în cadrul
unui prestigios colegiu catolic i-a prilejuit deprinderea disciplinei și rigurozității iezuite.
Dintre toate întrunirile în care a fost mandatat de Sfântul Sinod să reprezinte Biserica
Ortodoxă Română, dialogul cu Biserica Romano-Catolică l-a atras cel mai mult. Și observa,
pe bună dreptate, că în unele dispute teologice se întâmpla ca delegații romano-catolici, deși
nu puteau argumenta teologic pe fond, să câștige prin formă, adică prin disciplina prestației.
În schimb, delegații ortodocși, reprezentanți ai unei învățături de credință temeinică în fond,
pierdeau dezbaterile din cauza disputelor interortodoxe formale, motivate de orgoliile unor
tradiții locale. Implicarea sa în dialogul oficial cu romano-catolicii a fost de bun augur pentru
Biserica Ortodoxă Română în noile condiții interconfesionale după 1990, cu recunoașterea de
către Statul român a Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică. Mitropolitul
Ardealului a reușit să obțină din partea reprezentanților Vaticanului admiterea faptului că ritul
greco-catolic face parte din Biserica Romano-Catolică, dialogul oficial rămâne unul bilateral,
iar uniația nu poate fi socotită drept mijloc de dobândire a unității celor două Biserici.
Deloc întâmplătoare nu este nici publicarea acestui volum în anul 2017, dedicat de
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române comemorării Patriarhului Justinian Marina și
apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului. Nu putem uita că vrednicul de pomenire
Mitropolit Antonie Plămădeală a petrecut „trei ceasuri în iad”, drumul lui către Oxford
trecând prin temnițele comuniste. Vrednicul de pomenire Patriarh Justinian este cel care l-a
putut „recupera” pentru slujirea în Biserica Ortodoxă. Profitând de brumă de libertate după
Primăvara de la Praga (1968), l-a recomandat pentru bursă la studiile doctorale în Anglia, de
unde l-a chemat în slujirea de Episcop-vicar patriarhal, având o colaborare rodnică până la
mutarea să la cereștile locașuri, în 1977.
În concluzie, lucrarea prezentată mai sus este o dovadă a faptului că Mitropolitul
Antonie Plămădeală a fost un ierarh ortodox fără teama de dialog, edificat în învăţătura de
credinţă a Bisericii sale, cu o diplomaţie ce a căutat să obţină rezultate pozitive în fiecare
întâlnire internaţională, interortodoxa sau intercrestina.